Caracteristicile personalitatii anchetatorului

Caracteristicile personalitatii anchetatorului.

Un cunoscut jurist spunea odata : pentru a multumi pe toata lumea, un anchetator ar trebui sa aibe intelepciunea proverbiala a biblicului Solomon, rabdarea lui Hristos, logica lui Aristotel, rigurozitatea stintifica a lui Pasteur si inventivitatea lui Edinson. Fara indoiala ca aceasta imagine este exagerata; nu este mai putin adevarat insa ca statul, opinia publica si nu in ultimul rand insusi aparatul de justitie formuleaza exigente atat de mari fata de anchetator, incat un om obisnuit cu greu poate face fata tuturor acestor cerinte multiple.

Se intelege de la sine ca si munca anchetatorului prezinta o seama de aspecte psihologice si ca in aceasta munca, la fel ca orice domeniu de activitate umana, exista si aspecte subiective, si ca personalitaatea anchetatorului, vrand nevrand, intra in joc pe acest taram. "Este curios - spune cunoscutul jurist si psiholog francez Fr.Gorphe - ca rolul personalitatii anchetatorului, printr-o pudicitate juridica prost inteleasa, este lasata in urma, sub pretextul de a nu desconsidera justitia . Psihologia insa nu se teme sa indeparteze acest val, caci aceasta indepartare, departe de a fi in detrimentul justitiei, dimpotriva, o slujeste, deoarece justitia nu mai trebuie sa fie o zeita cu ochii legati".

Dar analiza psihologica in acest domeniu nu risipeste numai falsa credinta ca anchetatorul sau judecatorul, in momentul exercitiului functiunilor lor, ar fi fiinte supranaturale, chiar dezumanizate, analiza stiintifica demonstreaza totodata si lipsa de temei a unor exagerari relative, care si-au facut loc in critica justitiei pe versanta literaturii si care au drept tinta mai ales justitia prin generalizarea unor faimoase erori judiciare.

1. Elemente subiective in actiunea umana

Elementul subiectiv - subiectiv in sens psihologic - este atat de omniprezent pe toate taramurile vietii umane incat afecteaza si domenii de activitate stiintifica unde ne-am astepta la orice, numai la prezenta subiectivitatii nu. Astfel, ne putem referi la cunoscutul matematician G. Polza care arata ca in rezolvarea unor probleme care pot avea mai multe cai de solutionare, alegerea de catre matematician a uneia dintre ele reprezinta tocmai un element subiectiv, adica gradul de incredere marita acordata anticipat solutiei alese fata de solutia respinsa.

Si daca este asa in domeniul unor realitati atat de abstracte si de despersonalizate asa cum este matematica, nu trebuie sa surprinda faptul ca si in activitatea judiciara, cu toate garantiile legale existente, intra totusi un anume grad de subiectivitate. In sine, acest fapt nu este nociv si nu afecteaza in mare administrarea justitiei daca reusim sa cunoastem elementele subiective, daca reusim sa calculam "ecuatia noastra personala" pentru a putea proceda cu maximum de obiectivitate posibila.

2. Verigile muncii anchetatorului si rolul personalitatii sale

Sa urmarim acum munca anchetatorului si sa vedem unde, in care veriga a acestei munci poate avea un rol elementul subiectiv, accentuand insa inca o data ca acest termen nu are nimic comun nici cu acceptia filozofica a subiectivismului si nici cu acceptia cotidiana a limbajului curent care este oarecum echivalent cu partinire. In sens psihologic, subiectiv inseamna tot ceea ce este legat de subiect (deci de personalitate). Subiectivul in acest sens, mai implica activitate constienta, luciditate, etc. Evident ca toate aceste caracteristici apar in mod diferit la fiecare din noi, motiv pentru care actionam si reactionam in spatiul psihoplogic fiecare in felul nostru.

In principal, munca anchetatorului are doua etape fundamentale:

a)      stabilirea adevarului prin administrarea probelor materiale si testimoniale;

b)      aprecierea in ansamblu a materialului strans, care apreciere se concretizeaza in concluzia anchetei.

La prima vedere, s-ar parea ca o tehnicitate solida, dublata de o armatura logica sanatoasa ar fi suficiente pentru a elucida toate cazurile judiciare si ca aceste doua instrumente - tehnica si logica - fiind total inpersonale, subiectivitatea anchetatorului nici nu ar trebui discutata. Totusi, cum afirma belgianul Ed. Jocard, unul dintre fondatorii stiintei politienesti moderne intr-o ancheta logica te ajuta doar sa nu gresesti, dar succesul anchetei este asigurat de imaginatie.

Primul contact cu cazul pe care urmeaza sa-l cer­ceteze anchetatorul, in fond inseamna o trecere in re­vista a materialului faptic existent, a normelor, indi­ciilor, documentelor. Acest material "in stare naturala' este haotic, nesistematizat si lacunar, suporta o prima ordonare provizorie pentru a stabili punctele ce ur­meaza a fi elucidate si pentru a elabora tactica cer­cetarii.

Dar inca din acest moment intra in joc o serie de   procese psihice, toate legate in mod firesc de perso­nalitatea anchetatorului. Felul in care vede fiecare element al infractiunii, modul in care apreciaza sem­nificatia fiecarui fapt in parte, a fiecarei urme sau a fiecarui document, modul in care completeaza lacu­nele si intregeste prin activitatea sa mintala (ipoteza) intregul act, in ultima analiza oglindeste calitatile per­ceptive, observative, imaginative si cele de gindire ale anchetatorului. Fiecare din aceste procese psihice se desfasoara diferentiat la diferiti anchetatori si reflecta, pe de o parte, apartenenta lui la un tip sau celalalt de observatie (de ex., tipul analitic sau sintetic), iar pe de alta experienta anterioara stocata, si capacitatea de a valorifica aceasta experienta, valorificare ce se cere creatoare, considerind ca intre doua cazuri nu poate exista decit multa similitudine, dar nu si iden­titate. Aplicarea sablon a unor tehnici sau gindirea dupa sabloane, fie ele chiar si sabloane legale, im­piedica detalierea si analiza nuantata a cazului.

Cu drept cuvint, multi autori sustin ca munca an­chetatorului se poate asemana cu cea a cercetatoru­lui din domeniul istoriei. Ca si acesta, anchetatorul are de reconstituit o realitate mai apropiata sau mai indepartata in timp, dupa urme disparate, documente adesea contradictorii, deci frinturi de realitate care trebuie completate si interpretate spre a le da un sens, ca ele sa devina inteligibile. Completarea lacu­nelor, stabilirea realitatii in pofida contradictiilor atit la istoric, cit si la anchetatorul penal, reclama creati­vitate in gindire, ceea ce, in termenii psihologiei actuale, inseamna gindire divergenta (acest termen a fost   introdus in stiinta de J. P. Guilford, se intelege capacitatea individului de a parasi sabloanele si solutiile-model existente si a orea o noua solutie sau o noua cale rationala) De nivelul aces­tei activitati depinde ipoteza de lucru, durata anchetei si, in cele din urma, succesul ei.

In toate aceste operatii intervine masiv personali­tatea anchetatorului. Incepind de la primul moment al perceperii elementelor cu care va lucra (urme, in­dicii, documente etc.), orice anchetator va sesiza di­ferentiat esentialul de neesential, adaugind la reali­tatea obiectiva sau omitind din aceasta realitate fapte si date in conformitate cu tipul perceptiv, observativ si asociativ caruia ii apartine. Din acest motiv, doi anchetatori, avind acelasi material la dispozitie, de la,, inceput in mod legitim pot porni pe ipoteze total di­ferite.

Ar fi gresit sa credem ca aceste diferente care se ivesc chiar in momentul pornirii s-ar datora numai unor deosebiri tipologice tinind de perceptie. Diferen­tele se datoresc mai ales faptului ca in orice act per­ceptiv intra, alaturi de elementele informatiei actuale, si o seama de informatii stocate din trecut, reflectind experienta anterioara a anchetatorului si, in functie de aceasta experienta, ca urmare a unui mod specific de prelucrare a informatiei, vor aparea, totodata, si diferentieri de apreciere si interpretare.  

Pentru psi­holog, acest fapt nu este de loc iesit din comun, de­oarece la omul normal adult nu gasim numai procese perceptive. Orice contact cu realitatea la nivel sen­zorial, alaturi de receptarea de informatii, implica si o apreciere, in sensul ca orice element perceput de noi se compara automat cu informatiile stocate ante­rior, iar in cazul activitatii de ancheta, faptele se com­para automat, respectiv se raporteaza la valorile legale-morale.

Daca acest tabel de valori legal-morale ar fi tot atat de exact pe cat de exacte sunt, de pilda, datele unei analize chimice, desigur ca ar exista si o unanimitate in aprecierea faptelor care intra in incidenta normelor legale sau morale. Cum insa aceste valori se rasfrang in mod deosebit in fiecare dintre noi, mereu se iveste posibilitatea existentei unui joc, unei margini de toleranta care produce diferente in aprecieri.