PROPRIETATEA ASUPRA BUNURILOR

1. Conceptul de proprietate asupra bunurilor

2. Formele proprietatii

3. Realizarea economica a proprietatii

1. Conceptul de proprietate asupra bunurilor

Proprietatea ocupa un loc fundamental si indeplineste functii esentiale in cadrul oricarei forme de economie, a sistemului economic si mecanismului sau de functionare. Din preistoria umanitatii si pana in perioada contemporana, indivizii, grupurile umane si societatea in ansamblul ei, au fost preocupati de intelegerea problematicii complexe a proprietatii, de dezvoltarea, utilizarea si realizarea ei rationala si eficienta.

Prima si cea mai ampla problema care s-a impus in sfera preocuparilor teoretice, a cercetarilor stiintifice interdisciplinare, inclusiv a celor economice, cu multiple implicatii practice, a fost cea a definirii proprietatii asupra bunurilor.

Definitiile date proprietatii in evolutia gandirii stiintifice sunt numeroase, nuantate, diferite de la o perioada la alta si uneori de la un specialist la altul, au unele caracteristici comune cat si semnificatii specifice. Specialistii care au studiat proprietatea, considera ca existenta mai multor puncte de vedere in legatura cu conceptul de "proprietate" sunt o dovada a complexitatii si dinamicii acestei probleme esentiale pentru progresul economiei si societatii. In esenta, se considera ca opiniile exprimate pot fi grupate in doua curente de gandire: primul care considera ca proprietatea este o realitate juridica, o relatie juridica (sau relatii juridice) ce se statornicesc intre om (subiectul proprietatii) si obiectul (lucrul) care ii apartine; al doilea, considera proprietatea, ca pe o realitate complexa - juridica economica, politica, filosofica, morala etc.

S-a observat ca, in toate incercarile de a defini proprietatea si raporturile de proprietate se intalnesc ca termeni principali oamenii si lucrurile, relatiile dintre oameni in legatura cu bunurile (lucrurile). Caracteristicile acestor relatii sunt: a) relatiile de proprietate care sunt relatii intre oameni, relatii sociale; lucrurile, bunurile, reprezinta purtatorii materiali ai relatiilor de proprietate (obiectele proprietatii); b) relatiile de proprietate sunt relatii economice intre oameni. Substanta sociala a proprietatii si a relatiilor de proprietate este economica si nu juridica, politica sau morala. Relatiile de proprietate - sunt legaturi care se statornicesc intre membrii societatii in legatura cu apropierea (insusirea) bunurilor economice.

In sens general proprietatea poate fi definita ca totalitate a relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile, relatii care sunt reglate de norme sociale, specifice diferitelor perioade istorice ale dezvoltarii societatii. In sens economic, in caracterizarea proprietatii, este necesar sa se ia in considerare mai multe elemente: relatiile de proprietate vazute ca relatii sociale efective (reale); manifestarea concreta a personalitatii umane in actul social; cauzele si factorii dezvoltarii proprietatii si utilizarii ei eficiente.

In esenta, continutul proprietatii exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei.

Subiectii proprietatii sunt oamenii, persoane fizice (indivizi, familii) si juridice (socio-grupuri si organizatii) care detin anumite bunuri in proprietatea lor exclusiva si care isi exercita direct si nemijlocit drepturile asupra acestora. Calitatea de proprietar este o calitate economica. Proprietarul nu trebuie confundat cu proprietatea; ele sunt elemente distincte ale sistemului economic.

Proprietarii au capacitatea practica si imediata de a dispune de bunurile economice ce le apartin. Proprietarul poate pune nemijlocit in functiune bunurile de productie sau poate mijloci punerea lor in functiune. Atunci cand proprietarul este si producator nemijlocit el este una si aceeasi persoana. A face ca bunurile de productie sa fie puse in functiune corespunde cu situatia in care producatorul nu poate accede la bunurile de productie decat in urma unor conditii pe care i le impune proprietarul. In aceasta situatie, a dispune de bunurile de productie inseamna a decide si controla utilizarea acestor bunuri.

Subiectii proprietatii, ai relatiilor de proprietate, se personifica in diversii proprietari: indivizi, sociogrupuri, societati pe actiuni, diferite forme de proprietari asociati; organizatii cooperatiste; statutul pentru proprietatea publica; unele organizatii nationale si internationale.

Obiectul proprietatii sau al relatiilor de proprietate, purtatorul material al relatiilor de proprietate il constituie lucrurile, bunurile. In calitate de obiect al proprietatii, bunurile dobandesc o determinare economica specifica - existenta economica reala, care le imbogateste continutul economio-social.

Obiectul proprietatii se prezinta in numeroase forme de existenta, ca entitati identificabile si masurabile economic: resurse naturale; bunuri materiale de provenienta economica (bunuri de productie si bunuri de consum personal); banii; hartiile de valoare; bunuri nonmateriale sau spirituale (ideile, inventiile, informatiile etc.).

In economia de piata, prezinta interes major bunurile economice marfare, care pot fi masurate si exprimate fizic si valoric (monetar).

Relatiile de proprietate sunt legaturi economice, ce se statornicesc intre membrii societatii in legatura cu apropierea (insusirea bunurilor).

Apropierea (insusirea) bunurilor reprezinta un proces deosebit de complex. Acest proces cuprinde mai multe momente sau subprocese si genuri de relatii economice: apartenenta obiectului proprietatii si relatiile economice de apartenenta; posesiunea obiectului proprietatii si relatiile economice de posesiune; utilizarea obiectului proprietatii si relatiile economice ce se statornicesc in cadrul acestui proces; dispozitia asupra obiectului proprietatii si raporturile economice de dispozitie; administrarea si gestionarea obiectului proprietatii.

Relatiile economice de proprietate isi gasesc reflectarea juridica in dreptul de proprietate (relatiile juridice de proprietate). Relatiile juridice de proprietate includ in structura lor: dreptul de apartenenta, dreptul de posesiune <jus possiendi> care potrivit dreptului roman se compune din <animus possiendi> (intentia, dorinta de a poseda un lucru) si <corpus posseesionis> (dominatia reala de facto asupra lucrurilor); dreptul proprietarului de a folosi lucrul pe care il poseda <jus intendi>; dreptul proprietarului de a dispune de lucrul respectiv <jus abuntendi>.

Relatiile juridice si normele de drept care reglementeaza proprietatea si conduita proprietarilor formeaza dreptul de proprietate in structura caruia se afla dreptul de apartenenta, dreptul de posesiune, dreptul de folosire si dreptul de dispozitie.

Proprietatea si relatiile de proprietate sunt realitati economice, raporturi economice obiective; ele sunt reflectate si reglementate prin relatiile juridice si normele de drept ce stabilesc conduita proprietarilor in legatura cu dreptul de proprietate, fiind relatii juridice subiective.

Procesul apropierii (insusirii) bunurilor ca obiect al proprietatii, se realizeaza in cadrul subproceselor (momentelor) sale in cadrul carora intre subiectii participanti la activitatea economica se statornicesc diferite relatii.

a) Momentul apropierii obiectului proprietatii si relatiile economice de apartenenta - are rolul sa fixeze proprietarul asupra obiectului.

b) Subprocesul posesiunii si relatiile economice de posesiune are rolul apropierii partiale (incomplete) a obiectului proprietatii de catre un subiect economic sau altul care dobandeste calitatea economica si codeterminarea de posesor. Spre exemplu, un proprietar funciar da in arenda unui intreprinzator agricol o anumita suprafata de teren. Acesta din urma (arendasul) intra in posesiunea terenului respectiv pentru a organiza pe el productia. Terenul apartine proprietarului funciar, dar se afla in posesiunea temporara a intreprinzatorului agricol. El apartine ca proprietate proprietarului funciar iar ca functiune el se afla in posesiunea intreprinzatorului. Relatiile dintre cei doi agenti economici sunt relatii de apartenenta si nonapartenenta si de posesiune si nonposesiune.

c) Subprocesul utilizarii obiectului proprietatii consta in folosirea obiectului proprietatii in concordanta cu functiile pe care el le poate indeplini in viata economica. Folosirea obiectului proprietatii se poate efectua de catre agentul economic care uneste in sine atat calitatea de proprietar cat si pe cea de posesor, dar si de catre un alt agent economic nonproprietar care intruneste temporar calitatea economica de posesor al bunului respectiv.

Terenul luat in arenda este folosit pentru a organiza productia agricola; creditul bancar este folosit de imprumutator, posesor sau debitor pentru a organiza o afacere economica (cumpararea factorilor de productie, organizarea si desfasurarea productiei etc.).

Folosirea obiectului proprietatii reprezinta un proces tehnic, economic si organizatoric. El este reglementat prin legi juridice si norme de drept, dar prin continutul sau nu este un proces juridic.

d) Subprocesul de dispozitie si relatiile economice de dispozitie, vizeaza transformarea, instrainarea (indiferent in forma in care ea se realizeaza), consumul, iar in unele cazuri distrugerea obiectului proprietatii.

e) Subprocesul administrarii si gestionarii obiectului proprietatii, pe principiile competitivitatii, calitatii si eficientei economice si sociale, a evolutiei economice si ecologice durabile, atribut care se reflecta in managementul proprietatii.

Apropierea economica a bunurilor este un proces complex care implica realizarea unitara a tuturor subproceselor (sau momentelor procesuale) si a relatiilor economice pe care le genereaza, fiecare dintre ele si in ansamblu. Totalitatea acestor momente si a relatiilor economice dintre ele, privite in unitatea si interdependenta lor constituie proprietatea completa asupra obiectului, asupra bunului.

2. Formele proprietatii

In general formele de proprietate reflecta modul determinant de existenta, organizare si structurare a proprietatii. Formele de proprietate reflecta structura si capacitatea de performanta a sistemului economic si economiei nationale. Proprietatea are un rol determinant in sustinerea atitudinii si intereselor oamenilor in procesele de productie si reproductie a bunurilor economice, in manifestarea spiritului intreprinzator si competitivitatii agentilor economici in conceperea si desfasurarea activitatii economice, in repartitia rezultatelor economice, in sporirea calitatii vietii umane.

Orice subsistem de relatii de proprietate istoriceste determinat, presupune in mod necesar prezenta unor agenti economici in calitate de subiecti ai acestor relatii (proprietari), a unor lucruri (bunuri) in calitate de purtatori materiali ai acestor relatii, de obiecte ale procesului de apropiere (insusire) economica, un anumit mod specific istoriceste format de apropiere a bunurilor economice.

Stiinta economica a procedat la clasificarea (gruparea) formelor de proprietate dupa mai multe criterii cu relevanta obiectiva si stiintifica:

1. Dupa obiectul proprietatii, proprietatea poate fi grupata in mai multe subforme ale ei:

a) Dupa natura obiectului proprietatii, formele de proprietate sunt: proprietate asupra bunurilor de productie (mijloace de productie, bunuri de capital - fix si circulant); proprietate asupra bunurilor de consum; proprietate asupra banilor (mijloacelor de schimb); proprietate asupra hartiilor de valoare; proprietate asupra brevetelor de inventii si inovatii, drept de autor (proprietate intelectuala); proprietate asupra capacitatii de munca (aptitudinilor fizice si intelectuale ale individului).

b) Dupa marimea, dimensiunile, proportiile proprietatii, se deosebesc: proprietatea mica; proprietatea mijlocie; proprietatea mare; proprietatea de dimensiuni foarte mari.

c) Dupa caracterul obiectului proprietatii se disting: proprietatea asupra bunurilor de productie; proprietatea asupra produselor productiei (rezultatelor productiei).

2. Dupa subiectii proprietatii, proprietatea imbraca mai multe forme:

a) Proprietate privata, particulara, individuala, personala. Proprietatea privata ocupa locul central in sistemul proprietatii din tarile cu economie de schimb, cu economie de piata contemporana avansata.

In cadrul proprietatii particulare se disting mai multe forme de insusire, posesiune si de folosire a bunurilor.

Forma individuala de proprietate particulara, cand proprietarul foloseste direct proprietatea - mestesugari, menaje (gospodarii), comercianti, prestatori de servicii.

Forma privat-individuala de proprietate particulara, atunci cand proprietarul detine factorii de productie, pe care ii utilizeaza cu lucratori salariati nonproprietari.

Forma privat-asociativa, reprezentata de societatile de capitaluri pe actiuni, in care proprietarii asociati pot fi participanti la activitatile economice, in totalitate sau partial, sau pot utiliza salariati nonproprietari. Aceasta este forma dominanta de proprietate in economiile dezvoltate de piata.

In statele dezvoltate cu economie de piata, proprietatea privata este preponderenta in cadrul formelor de proprietate. Ea detine, de regula, peste 70% din proprietatea nationala a unei tari.

b) Proprietatea publica (de stat), prezenta in proportii diferite, in toate tarile lumii. Ea se caracterizeaza prin aceea ca bunurile, se afla in proprietatea unor organizatii ale statului, privite ca subiecti de proprietate. Folosirea si gestionarea obiectului acestei proprietati revine in sarcina administratiilor publice - centrale si locale. Acestea pot fi: societati comerciale; regii autonome; institutii bancare si financiare; organisme de asigurari; unitati de invatamant, cultura, sanatate, turism, justitie etc.

c) Proprietatea mixta, care consta din combinarea in forme si proportii diferite a proprietatii private si publice, cu sfera nationala si internationala.

3. Dupa continutul social-economic proprietatea a cunoscut mai multe forme: proprietatea gentilica (in comunitatile umane primitive); proprietatea sclavagista; proprietatea feudala; proprietatea capitalista; proprietatea socialista.

4. Dupa sursele sau izvoarele de formare a proprietatii: proprietatea intemeiata pe munca proprie; proprietatea intemeiata pe munca straina.

In evolutia lor, in toate sistemele economice pe care le-a cunoscut societatea umana s-au format si au coexistat mai multe forme de proprietate.

In fiecare sistem economic una din formele de proprietate are caracter predominant si confera cele mai multe semne specifice esentiale ale sistemului economic.

Existenta concomitenta a mai multor forme de proprietate nu este un fenomen cu caracter conjunctural, ci raspunde unor necesitati obiective. Formele de proprietate existente isi au autonomia si independenta lor, dar nu sunt izolate unele de altele. Intre ele exista numeroase legaturi reciproce, se conditioneaza si influenteaza reciproc. In anumite conditii formele de proprietate se transforma una in alta (de exemplu, proprietatea publica poate deveni privata, iar ambele se pot transforma in mixta etc.).

Intre toate formele de proprietate exista, in conditiile economiei de piata, unde este preponderenta (dominanta) proprietatea privata, o permanenta compatibilitate - ele fiind subordonate, in egala masura, principiului economic universal al rationalitatii si eficientei. Permanenta competitie intre formele de proprietate se manifesta in participarea lor la procesul concurential general. In baza acestui proces, ponderea si rolul diferitelor forme de proprietate se modifica in functie de interesele si dezvoltarea generala a economiei, de progresul economico-social, de cel al factorilor de productie si de eficienta folosirii lor. Pluralismul formelor de proprietate constituie - un avantaj al sistemului economic, care favorizeaza atat producatorii cat si consumatorii. Formele de proprietate nu sunt divergente ci convergente, functionale, fiind insa imperios necesar sa se mentina o stare normala de proportionalitate si echilibru intre diferitele forme de proprietate, in fiecare etapa a dezvoltarii economice, pentru a nu se crea dezechilibre si afecta progresul social.

3. Realizarea economica a proprietatii

Una dintre cele mai importante probleme ale miscarii - functionarii si dezvoltarii - proprietatii este, realizarea ei economica. Proprietatea care nu se realizeaza din punct de vedere economic si social isi pierde orice sens teoretic si practic, nu-si afirma continutul economic si social. Numai in cadrul procesului de realizare economica si sociala proprietatea - indiferent de formele pe care le imbraca si forta ei de manifestare - isi poate afirma rolul si functiile in cadrul mecanismului de functionare a vietii economice.

In sensul cel mai cuprinzator al notiunii, realizarea economica a proprietatii inseamna:

a) Valorificarea si autovalorificarea proprietatii in conformitate cu interesele economice ale proprietarilor a obiectului proprietatii, a averii care le apartine. Aceasta inseamna ca in procesul de realizare, de utilizare a proprietatii, aceasta trebuie sa se conserve si sa se dezvolte. Privita din punctul de vedere al obiectului proprietatii realizarea economica a proprietatii se concretizeaza in cresterea cantitativa, in diversificarea structurala si in imbunatatirea calitativa a bunurilor economice, in conservarea valorii si cresterea valorii averii prin adaugarea sistematica de valoare noua.

Limita minima a realizarii economice a proprietatii o constituie reproductia simpla deoarece asigura mentinerea si conservarea proprietatii existente, adica, functionarea ei pe aceeasi baza. Dar, acest tip de reproductie nu este suficient. De aceea, caracteristic oricarei economii de piata avansate ii este reproductia largita. In cadrul ei proprietatea trebuie sa creasca din punct de vedere cantitativ, sa se modifice structural si calitativ, sa genereze plusprodus si sa conduca la crearea si insusirea de profit.

b) Procesul realizarii economice a proprietatii are ca sfera de cuprindere toate fazele reproductiei largite. Cel mai important moment il reprezinta productia nemijlocita. In cadrul acesteia se obtin bunurile economice care trebuie raportate la trebuintele si interesele consumatorilor, precum si la resursele disponibile ce se utilizeaza pentru obtinerea lor.

Obiectul proprietatii parcurge in miscarea sa, in procesul valorificarii si realizarii sale economice stadiul distributiei (repartitiei). In procesul repartitiei are loc recompensarea factorilor de productie, cand rezultatele productiei devin obiect al proprietatii personale, particulare, de grup si publice.

Unul dintre cele mai importante momente ale reproductiei si a procesului de realizare a proprietatii, este schimbul. In procesul de schimb are loc un transfer reciproc de bunuri (marfuri obtinute si bani), de obiecte de proprietate si de drepturi de proprietate, precum si realizarea valorica a bunurilor economice.

In fine, proprietatea se realizeaza si valorifica din punct de vedere economic in procesul de satisfacere a trebuintelor economice, de consum, ale proprietarilor si membrilor societatii, sub raport cantitativ si calitativ. Bunurile economice devin bunuri reale, se afirma si confirma in procesul de consum. In actul consumarii, bunurile isi confirma gradul de utilitate, de satisfactie pe care il au. In procesul consumului, se manifesta necesitatea rationalizarii, eficientizarii si optimizarii consumului bunurilor economice, in calitate de obiect al proprietatii.

c) Realizarea economica a proprietatii si valorificarea ei eficienta isi gaseste expresia in cresterea averii si puterii economice a proprietarilor si a influentei acestora asupra vietii economice. Ea amplifica avutia personala (individuala) si avutia nationala, confera putere economica proprietarilor.

d) Realizarea economica a proprietatii, isi gaseste expresia in mentinerea autonomiei si independentei ei functionale, in amplificarea democratiei si libertatii economice.

e) Valorificarea economica a obiectului proprietatii are implicatii sociale, deoarece amplifica posibilitatile de satisfacere a trebuintelor sociale extraeconomice, odata cu si pe masura cresterii si dezvoltarii proprietatii. Ca implicatii sociale ale realizarii economice a proprietatii amintim: amplificarea posibilitatilor economice de sustinere a progresului invatamantului, culturii spirituale si sanatatii umane; cresterea resurselor economice de protectie si securitate sociala; sporirea capacitatii de protejare, refacere si consolidare a mediului inconjurator, de realizare a echilibrului ecologic; extinderea conditiilor economice pentru cresterea calitatii vietii umane.

Realizarea economica a proprietatii are dimensiuni cantitative si calitative. Dimensiunile cantitative au caracter absolut si relativ. In teoria si practica economica se cunosc si se pot determina: un nivel potential sau posibil al realizarii economice a proprietatii; un nivel de valorificare economica efectiva, obtinuta, realizata, certa a proprietatii, care sintetizeaza rezultatele dintr-o perioada de timp parcursa si un nivel de realizare a obiectului proprietatii previzionat (prognozat, programat sau planificat) pentru perioade de timp viitoare (de regula 1 an sau mai multi ani). Un proprietar isi realizeaza economic la maxim obiectul proprietatii atunci cand determina corect cu ajutorul metodologiei stiintifice nivelul potential (maxim posibil), iar realizarea efectiva si cea previzionala se apropie ca tendinta de acest nivel, adica de cel maxim posibil de atins in conditii economice si sociale stabile si normale.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

proprietatea - realitate juridica; realitate complexa; relatiile de proprietate; subiectii proprietatii; obiectul proprietatii; apropierea (insusirea) bunurilor; apartenenta, posesiunea, utilizarea, dispozitia, administrarea si gestionarea obiectului proprietatii; dreptul de proprietate; proprietate completa.

forme de proprietate; proprietate privata, individuala, personala; proprietate publica; proprietate mixta; pluralismul formelor de proprietate.

realizarea economica a proprietatii; conservarea si dezvoltarea proprietatii; realizarea economica a proprietatii are ca sfera de cuprindere toate sferele reproductiei largite; limita minima a realizarii economice - reproductia simpla; cresterea averii si puterii economice a proprietarilor; amplificarea posibilitatilor de satisfacere a trebuintelor sociale extraeconomice; nivel potential (posibil), efectiv (obtinut), previzionat (prognozat) al realizarii economice; realizare maxima.