TRATATUL DE LA NISSA

TRATATUL DE LA NISSA

A fost semnat la 26 februarie 2001 de reprezentantii celor 15 state membre ale Uniunii Europene.

Obiectivul principal il constituie modificarea dispozitiilor din Tratatul asupra Uniunii Europene, cat si a Tratatelor de instituire a comunitatilor.

Acest tratat a devenit functional la 1 februarie 2003.

Intr-o alta ordione de idei, tratatul a urmarit sa mareasca legitimitatea si eficienta institutiilor europene din perspectiva largirii Uniunii Europene.

Tratatul prevede o reforma importanta a sistemului judiciar pentru a putea face fata suprasolicitarilor Curtii de Justitie Europene, sens in care se urmareste imbunatatirea procedurii jurisdictionale. Astfel, se stabileste ca pot fi constituite Camere Jurisdictionale pe langa Tribunalul de prima instanta , hotararile acestora putand fi atacate cu recurs doar pentru chestiuni de drept.

Tratatul faciliteaza procedura de decizie din cadrul Consiliului de Ministrii (Consoliul Uniunii Europene), inlocuind, pentru anumite domenii de activitate, procedura unanimitatii cu cea a majoritatii calificate (ex.: procedura de incheiere a tratatelor internationale).

Curtea de Justitie nu a primit prin Tratatul de la Nissa atributii in domeniul politicii externe si de securitate comuna, exceptie facand controlul exercitat de Curte in domeniul cheltuielilor bugetare alocate acestui domeniu. In schimb acelasi Tratat a largit competenta Curtii de Justitie in domeniul cooperarii in materie interna (politie) si in materie judiciara penala.

Daca prin Actul European Unic pe langa Curtea de Justitie Europeana a fost Tribunalul de prima jurisdictie, Tratatul de la Nissa a instituit Camerele de jurisdictie, ca instante de jurisdictie comunitare distincte.

In ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna, Tratatul de la Nissa a adus adus completari in domeniul cooperarii internationale, fiind introduse cinci atricole noi. De exemplu, art. 27 C, in ceea ce priveste cooperarea, se prevede ca "statele membre care isi propun acest deziderat trebuie sa se adreseze cu o cerere consiliului care o transmite comisiei si Parlamentului European. In aceasta directie, Comisia emite un aviz numai dupa ce verifica in prealabil daca exista concordanta intre politica comunitara si cooperarea internationala, pentru ca apoi Consiliul sa autorizeze cooperarea intre statele solicitante.

Pregatirea pentru extinderea Uniunii Euopene

1. Moneda Unica Europeana

A fost lansata la 1 ianuarie 1999, in 11 state europene care au indeplinit criteriile de convergenta: Franta, Germania, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Belgia, iar Grecia incepand cu 1 ianuarie 2001 prin Decizia Cinsiliului European din 19 iunie 2000.

La 15 ianuarie 2000 a avut loc sesiunea inaugurala a conferintei ministeriale interguvernamenale pentru negocieri de adereare cu Malta, Romania, Slovenia, Letonia, Bulgaria.

Tarile candidate sunt atentionate cu privire la:

1. asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politicile Uniunii Europene (cu precadere agricultura, justitia, facerile interne, protectia mediului);
2. adoptarea oficiala si aplicarea IQ comunitar;
3. alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu tertele state si organizatii internationale.

La 1 ianuarie 2002 incepe procesul de trecere la moneda unica, finalizat la data de 28 februarie 2002 cu punerea in circulatie a monedei EURO ca singura moneda a celor 12 state participante sa Zona Europeana.

La 23 iunie 2002 dupa 50 ani, Tratatul privind CECO isi inceteaza validitatea.

La 9 octombrie 2002, Comisia Europeana recomanda incheierea negocierilor de aderare pana la sfarsitul anului 2002 cu urmatoarele stat: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Slovenia, Slovacia, Polonia.

Totodata comisia a considerat ca aceste state vor fi pregatite pentru a deveni state membre in 2004, acest fapt avand intradevar loc.

La 16 aprilie 2003, cele zece state mentionte semneaza tratatul de aderare la Uniunea Europeana, fiind considerate pregatite pentru aderare.

La 20-21 iunie 2003, la Salonik, cu ocazia Consiliului Europnean este aprobat textul final al proiectului de tratat instituind o Constitu'ie pentru Europa.

La 14 octombrie 2003 se deschid lucrarile conferintei interguvernamentale avand ca tema principala proiectul de tratat, instituind o Constitutie pentru Europa, elaborat in cadrul Conventiei Europene.

2. Institutiile si organismele comunitare

a. Consiliul European

Are caracter paracomunitar fiind infiintat in urma conferintei la nivel inalt de la Paris din 10 decembrie 1974, si s-a intrunit ppentru prima data la Dablin pe 10 si 11 martie.

Existenta Consiliului European a fost recunoscuta legal in Actul Unic European, iar statutul oficial i-a fost conferit prin Tratatul asupra Uniunii Europene.

Consiliul European cuprinde pe sefii de state sau de guverne si pe presedintele Comisiei Europene, asistati de ministri lor de externe si de un membru al comisiei, dar acestia in urma nu sunt membrii ai Consiliului European si nu participa la luarea deciziilor.

Din anul 1974, Consiliul European se reuneste de doua ori pe an sefii de state sau de guverne ale statelor membre, si presedintele comisiei europene. Acesta se reuneste de doua ori pe ani (in iunie si decembrie) in tara care detine presedentia, iar in Consiliu Extraordinar ori de cate ori este nevoie.

Presedentia este detinuta de fiecare stat membru prin rotatie, iar deciziile sunt luate prin consens.

In general, reuniunile sunt precedate de cele ale Ministrilor de Externe, punand in discutie probleme asupr carora Consiliul European se pronunta.

Concluziile presedintiei sunt publicate la sfarsitul fiecarei reuniuni a Consiliului fiind stabilite prioritatile si calendarul privind constructia europeana:

reforma de la Dublin;

finantarile oferite prin bugetul uniunii;

pozitia uniunii pe scena internationala.

De retinut ca deciziile Consiliului European nu au valoare juridica, astfel ca pentru a fi puse in aplicare este necesar sa se urmeze procedura de adoptare a actelor juridice comunitare.

In cadrul Consiliului European, sefii de state si de guverne au adoptat numeroase declaratii diplomatice ca de exemplu: declaratia asupra Procesului de Pace din Prientul Mijlociu, precum si cele privind ratificarea Conventiei Europene si procedura de extradare intre statele membre.

Functiile Consiliului European au fost prevazute in cadrul Tratatului de la Maastrich, dupa cum urmeaza:

1. functia de decizie la cel mai inalt nivel in probleme de ordin social, de politica externa si probleme economice;
2. functia de stabilire a obiectivelor generale in domeniul politicii externe, economice si sociale;
3. functia de inovator a evolutiei institutionale a constructiei europene.

Consiliul European in viziunea proiectului de Constitutie

Europeana

Conform proiectului, Consiliul European este insarcinata sa dea uniunii impulsul politic necesar dezvoltarii sale.

De retinut ca, Consiliul European nu legifereaza, se retine in continuare procedura consenului, iar in ceea ce priveste reuniunea aceasta se va realiza o singura data pe trimestru.

In ceea ce priveste competenta, Constitutia Europeana dispune ca: "Consiliul European este compus din: sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, din presedintele comisiei "presedintele sau" (o figura noua in structura institutionala a uniunii), ministru afacerilor externe al Uniunii Europene va participa la lucrarile Consiliului European.

Daca, im prezent Consiliului European este prezidat de fiecare stat membru prin rotatie, conform Constitutiei Europene se va crea un post permanent de Presedinte al Consiliului European ales de Consiliul European pe o perioada de doi ani si jumatate, care se poate reinoi o singura data.

Rolul acestui presedinte va fi acela de a anima si prezida lucrarile Consiliului European. El va avea de asemenea si obligatia de a reprezenta la nivel inalt Uniunea Europeana in domeniul politicii externe si de securitate comuna.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene coordoneaza activitatea Uniunii Europene, fiind considerat principalul titular al puterii de decizie, avand ca atribut domenii precum politica externa si de securitate comuna.

Consiliul Uniunii Europene prezideaza statele membre din domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Consiliul Uniunii Europene nu trebuie sa se confunde cu Consiliul European, intrucat acesta din urma este un organism paracomunitar, politic creat prin Actul Unic European.

Consiliul Uniunii Europene este compus din ministrii statelor membre abilitati sa angajeze guvernele statelor pe care le reprezinta.

De retinut ca nici un functionar indiferent de nivel nu poate face parte din Consiliul Uniunii Europene.