Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil concret

Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil concret

1.1.Precizǎri prealabile

Drepturile subiective civile nu pot fi desprinse de regulile dreptului obiectiv care le reglementeazǎ si deci, sub acest aspect, izvoarele acestor drepturi nu ar constitui o problemǎ care sǎ necesite un studiu separat.

Dacǎ insa privim izvoarele drepturilor subiective civile dintr-o altǎ perspectivǎ si anume a factorilor care determinǎ, in diferite cazuri particulare, aplicarea regulilor dreptului obiectiv si dau astfel nastere unor drepturi subiective, ne putem intreba in ce mǎsurǎ este posibil sǎ trecem de la diferitele situatii particulare la notiuni generale pe care sǎ le considerǎm izvoare ale drepturilor subiective civile.

Pentru a putea realiza aceastǎ trecere, observǎm cǎ toate imprejurǎrile care antreneazǎ aplicarea regulilor dreptului obiectiv sunt , in sens larg, fapte de care legea civilǎ leagǎ nasterea drepturilor subiective.

Desigur, dacǎ avem in vedere continutul raportului juridic civil, faptele la care ne referim vor constitui, atat izvorul drepturilor subiective civile cat si izvorul obligatiilor civile care intrǎ in continutul acelui raport.

Izvoarele obligatiilor civile sunt insa analizate in cadrul teoriei generale a obligatiilor.

1.2.Corelatia dintre norma juridicǎ, raportul juridic civil abstract, raportul juridic civil concret si izvorul raportului juridic civil concret

Pentru existenta raportului juridic civil abstract-pe care l-am definit ca fiind relatia socialǎ, patrimonialǎ ori nepatrimonialǎ, reglementatǎ de norma de drept civil-sunt necesare douǎ puncte premise:subiectele de drept civil, persoane fizice si persoane juridice, care stabilesc relatia socialǎ si norma juridicǎ civilǎ.

Pentru existenta unui raport juridic civil concret sunt necesare cele douǎ premise de mai sus- subiectele si norma de drept civil- plus una:o imprejurare de care legea civilǎ sǎ conditioneze, sǎ lege nasterea unui astfel de raport.

Rezultǎ cǎ , intre notiunile enuntate existǎ corelatia urmǎtoare:

-norma juridicǎ civilǎ este premise necesarǎ si obligatorie pentru celelalte trei notiuni:raport civil abstract, raport juridic civil concret, izvor al raportului juridic civil concret

-raportul juridic civil abstract este "tiparul" ori "matricea" raportului juridic cicil concret, in sensul cǎ acesta din urmǎ se va incadra intr-un anumit "tip" de raport juridic civil abstract

-raportul juridic civil concret particularizeazǎ raportul juridic civil abstract

-izvorul raportului juridic civil concret genereazǎ o situatie juridicǎ determinatǎ, concretǎ, intre anumite subiecte de drept civil

1.3Definitia izvorului raportului juridic civil concret

Izvoarele sau sursele dreptului sunt manifestari ale relatiilor sociale care genereaza norma juridica, indiferent de natura ei.

Prin "izvor al raportului juridic civil concret" se intelege o imprejurare- "act sau fapt- de care legea civilǎ leagǎ nasterea unui raport juridic civil concret".

Douǎ precizǎri sunt necesare, aici, in legaturǎ cu notiunea de "izvor al raportului juridic civil concret".

Întai, e vorba de faptul cǎ un act sau fapt din societate nu are , prin el insusi, valoare de izvor al unor efecte de drept civil; pentru a dobandi o asemenea valoare juridicǎ este necesar ca norma de drept civil sǎ i-o confere.

Apoi, actul sau fapta care este "izvor al raportului juridic civil concret", este , eo ipso, si izvorul drepturilor si obligatiilor civile care formeazǎ continutul acelui raport.

2.Clasificarea izvoarelor drepturilor subiective civile

În doctrinǎ sunt analizate mai multe clasificǎri.Acestea pot fi clasificate in actiuni umane si fapte naturale (sau evenimente).Actiunile umane sunt fapte comisive ori omisive care depind de vointa omului fiind sǎvarsite cu sau farǎ intentia de a produce efecte juridice prevǎzute de legea civilǎ.Faptele naturale (evenimentele) sunt imprejurǎri care se produc fǎrǎ sǎ intervinǎ vointa omului si de care legea civilǎ leagǎ nasterea unor raporturi civile.

Rezultǎ cǎ actiunile umane pot fi la randul lor clasificate in :

a) actiuni civile

b) actiuni sǎvarsite fǎrǎ intentia de a produce efecte juridice, denumite acte juridice ,totusi se produc, in temeiul legii, denumite si fapte juridice.

În acest sens, un contract incheiat intre pǎrti este un act voluntar in timp ce o atingere adusǎ integritǎtii corporale a cuiva este un fapt cu consecinte juridice care constǎ, de regulǎ, in repararea prejudiciului astfel cauzat, dar amandouǎ sunt actiuni umane.

Actiunile umane pot fi insa clasificate si in functie de conformitatea sau concordanta lor cu legea in:

a) actiuni licite, sǎvarsite cu respectarea prevederilor legale

b)actiuni ilicite, sǎvarsite cu incǎlcarea dispozitiilor legale

În ceea ce priveste evenimentele acestea se produc fǎrǎ vointa omului dar dau nastere, in temeiul legii, unor raporturi juridice.Aceastǎ clasificare prezintǎ interes juridic intrucat regulile privind capacitatea civila sunt diferite in cazul actelor juridice si respectiv faptelor juridice ca si cele referitoare la prescriptia extintivǎ.De asemenea, reprezentarea functioneazǎ numai in domeniul actelor juridice.

Cat priveste clasificarea in actiuni licite si actiuni licite se observǎ cǎ sfera drepturilor subiective civile este mai largǎ in cazul actiunilor licite si totodatǎ, se remarcǎ deosebiri in privinta rǎspunderii civile.

Importanta juridica a acestei clasificǎri a izvoarelor raporturilor juridice civile concrete-in actiuni umane si evenimente- se manifestǎ sub mai multe aspecte, dintre care mentionǎm:

-capacitatea civilǎ cunoaste reguli diferite, dupǎ cum e vorba de acte juridice ori fapte juridice (umane ori naturale)

-reprezentarea opereazǎ numai in materie de acte juridice, iar nu si de fapte juridice

-prescriptia extinctivǎ are reguli diferite in ceea ce priveste inceputul

O altǎ clasificare deosebeste faptele juridice lato sensu de faptele juridice strict sensu .

Faptul juridic lato senso desemneazǎ actiunile umane cu sau fǎrǎ intentia de a produce efecte juridice si, totodatǎ, faptele naturale (evenimentele).

Faptul juridic strict sensu se referǎ numai la faptele omenesti sǎvarsite fǎrǎ intentia de a produce efecte juridice si la faptele naturale (evenimentele) excluzand actele juridice, adicǎ faptele omenesti sǎvarsite cu intentia de a produce efecte juridice.

Aceastǎ clasificare prezintǎ interes intrucat opune actele juridice faptelor juridice strict-sensu, cele douǎ categorii prezentand diferente de regim juridic mai ales din punct de vedere al probelor, faptele juridice strict sensu putand fi dovedite cu orice mijloc de probǎ , astfel cum vom arǎta si in capitolul consacrat mijloacelor de probǎ admise de lege.

În doctrinǎ sunt amintite si alte clasificǎri ca, de pilda, cea in izvoare simple si izvoare complexe sau in izvoare de drepturi patrimoniale si izvoare de drepturi personale nepatrimoniale ori in izvoare de drept comun si izvoare specifice de drepturi subiective civile, care nu prezintǎ insa aceleasi interes teoretic si practic in raport cu clasificǎrile analizate mai sus.

2.1.Opinii formulate de autori romani si straini

Cel care a analizat, intr-o viziune originala la noi, problemele privind izvoarele dreptului, este profesorul Mircea Djuvara care a prezentat punctul sau de vedere si la Primul Congres International de Filozofie a Dreptului si Sociologie Juridica tinut la Paris in luna octombrie 1933.Desi a elaborat cu peste jumatate de secol in urma, punctul sau de vedere cuprinde notiunile de drept originar si de drept derivat cum si notiunea de drept pozitiv creat.

Acest autor insista asupra faptului ca adevaratul izvor de drept este dreptul originar , adica dreptul nou creat si nu dreptul derivat.Iar dreptul originar cuprinde nu numai actele creatoare de norme generale ci si unele acte creatoare de norme individuale.

M.Djuvara sustine ca izvoarele dreptului pozitiv sunt acte originare recunoscute ca fiind creatoare, adica acele acte din care se naste o norma generala sau individuala si care nu sunt cuprinse nici un mod virtual in normele generale preexistente.

Iata cum sintetizeaza el insusi aceasta opinie: () cand un act juridic, creator de norme generale sau chiar individuale nu-si trage validitatea dintr-o norma generala de compententa, existenta cel putin in mod virtual, in viata sociala o norma noua, generala sau individuala, de drept pozitiv, contrara sistemului in vigoare, el este in adevaratul inteles creator de drept pozitiv si este prin urmare ceea ce se poate numi un adevarat "izvor" de asemenea drept.

M.Djuvara afirma ca "dreptul pozitiv este secretiunea constiintei juridice a societatii".Izvorul material priveste continutul sursei juridice.El este produs de constiinta oamenilor determinate, la randul ei, in acest sens de relatii obiective si subiective care se nasc in relatiile interpersonal ce se manifesta in cadrul social-istoric, economic, politic ,cultural etc.

Putem spune, in aceasta ordine de idei, ca, cu cat este mai bogata in semnificatii viata sociala ,cu atat si determinarile obiective si subiective ale aparitiei normei juridice sunt mai numeroase si mai puternice.Exista , desigur, o "constiinta juridica " a societatii care naste dreptul pozitiv, dar este interesant de studiat modul acesteia de formare, deoarece aceasta constiinta colectiva isi are si ea originile ei, origini care se constituie in tot atatea surse ale juridicului.

Pe de alta parte, constiinta sociala, la formarea careia constiinta individuala are o importanta contributie , genereaza, la randul ei, constiinta juridica.Din aceasta din urma apare dreptul, ca atare, constiinta juridica sociala prefigurandu-se ca fiind izvorul material al dreptului.

În opinia lui Giorgio del Vecchio dreptul pozitiv este un dat al experientei si numai astfel poate fi integrat "in ordinea productiilor naturii".

Dupa Del Vecchio , aceasta integrare nu conduce neaparat la consideratia ca dreptul este "intotdeauna natural si in sens deontologic" ci, mai degraba, se poate ajunge la concluzia ca , desi dreptul , ca fapt, este a priori natural, el isi are izvorul si in natura umana.Acesta considera ca dreptul pozitiv corespunde vointei poporului sau, altfel spus, modurile in care vointa poporului sau, altfel spus, modurile in care vointa sociala predominanta se manifesta reprezinta in realitate, izvoarele dreptului, conducand, in ultima instanta, la acea dimensiune esentiala a naturii dreptului pozitiv care este natura sa umana.

W.Maihofer vorbea in teoria sa asupra "naturii lucrurilor" ca fundament ontologic al dreptului, despre legaturile conexe subiective-obiective specifice relatiilor sociale interpersonale, fiind evident ca norma juridica este determinata de existenta sociala.Exploarand conceptul de "natura a lucrurilor", Maihofer include in continutul lui "situatiile de viata".Acest tributar al scolii dreptului natural, se apropie cel mai mult de adevarata natura a izvorului material al dreptului, chiar si atunci cand se refera la situatiile de viata ca la niste "situatii culturale" de esenta, desigur, morala.

Cicero, referindu-se la izvorul dreptului, afirma ca acesta provine dintr-o " ratiune naturala care indeamna spre faptele drepte si abaterea de la delicate".