Dezagregare sociala

Dezagregare sociala.

O scurta recapitulare a proceselor antrenate de pasii tranzitiei ar suna in modul urmator: cele mai importante clase si categorii sociale din epoca "socialismului multilateral dezvoltat" s-au confruntat in anii 1990 si continua sa se confrunte, pana in zilele nostre, cu o puternica dezagregare sociala. Daca in perioada regimului comunist a existat un inalt grad de etatism si dirijism, in perioada imediat urmatoare caderii regimului comunist nu au existat proiecte teoretice coerente si credibile pentru transformarea societatii. Distantarea fata de autoritatile publice ale statului si fata de institutiile politice se produce cu rapiditate, se remarca o puternica diferentiere si la nivelul opiniilor in legatura cu eficacitatea tranzitiei catre o structura societala moderna si echilibrata. O multime de ocupatii cu totul noi si care necesita o specializare si o profesionalizare adecvata, au aparut odata cu expansiunea serviciilor. Migratia externa antreneaza multimi de persoane. In general, inegalitatile sociale se accentueaza pana la nivelul polarizarii sociale. Brusc, dupa 1990, tara noastra cocheteaza cu o noua perioada de dezvoltare, ce urmeaza modelul capitalist in economie, principiile si optiunile democratiei liberale in politica, autonomia si libertatea in viata personala[1].

Au loc majore modificari in structura populatiei ocupate, ca urmare a reducerii activitatii in unele domenii si a aparitiei unor sectoare de activitati, cu efecte directe asupra restructurarii de clasa, cel putin prin reducerea numerica a unor clase sociale si formarea unor segmente ale unor (noi) clase sociale. In Romania postcomunista, industria si-a redus drastic activitatea, au aparut noi domenii de activitati (financiar-bancar, de asigurari, tranzactii imobiliare s.a.), iar agricultura a atras mai multe persoane comparativ cu perioada anterioara datorita retrocedarii pamanturilor agricole, migratiei spre sate a unei parti din disponibilizatii din industrie, constructii si ale domenii si datorita insuficientei locurilor de munca din mediul urban. Este evident ca toate aceste fenomene au determinat modificari ale structurii populatiei ocupate: pe de o parte, tendinta este de crestere a populatiei ocupate in agricultura, pe de alta parte, scade aproximativ la jumatate populatia ocupata in industrie si constructii, populatia se orienteaza catre noi domenii de activitate[2]. Reducerea drastica a sectorului industrial nu a fost insotita, pana in prezent, de formarea unei industrii performante, de patrunderea tehnologiilor inalte si de dezvoltarea sectorului serviciilor. Urbanizarea este blocata in Romania, a crescut migratia oras-sat, iar conditiile de viata din mediul rural sunt inca predominant traditionale si de subzistenta. Ponderea mare a populatiei din medilu rural si ocuparea ei mai ales cu agricultura (de subzistenta) este un alt aspect al blocarii procesului de modernizare sau de desfasurare lenta. Modernizarea lenta influenteaza procesul restructurarii de clasa prin mentinerea unei clase taranesti numeroase, printr-o clasa de jos numeroasa (rezultata mai ales din cei fara loc de munca, fara ocupatie, fara educatie), prin impiedicarea formarii unor segmente ale clasei de mijloc si prin transformarea lenta a clasei muncitoare (devenita in mare parte paupera).

In Romania postcomunista, concomitent cu constituirea unei economii de piata, se produce o restructutare de clasa. In cadrul structurii de clasa in formare, alaturi de componentele noi care se formeaza, vechile clase se repozitioneaza. Repozitionarea vechilor clase, respectiv clasa muncitoare si taranimea, se produce paralel cu dobandirea unei noi identitati la taranime si cu o profunda criza de identitate inca in desfasurare la clasa muncitoare. Atat clasele vechi in transformare cat si cele noi in formare trebuie sa invete noile roluri de clasa. Invata care le sunt indatoririle si privilegiile, cum se indeplinesc indatoririle si cum se solicita privilegiile. Pe de alta parte, implementarea unui proces de modernizare a produs si unele efecte negative mai ales in primele ei etape, respectiv confuzie valorica, indivizi neadaptati si neasimilati, cresterea indivizilor declasati, cresterea numarului indivizilor cu un nivel de trai scazut, cresterea dacalajului dintre bogati si saraci, imposibilitatea satisfacerii aspiratiilor inalte, cresterea insatisfactiei si regretul dupa regimul trecut[3].

In Romania, ca si in celelalte tari foste comuniste, reformele si transformarile postcomuniste au generat restructurarea de clasa, proces care s-a desfasurat permanent, inca de la inceputul anilor '90, concomitent cu criza, restructurarea si privatizarea industriei, agriculturii si serviciilor. Astfel, s-au produs schimbari structurale intr-o perioada scurta de timp, producand disfunctii, atat in plan economic cat si in plan social, valoric si in cel al mentalitatilor. Pe fondul transformarilor rapide, se produce o schimbare a ierarhiilor si o restructurare de clasa care include atat formarea unor noi clase si transformarea celor vechi, cat si o noua ierarhizare a acestora, care implica si declasarea[4]. Procesul transformarii structurale a claselor sociale se desfasoara permanent; dar in societatile fara disfunctii majore, fara treceri de la un sistem la altul, de la un regim politic la altul in urma unor conjuncturi interne si internationale speciale, transformarea structurala a claselor sociale este vizibila la intervale mai mari de timp si este rezultatul transformarilor economice, ocupationale, de venituri, transformari inerente in desfasurarea istorica fireasca a societatii. In Romania, amploarea si rapiditatea transformarilor de la sfarsitul anilor '80 au bulversat, mai intai, structura de clasa formata in perioada comunista.

Analiza perioadei comuniste poate servi analizei temeinice a perioadei postcomuniste din perspectiva structurii de clasa, pentru ca structura de clasa a perioadei post comuniste se formeaza pe baza structurii de clasa preluata de la perioada comunista.

Ca o scurta trecere in revista, structura de clasa specifica regimului comunist s-a fundamentat prin desfiintarea proprietatii private si prin corelarea marimii si a diferentei dintre salarii. Se vroia astfel constituirea a doua clase (clasa muncitoare si taranimea cooperatista) si patura intelectualitatii. Procesul de transformare a clasei taranesti, care a devenit in fapt predominant lipsita de proprietate si o forta de munca necalificata si executanta, a fost insotit de o scadere numerica datorita dezvoltarii sectorului industrial si a atragerii de forta, ambele in forme specifice perioadei comuniste.

Componenta intrinseca a ideologiei comuniste, omogenizarea devine un obiectiv al politicii intr-un stat cu regim comunist. Au existat si fenomene reale de diferentiere dar acestea au fost permanent controlate, tinute in frau; oricum diferentierea nu putea sa creasca atat timp cat proprietatea privata fusese desfiintata, marimea salariilor a fost controlata, taranii s-au transformat intr-o masa de lucratori agricoli si erau "retribuiti" dupa numarul de zile-munca, iar restul populatiei era in cea mai mare parte salariata a statului; extinderea conditiilor de locuit la bloc in mediul urban si oferta de produse cu un sortiment redus au contribuit la accentuarea omogenizarii si nu a diferentierii .

Perioada comunista a fost caracterizata de o deplasare masiva a taranimii spre orase si industrie, de o crestere semnificativa a femeilor in cadrul muncitorimii, de aparitia unor noi ramuri industriale imbunatatirea si aparitia muncitorului navetist; lipsa somajului a fost realizata mai ales prin cresterea artificiala a locurilor de munca, prin repartizarea fortata la diferite locuri de munca. Structura de clasa a ordinii comuniste, precizeaza Lazar Vlasceanu, era o structura postulata si sustinuta ideologic, ce corespundea ratiunilor de distribuire si reproducere a ordinii economice si puterii politice.

Aproape imediat dupa initierea si avansarea economiei de piata a tranzitiei, clasa muncitoare s-a redus numeric in mod spectaculos, a fost dislocata masiv din intreprinderile socialiste dezagregate sau privatizate si destui membrii ai sai s-au confruntat cu stari de somaj pe termen scurt sau lung sau cu alternari de somaj sau angajare. Taranimea si-a recuperat din proprietati sau a continuat sa fie prezenta in asociatii sau in sisteme arendale. Indiciile clare de imbatranire si /sau iesire de pe scena istoriei se asociaza cu cele care privesc aparitia fermierilor si a unui nou tip de practici agricole ce ar corespunde unei economii agricole europene cu tot cortegiul de tehnologii avansate si de reducere masiva a fortei de munca agricola"[6].

Destructurarea postcomunista a antrenat o reconfigurare, respectiv aparitia si consolidarea progresiva a unor noi structuri sociale, inca destul de vulnerabile, ce isi modifica fluctuant compozitia. Schimbarile in structura si mai ales stratificarea sociala sunt continue si radicale. Au aparut si noi categorii sociale, de la cei din servicii si de la antreprenorii industriali, financiari, agricoli, intelectuali, la someri si, de aici, la lucratorii in strainatate sau din noile firme si corporatii nationale si multinationale. "Trebuie admis, mai adauga L. Vlasceanu, ca inegalitatea din educatie si venituri, ocupatie si relatii de munca, rezidenta si mediu nu numai ca s-au accentuat pana la producerea polarizarii sociale, dar au si sanse mari sa persiste, sa se diversifice[7]". Pe de alta parte, mobilitatea sociala si cea geagrafica sunt in crestere, iar singura certitudine pare sa fie persistenta somajului, mai ales a tinerilor si a celor cu calificari precare/ desuete.

Dupa cate s-au vazut anterior, dupa 1989 a inceput procesul de disolutie a vechii clase muncitoresti din perioada comunista; viitorul acesteia este inca incert si depinde de dezvoltarea tarii in general si in viitor si de tipul de dezvoltare, de tipul de activitati economice care se vor consolida; nu este exclusa nici disparitia acestei clase prin absorbtia ei de alte clase sociale. Procesul de disolutie a inceput inca din anii 1991-1992 prin inceputul scaderii importantei si fortei clasei muncitoare, ca urmare a declinului in care intra industria si sectorul constructiilor - unde se gasea cea mai mare parte a muncitorilor - numarul acestora incepe sa scada continuu si isi face aparitia, tot mai viguros, somajul.

Sectorul privat care a inceput sa se dezvolte cu anul 1991, nu a putut totusi sa absoarba muncitorii disponibilizati din sectorul de stat. Vechea clasa muncitoare intra asadar intr-o profunda criza de identitate concomitent cu inceputul procesului de deprivilegiere a ei[8], suferind in postcomunism un puternic proces de segmentare, segmente ale ei putind fi astazi regasite in actuala clasa muncitoare, in clasa mijlocie, in taranime si in clasa de jos.

Dupa 1989 are loc si procesul de recompunere a clasei taranesti, disparand segmentarea dupa tipul de proprietate. Segmentele principale care constituie noua clasa taraneasca sunt fostii tarani cooperatori, taranii cu gospodarie individuala si mecanizatorii. Treptat insa vor mai intra in clasa taraneasca majoritatea fostilor muncitori navetisti disponibilizati si fosti muncitori din industrie, constructii etc. deveniti someri si care vor opta pentru intoarcerea in localitatile de origine si pentru ocuparea cu agricultura care le asigura cel putin hrana. Din randul celor care se ocupa cu agricultura, mai pot fi mentionati si unii meseriasi, fuctionari, intelectuali, pensionari. Dupa 1989 taranimea a crescut numeric datorita reducerii numarului locurilor de munca din orase (mai ales in industrie si in constructii).

Ca o concluzie la tot ceea ce s-a spus anterior, taranimea a intrat, dupa 1989, intr-un proces de recompunere si de recastigare a identitatii, dar clasa muncitoare se afla inca in criza de identitate (dezacumularile simbolice ale pozitiei muncitorului in cadrul noii economii in "reformare" sunt insotite si de deacumulari materiale severe) viitorul clasei muncitoare este incert si depinde de dezvoltarea Romaniei si, mai ales, de tipul de dezvoltare; nu este exclus sa sufere un proces de segmentare, iar unele segmente rezultate sa devina segmente ale altor clase; de fapt, nici taranimea nu este scutita, in viitor, de un astfel de proces de segmentare, cu consecinte similare, data fiind vulnerabilitatea categoriilor de persoane ce o compun