Conditiile de admisibilitate ale unei actiuni in contencios administrativ

Conditiile de admisibilitate ale unei actiuni in contencios administrativ

Actul atacat sa fie act administrativ in forma tipica sau asimilata. Legiuitorul defineste actul administrativ in sensul de manifestare expresa si unilaterala de vointa realizata in regim de putere publica pentru a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii. Asimileaza in mod expres actului administrativ acele contracte pe care administratia le incheie si al caror obiect il reprezinta punerea in valoare a unui bun proprietate publica, prestarea unui serviciu public, efectuarea unei lucrari publice sau achizitii publice, precum si oricare alte contracte pe care legislatia in vigoare le califica administrative prin stabilirea competentei instantei de contencios administrativ de a solutiona litigiile rezultate din ele. Totodata, atat Constitutia prin art.52 cat si legea organica confera statutul de act administrativ unor fapte juridice care constau in nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, care la randul ei poate inbraca atat forma dedusa din denumirea ei, exprimata si prin termenul de tardivitate, cat si forma refuzului nejustificat de a solutiona o cerer cu privire la un drept sau interes legitim care in doctrina este evocat sub numele de tacere administrativa.

Regasim si principiile de drept cuprinste in adagiul latin "qui tient consevire potest" si de aici problema aprobarii tacite reglementate in legislatia noastra si a altor state, in esenta problema valorii juridice a tacerii, legiuitorul asimiland-o unui act administrativ care poate fi contestat in fata instantelor competente.

Aceasta asimilare genereaza si anumite probleme de procedura, in sensul ca procedura prealabila, recursul administrativ, nu mai este obligatorie atunci cand se contesta reguzul nejustificat de a soliona o cerere.

Conditia ca actul atacat sa fie administrativ naste in jurisprudenta si doctrina nevoia delimitarii acestui act de alte inscrisuri ce emana de la administratie, cum ar fi adrese, ordine de serviciu, circulare, care ca natura juridica nu sunt acte administrative pentru ca nu sunt exprimate pentru a produce efecte juridice, ci pentru a pune in executare prin diferite operatiuni administrative legea.

Pot exista insa inscrisuri care sa se prezinte ca o adresa sau o circulara dar in realitate sa produca efecte juridice si de aici nevoia judecatorului administrativ de a determina natura actului nu dupa denumire ci dupa notiune si continutul lui. Distinctia este importanta pentru ca pe calea contenciosului administrativ pot ataca actele administrative, insa legalitatea diferitelor operatiuni administrative poate fi cercetata odata cu legalitatea actului pe care il vizeaza iar instanta este comeptenta potrivict art.18(2) din lege sa se pronunte si asupra lor.

Actul sa emane de la o autoritate publice. Atat Constitutia prin art. 52 si 126(6) cat si L 554/2004 referindu-se la acte administrative ale autoritatilor publice. Vechea lege a contenciosului administrativ nr.29/1990, pe fondul unei traduceri in acea materie, faca referire la nasterea de autoritati administrative, relatia dintre autoritati publice - autoritati administrative fiind una de la intreg la parte.

Notiunea este definita de lege. Autoritatea publica este orice organ de stat sau al unitatii administrativ teritoriale care actioneaza in regim de putere publica pentru satisfacerea unui interes public si asimilat autoritatilor publice, oricare persoana juridica de drept privat (stabilament de utilitate publica) care potrivit legii a obtinut statut de utilitate publica sau este outorizat sa presteze serviciu public.

Actul sa vatame un drept sau interes legitim. Despre protejarea prin justitie a intereselor s-a prevazut pentru prima oara prin Legea din 6 februarie 1864, iar actuala lege, consonanta si cu dispozitiile art. 21 din Constitutie care garanteaza accesul liber la jurstitie pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime, permit ca pe calea contenciosului administrativ sa fie protejate in egala masura drepturi dar si interese legitime (nu simple interese), notiune care nu sunt identice dar intre care exista o anumita legatura. Interesul precede dreptul , este vocatia de a-l exercita, iar legitimitatea este dedusa din recunoasterea de lege a acestei vocatii.

Legea actuala nu se limiteaza sa recunoasca posibilitatea ocrotirii intereselor legitime, dar reglementeaza in mod distinct interesul legitim privat, prin care se evoca posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in vederea realizarii unui drept subiectiv, care se prefigureaza. Si mai departe vizeaza si interesul ligitim public , care urmareste aspecte care tin de ordinea de drept, democratia constitutionala, realizarea competentei autoritatilor publice si limitele ei legale, a drepturilor libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor. De aici recunoasterea implicita de catre legea actuala a asa-zisului contencios obiectiv alaturi de contenciosul subiectiv.

Conditia indeplinirii procedurii administrative prealabile, care se concretizeaza prin 2 tipuri de recurs administrativ, cel gratios, care se poate intotdeauna exercita si cel ierarhic care se poate exercita nuam in cazul actelor care emana de la organe care se afla in raport de subordonare ierarhica.

Conditia termenului, legiuitorul facand distinctia mai intrai intre actele normative si individuale, primele putand fi atacate oricand pe cand cele individuale in anumite termene colificate de legiuitor ca fiind:

termen de prescriptie este termenul de 6 luni care curge de la comunicarea raspunsului la procedura prealabila sau a expirarea termenului in care aceasta trebuie comunicat sau dupa caz a refuzulu nejustificat de solutionare a cererii, iar in cazul contractului administrativ de la finalizarea procedurii de conciliere prevazuta de art. 720 Cod procedura civila.

termen de decadere= 1 an de la data comunicarii actului, a luarii la cunostiinta pe alta cale a introducerii cererii sau al incheierii procedurii de conciliere.

Actele exceptate (finele de neprimire)

Art.52 prin alin(2) impune adoptarea unei legi organice prin care sa se reglementeze in egala masura conditiile dar si limitele dreptului fundamental prevazul la alin (1), ceea ce inseamna ca legiuitorul admite ab initio ca dreptul va fi supur unor limitari.

Pana la revizuirea Constitutiei, aceasta era singura norma constitutionala care permitea anumite restrangeri ale drepturilor fundamentale consacrata de art. 52 si care trebuia coroborat cu art. 52 (fost art. 49) care crea cadrul constitutional in limitele caruia exercitarea oricaror drepturi fundamentale si al oricaror libertati poate fi restrans.

Prin legea de revizuire si introdurecea alin(6) al art. 126, in prezent, legea fundamentala prevede expres 2 categorii de acte exceptate, respectiv actele care privesc raportul cu Parlamentul si actele cu caracter militar.

Deszolvarea acestor norme constitutionale o regasim in art. 5 (acte nesupuse controlului si limitele controlului) formula din interpretarea careia deducem ca sunt avute in vedere 2 categorii de acte:

unele sustrase in tot controlului pe cale contenciosului administrativ unde se incadreaza cele 2 categorii prevazute de art. 126 (6) care reprezinta limite absolute.

acte care se supun controlului judecatoresc, insa acesta este exercitat fie de alte instante, fie in alte situatii determinate de legiuitor (limite relative) , categorii in care intra actele emise in circumstante exceptionale si asa-zisele acte supuse recursului paralel, adica actele pentru modificarea sau desfasurarea carora se prevede prin lege speciala organica alta procedura judiciara.

Actele nesupuse controlului

a)     actele care privesc raportul cu Parlamentul fac parte din categoria evocata in legislatia interbelica prin sintagma acte de guvernare. Ele evoca acele acte ale autoritatilor publice emise in realizarea atributiilor constitutionale si legala in raport de natura politica cu Parlamentul. exem: decred de dizolvare de catre Presedinte a Parlamentului, de desemnare a unui candidat la functia de prim-ministru.

b)     actele de comandament cu caracter militar sunt acele acte care se refera la probleme strict militare din cadrul structurii militare, care presupune dreptul comandantilor de a ordona subordonatii in timp de pace sau razboi sau care se refera la indeplinirea serviciului militar. Prin aceasta definitie legiuitorul a urmarit sa departajeze actele de comandament militar de acte de administratie militara, primele sustrase controlului, celelalte nu, dat fiind faptul ca a existat tendinta confirmata de unde reglementarea ca orice act care emana de la o structura militara sa fie asimilat actului de comandament si sustras controlului de legalitate, solutie care nu este acceptabila.

Limitele controlului

a)     acele supuse recursului paralele care presupune existenta unei legi organice speciale prin care sa se prevada o alta procedura judiciara decat contenciosul administrativ. Exemplu: procesul verbal contraventional care se ataca la judecatorie in fond, iar in recurs la tribunalul contencios; actele emise in aplicarea legilor proprietatii, care se ataca tot la judecatorie.

b)     acte emise in circumstante exceptionale, situatii de urgenta, asediu, razboi, aparare si securitate nationala si ordine publica sau cele de inlaturare a consecintelor unor calamitati, epidemii sau epizootii, toate acestea putand fi atacate doar pentru exces de putere. Notiunea evoca depasirea limitelor legale ale competentei unei autoritati publice ptirn-o exercitare necorespunzatoare a dreptului de apreciere care este un element al puterii discretionare a administratiei publice sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale.

Procedura in contencios administrativ

art. 28 din lege primeste in completare la normele Codului de procedura civila,insa precizeaza ca aceste completari se realizeaza numai in masura in care normele sunt compatibile cu specificul raportului de putere existent intre autoritatile publice, pe de o parte si cei vatamati in drepturile si interesele lor legitime pe de alta parte. Procedura litigiilor de contencios administrativ prezinta ca particularitati:

a.      celeritatea, prin caracterul urgent al solutionarii litigiilor sau prin impunerea unor termene inclusiv in redactarea hotararii;

b.     accesibilitatea, in sensul cuantumului redus al taxelor;

c.      derogarea de la dreptul comun, prin norme care il protejeaza pe reclamant, ca titular al dreptului garantie consacrat de art. 52 ( ex. comeptenta teritoriala care are caracter alternat, reclamantul putand alege intre instanta de la domiciliul sau sau al paratului, in timp ce in dreptul comun - instanta de la domiciliul paratului); deroga de la sarcina probei ( in dreptul comun - revine reclamantului). In contencios , instanta dispune paratului sa prezinte actul si intreaga documentatie. Se poate sanctiona daca nu face acest lucru; regimul executarii hotararilor judecatoresti se face in termenul prevazut in contintul hotararii sau in termen de 30 de zile cand hotararea nu dispune un termen. nerespectarea acestui termen da posibilitatea sanctionarii autoritatii publice cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, iar daca nici dupa aplicarea amenzii hotararea nu este executata, fapta este incriminata ca si infractiune cu pedeapsa de la 6 luni la 3 ani sau amenda penala de la 2.500-10.000 lei.

d.     existenta unor proceduri si institutii care deroga de la rpocedura obisnuita cum ar fi:

posibilitate asuspendarii executarii actului in cazuri bine justificate si pentru producerea unor pagube iminente (art. 15 si 15 din lege).

o prima suspendare se paote solicita cu cererea prealabila si daca se admite dureaza pana la solutionarea in fond a cauzei;

odata cu actiunea principala si dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei;

exceptia de la nelegalitatea care urmeaza un regim procedural apropriat exceptiei de neconstitutionalitate. Ea poate privi un act individual, poate fi ridicata oricand, in orice proces, iar instanta in fata careia s-a ridicat daca este alta decat instanta de contencios suspenda cauza si trimite dosarul la instanta de contencios competenta.

In cazul in care exceptia se admite consecintele ei nu este anularea actului ci inlaturarea actului din cauza, procesul continuand a se judeca , fara a se tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.

dublu grad de judisdictie;

Posibilitatea de a fi atacate si ordonantele de Guvern, care a fost introdusa prin legea de revizuire - art. 126(6) teza a II-a care recunoaste dreptului instantelor de contencios administrativ de a solutiona cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.

Exista doua categorii de situatii:

In care exceptia este ridicata odata cu actiunea principala, caz in care instanta de contencios, dupa ce inregistreaza actiunea si constata indeplinirea conditiilor impuse de Legea Curtii Constitutionale 47/1992, suspenda cauza si trimite exceptia la Curte. Dupa solutionarea exceptiei, dosarul se repune pe rol si daca exceptia a fost respinsa si actiunea este respinsa ca inadmisibila, iar daca a fost admisa se continua judecata;

Exceptia a fost ridicata in alt dosar, Curtea s-a pronuntat asupra ei caz in care cererea persoanei vatamate prin respectiva ordonanta declarata in tot sau in parte neconstitutionala se introduce in termenul de 1 an calculat de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial.