EFECTELE NULITATII ale actului juridic civil

EFECTELE NULITATII

Prin efectele nulitatii actului juridic civil intelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii, adica urmarile datorate desfiintarii in intregime sau in parte a unui act juridic civil care a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale referitoare la conditiile sale de validitate. Asadar, esenta efectelor nulitatii este exprimata in chiar definitia nulitatii si consta in lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. Efectul nulitatii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul quod nullum est nullum producit efectum.

Se impune precizarea ca nulitatea, fie absoluta, fie relativa produce aceleasi efecte.Ar fi o mare greseala sa se considere ca nulitatea absoluta ar avea efecte mai intinse ori mai radicale decat nulitatea relativa. Prin urmare, nu trebuie sa se confunde cat priveste efectele nulitatea absoluta cu cea totala si nici nulitatea relativa cu nulitate partiala, nulitatea relativa poate duce la desfiintarea in intregime a efectelor contractului - astfel cum se intampla de obicei - iar nulitatea absoluta sa determine numai o desfiintare partiala a efectelor contractului.

Incidenta si intinderea efectelor nulitatii sunt determinate de finalitatea acesteia. Menita sa asigure respectarea conditiilor de validitate a actului juridic stabilite de lege sau de parti, nulitatea trebuie pe de o parte sa nimiceasca total acele efecte ale actului juridic care sunt potrivnice scopului edictarii conditiei de validitate nerespectate, dar pe de alta parte, sa lase neatinse celelalte efecte ale actului care - prin ipoteza sunt in concordanta cu legea sau cu vointa partilor. Nulitatea trebuie pe cat e posibil sa restabileasca situatia juridica a partilor si a tertilor existenti la data incheierii actului, adica in momentul in care s-a nesocotit conditia de validitate. Asadar nulitatea trebuie sa opreasca nu numai ex nunc, pentru viitor, ci si ex tunc, pentru trecut. Retroactivitatea este consecinta necesara a finalitatii nulitatii intr-adevar nulitatea nu si-ar putea indeplini menirea daca ar lasa sa subziste, chiar si numai pentru trecut, efecte ale actului juridic potrivnice legii sau vointei partilor.

Repunerea partilor in situatia anterioara implica de asemenea restituirea reciproca a prestatiilor, daca in temeiul actului nul s-au efectuat asemenea prestatii.Exceptii de la regula desfiintarii retroactive a efectelor actului juridic vor exista numai atunci cand s-ar opune alte principii de drept, carora legiutorul a considerat necesar sa le dea prioritate in cazurile date sau cand ar exista alte impedimente de fapt sau de drept.

Din finalitatea nulitatii rezulta ca nu este necesar ca ea sa desfiinteze acele efecte ale actului juridic care sunt in concordanta cu scopul conditiei de validitate edictate de lege ori stipulate de parti. Drept urmare efectele nulitatii trebuie integrate conceptiei moderne despre nulitate, axata pe ideea salvarii, pe cat posibil a actului juridic de la desfiintare. Sau, mai exact, se urmareste nu numai salvarea actului in ansamblu ei chiar si unor sau unei clauze din continutul sau, atunci cand nu este cu putinta mentinerea in intregime a actului. In aceasta misiune, nulitatea totala apare ca o sanctiune extrema, cand nu se mai poate salva nimic din act.

O alta consecinta a finalitatii nulitatii in dreptul nostru este ca in anumite cazuri actul nul sau susceptibil de a fi lovit de nulitate poate produce, temporar sau definitiv, toate sau unele efecte. Alteori, un act juridic care la data incheierii era contrar, prin efectele sale, scopului unei conditii de validitate, poate fi validat, daca in momentul cand organul jurisdictional este chemat sa se pronunte asupra nulitatii, contrarietatea cu dispozitia legii a disparut si sanctiunea nu se mai justifica.

Nu se mai poate afirma deci ca in dreptul nostru civil un act lovit de nulitate sub unele aspecte ar fi integral nul si ca nu ar putea produce nici un efect. Cu alte cuvinte,adagiul quod nullum est, nullum producit effectum este exact numai in cazul nulitatii totale, si nici macar atunci totdeauna, de vreme ce dupa cum se va arata in continuare, un act lovit de nulitate totala este susceptibil de a produce efecte cu alt titlu, daca manifestarea de vointa in sine a fost valabila.

Dar o data pronuntata nulitatea - fie absoluta, fie relativa produce aceleasi efecte. Intensitatea si intinderea efectelor nulitatii nu depind de caracterul absolut ori relativ al acesteia. De aceea pot exista, de exemplu nulitati absolute partiale si nulitati relative totale.

Efectul general al nulitatii consta in desfiintarea actului sau a clauzei ilegale si prin aceasta a raportului juridic nascut in temeiul lor. In aceasta privinta trebuie sa se distinga mai multe ipoteze. O prima ipoteza este aceea in care actul civil nu si-a produs inca efectele,situatie in care actul juridic civil, nefiind executat pana in momentul anularii, evident ca nu si-l va mai putea produce nici dupa acest moment. Este ca si cum partile nu ar fi incheiat niciodata acel act juridic. A doua ipostaza se refera la faptul ca daca actul juridic civil si-a produs total sau partial - efectele, fiind deci executat in tot sau in parte pana in momentul anularii, tot ce s-a executat in temeiul sau urmeaza a fi restituit. In cazul in care actul a fost executat doar partial nu se va mai putea obtine executarea a ceea ce a ramas neexecutat. In acest sens se poate aminti decizia nr. 296/1970 a Tribunalului Suprem sectiunea civila care arata "Consecinta fireasca a pronuntarii nulitatii contractului de schimb fiind repunerea partilor in situatia in care se aflau inainte de incheierea contractului, partile trebuie sa-si restituie tot ce au primit in temeiul contractului, iar in masura in care unele prestatii nu mai pot fi restituite - cum ar fi in caz de instrainare a lucrului primit in schimb restabilirea situatiei anterioare se va face prin echivalent tinandu-se seama de valoarea prestatiilor respective

A treia ipostaza este aceea in care, daca partea sau partile au constituit sau transmis prin acte juridice incheiate cu terte persoane drepturi la care a dat nastere actul nul sau anulabil si aceste acte se vor desfiinta.

PRINCIPIILE EFECTELOR NULITATII

Principiile care guverneaza efectele nulitatii sunt: retroactivitatea efectelor nulitatii, in sensul ca efectele nulitatii se produc din momentul incheierii actului juridic; repunerea in situatia anterioara (restitutio in integrum) , care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat, si al treilea consta in anularea atat a actului juridic initial, cat si a actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Cat priveste corelatia dintre principiile efectelor nulitatii este de observat ca principiul retroactivitatii efectelor nulitatii determina principiul restabilirii situatiei anterioare in sensul ca, retroactivitatea nu ar insemna practic nimic daca tot ceea ce s-a prestat in temeiul actului juridic civil lovit de nulitate nu ar fi supus restituirii. Principiul retroactivitatii determina ( nu insa direct ci indirect, adica prin intermediul principiului restabilirii situatiei anterioare)si principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, in sensul ca, dreptul transmis prin actul juridic nul, fiind desfiintat retroactiv, este supus restituirii, dar aceasta restituire nu se poate face decat prin desfiintarea actului subsecvent de transmitere catre un subdobanditor sau prin care s-a constituit un drept in legatura cu acesta. Se poate spune ca ultimele doua principii mentionate apar drept consecinte ale principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, reprezentand, totodata mijloace de asigurare efectiva a retroactivitatii, ceea ce inseamna ca orice exceptie de la cele doua principii reprezinta implicit si o exceptie (cel putin partiala) de la principiul retroactivitatii. De asemenea, intrucat restabilirea situatiei anterioare implica desfiintarea eventualului act subsecvent, incheiat de una din parti actului initial cu un tert, inseamna ca orice exceptie de la principiul "rezoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" constituie si o exceptie de la principiul "restitutio in integrum"

Principiile efectelor nulitatii sunt consecinte ale principiului mai larg quod nullum est, nullum producit efectum"

In stadiul actual al legislatiei civile nu exista dispozitii legale de principiu referitoare la efectele nulitatii actului juridic civil. Exista insa dispozitii legale, privitoare la efectele nulitatii in anumite cazuri, precum si texte care consacra exceptii de la principiile efectelor nulitatii.

EFECTELE NULITATII INTRE PARTI

Efectele nulitati intre parti sunt generate de principiul retroactivitatii. Prin principiul retroactivitatii efectelor nulitatii intelegem regula potrivit careia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ex nunc - ci si pentru un trecut ex tunc - adica efectele nulitatii se produc din chiar momentul incheierii actului juridic. Asadar vor fi inlaturate si efectele actului juridic care s-au produs intre momentul incheierii acestuia si momentul anularii efective a actului. In temeiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil, partile ajung in situatia in care s-ar fi aflat daca nu ar fi incheiat acel act juridic.

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil decurge din principiul legalitatii, in sensul ca restabilirea legalitatii incalcata la incheierea actului juridic impune inlaturarea efectelor produse in temeiul actului respectiv. Acest principiul contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept sa fie tulburata, insa efectele ce ii aduc atingere sa fie totusi mentinute.

De la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii exista si unele exceptii prin intermediul carora se urmareste mentinerea in totalitate sau cel putin in parte, a efectelor actului civil produse in intervalul de timp cuprins intre momentul incheierii actului si cel al anularii sale.

1. Cazul contractelor cu executare succesiva cand prestatiile succesive care au avut loc inainte de anulare raman bine executate; pentru inlaturarea efectului retroactiv al nulitatii in acest caz, este necesar ca restabilirea situatiei anterioare sa nu se poata realiza in natura. Este cazul contractelor de inchiriere cand devine imposibila restituirea folosintei locuintei de catre locatar - al contractelor de intretinere - cand de asemenea este imposibila restituirea intretinerii de catre intretinut. Prin urmare ori de cate ori restituirea prestatiilor in natura devine posibila, nulitatea isi va produce efectele ei obisnuite.

2. Cazul casatoriei putative adica a acelei casatorii nula sau anulata careia legea ii pastreaza efectele produse pana la pronuntarea nulitatii in folosul sotilor sau a sotului care a fost de buna credinta la incheierea acesteia. Rezulta asadar ca pentru a fi in prezenta unei casatorii putative este necesar, in primul rand ca viitorii soti sau unul dintre ei trebuie sa aiba credinta gresita ca se pot casatori si ca procedand la celebrarea casatoriei au incheiat-o valabil . In al doilea rand este necesar ca sa existe o aparenta juridica de casatorie si inregistrarea casatoriei.

Potrivit art. 23 alin (1) Codul familiei ceea ce caracterizeaza casatoria putativa este faptul ca sotul de buna credinta pastreaza situatia unui sot dintr-o casatorie valabila, pana la data desfiintarii casatoriei. Iar, in aplicarea acestui principiu art. 24 alin (1) Codul familiei prevede ca "cererea de intretinere a sotului de buna credinta si raporturile patrimoniale dintre barbat si femeie sunt supuse prin asemanare dispozitiilor privitoare la divort. Desigur insa ca in situatia in care ambii soti sunt de buna credinta efectele putativitatii se vor rasfrange deopotriva in privinta lor. Asadar efectul retroactiv al nulitatii casatoriei nu are consecinte asupra sotului de buna credinta la data incheierii, acest, la data incheierii casatoriei pastreaza pe perioada cuprinsa intre momentul incheierii casatoriei si momentul in care hotararea judecatoreasca care anuleaza casatoria ramane definitiva, statutul unui sot dintr-o casatorie valabila. In aceasta situatie, principiul ocrotirii bunei credinte (bona fides) infrange si subordoneaza principiul efectului retroactive al nulitatii actului civil.

Cazul copiilor dintr-o casatorie anulata (art 23 alin( 2) Codul familiei Si in acest caz anularea casatoriei nu produce efecte consecinte in privinta copiilor din aceasta casatorie. Asa cum s-a observat in literatura noastra de specialitate, in aceasta situatie "principiul ocrotirii minorului inlatura nu numai principiul retroactivitatii, ci este inlaturata insasi nulitatea: nulitatea casatoriei nu se rasfrange asupra copiilor nici pentru trecut, dar nici dupa anularea casatoriei pentru viitor, prin urmare principiul ocrotirii minorului actioneaza mult mai energic decat principiul ocrotirii bunei credinte.

Cazul modificarii numelui de familie numai pentru viitor, in cazul anularii recunoasterii de filiatie, precum si cazul anularii casatoriei aceeasi este solutia si in cazul anularii adoptiei , purtarea numelui de familie pana la data desfiintarii recunoasterii voluntare de filatie, casatoriei sau adoptiei este un fapt ireversibil.

Se impune mentionarea faptului ca mentinerea unora dintre efectele actului civil produse inainte de anularea actului se explica prin interferenta dintre principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, pe de o parte, si principiile specifice diferitelor materii ale dreptului civil, pe de alta parte (principiul ocrotirii bunei credinte, principiul ocrotirii intereselor minorului etc).

Un alt principiu al nulitatii actului juridic care carmuieste efectele acesteia intre parti este principiul repunerii in situatia anterioara restitutio in integrum) Principiul repunerii in situatia anterioara este aceea regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.

Ca si principiul retroactivitatii, principiul restitutio in integrum mizeaza efectele nulitatii actului juridic intre partile raportului juridic nascut din actul respectiv, iar nu si efectele fata de terti.

Acest principiu e consecinta principiului retroactivitatii efectelor nulitatii si, totodata, apare ca un mijloc de asigurare a eficientei lui practice. Prin desfiintarea actului juridic dispare fundamentul executarii prestatiilor, ceea ce inseamna ca temeiul juridic al restituirii prestatiilor efectuate in executarea actului juridic anulat nu mai poate fi acest act juridic.

Tocmai de aceea , se admite ca actiunea prin care se solicita restituirea unor asemenea prestatii trebuie fundamentata pe imbogatirea fara justa cauza. Totusi, atunci cand este vorba de un contract sinalgmatic, iar ambele parti si-au executat obligatiile inainte de anularea acestuia, nu ar mai fi indeplinite conditiile materiale ale intentarii actiunii intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza (actio in rem verso) nemaiputandu-se vorbi despre marirea unui patrimoniu si micsorarea altui patrimoniu; intr-o asemenea ipoteza, restituirea prestatiilor executate urmeaza a fi fundamentata pe plata nedatorata (art. 1092 Cod civil) intrucat obligatia fiecareia dintre partile contractului sinalagmatic ( desfiintat retroactiv) apare ca si cand nu a existat niciodata.

Imbogatirea fara justa cauza a fost definita in literatura noastra juridica ca fiind faptul juridic in urma caruia are loc marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe o cauza legitima. Din acest fapt juridic se naste un raport de obligatii, in temeiul caruia cel ce si-a sporit patrimoniul fara justa cauza are obligatia sa restituie celui insaracit valoarea cu care s-a imbogatit. In cazul in care imbogatitul nu-si indeplineste obligatia, insaracitul are o actiune in justitie pentru restituire , care se numeste actio de in rem verso.

Aceasta actiune nu trebuie confundata cu actiunea in nulitate care este sau nu prescriptibila in functie de caracterul nulitatii ce poarta asupra actului (absoluta sau relativa) ci are un caracter independent, fiind intotdeauna supusa prescriptiei extinctive.

Asadar, sub aspect procesual, cel interesat poate sa aleaga una din urmatoarele doua cai procedurale sa solicite, in acelasi timp, atat declararea nulitatii, cat si restabilirea situatiei anterioare, ipoteza in care actul de procedura prin care se declanseaza procesul civil va avea doua capete de cerere si anume un capat de cerere principal, prin care se solicita declararea nulitatii actului juridic, precum si un capat de cerere accesoriu prin care se solicita restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic respectiv (acest din urma capat de cerere va fi solutionat pe fond numai daca se va admite capatul de cerere principal), sa solicite mai intai anularea actului juridic, iar daca instanta va dispune desfiintarea acestuia sa declanseze un al doilea proces, avand ca obiect restituirea prestatiilor efectuate in baza actului juridic anulat.

Acest principiu este inaplicabil in toate acele situatii in care desi actul civil este nul sau anulabil - este inlaturat si principiul retroactivitatii efectelor sale. Prin urmare, orice exceptie de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii conduce la o exceptie si de la principiul restitutio in integrum si invers.

EXCEPTII

De la principiul restitutio in integrum se cunosc si unele exceptii, constand in acele imprejurari in care, desi se constata sau pronunta nulitatea actului juridic, totusi nu vor fi supuse restituirii prestatiilor intemeiate pe actul nul sau anulat, in virtutea altor principii ale dreptului, mai energice.

Pot fi considerate exceptii de la acest principiu:

Cazul posesorului de buna credinta (art. 485 Cod civil) care poate pastra fructele culese pe perioada cat a durat buna sa credinta: buna credinta este un principiu care sta la baza raporturilor juridice cat si a exercitiului drepturilor civile. Ea cuprinde valorile morale componente ale onestitatii, cum sunt loialitatea, prudenta si temperanta si are doua forme de manifestare in raporturile juridice pe de o parte implica activitatea onesta, loiala si de totala incredere la incheierea si executarea actelor juridice a obligatiilor in general si a contractelor, in special, iar pe de alta parte se refera la credinta eronata si scuzabila, protejata de lege si intalnita la tertii de buna credinta. Astfel, ori de cate ori efectele nulitatii se indreapta impotriva unei situatii intemeiate, pe buna credinta, acestea trebuie sa fie limitate deoarece altfel nulitatea s-ar indeparta de la finalitatea sa fireasca, aceea de a inlatura doar ceea ce este potrivnic legii si regulilor de convietuire.

Revenind la posesorul de buna credinta, situatia este urmatoare: se incheie un act juridic translativ de drept real, avand ca obiect un bun frugifer, in baza caruia dobanditorul culege o anumita perioada de timp pana la constatarea sau pronuntarea nulitatii actului translativ de drept real - fructele bunului frugifer. In virtutea principiilor retroactivitatii si restitutio in integrum, dobanditorul ar fi nevoit sa restituie atat bunul frugifer, cat si fructele acestuia. Dar, venind in sprijinul ocrotirii bunei credinte a dobanditorului, legiuitorul prin art. 485 Cod civil incearca sa amelioreze aceasta situatie drastica, lasandu-i posibilitatea dobanditorului sa pastreze in deplina proprietate fructele culese la data la care se cere constatarea, pronuntarea nulitatii, adica pana la data la care se mentine buna lui credinta. In acest sens este si practica judecatoreasca care considera "In cazul in care conventia privitoare la transmiterea proprietatii unui bun este lovita de nulitate pentru oricare motiv prevazut de lege, pronuntarea nulitatii nu produce nici o consecinta in ceea ce priveste retinerea fructelor culese de cumparator, caruia vanzatorul i-a predat folosinta tocmai pentru a culege fructele (Tribunalul Suprem, sect. civila dec. Nr. 1323 1978).

2Cazul persoanelor incapabile (fara capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa) art. 1164 Cod civil. In virtutea acestei exceptii incapabilul nu va putea fi obligat sa restituie prestatia de care a beneficiat in temeiul actului anulat, decat in masura an care a profitat de aceasta prestatie. Sa luam un exemplu: A, minor, incheie un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun prin incalcarea normelor de capacitate, cu B, persoana majora, la pretul de 10.000 lei; pana la data anularii actului din pretul obtinut, minorul A cumpara un alt bun cu pretul de 8.500 lei, iar diferenta de 1.500 lei o iroseste. Ulterior, se anuleaza contractul de vanzare-cumparare initial,punandu-se astfel problema restituitorilor. Numai ca, in virtutea principiului ocrotirii incapabilului - care inlatura partial rigorile unei restitutio in integrum in privinta acestuia in timp ce dobanditorul (cumparatorul) va fi nevoit sa restituie in intregime bunul obtinut, instrainatorul (vanzatorul) minor va fi obligat la restituirea pretului primit in urma vanzarii insa doar in limitele in care a tras foloase adica numai suma de 8.500 lei. Aceasta solutie invedereaza preocuparea constanta a legiutorului spre gasirea de solutii practice prin intermediul carora sa se asigure o reala protectie incapabililor. Uneori, in masura in care incapabilul a investit intreaga suma obtinuta in temeiul unui act juridic care ulterior a fost anulat - fara sa risipeasca nimic - acesta va fi obligat sa restituie intreaga suma. Nu se poate spune ca in acest caz este prezenta o exceptie de la principiul ocrotirii incapabilului, deoarece in aceasta situatie, nu exista nici un risc ca incapabilul sa fie prejudiciat. In alta ordine de idei, prin intermediul acestui principiu nu trebuie sa se creeze posibilitatea pentru incapabil de a se imbogati fara justa cauza. Asadar, principiul ocrotirii persoanelor incapabile (art. 1154 Cod civil), aplaneaza efectele unuia dintre principiile nulitatii - principiul restitutio in integrum, dar implicit si principiul retroactivitatii - marcand astfel o exceptie de la acesta, dar nu insa si de la principiul restituirii intemeiate pe acel izvor de obligatie care este imbogatirea fara justa cauza.

Intentia legiutorului este de a-l feri pe incapabil de consecintele propriei sale nedibacii, fara insa a-i crea posibilitatea obtinerii unor foloase necuvenite.,

Cazul actelor incheiate cu incalcarea unor norme imperative dar executate in fapt.

In temeiul aceste exceptii de la principiul restitutio in integrum, inapoierea prestatiilor executate in baza unui astfel de act este inadmisibila deoarece, pe cale ocolita, s-ar ajunge la validarea unor asemenea acte juridice se are in vedere situatia in care doar una dintre parti a executat actul si solicitand instantei de judecata executarea acestuia si de catre cealalta parte contractanta, i se refuza acest lucru. Aceasta echivaleaza cu pierederea prestatiei executate, desi actul juridic este nul. De exemplu, daca o unitate neutorizata prin lege incheie totusi un contract de proiectare pentru lucrari de constructii - montaj prin incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice, executand acest contract, nu va putea obtine obligarea celeilalte parti la restituirea echivalentului acestor prestatii sau lucrari executate si aceasta in pofida imbogatirii fara justa cauza a celeilalte parti.

4Cazul aplicarii principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans

Potrivit acestei exceptii actiunea in restituirea prestatiei efectuate in temeiul actului juridic lovit de nulitate poate fi paralizata de nedemnitatea reclamantului. Potrivit unei traditii cristalizate in adagiul nemo auditur propriam turpitudinem, nimanui nu ai este ingaduit sa se prevaleze in fata justitiei de propria sa imoralitate pentru a-si valorifica un drept - de cele mai multe ori pentru a obtine restituirea prestatie executate in baza unui act juridic nul din pricipna caracterului imoral al obiectului sau cauzei actului. In consecinta, actiunea in repetitiune va fi respinsa daca va rezulta ca reclamantul invoca propria sa turpitudine pentru a obtine restituirea prestatiei. Daca, spre exemplu reclamntul ar cere restituirea unui imprumut acordat pentru inceperea ori mentinerea unor raporturi extraconjugale, actiunea sa va fi declarata inadmisibila in temeiul regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Problema prealabila pe care o ridica aceasta regula este daca ea poate fi operanta in lipsa unui text de lege care s-o consfinteasca expres, mai ales tinand seama de faptul ca in sistemul nostru juridic, singura sursa de drept o constituie legea. Desi neconsacrat in terminis in legislatia actuala acest principiu isi gaseste totusi corespondent in art. 1 al Decretului nr. 31/1954, potrivit caruia drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute de lege in scopul satisfacerii intereselor persoanelor , materiale si culturale, in acord cu interesul generale in limita legii si a normelor morale. Exercitarea dreptului de a cere invocarea propriei turpitudini pentru a obtine repetitiunea nu poate fi considerata conforma regulilor de convietuire. Morala nu poate ingadui reclamantului care a incheiat un act juridic nul si l-a executat sa se prevaleze apoi de fapta sa reprobabila pentru a redobandi prestatia executata.

In decursul anilor, doctrina, dar mai ales jurisprudenta incercand sa explice fundamentul acestui principiu de putine ori contestat a elaborat o varietate intreaga de argumente si teorii.

Potrivit unei opinii, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans este chemat sa inlature consecintele nefaste constand in lezarea demnitatii magistratului, consecinta ce s-ar produce daca s-ar permite etalarea in fata instantei de judecata a imoralitatii care a condus efectuarea prestatiei supusa restituirii.

Aceasta argumentare a fost ulterior respinsa deoarece, pentru a stabili nedemnitatea reclamantului trebuie, in prealabil, administrate probe care sa o sustina, devenind astfel inevitabila "etalarea imoralitatii". In alta ordine de idei, se poate remarca ca nedemnitatea judecatorului nu este cu nimic atinsa cand este chemat sa instrumenteze asemenea cauze. De altfel, in cauzele penale imoralitatea inculpatului ce urmeaza a fi judecat de instanta intrece cu mult nedemnitatea reclamantului din cauzele civile.

Potrivit altei opinii fundamentale principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans trebuie cautat in regula potrivit careia posesorul beneficiaza de un regim juridic mai favorabil in comparatie cu cel ce a pierdut posesiunea bunului (in pori causa turpitudinis melior est causa possidents). Numai ca, respingerea ca inadmisibila a actiunii in restituire, intemeiata pe regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans se realizeaza nu pentru o ocroti pe posesorul reclamantului ci pentru a sanctiona nedemnitatea reclamantului.

In sfarsit intr-o alta opinie se considera ca acest principiu se justifica prin interesul de ordin general de a zadarnici incheierea unor acte civile in discordanta cu normele morale. Stiind ca daca incheierea unui act juridic imoral nu pot pretinde executarea lui, sau daca l-au executat risca sa nu obtina restituirea prestatiilor, partile vor fi adeseori impiedicate sa se incheie un atare act. Nesiguranta pe care o creeaza incidenta regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans are asupra partilor un efect inhibitiv. Se realizeaza, astfel o opera de moralizare a actelor juridice.

Respingerea actiunii in repetitiune ca inadmisibila in asemenea cazuri are si aspecte negative ea inlatura efectele nulitatii unui act imoral si ingaduie accipiens -ului sa pastreze rodul unui asemenea act. Iesirea din dilema in care e pus legiutorul obligat sa opteze intre posibilitatea acordata paratului de a beneficia de un act imoral, in cazul anularii principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans si admisibilitatea actiunii in restituire, in care reclamantul se prevaleaza de propria sa imoralitate, o constituie desfiintarea actului nul, cu toate consecintele ce decurg de aici, pe de o parte si confiscarea in folosul statului, a prestatiei, pe de alta parte, pentru ca paratul sa nu beneficieze de imoralitatea reclamantului la care aseta este, cele mai multe ori partas sau pe care o cunoaste. Aplicarea pe taram contractual cu ocazia cererii de restituire a prestatiei efectuate in temeiul unui act imoral principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans are un camp de incidenta mai vast. Ea este aplicabila si pe taram delictual cand de exemplu actiunea in despagubiri este intentata de un reclamant culpabil de imoralitate in cazul dat. Nedemnitatea reclamantului poate fi o piedica de netrecut si pentru actiunea prin care se cere executarea unui act juridic imoral in responsabilitate pentru neexecutarea unui asemenea act, deci si in alte ipoteze decat aceea a unui act deja executat cand se pune problema restituirii prestatiei. Domeniul principal de aplicare a regulii ramane insa acela al actiunii in repetitiune, pentru ca in aceste situatii partile au mai des interesul sa recurga la calea justitiei. Criticile formulate in ultimele decenii impotriva regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans au determinat doctrina si practica judecatoreasca sa circumscrie mai precis si sa restranga campul ei de aplicare. Ea se aplica in prinipiu numai actelor juridice imorale, nu si celor ilicite. Cu alte cuvinte termenul de "turpitudine" la care se refera regula pare adecvat numai actelor juridice imorale nu si celor ilicite stricto senso. Pe de alta parte daca aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans ar fi extinsa si la actele juridice ilicite, efectele nulitatii ar fi, practic, paralizate in cele mai multe cazuri, validandu-se astfel indirect actele contrare legii.

Cand obligatia de restituire este generata de savarsirea unei infractiuni, imperativul realizarii unei represiunii complete si a restabilirii situatiei anterioare comiterii faptei penale, inclusiv despagubirea integrala a partii vatamate. Chiar nedemna, impune inlaturarea exceptiei de inadmisibilitate a actiunii, dedusa din regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Sanctionarea fara rezerve a infractorului si pe taram civil are o insemnatate mai mare decat imoralitatea partii vatamate, ceea ce legitimeaza inlaturarea aplicarii regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

EFECTELE NULITATII FATA DE TERTI

Efectele nulitatii fata de terti sunt generate de principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Se desemneaza prin acest principiu regula de drept potrivit careia anularea (desfiintarea) actului juridic initial (primar) atrage si anularea actului juridic subsecvent (urmator) datorita legaturii lor juridice. Sau cu alte cuvinte desfiintarea dreptului transmitatorului atrage dupa sine desfiintarea dreptului dobanditorului.

In literatura de specialitate se subliniaza ca principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis este o consecinta atat a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii, cat si a principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quad non habet) in sensul ca daca prin anularea actului juridic initial se desfiinteaza dreptul transmitatorului din actul juridic subsecvent si care a fost dobanditor al unui drept in actul juridic initial, inseamna ca acesta a transmis un drept pe care nu il avea, deci nici subdobanditorul nu putea deveni titularul acestui drept. Deci aici nu trebuie ca sa traga concluzii potrivit careia ar fi necesar ca actul juridic subsecvent sa fie un act constitutiv sau translativ de drepturi reale. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului primar isi gaseste aplicare si atunci cand este vorba de drepturi de creanta spre exemplu incheierea unui contract de vanzare cumparare, cumparatorul incheie un contract de locatiune, contract ce da nastere numai unui drept de folosinta ca drept de creanta, iar daca ulterior se va desfiinta contractul de vanzare cumparare, in principiu se va desfiinta si contractul de locatiune. De altfel este posibil ca nici unul dintre cele doua acte juridice sa nu fie constitutive ( de drepturi sau translative de drepturi reale de exemplu, actul juridic primar il reprezinta un contract de locatiune, iar actul juridic subsecvent este un contract de sublocatiune sau de cesiune a contractului de locatiune. Principiul in discutie nu se bucura de o consacrare legala cu titlu general insa exista o aplicatie in materie de ipoteca (art. 1770 cod civil).

S-a aratat ca, in practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza in doua situatii specifice, anume: in cazul "actelor autorizate", anularea autorizatiei administrative (anulare care reprezinta un act administrativ) conduce la anularea si a actului juridic care se intemeia pe aceea autorizatie; in cazul a doua acte juridice, din care unul este principal, iar celalalt accesoriu, anularea actului principal atrage si anularea actului accesoriu, in temeiul principiului accesorium sequitur principale (se observa ca in acest din urma caz nu suntem in ipoteza propriu zisa a principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, principiul care presupune doua sau mai multe acte juridice succesive, prin care s-au transmis aceleasi drepturi ori s-au constituit si transmis drepturi aflate in stransa legatura).

Este cunoscut ca potrivit principiului relativitatii efectele actului civil se produc doar intre partile care au participat la incheierea lui, ele neputand nici profita, nici prejudicia pe altii:res inter alios acto aliis neque nocere, neque prodesse potest. Totusi in masura in care tertii au incheiat acte juridice cu una dintre partile actului initial, dobandind astfel drepturi de la acesta, iar ulterior se constata sau pronunta nulitatea actului juridic initial, este firesc ca efectul nulitatii acestui act sa se rasfranga si asupra tertilor.

Intr-adevar, odata cu desfiintarea retroactiva a dreptului dobandit in temeiul actului juridic de catre una dintre partile acestuia, aceasta fiind deci considerata in virtutea efectului retroactiv al nulitatii ca neavand niciodata calitatea de proprietar asupra acelui bun, pare logic ca ea nu putea instraina valabil bunul subdodanditorului de vreme ce nu era proprietatea acestuia in momentul transmisiunii.

Deci ca urmare a desfiintarii dreptului dobandit prin actul civil de catre una dintre parti va inceta si dreptul subdobanditorului deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Se observa ca principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu este in fond decat o aplicatie a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii actului civil si a principiului potrivit caruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu-l are (nemo dat quad non habet) adica nimanui nu poate transmite unei alte persoane mai multe drepturi decat are el insusi (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet

Astfel este urmatorul caz: a transmite printr-un contract de vanzare cumparare lui B o proprietate asupra unui bun; B la randul sau transmite de proprietate asupra acelui bun lui C, incheind un act juridic cu acesta. Ulterior, ca urmare a nulitatii, se desfiinteaza actul incheiat intre A si B; in virtutea propritatii retroactivitatii se va considera ca B nu a fost niciodata titularul dreptului de proprietate asupra bunului in discutie si mergand mai departe, in baza principiului restitutio in integrum va fi nevoit sa retocedeze lui A bunul.Cum insa B nu mai are in patrimoniul sau dreptul de proprietate asupra bunului, singura solutie in masura sa-i creeze posibilitatea lui B de a restitui in natura bunului lui A este desfiintarea si a actului incheiat intre B si C. Art. 1770 prevede:" Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o conditie, sau rezolubil in oarecare cazuri sau supus la o actiune in resciziune, nu pot consimti decat o ipoteca supusa acelorasi conditii sau acelorasi resciziuni.

Principiul resolutio iure dantis, resolvitur jus accipientis se manifesta prin intermediul principiului accesorium sequitur principalem; se cunoaste deja ca, potrivit acestui din urma principiu desfiintarea actului juridic poate conduce inevitabil si la desfiintarea actului accesoriu acestuia.

EXCEPTII

Sunt considerate exceptii de la principiul resoluio iure dantis, resolvitur jus accipientis acele cazuri in care anularea actului juridic nu atrage si anularea actului juridic subsecvent,ci acesta din urma este mentinut, desi se afla in stransa legatura cu actul juridic desfiintat. Asadar, desi anularea actului juridic primar de drept consecinta desfiintarea dreptului care a fost constituit sau transmis prin intermediul acestui act, totusi, ramane in fiinta actul juridic incheiat ulterior de una din partile actului juridic primar cu un tert si in legatura cu dreptul dobandit prin actul initial, o data cu actul juridic subsecvent mentinandu-se si dreptul de dobandit de tert, in temeiul acestuia.

De regula aceste exceptii se intemeiaza fie pe principiul ocrotirii bunei credinte a subdobanditorului unui bun cu titlu oneros (in cazul expres prevazute de lege) fie pe necesitatea asigurarii securitatii si stabilitatii circuitului civil.

a). Cazul posesorului de buna credinta al unui bun mobil (art. 1909 alin (1 Cod civil) care dobandeste ca urmare a acestei posesii proprietatea bunului. Potrivit art. 1909 Cod civil "lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunilor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp". Cu alte cuvinte, posesia de buna credinta a unui bun mobil valoreaza titlu de proprietate asupra acestuia. Acest articol are in vedere bunurile mobile corporale individual determinate; regula nu se aplica bunurilor mobile considerate ca accesoriu ale unui imobil ( exemplu mobilele dintr-un apartament).

b). Cazul actelor de conservare si de administrare a bunului: mentinerea acestora fiind justificata de interesul economic ori social sau de ocrotirea bunei-credinte.

Spre exemplu: A incheie un contract de vanzare-cumparare cu privire la o casa cu B. Intrand in stapanirea acesteia, B incheie cu C un contract civil de prestare de servicii, urmand pe aceasta cale, sa asigure reconditionarea imobilului; ulterior contractul de vanzare-cumparare este desfiintat, imediat trebuind deci inapoiat de catre B lui A, adica fostului sau proprietar. Drept consecinta, in virtutea lui rezoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis ar trebuie desfiintat si contractul dintre B si C. Cu toate acestea avand in vedere natura acestui act juridic de administrare a bunurilor si interesul economic al mentinerii sale, el va fi mentinut urmand ca proprietarul imobilului A sa-i achite lui B contravaloarea reparatiilor necesare si utile efectuate in temeiul contractului incheiat de B cu C.

c). Cazul actelor de dispozitie oneroase incheiate cu un subdobanditor de buna credinta. Aceasta este considerata cea mai importanta exceptie de la principiul rezoluto iure dantis, resolvitur jus accpientis. Pentru a opera este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: actul de instrainare a dreptului catre un subdobanditor trebuie sa fie oneros si subdobanditorul trebuie sa fi fost de buna credinta.

In literatura de specialitate se apreciaza ca atunci cand actul translativ de drepturi reale imobiliare este anulat pentru lipsa ori restrangerea capacitatii de exemplu a transmitatorului, ocrotirea eficace a incapabilului impune desfiintarea sa a drepturilor subdobanditorului, chiar daca acesta a fost de buna credinta adica a ignorat starea de incapacitate a primului transmitator. Daca si in aceasta situatie buna credinta a subachizitionatorului ar paraliza efectele nulitatii si acesta nu ar fi obligat sa inapoieze bunul dobandit de autorul sa in temeiul unui titlu lovit de nulitate ar insemna ca incapabilii sa fie supusi aceluiasi regim juridic ca si majorii, iar ocrotirea lor sa fie iluzorie. In conflictul dintre principii a ocrotirii bunei credinte si principiul ocrotirii persoanelor lipsite de cap de exemplu ori restrangere in aceasta capacitate , primeaza acest din urma principiu.

d). Cazul aplicarii art. 0 alin(2) din decretul nr. 31/1954 potrivit caruia, desi cel care a fost declarat mort pe cale judecatoreasca poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale, totusi dobanditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le inapoieze, decat daca se va dovedi ca la data dobandirii stie ca persoana declarata moarta este in viata. Asadar, anularea actului jurisdictional declarativ de moarte atrage desfiintarea drepturilor transmise catre mostenitorii celui de consecinta, ar urma sa fie desfiintate si actele juridice prin care acesti mostenitori au instrainat catre terte persoane bunurile (nu numai cele mobile ci si cele imobile-ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus) acre a apartinut celui declarat insa in temeiul art. 20 alin (2) din Decretul nr. 31/1954 va fi mentinut actul juridic cu titlu oneros incheiat de subdobanditorul de buna credinta.

Cazul care rezulta din art. 36 pct. 1 si art. 38 din Legea nr. 7/1996 adica ipoteza celui care, intemeindu-se pe inscrierea din cartea funciara, a dobandit un drept real imobiliar cu buna credinta si printr-un act juridic cu titlu oneros insa numai dupa trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost inregistrata cererea sa de inscriere a dreptului real imobiliar respectiv in cartea funciara. Astfel, potrivit art. 36 pct.1 din Legea nr. 7/1996 orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil. ( cu precizarea ca persoana interesata poate fi chiar instrainatorul din actul juridic lovit de nulitate), iar art. 38 alin (1) din aceeasi lege dispune ca "actiunea in rectificare, intemeiata pe prevederile art. 30 pct. 1-4 isi va produce efectele fata de tertele persoane care si-au inscris vreun drept real, dobandit cu buna credinta si prin actul juridic cu titlu oneros intemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare", insa alin (2) al acestui articol instituie pentru ipoteza din primul alineat, un termen de prescriptie extinderea actiunii in rectificare, de 3 ori "de la inregistrarea cererii pentru inscrierea dreptului a carui rectificare se cere", deci de la data la care subdobanditorul de buna credinta si cu titlu oneros al dreptului real, imobiliar a solicitat inscrierea acestui drept in cartea funciara. Rezulta ca, in cazul in care subdobanditorul din actul juridic primar (instrainator in actul juridic subsecvent) si-a inscris dreptul real imobiliar in cartea funciara, iar ulterior transmite acest drept printr-un act juridic cu titlu oneros unui subdobanditor de buna credinta acesta din urma va putea fi actionat in judecata, dupa declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila a nulitatii actului juridic primar, de catre instrainatorul din actul primar, insa numai in termenul prevazut de art. 38 alin (2) din Legea nr. 7/ 1996 /3 ani de la data inregistrarii cererii prin care subdobinditorul a solicitat inscrierea in cartea funciara); dupa expirarea acestui termen subdobanditorul de buna credinta cu titlu oneros se bucura pe deplin de efectele publicitatii imobiliare, deci dreptul sau inscris in cartea funciara va fi opozabil instrainatorului din actul juridic primar, ceea ce echivaleaza cu mentinerea actului juridic subsecvent.

S-a considerat ca ineficacitatea nulitatii in privinta subdobanditorilor de buna credinta poate fi inlaturata de incidenta altor principii ale dreptului nostru care, in unele cazuri au intaietate cand intra in coliziune cu regula ocrotirii bunei credinte a achizitorilor sau cu natura juridica a actului incheiat.

Cand actul translativ de drepturi reale imobiliare este anulat pentru lipsa ori restrangerea capacitatii de exercitiu a transmitatorului, ocrotirea eficace a incapabilului impune desfiintarea si a drepturilor subdobanditorului, chiar daca acesta a fost de buna credinta adica a ignorat starea de incapacitate a primului transmitator. Daca si in aceasta situatie buna credinta a subachizitorului ar paraliza efectele nulitatii in temeiul unui titlu lovit de nulitate, ar insemna ca incapabilii sa fie supusi aceluiasi regim juridic ca si majorii iar ocrotirea lor sa fie iluzorie. In conflictul dintre principiul ocrotirii bunei credinte si principiul ocrotirii persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu ori restranse in aceasta capacitate primeaza acest din urma principiu, practica judiciara fiind in acest sens.

O astfel de largire a exceptiei nu se sprijina insa pe vreun text legal ci dimpotriva, atunci cand legiutorul a dorit sa deroge de la principiul in discutie, oferind protectie tertului dobanditor( subdobanditorul) de buna credinta, in anumite situatii a facut-o expres (art. 1909 alin (1) Cod civil, art. 20 alin (2) din Decretul nr. 31/1954) iar exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare exceptio est strictissimae interpretationis

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 7/1996 nu mai exista nici o justificare pentru preluarea solutiei potrivit careia, in toate cazurile deci fara nici o motivare ar trebui mentinut actul juridic cu titlu oneros daca subdobanditorul imobilului a fost de buna credinta deoarece o astfel de solutie incalca dispozitiile imperative inscrise in art. 38 din Legea nr. 7/1996.

Cazul care rezulta din art. 36 pt.1 si art. 37 alin (2) din Legea nr. 7/1996 adica ipoteza subdobanditorului de buna credinta gratuit al unui drept real imobiliar, insa numai daca au trecut 10 ani de la data la care s-a inregistrat cererea lui de inscriere a respectivului drept in cartea funciara.

Unii autori retin si cazul in care opereaza uzucapiunea ca o exceptie de la principiul rezoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, insa este de observat ca dobandirea dreptului real este consecinta exercitarii posesiei in conditiile prevazute de lege, iar nu a mentinerii actului juridic subsecvent prin care uzucapiunea a intrat in posesia bunului respectiv. Totusi, exista o situatie in care s-ar putea discuta despre o exceptie de la principiul in discutie, anume atunci cand posesorul invoca uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani, prevalandu-se fiind de buna credinta, de un just titlu ce reprezinta un act translativ incheiat cu o persoana care, anterior, dobandise imobilul printr-un act juridic lovit de nulitate. Spre exemplu, Primus ii vinde lui Secundus un imobil. Ulterior, Secundus ii transmite acel imobil lui tertius, daca are actul juridic incheiat de Primus si Secundus este declarat nul. Intrucat nulitatea opereaza retroactiv, rezulta ca va fi lovit de nulitate si actul juridic translativ intervenit intre Secundus si Tertius, deoarece se considera ca Secundus nu a fost niciodata proprietar al imobilului, deci Tertius, de buna credinta a tratat cu un neproprietar. Fiind lovit de nulitate relativa, potrivit art. 1897 alin (3) Cod civil actul juridic translativ dintre Secundus si Tertius poate constitui un titlu pentru acesta din urma, care va deveni proprietar al imobilului prin intermediul uzucapiunii prescurtate.

Alti autori considera ca nu este vorba de o veritabila exceptie de la principiul in discutie, ci chiar de aplicare a lui, deoarece actul juridic translativ dintre Secundus si Tertius devine si el lovit de nulitate (relativa) existand insa particularitatea ca, in materia uzucapiunii prescurtate un titlu lovit de nulitate relativa poate constitui just titlu; daca insa termenul uzucapiunii nu s-a implinit , Primus va putea revendica imobilul de la Tertius, tocmai datorita imprejurarii ca nulitatea actului juridic primar a antrenat si nulitatea actului juridic subsecvent, deci acesta din urma act juridic nu a putut transfera proprietatea.

Asadar, din imprejurarea ca institutia uzucapiunii poate paraliza institutia nulitatii actului juridic civil nu trebuie trasa concluzia ca ar fi o exceptie de la principiul rezoluio iure dantis, resolvitur jus accipientis. Uzucapiunea poate fi privita ca o exceptie doar de la principiul restitutio in integrum, iar aceasta indiferent ca este vorba de uzucapiunea prescurtata sau de uzucapiunea obisnuita.14

PRINCIPIUL QUOD NULLUM EST NULLUM PRODUCIT EFECTUM

Dupa cum s-a evidentiat in acest capitol nulitatea consta in lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, iar aceasta regula generala referitoare la efectele nulitatii se realizeaza prin intermediul celor trei principii ale efectelor nulitatii si exceptiile acestora. Alaturi de exceptiile analizate, care reprezinta si limitarile principiului quod nullum est nullum producit efectum, exista si anumite situatii care inlatura principiul mentionat adica actul ce ar trebui anulat este mentionat in intregime ca valabil pentru trecut si pentru viitor, fie ca se produc in intregime efectele altui act decat ale aceluia care trebuie anulat. Exceptiile de la regula quod nullum est, nullum producit efectum actioneaza mult mai energic decat exceptiile de la celelalte principii, ele repudiind total insasi nulitatea iar nu doar unele dintre efectele acesteia.

Regulile de drept care, in concurs cu principiul quod nullum est, nullum producit efectum il inlatura sunt urmatoarele: principiul conversiunii actului juridic regula error communis facit ius validitatea aparentei in drept) si principiul raspunderii civile delictuale (in cazul ultimelor doua, este inlaturata chiar sanctiunea nulitatii actului juridic.

CONVERSIUNEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Este o exceptie de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum si totodata un important principiul al dreptului civil in temeiul careia un act juridic civil nul, adica inapt de a produce efecte juridice este inlocuit cu unul valabil. Cu alte cuvinte, pornind de la ideea ca orice act juridic este o manifestare de vointa facuta in scopul producerii unor efecte juridice conversiunea actului juridic civil este alt procedeu prin care se realizeaza interpretarea manifestarii de vointa in sensul in care ea este susceptibila de a produce efecte juridice, adica in sensul in care ea reprezinta un act valabil, iar nu doar in sensul in care reprezinta un act nevalabil.

Se intelege prin conversiunea actului juridic principiul potrivit caruia manifestarea unei vointe valabile in cadrul unui act juridic nul poate valora independent de soarta actului in care a fost exprimata. Aceasta explica de ce un act juridic, desi nul poate totusi produce un alt titlu juridic - unele efecte rezultand din vointa valabil exprimata in acest act.

Unii autori precizeaza ca se poate vorbi de conversiunea unei parti juridice cand un act lovit de nulitate produce efectele unui alt act juridic ale carei conditii de validitate ( de fond si de format le indeplineste, daca tinandu-se seama de scopul practic urmarit de parte ori parti, este neindoielnic ca acestea l-ar fi voit in cazul in care ar fi cunoscut ori prevazut nulitatea actului juridic incheiat efectiv.

Regula conversiunii actelor juridice reprezinta o aplicare particulara a principiului mai general al mentinerii actelor juridice, conform caruia manifestarea de vointa cuprinsa intr-un act juridic consta a avea in limitele legii eficacitatea maxima posibila pentru realizarea scopului practic urmarit de parte sau parti.

Spre deosebire de legislatia civila a altor state, care consacra expres conversiunea actelor juridice, codul nostru civil nu prevede o asemenea modalitate de eficacitate a actului juridic nul.

In doctrina, conversiunea actului juridic a primit justificari diferite. Astfel, intr-o prima opinie, conversiunea este ceruta si impusa de conceptia asupra nulitatii in sensul ca nulitatea fiind indreptata impotriva efectelor care contravin scopului legii, urmeaza ca toate efectele ce nu contravin legii sa fie mentinute si deci trebuie sa se admita solutia ca, in locului actului nul, isi va produce efectele alt act juridic, valabil.

In sfarsit s-a aratat ca fundamentul conversiunii actului juridic trebuie cautat in dispozitia art. 978 Cod civil cand o clauza este primitoare de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect iar nu in aceea ce n-ar putea produce nici unul. Cu alte cuvinte actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

Atitudinea favorabila a legiutorului roman fata de conversiunea actelor juridice poate fi insa dedusa din art. 1 72 Cod civil. Potrivit acestui text de lege actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a incapacitatii functionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnatura privata, daca s-a iscalil de partile contractante. Desi aici este vorba numai de conversiunea actelor instrumentare, adica a inscrisurilor preconstituite, iar nu de conversiunea propriu zisa care se refera la garantiile juridice insesi, nu incape indoiala ca legiutorul nostru este favorabil si acestei din urma conversiuni. Literatura juridica si-a exprimat adeziunea la aceasta opinie. Astfel s-a afirmat ca testamentul mistic sau autentic nul ca atare pentru viicii de forma, are valoare de testament olograf valabil daca este scris in intregime, datat si semnat de catre testator. La fel si testamentul autentic nul datorita nerespectarii cerintelor de forma in masura in care contine o recunoastere de paternitate este, este valabil sub acest din urma aspect. Tot astfel s-a considerat ca in virtutea conversiunii actelor juridice instrainarea sau grevarea unui imobil, bun comun, de catre unul dintre soti, desi lovita de nulitate relativa pentru ca s-a savarsit fara consimtamantul celuilalt sot, ar putea constitui o conventie prin care s-ar infaptui o promisiune de vanzare, ce ar cuprinde obligatia sotului respectiv de a obtine consimtamantul celuilalt sot, desavarsind astfel vanzarea prin intervenirea consimtamantului ambilor soti.

In practica judiciara s-a ridicat problema valabilitatii actelor juridice de instrainare a terenurilor si a constructiilor de pe ele, incheiate sub imperiul legilor nr. 58 si 59/1974 legi care, precum se stie au scos terenurilor de orice fel din circuitul civil, in prezent abrogate. Unii autori si unele instante judecatoresti au raspuns afirmativ, aratand ca, nefiind considerata o stare organica a actului juridic nulitatea este avansata in masura in care prin legea noua se inlatura cerinta ad validitatem prevazuta de legea veche si nerespectata de partile actului juridic in momentul facerii sale. Cu alte cuvinte actele juridce de instrainare nule potrivit legilor in vigoare in momentul intocmirii lor trebuie considerate valabile dupa abrogarea acestor legi.

Intr-o alta opinie contrara nu se pot considera valabile actele de instrainare cu privire la terenuri sau terenuri impreuna cu constrictia incheiate sub imperiul legilor nr. 58 si 59/1974 deoarece potrivit acestor din urma legi terenurile erau scoase din circuitul civil, nefiind deci susceptibile de instrainare prin acte juridice. Asadar aceste acte juridice trebuie considerate nule absolut; or este de esenta nulitatii absolute faptul ca ea nu poate fi asanata.

In alta opinie de idei, a considera valabil actele juridice la care ne referim inseamna a aplica retroactiv legea noua care a reintrodus terenurile in circuitul civil (Legea fondului funciar nr. 18/1991) art. 45, cu exceptia situatiei indicate in art. 5 alin (2) al Legii - asupra unui act incheiat sub imperiul legilor vechi,or se stie principiul este neretroactivitatea legii civile, legea dispune numai pentru viitor ea nu de putere retroactiva (art. 1 Cod civil). Deci, in masura in care legiutorul ar fi dorit aplicarea in mod retroactiv a noii legi, ar fi prevazut in mod expres acest lucru. De asemenea nulitatea priveste incalcarea unei anumite legi in vigoare la data nasterii actului juridic. Se considera de asemenea ca actele de instrainare a terenurilor, sau a acestora impreuna cu constructiile-incheiate sub imperiul legilor vechi nu pot fi considerate nici ca antecontracte deoarece conversiunea actului juridic se produce prin translatia actului juridic din sfera unei dispozitii legale in sfera alteia, dar ambele in vigoare la momentul constituirii actului juridic.

Bunaoara, daca actele de instrainare avand ca obiect material terenurile erau nule, potrivit legilor in vigoare la momentul constituirii lor, ele trebuie considerate nule si ca antecontracte de instrainare pentru simplu motiv ca obiectul lor era scos din circuitul civil la acea data. Intr-o asemenea ipostaza pentru instrainarea imobilului, in intregul sau, era obligatorie o noua intelegere intre cele doua parti, care sa aiba ca obiect terenul si constructiile precum si pretul stabilit pentru intregul imobil.

Mai intalnim conversiunea actului civil si in urmatoarele cazuri: cazul actului juridic de instrainare a unui bun succesoral facut de mostenitori, situatie in care chiar daca acest act este desfiintat el valoreaza totusi ca o acceptare tacita a succesiunii (art. 689 Cod civil) precum si in cazul actului juridic de instrainare a obiectului unui legat cu titlu particular cand, chiar daca acest act este desfiintat el valoreaza ca un act de revocare a legatului cu titlu particular ( art. 923 Cod civil).

CONDITIILE CONVERSIUNII ACTULUI JURIDIC.

O prima conditie consta in identitatea de parti in cele doua acte, adica actul nul si actul in care este covertit actul nul. Aceasta conditie nu trebuie interpretata in mod simplist. Astfel daca bunul ce constituie obiectul material al unui contract de vanzare cumparare incheiat intre doua persoane A ( vanzitorul) si B (cumparatorul) face in acelasi timp si obiectul unui legat facut de A in favoarea unui tert C, iar ulterior se constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare intre A si B acest act urmeaza a fi interpretat, in temeiul principiului conversiunii , ca o revocare tacita a legatului facut lui C. Se poate observa ca intre cele doua acte juridice nu exista identitatea de parti; bunaoara contractul de vanzare cumparare a fost incheiat intre A si B, avand deci doua parti, in timp ce revocarea legatului are o singura parte, deoarece acesta e un act juridic unilateral.

A doua conditie se refera la existenta unui element de diferenta intre actul juridic desfiintat si cel valabil. Acest element de diferenta poate consta fie in natura juridica diferita a celor acte, fie in continutul diferit al acestora, fie in efecte diferite ori, in sfarsit in forma lor diferita.

A treia conditie ce trebuie indeplinita este aceea ca unul dintre cele doua acte juridice sa fie desfiintat total si efectiv. Per a contrario nu e semnalata prezenta conversiunii, ci a nulitatii partiale daca unele clauze din acelasi act sunt desfiintate in timp ce celelalte sunt mentinute. De asemenea nu este prezenta conversiunea daca actul juridic, desi e susceptibil de desfiintare nu e in mod efectiv desfiintat sau daca actul apare ca lovit de nulitate numai dupa denumirea gresita data de parti. In acest caz va interveni calificarea exacta a actului, pornind de la vointa reala a partilor si de la latura clauzelor sale. In acest caz , nici nu este vorba de o manifestare de vointa susceptibila de a fi interpretata in doua sensuri, actul voit de parti fiind unicul valabil, numai denumirea fiind gresita; error in nomine negotii.

4)A patra conditie necesara consta in faptul ca actul juridic care este mentinut trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma cerute de lege, pentru aceea categorie de acte, iar aceste conditii trebuie sa existe in chiar actul nul. Cu alte cuvinte se cere ca actul izbit de nulitate sa cuprinda elementele constitutive ale actului in care este convertit.

Avand in vedere aceste conditii rezulta per o contrario ca nu este vorba de conversiune - urmatoarele cazuri refacerea actului, validarea ulterioara a actului prin confirmare - daca actul a fost lovit de o nulitate relativa - ori prin indeplinirea ulterioara a conditiei de validitate nerespectata in momentul incheierii actului, novatia care presupune existenta unei obligatii anterioare valabile ceea ce nu se intampla in cazul conversiunii de asemenea novatie este intotdeauna expresa, pe cand in cazul conversiunii cel de-al doilea act juridic se deduce din vointa prezumta a partii sau a partilor.

Ultima conditie se materializeaza prin aceea ca manifestarea de vointa a partii sau dupa caz a partilor sa fie favorabila conversiunii adica din aceasta manifestare de vointa sa nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.

B. VALIDITATEA APARENTEI IN DREPT (ERROR COMMUNIS FACIT JUS)

Aceasta regula inlatura nulitatea actului civil incheiat intr-o situatie comuna si invincibila.

Temeiul acestui principiu trebuie cautat in preocuparea legiutorului directionata spre ocrotirea bunei credinte. Asadar acest principiu reprezinta o materializare a unui principiu mai general - principiul ocrotirii bunei credinte. Efectele principiului error communis facit jus sunt insa mult mai energice deoarece atunci cand se aplica, actul juridic este salvat in intregul sau.

O aplicatie legala o intalnim in materia actelor de stare civila. Astfel potrivit art. 7 din Legea nr. 119/1996 actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca aceea persoana nu avea aceasta calitate.

Desi nu exista un text de lege expres, se admite , atat in doctrina, cat si in jurisprudenta ca error communis facit jus se aplica in cazul cand o persoana a dobandit un imobil de la mostenitorul aparent, in masura in care sunt indeplinite urmatoarele conditii: actul juridic cu titlu particular si cu titlu oneros iar tertul a fost de buna credinta si dovedeste ca a existat o eroare comuna (obsteasca) si invincibila asupra calitatii de mostenitor a celui care i-a transmis imobilul. Este posibil ca mostenitorul aparent sa fie un legatar, iar dupa ce a instrainat imobilul printr-un act juridic cu titlu oneros catre o persoana de buna credinta legatul respectiv sa fie declarat nul, ceea ce inseamna ca am fi in poteza unei exceptii de la regula quod nullum est, nullum producit efectum. In opinia se considera ca totusi solutia ar fi aceea care rezulta din coroborarea art. 36 alin (1) si art. 38 din Legea nr. 7/1996, tinand cont si de dispozitia inscrisa in art. 28 alin (2) partea a doua din aceeasi Lege din care se retine ca persoana care a dobandit un drept real imobiliar prin succesiunea daca doreste sa dispuna de aceasta, in prealabil, il va inscrie in cartea funciara precum si de imprejurarea ca in categoria celor care au interes sa exercite actiunea in rectificarea urmeaza a fi inclusi si mostenitorii legali, deci cei care au invocat si au detinut nulitate legatului.

C. PRINCPIIUL RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Reprezinta principiul in temeiul caruia se inlatura in conditiile legii nulitatea relativa a actului juridic civil in intregime. Ori de care ori nulitatea actului civil este consecinta unui delict civil comis de catre persoana care invoca nulitatea, aceasta persoana ar trebuie in temeiul principiului raspunderii civile delictuale sa o despagubeasca pe cealalta parte contractanta.

Intr-adevar, potrivit art. 998 Cod civil, orice fapta a omului care consemneaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Dar, cea mai buna despagubire ce s-ar putea aduce ca contractantului care urmareste mentinerea actului anulabil este tocmai punerea sa in situatia anterioara comiterii faptei pagubitoare.

Avand in vedere insa prejudiciul urmeaza sa se produca tocmai datorita anularii actului, forma ideala de reparare a prejudiciului art. si viitor este mentinerea valabilitatii actului civil respectiv. Trebuie insa retinut ca nu se vor putea valida pe aceasta cale actele juridice sau efecte ale acestora care sunt in contradictie cu normele imperative si cu ordinea publica. Codul civil face o aplicatie a acestei solutii in art. 1159 coroborat cu art. 1162 din acelasi cod. Potrivit art. 1159 Cod civil minorul ce face o simpla declaratie ca este major are actiunea in resciziune iar art. 1162 Cod civil prevede : minorul n-are actiunea in resciziune contra obligatiilor ce rezulta din delictele sau cvasidelictele sale.

Ita desi minorul este considerat de lege incapabil de a incheia singur acte juridice, el nu se bucura totusi de beneficiul actiunii in resciziune daca la baza cauzarii prejudiciului stau faptele sale ilicite si culpabile savarsite cu discernamant. Desigur, simpla declaratie a minorului in momentul incheierii actului juridic ca este major nu lipseste pe acesta de dreptul de a solicita si obtine restituirea prestatiilor executate in baza actului civil desfiintat (art. 1159) Daca insa minorul s-a rezumat doar la simpla declaratie ca este major, ci, utilizand mijloace frauduloase (dolosive) ca, de pilda, folosirea certificatului sau de nastere a indus in eroare pe contractantul sau, creandu-i aparenta ca este major, in scopul de a-l determina sa incheie actul juridic (a carui desfiintare ar fi putut-o cere pentru incapacitate), acest act va fi mentinut si pe cale de consecinta si prestatiile executate in temeiul sau. Se observa ca in acest caz inlaturarea nulitatii este consecinta caracterului delictual al faptei comise de minor.