Propriu obligatiilor care se nasc din vointa partilor este faptul ca debitorul este tinut sa execute obligatia pentru ca el a vrut sa se oblige.
Daca pentru a se naste o obligatie este suficient sa existe doar vointa debitorului de a se obliga, inseamna ca vointa creditorului nu are nici un rol ? Aceasta este problema actului juridic unilateral ca izvor de obligatii. In principiu este necesar sa existe si vointa creditorului caci aceasta vointa corespunde dreptului sau de creanta. Degeaba o persoana se indatoreaza fata de alta daca cea din urma nu accepta sa fie creditor si in consecinta nu va accepta executarea obligatiei de catre debitor. Este cert deci ca o obligatie fara creditor nu poate fi conceputa. Rezulta insa ca o obligatie se poate naste doar prin vointa debitorului fara a avea la momentul nasterii ei un creditor actual, dar ca pentru executarea ei este absolut necesar sa existe un creditor.
Codul civil nu reglementeaza actul unilateral ca izvor de obligatii. El cunoaste insa cateva aplicatii ale angajamentului unilateral: recunoasterea copilului natural, renuntarea la succesiune.
De asemenea, practica juridica actuala accepta alte cateva cazuri particulare in care vointa unilaterala a debitorului este izvor de obligatii. Este cazul renuntarii la un drept, precum si cel al promisiunii publice de recompensa.
In toate aceste cazuri, pentru a fi valabil, actul unilateral trebuie sa indeplineasca conditiile generale de validitate a manifestarii de vointa pentru a produce efecte juridice : sa existe o vointa, exprimata constient, de o persoana cu capacitate juridica, sa existe un obiect si o cauza a obligatiei.
1. Terminologie. In titlul III denumit "contracte si conventii" Codul civil foloseste cele doua denumiri pentru a desemna acordul a doua sau mai multe persoane pentru a naste obligatii. Distinctia dintre acestea consta in faptul ca prin contract, potrivit art. 942 C. civ partile se pun de acord pentru a naste sau stinge o obligatie; pe cand prin conventie partile se pun de acord sa modifice sau sa transfere obligatii nascute prealabil, de exemplu, prin novatie, delegatie, etc. in limbajul curent cei doi termeni sunt folositi cu acelasi sens: nastere, modificare, transfer, sau stingere a obligatiilor.
2. Clasificarea dupa Codul civil si utilitatea ei. Codul civil clasifica contractele distingandu-le dupa cum indatoririle cad in sarcina ambelor parti ale contractului sau numai in sarcina uneia (§1) si dupa criteriul avantajului care revin partilor (§2). Fiecare dintre aceste clase de contracte sunt subimpartite la randul lor.
Relevarea acestor clase este foarte utila pentru a pune in lumina regimul juridic al fiecarei clase ( regulile care guverneaza o clasa sau alta).
3. Contracte unilaterale, contracte sinalagmatice, contracte sinalagmatice imperfecte. Contractul care naste obligatii in sarcina ambelor parti este un contract sinalagmatic (art, 943 C. civ.). Este astfel contractul de locatie care naste in sarcina locatorului obligatia de a preda lucrul inchiriat si corelativ obligatia locatarului de a plati chiria.
In opoziție, este unilateral contractul care naste obligatii doar in sarcina debitorului (art. 944 C. civ.). Este astfel contractul de imprumut fara dobanda, care naste obligatii doar in sarcina imprumutatului de a restitui, la termenul convenit, suma de bani imprumutata (art. 1584 coroborat cu art. 1578 și art.1587 C. civ.).
In anumite circumstante distinctia dintre cele doua clase se atenueaza. Astfel, unele contracte sunt unilaterale la naștere, insa pe parcursul executarii devin sinalagmatice deoarece nasc obligatii si in sarcina celeilalte parti. Este, de exemplu, contractul de depozit care, prin natura sa, este unilateral, nascand obligatii doar in sarcina debitorului (depozitarului): de a restitui bunul la termen sau la cererea deponentului (art. 1605 C. civ.), insa pe parcursul executarii daca depozitarul a efectuat cheltuieli pentru conservarea bunului, deponentul va trebui sa-l indemnizeze pe creditor pentru aceste cheltuieli (art.1618 C. civ.). Aceste contracte se numesc sinalagmatice imperfecte.
4. Utilitatea acestei clasificari. Cele doua clase se subordoneaza unor reguli diferite cu privire la proba lor și cu privire la condițiile lor de fond.
4.1. Contractele sinalagmatice si unilaterale pot fi dovedite cu inscrisuri sub semnatura privata. Dar actele sub semnatura privata care constata contractele sinalagmatice trebuie sa fie redactate in tot atatea exemplare originale cate parti au interese distincte. Aceasta este formula dublului original (art. 1179 C. civ.). Ea tinde sa puna partile contractului pe picior de egalitate pentru a proba sarcinile contractuale. In opoziție, contractele unilaterale sunt dovedite printr-un singur inscris, scris si semnat de debitor, ori care sa contina formula "bun si aprobat" scrisa de mana debitorului care trebuie sa mentioneze, de asemenea, suma sau cantitatea in cifre si litere, scrise tot de debitor (art. 1180 C. civ.).
4.2. Cu privire la fond, reciprocitatea obligatiilor in contractele sinalagmatice nasc trei consecinte importante, pe care nu le regasim la contractele unilaterale: exceptia de neexecutare, rezolutiunea si rezilierea, si riscul contractului.
Contractele sinalagmatice se divid, la randul lor, in contracte comutative si contracte aleatorii dupa criteriul cunoasterii intinderii obligatiilor la data incheierii contractului.
Daca la data incheierii contractului partile au cunoscut intinderea prestatiilor reciproce, contractul este comutativ (art. 947 alin. 1 C. civ.); daca cel putin una dintre prestatiile reciproce nu este cunoscuta cu aceasta ocazie, ele depinzand de un eveniment ulterior acestui moment, contractul este aleatoriu (art. 947 alin. 2 C. civ.). Exemplul clasic este contractul de renta viagera, in care intinderea prestatiei debitorului obligatiei de intretinere depinde de durata vietii creditorului acestei obligatii. In aceste cazuri, debitorul acestei obligatii primeste o valoare la data incheierii contractului; in schimb, intinderea obligatiei lui depinde de durata vietii creditorului. De asemenea contractul de asigurare este aleatoriu deoarece asiguratorul, in schimbul primelor platite de asigurat, se angajeaza sa plateasca daunele produse de acesta sau suferite de el.
Interesul acestei clasificari este acela de a exclude actiunea in resciziune pentru leziunea in contractele aleatorii. In regula generala, contractele nu pot fi desfiintate pentru cazul in care prestatiile partilor sunt disproportionate. Totusi in cazul contractului de vanzare al imobilelor terenuri (art. 1326-1334 C. civ.), leziunea este cauza de resciziune. Și in acest din urma caz sunt excluse actiunile pentru resciziune daca contractele de vanzare aratate contin un element aleatoriu.
§ 3. Contractele cu titlu oneros si cele cu titlu gratuit.
Contractul cu titlul oneros este cel care constrange fiecare parte sa de sau sa faca ceva (art. 945 C. civ.). Contractul cu titlu gratuit constrange pe una dintre parti sa dea ceva celeilalte parti fara ca aceasta din urma sa aiba obligati a de a-i transfera primului o valoare sau sa-i faca un serviciu ( art. 946 C. civ.). Un contract cu titlu gratuit nu este cu necesitate un contract unilateral. Un contract de donatie cu sarcina, de exemplu, este un contract sinalagmatic, ambele parti avand obligatii reciproce. El este totusi un contract cu titlu gratuit pentru ca pentru valoarea care intrece intinderea sarcinii, el antreneaza un avantaj pentru beneficiarul donatiei. Invers, un contract unilateral poate sa nu fie cu titlu gratuit. Imprumutul naste obligatii doar in sarcina imprumutatului, contraprestatia acestei obligatii fiind deja prestata inainte de incheierea contractului.
3.1. Interesul acestei distinctii. Cu privire la conditiile de formare ale contractelor. Cele cu titlu gratuit sunt subordonate condiției existentei intentiei de liberalitate ca și a existenței caracterului intuitu personae adica, liberalitatea nu poate fi facuta decat in favoarea unei persoane, in considerația calitaților beneficiarului. In schimb, in lipsa unei clauze contrare, contractele oneroase se presupun de drept, deci nu trebuie dovedit caracterul oneros, iar persoana celui cu care se incheie un astfel de contract este indiferenta.
Regulile de raspundere sunt de asemenea opuse. Incalcarea obligatiei de catre debitor este sanctionata cu mai multa sau mai putina rigoare dupa cum contractul este gratuit sau oneros, atat cu privire la intinderea responsabilitații cat și cu privire la obligația de garanție. Astfel in contractele cu titlu gratuit debitorul nu este tinut sa garanteze pe beneficiar.
In fine, legat de obligația debitorului de a garanta executarea creanțelor chirografare, practica judiciara faciliteaza revocarea actelor frauduloase cu titlu gratuit ale debitorilor in dauna creditorilor chirografari caci nu mai cere ca beneficiarul liberalitați sa fi cunoscut intenția de frauda a debitorului.
§4. Alte clasificari nereglementate de Codul civil.
1. Contractele numite și cele nenumite. Contractele numite sunt contractele care au o reglementare speciala in lege care ii determina condițiile de validitate și efectele, de exemplu, contractul de vanzare, contractul de mandat, etc. In opoziție, contractele nenumite sunt cele care nu au facut obiectul unei reglementari legale, de exemplu, contractul de vanzare cu clauza de intreținere, contractul hotelier. Aceste din urma contracte ridica dificultați de interpretare cand parțile nu au precizat suficient drepturilor și obligațiile lor, caci nu exista posibilitatea de a se face o determinare legala a acestora, prin trimiterea la dispozițiile legale, care interpreteaza voința parților, suplinind tacerea lor. In acest caz, soluția este aceea de a incerca apropierea contractul individual nenumit de un contract numit, pentru a-i aplica regulile acestui din urma contract.
2. Contracte cu executare succesiva și contracte cu executare instantanee. Primele, se executa in timp pe cand secundele se executa printr-o singura prestație. Deosebirea dintre ele consta in efectele desființarii acestor contracte. Primele se desființeaza numai pentru viitor (reziliere) deoarece prestațiile efectuate nu mai pot fi restituite, de exemplu, in contractul de locație, daca se desființeaza pentru culpa uneia dintre parți, locatarul nu mai poate restitui folosința locuiniței ori a altui bun folosit cu titlu de chiriași, și pe cale de consecința nici locatorul nu va fi ținut sa restituie chiria primita in schimbul folosinței bunului inchiriat. Pentru viitor insa, desființarea iși produce efectele parțile fiind dezlegate de obligațiile reciproce.
In opoziție, desființarea contractelor cu executare instantanee, are efect retroactiv (rezoluțiune) parțile restituind ceea ce au primit in temeiul contractului care se desființeaza, repunandu-se in situația anterioara contractului, ca și cand nu ar fi existat contractul intre ele.
3. Contracte nascute prin negociere și contracte de adeziune. Primele contracte se nasc in urma negocierilor obligațiilor parților și prin aceasta existența ambelor voințe la incheierea contractului nu este pusa la indoiala. In opoziție, in contractele de adeziune, existența voinței parții care adera la propunerea celeilalte parți este pusa la indoiala, pentru ca cel care adera nu poate sa negocieze clauzele contractului, ci doar sa le accepte așa cum sunt ele stabilite de ofertant ori sa nu incheie contractul. Sunt astfel, contractele de utilitați incheiate de consumator și furnizorii de utilitați, cum ar fi gazele, electricitatea, apa calda, caldura etc. Pentru a preveni abuzul parții care dicteaza clauzele contractului, legiuitorul a stabilit un catalog de clauze care sunt reputate ca fiind abuzive, interzicand menționarea lor in contractele nenegociate.
4. Contractele individuale și contractele colective. Primele sunt contractele in care parțile contractului au interese opuse. Secundele sunt contractele in care toate parțile au aceleași interese. De exemplu, contractele de asociere, contractele de societate, etc.
5. Contractele constitutive, translative sau declarative de drepturi.
Primele sunt contractele prin care se creeaza drepturi, inexistente pana la acea data, de exemplu, contractul de ipoteca prin care se creeaza un drept real accesoriu in favoarea beneficiarului ipoteci. Contractele translative sunt contractele prin care se transfera un drept existent deja. In fine, contractele declarative sunt contractele care parțile consfințesc existența unui drept supus indoieli. Mijlocul de declarare a unui drept este tranzacția.
Legea nu recunoaste validitatea unui contract decat daca partile respecta cateva exigente privind forma (§1) si cele privind fondul acestuia (§2).
Cele mai adesea legea faciliteaza incheierea contractului, lasand partilor posibilitatea de a incheia un contract prin simplul schimb de consimtaminte, fara nici o alta formalitate (A). In schimb atunci cand contractul antreneaza consecinte importante pentru parti, contractul respectiv riscand sa antreneze o pierdere importanta pentru parti sau pentru a proteja tertele persoane, legea cere indeplinirea unei formalitati cu caracter solemn ( B).
Chiar daca nu prevede expres, Codul civil consacra indirect, facand aplicarea sa, principiului consensualismului, in virtutea caruia parțile sunt obligate și contractul este format, prin simplul lor acord de voințe, indiferent de maniera in care ele și-au exprimat voința.
In regula generala, validitatea contractului nu depinde de nici o formalitate sau de procedee de exprimare a voințelor. Prin excepție legea subordoneaza validitatea incheierii unor contracte respectarii unor formalitați.
Fara respectarea anumitor formalitați, aceste contracte nu pot naște obligații. se disting doua categorii de contracte formale: contractele solemne, a caror validitate depinde de o solemnitate (a) și contractele reale care nu pot sa se formeze decat prin remiterea lucrului ce constituie obiectul contractului catre debitor (b).
a. Contractele solemne. Legiuitorul a subordonat validitatea și existența unor contracte respectari unor solemnitați, in general acestea constand in redactarea unui inscris, uneori sub semnatura privata, de cele mai multe ori insa autentica. Sunt astfel donațiile (art. 813 C. civ.), constituirile de ipoteci (art. 1772 C. civ.), subrogația consimțita de debitor (art. 1107 pct. 2 C. civ.), vanzarea imobilelor terenuri (L. nr. 247/2005) și a caselor de locuit.
Un act este solemn, cand voința din care el izvoraște trebuie sa se exprime in maniera prevazuta imperativ de lege, sub sancțiunea nulitații. Obligația solemna se caracterizeaza deci prin sancțiunea sa ca și prin conținutul sau.
x. Sancțiunea specifica obligației de solemnitate este nulitatea absoluta. Actu incheiat prin incalcarea acestor exigențe nu pot deci sa fie confirmate. Indeplinirea ulterioara a solemnitații prescrise nu da efecte actului decat din ziua acestei indepliniri.
Regimul nulitații absolute este determinat de scopul reguli pe care nulitatea o sancționeaza. Textul art. 1167 C. civ. admite confirmarea promisiunii de donație prin executarea voluntara din partea moștenitorilor. Promisiunea de donație este totuși nula absolut. Dar daca intervenția notarului ar avea ca scop de a proteja pe moștenitorii donatorlui, de ce nu ar fi valabil actul cand printr-o executare voluntara, aceștia au recunoscut ca donația corespunde intențiilor rezonabile ale autorului lor?
y. Solemnitatea privește expresia de voința, nu al actului de voința inspși. un act este solemn cand voința din care el se naște trebuie sa fie exprmiata intr-o maniera determinata de lege. Prin aceasta se opune regulile de proba și regulile de forma. Consensualismul nu exclude o reglementare a provei. De fapt, in numeroase cazuri, uncontract nu poate sa fie dovedit decțt printr-un inscris (art. 1169 C. civ.). Dar, contractul incheiat verbal, chiar nesusceptibil de a fi probat prin martori, nu eista mai puțin daca inscrisul nu este cerut decat pentru proba. Debitorul ramane ținut de cuvantul dat . mai multe consecințe rezulta de aici:
- data formari contractului se situiaza in ziua formarii angajamentului și nu in ziua redactarii inscrisului daca inscrisul este cerut pentru proba. Daca inscresul est cerut ca solemnitate, formarea contratului nu oate fi anterioara redactarii inscrisului.
- executarea voluntara a contractului verbal este eficace daca insrisul nu este ceut decat pentru proba pentru ca obligația exista din dimplul fapt ca degitorul a promis. Absența solemnitați nu ar putea sa fie acoperita prin executarea voluntara deoarece daca regula de forma nu a fost observata , obligația nu exista.
- o regula de proba nu priveaza pe debitor de a recurge la constrangere decat daca ea este recunoscuta. Se poate deci suplini proba scrisa prin marturisirea debitorului. Daca dimpotriva, inscrisul este cerut cu titlu solemn, nu va servi la nimic ca debitorul sa marturiseasca promisiunea, deoarece, prin ea insași, aceasta promisiune nu este suficienta in afara formelor legale, in formarea angajamentului.
b. Contractele reale. Tradițional se admite ca anumite contracte nu se formeaza decat prin remiterea catre debitor a lucrului obiect al contractului. Aceste contracte sunt: imprumutul de folosința, imprumutul de consumație, depozitul și gajul. Este cert ca debitorul nu poate fi ținut de a restitui lucrul daca el nu i-a fost remis. Dar am putea spune tot atat de bine despre alte contracte, despre contractul de transport de marfuri mai ales. In schimb, promisiunea de imprumut sau de gaj este obligatorie ca orice promisiune. De asemenea, nu exista in aceasta concepie decat o iniutila regula din tradiția romana justificata prin rațiuni care ne sunt straine. Un interes subzista totuși. a clasa imprumutul, depozitul și gajul in categoria contractelor erale, inseamna a justifica caracterul lor unilateral: daca aceste contracte nu ar fi reale, ele ar presupune pentru una dintre parți obligația de a remite lucrul iar pentru cealalta parte obligația de a restitui; ele ar fi sinalagmatice.
Exigența condițiilor de forma pentru anumite contracte fiind evocate, ramane de relevat condițiile de fond ale validitații contractului.
Aceste condiții sunt: consimțamantul, capacitatea, obiectul și cauza. Din aceste condiții nu vor fi reținute decat cele care privesc conimțamantul, obiectul și cauza. In adevar, capacitatea, așa cum se știe, este regula și incapacitatea este excepția (art. 949 C. civ.). In plus cel mai adesea, incapacitatea de a incheia un act juridic ține ține de o incapacitate ce afecteaza ansamblul persoanlitații (este cazul minorilor sub 14 ani și pentru unele persoane majore lipsite de discernamant și puse din aceasta cauza protejate) și, cu acest titlu studiul acesteia releva dreptul persoanelor incapabile care a fost studiat la materia "dreptul persoanelor fizice". Uneori, incapacitatea nu exprima decat interdicția facuta unor persoane, capabile de a incheia contracte, dar incapabile de a incheia unele contracte determinate, de exemplu, vanzarile vizate de art. 1308-1309 C. civ. Dar aceste incapacitați sunt studiate cu ocazia analizei diferitelor tipuri de acte la care ele se raporteaza.
I. Consimțamantul
Noțiune
Autonomia de voința
Existența consimțamantului
a. oferta
b. acceptarea
c. locul și momentul formarii contractului
4. Viciile de consimțamant
Noțiunea
Consimțamantul este acordul de voințe a doua sau mai multe persoane cu intenția de a produce consecințe juridice.
In sens psihologic consimțamantul reprezinta manifestarea voinței unei persoane.
Consimtamantul este elementul subiectiv esențial la formarea contractului, alaturi de cauza.
2. Autonomia de vointa
Din textul art.969 C. civil se deduce ca voința parților este autonoma, ea este creatoare de drepturi si obligatii intr-un fel asemanator cu legea.
Acest principiu a fost admis la sfarșitul secolului XVIII inceputul secolului XIX, conform caruia legea este cea care naște obligatii și ca voința este doar un comutator care deschide intre parți aplicarea legii in raporturile lor.
Art 969 alin. 1 C. civil este interpretat astfel: vointa este esențiala la incheierea contractului, insa ea nu are autonomie absoluta, trebuind sa se subordoneze normelor imperative care reglementeaza ordinea publica și bunelor moravuri.
In dreptul privat majoritatea normelor sunt supletive, puține norme fiind imperative; cele imperative consacra regulile de ordinie publica și a bunelor moravuri; ordinea publica reprezentand acele reguli care stabilesc forma de guvenamant, forma de proprietate, organizarea familiei, statutul persoanelor, reguli privind imparțirea succesiunilor.
Normele supletive, subordonate normelor imperative, consacra comportamente, sau propun formule pe care subiecții pot sa le adopte sau nu.
In concluzie, voința este libera sa incheie orice fel de contract și cu oricine, sub condiția de a nu incalca ordinea publica și bunele moravuri.
De drept, normele supletive sunt aplicabile intre parțile unui raport juridic daca acestea nu au dispus inlaturarea lor fie in mod expres, fie indirect prin clauze contractuale.
3. Existenta consimțamantului
Consimțamantul dat de fiecare dintre parți trebuie sa fie de calitate, adica sa nu fie alterat de o tulburare, pasagera determinand lipsa liberații sale de decizie. Nu are importanța cauza lipsei sale de discernamant, ca provine dintr-o maladie ori din slabiciune de moment, chiar daca ar fi provocata prin abuz de alcool sau folosirea de narcotice, ele constituie un obstacol la incheierea contractului, caci nu exista angajament daca nu exista voința.
Nu este insa suficient ca debitorul sa se angajeze juridic. Contractul este un acord de voințe, parțile trebuie sa-și exprime voințele in concordanța. Acest acord este uneori rezultatul final al negocierilor in cursul carora fiecare contractant iși apara interesele sale. Astazi insa, contractele cele mai uzuale presupun ca una dintre parți fixeaza prin singura sa voința toate condițiile contractului, ne lasand celuilalt alta alegere decat sa adere in bloc la toate condițiile sau de a nu contracta. Pentru a marca aceasta opoziție am distins intre contractele negociate și contractele de adeziune.
Legiuitorul a luat masuri de protecție a pe contractanții care nu au puterea economica necesara pentru a discuta clauzele contractului, stabilind criteriile de calificare a clauzelor considerate abuzive pe care le considera ca fiind nescrise. Este astfel in contractele in care una dintre parți deține monopolul unei activitați ori in care nu exista o concurența relevanta pe piața, cum ar fi in contractele de furnizare a utilitaților ori in contractele cu bancile sau cu asiguratorii etc.
Pentru a exista consimțamantul trebuie ca cele doua voințe opuse sa se intalneasca, adica, sa se puna de acord (oferta și acceptarea) (A); inainte de a stabili momentul și locul punerii de acord (B), trebuie sa se stabileasca cand și-au manifestat voința parțile.
Pentru ca un consimțamant sa existe trebuie sa fie manifestat, sa nu fie afectat de vreun viciu(C) și sa fie dat de o persoana cu discernamant (D).
A. Consimțamantul este considerat incheiat atunci cand oferta s-a intalnit cu acceptarea.
Oferta este manifestarea vointei unei personae de a incheia o operație juridica, ea trebuie sa fie reala, serioasa, trebuie sa fie facuta unei persoane determinate sau o oferta publica. Oferta trebuie sa fie facuta pe un anumit bun.
Efectele ofertei:
manifestarea unilaterala a voinței unei personae creeaza consecințe juridice in sensul ca ofertantul nu poate sa-și retracteze oferta in termenul fixat
pana la acceptare oferta nu obliga pe destinatar sa incheie contractul. El poate sa refuze incheierea contractului insa poate fi obligat la daune.
Oferta este valida pana la momentul la care devine caduca prin expirarea termenului sau prin decesul sau incapacitatea solicitantului.
-orice rezerva la una din clauzele ofertei are valoare de contraofert și nu de acceptare
-daca acceptarea a fost conforma ofertei atunci se considera ca s-a format consimțamantul și contractul a fost incheiat.
B. Locul si momentul incheierii contractului
Daca parțile sunt de fața la incheiere locul si momentul este cel in care cele doua parți și-au schimbat consimțamintele.
Momentul este important deoarece in funcție de el se determina:
legea sub care a fost incheiat contractul
existența capacitații parților
Locul este important pentru a se determina instanta competenta a solutiona conflictele.
Dificultatea cu privire la locul si momentul incheierii contractului apare atunci cand partile se afla la distanta.
Teoria emisinii prevede faptul ca, contractul se considera a fi incheiat atunci cand acceptarea a fost emisa (nu are importanta daca oferta nu a ajuns la policitant).
Teoria cunoașterii prevede faptul ca contractul trebuie considerat incheiat atunci cand policitantul a aflat de acceptarea ofertei.
In dreptul nostru este acceptata cea de-a doua teorie, adica contractul este considerat incheiat la momentul la care acceaptarea a fost inregistrata in registrul policitantului.
C. Viciile de consimtamant.
Viciile de consimtamant sunt:
eroarea, dolul, violența și leziunea
a. Eroarea
Eroarea reprezinta falsa reprezentare a realitatii de catre cel care incheie un contract. Este de doua feluri:
eroarea viciu de consimtamant
eroarea obstacol
Eroarea viciu de consimtamant este de doua feluri:
eroare asupra substantei sau calitatii (error in substantiam)
eroare asupra persoanei, dar si asupra calitatilor persoanei (error in personam)
Sanctinea care intervine este nulitatea relativa.
Eroarea obstacol poate fi:
eroare asupra naturii contractului (error in negotio)
eroare asupra obiectului contractului (error in corpore)
eroare asupra cauzei (este vorba de eroarea asupra cazei obligatiei)
In aceste cazuri sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta a contractului, intrucat cele doa vointe nu s-au intalnit.
Conditiile erorii:
- sa fie determinanta la incheierea contractului (atunci cand cel care a incheiat contactul si-a manifestat consimtamantul pe acele calitati. Astfel, daca nu ar fi fost in eroare asupra acelor calitati, el n ar fi incheiat contractul).
b. Dolul
La incheierea contractului dolul consta in manevrele neloiale in vederea punerii in eroare a celeilalte parți pentru a-i surprinderii consimțamantului acestuia. Dolul este un viciu de consimțamant prin aceea ca el are ca efect inșelarea cocontractantului pentru a obține consimțamantul sau. El presupune deci o eroare, dar o eroare provocata fraudulos, ceea ce justifica anularea contractuli in cazul incare eroarea simpla nu ar permite-o.
Anujlarea contractului pentru eroare este limitata pentru ca protecția cocontractantului care s-a inșelat nu poate da fie obținuta in detrimentul celeilalte parți daca acestuia nu i se poate reproșa nimic. Daca insa ersoarea a rezultat din o manevra neloiala a cocontractantului, este legitim de a il priva de avantajul pe care contractul ar trebui sa il asigure. Astfel, eroarea asupra motivelor nu antreneaza nulitatea contractului. Dar daca aceasta eroare a fost provocata prin dol, ea justifica anularea sub dubla condiție ca dolul sa fie determinant și sa provina de la cocontractant. La fel, eroarea provocata poate sa poarte asupra valori lucului.
x. Dolul nu antreneaza nulitatea contractului decat daca el a antrenat o eroare in lipsa careia contractantul nu și-ar fi dat consimțamantul (art. 960 C. Civ.). acest dol este denumit dol principal opunțndu-l dolului incidental care nu antreneaza anularea contractului. Dolul incident este cel fara care contractantul ar fi contractat, dar in condiții mult mai avantajoase. Dolul incident este sancționat numai prin acordarea de daune interese.
y. Dolul nu antreneaza nulitatea contractului decat daca emana de la cocontractant. Orice eroare determinanta nu justifica anularea. Daca dolul permite anularea pe care eroarea simpla nu ar putea-o justifica, este pentru ca anularea pentru dol sancționeaza neloialitatea in fomarea contractului. De asemenea, trebuie ca contractantul contra caruia anularea este pornita trebuie sa se fi facut culpabil de aceaste manevre. Nu este necesar ca el insuși sa fi savarșit manevre dolosive, este suficient ca el sa-și fi dat seama ca manevrele realizate de un terț ii profita prin provocarea erorii celuilalt contractant.
Acțiunea in anulare se prescrie in trei ani, incepand de la data la care a cunoscut motivul anularii dar nu mai tarziu de 18 luni de la data incheierii actului juridic (art. 9 alin. 2 din D. nr. 167/1958). Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.
c. Violența.
Anularea contractului pentru violența permite eliberarea contractantuui de angajamentul sau dat sub imperiul unei constrangeri. Dar orice atingere la libertatea de decizie nu ar putea sa justifice anularea contractului. Simpla temere reverențioasa nu da loc la acțiunea in anulare (art. 958 C.civ.). temerea reverențioasa paralizeaza totuși libertatea consimțamantului. Contractul este insa menținut deoarece el nu este provocat prin violența. Nu este deci suficient ca libertatea de decizie sa fie alterata pentru a se anula contractul pentru violența, este necesar ca raul de care debitorul s-a simțit amenințat sa fie injust și ca creditorul sa doreasca sa profite de aceasta alterare a libertații consimțamantului. Anularea contractului pentru violența este astfel subordonat unei duble condiții: trebuie ca violența sa fie de o anumita gravitate; și ca ea sa fie nelegitima.
x. Gravitatea violenței. Cea ce altereaza libertatea de decizie a contractantului este aceae ca acesta se simte amenințat de un rau considerabil și prezent, indiferent ca aceast amenințare ar fi indreptata impotriva persoanei ori a bunurilor sale ori a persoanelor apropiate acestuia (art. 967 C.civ.). Teama pe care el o ancearca trebuie sa fie fondata pe o apreciere raționala in funcție de circumstanțe (art. 956 alin. 1 C.civ.). aceasta apreciere se face ținand seama de condițiile subiective ale contractantului (varsat , sex și alte condiții personale art. 956 alin. 2 C.civ.).
y. Nelegitimitatea violenței. Violența nu antreneaza nulitatea decat daca angajamentul a fost luat sub influiența unei amenințari injuste.
II. Capacitatea de a contracta
In acest caz, subiectii au drepturi, dar nu pot sa le exercite singuri :
-minorii si incapabilii majori ( bolnavi mintal si cei pusi sub interdictie) sunt incapabili natural fiind lipsiți de capacitatea de exercițiui;
-minorii de peste 14 ani au capacitatea de exercițiiu restransa.
b. Incapacitați speciale.
Prin exceptie, persoanele pot fi lovite de incapacitatea de folosința.
Incapacitatea de folosința reprezinta imposibilitatea celui incapabil de a avea dreptul sa incheie acte juridice.
Aceste incapacitati de folosinta sunt:
-incapacitatea administratorilor, tutorilor si mandatarilor de a cumpara bunurile pe care le administreaza; incapacitatea judecatorilor de a cumpara bunurile litigioase(1308-1309 C. civ)
-interzicerea drepturilor minorilor si a incapabililor majori de a incheia liberalitati, donatii și testament ( art. 806-811 C. civ.).
Pentru incalcarea regulilor de incapacitate de exercitiu, sanctiunea este nulitatea relativa. Pentru incalcarea regulilor de incapacitate de folosinta sanctiunea este nulitatea absoluta. In cazul minorilor ce au incheiat o liberalitate-nulitate relativa, pe motiv ca s-ar atinge interesul privat si nu ordinea publica.
III. Obiectul
Obiectul obligatiilor
Obiectul contractului
1. Obiectul obligatiilor - obligatia de a da, de a face.
2. Obiectul contractului- orice fel de obiecte rezultand din prestatia la care se angajeaza debitorul( de a vinde ceva, de a inchiria ceva, de a construi ceva etc. )
Este obligatia de a transfera proprietatea unui lucru.
Lucrul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa se afle in circuitul civil
sa fie determinat sau determinabil.
Determinabilitatea se aplica la lucrurile de gen iar determinarea se aplica in cazul celor individuale ( se determina prin indicarea cantitatii, calitatii si masurii)
-lucrul trebuie sa fie licit
-prestatia trebuie sa fie posibila
In cazul lucrurilor de gen exista identificarea prin indicarea calitatii, cantitatii si a masurarii.
2. Obiectul contractului consta in operatiile juridice angajate de parti.
Distinctia intre obiectul contractului si obiectul obligatiilor este necesara deoarece exista situatii cand obiectul obligatiei este permis de lege nu si obiectul contractului.
De exemplu art. 65 aln 2 interzice conventiile asupra succesiunilor nedeschise.
In ambele situatii lucrurile viitoare pot fi obiect al contractului altuia. In C. civil nu este mentionata sanctiunea in acest caz. Teoria actuala- o astfel de conventie prin care s-ar instraina lucrurile altuia ar fi nula relativ. Sanctiune - lipsa obiectului, precum si lipsa conditiilor acestuia atrage dupa sine nulitatea absoluta.
IV. Utilitatea capacitatii si obiectului
Capacitatea este utila pentru protectia debitorului. Intr-un singur caz capacitatea protejeaza domeniul public (art 1309-magistratii cumpara bunuri litigioase). Utilitatea obiectului- prin acest element se vizeaza protectia ordinii publice si nu a celei private ca si capacitatea. Obiectul este un element si lipsa lui sau nedeterminabilitatea sa antreneaza lipsa unui element din mecanismul contractual.
V. Cauza
Este un element structural esential al contractului; prin el se urmarește protectia intereselor particulare ca și protectia ordinii publice.
Cauza in contract are 2 forme ( art. 966-968 ) :
-cauza obligatiei
-cauza contractului
Cauza obligatiei este de fapt obiectul obligatiei debitorului (ex: in contractul de vanzare-cumparare cauza pe care o are vanzatorul este aceea de a obtine pretul afferent bunului iar cumparatorului ii revine cauza aferenta careia va obtine bunul)
Cauza contractului este o cauza subiectiva reprezentand mobilul sau scopul pe care l-a avut in vedere fiecare parte atunci cand s-a incheiat contractul.Mobilele scapa , in general, controlului judiciar pentru ca fiind subiective sunt greu de dovedit.
In opozitie cu cauza contractului, cauza obligatiei este un element obiectiv, mereu acelasi in diferite tipuri de contract.
Cauza sine qua non - fara de care nu se poate
Aceasta cauza permite determinarea importantei cauzei la incheierea contractului atunci cand un contract are mai multe cauze.
Daca acea cauza a fost determinate la incheierea contractului si daca este falsa, imorala, ilicita atunci nu se va incheia contractul; daca cauza a fost determinanta nu se va anula intreg contractul, ci numai o clauza.
Utilitatea elementului cauza
Cauza obligatiei permite judecatorului sa verifice contractul, protejand partile contractului atunci cand lipseste una din cauzele obligatiei rupand astfel echilibrul contractual.
Cauza contractului este un element prin care se controleaza moralitatea contractului protejand ordinea publica si nu pe cea privata ca si in cazul anterior.
In fine, cauza sine qua non permite sa se determine importanta cauzei false, ilicite si imorale; daca a fost determinate se va anula intregul contract, daca nu doar o clauza a acestuia.
Conditiile cauzei:
-cauza sa fie morala, licita, sa existe ( cauza inexistenta este cauza falsa)
Proba cauzei:
Cauza se prezuma a exista. Cel care invoca lipsa, imoralitatea, ilicitatea cauzei trebuie sa o dovedeasca. Proba se face prin orice mijloc de proba.
Subsecțiunea 3. Nulitatea contractului
$ 1. Notiunea si clasificarea nulitatilor.
Conventiei poate fi desfiintata prin interventia unor circumstante care pot fi concomitente cu incheierea contractului ori ulterioare acestui moment. In prima situatie se ridica problema nulitatilor, iar in a doua cea a rezilierii, rezolutiunii, revocarii conventiilor. Ceea ce este esential insa in diferentierea acestor cazuri este ca in primele se incalca normele imperative, de interes general sau particular, iar in secundele se incalca legea partilor, adica stipulatiile contractuale.
Vom trata mai intai teoria nulitatilor urmand ca desfiintarea contractului din cauze ulterioare incheierii contracului sa fie analizata la studierea efectelor specifice contractelor sinalagmatice.
Conceptul de nulitate
Legea nu defineste nulitatea ci reglementeaza doar cazuri de nulitate . Potrivit teoriei nulitatilor, actul juridic este valid si produce efecte numai daca este intocmit in conformitate cu dispozitiile legale. Desigur este posibil ca numai o parte a actului sa nu se conformeze regulilor prescrise de norme astfel ca restul actului ar putea produce efecte in masura in care acest lucru nu contravine scopului pentru care actul a fost recunoscut. Prin urmare se presupune ca tot ceea ce este contrar actului normativ nu poate sa produca efecte, astfel ca nulitatea este o sanctiune de drept civil, care tinde sa inlature consecintele negative produse de incalcarea dreptului pozitiv.
Spre deosebire de teoria clasica care concepea nulitatea ca fiind o stare organica sau o calitate a actului juridic[1], in prezent ea este definita ca fiind sanctiunea indreptata impotriva acelor efecte ale contractului care contravin scopului urmarit de legiuitor sau de parti, prin stabilirea conditiilor de valabilitate ale actului .Conceputa astfel vor fi desfiintate doar acele efecte ale contractului care sunt potrivnice scopului prevazut de lege ori de parti , urmarindu-se sa se dea efect vointei partilor materializata in contract, salvandu-l, pe cit este posibil. Asadar principiul actual al efectelor nulitatii este cel al mentinerii contractului ,temeiul sau fiind pe langa regula aratata si cele rezultate din art. 978 si din art. 1190 C. civ.
Ca orice sanctiune si nulitatea are o functie represiva si una preventiva, iar prin finalitatea ei se asigura restabilirea ordinii de drept incalcata, independent de existenta unei pagube materiale[3] Adesea, scopul ultim al actiunii in nulitate este, ca subsecvent, sa se restituie prestatiile patrimoniale efectuate in temeiului actului nul
In functie de sfera persoanelor indrituite sa o invoce si de regimul lor juridic, nulitatile se impart in absolute si relative .Aceste forme sunt, asa cum am aratat, reglementate, expres ori virtual de lege, prin consacrarea cazurilor de nulitate ale contractelor
Astfel, constituie cauze de nulitate vicierea consimtamantului, inexistenta capacitatii de folosinta ori a celei de exercitiu, absenta ori nerespectarea conditiilor de validitate ale obiectului contractului, prezenta unei cauze ilicite sau false, frauda la lege sau nerespectarea formelor prevazute de lege, ori de parti.
In toate aceste cazuri actul este indeplinit impotriva finalitatilor prevazute de lege, astfel ca aplicarea nulitatii se va realiza independent de prejudiciul patrimonial produs, fiind doar o consecinta directa a nerespectarii normelor de drept.
33. 1. Dupa criteriul interesului protejat prin prevederea normativa violata distingem nulitati absolute si nulitati relative.
Datorita acestui caracter al normelor incalcate regimul juridic al nulitatii absolute este strict. Astfel nulitatea absoluta nu este prescriptibila, nu poate fi confirmata si este invocabila de catre orice persoana interesata, chiar si de instanta din oficiu.
Se sanctioneaza cu nulitatea absoluta: lipsa unei conditii esentiale de validitate de fond si de forma a contractului : vointa juridica (consimtamintul si cauza ) obiectul si cauza actului forma sa,-atunci cind este prevazuta de parti ca o conditie ad validitatem, sau de textul special -; precum si daca prin obiect ori cauza se incalca normele juridice imperative, regulile de morala sau de ordine social politica; absenta autorizatiei administrative prealabile in cazurile prevazute de lege[4]; daca a fost incheiata in scopul fraudarii legii; ori de de o persoana fizica cu nerespectarea incapacitatilor de folosinta, sau de una juridica cu incalcarea specialitatii capacitatii de folosinta
In categoria incapacitatilor de folosinta sunt incluse: incapacitatea de folosinta a persoanei fizice[5] respectiv respectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice .
Frauda la lege reprezinta acordul persoanelor actului juridic in vederea incalcarii normei de drept, iar cerinta autorizatiei administrative prealabile vizeaza necesitatea ca anumite acte juridice sa se incadreze in limitele prescrise de norme din nevoia unei bune sistematizari.
In toate aceste cazuri sunt afectate interese generale ale societatii ceea ce necesita invalidarea deplina a actului juridic respectiv.
Spre deosebire de nulitatea absoluta aceasta forma de nulitate poate fi invocata numai de cel al carui interes a fost afectat si anume beneficiarul normei Totodata ea este prescriptibila si confirmabila.
Sunt cauze de nulitate relativa viciile de consimtamant, nerespecatarea regulilor privind capacitatea de exercitiu si leziunea.
Primele[8] apar din semnificatia directa explicita a termenilor folositi de legiuitor iar secundele rezulta din sensul formularii utilizate de textul normativ.
$ 2. Regimul juridic al nulitatii.
Nulitatea poate fi stabilita: prin conventia partilor(1); sau de instanta, daca este invocata de parti printr-o actiune sau pe cale de exceptie, ori din oficiu de instanta in cazul nulitatilor absolute(2).
1) Prima forma a nulitatii reprezinta o consecinta a principiului revocabilitatii contractului prin consimtamantul mutual al partilor ce l-au incheiat, fara inteventia justitiei. Daca partile pot, potrivit art. 969 C.civ., sa incheie o conventie prin acord comun si o pot revoca in aceleasi conditii, nimic nu se opune ca determinarea nulitatii sa intervina prin acord.
2) Daca amiabil nu se realizeaza desfiintarea ori daca exista o interdictie legala care impiedica utilizarea acestei cai pentru stabilirea nulitatii, partea interesata are la dispozitie actiunea in justitie.
Regimul juridic al actiunii este diferit dupa cum este vorba de nulitate absoluta sau de nulitate relativa. In primul caz ea poate fi invocata de catre orice persoana interesata sau de instanta din oficiu. Prin persoana interesata se intelege orice individ care poate dovedi un interes legitim in legatura cu contractul a carui nulitate se invoca.
Nulitatea relativa nu poate fi in principiu invocata decat de cel afectat prin incalcarea normei juridice care il protejeaza. De asemenea nulitatea relativa poate fi invocata si de succesorii universali sau cu titlu universal al celui protejat sau de procuror, in masura in care dreptul violat nu este strict personal.
Fiind vorba despre drepturi de care partea afectata poate sa dispuna, in cazul nulitatii relative partea poate confirma nulitatea facand sa-i inceteze efectele. Nulitatea absoluta nu poate fi asanata prin manifestarea de vointa a unei singure persoane, chiar daca acesta este unul dintre cocontractanti, datorita interesului general ocrotit.
Confirmarea sub aspect juridic reprezinta manifestarea de vointa unilaterala prin care titularul dreptului de a invoca nulitatea renunta la acesta(art. 1167 C. civ.,). Prin aceasta actul devine valabil, efectele nulitatii incetand a se produce.
Potrivit textului aratat, confirmarea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie expresa sau tacita dar neindoielnica;
- sa reprezinte actul voluntar al persoanei capabile sa o faca, aspect care implica necesitatea ca nulitatea sa fie asanata dupa incetarea cauzei de nulitate;
- sa fie data in deplina cunostinta de cauza de cel care confirma actul, in sensul ca este necesar ca acesta sa cunoasca viciul care afecteaza contractul sau operatiunea juridica respectiva;
- sa fie in cazul confirmarii exprese, constata printr-un inscris care sa indice elementele structurale esentiale ale contractului sau actului juridic ratificat, circumstantele ce au produs nulitatea ca si declaratia de vointa a celui ce confirma;
sa fie, in ipoteza confirmarii tacite, probata prin fapte ce presupun neindoios renuntarea partii la invocarea nulitatii (ex.. executarea voluntara a obligatiei de catre cel ce avea dreptul sa invoce nulitatea relativa a conventiei litigioase).
O confirmare valida produce efecte retroactive fata de parti intrucat conventia este considerata valabila din momentul incheierii ei, in timp ce fata de terti, ea are eficienta numai pentru viitor. Art. 1167 alin. 2 din Codul civil care stabileste aceasta regula are in vedere salvgardarea drepturilor tertelor persoane ce au dobandit drepturi asupra unu lucru transmis in perioada anterioara ratificarii.
Dreptul la actiunea in anulare este imprescriptibil in cazul nulitatilor absolute (nulitati imprescriptibile) si prescriptibil in situatia celor relative (nulitati prescriptibile).
$ 3. Efectele nulitatii.
Independent de natura nulitatii, absoluta sau relativa, aceasta va produce efecte identice.
Totusi contractul va fi desfiintat in parte sub o dubla conditie: cand numai unele dintre efecte sunt contrare legii ori vointei partilor; dar trebuie tinut cont ca aceste din urma efecte nu trebuie sa fie cauza care a determinat incheierea contractului. sau altfel spus, producerea acestor efecte nu trebuie sa fie cauza contractului, in caz contrar, conventia fiind lipsita de aptitudinea de a produce scopului urmarit de contractanati se desfiinteaza in intregime, ca fiind lipsita de cauza.
Este posibil ca o conventie izbita de nulitate totala sa intruneasca cerintele de validitate ale altei specii de contract si sa produca efectele juridice urmarite de parti, efecte care nu sunt contrare legii. Aceasta situatie juridica este denumita conversia actului juridic, deoarece actul nul este convertit intr-unul valid care l-a substituit in structura si consecinte pe primul[10].
Retroactivitatea este consecinta fireasca a ideii inlaturarii unor acte juridice nevalabile sau a anumitor efecte ilegale produse de acestea. Ea apare rationala si pentru ca supravietuirea chiar partiala a rezultatelor unor acte juridice ce sunt invalidate prin aplicarea sanctiunii corespunzatoare ar fi cotrar finalitatii urmarite de legiuitor.
- in cazul contractelor care au generat obligatii de a face, deoarece repunerea in starea anterioara este imposibila, ea rezolvandu-se prin evaluarea echivalentei prestatiei
- posesorul de buna credinta, care potrivit art. 485 din Codul civil are dreptul sa pastreze fructele dobandite prin realizarea unui contract sau act juridic nul;
- partea ce nu poate sa-si invoce propria turpitudine (nemo auditur propria turpitudinem allegans). Este vorba despre neacceptarea nulitatii generate de conditia imorala a celui ce o invoca[11];
- cel lipsit total sau cel ce dispune numai de capacitatea de exercitiu limitata, nu este indatorat la restituire decat in masura profitului realizat (art. 1164 Cod civil);
Caracterul retroactiv ale efectelor nulitatii opereaza si fata de terti, intrucat, tinandu-se seama de legatura ce exista intre consecintele actelor juridice apare normal, ori de cate ori o conventie este suprimata ori anulata, ca si actul juridic efectuat pe temeiul ei, sa aiba aceeasi soarta. Anularea unei conventii afecteaza si pe tertul sudobanditor de la una din partile actului suprimat deoarece nimeni nu poate transmite mai mult decat are (nemo dat quand non habet) iar desfiintarea drepturilor celui ce transmite atrage si desfiintarea drepturilor subdobanditorului (rezolute jure dantis rezolvitur jus accipientis). Astfel, cumparatorul care a dobandit un bun de la persoana al carei titlu a fost anulat, isi pierde la randul sau dreptul asupra bunului achizitionat.
Totusi efectele distructive ale nulitatii asupra actelor subsecvente intra in contradictie cu reguli de drept sau principii consacrate de jurisprudenta sau de lege, astfel ca au fost recunoscute anumite exceptii de la aceasta regula:
- dobanditorul de buna credinta al unui bun mobil de la o persoana careia proprietarul i l-a incredintat de buna voie, nu va fi obligat sa-l restituie(art. 1909 C.civ.);
- dobanditorul unor bunuri, ce a apartinut unei persoane declarata judecatoreste moarta, de la succesorii acesteia, nu va trebui sa restituie bunul achizitionat, chiar daca se anuleaza hotararea declarativa de moarte, daca a fost de buna credinta la momentul dobandirii, adica avea credinta ca cel disparut este mort (art 20 al. 2 din D. nr 31/1954);
- tertul de buna credinta, subachizitor prin act juridic cu titlu oneros, isi mentine drepturile dobandite chiar daca titlul autorilor lui a fost anulat (error communis facit jus).
Efectele contractului este notiunea care semnifica consecintele juridice produse prin incheierea acestora. Potrivit art. 942 C.civ., contractul are ca efect nasterea raportului juridic, adica drepturile si obligatiile partilor, sau altfel spus situatiile juridice izvorate din formarea conventiei, atat pentru partile contractante cat si fata de terti.
Contractul este deci o sursa de obligatii, si deci ca specie a actului juridic produce aceleasi efecte ca si genul sau (interpretarea si obligativitatea). In acelasi timp produce o serie de consecinte proprii speciei, manifestate specific in aplicarea regulilor interpretarii (I), si a obligativitatii (II), dar si consecinte speciale contractelor manifestate ca efecte specifice ale unor clase de contracte (cele sinalagmatice si cele cu titlu gratuit) si in acelasi timp ca modalitati de desfiintare a acestora(III).
$ 1. Notiunea si regulile interpretarii.
In cazul in care unele clauze sunt echivoce si drept urmare, continutul si intinderea obiectului contractului este indoielnica, iar partile nu se pot pune de acord asupra existentei si extensiei prestatiilor, instanta este chemata sa decida asupra acestor aspecte, prin operatia de interpretare.
Interpretarea contractelor constituie operatia de stabilire a sensului neindoielnic al vointei partilor contractante[12], cu privirela existenta si intinderea obiectului conventiei.
Clauzele indoielnice sunt consecinta neconcordantei existente intre vointa interna si vointa declarata a contractantilor ca urmare a unei exprimari prea generale sau dimpotriva a unei conciziuni extreme. Determinarea intelesului clauzelor contractuale va duce la stabilirea legaturii reale care trebuie sa existe intre vointa interna si vointa declarata a partilor. Pentru aceasta legea prevede reguli generale de interpretare a contractelor (art. 970, 977-985 C. civ.,) precum si reguli speciale, specifice unor specii de contracte (art. 1312, 1534-1536, 1709-1710 C. civ., etc.,)
Prin urmare ceea ce este hotarator in precizarea sensului unei conventii este determinarea continutului vointei interne care se reflecta material in continutul vointei declarate. Pana la proba contrarie vointa exteriorizata se prezuma a fi concordanta cu cea interna.
Determinarea vointei interne se va realiza prin utilizarea oricarui mijloc, fie intrinsec (conventia si clauzele acesteia), fie extrinsec (circumstante legate de atitudinea partilor in momentul anterior, concomitent si chiar ulterior incheierii conventiei). Trebuie sa se tina astfel cont de prevederile D. nr.31/1954 care arata ca drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul economic si social pentru care au fost recunoscute de lege si de principiul bunei credinte in exercitarea drepturilor.
O a doua regula de principiu a interpretarii clauzelor generale este cea a interpretarii restrictive. In acest sens prin art. 984 C. civ., precizeaza ca obiectul contractului este prestatia asupra carora partile si-au propus sa contracteze, oricat de generali ar fi termenii folositi. Dar daca partile au indicat un caz pentru a explica obligatia, conventia nu se interpreteaza restrictiv la acel caz (art. 985 C. civ.,).
Legat de aceasta regula insa in opozitie cu ia, dar fara sa o contrazica deoarece se refera la o alta ipoteza, legea consacra regula interpretarii extensive, in ipoteza in care clauzele sunt incomplete. Aceste clauze se vor interpreta in nu numai la ceea ce este cuprins si aratat in continutul lor dar si la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiunii dupa natura sa (art 980-981 C. civ.,).
Alte reguli generale de interpretare a clauzelor indoioase ale conventiilor sunt:
- clauzele se vor interpreta unele prin altele, in mod sistematic, dadu-i-se intelesul ce rezulta din ansamblul actului (art 982 C. civ.,).
- Clauzele primitoare de doua intelesuri, se vor interpreta in sensul de a produce un efect nu in sensul de a nu produce nici unul (art.978 C. civ.,).
- Clauzele se vor interpreta in functie de natura contractului, iar daca totusi raman indoieli se vor interpreta dupa obiceiul locului celui ce se obliga(art. 979 - 980 C. civ.,).
- In cazul in care dupa aplicarea regulilor aratate mai raman totusi dubii cu privire la sensul clauzelor contractuale, codul protejeaza pe debitor, consacrand regula de interpretare a contractului in favoarea acestuia (983 C. civ.,)
$ 1. Obligativitatea contractului
Fundamentul acestei forte este faptul ca legea creeaza obligatii doar in domeniul relatiilor de interes public, in celelalte relatii lasa partile sa-si regleze interesele, insa obligatiile odata asumate trebuie sa fie respectate cu aceeasi forta ca si legea. Pe de alta parte, ea este justificata, cum am aratat deja, si pe regula morala a respectului cuvantului dat[14], si pe de alta parte o fundamentare sociala, nevoia de siguranta a circuitului civil care genereaza obligativitatea executarii prestatiei promise si a irevocabilitatii conventiei
Obligativitatea contractului nu actioneaza insa autonom in sensul ca odata incheiat contractul, acesta nu mai poate fi modificat sau desfiintat. In virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot reveni de comun acord asupra conventiei initiale si sa o modifice ori sa o desfiinteze. In acest sens potrivit art. 969 alin. 2 C.civ. conventiile se pot revoca prin consimtamantul mutual al partilor sau din cauze autorizate de lege ceea ce romanii spuneau mutuus consensus, mutuus disensus.
Ca si in cazul legii, in virtutea principiului simetriei formelor contractele vor fi modificate si desfiintate cu respectarea acelorasi forme ca si cele cu care au fost incheiate.
Asa cum rezulta din ultima parte a art. 969 al. 2 C. civ., conventia poate fi modificata si "din cauze autorizate de lege". Aceasta regula actioneaza ca o exceptie de la principiul obligativitatii si irevocabilitatii conventiei, intemeind cazurile in care modificarea unor elemente ale contractului se face unilateral. Este necesar ca aceste exceptii sa fie prevazute in mod expres de normele speciale[15]. Aceste cazuri nu sunt propriu zis o exceptie deoarece partile incheind una din conventiile pentru care legea "autoriza" modificarea sau desfiintarea unilaterala, ele actioneaza ca si cand ar fi scrise in contract, prin caracterul supletiv al normelor civile. Adevaratele exceptii sunt insa cazurile in care legea modifica conventiile partilor, intre data incheierii lor si cea a expirarii contractului, asa cum vom vedea.
Pe langa cazurile prevazute expres in lege de desfiintare a contractului, si cele realizate prin acordul partilor, nimic nu se opune ca subiectii raportului juridic sa introduca in contract, in momentul incheierii sale, o clauza de denuntare unilaterala cu respectarea anumitor conditii: contractul sa nu fie declarat de lege ca irevocabil[16] si clauza sa nu reprezinte o conditie pur potestativa( nula in virtutea art. 1010 C.civ.).
Puterea obligatorie a contractelor intre parti este invinsa uneori, din cauze independente de vointa partilor sau numai a uneia dintre ele.
Sunt asemenea situatii:
- prorogarea legala a unor contracte, dincolo de termenul prevazut de parti, prin norme imperative intervenite intre data incheierii contractului si cea a expirarii termenului de locatie[17]. Este astfel, in ultimul timp, L. nr. 17/1994, si O.U.G. nr. 40/1999. Aceasta este o adevarata exceptie deoarece partile nu cunosteau inainte de incheierea contractului ca printr-o lege speciala se va prelungi efectele conventiei.
- Suspendarea efectelor contractului cu executare succesiva, pe perioada intervenirii unui caz de forta majora[18];
- Revizuirea legala sau judiciara a contractelor;
- Decesul, incapacitatea sau punerea sub interdictie a partii care trebuia sa efectueze o prestatie, in executarea unui contract intuituu personae, duce la stingerea contractului deoarece asemenea obligatii nu se transmit mostenitorilor[19].
Conventiile n-au efect decat intre partile contractante (art 969 C. civ.,), Aceeasi regula rezulta si din interpretarea textului art. 973 C.civ. Din aceste articole rezulta principiul ca: pe de o parte nimeni nu poate fi obligat prin vointa altor persoane iar pe de alta parte, in principiu conventia nu poate crea drepturi in profitul tertei persoane, regula exprimata prin adagiul: res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest. Daca prima parte a principiului nu suporta derogari totusi in privinta celei de-a doua, reglementarea permite ca, in anumite conditii, prin contractul incheiat intre anumite persoane sa se nasca drepturi pentru terti[20].
Acest principiu este denumit relativitatea efectelor contractului, care trebuie distins de regula opozabilitatii acestuia fata de terti.
Un contract nu poate obliga sau, in principiu, profita tertelor persoane (relativitatea) dar asta nu inseamna ca ele pot ignora existenta raportul juridic dintre parti, ca fapt social, atata timp cat nu-i vatama, fiind nevoiti sa respecte drepturile si obligatiile partilor, nascute din conventie (opozabilitatea).
In virtutea opozabilitatii un contract incheiat intre alte persoane, fiind un fapt social, va putea fi invocat impotriva unui tert, pentru justificarea dobandirii anumitor drepturi[21], dar si tertii pot sa invoce o conventie la incheierea careia nu au participat, impotriva partilor acesteia. Este astfel cazul unor persoane care invoca tranzactia incheiata de fostii soti si in care acestia din urma recunosteau ca au cumparat un autoturism cu banii imprumutati de primii .
In unele cazuri, pentru ca un anumit act sa fie opozabil tertilor (interesati) legea cere indeplinirea anumitor conditii de publicitate, care daca nu sunt realizate ridica partilor dreptul de a se folosi de opozabilitate[23].
Daca intre parti contractul are valoare de act juridic, fata de terti acesta este privit ca simplu fapt social, ceea ce determina consecinte sub aspectul responsabilitatii civile si al mijloacelor de dovada. Partea care nu executa o prestatie stabilita prin contract va raspunde contractual, iar tertul care impiedica o parte sa execute obligatia contractuala sau incalca un drept stabilit in conventie, va raspunde pe teren delictual (art 998 C. civ.,). De asemenea, intre parti proba se va face dupa regulile dovezii conventiilor(art. 1170-1198 C. civ.,), pe cand tertii vor putea dovedi cu orice mijloc de proba existenta contractului.
Pentru determinarea continutului principiului relativitatii efectelor contractului si al regulii opozabilitatii lor, este necesara prezentarea domeniului sau de aplicare prin analizarea notiunilor de "parti" respectiv "terti".
Este parte acea persoana care a participat la incheierea contractului personal sau prin reprezentare.
Este tert persoana care nu a participat direct si nici prin reprezentare la incheierea actului juridic. La randul lor tertii sunt penitus extraneus, sau tertii puri, si tertii interesati, adica subiectii care au o legatura cu raportul juridic dintre parti.
Intre terti in general si parti exista o categorie intermediara de subiecti care desi nu au participat direct sau prin reprezentare la incheierea actului juridic suporta consecintele acestuia. Ei se aseamana cu tertii, nefiind prezenti la nasterea actului dar au si trasaturi care ii apropie de parti datorita faptului ca efectele actului se produc si asupra lor. Ei sunt denumiti ayant causa si se subdivid in mai multe categorii: succesori universali si cu titlu universal, succesori cu titlu particular si, potrivit unor opinii, creditorii chirografari. Mai sunt numiti si succesorii partilor, insa prin aceasta denumire exista riscul confundarii cu categoria mostenitorilor, fata de care se deosebeste prin faptul ca prima notiune semnifica puterea unei conventii de a da nastere la drepturi si obligatii in patrimoniul unor persoane (ayant causa sau succesorii partilor) care nu au participat la incheierea ei dar care datorita legaturii stipulatorii, conventionale sau legale cu una din partile conventiei suporta ori beneficiaza de consecintele acesteia.
a) Succesorii (ayant cause) universali si cei cu titlu universal. Persoana care are vocatia la dobandirea intregului patrimoniu al unei persoane se numeste succesor universal[24], iar cel care are vocatie la dobandirea unei fractiuni din patrimoniu poarta denumirea de succesor cu titlu universal .
Acesti subiecti dobandesc drepturi si obligatii din conventia incheiata de autorul lor, deoarece sunt considerati continuatorii persoanei autorului lor, si in aceasta calitate primesc intregul patrimoniu (atat latura activi cat si cea pasiva) respectiv doar o fractiune din el, astfel ca vor deveni titularii drepturilor si obligatiilor contractate de autorii lor[26]. Intr-o alta conceptie, se considera ca ei participa la incheierea contractului printr-un fel de reprezentare a lor de catre autor.
Prin exceptie insa, nu pot fi obligati prin contractele intuituu personae, incheiate de autor, datorita caracterul personal al acestor obligatii, ex. societatile de persoane.
b) Succesorii (ayant cause) cu titlu particular. Sunt tertele persoane interesate care primesc numai un anumit drept de la o alta persoana, denumita autor, nefiind tinut de obligatiile acesteia din urma[27]. In aceasta situatie trebuie distins dupa cum e vorba de drepturi legate de bunul transmis sau de obligatiile contractate de autor in legatura cu bunul, obiect al conventiei. In primul caz ayant causa cu titlu particular va profita si va suporta situatia juridica a bunului dobandit, existenta la data incheierii conventiei, adica: de drepturile dobandite de transmitatorul (autorul) sau anterior incheierii conventiei; si de drepturi aflate intr-o conexiune stransa cu cel transmis, cum sunt garantiile unei creante sau servitutile create in favoarea fondului. In ce priveste obligatiile, succesorul cu titlu particular nu poate fi tinut sa le execute, deoarece nimeni nu poate fi obligat prin vointa altuia, fata de acestea succesorul avand calitatea de tert. Totusi, obligatiile reale propter rem si cele opozabile tertilor , avand un caracter real, adica fiind strans legate de bunul material, se vor mentine, astfel ca dobanditorul va trebui sa le respecte. Astfel, daca transmitatorul a consimtit anumite sarcini asupra bunului inainte de incheierea conventiei, sarcini care constituie adevarate obligatii reale cu privire la obiectul transmis, succesorul cu titlu particular va fi nevoit sa suporte consecintele acestora, dar nu se poate considera ca ar fi vorba despre nasterea unei obligatii asupra altei persoane, ce nu a participat la realizarea actului, pentru ca propriu-zis titularul nu putea transmite mai mult decat avea in patrimoniu la momentul consimtirii conventiei .
In concluzie succesorul cu titlu particular va suporta consecintele unor conventii la care nu a participat daca acestea sunt anterioare dobandirii dreptului si daca s-au respectat cerintele privind publicitatea, in caz contra actul nu-i este opozabil si deci succesorul cu titlu particular devine tert fata de acest din urma act[31].
c) Creditorii chirografari pot fi atinsi, in anumite conditii, de efectele actelor incheiate de debitorul lor. Sunt creditori chirografari aceia care nu au o garantie reala asupra creantei lor, fiind doar titularii unui drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor (art. 1718 C. civ.,). De aceea, actele consimtite de acesta ii afecteaza indirect, in sensul ca vor suporta consecintele maririi sau micsorarii patrimoniului debitorului realizate prin incheierea anumitor acte. Prin faptul ca ei suporta ori beneficiaza de consecintele actelor debitorului lor, creditorii chirografari desi sunt terti, ei se aseamana prin aceasta cu avanzii cauza universali ori cu titlu universal. De aceea, actele incheiate de debitorilor lor, le sunt opozabile cu conditia indeplinirii formalitatilor prevazute de art 1182, a datei certe.
Creditorii chirografari nu dobandesc calitatea de parte in contractele incheiate de debitor, cum este cazul succesorilor universali sau cu titlu universal. Ei raman terti fata de aceste acte, care le sunt opozabile ca fapte juridice. Daca insa aceste acte ii prejudiciaza, fiind facute in frauda lor, si exista posibilitatea sa nu-si mai poata realiza creanta din cauza ajungerii debitorului in stare de insolvabilitate datorita actelor consimtite de acesta, creditorul chirografar poate inlatura aceasta opozabilitate, si desfiinta consecintele pagubitoare pentru el.
Pentru evitarea acestor consecinte negative legea pune la dispozitia creditorilor prin textul art. 974 C. civ., actiunea revocatorie denumita si actiunea pauliana precum si actiunea in declararea simulatiei, in scopul inlaturarii opozabilitatii actelor care ii prejudiciaza.
Concluzionand putem spune ca principiul relativitatii efectelor contractului se mentine in raportul cu creditorii chirografari, ei ramanand terti fata de contract, dar opozabilitatea poate fi inlaturata prin intermediul mijloacelor puse la dispozitia lor de catre lege. La randul lor, succesorii universali si cu titlu universal vor suporta consecintele actelor autorului lor, devenind parti in contract, relativitatea efectelor contractului fiind infranta in privinta lor. Succesorii cu titlu particular nu devin parti in conventiile realizate de transmitator anterior dobandirii dreptului de catre ei, dar vor primi numai ceea ce le putea transmite autorul, fiind afectati in masura in care nu au cunoscut adevarata situatie juridica a dreptului dobandit, de ex o conditie rezolutorie existenta in conventia autorului cu o teta persoana relativa la transferul proprietatii asupra bunului.
§2. Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului.
Prin exceptie de la principiul aratat se intelege situatia juridica in care drepturile si obligatiile nascute dintr-un contract incheiat intre anumite persoane, apartin respectiv obliga un subiect de drept care nu a luat parte la incheierea actului, adica o terta persoana
Daca in ceea ce priveste latura pasiva, legea civila in principiu nu admite crearea de obligatii in sarcina unei persoane prin incheierea unui contract intre alti subiecti de drept, exista insa cazuri in care printr-un act juridic se pot naste drepturi in favoarea unui tert[32]. Situatie juridica consacrata legal pentru a crea astfel de drepturi, este: stipulatia pentru altul. In doctrina si jurisprudenta se discuta si alte cazuri ca fiind exceptii de la regula relativitatii contractului: promisiunea faptei altuia, actiunea directa, concordatul creditorilor, actul juridic facut de succesorul aparent , etc.
Doctrina si jurisprudenta noastra, in lipsa textului art. 119 C. civ. fr., pe care legea noastra nu la mai preluat, au consacrat constructia juridica denumita promisiunea faptei altuia, ce reprezinta un contract in virtutea caruia debitorul se obliga sa determine o terta persoana sa efectueze o prestatie in beneficiul creditorului. In virtutea acestui contract denumit si clauza de porte fort "cel care se face tare" este liberat de obligatia sa daca a reusit sa-l convinga pe tert sa se angajeze fata de creditor.
Aceasta operatie juridica nu constituie o exceptie de la relativitatea efectelor contractului deoarece tertul nu este obligat prin incheierea conventiei, debitorul angajandu-se in realitate la propriul fapt - de a determina pe tert sa efectueze o prestatie in favoarea creditorului[34].
Daca debitorul asumandu-si o obligatie de rezultat nu reuseste in demersul sau, va fi tinut raspunzator in raport cu creditorul. Tertul a carui fapta s-a promis neavand nici o legatura cu partile nu poate raspunde. Daca insa debitorul il convinge pe tert si acesta se angajeaza fata de creditor, obligatia sa este executata astfel ca suntem in prezenta a doua contracte diferite sub aspectul continutului.
Reala exceptie de la relativitatea efectelor contractului o constituie stipulatia pentru altul, si anume acea conventie prin care o persoana numita stipulant convine cu o alta persoana denumita promitent, ca cel din urma sa efectueze o prestatie in beneficiul unui subiect strain de contract denumit tert beneficiar[35].
Utilitatea practica a acestui contract este aceea ca tertul nu va mai suporta concursul creditorilor stipulantului, dreptul neaflandu-se nici un moment in patrimoniul acestuia, si nu-i sunt aplicabile regulile reductiunii ori cele ale raportului succesoral.
Pentru a fi in prezenta unei stipulatii pentru altul, conventia trebuie sa indeplineasca toate cerintele legale generale pentru validitatea contractului[36] dar si anumite conditii speciale.
Astfel este necesar ca vointa de a stipula in folosul tertului sa fie neindoielnica si ca la momentul incheierii conventiei tertul sa fie determinat sau cel putin determinabil.
Stipulatia pentru altul creeaza un dublu raport juridic: pe de o parte, intre stipulant si promitent ; precum si intre promitent si tertul beneficiar pe de alta parte.
Din contractul initial (intre stipulant si promitent), nu izvoraste un drept nou in patrimoniul stipulantului caci dreptul promis se naste direct in patrimoniul tertului beneficiar. Totusi, stipulantul pastreaza drepturile generale izvorate din contract. Astfel, in caz de neexecutare a obligatiei asumate de catre promitent, stipulantul il poate actiona in justitie pentru a-l determina sa-si respecte angajamentul luat fata de el, dar in beneficiul tertului. De asemenea stipulantul poate solicita daune interese in cazul in care neexecutarea catre tert i-a produs un prejudiciu[37], iar daca stipulatia pentru altul este un contract sinalagmatic se poate cere rezolutiunea ori se poate invoca exceptia de neexecutare a contractului.
Tertul beneficiar nu este parte in contract dar, asa cum am aratat, dreptul se naste direct in patrimoniul sau, din momentul stipularii, independent de acceptarea sa. Nimeni nu poate fi obligat sa dobandeasca un drept, de aceea tertul poate refuza primirea prestatiei de la promitent insa neacceptarea nu afecteaza existenta dreptului sau.
In raporturile dintre promitent si tert, acesta din urma poate cere de la primul, pe calea unei actiuni directe, executarea obligatiei asumate sau plata de daune interese pentru prejudiciul suferit din cauza neandeplinirii angajamentului luat. Actiunea in rezolutiune insa nu se afla la indemana tertului pentru ca nu se poate cere desfiintarea unui contract la care nu a participat.
La randul sau promitentul poate opune tertului toate exceptiile pe care le putea invoca si contra stipulantului, pentru a justifica neexecutarea. Astfel, daca stipulantul nu si-a indeplinit propria obligatie aratata in contractul incheiat cu promitentul(in ipoteza conventiei sinalagmatice), acesta din urma are dreptul la invocarea exceptiei de neexecutare pentru a nu fi tinut sa presteze fata de tertul beneficiar.
Stipulatia pentru altul nu creeaza raporturi intre stipulant si tert, dar la baza sa pot sta relatii anterior stabilite intre cei doi, prin intermediul acestei operatiuni urmarindu-se stingerea acestora[38]. Motivatia stipulantului poate consta si in intentia de a face o liberalitate tertului sau de a-i acorda un imprumut, insa acestea nu au nici o incidenta asupra raportului creat cu promitentul.
Ca natura juridica stipulatia pentru altul este o institutie de sine statatoare, cu efecte proprii, care nu poate fi justificata nici prin intermediul gestiunii de afaceri, nici pe ideea angajamentului unilateral ori pe teoria ofertei[39].
41.4. Actiunea directa.
In virtutea regulii relativitatii contractului numai una dintre partile conventiei poate avea actiunea in raspundere, in cazul cand partea adversa nu si-a executat obligatiile. In anumite situatii legea consacra insa posibilitatea intentarii unei actiuni directe intre persoane care nu sunt parti ale aceluiasi act juridic.
Sunt asemenea cazuri: actiunea directa recunoscuta lucratorilor contra clientului, pentru plata sumelor ce li se cuvin, chiar daca ei au contractat numai cu antreprenorul (art. 1488 C. civ.,); si actiunea directa recunoscuta mandantului contra submandatarului desi intre ei nu exista raport juridic (art. 1542 C. civ.,).
$ 3. Exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti - Simulatia.
42. Notiune si forme.
Relativitatea efectelor contractului nu exclude opozabilitatea fata de terti a contractului. Astfel, daca prin conventia incheiata intre doua persoane nu se pot naste drepturi si obligatii pentru persoanele care nu au participat la incheierea contractului nici personal nici prin reprezentare, totusi, aceste persoane, sunt tinute sa respecte situatiile juridice create prin contract, atata timp cat nu le vatama interesele.
Prin exceptie de la opozabilitatea fata de terti se intelege situatia in care o terta persoana are dreptul, sau i se permite sa nu tina seama de situatiile juridice create prin contractul dintre alte persoane.
In aceasta categorie se incadreaza simulatia, notiune care intr-o acceptie generala are semnificatia incheierii unui act cu intentie frauduloasa, nesincera si este definita ca fiind situatia juridica creata prin incheierea a doua contracte diferite dintre care unul public, numit si aparent sau simulat, deoarece consacra o situatie juridica necorespunzatoare realitatii si altul secret[40], denumit si contraanscrisul, care corespunde realitatii, vointei reale a partilor, dar care contrazice actul public.
Conditia esentiala pentru existenta simulatiei este aceea ca actul secret sa fie incheiat anterior sau cel mai tarziu in acelasi timp cu actul public. In cazul in care nu se respecta simultaneitatea sau conditia anterioritatii, contractul secret poate fi considerat ca modificator al actului public, astfel ca nu mai suntem in prezenta simulatiei ca exceptie de la opozabilitatea fata de terti.
Simulatia poate imbraca mai multe forme sau grade, si anume: cazul in care actul aparent este fictiv, cazul actului deghizat si interpunerea de persoane.
a) Daca in actul secret se arata ca actul public nu exista in realitate, suntem in prezenta simulatiei prin act fictiv. Exista cazuri in care o persoana poate avea interesul sa scoata de sub urmarirea creditorilor numite bunuri, astfel ca incheie un act de instrainare a acestora (actul public) dar pe care il contrazice prin incheierea unui alt act(secret), din care reiese caracterul fictiv al celui public.
b) Pe de alta parte partile pot avea interesul sa ascunda fata de terti adevarata natura a contractului incheiat. In aceasta situatie actul public va fi diferit ca natura de cel secret, pe care, in virtutea dispozitiilor legale, partile nu il pot incheia (deghizare totala).
De asemenea partile pot avea interesul sa deghizeze doar partial actul incheiat, astfel incat vor arata in actul secret care anume elemente ale actului public nu corespund realitatii. De exemplu, in actul public se mentioneaza un pret iar in cel secret un alt cuantum al acestuia, mai mare sau mai mic, in functie de vointa si interesul partilor(deghizare partiala).
c) Ultima forma de simulatie priveste contractul prin interpunere de persoane. In actul public vor fi mentionate anumite persoane, in calitate de parti, iar in actul secret se va arata ca adevaratul beneficiar este o alta persoana decat cea retinuta in actul public. Partile vor recurge la acest procedeu atunci cand legea consacra anumite interdictii asupra unor persoane cu privire la incheierea unor contracte. Acestea vor imprumuta numele altor subiecte de drept, pentru a nu li se cunoaste adevarata identitate, in scopul eludari normei juridice[41].
In acest caz de simulatie partile contractului public cunosc faptul ca beneficiar va fi o alta persoana, aratata in actul secret, care la randul sau cunoaste ca actul public nu are efecte in privinta beneficiarului aratat in acesta.
Trebuie sa distingem intre simulatie si alte acte cu care se aseamana:
- se deosebeste de dol, prin faptul ca acesta reprezinta uneltiri efectuate cu intentia de a-l pagubi pe cocontractant, pe cand simulatia poate sa vizeze doar ascunderea unui element al actului;
- fata de actul fraudulos, acesta este incheiat in scopul de a-l frauda pe creditor si este public, pe cand actul simulat este secret si nu vizeaza neeaparat fraudarea creditorului;
- fata de actul fals, intelectual sau material,se deosebeste prin faptul ca aceste acte nu redau vointa partilor, pe cand actul simulat reda acesasta vointa, in contrainscris.
43. Efectele simulatiei.
Sanctiunea specifica pentru simulatie este inopozabilitatea actului secret fata de terti, desi acesta exprima vointa reala a partilor (art 1175C. civ.,).
Efectele simulatiei sunt diferite dupa cum se analizeaza raporturile dintre parti si succesorii acestora pe de o parte(a) si fata de terti pe de alta parte(b).
a) Intre parti, actul secret va produce efecte juridice datorita regulii conform careia vointa interna, reala, prevaleaza fata de vointa declarata. Insa contractul secret trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate cerute de lege in privinta formei si fondului, pentru a se produce efectele dorite.
Succesorii universali si cu titlu universal vor suporta consecintele actului secret, datorita faptului ca ei sunt considerati a avea pozitia partilor, urmand soarta acestora.
b) Fata de terti va produce efecte actul public, acesta fiindu-le cunoscut, neputand admite sa li se opuna actul secret, pe care numai partile il cunosc. Ei se bazeaza pe situatia juridica nascuta din actul public, astfel ca acceptarea opozabilitatii actului secret fata de ei ar aduce atingere bunei credinte a acestora[42].
Totusi aceasta regula prevazuta de articolul 1175 C.civ. suporta anumite interpretari si precizari izvorate din conceptia ca un act nesincer, fraudulos, (actul public) nu trebuie sa prejudicieze tertele persoane in virtutea regulii aratate. In aceasta interpretare trebuie sa distingem tertii interesati (dobanditorii bunului asupra caruia s-a creat simulatia, si creditorii chirografari), si tertii penitus extraneus.
b1) Astfel, daca tertii nu au cunoscut existenta actului secret ei se pot prevala numai de actul public;
b2) iar in caz contrar, daca au cunoscut actul secret in momentul nasterii drepturilor lor legate de acest act, ei nu vor putea invoca inopozabilitatea actului secret.
b3) In schimb, daca tertii au fost de buna credinta in momentul realizarii simulatiei, si nu au stiut de existenta actului secret, ei vor avea posibilitatea de a renunta la inopozabilitatea actului secret si sa-l invoce ca opozabil lor, daca aceasta opozabilitate ii avantajeaza. In consecinta, in acest caz tertii pot opta in a invoca actul public sau actul secret contra partilor.
In schimb, partile nu vor putea invoca, impotriva tertilor, actul secret, avand in vedere ca acestia nu il cunosc, insa cei din urma pot invoca impotriva partilor actul secret, daca efectele acestuia le profita.
In raporturile dintre terti este posibil ca unii dintre acestia sa aiba interesul de a invoca fata de parti actul secret iar altii actul public. In cadrul acestui conflict de interese se va da intaietate tertilor care cu buna credinta se bazeaza pe actul public.
In cazul in care prin actul simulat, sunt vatamati si succesorii cu titlu universal si cei universali, in categoria tertilor interesati intra si acestia deoarece acel act le vatama interesele.
44. Actiunea in simulatie.
Prin intermediul acesteia se urmareste demonstrarea caracterului simulat al operatiunii, pentru a determina aplicarea contractului secret, si inopozabilitatea celui public fata de ei.
Actiune poate fi intentata de catre orice persoana interesata, de exemplu tertul pe care actul public il prejudiciaza. Cum pentru terti actul incheiat de parti are valoarea unui fapt juridic, acesta va putea fi demonstrat cu orice mijloc de proba.
In urma admiterii acestei actiuni efectele actului aparent vor fi inlaturate singurul care va produce consecinte juridice fiind actul secret, cu conditia ca acesta sa respecte conditiile de validitate cerute de lege pentru actul respectiv. Asadar, daca actul secret al carui caracter ocult inceteaza prin declararea simulatiei, este nul absolut sau anulabil el va fi desfiintat, deoarece actiunea in simulatie nu valideaza acest act juridic[43].
$ 1. Consideratii generale.
Din definitia contractului sinalagmatic reiese calitatea partilor de a fi si debitor si creditor in acelasi timp pentru prestatiile convenite si care constituie continutul contractului.
Drepturile si obligatiile corelative ale partilor au caracter reciproc, obligatia uneia dintre parti constituind cauza juridica a obligatiei celeilalte parti.
Din acesta corelatie rezulta anumite consecinte specifice contractului sinalagmatic si anume:
-daca o parte nu si-a executat propria obligatie ea nu poate cere celeilalte indeplinirea indatoririi sale; in acest caz cea din urma parte poate opune cocontractantului exceptia de neexecutare pentru a-si justifica propria inactiune, si a se elibera de obligatia de plata;
-daca o parte a executat sau este pe cale sa execute propria obligatie insa cealalta parte refuza indeplinirea indatoririi sale, prima poate cere desfiintarea contractului pe calea rezolutiunii sau rezilierii dupa natura obiectului contractului;
-daca o parte se afla in imposibilitate fortuita de a-si executa propria obligatie, se ridica problema riscului contractului care comporta reguli speciale de solutionare.
Aceste trei categorii constituie efectele specifice ale contractelor sinalagmatice care nu intra in contradictie ci dimpotriva sustin principiul fortei obligatorii a contractului, desi toate aceste efecte se traduc intr-o neexecutare a conventiei.
In consecinta, efectele specifice ale contractelor sinalagmatice sunt in acelasi timp si cauze de desfiintare ale contractelor. Spre deosebire insa de nulitate care si aceasta este tot o cauza de desfiintare a contractului, primele sunt o consecinta a incalcarii regulilor convenite de parti a se aplica intre ei pe cand nulitatea actioneaza pentru incalcarea regulilor prevazute de lege; de asemenea, primele constituie o incalcare a regulilor, dupa ce conventia a fost incheiata, pe cand secundele actioneaza pentru cazul incalcarii legii cu ocazia incheierii conventiei.
$ 2. Exceptia de neexecutare a contractului.
46. Notiune si temei juridic.
Din interpretarea regulii art 1020 C. civ., a conditiei rezolutorii, rezulta ca in contractele sinalagmatice exista principiul ca cele doua obligatii sa fie executate simultan, daca partile nu au stipulat contrar. A fortiorii, cand una dintre parti este urmarita de partea care nu si-a executat propria obligatie, primul poate invoca exceptia de neexecutare.
Exceptio non adimpleti contractus reprezinta operatia juridica care permite partii gata sa-si execute obligatia, sa nu o indeplineasca pana in momentul in care cealalta parte nu-si realizeaza indatorirea corelativa[44], eliberandu-se astfel de propria obligatie si punandu-se la adapost de o eventuala insolvabilitate a cocontractantului sau.
Utilitatea practica a acestei exceptii este aceea ca ea permite autorului sa se elibereze ori sa-si amane indeplinirea prestatiei, ceea ce evita recurgerea la serviciile justitiei, eliminand riscul unei executari pagubitoare pentru cel care isi executa prestatia, si constituie o modalitate indirecta de a determina executarea in natura a contractului incheiat.
Temeiul juridic al exceptiei neexecutarii se afla in regula reciprocitatii si corelativitatii obligatiilor partilor conventiei sinalagmatice, regula neconsacrata expres dar pe care o regasim aplicata intr-o serie de articole din Codul civil[45]. Conform dispozitiilor articolului 1020 C. civ., conditia rezolutorie este subintelesa in orice contract sinalagmatic. De aici rezulta ca daca partea care si-a executat ori este gata sa-si execute propria obligatie, are dreptul sa ceara rezolutiunea contractului pentru neexecutarea culpabila de catre cealalta parte, a fortiori ea poate invoca neexecutarea obligatiei, deoarece apararea sa este mai putin drastica decat desfiintarea contractului .
47. Conditii.
Exceptia de neexecutare poate fi invocata daca:
-obligatia celui care nu si-a executat prestatia nu este afectata de termen;
- este ridicata de cel care este gata sa-si execute prestatia;
- cealalta parte refuza sau nu este in masura sa-si execute in totalitate, ori in mare parte obligatiile co
Exceptia de neexecutare poate fi opusa chiar daca partea ce nu si-a executat propria obligatie nu a fost pusa in intarziere si isi inceteaza efectele fie prin indeplinirea prestatiei refuzate, fie prin renuntarea celui care a invocat-o.
$ 3. Rezolutiunea contractului.
48. Notiune si feluri.
48.1. Notiune.
Potrivit elementelor sale structurale rezolutiunea reprezinta desfiintarea retroactiva a conventiilor sinalagmatice pe temeiul incalcarii obligatiei de executare de catre una dintre parti. Altfel spus, partea care si-a executat propria obligatie ori este gata sa si-o execute, nu este obligata sa ceara doar executarea silita a obligatiei de catre cealalta parte, atunci cand aceasta refuza ori intarzie executarea, ci are alegere, potrivit intereselor sale, de a cere executarea ori desfiintarea conventiei. Initial aceasta alegere nu ar fi fost posibila daca nu ar fi fost prevazuta expres in contract. Ulterior legea a prevazut ca in conventii conditia rezolutorie este subanteleasa.
Temeiul juridic al rezolutiunii conventiilor sinalagmatice il constituie dispozitiile exprese ale art. 1020 C.civ. raportat la dispozitiile art. 1021 C.civ, cu privire la efectele si continutul conditiei rezolutorii. In cazul in care una dintre parti nu-si indeplineste angajamentele, potrivit textelor aratate conditia rezolutorie fiind subinteleasa, contractul se desfiinteaza, insa contractul nu este desfiintat de drept.
Partea in privinta careia angajamentul nu s-a indeplinit are alegerea intre a sili cealalta parte sa-si execute prestatia si respectiv a cere desfiintarea conventiei cu daune-interese. Desfacerea conventiei trebuie sa se faca in fata justitiei, care dupa circumstante poate acorda un termen de gratie paratului.
In articolul 1020 C.civ. legiuitorul scoate in evidenta caracterul tacit al conditiei rezolutorii, care deriva din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor contractuale. Unii autori considera ca textul acestui articol are in vedere si vointa prezumata a fiecareia dintre partile contractului sinalagmatic de a nu-si executa prestatia in cazul in care nici cealalta parte nu o face
48.2. Rezolutiunea conventionala, sau pactul comisoriu.
Textul art. 1020-1021 C. civ., acorda puteri depline judecatorului de a aprecia asupra temeiniciei cererii de rezolutiune si de a acorda termen de gratie. De aceea partea care este gata sa-si execute propria obligatie ori chiar si-a executat-o, poate fi prejudiciat prin solutiile instantelor. De aceea partile pot conveni asupra unor conditii rezolutorii mult mai ferme care sa inlature puterea de apreciere a judecatorului.
Potrivit dispozitiilor legale aratate, rezolutiunea poate fi conventionala sau judiciara.
Suntem in prezenta rezolutiunii conventionale atunci cand desfiintarea contractului pentru neexecutare este hotarata prin acordul partilor. Rezolutiunea conventionala, ca o rezultanta a principiului libertatii contractuale, prezinta avantajul evitarii interventiei justitiei[47].
Efectul imediat al rezolutiunii conventionale este de a transforma actiunea rezolutorie, care ar fi trebuit intentata in cazul neexecutarii conventiei, intr-o conditie rezolutorie sau "pact comisoriu", asa cum aceasta mai este denumita. Potrivit intensitatii efectelor produse si a modului de stipulare conditia rezolutorie poate consta in :
-a reproduce pur si simplu continutul articolului 1020 C.civ., adica sa insereze in contract o clauza rezolutorie care sa opereze in ipoteza neexecutarii conventiei de catre una din parti.
Practic, aceasta repetare a textului legal, nu produce nici un efect specific deosebit fata de dispozitia normativa precitata, deoarece nu se reuseste nici macar excluderea actiunii rezolutorii in fata instantelor judecatoresti pentru obtinerea desfacerii contractului respectiv[48].
-Sa prevada ca rezolutiunea va avea loc de drept in ipoteza neindeplinirii angajamentelor asumate, ceea ce va obliga partea sa se adreseze instantei de judecata, dar va limita rolul acesteia la a constata indeplinirea conditiei rezolutiunii si a da hotararea corespunzatoare, fara a mai judeca propriu-zis fondul cauzei[49].
- sa convina ca rezolutiunea se va produce de drept, fara somatie si fara punere in intarziere, conventia considerandu-se rezolutionata prin simplul fapt al neandeplinirii prestatiei la scadenta.
In acest caz se poate realiza o diferentiere in functie de rolul pe care il joaca instanta in aprecierea rezolutiunii. Cu alte cuvinte se poate stipula prin pactul comisoriu ca respectiva conventie se va desface chiar fara interventia instantei, operand pur si simplu intre parti[50].
Pe temeiul aceleiasi libertati de a contracta, partile au posibilitatea sa renunte la efectele unei clauze rezolutorii exprese (conventionale) dar nu au dreptul la a conveni asupra unei renuntari anticipate cu privire la efectele articolului 1020 C.civ., adica la dreptul de a pretinde rezolutiunea conventiei pentru neexecutare.
Apare normala aceasta aplicatie a principiului libertatii contractuale in cazul rezolutionarii conventiilor sinalagmatice, deoarece in ipoteza renuntarii anticipate la efectele art. 1020 C.civ. s-ar contraveni unor dispozitii legale ce intereseaza esenta contractelor. Totusi in cazul in care aceasta renuntare intervine dupa producerea neexecutarii ea este valida, pentru ca reprezinta materializarea optiunii intre a cere desfiintarea sau a pretinde realizarea conventiei.
48.3. Rezolutiunea judiciara este desfiintarea pe cale judecatoreasca, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic, ca urmare a neexecutarii culpabile de catre una din parti a indatoririlor care ii incumba. Ea poate fi obtinuta in ipoteza intrunirii urmatoarelor cerinte:
- una dintre partile contractante sa nu-si indeplineasca dintr-o cauza care ii este imputabila prestatia la care este indatorata;
- actiunea in rezolutiune sa fie intentata numai de catre partea care este pe cale sa execute sau care si-a indeplinit indatorirea conventionala;
- desfiintarea contractului sinalagmatic ca urmare a neexecutarii imputabile uneia din parti, sa fie pronuntata de instanta judecatoreasca chemata sa solutioneze actiunea in rezolutiune, cu alte cuvinte interventia instantei este obligatorie;
- formalitatea punerii in intarziere sa fie indeplinita in cazul in care prin actiunea in rezolutiune se pretind si daune-interese.
49. Efectele rezolutiunii.
Efectele actiunii in rezolutiune se produc, dupa cum rezulta din enuntul acestei institutii juridice, in mod retroactiv- ex tunc, conventia fiind desfiintata din chiar momentul incheierii sale, partile fiind puse in situatia anterioara. De consecintele grave ale rezolutiunii vor fi afectati si tertii in temeiul regulii resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Textul celor doua articole precizate mai pune in evidenta dreptul partii, care este gata sa-si execute obligatia, de a opta intre a pretinde rezolutiunea ori a cere executarea silita a contractului.
Alternativa oferita de lege va permite celui interesat sa aleaga intre indeplinirea clauzelor conventiei si desfiintarea ei, in functie de interesul sau.
Uneori, partea care si-a executat obligatia, constatand neexecutarea din partea cocontractantului, poate, pentru a evita concursul altor creditori, sa ceara rezolutiunea pentru a se ajunge la situatia anterioara, prin restituirea prestatiilor. Acest lucru ar asigura cel putin echilibrul patrimonial existent anterior incheierii contractului.
In cazul rezolutiunii judiciare, instanta poate acorda un termen, pentru executarea conventiei, ajungandu-se in aceste situatii la evitarea pronuntarii desfiintarii conventiei.
$ 4. Riscul in contractele sinalagmatice.
50. Riscul lucrului si riscul contractului.
Prin risc, in general, se inteleg urmarile disparitiei obiectului contractului inainte de executare, datorita unui eveniment strain de culpa debitorului.
Teoria riscurilor tinde sa stabileasca, in functie de natura obiectului ori natura contractului, consecintele de ordin patrimonial pe care le produce pieirea bunului, datorita unui caz de forta majora sau caz fortuit. Teoria riscurilor analizeaza existenta conventiei( riscul contractului), iar pe de alta parte situatia materiala si juridica a partilor(riscul lucrului).
Teoria riscurilor nu se aplica in cazul contractelor unilaterale pentru ca pieirea obiectului conventiei duce la desfiintarea contractului, neexistand obligatii reciproce si interdependente, in sfera carora sa se ridice problema neexecutarii uneia datorita imposibilitatii executarii celeilalte.
In aceasta materie se va pune in discutie numai chestiunea riscurilor lucrului, care vor fi suportate de catre proprietar.
a)Riscul lucrului semnifica consecintele suportate de proprietarului acestuia, urmare a disparitiei bunului datorata fortei majore sau unui caz fortuit.
In regula generala riscul lucrului este suportat de catre titularul dreptului de proprietate asupra bunului res perit domino. Solutia este logica deoarece pieirea lucrului nu este imputabila unei persoane ci se datoreaza unei forte invincibile si imprevizibile, si nici o alta persoana nu trebuie sa suporta pieirea in afara de proprietar. In acest sens potrivit art. 971 C. civ., lucrul transmis ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i-a fost predat bunul
b) Riscul contractului se analizeaza in cazul conventiilor sinalagmatice.
Legea nu are o teorie a riscului contractului dar face aplicatii ale acesteia prin art. 1423 art. 1156 si art 1018 C. civ., rezultand regula ca riscul pieirii obiectului contractului il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat. Aceasta solutie este justificata pe regula ca nimeni nu poate fi obligat la imposibil, si ca urmare debitorul este exonerat de executarea obligatiei ce nu poate fi executata datorita fortei majore si pe de alta parte ca acesta nu poate pretinde executarea obligatiei de catre cealalta parte caci in lipsa executarii prestatiei sale obligatia corelativa ramane lipsita de cauza
51. Teoriei riscului contractului.
Regula generala arata ca riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (datorita lipsei obiectului)(art 1423 C. civ.).
Pe de alta parte o alta consecinta a imposibilitatii executarii obligatiei, este, potrivit art 1156 C. civ., daca obiectul contractului a pierit fara greseala debitorului si inainte de a fi pus in intarziere, obligatia este stinsa
Aplicarea regulii ca debitorul obligatiei imposibil de executat suporta consecinta pieirii bunului suporta insa unele derogari, dupa natura contractului.
a) Astfel, in cazul conventiilor sinalagmatice netranslative de proprietate, debitorul obligatiei imposibil de executat nu mai poate pretinde celeilalte parti realizarea prestatiei sale, suportand riscul contractului. In acest caz se aplica regula generala. De exemplu, potrivit art 1479 C. civ., cand lucratorul da materia, daca lucrul a pierit, inainte de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa. Antreprenorul indeplineste dubla calitate de proprietar si de executant al lucrarii, el suportand riscul bunului si riscul contractului[51].
b) In cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate sau alt drept real, riscul va fi determinat in functie de consecintele juridice de natura patrimoniala, date de momentul transmiterii dreptului respectiv de la fostul la noul titular.
In ipoteza unor bunuri individual determinate, cum proprietatea se transmite din momentul incheierii contractului, (regula consensualismului) riscul va fi suportat de catre titularul dreptului transferat(art. 971 C. civ.,). Prin transmiterea dreptului de proprietate, fostul titular si-a indeplinit indatorirea sa avand dreptul sa i se presteze ceea ce constituie obiectul obligatiei celeilalte parti contractante, el fiind tert fata de situatia pieirii bunului.
In acest caz riscul bunului se suprapune riscului contractului, noul prorpietar al lucrului trebuind sa suporte consecintele imposibilitatii de executare din partea cocontractantului.
Prin exceptie, riscul unui bun individual determinat nu trece asupra noului proprietar daca fostul proprietar a fost pus in intarziere cu privire la predarea lucrului, si el a pastrat fara drept posesia bunului, intarziind predarea(art 1156 al 1 C. civ.,).
Prin intermediul acestei proceduri, debitorul este incunostiintat de intentia creditorului de a-si realiza dreptul si totodata se transfera riscurile cu privire la bun de la noul proprietar la fostul proprietar, care se afla inca in posesia lucrului.
Singura posibilitate a debitorului de a se exonera si in acest caz de riscul pieirii lucrului, este, sa probeze ca bunul ar fi pierit si la creditor daca i l-ar fi predat efectiv (art. 1156 al 2 C. civ.,).
Regula ca in contractele translative creditorul obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractului este conditionata de indeplinirea solemnitatilor prevazite de lege deoarece in cazul contractelor solemne, proprietatea se transfera in momentul realizarii formelor cerute de lege, astfel ca nici riscurile nu se transmit din momentul acordului de vointa al partilor.
Pe de alta parte bunul trebuie sa fie indivibualizat (art 1156 al 1 C. civ.,), in caz contrar, in contractele bilaterale care au ca obiect bunuri determinate generic, riscurile vor fi suportate de debitor pana in momentul individualizarii bunului, care marcheaza transmiterea proprietatii.In virtutea regulii ca genera non pereunt, chiar daca ar pierii bunul pe care partile intentionau sa-l constituie obiect al contractului debitorul va fi obligat sa execute contractul, teoria riscului neavand aplicabilitate in acest caz.
In fine contractul nu trebuie sa fie afectat de o conditie suspensiva caci in acest caz riscul il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat(art 1018 C. civ.,). Daca pana la indeplinirea conditiei lucrul a pierit in parte creditorul va fi obligat sa suporte consecinta pieirii partiale a lucrului caci el va trebui sa primeasca lucrul in starea in care se afla, dupa producerea evenimentului imprevizibil fara scaderea pretului (art 1018 al 3 C. civ.,)
Se considera ca nulitatea are un caracter iremediabil si distructiv, nefiind posibila pastrarea partii actului care se conforma cu legea.
T. Ionascu definea nulitatea ca sanctiunea transgresarii dispozitiilor normative prin incheierea de acte juridice, la data cand actul a fost facut.
Cu privire la reglementarile anteriaore a se vedea E. Chelaru, Circulatia juridica a terenurilor, Ed. ALL Beck, Bucuresti, 1999, p. 18-19.
Ne referim la interdictiile speciale prevazute de art. !307-1309 C. civ., cum ar fi de exemplu, cesiunea drepturilor litigioase de catre magistratii si avocatii care desfasoara activitatea in raza teritoriala a instantei pe rolul careia se afla aceste drepturi; sau interdictia cetatenilor straini si apatrizilor de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in Romania (art. 3 din L. nr. 54 /1998) etc.
Persoanele juridice nu pot incheia acte care exced obiectului lor de activitate sub sanctiunea nulitatii absolute a unor asemenea acte.
Codul cuprinde anumite consacrari ale acestei forme de nulitate, cum este cazul articolului 1067 C.civ. in care se arata ca nulitatea obligatiei principale atrage si pe cea a clauzei penale.
De exemplu textul art. 822 C.civ. face o aplicare a regulii generale a conditiei pur potestative prevazuta de art. 1010 C. civ., stipuland ca este nula orice donatie facuta sub conditie pur potestativa din partea donatorului.
Astfel articolul 1095 C.civ. interzice efectuarea platii de o alta persoana decat proprietarul lucrului capabil sa instraineze bunul, fara sa se refere la nulitatea care trebuie sa intervina si care rezulta din interpretarea textului aratat.
De exemplu vanzarea unui imobil print-un act lovit de nulitate absoluta sub aspect formal, poate in anumite conditii sa constituie antecontract de vanzare cumparare.
De exemplu cel care a platit unei persoane o suma de bani pentru a efectua o fapta penala nu poate solicita restituirea sumei pe motiv ca plata ar fi avut o cauza imorala deoarece nu-si poate invoca propria greseala pentru a solicita anularea .
Anterior operatiunii de interpretare trebuie realizata proba contractului, pentru ca existenta acestuia sa fie afara de orice discutie. A se vedea C.Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 55.
Aceasta regula trebuie sa fie avut in vedere atat de parti cat si de instanta de judecata care au sarcina de a asigura executarea contractului. In acest sens a se vedea L. Pop, op.cit., p. 60-61.
Sunt avute in vedere contractele de mandat (art. 1552 si 1556 C.civ.), contractul de depozit(art. 1616 C.civ.), contractul de locatiune fara termen(art. 1436 C.civ.) etc, a se vedea: C. Statescu C. Barsan, op. cit., p. 58
Este cazul contractului de donatie, caracterizat prin irevocabilitate de gradul 1, anumite clauze nefiind permise de lege a face parte din continutul acestui contract.
P. I. Demetrescu, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1966, p. 50
Articolul 1552 punctul 3 C.civ. referitor la contractul de mandat, arata ca decesul sau punerea sub interdictie a mandantului sau mandatarului inceteaza contractul.
Contractul poate fi opus de o persoana tertului care il cheama in revendicare pentru a justifica titlul cu care detine; contractul poate constitui just titlu in favoarea paratului dintr-un proces, care tinde sa beneficieze de efectele uzucapinuii, a se vedea in acest sens C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 59.
Avem in vedere publicitatea in materie imobiliara, ori necesitatea existentei datei certe pe un inscris sub semnatura privata.
Prin acte inter vivos nu se poate transmite intregul patrimoniu al unei persoane astfel ca in acest caz intra unicul succesor(mostenitor) al unei persoane fizice respectiv subiectul colectiv de drept care in urma absorbtiei sau contopirii inglobeaza patrimoniile altor persoane juridice, care isi inceteaza astfel existenta.
Intra in aceasta sfera mostenitorul unei fractiuni din patrimoniul defunctului respectiv persoanele juridice dobanditoare a fractiunilor din patrimoniul celei care se divizeaza sau din care se desprinde o parte a patrimoniului.
Este astfel cazul conmasarii si divizarii unui agent economic, cand noile societati preiau activul si pasivul vechii societati (art.40 si 51 din D. nr 31/1954)
Este cazul dobanditorului unui bun prin cumparare, donatie, schimb, prin cesiunea de creanta, legatul cu titlu particular, etc.
Obligatiile propter rem sunt atat de legate de bun incat ele il urmeaza indiferent de patrimoniul in care trece, succesorul cu titlu particular fiind tinut sa le indeplineasca.
Desi succesorul cu titlu particular nu a fost parte in contractul ce a dat nastere acestei obligatii, daca se indeplinesc formele de publicitate cerute de lege el va fi tinut sa le respecte. Este de exemplu cazul locatiei prevazuta de art. 1441 C. civ.
De exemplu daca un proprietar consimte la crearea unei servituti pe terenul sau, in favoarea unui alt fond, dupa care vinde fondul aservit unui tert(succesor cu titlu particular), acesta din urma va dobandi bunul in starea in care se afla, adica afectat de servitute, pe care va trebui sa o respecte, indiferent de continutul contractului in care nu se mentioneaza nimic despre aceasta. Cu alte cuvinte fostul proprietar nu putea transmite mai mult decat avea situatie exprimata si in adagiului latin "nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet".
Se mai considera in literatura de specialitate ca si contractul colectiv de munca ar reprezenta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, insa nu se tine seama de faptul ca aceasta reprezentare deriva in realitate din lege, iar nu din conventia partilor. Pentru opinia care critica acest punct de vedere a se vedea L. Pop, op.cit., p. 101.
De exemplu antreprenorul cu care clientul a contractat o lucrare de instalare gaze, se angajeaza prin conventie fata de acesta sa determine Directia generala a gazelor sa receptioneze lucrarea, conditie necesara pentru pornirea instalatiei.
Aplicatii ale acestei operatiuni juridice se regasesc in materia contractului de transport, de donatie cu sarcina sau de asigurare facultativa.
Daca de exemplu stipulantul avea o datorie catre tert, pe care promitentul s-a obligat sa o plateasca insa nu o face, acesta din urma va fi tinut fata de stipulant la repararea pagubei cauzate si anume despagubirea pe care acesta a fost nevoit sa o plateasca tertului pentru neexecutare.
Este posibil ca stipulantul avand o datorie fata de tert sa incheie un contract cu promitentul pentru ca acesta sa achite datoria in locul sau, urmarindu-se deci stingerea unui raport obligational anterior.
P. C. Vlachide, Repetitia principiilor de drept civil, vol. II, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1994, p. 94-95
Determinarea caracterului secret al actului este o chestiune de fapt, astfel ca de exemplu inregistrarea lui la organele fiscale nu constituie publicitate datorita faptului ca Administratia financiara nu este organism de publicitate. In acest sens a se vedea L. Pop, op. cit., p. 115.
C.Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 76. Cu privire la scopul partilor de a inlatura aplicarea dispozitiilor legale cu privire la realizarea unor liberalitati de catre sau catre anumite persoane.
A se vedea C. Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 79, cu privire la consecintele actiunii in declararea simulatiei, in alte legislatii, de exemplu nulitatea absoluta a inscrisului secret si mentinerea actului public, ca o sanctiune a fraudarii legii.
L. Pop, op. cit., p. 75, asupra naturii acestei exceptii de neexecutare, in sensul ca ea reprezinta un mijloc de aparare si totodata un mijloc de presiune, cu caracter cominatoriu asupra celeilalte parti.
Prin acest procedeu partile vor evita cheltuielile procesuale si vor inlatura incertitudinea care rezulta din puterea de apreciere a judecatorului, care poate constata ca rezolutiunea nu a intervenit.
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
