CASATORIA

CASATORIA

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INCHEIEREA CASATORIEI

SECTIUNEA I - Notiunea de casatorie

1. Intelesul termenului de casatorie

Codul familiei foloseste termenul de casatorie in doua intelesuri: in intelesul de act juridic, prin care viitorii soti consimt sa se casatoreasca, in conditiile si formele prevazute de lege[1] si in intelesul de stare sau situatie juridica, adica de statut legal al sotilor .

Termenul de casatorie mai este insa folosit si in alte doua intelesuri: in intelesul doctrinar de institutie juridica a dreptului familiei, adica de totalitatea normelor legale care reglementeaza atat actul juridic al casatoriei, cat si starea legala de casatorie; si in intelesul de ceremonie care are loc cu ocazia incheierii casatoriei, inteles apartinator mai mult limbajului curent, decat celui juridic.[3]

Pentru incheierea casatoriei este necesar acordul de vointa al viitorilor soti, dar, odata incheiata, ea devine independenta de acest acord de vointa pentru a fi carmuita in intregime de normele legale. Asadar, prin incheierea casatoriei, viitorii soti consimt sa li se aplice regimul legal al casatoriei, fara a avea posibilitatea de a-l modifica. In raport de rolul vointei partilor actului juridic in dinamica formarii raportului juridic, actele juridice se clasifica in acte juridice subiective si acte juridice - conditie[4]. Casatoria este considerata ca apartine acestei din urma categorii, deoarece partile pot decide numai ca dispozitiile legale ce stabilesc statutul legal al casatoriei sa li se aplice ori nu, fara posibilitatea de a le modifica.

2. Definitia casatoriei

In cazul casatoriei, pare intemeiat stravechiul adagiu juridic (omnis definitio periculosa est) care proclama caracterul intotdeauna primejdios pe care il infatiseaza incercarea oricarei definitii in domeniul dreptului, adagiu care si-ar gasi intr-adevar aplicatia indeosebi in cazul casatoriei, dat fiind tocmai intelesul complex al continutului acestei notiuni.

Pentru a evita aceasta primejdie, autorii au cautat, in genere - in definitiile pe care le-au dat casatoriei in temeiul dispozitiilor Codului familiei -, sa o califice drept "uniune" , intrucat o atare notiune ar fi susceptibila sa sugereze atat ideea de act juridic, cat si ideea unor raporturi juridice statornicite intre soti. Casatoria se spune deci, este "uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie incheiata potrivit dispozitiilor legale in scopul de a intemeia o familie si reglementata de normele imperative ale legii" .

Codul familiei nu a cautat sa dea o definitie legala a casatoriei si nici nu era desigur necesar sa o faca. Nu mai putin, din economia intregii reglementari a codului se desprind elementele esentiale care alcatuiesc, in totalitatea lor continutul juridic al casatoriei in dreptul nostru si totodata finalitatea sociala a acestei institutii.

Din lectura conjugata a textelor rezulta ca, prin incheierea casatoriei, barbatul si femeia intemeiaza - in principiu pe viata - o comunitate de trai, liber consimtita, bazata pe afectiune, prietenie, incredere si buna intelegere, viitorii soti fiind datori sa chibzuiasca asupra casniciei intemeiate ca ea sa corespunda menirii ei .

3. Natura juridica a casatoriei

Calificarile ce s-au adoptat legislativ, ori s-au avansat in doctrina, de la revolutia franceza si pana la sfarsitul anilor 1970, referitoare la natura juridica a casatoriei, au fundamentat trei teorii principale, in care pot fi cuprinse toate opiniile exprimate, si anume: teoria contractuala, teoria institutionala si teoria mixta contractual-institutionala a casatoriei[8].

1. Teoria contractuala

Proclamand casatoria doar un "contract civil", Constitutia franceza din 1971 a consacrat conceptia sa de drept natural si in privinta casatoriei. Codul civil francez din 1804 si apoi cel roman din 1865 n-au mai prevazut expres natura contractuala a casatoriei, aceasta fiind considerata mult prea evidenta. Unanim acceptata la inceput, aceasta conceptie a fost viu criticata de teoreticienii dreptului burghez, care au propus alte calificari ale casatoriei: act-uniune, act-sui-generis.

2. Teoria institutionala

Potrivit acestei teorii, casatoria era o institutie, adica un statut reglementat de lege. Ea a avut un slab ecou, motivarea ca face abstractie de natura contractuala a casatoriei.

3. Teoria contractual-institutionala

Aceasta teorie reuneste toate opiniile care, intr-o forma sau alta dau o dubla calificare a casatoriei, de contract si de institutie.

Actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi considerat un contract. Intre acestea exista mai multe deosebiri:

a)          in cazul contractului, fiecare parte urmareste un scop diferit de al celeilalte pati, pe cand in cazul casatoriei ambele parti urmaresc un scop comun, care este intemeierea unei familii;

b)          efectele juridice ale contractului sunt determinate de parti, in anumite limite stabilite de lege[9], putand imbraca cele mai diferite aspecte, in timp ce efectele casatoriei sunt prestabilite de lege, vointa partilor neavand decat rolul de a determina aplicarea statutului legal al casatoriei, fara posibilitatea de a-l modifica in vreun fel. Cei care se casatoresc au deci numai posibilitatea de a accepta ori nu statutul legal al casatoriei, asa cum el este stabilit de lege;

c)          in principiu, contractul poate fi susceptibil de modalitati (conditia si termenul), dimpotriva, stipularea unui termen sau a unei conditii este de neconceput in cadrul casatoriei. Actul juridic al casatoriei implica o reglementare imperativa la care sotii, prin consimtamantul lor, adera fara a putea deroga in nici o masura; in cuprinsul acestei reglementari nu este prevazuta facultatea stipularii de catre parti a unui alt termen decat cel pentru care casatoria se incheie si care este, de regula, cel al mortii unuia dintre soti;

d)          contractul, fiind stabilit prin vointa partilor (mutuus consensus) poate inceta prin acordul de vointa in acest sens (mutuus dissensus); dimpotriva, casatoria nu poate fi desfacuta prin consimtamant mutual, ci numai prin hotarare judecatoreasca si ca rezultat al unor probe din care sa se invedereze - astfel cum rezulta din lege - ca este vadit imposibila continuarea casatoriei pentru cel care cere desfacerea ei.

In cazul contractului cu durata nedeterminata se admite ca acesta poate inceta, in principiu, prin vointa unilaterala a unei parti, pe cand casatoria, se intelege, nu poate inceta in asemenea mod. O alta deosebire este si aceea ca contractul poate fi modificat de catre parti, prin acordul lor, ceea ce nu este posibil in cazul casatoriei.

e)          in cazul contractului, daca o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte poate cere rezolutiunea, pe cand casatoria poate fi desfacuta prin divort, in mod exceptional, in conditiile stabilite de lege;

f)          nulitatile casatoriei prezinta anumite particularitati fata de cele ale contractului si a celorlalte acte juridice.

4. Starea de casatorie si concubinajul

Concubinajul este o uniune de fapt dintre un barbat si o femeie. El se deosebeste de casatorie, care este o uniune juridica, precum si de relatiile intamplatoare dintre un barbat si o femeie, deoarece presupune o oarecare continuitate faptica de viata.

Ea nu este o uniune juridica, nefiind reglementata de lege[10], astfel ca se deosebeste esential de casatorie, care are statut legal determinat prin norme juridice.

Concubinajul nu poate da nastere vreunui statut juridic intre concubini, nici unui statut legal , deoarece legea nu reglementeaza relatiile dintre concubini, asa cum o face in privinta relatiilor dintre soti, si nici unui statut conventional, deoarece un asemenea statut ar fi impotriva regulilor de convietuire sociala. Ca urmare, este inadmisibila aplicarea prin analogie a dispozitiilor codului familiei la relatiile dintre concubini, ca, de exemplu, aplicarea regimului juridic al bunurilor comune ale sotilor la bunurile dobandite de catre concubini impreuna[11].

Intre concubini se pot face conventii daca acestea respecta conditiile de valabilitate din dreptul comun. O distinctie importanta s-a conturat in doctrina[12] cu privire la cauza imorala sau ilicita a contractelor incheiate in scopul inceperii sau mentinerii unei relatii de concubinaj. Astfel, s-a subliniat ca in cazul contractelor cu titlu oneros, pentru a putea atrage nulitatea absoluta, cauza ilicita trebuie sa fi fost cunoscuta de cocontractant in momentul incheierii contractului, protejand astfel partea de buna-credinta .

In cazul contractelor cu titlu gratuit se considera ca nu este necesar ca cel gratificat sa fi cunoscut cauza ilicita. Practica judiciara a apreciat aproape unanim ca un contract incheiat intre concubini are o cauza ilicita si a constatat nulitatea absoluta, fie ca a fost vorba despre contracte oneroase sau cu titlu gratuit , desi s-ar fi impus solutii nuantate in functie de fiecare situatie in parte. Bunurile dobandite impreuna de concubini fac obiectul proprietatii comune pe cote-parti, iar proba calitatii acestor bunuri si a cotelor ce revin exclusiv fiecaruia se va face conform dreptului comun, atat intre concubini, cat si intre acestia si terti .

Amintind de casatoria pereche din perioada straveche, considerat in dreptul roman ca o casatorie de grad inferior (legitima conjunctio sine honesta celebratione matrimonii - Cod. Just, 5, 5, 3), concubinatul are la baza motive diverse de la cele economice la cele psihologice ("casatorie de proba"), insa, manifestand in general un caracter notoriu de unitate stabila si durabila, publica si libera. Situatia se caracterizeaza prin urmatoarele:

a)     comunitate de viata in comun, cu aspect de casatorie de fapt;

b)     aparenta exterioara a unui menaj;

c)     libertatea juridica de a se casatori (solutus cum soluta), deoarece nu exista nici adulter, nici incest, nici alte impedimente juridice. Ca atare, se produc o serie de efecte in perioada cat dureaza legatura, precum si dupa aceea. In dreptul francez, G. Cornu face urmatoarea distinctie:

Efecte in timpul existentei concubinajului

coabitarea nu este obligatorie, insa in cazul in care ea are loc produce efecte asupra filiatiei;

situatia bunurilor din locuinta comuna este incerta;

aparenta casatoriei indrituieste pe terti sa urmareasca bunurile oricarui dintre cei doi parteneri, fiind considerati codebitori solidari in temeiul aparentei recunoscute (error communis facit jus);

desi concubinii nu sunt tinuti la ajutor si contributie reciproca, totusi faptul ca ei gospodaresc in comun poate avea urmari negative asupra unor surse de venituri provenite din indemnizatii, pensii s.a.

fata de copiii naturali opereaza solidaritatea parinteasca in privinta drepturilor si obligatiilor.

Efecte dupa incetarea concubinajului

Fata de considerentele de mai sus, incetarea concubinajului ar putea produce urmatoarele efecte, dupa opinia aceluiasi jurist, cu aplicatii in unele sisteme de drept, ca de pilda cel izraelian:

concubina poate obtine in anumite conditii un drept de reparatii de la partener pe baza responsabilitatii delictuale;

obligatia concubinului de a plati fostei partenere o indemnizatie are caracter de obligatie naturala;

posibilitatea concubinei de a pastra locuinta comuna in caz de parasirea ei de catre partener;

in caz de deces prin accident a partenerului, concubina poate cere despagubiri considerand ca este indreptatita la daune interese pentru avantajele pierdute;

posibilitatea de obtinere a unei pensii, daca a convietuit mai mult de un an;

poate avea vocatie succesorala in caz de testament si legala pentru locul de inmormantare;

la incetarea convietuirii, fiecare partener are dreptul la o jumatate din activul ramas dupa reducerea pasivului social;

intre fostii soti concubini opereaza principiul imbogatirii fara justa cauza;

liberalitatile intre concubini produc efectele din dreptul comun, afara de cazul cand sunt facute pentru cauza imorala.

Relatii adulterine

Legaturile extra conjugale constituie deviante de la raporturile dintre soti, cu urmari ce pot duce la desfacerea casatoriei si la sanctiuni penale[16]. Sotul inocent este in drept sa porneasca si actiune civila si plangere penala si tot el poate sa o retraga. Fapta nu exista cand s-a petrecut in consimtamantul celuilalt sot, ca in cazul prostitutiei ospitaliere din vechime, sau mai curand in practica tot mai raspandita in Occident a "schimbarii sotilor", serbari sau practici ale sectelor religioase.

Condamnata si de morala, devianta este explicata ca o ramasita de poliginie si poliandrie legata oarecum si de fiinta omeneasca. In ceea ce priveste situatia copiilor nascuti dintr-o astfel de legatura, ei pot fi recunoscuti ca atare de catre autori. Paternitatea naturala adulterina poate fi declarata pe cale judiciara de catre mama sau de copil, care au dreptul si la intretinere. In caz de despartire intre fostii soti, in unele sisteme de drept sotul vinovat se poate recasatori cu cel cu care a avut anterior legaturi extraconjugale si se poate proceda si la recunoasterea prin legitimare a copiilor comuni.

Relatii incestuoase

Acestea constau in raporturi nepermise intre rude in linie dreapta si intre frati si surori. Ramasita casatoriei pe grupe, practicata si in vechiul Egipt in special de faraoni, in sistemul dreptului nostru incestul constituie un atentat greu la viata de familie, cu consecinte biologice, dar si penale si civile si fiind interzise eventualele casatorii care s-ar putea incheia intre asemenea rude[17].

In ceea ce priveste copiii nascuti din aceste relatii, legitimarea lor printr-o casatorie subsecventa nu este posibila, deoarece insasi aceasta casatorie este interzisa, ca fiind rude apropiate. Copilul ramane legat doar de un singur parinte, nu de amandoi; filiatia lui poate fi totusi stabilita pe cale judiciara si tot pe aceasta cale si obligatia de intretinere.

Relatiile ocazionale

Legaturile pot fi ocazionale, cu scop comercial sau intamplator, cu consecinte mai grave in caz de viol; de asemenea persoana sedusa poate cere despagubiri de la cel vinovat, in temeiul responsabilitatii delictuale. Astfel de relatii, in special in caz de viol, rapire sau seductie prin inselaciune pot da nastere la actiuni de cercetare a paternitatii in caz de nastere de copii, precum si obligatie de intretinere fata de acestia.

In concluzie, ca realitate sociala, concubinajul, luat in sine nu are nimic ilicit. Si atunci, care sunt regulile aplicabile in relatiile dintre concubini?

Inainte de toate, sa reiteram precizarea facuta in literatura de specialitate, receptata de jurisprudenta, conform careia este exclusa aplicarea prin analogie a dispozitiilor legislatiei familiei privitoare la relatiile dintre soti[18].

Enuntul axiomatic antreneaza consecinte practice dintre cele mai importante in privinta concubinilor. Astfel, beneficiarul prezumtiei de comunitate a bunurilor sotilor (art. 30 Cod. fam), precum si acela al prezumtiei mandatului tacit reciproc de reprezentare intre soti (art. 35 Cod. fam) fiindu-le refuzat, regimul bunurilor dobandite in timpul concubinajului este guvernat de regulile dreptului comun, ca de altfel si raporturile patrimoniale dintre concubini, precum si dintre acestia (sau unul dintre ei), pe de o parte si terte persoane, pe de alta parte. Oricat de durabila ar fi fost convietuirea faptica, ea nu confera vocatie succesorala legala concubinului supravietuitor ; in schimb, calitatea de sot asigura acest drept, chiar daca la data deschiderii succesiunii sotii erau despartiti in fapt. Apoi, copiii conceputi sau nascuti in timpul convietuirii faptice nu se bucura de vreuna din prezumtiile legale de paternitate si sunt considerati din afara casatoriei. Este foarte important de subliniat, ca odata stabilita filiatia paterna a copilului din afara casatoriei, din punct de vedere juridic el este pe deplin asimilat copilului din casatorie (art. 63 Cod. fam.).

Si totusi, in anumite situatii, in anumite limite, dispozitiile Codului familiei profita concubinilor: la stabilirea cotelor cuvenite fiecaruia dintre acestia din masa indiviza a bunurilor comune se va avea in vedere, la fel ca si in cazul determinarii cotelor de contributie la dobandirea comunitatii devalmase a sotilor, contributia efectiva la constituirea masei partajabile; ca si in cazul bunurilor dobandite in timpul casatoriei, bunurile expres si limitativ calificate de legiuitor ca fiind proprii unuia dintre soti (art. 3 Cod. fam.), nu vor intra sub regimul coproprietatii, chiar daca amandoi concubinii au contribuit la achizitionarea acestora[20].

In ceea ce priveste copiii rezultati din relatiile de concubinaj, desi nu sunt incidente prezumtiile legale de paternitate, convietuirea faptica a mamei cu pretinsul tata amana sau, dupa caz, intrerupe cursul termenului de prescriptie al dreptului la actiune in stabilirea paternitatii copilului (art. 60 alin (3) Cod. fam.).

In ultimii ani, literatura juridica a consemnat unele "dizidente" de opinie in legatura cu problematica delicata a acestui fapt social, concubinajul, mergandu-se pana la a reclama necesitatea asimilarii situatiei juridice a concubinului cu cea rezultand din relatiile de familie[21].

Recent, s-a pledat deschis pentru asimilarea relatiilor din casatorie cu cele rezultate din concubinaj[22]. In contextul modificarilor si completarilor aduse Codului penal prin Legea nr. 197/2000, care stabilesc un regim sanctionator agravat pentru unele fapte de violenta savarsite asupra membrilor familiei, art. 149­­¹, nou introdus, precizeaza ca prin "membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste sau gospodareste impreuna cu faptuitorul". Autoarea gaseste criticabila ceea ce ea numeste "omisiune" a legiuitorului in privinta "situatiei juridice a concubinului", persoana care, evident, nu intra in categoria celor ocrotiti prin norma penala, desi "ratiunea instituirii formelor agravate de raspundere penala in cazul rudelor apropiate o constituie nu atat gradul de rudenie, cat mai ales faptul ca aceste persoane locuiesc si gospodaresc impreuna cu faptuitorul, ori si concubinul este o persoana care locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul si, ca atare, el trebuie sa se bucure de aceeasi ocrotire a legii penale" .

SECTIUNEA II - Caracterele casatoriei

In dreptul nostru, actul juridic al casatoriei prezinta doua caractere distincte, si anume: este un act civil sau laic (adica opus caracterului religios) si este un act solemn (adica opus caracterului consensual).

1. Caracterul laic

Acest caracter rezulta din urmatoarele imprejurari: incheierea casatoriei numai in fata delegatului de stare civila[24], inregistrarea casatoriei in registrul de stare civila pentru casatoriti si desfacerea casatoriei numai pe cale judecatoreasca .

Lipsa de valoare juridica a celebrarii religioase a casatoriei

In temeiul dispozitiilor constitutionale care garanteaza libertatea constiintei, oricine fiind liber sa impartaseasca sau nu o credinta religioasa, precum si libertatea exercitarii cultelor religioase, in societatea noastra este admisibila si celebrarea religioasa a casatoriei, insa numai dupa incheierea acesteia in fata delegatului de stare civila, adica numai dupa ce viitorii soti au dobandit calitatea juridica de persoane casatorite.

De aceea, casatoria religioasa nu are nici o valoare juridica in societatea noastra, nici atunci cand intervine dupa incheierea casatoriei civile si nici chiar atunci cand , in pofida legii, ar preceda casatoria civila. Ea nu are nici cel putin semnificatia unei casatorii nule, deoarece este lipsita de orice aparenta juridica de casatorie.

Evolutie istorica si drept comparat

Dreptul sclavagist roman a cunoscut, cu aceeasi valoare juridica, deopotriva casatoria religioasa (confarreatio) si civila (coemptio si usus). In feudalism, datorita extinderii influentei religiei, biserica a dobandit, in cele mai multe tari, dreptul de legiferare, de jurisdictie si de celebrare a casatoriei. Actul juridic al casatoriei a devenit astfel religios.

Constitutia Franceza din 1791 a secularizat casatoria in termeni categorici, proclamand ca "legea nu considera casatoria decat ca un contract civil" . In tara noastra, casatoria a fost secularizata prin Codul civil din 1865, cu mentiunea insa, prin constitutiile viitoare, a unor recomandari directe si indirecte de celebrare a casatoriei religioase.

In tarile europene, acul juridic al casatoriei are, fara exceptie, un caracter civil. Sunt legislatii in care actul juridic al casatoriei are, de asemenea, un caracter exclusiv civil, legislatii in care are un caracter exclusiv religios (unele tari musulmane) si legislatii in care are valoare juridica deopotriva casatoria civila si cea religioasa, viitorii soti putand opta pentru oricare dintre ele.

2. Caracterul solemn

Acest caracter, prevazut de lege ad validitatem rezulta din prezenta persoanala si impreuna a viitorilor soti la oficierea casatoriei, darea consimtamantului in fata delegatului de stare civila care constatand acordul de vointe, declara casatoria incheiata[28].

Unii autori includ in solemnitatea casatoriei si publicitatea acesteia[29] cum insa actul juridic al casatoriei va fi lovit de nulitate nu numai pentru lipsa cumulativa de solemnitate si de publicitate, ci si pentru lipsa fie numai a solemnitatii, fie numai a publicitatii, ne apare mai indicat ca cele doua notiuni sa fie infatisate distinct . De asemenea, nu face parte din solemnitatea casatoriei nici inregistrarea .

Evolutie istorica si drept comparat

In dreptul roman, incheierea casatoriei, din solemna la inceput, cand implica indeplinirea unor formalitati religioase sau civile, a devenit cu timpul pur consensuala.

In dreptul feudal, incheierea casatoriei a ramas in continuare, secole de-a randul, un act consensual. In aceste conditii, dovada casatoriei a devenit din ce in ce mai anevoioasa, de aceea biserica a preluat asupra sa recunoasterea sociala a casatoriei, dispunand obligativitatea incheierii acesteia in fata preotului si a unor martori, incheierea casatoriei devenind astfel solemna.

Apoi, in dreptul tarilor burgheze care au secularizat casatoria, solemnitatea incheierii casatoriei s-a transformat din solemnitate religioasa in solemnitate civila, ceea ce la noi s-a realizat prin Codul civil din 1865. In toate tarile europene, actul juridic al casatoriei are, alaturi de caracterul civil, laic, si unul solemn.

Din definitia casatoriei rezulta mai multe caractere:

1) casatoria este o uniune libera dintre un barbat si o femeie

Casatoria nu se poate incheia decat intre un barbat si o femeie, decat intre un singur barbat si o singura femeie. In ceea ce priveste primul aspect al acestei reguli, legiuitorul - dat fiind temeiul si imperativul ei moral - nici nu a gasit de cuviinta sa o prevada in mod expres in cuprinsul Codului familiei, de vreme ce relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex formeaza obiectul incriminarii penale[32]. Nu mai putin, existenta unei atare reguli rezulta, implicit, dar nu mai putin categoric, din formularea dispozitiilor codului familiei, care in reglementarea casatoriei, se refera, in unele texte, in mod distinct, la "barbatul" si "femeia" care s-au casatorit .

Desigur, in cadrul principiilor eticii si al regulilor de convietuire in societate, o atare problema nu s-ar putea ridica decat in cazul existentei asa-numitului "transsexualism" - mai exact, se poate discuta daca regula este sau nu respectata, in ipoteza in care unul dintre viitorii soti ar prezenta simptomele acestei boli.

Denumita abreviativ, in unele lucrari medicale "metamorfoza sexuala paranoica", aceasta boala - sau mai exact acest sindrom - se caracterizeaza in principal prin dorinta obsesiva de a-si schimba sexul prin sentimentul intim si autentic de a face parte din sexul opus. Bolnavul solicita sprijinul medicinei pentru a stabili concordanta cu sexul caruia, in mod inexplicabil, isi inchipuie ca apartine. Anomalia prezentata este mai raspandita decat s-ar putea crede la prima vedere.

Din punct de vedere juridic si in legatura cu trasaturile casatoriei, existenta ei a ridicat in literatura juridica doua probleme mai insemnate: a) daca este satisfacuta cerinta incheierii casatoriei intre un barbat si o femeie, atunci cand - impotriva aparentelor anatomice - unul dintre parteneri se considera si se comporta ca fiind de acelasi sex cu viitorul sau sot?; b) ce sex trebuie sa aiba persoana cu care se va casatori transsexualul operat?. Sexul cerut de realitatea anatomica dinaintea operatiei sau cel inclus de realitatea anatomica realizata prin operatie?

Cat priveste prima problema, din punct de vedere al dreptului, este valabila casatoria transsexualului cu o persoana avand sexul corespunzator anatomiei si nu imaginatiei sale. Totusi, in literatura se arata ca exista exemple cand o asemenea casatorie a fost anulata[34].

Cat priveste cea de-a doua problema, in literatura juridica se invedereaza ca, dupa ce schimbarea de sex a fost inregistrata la oficiul starii civile, transsexualul masculin nu se poate casatori cu un barbat; cel feminin, dupa operatie nu se poate casatori cu o femeie. Dar validitatea unei asemenea uniuni este insa indoielnica.

2) casatoria este liber consimtita

Casatoria se incheie prin consimtamantul nesilit al viitorilor soti, libera lor manifestare, bazata pe afectiune, nefiind ingradita in nici o masura de nici o alta consideratie si mai ales de consideratii de ordin patrimonial. Aceasta spre deosebire de ceea ce se intampla in dreptul roman presocialist, in care libertatea consimtamantului la casatorie era ingradita in privinta unor anumite categorii sociale. Astfel, legea impunea viitorului sot, daca era membru al corpului diplomatic sau consular, ori functionar al Ministerului Afacerilor Externe, obligatia de a obtine in prealabil autorizatia acestui minister, aprobare ce se dadea si in functie de avere[35].

Libertatea incheierii casatoriei nu infatiseaza nici in prezent caracterele unui drept absolut. Ea este, in primul rand, ingradita prin conditiile de fond si de forma pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce vor sa se casatoreasca. Dar, ingradirile acestea nu reprezinta decat masuri de legitima ocrotire a intereselor insesi a celor ce vor sa se casatoreasca, fara a se urmari nici o alta finalitate.

3) casatoria este monogama

Codul familiei constata in mod expres, aceasta regula fundamentala a institutiei casatoriei, atat prin impiedicarea celui casatorit de a incheia o noua casatorie[36], cat si prin sanctionarea cu nulitate absoluta a casatoriei incheiate cu nesocotirea impiedicarii legale . Au existat si exista organizari sociale care consacra poligamia, uniune matrimoniala alcatuita din mai mult de doua persoane. Poligamia se infatiseaza fie sub forma poliandriei (uniune matrimoniala in care o femeie este sotia mai multor barbati), fie sub forma de poliginie (uniune matrimoniala a unui singur barbat cu mai multe femei) .

In tara noastra - nu numai in prezent, dar si in trecut - casatoria a fost intotdeauna monogama. In vederea asigurarii caracterului monogam al casatoriei, Codul penal sanctioneaza cu inchisoare pe cel care, mai inainte de a fi desfacut, ori incetat casatoria anterioara, incheie o noua casatorie[39], precum si pe cel care, nefiind casatorit, incheie casatoria cu o persoana pe care o stie casatorita. Iar fapta delegatului de stare civila care, stiind ca o persoana este casatorita, procedeaza la incheierea unei noi casatorii, constituie dupa caz, fie complicitate la infractiunea de bigamie, fie infractiunea de abuz in serviciu .

4) casatoria se incheie in formele cerute de lege

Ea are deci un caracter solemn. Acest caracter se exprima, printre altele, prin aceea ca se incheie numai intr-un anumit loc, in fata unei autoritati de stat, intr-o zi dinainte fixata si in prezenta efectiva si concomitenta a ambilor viitori soti, cu posibilitatea pentru public de a asista. Fiind un act solemn, legea stipuleaza pentru validitatea casatoriei solemnitati deosebite, incepand cu prezenta personala impreuna a viitorilor soti pentru exprimarea consimtamantului in fata ofiterului de stare civila. Ofiterul de stare civila, dupa ce constata ca s-au indeplinit conditiile cerute de lege declara incheiata casatoria. Prin solemnitatea casatoriei nu trebuie inteleasa si publicitatea acesteia, care este o conditie diferita, pe care legiuitorul o cere a fi intrunita alaturi de cea a solemnitatii[41].

5) casatoria are un caracter civil

Incheierea si inregistrarea casatoriei sunt de competenta exclusiva a autoritatii de stat. Potrivit dispozitiilor constitutionale care garanteaza tuturor cetatenilor libertatea constiintei si libertatea exercitarii cultului religios, sotii au posibilitatea sa procedeze si la celebrarea religioasa a casatoriei, dar aceasta numai dupa incheierea casatoriei in fata autoritatilor de stat[42]. Aceasta celebrare religioasa nu produce nici un efect juridic. Tot astfel uniunea incheiata numai religios nu are valoare juridica. Fiind in opozitie cu caracterul dominant religios pe care l-a avut in trecut, caracterul laic al casatoriei mai rezulta si din cuprinsul dispozitiilor art. 3 din Codul familiei, in care se stipuleaza ca "numai casatoria incheiata in fata ofiterului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti." precum si ale art. 17 Codul familiei care reglementeaza modul de inregistrare in Registrul Actelor de Stare Civila, a actului de casatorie.

6) casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi intre barbat si femeie

Aceasta egalitate se refera atat la conditiile in care se incheie casatoria, cat si la relatiile dintre soti sau dintre acestia si copiii lor. Egalitatea dintre barbat si femeie depaseste limitele relatiilor de familie pentru a se aplica in intreg domeniul relatiilor sociale. In ceea ce-i priveste pe soti, legea fundamentala in art. 44 pct. 1 arata ca familia se intemeiaza si pe egalitatea sotilor. Egalitatea femeii cu barbatul este prevazuta si in diferite acte internationale[43].

Codul familiei, in art. 1 alin (4) contine reglementarea de principiu care consacra egalitatea femeii cu barbatul, atat in relatiile dintre soti, cat si in exercitarea drepturilor fata de copii. Apoi, in art. 25, se arata ca "barbatul si femeia au obligatii si drepturi egale in casatorie", iar in art. 26 ca "sotii hotarasc de comun acord in tot ceea ce priveste casatoria". In privinta numelui, legea permite sotilor fie sa-si pastreze, fiecare, numele avut inainte de incheierea casatoriei, fie sa-si aleaga numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.

In conformitate cu textele mentionate, relatiile personale si patrimoniale dintre soti si cele dintre parinti si copii sunt reglementate in lumina egalitatii dintre barbat si femeie.

7) casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii

Acest caracter se desprinde din continutul dispozitiilor art. 1 alin (3) Codul familiei. Desi in mod obisnuit prin familie se inteleg parintii si copiii, chiar si numai cei doi soti compun o familie.

Casatoria incheiata cu un alt scop decat cel al intemeierii unei familii este sanctionata cu nulitatea absoluta, avand in vedere incalcarea unei norme cu caracter imperativ. Se pot incheia casatorii intre oameni de varsta inaintata sau intre persoane incapabile de a procrea, sau chiar in ultimele momente ale vietii, pentru a legaliza o uniune de fapt preexistenta, desi in aceste cazuri scopul casatoriei este limitat.

Casatoria este ocrotita de lege, deoarece constituie baza familiei. Intemeierea relatiilor de familie constituie continutul casatoriei, cauza necesara si determinanta a acesteia.

8) Casatoria se incheie pe viata

In principiu, legatura casatoriei este menita sa dainuiasca intre soti pe tot timpul vietii lor. Casatoria nu se poate desface prin consimtamantul mutual al sotilor si cu atat mai putin prin consimtamantul unuia dintre ei. Casatoria se poate desface prin divort.

CAPITOLUL II

CONDITIILE DE FOND ALE CASATORIEI

SECTIUNEA I - Notiuni introductive

In vederea incheierii valabile a casatoriei si a obtinerii recunoasterii sociale este necesara indeplinirea cumulativa a doua categorii de conditii: de fond si de forma. Distinctia isi vadeste utilitatea in cazul casatoriei cu element de extraneitate, cand, din punct de vedere al conditiilor de fond, fiecare dintre viitorii soti se va supune legii nationale, iar conditiile de forma vor fi guvernate de legea locului celebrarii casatoriei[44].

Conditiile de fond pot fi grupate in cerinte legale la casatorie - adica manifestari, stari de fapt care trebuie sa existe in momentul casatoriei - si impedimente la casatorie, sau piedici la casatorie - adica imprejurari de fapt in prezenta carora casatoria este oprita.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Casatoria si familia prezinta o importanta foarte mare. Ele pot fi primite ori cercetate de diferite discipline, cum ar fi Dreptul si Sociologia.

Lucrarea de fata, desi are caracter juridic si deci prezinta aspectele privind casatoria care intereseaza pe jurist ori pe orice persoana, dar din punct de vedere al Dreptului nu ignora si aspectele nejuridice referitoare la casatorie si familie, care se prezinta ca o monografie privind casatoria si familia, cu un caracter pluridisciplinar.

Familia este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si uneori alte persoane intre care exista relatii de rudenie. De asemenea, sotii singuri, fara copii, formeaza o familie.

Notiunea de familie comporta discutii, putand fi privita atat din punct de vedere sociologic, cat si juridic. In sens sociologic, familia, ca forma specifica de comunitate umana, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese sau intr-ajutorare, relatiile de familie avand caracter de complexitate pe care nu-l gasim la alte categorii de relatii sociale.

In mod obisnuit familia da nastere, mai multor raporturi: de casatorie ce constituie baza familiei, cele dintre soti ce constituie efectele casatoriei; cele dintre parinti si copii ce sunt rezultatul raporturilor dintre soti, cele dintre alte persoane care mai fac parte din familie.

Familia este o institutie multifunctionala. Daca in aceasta privinta exista un acord anonim, parerile difera atunci cand este vorba de a stabili care sunt aceste functii, in general specialistii oprindu-se asupra celor actuale, evident mult reduse. In trecut, functiile familiei au fost insa mult mai numeroase si mai ample si pentru a se putea face o comparatie si o analiza cantitativa s-a propus un model ideal, cu zece functii: biologica, demografica, economica, politica, juridica, etica, religioasa, educativa, psihologica, individuala si psihologica sociala, model ce poate lua forma unei diagrame polare functionale.

In sens juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii care izvorasc din casatorie, rudenie, precum si din alte raporturi asimilate relatiilor de familie, familia fiind o realitate juridica prin reglementarea ei de catre lege.

Notiunile sociologica si juridica de familie in mod obisnuit coincid si se suprapun. Sunt insa situatii in care aceasta corespondenta nu exista. Asa de pilda, in cazul desfacerii casatoriei prin divort relatiile de fapt, in sens sociologic, inceteaza intre soti, deoarece nu mai exista intre ei comunitate de viata si interese, dar unele drepturi si obligatii, deci relatii de familie in sens juridic, continua sa existe. Tot astfel, cand copilul este incredintat unei institutii de ocrotire inceteaza relatiile de fapt intre acesta si parintii lui, nu insa si relatiile juridice care se exprima in obligatia de a plati contributia la intretinerea copilului.

Statul sprijina dezvoltarea si consolidarea familiei prin masuri economico-sociale. Ocrotirea casatoriei si familiei se realizeaza nu numai cu ajutorul normelor dreptului familiei, ci si cu ajutorul altor norme juridice, ceea ce le confera statutul de institutie. Codul reglementeaza conditiile incheierii, drepturile si obligatiile personale si patrimoniale ale sotilor si desfacerea acesteia prin divort.

Ocrotirea casatoriei se realizeaza totodata prin egalitatea dintre soti si raporturile prezentei lucrari, incheierea casatoriei este supusa acestor cerinte legale in scopul intemeierii unei familii trainice, sanatoase, atat din punct de vedere fizic, cat si moral, care sa-si poata indeplini functiile ce-i revin in cadrul societatii noastre. De aceea, legea permite incheierea casatoriei numai acelor persoane care au aptitudinea, fizica si morala, de a intemeia o familie. Cerintele legale pentru incheierea casatoriei mai sunt menite sa asigure exprimarea unui consimtamant liber si constient al viitorilor soti.

Dreptul nostru a suprimat conditiile de fond sau impedimentele la casatorie cunoscute anterioarelor reglementari si anume: consimtamantul parintilor sau al ascendentilor pentru cei care nu aveau varsta de 21 ani; impedimentul la casatorie dintre nas si fina sau dintre nasa si fin; impedimentul rezultand din extinderea incestului de la rudenie la afinitate; termenul de viduitate, adica interzicerea casatoriei femeii vaduve sau divortate inainte de trecerea unui termen de 300 de zile de la incetarea casatoriei anterioare; impedimentul pe criterii discriminatorii de rasa. De lege ferenda, este indicat ca femeia minora sa se poata casatori numai cu incuviintarea parintilor, ori a tutorelui, dupa caz. Exista de asemenea propuneri de lege ferenda pentru acordarea dispensei de varsta barbatului care nu are 18 ani si exista un copil.

Lucrarea este structurata pe capitole, urmand ordinea sau succesiunea din lucrarile de referinta in domeniu, bazata pe opiniile unor autori de specialitate, practica din domeniul dreptului familiei si contributiile personale ale autorului, oferind o informatie completa.

BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE, CURSURI, MANUALE

II. PRACTICA JUDICIARA

III. ACTE NORMATIVE