Regimul juridic al terenurilor si constructiilor

Regimul juridic al terenurilor si constructiilor

De la momentul adoptarii Codului civil in anul 1864, actele de instrainare a terenurilor si constructiilor au fost guvernate de principiul consensualismului. S-a impus formalitatea transcrierii pentru opozabilitatea fata de terti a transmisiunii de drepturi reale. De la principiul consensualismului au fost exceptate donatiile si ipotecile, acte  pentru care s-a prevazut forma autentica.

Reglementari referitoare la terenuri.

Reglementarea din 1945. La 23 martie 1945 a fost adoptata Legea nr. 187 privind reforma agrara. Prin art. 1 se arata ca se realizau o serie de exproprieri, iar in art. 3 se prevedea ca sunt exceptate de la expropriere suprafetele de teren pana la 50 de ha, chiar daca acestea se aflau in mai multe mosii. Se lasa in proprietate un singur conac, indiferent de numarul si amplasarea mosiilor.

Prin aceeasi lege s-a realizat improprietarirea unor categorii de persoane, care nu aveau pamant sau aveau pamant putin. Legea a stabilit ca terenurile care au facut obiectul improprietaririi nu puteau fi instrainate si nici ipotecate, decat in cazuri exceptionale, cu autorizare din partea Ministerului Agriculturii.

Reglementarea din 1947. La 23 iunie 1947 a fost adoptata Legea nr 203. Prin acesta lege au fost declarate imobile agrare terenurile situate in comunele rurale, inafara vetrei satului, precum si terenurile arabile, pasunile si fanetele situate inafara perimetrului construibil al municipiilor, comunelor urbane, comunerlor suburbane, statiunilor balneo-climaterice.

Imobilele agricole astfel stabilite puteau fi instrainate prin acte intre vii, numai cu autorizatia si cu intocmirea actului in forma autentica.

Aceasta lege a fost in vigoare pana in anul 1950, cand la 20 iulie a fost adoptat Decretul nr. 151. Acest act a fost in vigoare pana la 5 noiembrie 1974.

Potrivit art. 8 si art. 11 din Decretul nr. 151/1950, instrainarea sub orice forma a terenurilor arabile, pasuni, fanete, vii, livezi, iazuri si balti situate in intravilanul sau extravilanul localitatilor se putea face numai cu autorizare si in forma autentica.

Reglementarea din 1950. In acest an a intrat in vigoare, la 6 septembrie, Decretul nr. 221 care a fost in vigoare pana la 29 martie 1958, cand a fost inlocuit cu Decretul nr. 144/1958.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 221/1950 era obligatoriu actul autentic si autorizarea administrativa pentru instrainarea terenurilor, cu sau fara constructii aflate pe teritoriul capitalei si comunelor invecinate, precum si a comunelor cu planuri de sistematizare.

Reglementarea din 1958. Decretul nr. 144/1958, care a inlocuit Decretul nr. 221/1950, a stabilit prin prevederile art. 11 ca instrainarea sau imparteala prin actele intre vii a terenurilor, cu sau fara constructii, proprietate particulara de pe teritoriul oraselor, comunelor - resedinte de raioane, localitati balneo-climaterice si a comunelor declarate centre muncitoresti, precum si a comunelor in care urma sa se dezvolte statiuni balneo-climaterice si centra muncitoresti, se putea face numai cu autorizarea prelabila data in conditiile decretului de catre Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare.

Actele de instrainare sau imparteala terenurilor de mai sus, trebuiau sa fie facute in forma autentica.

Decretul mentiona ca instrainarile sau impartelile terenurilor aratate in art. 11, facute fara respectarea cerintelor legii erau nule de drept.

In art. 12 din Decretul nr. 144/1958 se mentiona ca in cazul in care s-a incheiat un inscris din care rezulta ca proprietatea unui teren, cu sau fara constructii, s-a obligat sa-l instraineze cu titlu oneros si s-au respectat modalitatile de plata a pretului prevazut in inscris, iar in termenul de 3 luni de la eliberarea autorizatiei de instrainare, una din parti sau succesorii acesteia nu se prezinta din orice motive la Notariatul de Stat, pentru autentificarea actului de instrainare, instanta de judecata va putea da o hotarare care sa tina loc de act autentic de instrainare.

Neprezentarea uneia din parti la autentificare, in urma somatiei facute de celalata parte, prin executorul judecatoresc, se constata printr-un proces-verbal incheiat de Notariatul de Stat in circumscriptia caruia se afla imobilul in cauza.

Transcrierea dreptului de proprietate s-au inscrierea in cartea funciara se realiza pe baza unei copii legalizate de pe hotararea judecatoreasca ramasa definitiva.

Reglementarea din 1968. Prin Legea nr. 19/1968 s-a stabilit ca terenurile fara constructii, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, aflate in perimetrul construibil al muncipiului Bucuresti, al celorlalte municipii sau orase, sunt indisponibile si expropriabile.

Aceluiasi regim juridic erau supuse si partile din terenurile cu constructii, in masura in care depaseau suprafetele stabilite pe baza detaliilor de sistematizare aprobate. Aceste terenuri nu puteau fi instrainate sau grevate cu sarcini reale, putand sa le transmita numai prin mostenire.

Reglementarea din 1974. In anul 1974 au fost adoptate doua legi importante si anume: Legea nr. 58 privind sistematizarea localitatilor urbane si rurale (1 noiembrie 1974) si Legea nr. 59 privind fondul funciar (5 noiembrie 1974). Ambele legi contineau dispozitii identice, referitoare la terenuri. Astfel, in art. 30 din Legea nr. 58/1974 se arata ca dobanditorii terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se puate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri. In acelasi sens era si art. 44 din Legea nr. 59/1974.

In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestora, trecea in proprietatea statului cu plata unei despagubiri, dobanditorul constructiei primind contra unei taxe un drept de folosinta asupra terenului, necesar utilizarii constructiei cumparate. Suprafata acordata in folosinta era de pana la 100 mp. in mediu urban si de 200-250 mp. in mediu rural, cu un front la strada de maxim 12 m.

A fost controversata in literatura juridica notiunea de teren aferent constructiei:

Intr-o prima opinie, s-a apreciat ca trebuia sa aiba loc o determinare de catre organele care dadeau autorizatia de instrainare, astfel incat gradina, livada ori terenul cu alta destinatie agricola sa ramana in proprietatea instrainatorului constructiei.

Intr-o alta opinie s-a apreciat ca intregul teren trebuia sa treaca in proprietatea statului, dupa care, era atribuit in folosinta sau/si inchiriat pentru locuinta, iar diferenta de teren era inchiriata ori atribuita in folosinta sau ca loc de casa.

Au fost numeroase cazuri in care diferentele de teren au fost lasate fara nici un titlu in stapanirea dobanditorilor constructiei. Aceasta a fost practica organelor administrative in majoritatea situatiilor.

Au existat si exceptii de la regula interzicerii instrainarii terenurilor prin acte juridice. Astfel:

- Prin art. 5 din Statutul Cooperativei Agricole de Productie se prevedea acordarea cu plata a unor terenuri in suprafata de cel mult 800 mp., suprafata care a fost redusa ulterior la 250 mp. pentru construirea de locuinte si anexe gospodaresti;

- In Decretul nr. 112/1958 se prevedea, in mod exceptional, ca producatorii agricoli particulari din zonele necooperatiste puteau transmite copiilor lor o parte din terenurile agricole pe care le aveau in proprietate, daca acestia locuiau sau urmau sa-si stabileasca domiciliul in acea comuna, isi asumau obligatia cultivarii lor in bune conditii, de a obtine productiile din planurile de cultura si de crestere a animalelor si de a contracta si preda la fondul de aprovizionare si la fondul de stat cantitatile de produse potrivit legii.

In art. 31 din Legea nr. 58/1974 se arata ca imparteala intre mostenitori a terenurilor, precum si instrainarea constructiilor prevazute de art. 30, se putea face numai prin inscris autentic, pe baza autorizatiei date, dupa caz, de catre comitetele, respectiv birourile executive ale Consiliilor populare comunale, orasenesti sau municipale, cu respectarea normelor de sistematizare.

In art. 32 din Legea nr. 58/1974 se arata ca orice instrainare sau imparteala facuta cu incalcarea prevederilor art. 30 si art. 31 era nula de drept.

In opinia noastra, consideram ca prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 au fost abrogate dispozitiile art. 11 din Decretul nr. 1958.

Reglementarea din 1990 cu privire la terenuri. In ianuarie 1990 a fost adoptat Decretul-Lege nr. 42. Prin art. 4 s-a majorat intinderea lotului in folosinta la 5000 mp., de acest lot putand beneficia si persoanele care doresc sa se intoarca la sat si sa devina membrii cooperatori.

Prin art. 8 s-a declarat proprietate deplina asupra terenului aferent casei de locuit si al anexelor gospodaresti, precum si a curtii si gradinii din jurul acestoa, stabilind ca aceasta propruetate cumulata cu lotul in folosinta sa nu depaseasca 6000 mp.

Prin Legea nr. 9/1990 - publicata in Monitorul Oficial nr 95 din 1 august 1990 - se arata ca pana la adoptarea unei noi reglementari legale privind regimul fondului funciar s-a interzis instrainarea prin acte intre vii a terenurilor de orice fel situate inauntrul sau inafara localitatilor, exceptandu-se terenurile aferente constructiilor care se instrainau, inclusiv curtea in suprafata de cel mul 1000 mp.

Reglementarea din 1991. In anul 1991 a fost adoptata Legea nr. 18, prin care se realiza, in principal, stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia.

Art. 46 din Legea nr. 18/1991, devenit articolul 67 in urma republicarii legii in anul 1998, actual abrogat, a impus forma autentica cu privire la instrainarea terenurilor. Prin acte juridice, proprietatea dobanditorului nu putea depasi 100 ha teren agricol in echivalent arabil de familie, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare.

Prin art. 47 - ulterior abrogat - s-a statornicit interdictia de dobandire prin acte intre vii si obligatia de intrainare in termen de un an a terenurilor in cazul dobandirii prin mostenire de catre persoanele fizice care nu au cetatenie romana si persoanele juridice care nu au nationalitate romana si sediu in Romania. Acest articol a fost modificat prin art. 41 alin. 2 din Constitutie.

In art. 48 din Legea nr. 18/1991 - ulterior abrogat - s-a stabilit dreptul de preemtiune in favoarea coproprietarilor, proprietarilor vecini si statului, in cazul terenurilor agricole din extravilan.

La 2 martie 1998, a intrat in vigoare Legea nr. 54 privind circulatia juridica a terenurilor. S-a abrogat sectiunea privind circulatia juridica a terenurilor (art. 66-69 din Legea nr. 18/1991, republicata). Potrivit Legii nr. 54/1998, schimbul si actele de instrainare intre vii trebuia facute in forma autentica.

In cazul dobandirii prin acte juridice intre vii, proprietatea funciara a dobanditorului nu putea depasi 200 ha teren agricol in echivalent arabil de familie. Prin notiunea familie, in sensul mentionatei legi, se intelegea sotii si copiii necasatoriti, daca gospodareau impreuna cu parintii lor. Incalcarea acestor prevederi era sanctionata cu reductiunea actului juridic pana la limita suprafetei legale.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 54/1998, cetatenii straini, apatrizii si persoanele juridice straine nu puteau dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 31/1997 privind investitiile straine, au stabilit ca societatile comerciale constituite in Romania cu participare de capital strain puteau dobandi proprietatea terenurilor.

Art. 5 din Legea 54/1998 arata ca vanzarea terenurilor agricole din extravilan se putea face cu respectarea dreptului de preemtiune al coproprietarilor, proprietarilor vecini si al arendasilor, exprimat prin intermediul secretarului unitatii administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 54/1998, au fost interzise instrainarile de orice forma a terenurilor cu privire la titlul carora existau litigii la instantele de judecata pe tot timpul solutionarii acestor litigii, sub sanctiunea nulitatii. S-a reglementat posibilitatea efectuarii opozitiei de instrainare, care se inregistra la Biroul de Publicitate Imobiliara.

Reglementarea din 2005. Printre schimbarile produse in legislatia tarii noastre prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, se numara modificarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si abrogarea Legii nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor.

Precizarea expresa a impunerii formei actului autentic pentru constituirea de drepturi reale asupra terenurilor. In conformitate cu prevederile articolului 2 alineatul (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, "Terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute".

Potrivit alineatului (2) al aceluiasi articol, "In cazul in care prin acte juridice intre vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fara constructie, indiferent de destinatia sau intinderea acestora, dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator". Precizarea expresa a impunerii formei actului autentic pentru constituirea de drepturi reale asupra terenurilor, este de natura sa inlature orice controversa cu privire la imprejurarea daca este sau nu necesara aceasta forma a actului juridic, atunci cand se constituie ori se transmit dezmembraminte ale dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Sub imperiul Legii nr. 18/1991 si al Legii nr. 54/1998, fata de redactarea textelor legale care prevedeau necesitatea formei autentice, s-a sustinut opinia potrivit careia forma autentica ar fi fost necesara numai in cazul transferului dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar ca in situatia constituirii ori trasmiterii unui drept de superficie nu ar fi fost necesara.

Eliminarea dreptului de preemtiune. Prin abrogarea Legii nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, in conditiile in care Legea nr. 247/2005 Titlul X nu se face nici o precizare cu privire la dreptul de preemtiune, situatie in care se trage concluzia potrivit careia dreptul de preemtiune in privinta terenurilor de orice fel este desfiintat. Se recunoaste astfel, dreptul de dispozitie deplina asupra imobilelor.

Crearea de facilitati pentru realizarea anumitor operatiuni de instrainare a terenurilor. Daca dreptul de preemtiune a fost inlaturat, in schimb, prin dispozitiile art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, au fost create o serie de mijloace prin care se inlesneste incheierea actelor juridice de instrainare in scopul comasarii parcelelor si loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care sa cuprinda suprafete continue, indiferent de destinatia lor, precum si instrainarile efectuate de catre persoanele indreptatite sa obtina renta viagera agricola.

Aceste instrainari pot fi efectuate si pe baza schitelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicarii legilor fondului funciar si sunt scutite de taxa de timbru si de timbrul judiciar.

Inlaturarea limitarii dreptului de a dobandi terenuri prin acte juridice. Prin abrogarea Legii nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, in conditiile in care Legea nr. 247/2005 Titlul X nu se face nici o precizare cu privire la limita suprafetei de teren ce poate fi dobandita prin acte juridice, concluzia este ca nu mai exista nici o restrictie in privinta intinderii dreptului de proprietate asupra terenurilor, indifent de modul de dobandire.

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 prevedea ca "in cazul dobandirii prin acte juridice intre vii, proprietatea funciara a dobanditorului nu poate depasi 200 ha teren agricol in echivalent arabil, de familie".

Limitarea cauzelor care impiedica instrainarea terenurilor. Spre deosebire de dispozitiile Legii nr. 54/1998, actuala reglementare urmareste restrangerea categoriilor de litigii care au drept efect interzicerea instrainarii terenurilor. Daca potrivit dispozitiilor articolului 15 din Legea nr. 54/1998, erau interzise instrainarile, sub orice forma, a terenurilor cu privire la titlul carora exista litigii la instantele judecatoresti, pe tot timpul solutionarii acestor litigii, prin dispozitiile articolului 4 al Titlului X al Legii nr. 247/2005, se proclama principiul liberei circulatii a terenurilor, chiar daca drepturile asupra acestora fac obiectul unor litigii. Numai cu titlu de exceptie, in cazul anumitor litigii, se impiedica instrainarea imobilelor.

Astfel, "cu exceptia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privata si legalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica instrainarea acestuia si nici constituirea altor drepturi reale sau de creanta, dupa caz".

Din interpretarea textului legal amintit, reiese ca orice litigii referitoare la validitatea titlului de proprietate (daca este altul decat unul emis conform legilor fondului funciar) nu impiedica circulatia juridica a imobilelor, fie ca este vorba de transmiterea ori constituirea de drepturi reale sau de constituirea unor drepturi de creanta.

Reglementarea actiunii prin care instanta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare. Dupa mai bine de 14 ani, exista din nou o reglementare expresa a sanctiunii antecontractului de vanzare-cumparare.

Dispozitiile articolului 5 alineatul (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, arata ca "in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract".

Existenta acestei prevederi legale este de natura sa inlature discutiile cu privire la admisibilitatea actiunii in justitie pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare. Se observa, pe de alta parte, ca textul este mult mai precis si mai putin exigent decat reglementarea articolului 12 a Decretului nr. 144/1958.

Situatia strainilor si apatrizilor dupa revizuirea Constitutiei si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. In conformitate cu prevederile articolului 44 alineatul (2) din Constitutia Romaniei revizuita, "Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala".

Pentru detalierea conditiilor de dobandire a dreptului de proprietate de catre straini si apatrizi in temeiul dispozitiei constitutionale citate, precum si a Tratatului privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicat in M. Of. nr. 465 din 1 iunie 2005, a fost adoptata Legea nr. 312/2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine, publicata in M. Of. nr. 1008 din 14 noiembrie 2005.

Din perspectiva acestor reglementari, exista doua categorii de persoane:

a) persoanele fizice si persoanele juridice din statele membre (statele Uniunii Europene, Islanda, Lichtenstein si Norvegia), adica cetatenii statelor membre, apatrizii cu domiciliul in statele membre, precum si persoanele juridice care au nationalitatea unui stat membru; si

b) persoanele fizice si persoanele juridice din state terte, adica cetatenii statelor terte si apatrizii cu domiciliul in statele terte, precum si persoanele juridice care au nationalitatea unui stat tert.

In ce priveste persoanele fizice si persoanele juridice din statele membre, potrivit art. 3 din Legea nr. 312/2005, acestea pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in aceleasi conditii in care pot face acest lucru persoanele din Romania. Aceasta este regula de la care exista o serie de exceptii rezultate in urma procesului de negociere in vederea aderarii la Uniunea Europeana (s-a admis existenta unor perioade de tranzitie in care sa se mentina restrictii cu privire la dobandirea de catre persoanele dintr-un alt stat membru, a dreptului de proprietate asupra terenurilor).

Prima exceptie este instituita de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 312/2005, in conformitate cu care "Cetateanul unui stat membru nerezident in Romania, apatridul nerezident in Romania cu domiciliul intr-un stat membru, precum si persoana juridica nerezidenta, constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru, pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru resedinte secundare, respectiv sedii secundare, la implinirea unui termen de 5 ani de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana".

A doua exceptie este prevazuta la art. 5 alineatul (1) din Legea nr. 312/2005, unde se arata: "Cetateanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul intr-un stat membru sau in Romania, precum si persoana juridica constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, padurilor si terenurilor forestiere la implinirea unui termen de 7 ani de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana".

Prin dispozitiile alineatului (2) al aceluiasi articol, se stabileste o exceptie la exceptie, permitand in interiorul mentionatului termen, dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, padurilor si terenurilor forestiere de catre:

a) cetatenii statelor membre si apatrizii cu domiciliul intr-un stat membru, daca isi stabilesc resedinta in Romania si pot dovedi calitatea de fermier care desfasoara activitati independente (prin documente specifice statului membru al carui cetatean este sau din care provine apatridul); si

b) apatrizii cu domiciliul in Romania, daca isi pot dovedi calitatea de fermier care desfasoara activitati independente (cu atestat eliberat de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale).

In conformitate cu prevederile alineatului ultim al articolului 5 din Legea nr. 312/2005, "Destinatia terenurilor agricole, padurilor si a terenurilor forestiere nu poate fi schimbata pe durata perioadei de tranzitie de catre persoanele prevazute la alin. (2)".

Reglementari referitoare la constructii.

Reglementarea din 1973. In anul 1973 a fost adoptata Legea nr. 4/1973 care se referea la construirea de locuinte.

Potrivit art. 5, cetatenii aveau dreptul sa aiba in proprietate personala o singura locuinta pentru ei si familiile lor. Membrii unei familii puteau pastra in proprietate comuna sau in proprietatea unuia dintre ei o singura locuinta. Prin familie se intelegea: sotul, sotia si copiii minori.

Prin art. 6 cu privire la construirea sau cumpararea de locuinte in scopul inchirierii sau revanzarii era intezisa. Cetatenii puteau construi sau cumpara locuinte in localitatea de domiciliu sau in care aveau dreptul de a-si stabili domiciliul.

In cazul construirii, dreptul de proprietate asupra locuintei se transmitea la data intocmirii procesului-verbal de predare-primire a locuintei.

Persoanele incadrate cu contract de munca si pensionarii care nu aveau locuinta proprietate beneficiau de dreptul de a li se inchiria locuinte din fondul locativ de stat.

Prin Decretul-Lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, publicat in Monitorul Oficial nr. 4/27.12.1989, a fost abrogata Legea nr. 58/1974.

Prin acelasi act normativ au fost abrogate si dispozitiile art. 44 - 51 din Legea nr. 59/1974, ceea ce inseamna in opinia noastra revenirea la caracterul consensual al actelor juridice a terenurilor si constructiilor.

Reglementarea din 1990 cu privire la constructii In anul 1990 s-a adoptat Decretul-Lege nr. 61/1990 prin care au fost abrogate art. 5 si 52 din Legea nr. 4/1973 si s-a dat posibilitatea dobandirii si pastrarii in proprietate a mai multor locuinte de catre o singura persoana.

Prin art. 5 din Decretul-Lege nr. 61/1990 s-a acordat dreptul de cumparare a locuintelor construite din fondurile statului chiriasilor care le ocupau.

Prin art. 4 din acelasi decret s-a interzis cumpararea de locuinte din fondul de stat in scop de revanzare sau inchiriere - acest articol fiind abrogat prin Legea nr. 85/1992 -; abrogarea acestui text a constituit o eroare de reglementare juridica. Textul asa cum era initial in Decretul-Lege nr. 61/1990 era judicios intocmit si viza cauza actului juridic (cumpararea in scop de inchiriere sau de revanzare), aplicarea lui corecta avand menirea de a contribui la atingerea scopului actului normativ in discutie, si anume transferarea dreptului de proprietate asupra locuintelor inchiriate din fondul de stat numai in scopul asigurarii locuirii in continuare a fostilor chiriasi, iar nu in scop speculativ.

Prin Legea nr. 85/1992, prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990 au fost completate in sensul ca s-a acordat dreptul de cumparare a locuintelor construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat cu exceptia locuintelor de interventie. Prin locuinta de interventie - in varianta initiala - se intelegeau locuintele situate in incinta unitatilor economice sau bugetare de stat, cat si cele legate nemijlocit de indeplinirea atributiilor de serviciu ale persoanelor care le ocupa.

In varianta modificata prin Legea nr. 76/1994, prin locuinta de interventie se intelege locuintele destinate cazarii personalului unitatilor economice sau bugetare care prin contractul de munca indeplinesc activitati sau functii ce necesita prezenta permanenta sau in caz de urgenta in cadrul unitatilor.

Reglementarea din 1991. Intrand in vigoare Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor, la 7 august 1991, au fost abrogate expres prevederile Decretului nr. 144/1958 si ale Legii nr. 4/1973.

Prin Legea nr. 50/1991 s-a acordat posibilitatea concesionarii de terenuri din domeniul privat pentru realizarea de locuinte si case de vacanta, precum si modalitati de sprijinire financiara, care putea consta in imprumuturi si subventii acordate de stat.

Reglementarea din 1995. Prin Legea nr. 112/1995 s-au stabilit masurii reparatorii in favoarea fostilor proprietari, persoane fizice, a imobilelor cu destinatia de locuinte, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, masuri care constau in:

- restituirea in natura prin redobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor in care locuiesc in calitate de chiriasi sau a celor care sunt libere;

- acordarea de despagubiri pentru celelalte apartamente, precum si in situatia in care, desi indeplinesc conditiile pentru restituirea in natura, opteaza pentru acordarea de despagubiri.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/19995 s-a acordat chiriasilor dreptul de a cumpara apartamentele care nu fac obiectul restituirii.