EXPLICATII COMPLEMENTARE

Explicatii complementare

1 Aspecte procesuale

Starea de minoritate a impus intotdeauna crearea unor norme sanctionatorii deosebite, in concordanta, de altfel, cu problema sensibila a reeducarii si reintegrarii sociale a minorilor delincventi. in aceste conditii era mai mult decat evident ca, aplicarea unor norme deosebite presupune o procedura deosebita, aparte de cea aplicabila delincventilor majori.

In acest sens, in functie de modificarile Codului penal in materia minoritatii, si Codul de procedura penala a suferit modificari, in aceeasi materie, de-a lungul evolutiei sale, modificari determinate de situatiile sociale, economice si politice complexe pe care societatea le-a traversat, marcand-o, in acest sens, in special in perioada moderna. Astfel, daca prin D. 213/1960[1] s-a reintrodus procedura judiciara fata de minorii neinfractori care in prezent face obiectul unei legi speciale - O.U. 26/1997 , in Codul de procedura penala adoptat la 12 decembrie 1968 s-au adus modificari si completari de substanta privind urmarirea si judecarea minorilor delincventi, in prezent, ca urmare a abrogarii D. 218/1977 si a L. 59/1968 privind comisiile de judecata, regimul sanctionator penal a determinat - ca urmare a modificarii lui - si in plan procesual revenirea, intr-o mare masura, la reglementarile avute in vedere la 1969 de catre Codul de procedura penala.

"Procedura in cauzele cu infractori minori" este prevazuta in Codul de procedura penala actual in Capitolul II din Titlul IV - cu privire la "Procedurile speciale". Prin intermediul acestui capitol sunt asigurate garantii procesuale suplimentare in scopul realizarii unei cercetari amanuntite si complete a cauzelor cu minori si, de asemenea, este realizat un climat educativ necesar pe tot parcursul desfasurarii procesului penal. in afara de dispozitiile cuprinse in art. 480 - 493 din Capitolul II din C. pr. pen., dispozitii cu privire la minori sunt cuprinse si in art. 17 alin. final, art. 18 alin. 2, art. 81, art. 92 alin. 2, art. 161, art. 142, art. 171 alin. 2 si altele din C. pr. pen.

Trebuie remarcat faptul ca dispozitiile Codului de procedura penala privind urmarirea si judecarea infractiunilor in general, precum si dispozitiile referitoare la punerea in executare a hotararilor penale se aplica, in conformitate cu art. 480 C. pr. pen., si in cauzele cu infractori minori, numai in conditiile in care prin dispozitii speciale nu se prevad derogari sau completari (Capitolul II C. pr. pen.).

Cu privire la urmarirea penala in cauze cu infractori minori sunt valabile dispozitiile comune aplicabile in orice urmarire penala, insa acestea sunt completate sau modificate cu dispozitiile cuprinse in art. 481 C. pr. pen. Astfel, cand este necesar, organul de urmarire penala citeaza "pe delegatul autoritatii tutelare precum si pe parinti, iar cand este cazul, pe tutore, curator sau persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul". Prezenta acestor persoane este, deci, facultativa atunci cand inculpatul sau invinuitul este minor ce nu a implinit varsta de 16 ani, importanta prezentei acestor persoane fiind lasata la latitudinea organului de urmarire penala. In schimb, prezenta acestora este obligatorie atunci cand se face prezentarea materialului de urmarire penala, conform art. 481 alin. 2 C. pr. pen. Insa, obligativitatea prezentei acestora nu influenteaza efectuarea acelor acte; deci absenta - motivata sau nu - a persoanelor anterior indicate nu impiedica in nici un fel continuarea desfasurarii urmaririi penale.

In general, in practica s-a dovedit ca prezenta acestor persoane influenteaza in bine atitudinea minorului si astfel se inlatura in mare parte obstacolele pe care le-ar intampina organul de urmarire penala in comunicarea cu minorul infractor.

In cazul in care se omite citarea persoanelor, prevazute in art. 481 C. pr. pen., de catre organul de urmarire penala, atunci ascultarea minorului inculpat sau invinuit este nula, chiar daca instanta nu considera necesara prezenta acestora la ascultarea minorului.

In cadrul urmaririi penale o etapa importanta o constituie efectuarea anchetei sociale. Conform art. 482 C. pr. pen., fie organul de urmarire penala, fie instanta de judecata au obligatia de a dispune efectuarea anchetei sociale. Aceasta ancheta reprezinta de fapt o caracterizare amanuntita fizica, psihica, comportamentala a minorului, a relatiilor acestuia cu societatea, mediul din care provine si in care a crescut, tot ce tine de starea evolutiva, sub toate aspectele, a minorului. Aflarea acestor amanunte este extrem de importanta mai ales atunci cand se alege sanctiunea ce urmeaza a se aplica acestuia. Nu o data practica judiciara a demonstrat ce consecinte poate avea o sanctiune nepotrivita - fie prea blanda, fie prea severa.

Pentru a se evita efectuarea unei anchete sociale necorespunzatoare, persoanele desemnate pentru aceasta sunt specializate in acest domeniu si sunt numite in acest scop de catre "autoritatea tutelara a consiliului popular in a carui raza teritoriala domiciliaza minorul" (art. 482 alin. 3 C. pr. pen.)

Trebuie subliniat ca neindeplinirea dispozitiilor referitoare la obligativitatea anchetei sociale atrage sanctiunea nulitatii absolute inscrise in art. 197 alin. 2 C. pr. pen. Sanctiunea se aplica numai pentru neefectuarea anchetei sociale nu si realizarea ei in conditii necorespunzatoare, motiv pentru care intregirea ei se poate face si de catre instanta[4].

De asemenea, prevederile art. 482 C. pr. pen. si daca inculpatul a devenit major pana la sesizarea instantei. Instanta suprema a dat aceeasi solutie si pentru cazul concursului de infractiuni, cand unele fapte au fost savarsite in perioada minoritatii; in schimb, in cazul infractiunilor continuate, daca unele din componente sunt din timpul minoritatii, iar altele ulterioare acesteia, lipsa anchetei sociale nu determina nulitatea absoluta, pentru ca infractorul este tras la raspundere penala pentru o infractiune unica considerata savarsita in timpul majoratului[5].

In procesul complex al recuperarii sociale si morale a minorului delincvent, faza de judecata reprezinta un moment care influenteaza in cea mai mare parte etapa care urmeaza executarii hotararii de catre instanta[6]. Astfel, instanta ce urmeaza a judeca o cauza in care inculpatul este minor "se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuita, de judecatori desemnati de catre ministrul justitiei" (art. 483 alin. 1 C. pr. pen.). De regula, judecatorii care fac parte din complet trebuie sa fie persoane care pot aprecia corect starea morala si dezvoltarea minorului si de a alege una din masurile cele mai potrivite pentru inculpatul minor. Importanta acordata cauzelor cu infractori minori este subliniata o data in plus prin desemnarea ministeriala a judecatorilor ce fac parte din completul de judecata. Astfel, in cazul in care din completul de judecata face parte un judecator care nu a fost desemnat de ministrul justitiei, atunci hotararea pronuntata este nula absolut, iar nerespectarea prevederilor cu privire la compunerea instantei este sanctionata de art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Art. 483 prevede in continuare - alin. 2 si 3 - situatiile in care se aplica sau nu se aplica procedura aplicabila in cauzele cu infractori minori; astfel, daca instanta a fost sesizata inainte ca minorul sa implineasca varsta de 18 ani, acesta va fi judecat in continuare ca minor si dupa aceasta varsta (alin. 2), daca insa minorul a implinit 18 ani inainte ca instanta sa fi fost sesizata, desi infractiunea a fost savarsita in timpul minoritatii, acesta va fi judecat ca major, potrivit procedurilor de drept comun (alin. 3).

Judecarea minorului se face numai in prezenta acestuia si doar exceptional in lipsa acestuia, atunci cand minorul se sustrage de la judecata. De asemenea, chiar daca minorul e aparat in instanta de un aparator din oficiu nu inlatura nelegalitatea judecatii in lipsa a inculpatului. Conform art. 484 alin. 1 C. pr. pen., daca minorul nu se sustrage de la judecata, el trebuie sa fie prezent in instanta, iar in conformitate cu art. 171 alin. 2 C. pr. pen. asistenta juridica e obligatorie in cauzele cu infractori minori. Mai mult chiar, conform cu art. 171 alin. 4 C. pr. pen. daca "invinuitul sau inculpatul nu si-a ales aparator, atunci i se va desemna un aparator din oficiu". Prevederile art. 197 alin. 2 C. pr. pen. dispun ca incalcarea dispozitiilor referitoare la prezenta si asistarea inculpatului de catre aparator, cand sunt obligatorii conform legii, sunt sanctionate cu nulitatea absoluta. Nulitatea astfel prevazuta nu poate fi inlaturata si chiar poate fi invocata in orice stadiu al procesului si se ia in considerare chiar din oficiu. Daca nu s-ar lua in considerare cele prezentate anterior, s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale inculpatului referitoare la garantarea dreptului la aparare si la prezenta acestuia la judecata[7].

In continuare, in art. 484 alin. 2 se prevede ca vor participa la judecata aceleasi persoane chemate si la ascultarea minorului de catre organul de urmarire penala (persoane prevazute si in art. 481 C. pr. pen.). Instanta este obligata sa citeze, alaturi de parti, "autoritatea tutelara si parintii, iar daca este cazul tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul, precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta" (alin. 2, art. 484 C. pr. pen.). Daca instanta omite citarea acestora se poate constitui motiv de casare a hotararii date in lipsa persoanelor sus-mentionate[8]. In alin. 3 al aceluiasi art. 484 se dispune ca persoanele a caror prezenta instanta o considera necesara in timpul judecatii "au dreptul si indatorirea" de a acorda lamuriri, a formula cereri si, de asemenea, pot prezenta propuneri referitoare la masurile ce urmeaza a fi luate cu privire la minorul infractor. Cu toate acestea, "neprezentarea persoanelor legal citate nu impiedica judecarea cauzei" (alin. 4, art. 484 C. pr. pen.), in schimb judecata nu poate avea loc in lipsa procurorului a carui prezenta este obligatorie - hotararea data in cauza este nula daca procurorul nu a participat la judecata.

Desfasurarea propriu-zisa a judecatii in cauzele cu infractori minori are loc in sedinta separata de celelalte. Spre deosebire de acestea ea nu e publica - alin. 2, art. 485 C. pr. pen., la ea pot participa doar partile si persoanele strict prevazute de alin. 2.

Insa, in cazul in care pentru aceeasi cauza sunt mai multi inculpati, dintre care unii sunt minori si altii majori, iar disjungerea cauzei nu este posibila, in art. 486 C. pr. pen. se prevede ca instanta judeca dupa procedura obisnuita, deci in conditii de publicitate, conform art. 290 C. pr. pen. Daca si inculpatii majori, asemenea celor minori, nu au fost judecati in sedinta publica - asa cum prevede legea -, sentinta pronuntata este lovita de nulitate absoluta si este casabila - cu trimitere la prima instanta - in baza art. 385⁹ pct. 4 C. pr. pen.[9]

In situatia in care se considera ca dupa ce a fost ascultat de instanta minorul de sub 16 ani ar putea fi influentat negativ de cursul acesteia, se impune indepartarea acestuia din sedinta (art. 485 alin. 3 C. pr. pen.).

In ceea ce priveste punerea in executare a hotararilor referitoare la minorii infractori, acestea nu au un regim special, din contra este acelasi ca si in cazul condamnatilor majori, totusi, in cazul masurilor educative, organul care dispune masura printr-o hotarare este chemat sa o si indeplineasca, se impune ca in cadrul normelor referitoare la procedura speciala aplicabila in cauzele cu minori, sa fie inscrise si dispozitiile privind punerea in executare a masurilor educative .

Astfel, conform art. 487 alin. 1 C. pr. pen. daca s-a luat fata de minor masura educativa a mustrarii, aceasta se va executa imediat in sedinta in care s-a pronuntat hotararea. in aceasta situatie, punerea in executare a masurii educative va coincide cu executarea ei. In cazul in care nu exista aceasta suprapunere din diferite motive, atunci se fixeaza un termen pentru a se dispune aducerea minorului, citandu-se in acelasi timp parintii acestuia sau alta persoana care se ingrijeste de el sau il supravegheaza. Aceasta masura se aplica si in cazul celorlalte masuri educative.

Art. 488 C. pr. pen. cu privire la punerea in executare a libertatii supravegheate, aceasta are loc chiar in sedinta in care este pronuntata daca partile implicate in executare sunt de fata - respectiv minorul si persoana sau reprezentantul institutiei sau organizatiei careia i s-a incredintat supravegherea minorului. De asemenea, cand punerea in executare a acestei hotarari nu este posibila, instanta va dispune un termen in scopul aducerii minorului si chemarii peroanelor ce urmeaza a-l supraveghea pe durata masurii educative respective. in cazul revocarii si inlocuirii libertatii supravegheate, aceasta se face in conditiile prevazute de art. 108 C. pen. si se dispune de instanta care a pronuntat aceasta masura (art. 489 C. pr. pen.), inlocuindu-se cu internarea intr-un centru de reeducare.

Referitor la internarea minorului intr-un centru de reeducare, instanta poate dispune, prin aceeasi hotarare, punerea in executare a hotararii luate potrivit art. 490 C. pr. pen. Astfel, instanta trimite o copie a hotararii sale organului de politie de la locul unde se afla minorul. Organul de politie se conformeaza dispozitiei data de instanta, iar copia hotararii o va preda centrului de reeducare in momentul aducerii minorului. Din acel moment centrul va comunica instantei efectuarea internarii.

Daca internarea se face intr-un institut medical-educativ (conform art. 105 C. pen.) nu se prevad dispozitii speciale de punere in executare, insa art. 432C. pr. pen. prevede ca masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarare definitiva se pune in aplicare "prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si unei copii de pe raportul medico-legal, directiei sanitare din judetul de pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat masura", in cazul de fata, minorul.

Cu privire la masura internarii intr-un centru de reeducare se observa ca pot interveni schimbari in cadrul executarii ei, schimbari care constau in:

liberarea minorului din centru inainte de a deveni major;

revocarea liberarii inainte de a deveni major;

ridicarea sau prelungirea masurii internarii.

Acestea se pot dispune din oficiu sau la sesizarea judecatoriei sau tribunalului unde minorul a fost judecat in prima instanta, instanta care, de altfel, opereaza si in cazul ridicarii, prelungirii sau inlocuirii rnasurii internarii intr-un institut medical-educativ (art. 491 C. pr. pen.).

Art. 491¹ C. pr. pen. cu privire la amanarea sau intreruperea executarii masurii internarii face trimitere la normele comune aplicabile majorilor, insa tine cont de derogarile pe care le presupune conditia de minor. Astfel, se aplica referitor la amanarea sau intreruperea executarii internarii, dupa cum chiar art. 491¹ C. pr. pen. prevede, art. 453 si 455 C. pr. pen, cu adaptarile de rigoare, subliniind ca art. 491¹ C. pr. pen. se refera la internarea intr-un centru de reeducare:

cand minorul este afectat de o suferinta fizica ce il pune in
imposibilitatea de a executa masura educativa; se dispune amanarea sau
intreruperea dupa caz;

daca minora este gravida sau are un copil mai mic de un an; executarea
masurii se amana pana la incetarea cauzei care a determinat amanarea.

De asemenea, executarea masurii internarii poate fi intrerupta la cererea procurorului, inculpatului, a reprezentantului legal al inculpatului minor, al aparatorului, a persoanelor prevazute in art. 362 alin. final C. pr. pen.

Art. 492 C. pr. pen. prevede ca revocarea masurilor luate fata de minor intervine atunci cand minorul a savarsit o noua infractiune.

Odata cu art. 493 C. pr. pen. se incheie si capitolul referitor la procedura in cauzele cu infractori minori, astfel in cazul apelului si al recursului se aplica dispozitiile art. 483 - 489 din prezentul cod.

2 Precedente legislative si situatii tranzitorii

Trebuie subliniat e la inceput ca acest subcapitol reprezinta o analiza comparativa a evolutiei penale in materia minoritatii, analiza privita sub doua aspecte:

a)   privind raspunderea penala a minorilor si

b)   privind sistemul sanctionator.

a) Cu privire la raspunderea penala a minorilor, daca ne raportam la Codul penal din 1936 cu toate modificarile si completarile pe care le-a suportat pana in prezent se observa influenta social-politica a perioadelor pe care le-a traversat. Mai mult, fiecare si-a lasat in felul sau amprenta, influentand, mai mult sau mai putin, situatiile in raport cu care se considera ca minorii raspund penal.

Codul penal din 1936 a preluat numeroase idei progresiste ale vremii avand la baza nu numai realitatile societatii romanesti, dar si legislatia altor tari. Astfel majoratul penal a fost fixat la 19 ani (art. 138 C. pen.) si se distingeau doua etape de varsta ale minorilor si anume:

perioada copilariei, cand minorul nu raspunde penal, iar varsta este de
pana la 14 ani si,

perioada adolescentei, cand minorul nu raspunde penal decat daca se
dovedeste ca in momentul savarsirii faptei avea discernamant (art. 139 alin. 2 C. pen.), iar varsta e cuprinsa intre 14 - 19 ani.

La scurt timp, insa, Codul penal a fost supus unor noi modificari[11] si completari in ceea ce priveste regimul minorilor. Astfel, limita majoratului penal a scazut de la 19 la 18 ani, dar si cea a incapacitatii penale de la 14 la 12 ani; referitor la denumirile de "copil" si "adolescent" acestea se suprima si se inlocuiesc cu termenul de "minor". Cu privire la etapele minoritatii si ele suporta modificarile de rigoare astfel: de la 12 la 15 ani, minorul raspunde numai daca se constata ca a avut discernamant in timpul comiterii faptei, iar intre 15 si 18 ani minorul raspunde penal, dar beneficiaza de un tratament atenuant in ceea ce priveste aplicarea pedepsei. Pana la 12 ani, minorul nu raspunde penal.

Codul penal de la 1936, republicat in anul 1948 a facut, astfel, obiectul unor modificari substantiale, insa spre deosebire de alte tari foste socialiste, unde la scurt timp de la preluarea puterii intreaga legislatie a fost abrogata (ex. URSS, Bulgaria), in Romania, sistemul de drept a fost doar modificat prin abrogarea unor norme juridice considerate necorespunzatoare intereselor noii puteri. De altfel, prin elaborarea unor acte normative noi, reglementarile anterioare au fost mentinute dandu-li-se un continut si o finalitate noua in interesul dezvoltarii si consolidarii regimului[12]. Cu toate acestea dispozitiile referitoare la minori au fost mentinute in totalitate cu ocazia republicarii, in anul 1948 a Codului penal.

Codul penal care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 - al treilea din legislatia penala moderna romaneasca - reprezinta un varf de lance in legislatia moderna romaneasca tocmai prin faptul ca, cu unele modificari ce i s-au adus pe parcurs el este inca in vigoare.

Spre deosebire de Codul penal precedent, Codul din 1969 prezinta trei catogorii de varsta in legatura cu minoritatea (art. 99 C. pen.) si anume:

• minorii sub 14 ani care nu raspund penal;
• minorii intre 14 - 16 ani care beneficiaza de prezumtia legala de
  incapacitate penala;
• minorii intre 16 - 18 ani care sunt considerati, in mod absolut, a avea
  capacitate penala.

Se face aplicarea principiului legii penale mai favorabile in cazul in care minorul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala anterior intrarii in vigoare a Codului penal de la 1969, era in varsta de 12 pana la 14 ani neimpliniti, iar cauza nu a fost definitiv judecata. Se aplica legea penala noua, care potrivit art. 99 minorul va fi scos de sub urmarire penala sau achitat. La fel se va proceda si in cazul minorilor cu varsta de 15 pana la 16 ani neimpliniti, aplicandu-se art. 99 alin. 2 noul Cod penal.

Cu privire la raspunderea penala a minorilor si noul Cod penal in vigoare prevede aceleasi limite, modificarile pe care Codul din 1969 le-a suportat au fost in mare parte cu privire la sistemul sanctionator, modificari care au fost abrogate, revenindu-se astfel plus completarile de rigoare la prevederile din 1969.

b) Modificarile suferite de sistemul sanctionator al minorilor sunt cu mult mai semnificative si substantiale in raport cu modificarile cu privire la raspunderea penala a acestora. Astfel, Codul penal din 1936 prevedea luarea unor masuri de ocrotire fata de minorii care nu raspund penal, dar au savarsit fapte prevazute de legea penala. Acestia deveneau in mod indirect subiecti de drept (art. 140). in schimb codurile penale din 1969 si cel actual au scos complet de sub incidenta dispozitiilor penale pe minori care nu raspund penal, dar si pe minorii care, desi nu au savarsit fapte prevazute de legea penala sunt expusi pericolului de a deveni infractori.

Referitor la masurile educative, in Codul din 1936 erau numite masuri de siguranta, si in conformitate cu alin. 2 al art. 12 (C. pen. din 1969 si actual) masurile educative se aplica infractorilor care au savarsit infractiunea sub imperiul legii vechi, dar nu au fost inca definitiv judecati. De asemenea, cu privire la masurile educative (de siguranta) luate fata de minori prin hotarari devenite definitive inainte d eintrarea in vigoare a noului Cod penal se aplica dispozitiile din alin. 4 al art. 14 din Codul penal din 1969 (valabil si cel in vigoare in prezent), adica masurile care nu sunt prevazute si in noul cod nu se mai executa, iar cele care au corespondent in noul cod se executa potrivit dispozitiilor acestuia[13].

In ceea ce priveste masurile educative ele au suferit transformari substantiale prin intrarea in vigoare a D. 218/1977, mai concret au fost abrogate toate prevederile din C. pen. referitoare la sistemul sanctionator al infractorilor minori (cu masurile educative si pedepsele prevazute in art. 101 si 109 C. pen.) instituindu-se numai doua masuri educative si anume: incredintarea faptuitorului colectivului in care acesta invata sau munceste, de catre o comisie de judecata condusa de un judecator (art. 2 D. 218) si trimiterea faptuitorului intr-o scoala speciala de munca si reeducare pe o perioada de la 2 la 5 ani, de catre instanta de judecata, pentru fapte deosebit de grave[14].

Modificarile in acest sens au durat pana in 1992 si 1996 cand D. 218 a fost abrogat prin L. 104/1992 si au fost introduse noi articole cu privire la minoritate prin L. 140/1996 (art. 110 C. pen.).

Cu privire la pedepse, acestea sunt valabile si astazi - inchisoarea si amenda. Codul penal din 1936 prevedea si pedeapsa mustrarii (art. 144), insa in Codurile din 1969 si cel actual e a e prevazuta ca masura educativa, ceea ce e mult mai favorabil pentru minor. Diferentierea limitelor pedepselor se facea dupa cum infractiunea constituia o crima sau un delict in Codul din 1936; pana la L. 104/1992 limitele pedepselor pentru minori se reduceau la 1/3 din pedeapsa, in timp ce dupa adoptarea acestei legi, limitele se reduc la 1/2.

Deci legea mai favorabila e Codul penal in vigoare.

Si pedepsei amenzii i se aplica aceleasi limite, iar cand aceasta e prevazuta ca pedeapsa alternativa sau cand prin efectul circumstantelor atenuante ea inlocuieste pedeapsa inchisorii, se aplica legea mai favorabila care o constituie noul Cod penal[15].

Spre deosebire de Codul penal din 1936 care prevedea ca nu se aplica minorilor pedepse complimentare privative de drepturi (art. 144 alin. 2), iar in ceea ce priveste pedeapsa complimentara a confiscarii averii opera regula ca pedepsele pecuniare se aplica minorilor care au 15 ani si au avere proprie (art. 144 alin. 3), Codul penal din 1969 prevedea ca nu se aplica minorilor nici un fel de pedepse complimentare (art. 109 alin. 3), dispozitie care este intalnita si in Codul penal actual.

Cu privire la situatiile posterioare intervenirii hotararii prin care s-a luat o masura educativa sau o pedeapsa, precum revocarea masurii libertatii supravegheate, sau a internarii intr-un centru de reeducare, sau suspendarea (conditionata) a executarii unei pedepse (sub supraveghere / sub control) sunt aplicabile dispozitiile noului Cod penal, acestea fiind mai favorabile.

In concluzie, situatiile tranzitorii prin care a trecut Codul penal si prin care inevitabil va mai trece au la baza circumstantele sociale, economice si politice ale perioadelor pe care le traverseaza societatea in evolutia ei.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman-partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

Ilie Pascu, Vasile Draghici, Drept penal. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004

G. Antoniu, St. Danes, M. Popa, Codul penal pe intelesul tuturor, ed. a VI-a, modificata, revazuta si adaugita, Ed. Tempus, Bucuresti, 1996

Matei Basarab, Drept penal -partea generala, vol. 1, Ed. Lumina lex, Bucuresti, 1997

Ortansa Brezeanu, Minorul si legea penala, Ed. AII Beck, Bucuresti, 1998

O. Brezeanu, Minorul delincvent in legislatia penala comparata, in R.D.P. nr. 4/1997

Constantin Bulai, Manual de drept penal - partea generala, Ed. All, Bucuresti, 1997

Vintila Dongoroz, Curs de drept penal si procedura penala, editia a II-a, Bucuresti (Universitatea Bucuresti - Facultatea de Drept), 1947

V. Dongoroz, ExplicatII teoretice ale Codului penal roman -partea generala, vol. II, Ed. Academiei, Bucuresti, 1970

Radu Lupascu, Pedepsele ce se aplica minorilor cu referire speciala la art. 110 si 110¹ C. pen., "Dreptul" nr. 12/1998

Constantin Mitrache, Drept penal roman -partea generala, editia a III-a revazuta si adaugita, Casa de literatura si presa "SANSA" SRL, Bucuresti, 1997

N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciara, Casa de editura si presa "SANSA" SRL, Bucuresti, 1997

I. Molnar, Drept penal -partea generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997

Ion Oancea, Probleme de criminologie, Ed. All, Bucuresti, 1998

V. Papadopol, M Popovici, Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anII 1969-1975, Ed. StIIntifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977

C-tin Stoenescu, Masurile educative ce se pot aplica minorilor care nu raspund penal in "Dreptul" nr. 1/1998

Ion Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, editia a II-a (revazuta si completata de V. Dongoroz, C. Chiselita, St. Londay, Eugen C. Decuseara), Bucuresti, 1924

A. Ungureanu, Unele aspecte ale aplicarii in timp a legii penale prilejuite de adoptarea Legii nr. 104/1992, "Dreptul" nr. 5-6/1993

Maria Zolyneak, Drept penal - partea generala, vol. I, Ed. Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1992