Noțiunea de izvor al dreptului civil

Noțiunea de izvor al dreptului civil

Noțiunea de izvor de drept este primitoare de cel puțin doua sensuri, și anume:

• In sens material, prin izvor de drept se ințeleg condițiile vieții materiale și spirituale care datermina apariția reglementarilor juridice;
• In sens formal, prin izvor de drept se ințeleg forma pe care o imbraca sau prin care se exteriorizeaza voința sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru individ și societate.[1]

In general, prin izvor de drept civil ințelegem forma specifica de exprimare a normelor de drept civil.

Norma de drept civil poate fi definita ca fiind regula generala și abstracta care reglementeaza conduita subiectelor in reporturile juridice civile.

Deosebit de sensul formal al noțiunii "izvor de drept civil" aceasta expresie este apta de a primi și un al doilea ințeles. Astfel in sens material prin izvor al dreptului civil se desemneaza condițiile materiale de existența care genereaza normele acestei ramuri de drept.

De regula, singurele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative adica actele care emana de la cele trei puteri constituției in stat.

Celelalte izvoare denumite neformale sau reale (cutuma, practica juridica, doctrina) implica discuții și sunt in general controversate. Totuși, in ce ne privește consideram ca jurisprudența și cutuma sunt izvoare de drept chiar daca sunt secundare sunt totuși izvoare.

1. Sensurile expresiei "izvor de drept civil"

Genul proxim pentru noțiunea de "izvor de drept civil" il reprezinta cea de "izvor de drept" .

Expresia "izvor de drept civil" este primitore de doua sensuri ori intelesuri. Intr-un prin sens, prin izvor al dreptului civil ințelegem condițiile materiale de existența care genereaza normele acestei ramuri, suntem in prezența noțiunii de "izvor de drept civil" in sens material.

In cel de al doilea sens juridic, expresia "izvor de drept civil" desemneaza formele specifice de exprimare a normelor dreptului civil; de data aceasta, suntem in fața națiunii de izvor de drept civil in sens formal. Atragem atenția ca nu trebuie sa se confunde acest sens formal al naținunii "izvor de drept civil" cu o națiune apropiata, ca formulare, dar diferita, ca și conținut și anume "izvoarele raportului juridic civil concret".

2. Condiții materiale de existența care genereaza normele acestei ramuri de drept

De regula, singurele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative, adica actele care emana de la cele trei puteri constituite in stat. Celelalte izvoare denumite neformale sau reale (cutuma, doctrina, practica extrajudiciara) implica discuții și sunt in general constroversate.

In literatura juridica de specialitate s-au facut și alte clasificari.

Exemplu: S-a deosebit intre izvoarele directe sau propriu-zise (legile și alte acte normative subordonate legi) și izvoarele indirecte (practica și fosta practica orbitala).

Intre izvoarele legale și extralegale acestea din urma ingloband cutuma, jurisprudența, echitatea și doctrina; iar intre izvoarele creatoare, adica cele prin care se creaza noi norme juridice (legea și obiceiul) și izvoarele interpretative care au menirea de a completa sau dea interpreta reguli de drept existent (doctrina și jurisprudența).

Menționam ca in categoria izvoarelor de drept civil se includ și reglemantarile internaționale, adica tratatele, pactele, acordurile, etc., dar numai daca țara noasta este parte la ele prin aderare sau ratificare. In prezent, un rol sporit il joaca (il are) dreptul comunitar adica dreptul Comunitații Europene care inmanunchiaza (le adera) elemente de drept public și de drept privat.

Dintre izvoarele internaționale amintim: Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului ratificat prin Decretul nr. 212/1974, Convenția cu privire la drepturile copilului ratificata prin Legea nr. 18/1990, etc.

Potrivit prevederilor constituționale tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern iar in conformitate cu art. 10 din Legea nr. 105/1992 privitoare la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, se vor aplica dispozițiunile acestei legi numai in masura in care convențiile internaționale la care Romania este parte, nu stabilesc o alta reglemenatre.

O regula juridica poate fi stabilita in anumite moduri. Modurile de stabilire a regulilor juridice se numesc: izvoarele Dreptului. Cuvantul izvor are ințelesul de mod de stabilire a regulilor juridice numai cand este vorba de Drept modern, actual. El mai are și un alt ințeles, cand se vorbește de studiul dreptului vechi, de istoria Dreptului, atunci se ințelege prin izvoare, diferite documente in care vechiul drept de poate studia.

Exista mai multe izvoare de Drept. Izvoarele principale sunt obiceiul și legea. Ele s-ar putea numi izvoare creatoare, propriu-zise, deoarece prin ele se creeaza reguli juridice noi și obligatorii.

Alaturi de ele mai exista doua izvoare de Drept, și anume: doctrina și jurisprudența, dar rolul ceator al acestuia este mai redus; rolul lor principal este de a interpreta sau a completa regulile juridice stabilite prin legi și obiceiuri. Ele sunt deci mai mult izvoare interpretative decat creatoare.

3. Alte izvoare ale dreptului civil

Morala sau regulile de conviețuire sociala constituie și ele un izvor al dreptului, in completarea sau individualizarea normelor juridice exprese.

Exemplu: legea permite și reglementeaza donația dar regulile de conviețuire sociala (morala, bunul-simț) interzic donația care ascunde o moralitate, o mituire etc. justificand sancțiunea nulitații acutului.

Obiceiul sau cutuma - regula de conduita statornicita de-a lungul vremii in practica vieții sociale poate fi uneori considerata izvor de drept in masura in care insași legea face trimitere la ea (secundum legem).

Sunt considerate izvoare indirecte ale dreptului civil jurisprudența (practica judiciara) și doctrina (știința dreptului care nu au competența de a stabili norme obligatorii dar care pot pronunța soluții ori enunța idei care se impun prin prin puterea lor de convingere.

Prin jurisprudența ințelegem ansamblul soluților cuprinde in hotararile instanțelor judecatorești. Inca de mai mult timp s-a ridicat intrebarea daca le poate constitui.

In doctrina civilista s-a invederat ca, "deși soluțiile instanțelor judiciare și chiar ale instanței supreme nu sunt obligatorii pentru instanțele injerioare, acestea, totuși, le urmeaza deoarece ele tind spre unitatea și pentru ca deciziile instanței, le urmeaza deoarece ele tind spre unitate si pentru ca deciziile instanței supreme se bucura de prestigiu".

Doctrina reprezinta lucrari scrise de autori de specialitate care explica, comenteaza și interpreteaza normele de drept.

Docrina a jucat un mare rol și in dreptul medieval deoarece dreptul consuetudinar adesea era obscur și lacom; și aceste "defecte" trebuiau suplinite de doctrina.