Masuri educative minori

Masuri educative minori

Conform art. 101 C. pen. se pot lua impotriva infractorilor minori urmatoarele masuri educative:

(a)   mustrarea;

(b)   libertatea supravegheata;

(c)   internarea intr-un centru de reeducare;

(d)   internarea intr-un institut medical-educativ.

Primele trei masuri educative formeaza treptele unei scari care urca in gravitate. A patra masura este in afara acestei scari[1].

Explicatia, in acest sens, consta in faptul ca minorul - caruia i se aplica o astfel de masura - a savarsit fapta prevazuta de legea penala datorita starii lui de boala. Daca in primele trei cazuri sanctiunile releva gravitatea faptei comise, in ultimul caz, gravitatea faptei savarsite e atenuata tocmai de boala sub imperiul careia minorul a incalcat legea penala, perceperea realitatii, a normalitatii e distorsionata, perturbata de factori independenti de ratiunea individului.

Masurile educative sunt preferate ca mijloace de sanctionare atata timp cat ele pot functiona ca atare, in scopul reeducarii minorului in vederea indreptarii sale. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca masurile educative nu trebuie confundate cu masurile de siguranta din dispozitiile art. 113-118 C. pen., cu toate ca si aceste din urma masuri pot fi luate fata de infractorii minori, daca este cazul.

Trebuie mentionat ca, in conformitate cu art. 50 C. pen., daca la data comiterii faptei minorul nu raspunde penal, atunci fapta nu constituie infractiune, iar sanctiunile (masuri educative sau pedepse) se vor aplica numai in conditiile prevazute de art. 99. alin. 2 si 3 C. pen.[2]

Si totusi, Ordonanta de urgenta nr. 26/1997[3] privind protectia copilului aflat in dificultate aduce reglementari noi in raport cu Legea 3/1970 pe care o abroga.

In conformitate cu prevederile art. 4 si 7 din O.U. 26/1997, consiliile judetene infiinteaza comisii pentru protectia copilului si servicii publice specializate pentru protectia drepturilor copilului, iar aceste comisii - fata de minorii care savarsesc fapte penale, dar care nu raspund penal, din punct de vedere al varstei - sunt competente sa aplice masuri educative. in acest sens, articolele 16 si 17 din O.U. 26/1997 prevad ca: "Comisia pentru protectia copilului este obligata sa ia o masura educativa, la sesizarea oricarei persoane, a procurorului, a organelor de politie sau a parintilor acestuia." in continuarea reglementarilor art. 18 stipuleaza ca: "masurile educative si modalitatile aplicarii acestora sunt cele prevazute de legea penala, care se aplica corespunzator varstei si gradului de maturitate a copilului, in vederea respectarii interesului superior al acestuia"[4].

Primele doua masuri se executa in libertate, iar celelalte doua sunt privative sau restrictive de libertate.

(a) Mustrarea este forma cea mai usoara de sanctiune. Este o masura preponderent morala si se aplica prompt si frecvent. Ea consta intr-o dojana, intr-un avertisment ca asemenea fapte sa nu se mai repete, in caz contrar i se va aplica o masura mai severa sau o pedeapsa.

In sistemul masurilor educative aplicabile minorilor, mustrarea se incadreaza in art. 102 C. pen. si se aplica in anumite conditii prevazute de legea penala:

se aplica infractorului minor;

- se face de catre instanta de judecata in urma judecatii;

consta intr-o dojana, o dezaprobare a faptei comise, un avertisment sa
nu se mai comita o asemenea fapta.

Mustrarea se aplica pentru infractiuni usoare: infractiuni contra persoanei - calomnii, insulte, violare de domiciliu, loviri; infractiuni contra proprietatii publice ori private - furturi, distrugeri, inselaciuni; infractiuni contra regulilor de convietuire sociala etc.

O astfel de masura educativa, pentru a-i asigura eficienta, trebuie sa fie luata intr-un cadru solemn, care sa-l impresioneze pe minor si, de asemenea, trebuie sa se adreseze minorului cu toata seriozitatea urmarind sa influenteze atat modul de a privi viata, dar si obligatiile sociale ale minorului.

In practica judiciara s-a decis ca masura educativa a mustrarii nu poate fi aplicata, deoarece nu este apta sa-si realizeze finalitatea, atunci cand datele anchetei sociale sunt defavorabile minorului, iar din dosar rezulta ca minorul a participat la savarsirea unei infractiuni de o gravitate deosebita avand o contributie importanta la comiterea faptei[5].

De asemenea, trebuie mentionat faptul ca masura educativa a mustrarii nu se poate lua in ipoteza ca minorul a mai fost sanctionat in acest fel, chiar daca infractiunea savarsita din nou reprezinta un pericol social redus[6]. Faptul ca minorul a savarsit o noua infractiune, dupa ce anterior i se aplicase masura educativa a mustrarii pentru o infractiune de aceeasi natura, si cu acelasi grad de pericol social, rezulta ca mustrarea anterioara nu a avut efectul urmarit de instanta. Deci, aplicarea din nou a aceleiasi masuri educative ar fi complet lipsita de sens. Tot astfel, masura educativa a mustrarii este prea usoara si inapta in a-si realiza finalitatea cand, desi datele anchetei sociale nu sunt defavorabile, minorul a participat la savarsirea unei fapte de o gravitate deosebita, iar contributia sa concreta la comiterea acesteia a fost importanta .

Mustrarea se ia cu privire la faptele comise de minor, are in vedere varsta minorului la data comiterii faptei si nu varsta minorului la data pronuntarii hotararii. in aceste conditii practica judiciara a admis ca aceasta masura educativa se poate lua si fata de un minor care, desi la data pronuntarii hotararii a depasit cu putin varsta de 18 ani, a savarsit o fapta lipsita de gravitate[8].

Astfel, masura educativa a mustrarii se poate aplica si inculpatului care, desi minor la data savarsirii infractiunii, a devenit major la data judecatii. Cu toate acestea, in textele art. 99 - 110 C. pen. nu se prevede ca masurile educative sunt destinate numai infractorilor care sunt minori la data aplicarii acestora. in aceste conditii, masurile educative nu s-ar mai putea aplica infractorilor deveniti intre timp majori si deci, acestora li se va aplica doar pedeapsa inchisorii, indiferent de criteriile aratate in art. 100 C. pen., acest lucru fiind inadmisibil[9]. Parerile sunt, insa, impartite.

Daca, de exemplu, doi minori savarsesc fiecare cate o infractiune care prezinta acelasi grad de pericol social, insa infractiunea comisa de unul este descoperita de organele judiciare numai dupa ce infractorul a implinit 18 ani la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, iar pentru celalalt minor, hotararea de condamnare definitiva se pronunta inainte de implinirea varstei de 18 ani. In acest caz pentru primul minor nu s-ar putea lua nici un fel de masura educativa, nici cea mai severa, aplicandu-se, astfel, o pedeapsa, insa pentru cel de-al doilea minor s-ar aplica cea mai usoara masura educativa, mustrarea[10].

In aceasta situatie, pentru infractiuni cu acelasi grad de pericol social s-ar aplica sanctiuni diferite, ceea ce ar duce nu numai la inechitate, dar si la faptul ca pedeapsa nu ar mai reflecta gradul de pericol social concret pe care il reprezinta infractiunea si infractorul. De asemenea, nu s-ar mai tine seama de responsabilitatea infractorului care, fiind minor, nu mai era deplina. Mai mult, nu s-ar mai lua in considerare doar criteriile prevazute de lege pentru individualizarea pedepsei (prevazute de art. 100 si art. 72 C. pen.), ci si altele, ca simpla trecere a timpului de la comiterea infractiunii si pana la sanctionarea ei, de care minorul nu are nici o vina.

Tot cu privire la cazul de fata, pedeapsa inchisorii, chiar daca ar fi suspendata conditionat sau sub supraveghere, ea ar reflecta un grad de pericol social al infractorului, mult mai grav decat in realitate.

Avand caracterul unei masuri educative si nu al unei pedepse, luarea unei astfel de masuri in termenul de 3 ani prevazut de art. 12 din Decretul 591/1969, cu privire la gratierea conditionata, nu duce la revocarea gratierii conditionate, daca inculpatului nu i s-a aplicat o pedeapsa, ci o masura educativa[11].

In concluzie, masura educativa a mustrarii nu poate contribui la reeducarea minorului, tocmai datorita faptului ca prin "reeducare" se intelege un proces cu o anumita durata in timp, care sa permita constatarea efectelor procedeelor educative aplicate.[12]

Legiuitorul prevede ca persoana care a implinit 18 ani e majora, deci pragul varstei minoritatii pana la care se poate aplica masura educativa a mustrarii e de 18 ani neimpliniti. Astfel, mustrarea nu poate fi aplicata unei persoane in varsta de 18 ani, insa, datorita faptului ca dezvoltarea psihica a indivizilor difera de la caz la caz, sub acest aspect, aplicarea masurii educative a mustrarii unei persoane in varsta de 18 ani naste inca discutii in sensul aratat in cazul anterior.

Deci, in ceea ce priveste aplicarea masurii educative a mustrarii este deosebit de important sa se ia in considerare gravitatea faptei, sa fie cantarit pericolul social al faptei comise nu numai prin prisma momentului in care s-a produs, mai bine zis a varstei faptuitorului in acel moment, cat si prin prisma constientizarii de catre minor a faptei comise, a pozitiei de negare pe care o adopta societatea fata de comportamentul sau antisocial, dar mai ales prin prisma capacitatii de intelegere a minorului atat a faptei antisociale, cat si a rolului si necesitatii masurilor ce se impun a fi luate impotriva sa in acest context.

(b) Libertatea supravegheata

Aceasta a doua masura educativa prevazuta in art. 103 C. pen., presupune
lasarea minorului in libertate timp de un an sub supraveghere deosebita.
Asemenea celorlalte masuri educative ea se aplica minorilor care raspund
penal, insa, intocmai ca la mustrare trebuie luata in considerare si O.U.
26/1997 care prevede aplicarea acelorasi masuri educative si minorilor care
nu raspund penal. Astfel, in conformitate cu prevederile O.U., mai precis art.
18 al acestei ordonante, legiuitorul face o trimitere completa la dispozitiile C.
pen. nu doar cu privire la masurile educative in ansamblul lor, dar si referitor
la modalitatile de aplicare a acestora, care "sunt cele prevazute de legea
penala".

Daca art. 103 C. pen. stabileste in sarcina instantelor judecatoresti o serie de obligatii pe care acestea le au fata de minorii care raspund penal, in cazul minorilor care nu raspund penal aceleasi obligatii incumba Comisiei pentru protectia copilului; astfel, in conditiile aplicarii masurii educative a libertatii supravegheate, Comisia trebuie sa-si asume si sa indeplineasca urmatoarele obligatii:

sa incunostinteze persoana careia i s-a incredintat supravegherea ca are
indatorirea de a supraveghea indeaproape minorul pentru asigurarea indreptarii acestuia si ca trebuie sa instiinteze comisia in cazul in care minorul se sustrage supravegherii, are purtari rele sau a comis din nou o fapta prevazuta de legea penala;

sa se aduca la cunostinta minorului consecintele comportarii sale, cu

atat mai mult cu cat s-a stabilit in sarcina lui una din obligatiile prevazute in art. 103 alin. 3 C. pen.;

sa aduca la cunostinta scolii unde minorul invata, faptul ca asupra

acestuia s-a luat aceasta masura educativa;

sa revoce masura libertatii supravegheate si sa hotarasca internarea
minorului intr-un centru de reeducare, daca acesta se sustrage de la supraveghere, are comportari rele sau a comis din nou o fapta prevazuta de legea penala.

Trebuie subliniat faptul ca numai in masura in care aceste obligatii sunt asumate si indeplinite de Comisia pentru protectia copilului masura libertatii supravegheate isi produce efectele intocmai, adica indreptarea minorului, care nu raspunde penal.

Art. 103 C. pen. dispune inca de la inceput ca durata masurii educative a libertatii supravegheate este de un an. Acest termen fiind fix, minorul nu trebuie sa fi depasit varsta de 17 ani, deoarece in timpul libertatii supravegheate trebuie sa fie minor[13]. Tot in aliniatul 1 al art. 103 C. pen. se instituie o ordine de preferinta a persoanelor carora li se poate incredinta supravegherea minorului. Astfel, acesta poate fi incredintat, mai intai, parintilor, tutorelui sau celui care l-a infiat. Aceste persoane nu pot refuza supravegherea minorului, ele avand obligatia legala de a-si asuma aceasta raspundere. insa, in conditiile in care aceste persoane nu pot asigura supravegherea minorului in conditii satisfacatoare (parintii sunt decazuti din puterea parinteasca, familie dezorganizata sau intr-o stare de decadere morala), se dispune incredintarea minorului unor alte persoane, de preferinta unei rude apropiate (in sensul art. 149 C. pen.) la cererea acesteia. Daca acest lucru nu este posibil, minorul va fi incredintat "unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor" .

Datorita faptului ca minorilor care au implinit 17 ani nu li se mai poate aplica libertatea supravegheata, situatia creata consta in faptul ca acestora li se poate aplica "mustrarea", iar aceasta masura e urmata imediat, in aceste conditii, de internarea intr-un centru de reeducare. Aceasta imprejurare este sustinuta, cu toate ca in art. 104 C. pen. se prevede ca internarea intr-un centru de reeducare se ia fata de minorul in cazul caruia celelalte masuri educative sunt insuficiente.

Este discutabil de ce masura educativa a mustrarii poate avea efect intre 17 si 18 ani, sau chiar daca a implinit 18 ani, iar libertatea supravegheata trebuie sa fie neaparat pe un an pentru a avea efect educativ. Mai mult, unii autori sustin ca termenul (un an) fiind precis determinat, masura luata nu poate fi individualizata dupa cum infractiunea este consumata sau in forma de tentativa, ca sunt prezente circumstante atenuante sau agravante sau anumite cazuri de agravare (concurs de infractiuni, pluralitate intermediara, infractiune continuata, infractiunea s-a comis in participatie si aportul lor este diferit etc.)[15].

In alin.2 al art. 103 C. pen., legiuitorul a prevazut obligatiile pe care le are cel ce il supravegheaza pe minor in timpul executarii de catre acesta din urma a masurii educative, si anume:

- sa vegheze asupra conduitei minorului, asupra respectarii obligatiei asumate de a nu comite noi infractiuni si de a avea o conduita generala buna;

- sa instiinteze instanta, in conditiile in care minorul se sustrage supravegherii sau are purtari rele ori a savarsit alte fapte prevazute de legea penala.

Pe langa obligatiile supraveghetorului, legiuitorul prevede si pentru minorul supravegheat anumite obligatii (art. 103 alin. 3 C. pen.):

a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane - mai ales persoane cu

antecedente penale;

c) sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta, activitati impuse de autoritatea administrativa, de regula munci obstesti.

De asemenea, instanta este obligata sa atraga atentia minorului cu privire
la consecintele comportamentului sau (eventual aplicarea unei masuri
educative mai severe sau chiar a unei pedepse). Ca exemplu, in acest sens
poate fi luata decizia penala nr. 1185/1973 a Tribunalului judetean Dolj prin
care, constatandu-se ca in urma luarii masurii educative a libertatii
supravegheate fata de un minor care a savarsit o infractiune de furt si care in
termenul e un an a mai savarsit o infractiune, se putea aplica fie internarea
intr-un centru de reeducare, fie o pedeapsa, dat fiind faptul ca infractiunile se
aflau in concurs real, iar sanctiunea finala privea intreaga activitate infractionala a minorului, adica ambele infractiuni .

In cazul in care instanta a dispus aplicarea masurii educative a libertatii supravegheate, ea are obligatia de a aduce la cunostinta scolii unde invata minorul sau unitatii unde este angajat, precum si institutiei unde minorul va presta activitatea stabilita de instanta, situatia acestuia pentru luarea masurilor ce se impun.

Potrivit art. 103 alin. 6 C. pen., daca inauntrul termenului de un an minorul se sustrage de la supraveghere sau savarseste o fapta prevazuta de legea penala, instanta revoca libertatea supravegheata si ia fata de minor masura internarii intr-un centru de reeducare sau, dupa caz, aplica o pedeapsa.

In practica, insa, solutiile adoptate sunt diferite, astfel:

unele instante au procedat astfel: au revocat masura libertatii supravegheate, au aplicat infractorului minor o pedeapsa pentru fapta care a determinat luarea acestei masuri, au aplicat o pedeapsa pentru noua infractiune si apoi au procedat la contopirea celor doua pedepse;

alte instante, dupa revocarea libertatii supravegheate au aplicat o singura pedeapsa pentru ambele infractiuni (atat pentru cea care a determinat aplicarea libertatii supravegheate cat si pentru cea savarsita in cadrul termenului de un an), dar mentinand incadrarea juridica a ambelor infractiuni;

sunt si instante care au aplicat minorului o singura pedeapsa pentru ambele infractiuni, in limitele prevazute de lege.

Practica judiciara majoritara adopta, insa, ultima dintre solutiile mentionate anterior. De exemplu, daca fata de minorul care a savarsit infractiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.) s-a luat masura libertatii supravegheate, iar acesta in termenul de un an a savarsit infractiunea de furt simplu (art. 208 C. pen.), instanta a apreciat astfel:

a revocat libertatea supravegheata si a aplicat minorului pedeapsa inchisorii pentru infractiunea de furt (art. 208 alin. 1 C. pen.), bineinteles cu aplicarea art. 99 si 109 C. pen., pedeapsa redusa la jumatate conform legii, ea reprezentand si sanctiunea pentru infractiunea anterioara de violare de domiciliu.

Altfel spus, pedeapsa aplicata nu reprezinta un cumul de pedepse distincte pentru doua infractiuni deosebite, ci reprezinta o singura pedeapsa, aplicata pentru o singura infractiune, in limitele prevazute de lege pentru ea, dar careia i se acorda atributul de a reprezenta sanctiunea si pentru prima infractiune. Acest lucru este important de retinut si in cazul aplicarii unor alte institutii de drept penal cum ar fi : amnistia, gratierea, suspendarea conditionata a pedepsei.

Deci, in cazul anterior, inculpatul minor fiind condamnat pentru infractiunea de furt simplu, savarsita inauntrul termenului de un an, va benefica de gratierea prevazuta in art. 1 din L. 137/1997, cu toate ca prima infractiune (violare de domiciliu) este exceptata de la gratiere. Daca cea de-a doua infractiune ar fi fost, insa, cea de violare de domiciliu, inculpatul nu ar fi beneficiat de gratiere, chiar daca infractiunea de furt nu este exceptata[17].

De asemenea, cu privire la revocarea libertatii supravegheate trebuie sa se ia in considerare si natura faptei savarsite de minor in termenul de un an. Astfel, daca minorul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala in conditiile art. 18¹ C. pen., se va lua masura internarii intr-un centru de reeducare, daca, insa, minorul a devenit major, iar masura a fost luata cand era minor, aceasta poate fi prelungita peste majorat pana la 2 ani (art. 106 alin. 2 C. pen.) si, de asemenea, poate fi luata daca intre timp a devenit major (art. 104 C. pen.) sau instanta poate aplica o pedeapsa[18] in limitele stabilite de lege pentru ultima infractiune. Pedeapsa astfel stabilita constituie o sanctiune legala pentru intreaga activitate infractionala a minorului, adica pentru amandoua infractiunile .

(c) Internarea intr-un centru de reeducare este cea de-a treia masura educativa si e considerata mai severa decat primele doua datorita faptului ca presupune privarea de libertate a minorului.

C. pen. o prevede in art. 104 si se aplica in conditiile in care celelalte
masuri educative prevazute in art. 101 lit. a si b C. pen. sunt considerate
ineficiente pentru reeducarea minorului infractor. Instanta de judecata aplica
aceasta masura pe timp nedeterminat, insa nu poate dura decat pana la
implinirea varstei de 18 ani. Astfel, instanta nu poate stabili prin hotarare de
condamnare ca internarea va dura pana la implinirea acestei varste[20]. Totusi,
instanta poate dispune prelungirea duratei internarii si dupa implinirea varstei
de 18 ani, pe o perioada de cel mult doi ani, daca se constata ca este necesara
realizarea reeducarii ori desavarsirii pregatirii profesionale.

Masura internarii intr-un centru de reeducare trebuie sa se aplice imediat ce a ramas definitiva hotararea instantei, altfel se poate crea situatia ca minorul sa ramana nesupravegheat de cei in grija carora se afla si ar putea savarsi alte infractiuni, iar rolul educativ al masurii ar intarzia sa se manifeste.

Daca la data internarii minorului nu pot fi cunoscute in intregime nici datele privind starea bio-psiho-fizica a acestuia, nici reactiile sale la procesul de reeducare - ceea ce justifica internarea lui pe un timp nedeterminat -, in momentul prelungirii internarii minorului, dupa ce acesta a stat un interval de timp indelungat in centrul de reeducare, toate aceste elemente sunt cunoscute, astfel nu se mai justifica luarea unei masuri privative de libertate nelimitata in timp decat prin durata sa maxima, ci dimpotriva, se impune ca durata prelungirii sa fie prestabilita de catre instanta[21].

Daca termenul de reeducare este scurt, nu pot fi folosite toate modalitatile, mijloacele sau masurile de educare a minorului. Cu cat varsta la internare este mai ridicata, cu atat experienta negativa de viata este mai mare si face aproape imposibila actiunea de recuperare a minorului. Din punct de vedere medical, minorul internat este un traumatizat psihic - mediul viciat in care a trait, insuccesele scolare, procesul penal prin care a trecut, trecerea de la o stare de libertate totala la un mediu inchis, cu reguli rigide, in urma hotararii de condamnare. Tinandu-se cont de aceste circumstante, nu de putine ori minorii internati au reactii de neadaptare sau chiar de sfidare fata de procesul de reeducare, ceea ce constituie una din dificultatile cele mai mari in acest proces[22].

Pentru ca masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare sa aiba finalitatea prevazuta de lege, ea nu se poate lua decat fata de un minor caruia, la data pronuntarii hotararii, i-a ramas, pana la majorat, suficient timp pentru reeducare. Deci, scopul internarii nu poate fi realizat intr-un timp scurt - mai putin de 1 an - mai ales in conditiile in care minorul provine din familie dezorganizata si a mai savarsit anterior infractiuni. in astfel de situatii, prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani (art. 106 alin. 2 C. pen.) se poate dispune numai in situatia cand este determinata de rezultatul pe care l-a dat masura internarii efectiv executata, si nu inaintea executarii ei[23].

Se pune totusi o problema cu privire la cazurile prevazute de art. 108 C. pen. si anume, in legatura cu gratierea (totala si conditionata) a pedepsei infractiunii comisa in timpul liberarii sau internarii in centrul de reeducare, in aceasta privinta exista mai multe opinii:

intr-o opinie unii considera ca masura internarii trebuie revocata in baza
art. 108 alin. 2 C. pen. daca pentru noua infractiune este necesara o pedeapsa, fiindca masura internarii intr-un centru de reeducare nu poate coexista cu pedeapsa inchisorii;

intr-o alta opinie, se poate aplica pedeapsa inchisorii gratiata total si
conditionat, fara, insa, a revoca masura internarii intr-un centru de reeducare, in cazul in care s-ar revoca masura internarii, aceasta incetand, iar pedeapsa inchisorii neaplicandu-se, minorul nu ar fi supus unui proces de reeducare, cu toate ca a savarsit doua infractiuni. Deci el ar avea o situatie mult mai buna decat minorul internat intr-un centru de reeducare care a comis o noua infractiune, deoarece el ar ramane internat pana la majorat sau pana la 2 ani peste majorat.

Tot cu privire la gratiere, in art. 9 din Decretul-lege nr. 3/1990 cei gratiati care in decurs de 3 ani savarsesc o noua infractiune intentionata, vor executa, pe langa pedeapsa pentru infractiunea comisa si pedeapsa sau restul de pedeapsa neexecutat ca urmare a gratierii. Astfel, in cazul savarsirii unei noi infractiuni intentionate, dupa gratiere, se executa pedeapsa anterioara, nu si masura educativa a trimiterii intr-o scoala de munca si reeducare. in fapt instanta retine starea de recidiva, cu toate ca impotriva inculpatului s-a luat doar masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare si, de asemenea, a dispus revocarea gratierii acestei masuri, cu consecinta executarii sale alaturi de noua pedeapsa aplicata[24].

(d) Internarea intr-un institut medical-educativ este ultima masura educativa prevazuta de lege pentru infractorii minori si este reglementata in art. 105 C. pen. Se caracterizeaza prin restrangerea libertatii si are un caracter mixt, medical-educativ. Se ia fata de minorul care datorita starii sale fizice sau psihice (adica unor deficiente sau maladii) are nevoie de un tratament medical si de un regim special de educatie.

Ca si masura internarii intr-un centru de reeducare, si cea a internarii intr-un institut medical-educativ se ia pe o durata nedeterminata (nu se poate stabili aprioric perioada necesara ingrijirii medicale), dar nu poate depasi varsta majoratului.

Daca se constata ca a disparut cauza ce a impus internarea, masura internarii trebuie ridicata de indata. insa, daca se constata ca e necesara mentinerea internarii pentru definitivarea procesului instructiv-educativ, legea penala (art. 106 alin. 1 C. pen.) prevede a se lua cu privire la minor masura internarii intr-un centru de reeducare. Deci, potrivit dispozitiilor art. 105 C. pen., masura internarii intr-un institut medical-educativ se poate lua fata de minorul care, din cauza starii sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament medical si de un regim special de educatie, nu si fata de cel care are discernamantul neafectat, desi prezinta unele tulburari de comportament. Daca se cere, cu privire la un minor fata de care functioneaza[25] prezumtia relativa a existentei discernamantului, o expertiza neuropsihiatrica in vederea stabilirii discernamantului, iar comisia medico-legala constata ca posibilitatile intelective ale acestuia in raport cu faptele au ca rezultat existenta discernamantului in momentul comiterii infractiunilor, atunci minorul va raspunde penal. in consecinta, nu se impune efectuarea unei noi expertize psihiatrice si nici nu se va aplica masura prevazuta in art. 105 C. pen.

Si in cazul acestei masuri educative, daca starea minorului presupune prelungirea internarii, atunci aceasta masura poate fi prelungita dupa implinirea varstei de 18 ani cu cel mult inca 2 ani. de asemenea, daca in perioada internarii intr-un institut medico-legal minorul comite o noua infractiune pe care instanta considera a o pedepsi cu inchisoarea, atunci se revoca internarea si se dispune aplicarea pedepsei inchisorii. in cazul in care nu e necesara pedeapsa, atunci se mentine masura internarii si se revoca liberarea (art. 108 alin. 2 C. pen.).

Trebuie mentionat, totusi, urmatorul aspect: daca minorul savarseste o noua infractiune in timpul internarii intr-un astfel de institut, revocarea nu ar putea sa aiba loc, daca se tine seama de motivele care au determinat internarea (necesitatea unui tratament medical si regim special de educatie).

Revocarea ar putea interveni numai daca a disparut sau incetat cauza care a determinat internarea.

Spre deosebire de alte sanctiuni de drept penal, masurile educative nu se prescriu. Art. 129 C. pen. cu privire la termenele de prescriptie pentru minori, se refera, in mod exclusiv, la prescriptia raspunderii penale si la prescriptia pedepsei, de unde se deduce ca masurile educative prevazute de Codul penal nu se prescriu. Totusi, nu trebuie inteles ca masurile educative pot fi executate oricand, indiferent de perioada de timp care a trecut de la pronuntarea lor. Masurile educative fiind sanctiuni specifice minorilor, nu numai ca nu pot fi luate decat fata de faptuitorii care au pastrat calitatea de minor pana la data judecatii, dar nici nu pot dura, de regula (cu exceptia internarii intr-un centru de reeducare a carei executare poate fi prelungita cu inca cel mult 2 ani), decat pana la implinirea varstei de 18 ani; aceasta inseamna, implicit, ca ele nu pot fi puse in executare impotriva unor faptuitori care au depasit aceasta varsta[28].

O situatie particulara a existat cu privire la masura trimiterii intr-o scoala speciala de munca si reeducare prevazuta in art. 3 din D. 218/1977 (abrogat) care - dupa cum arata practica - odata ce infractiunea a fost comisa in timpul minoritatii, putea fi luata si executata chiar si dupa ajungerea la majorat[29].