POLITICA SOCIALA EUROPEANA

Politica sociala europeana

1. Istoricul politicii sociale a uniunii europene

Baza legala a politicii sociale a fost stabilita prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitatii Europene, 1957, si reinnoit), intarita prin Actul Unic European (1986/1987) si consolidata prin Tratatul de la Maastricht (1992) si Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997).

Tratatul de la Roma reflecta momentul de inceput al politicii sociale prin cateva articole referitoare la libera circulatie a muncitorilor si a libertatii de stabilire a acestora, in contextul crearii pietei comune. Actul Unic European a completat aceasta linie prin o serie de articole referitoare la sanatatea si siguranta la locul de munca, dialogul cu partenerii sociali si coeziunea economica si sociala. In momentul de fata, cadrul legal general al politicii sociale este dat de Articolele 2 si 13 ale Tratatului CE si Articolul 2 al Tratatului UE, care continua initiativele anterioare prin adaugarea de prevederi referitoare la combaterea discriminarii (de gen, a discriminarii rasiale, etnice, religioase, bazate pe disabilitati, varsta sau orientare sexuala)[1].

Astfel, Articolul 2 al Tratatului CE prevede - alaturi de o dezvoltare economica armonioasa, echilibrata si durabila - " un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si al protectiei sociale, egalitatea intre femei si barbati [] cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii", in timp ce Articolul 13 se refera la adoptarea de masuri adecvate pentru " combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica sau rasiala, religie sau convingeri religioase, dizabilitati, varsta sau orientare sexuala". Tot in Tratatul CE , politica sociala este adresata distinct in Titlul VIII (Articolele 125-130) - referitor la ocuparea fortei de munca si Titlul XI (Articolele 136-145) - ce se refera explicit la politica sociala, educatie, formare profesionala si tineret. Articolul 2 al Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene - preia aceste reglementari si mentioneaza promovarea progresului economic si social printr-un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, intarirea drepturilor si intereselor indivizilor (prin introducerea cetateniei europene) si libera circulatie a persoanelor. Alaturi de aceste prevederi juridice stau o serie de directive si reglementari privind Fondul Social European (FSE), conditiile de munca, ocuparea fortei de munca si somajul, securitatea sociala.

Concepte de baza privind politica sociala[2]

Politica sociala a UE este formata dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat si multiplicat pe parcursul timpului si care actioneaza in acele sectoare de activitate ce afecteaza sau genereaza gradul de bunastare individuala si sociala. Permanenta preocupare a Comunitatii Europene pentru aspectele de politica sociala - inceputa cu Tratatul de Roma (1957[3]) - a dus, in timp, la crearea unui "model social european" . Unul din momentele cele mai importante ale evolutiei acestui model se situeaza in jurul anului 2000, cand se face trecerea de la o abordare bazata pe minimizarea consecintelor sociale negative ale schimbarii structurale, la o abordare ce are in vedere modernizarea sistemului social european si investitia in capitalul uman - altfel spus, se trece de la o abordare cantitativa (minimizarea consecintelor) la una calitativa (investitia in oameni). De asemenea¸ o caracteristica importanta a politicii sociale este delegarea responsabilitatilor de atingere a obiectivelor comunitare catre Statele Membre.

Desi preocuparea pentru aspectele sociale la nivel comunitar este prezenta inca de la inceputurile acesteia, iar instrumente de politica sociala au fost infiintate timpuriu (crearea Fondului Social European in 1958), din punct de vedere programatic politica sociala debuteaza odata cu adoptarea, in 1989, a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor (cunoscuta si drept Carta Sociala).

Carta Sociala reflecta preocuparea pentru dimensiunea sociala a politicilor comunitare in contextul constructiei pietei unice europene si a fost elaborata in urma unui proces de consultare a partilor interesate (reprezentanti ai angajatorilor, lucratorilor, liber profesionistilor, fermierilor etc.). Important de mentionat este ca, desi in faza de proiect se prefigura o solutie la nivel comunitar, documentul final accentueaza rolul si responsabilitatile modelului social in directia aplicarii si respectarii drepturilor sociale fundamentale: libera circulatie a muncitorilor, angajarea si salarizarea, imbunatatirea conditiilor de munca si de viata, protectia sociala, libertatea de asociere si negocierea colectiva, formarea profesionala, tratamentul egal al barbatilor si femeilor, protectia sanatatii si siguranta la locul de munca, protectia copiilor, adolescentilor, persoanelor in varsta si a persoanelor cu handicap, precum si informarea, participarea si consultarea lucratorilor in probleme ce ii afecteaza direct. Carta a fost semnata in decembrie 1989 de catre 11 state membre (SM), singura exceptie fiind Marea Britanie - care a semnat in 1998.

Pasul urmator in programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde (Green Paper) - documentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar (1993), in vederea elaborarii Cartii Albe (White Paper) in 1994. Liniile de discutie identificate prin Cartea Verde privesc:

q      prioritatile comune tuturor SM in domeniile pietei muncii, formarii profesionale si protectiei sociale;

q      imbunatatirea situatiei ocuparii fortei de munca;

q      accelerarea progresului in crearea unui sistem de productie bazat pe calitate;

q      stimularea solidaritatii si integrarii sociale;

q      lupta impotriva saraciei si excluderii sociale;

q      piata unica si libera circulatie a persoanelor;

q      promovarea egalitatii de sanse pentru barbati si femei;

q      sprijinirea dialogului social;

q      coeziunea economica si sociala.

In acest proces de consultare au fost implicate institutii ale Uniunii Europene, si diverse organizatii publice, alaturi de care au stat reprezentanti ai angajatorilor si ai sindicatelor.

Ca rezultat al procesului consultativ initiat de Cartea Verde, Cartea Alba stabileste liniile de actiune ale politicii sociale comunitare pana in anul 2000. Conform acesteia, principala prioritate a fost stabilita ca fiind crearea de noi locuri de munca, strans corelata cu formarea unei forte de munca educate, incurajarea unor standarde ridicate de munca si crearea unei piete europene a muncii - ce constituie prioritatile imediat urmatoare. Alaturi de acestea stau crearea de oportunitati egale pentru femei si barbati, politica si protectia sociala, sanatatea publica, parteneriatele sociale, cooperarea internationala si eficacitatea implementarii legislatiei europene. Aceste prioritati au fost adresate prin adoptarea a doua programe de actiune pe termen mediu, pentru perioadele 1995 -1997 si 1998 - 2000.

Asa cum aminteam la inceput, anul 2000 reprezinta un moment cheie in evolutia modelului social comunitar, datorita abordarii noi pe care o aduce prin centrarea pe calitate. Astfel, se discuta posibilitatea cresterii ratei de ocupare a fortei de munca prin stimularea crearii de noi locuri de munca, insa este vorba de locuri de munca "de calitate". Atunci a fost adoptata Agenda Politicii Sociale (Social Policy Agenda), ce traseaza cadrul si prioritatile de dezvoltare ale politicii sociale pana in anul 2005. Astfel, provocarile carora trebuie sa le raspunda Agenda Sociala sunt date de rata de ocupare a fortei de munca, cresterea importantei tehnologiilor informatiei si numarul redus al celor ce au abilitati in domeniu, dezvoltarea unei economii bazata pe cunoastere, situatia sociala, procesul de extindere a UE si internationalizarea politicii sociale.

In acest context, principiul care sta la baza modelului social astfel reformat (prin centrarea pe calitate) este intarirea rolului politicii sociale ca factor productiv, adica integrarea politicii sociale cu politica economica si cu politica ocuparii fortei de munca.

3. Obiectivele politicii sociale[5]

Printre prioritatile politicii sociale pentru perioada urmatoare se pot enumera:

q      gradul ridicat de ocupare al fortei de munca - are in vedere crearea si promovarea de noi locuri de munca;

q      calitatea muncii - se refera la locuri de munca mai bune si la moduri mai echilibrate de combinare a vietii profesionale cu viata personala, ceea ce implica existenta unor politici de angajare mai bune, salarii rezonabile si o organizare a muncii adaptata atat nevoilor companiilor cat si nevoilor indivizilor;

q      calitatea politicii sociale propriu-zise - implica un grad ridicat de protectie sociala, existenta unor servicii sociale de calitate pe tot cuprinsul Uniunii si accesibile tuturor, crearea de oportunitati reale pentru toti indivizii si garantarea drepturilor fundamentale si a celor sociale - aspecte ce joaca un rol esential in atingerea obiectivului pe zece ani al politicii sociale, prin imbinarea productivitatii cu satisfactia personal-profesionala;

q      calitatea relatiilor industriale - are in vedere adaptarea cu succes la schimbarile industriale si reflecta impactul "cunoasterii" - adica al noilor tehnologii si al cercetarii - in progresul economic.

Aceste prioritati reflecta nevoile cu care se confrunta la ora actuala societatea europeana si se constituie ca puncte de referinta ale noii politici sociale, fiind secondate de instrumente si directii de actiune special adoptate in vederea realizarii lor.

Rezolvarea prioritatilor prezentate anterior constituie provocarea majora a politicii sociale la inceput de mileniu si impune structurarea pe obiective specifice si adoptarea de masuri de actiune concrete si adecvate situatiilor identificate.

Astfel, dat fiind ca primele doua prioritati - gradul ridicat de ocupare al fortei de munca si calitatea muncii - tin de dinamica pietei muncii si de sfera profesionala, ele sunt tratate impreuna si dispun de directii comune de actiune ce au in vedere:

q      crearea de locuri de munca mai multe si mai bune , cu scopul de a creste rata generala de ocupare pana la 70% si rata de ocupare in randul femeilor pana la 60%;

q      anticiparea si managementul schimbarii, precum si adaptarea la noul mediu de lucru (reprezentat de o societate bazata pe cunoastere si pe dezvoltare tehnologica) - prin informarea corespunzatoare si eficienta atat a angajatorilor cat si a angajatilor in vederea ponderarii flexibilitatii si sigurantei unui loc de munca;

q      exploatarea oportunitatilor oferite de o societate bazata pe cunoastere - prin promovarea invatarii continue, a promovarii de noi forme de organizare a muncii si cresterea sanselor de angajare a persoanelor cu handicap;

q      promovarea mobilitatii fortei de munca, prin implementarea liberei circulatii a fortei de munca si eliminarea obstacolelor geografice, prin dezvoltarea de mecanisme ce faciliteaza mobilitatea (inclusiv noile tehnologii).

Prioritatea referitoare la imbunatatirea calitatii politicii sociale ca atare este reprezentata de masuri ce au vedere diverse domenii ale vietii sociale si este strans corelata cu modul in care aceasta interfereaza cu viata profesionala. Directiile de actiune adoptate pentru adresarea acestei nevoi sunt:

q      modernizarea si imbunatatirea protectiei sociale, astfel incat sa asigure indivizilor un venit sigur, sa se realizeze securizarea pensiilor si crearea unor sisteme de pensii durabile, sa duca la dezvoltarea unui sistem de sanatate performant;

q      promovarea incluziunii sociale - ce are ca obiectiv prevenirea si eradicarea saraciei, precum si promovarea participarii tuturor in viata economica si sociala;

q      promovarea egalitatii de gen, prin promovarea participarii femeilor la viata economica, stiintifica, sociala, politica si civica;

q      intarirea drepturilor fundamentale si combaterea discriminarii, prin asigurarea dezvoltarii si respectarii drepturilor sociale fundamentale.

Promovarea calitatii in relatiile industriale este poate domeniul prioritar cu cel mai ridicat caracter de noutate si are in vedere intarirea dialogului social, promovarea competitivitatii si a solidaritatii la acest nivel.

Acestor directii de actiune ce corespund unor prioritati specifice se adauga alte doua linii de dezvoltare a politicii sociale, ce corespund dimensiunii extra-comunitare a acesteia: pregatirea in vederea extinderii UE si promovarea cooperarii internationale.