RAPORTURILE INDIVIDUALE DE MUNCA POTRIVIT DREPTUL SOCIAL COMUNITAR

Raporturile individuale de munca potrivit dreptul social comunitar

Incheierea contractului individual de munca este supusa legislatiei statului membru. Nu au fost adoptate reglementari comunitare in ceea ce priveste incheierea contractului individual de munca pe durata nedeterminata. Totusi, in acest domeniu trebuie avuta in vedere Directiva nr. 94/33/CE din 22 iunie 1994 referitoare la protectia tinerilor in munca[2], in care se prevede in mod expres ca statele membre iau masurile necesare pentru interzicerea prestarii muncii de catre copii. Sunt considerati copii, conform art. 3 al directivei, tinerii care nu au implinit varsta de 15 ani sau care sunt inca supusi obligatiei scolare impusa de legislatia nationala.

Contractul de munca pe timp redus (partial[4]) a fost reglementat prin directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, care a pus in aplicare Acordul-cadru incheiat la 6 iunie 1997 intre organizatiile interprofesionale cu vocatie generala la nivel comunitar (UNICE, CEEP si CES[5]). Acordul-­cadru, anexa la directiva, are ca obiect:

q      suprimarea discriminarilor cu privire la lucratorii pe timp redus si

q      facilitarea dezvoltarii muncii pe timp redus pe baze voluntare si contributia la organizarea flexibila a timpului de munca, de o maniera care sa tina cont de necesitatile angajatorilor si ale lucratorilor.

In ceea ce priveste domeniul de aplicare, acordul se refera la lucratorii pe timp redus care au un contract sau o relatie de munca definite de legislatie, conventiile colective sau practicile in vigoare in fiecare stat membru.

Munca pe durata determinata a fost reglementata prin directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999[6], care a pus in aplicare acordul-cadru incheiat la 18 martie 1999 de catre UNICE, CEEP si CES.

In preambulul Acordului-cadru se arata ca acesta, urmare a acordului-cadru asupra timpului redus de lucru, reprezinta o noua contributie spre un mai bun echilibru intre "flexibilitatea timpului de munca si securitatea muncitorilor". Acordul enunta principiile generale si prescriptiile minimale referitoare la munca pe durata determinata si exprima vointa partenerilor sociali de a stabili un cadru general pentru asigurarea egalitatii de tratament pentru lucratorii pe durata determinata, protejandu-i impotriva discriminarii. Totodata acordului-cadru asigura utilizarea contractului de munca pe durata determinata pe o baza acceptabila pentru angajatori si muncitori.

Acordul urmareste doua obiective importante:

q      ameliorarea conditiilor de munca pe durata determinata, asigurand respectarea principiului nediscriminarii si

q      stabilirea unui cadru pentru a preveni abuzurile rezultate din folosirea contractelor sau relatiilor de munca pe durata determinata succesive.

Dispozitiile Acordului-cadru se aplica lucratorilor pe durata determinata care au un contract sau o relatie de munca definita de legislatia, conventiile colective sau practicile in vigoare in fiecare stat membru.

Obligatia angajatorului de a-l informa pe lucrator cu conditiile aplicabile contractului sau relatiei de munca a fost instituita prin directiva 91/533/CEE din 14 octombrie 1991[7], Consiliul considerand ca dispozitiile adoptate sunt menite sa protejeze mai bine lucratorii salariati impotriva unor eventuale ignorari a drepturilor lor. In expunerea de motive a directivei, se arata ca legislatiile statelor membre difera de o maniera importanta asupra unor puncte fundamentale, printre care si obligatia de a-i informa in scris pe lucratorii salariati cu privire la elementele esentiale ale contractului de munca, astfel ca a aparut necesar ca la nivel comunitar fiecare lucrator salariat sa dispuna de un document care sa contina informatii asupra elementelor esentiale ale contractului sau sau ale relatiei sale de munca.