Drept roman

DREPT ROMAN

Magistratii erau inaltii demnitari ai statului care exercitau in epoca republicii atributiuni militare administrative si judiciare. Magistratii erau alesi de popor, de regula pe termen de 1 an si nu erau remunerati pentru activitatea lor, cu alte cuvinte magistraturile erau onorifice si tot odata erau colegiale in sensul ca aceleasi atributii erau exercitate de cel putin 2 magistrati, de regula erau mai multi. Magistraturile nu erau organizate ierarhic, dimpotriva prin atributiile lor magistratii se cenzurau reciproc, se controlau reciproc. Este forma ideala de organizare pe care a cunoscuto statul. Cu toate acestea unii magistrati erau investiti cu imperiu, se bucurau de Imperium iar altii erau investiti cu potestas, se bucurau de potestas. Cuvantul "imperiu" desemneaza puterea de comanda (asta inseamna in sens juridic) si consta in posibilitatea magistratilor de a convoca poporul in adunari precup si in posibilitatea de a conduce legiunile (armatele romane). De imperiu se bucurau consulii, pretorii si dictatorii. Iar potestas in sens juridic inseamna dreptul de a administra. Potestas ca putere administrativa se traduce prin dreptul de administrare. De protestas se bucurau tribunii plebei, cvestorii, cenzorii si idilii.

Magistraturile romane nu au aparut concomitent, toate dintr-o data. Ele au aparut intr-o anumita ordine pe masura ce se realiza organizarea in stat. Astfel dupa alungarea ultimului rege adica in 509 poporul a ales 2 consuli, ei erau unicii magistrati, care au preluat toate atributiile laice ale fostilor regi. Prin urmare in aparenta consulii aveau puteri nelimitate, dar in fapt dupa expirarea magistraturii, adica dupa 1 an, ei deveneau simplii particulari si puteau fi judecati de popor si puteau fi condamnati si la moarte pentru eventualele abuzuri.

In anul 494 la cererea plebeilor s-a creat TRIBUNATUL caci plebeii au dobandit dreptul de a-si alege 5 tribuni, cate unul pentru fiecare categorie sociala, care exercitau dreptul de VETO, in virtutea caruia puteau anula orice act juridic de natura sa aduca vreo atingere intereselor plebeilor.

In anul 447 s-a creat CVESTURA, iar cvestorii organizau strangerea impozitelor statului si administrau arhivele statului.

In 443 s-a creat cenzura insa cenzorii nu erau alesi in fiecare an, anual ci din 5 in 5 ani caci principala lor atributia consta in efectuare recensamantului persoanelor si bunurilor in vederea stabilirii impozitelor, iar recensamantul se facea din 5 in 5 ani. Totodata ei supravegheau impreuna cu senatul respectarea traditiilor si moravurilor poporului roman.

In anul 367 s-a creat pretura, iar pretorii asa cum o sa vedem la procedura erau cei mai importanti magistrati judiciari intrucat ei pretorii, organizau judecarea proceselor private. Initial ei organizau numai judecarea proceselor dintre cetatenii romani si se numeau pretori urbani. Iar incepand din 242 au aparut si pretorii peregrini care organizau judecarea proceselor dintre cetateni si peregreni (straini). Edilii asigurau aprovizionarea Romei, ordinea publica si organizau judecarea acelor procese care erau declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri.

Dictatura este o magistratura cu caracter exceptional deoarece in vremuri de mare primejdie (razboaie, rascoale) romanii suspendau toate magistraturile si alegeau un dictator pe termen de 6 luni care exercita intreaga putere, cumula toate atributiile magistratilor.

Catre sfarsitul Republicii in conditiile razboaielor civile Cailus Iulius Cezar a incercat sa instaureze fatis despotia de tip oriental, dupa modelul egiptean, dar incercarea a esuat, nu a reusit pentru ca a fost asasinat in senat. De aceea Octavian, nepotul lui, si fiul lui adoptiv totodata a initiat o serie de reforme prin care a creat aparenta ca institutiile republicii continua sa functioneze dar in acelasi timp a concentrat intreaga putere in mainile sale. In acest scop el a determinat senatul sa il aleaga consul si tribun pe viata. Si totodata a fost proclamat PRINCEPS (primul dintre regali) precum si IMPERATOR CEZAR AUGUSTUS (Imperator = general victorios, Cezar = urmas demn al lui Cailus Iulius Cezar, Augustus = sfant, demn de a fi venerat). Forma de stat instaurata de Octavian Augustus s-a numit PRINCIPAT si a durat de la 27 pana la 284 d.Hr. Pe plan social in perioada principatului prapastia dintre cei bogati si cei saraci s-a adancit si mai mult. In documentele vremii cei bogati erau denumiti Honestiores (cei mai onorabili), iar cei saraci erau denumiti Humiliores (cei mai umili). Totodata au inceput sa se manifeste primele simptome, primele semne ale decaderii sclavagismului, intrucat munca sclavilor incepuse sa devina nerentabila (mai ales in agricultura). De aceea a aparut o noua categorie sociala formata din COLONI. Initial pe vremea lui Octavian Augustus, colonii erau oameni liberi care luau in arenda anumite terenuri, suprafete de pamant de la marii proprietari latifundiari, in schimbul unei sume de bani sau a unei parti din recolta, iar obligatiile partilor erau stabilite prin contract, adica prin vointa partilor (contractul se numea Locatio Rei). De aceea colonii se numeau voluntari, isi asumau obligatiile de buna voie prin contract si se numeau coloni voluntari. Incepand din secolul 2 insa o parte dintre prizonierii de razboi nu mai erau transformati in sclavi ca pana atunci, ci erau transformati in coloni. Si fiindca deveneau coloni fara voia lor, au fost denumiti coloni siliti. Incepand din secolul 3 s-a dat o lege speciala, lege mostenita din batrani, prin care s-a introdus COLONATUL SERVAJ adica au aparut colonii servi care erau legati de mosie, erau legati de pamant si puteau fi vanduti o data cu mosia.

Pe plan politic in perioada principatului, statul a fost condus de principe, de senat si de magistrati. In sens formal princepele era si el un magistrat ca si ceilalti, dar in fapt prin atributiile care i s-au conferit putea conduce ca un autocrat. Atributiile senatului au sporit si ele intrucat hotararile senatului au devenit obligatorii, au capatat putere de lege in perioada principatului, dar in realitate senatul devenise o anexa a politicii imperiale. Vechile magistraturi ale republicii s-au pastrat nu au fost desfiintate, dar cu timpul atributiile lor au fost restranse in favoarea noilor magistraturi create de principe si subordonate direct lui. Spre exemplu prefectus pretorium, seful garzilor imperiale, seful garzilor pretoriene, era un fel de Prim-Ministru care dirija, coordona de la centru intreaga administratie a statului.

Dupa anul adica in vremea imparatului Diocletian s-a instaurat DOMINATUL. In perioada dominatului societatea romana a ajuns in ultimul stadiu al decaderii, decadere care s-a manifestat in primul rand pe plan economic, caci economia de schimb extrem de infloritoare candva a fost inlocuita cu economia naturala, inchisa, primitiva. In aceste conditii marii proprietari funciari, denumiti potentiores (cei mai puternici) exircitau pe domeniile lor o parte din functiile statului. Totodata oamenii liberi au fost organizati in caste, s-au creat castele, categorii sociale inchise si ereditare, organizate pe diferite criterii, etice religioase etc. Sclavia a ajuns in ultimul stadiu al descompunerii caci in viata economica, atata cat mai era, munca sclavilor a fost inlocuita cu munca viitorilor iobagi denumiti coloni sarbi. In plan politic, imparatul a devenit DOMINUS ETDEUS (stapan si zeu). In realitate conducerea efectiva era exercitata de un consistorium, un consiliu restrans, in subordinea caruia se afla un urias aparat de stat, militarizat si birocratizat. Vechile magistraturi nu mai exercitau atributii efective, au devenit functii decorative, fara nici o competenta reala. Iar senatul Romei a decazut la nivelul senatelor municipale. Dupa anul 395, statul roman sa impartit definitiv in Imperiul Roman de Apus, si Imperiul Roman de Rasarit.

Imperiul Roman de Apus a supravietuit pana la 476.

Imperiul Roman de Rasarit pana la 565 pana la moartea lui Justinian cand s-a bizantinizat, adica s-a transformat in Imperiu Bizantin, ceea ce inseamna ca pe plan economic relatiile de tip sclavagist au fost inlocuite cu relatii de tip feudal iar in plan cultural limba latina a fost inlocuita cu limba greaca, imperiul s-a grecizat. Paralel cu istoria statului roman s-a desfasurat si istoria dreptului roman in stransa impletire. Defapt aceasta evolutie a dreptului roman poate fi periodizata in 3 mari epoci:

epoca veche a durat de la jum sec 6 i.Hr pana la 27 i.Hr - ii corespund regalitatea si republica

epoca clasica a durat de la 27 la 284 - ii corespunde principatul

epoca post-clasica a durat de la 284 pana la 565 - ii corespunde dominant

Insa aceasta periodizare are caracter de scoala, deci e putin artificiala deoarece institutiile juridice romane nu pot fi incadrate mecanic in una din cele 3 epoci. In realitate institutiile juridice au aparut in epoca veche, au ajuns la apogeu in epoca clasica si au decazut in epoca post-clasica. Aceasta este ratiunea pentru care v-om pune accentul pe fizionomia institutiilor din epoca clasica.

PARTEA I

Izvoarele dreptului privat roman

In doctrina juridica notiunea de izvor al dreptului este utilizata cu 3 sensuri. Intr-un prim sens izvoarele dretpului desemneaza totalitatea conditiilor materiale economice de existenta care determina un anumit tip de reglementare juridica.

In a2a acceptiune izvoarele dreptului desemneaza totalitatea documentelor sau surselor de cunoastere pe baza carora putem reconstitui fizionomia unor sisteme de drept.

In al 3lea sens izvoarele dreptului desemneaza totalitatea procedeelor prin intermediul carora normele sociale dobandesc valoare juridica si se transforma in norme de drept. Aceste procedee se numesc forme de exprimare a dreptului sau izvoare de drept in sens formal. Iar romanii au cunoscut 6 izvoare de drept in sens formal si anume:

obiceiul

legea

edictele magistratilor

jurisprudenta

senatusconsultele

constitutiunile imperiale

1) Obiceiul - in general obiceiurile se formeaza prin repetarea unor comportari. La romani in epoca prestatala obiceiurile au fost nejuridice, nu aveau caracter obligatoriu, intrucat nu exista statul care sa le impuna prin forta lui de constrangere. Dupa fondarea statului unele dintre vechile obiceiuri, acelea care erau convenabile celor ce detineau putere politica au fost sanctionate de stat si  s-au transformat in obiceiuri juridice. Sanctionarea obiceiurilor se realizeaza in practica instantelor judecatoresti caci un obicei care este aplicat in mod repetat in practica instantelor judecatoresti devine obligatorie, devine obicei juridic, adica norma de drept. In textele romane obiceiurile juridice erau denumite fie mosmaiorum (adica obiceiul mostenit din batrani), fie ius non scriptum (dreptul nescris). Vreme de aproximativ 1 secol obiceiul a fost unicul izvor al dreptului privat roman. Dar asa cum am spus pe vremea aceea obiceiurile nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute in secret de catre PONTIFI (preotii cultului pagan roman). Cu timpul insa vechile obiceiuri au devenit inaplicabile, anacronice mai ales in conditiile revolutiei economice de la sfarsitul republcii cand economia romana a cunoscut un stadiu de dezvoltare fara precedent in antichitate. In noile conditii functiile vechilor obiceiuri care se formasera in conditiile economiei primitive, naturale, functiile acelor obiceiuri au fost preluate de alte izvoare ale dreptului mult mai evoluate, cum ar fi edictele magistratilor sau jurisprudenta. Cu toate acestea obiceiul a continuat sa fie un izvor de drept chiar si in epoca clasica. Dovada ca potrivit lui Salvius Iulianus, un celebru jurisconsult din vremea lui Adrian spunea ca obiceiul exprima vointa intregului popor roman si ca indeplineste nu numai o functie creatoare ci si o functie abrogatoare. In dreptul post-clasic pe fondul decaderii generale a societatii romane, obiceiul si-a redobandit vechea importanta imbogatindu-se cu elemente ale obiceiurilor din provinciile romane intrucat romanii tolerau obiceiurile popoarelor din provincii daca nu veneau in conflict cu principiile dreptului roman.

2) Legea la romani cuvantul lex insemna conventie, avea sensul de intelegere. Daca acea conventie se incheia intre doua persoane fizice cuvantul lex era utilizat cu intelesul de contract. Daca acea conventie se incheia intre magistrati si popor, cuvantul lex era utilizat cu intelesul de lege ca izvor formal de drept de vreme ce adoptarea legii romane presupunea o conventie intre magistrat si popor. Astfel magistratul care avea initiativa legislativa convoca poporul si citea proiectul de lege dupa care poporul dezbatea acel proiect timp de 24 de zile in adunari adhoc (adunari neorganizate, pe strada etc). Dupa expirarea termenului poporul era convocat din nou pentru a se pronunta asupra proiectului de lege. Daca poporul era de acord, pronunta cuvintele "uti rogas" iar daca nu era de acord pronunta "anticvo". Daca legea era votata de popor urma sa fie inaintata senatului in vederea ratificarii. Daca era ratificata legea intra in vigoare. Legile romane aveau o structura formata din 3 parti:

- prescriptio se mentionau numele magistratului care a propus legea, adunarea care a votat legea, ordinea in care unitatile de vot si-au exprimat vointa precum si locul in care s-a votat legea.

- rogatio erau cuprinse reglementarile normative, dispozitiile legii, iar daca erau mai multe acele dispozitii erau sistematizate pe capitole.

- sanctio se arata care sunt consecintele incalcarii dispozitiilor din rogatio. In functie de sanciunea lor legile erau de 3 feluri: leges perfecte, leges minus cvan perfecte si leges imperfecte. In sanctiunea legilor perfecte se preciza ca orice act incheiat prin incalcarea dispozitiilor din rogatio este nul. In sanctiunea legilor mai putin perfecte se mentiona ca actul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor din rogatio este valabil dar autorii acelui act sunt pedepsiti cu plata unei amenzi. Iar in sanctiunea legilor imperfecte se arata pur si simplu ca nu este permisa incalcarea dispozitiilor din rogatio fara alte precizari.

Cea mai veche lege romana si cea mai importanta este "lex duodecim tabularum" (legea celor 12 table) care a fost adoptata pe fondul conflictului dintre patricieni si peblei. Intrucat peblei au cerut in mod repetat insistent ca obiceiurile juridice sa fie sistematizate, sa fie codificate si afisate in forum pentru ca toti cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept. Fata de aceste presiuni in anul 451 i.Hr patricienii au format o comisie din 10 barbati care sa scrie dreptul (decenvirii legirus scribundis). Comisia a sistematizat obiceiurile si le-a afisat in acelasi an in forum pe 10 table de lemn, dar peblei au sustinut ca sistematizarea nu este completa, au respinso incat s-a format o noua comisie din care de data aceasta faceau parte si 5 peblei. Noua comisie a facut o sistematizare completa a obiceiurilor si le-a afisat in forum pe 12 table de bronz in anul 449 i.Hr. Aceasta lege este defapt un adevarat cod de vreme ce cuprinde intregul drept public si privat roman de la acea epoca.