Protectia drepturilor omului si garantarea dreptului de aparare prin principiile fundamentale ale dreptului procesual penal

Protectia drepturilor omului si garantarea dreptului de aparare prin principiile fundamentale ale dreptului procesual penal

1. Consideratii generale

Garantarea dreptului de aparare in procesul penal ca principiu fundamental al dreptului procesual nu poate fi abordat decat in conexiune cu celelalte principii fundamentale care guverneaza aceasta ramura de drept si implicit procesul penal.

Date fiind aspectele invederate mai sus, sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal trebuie inteles ca o totalitate de reguli ce se interconditioneaza in mod dialectic[1].

Principiile fundamentale ale procesului penal au aparut intr-o anumita etapa a evolutiei dreptului intr-o forma, care ulterior a cunoscut modificari si abordari diverse determinate in principal pe de o parte de evolutia istorica a dreptului procesual penal, a sistemelor procedurale penale, cat si a diversilor doctrinari care au abordat din punct de vedere teoretic acest subiect.

Privite din aceasta perspectiva, putem aprecia ca principiile fundamentale ale procesului penal nu sunt dogme imuabile, nu sunt stabilite o data pentru totdeauna, ci au o valoare relativa, determinata de continua miscare si transformare pe care stiinta dreptului procesual penal o cunoaste in decursul timpului. Din aceasta observatie putem deduce ca principiile fundamentale sunt supuse legii progresului deoarece dreptul, ca si viata se afla intr-o continua miscare si nu pot fi inchistate in dogme si institutii incremenite.

Ele trebuie sa se adapteze la conceptia sociala, juridica si politica a fiecarei tari si epoci[2].

Notiunea de principiu fundamental

Notiunea de principiu fundamental al procesului penal a prins contur in mod deosebit in gandirea juridica si in abordarea stiintifica a dreptului procesual penal constituindu-se intr-o categorie juridica teoretica cu aplicare practica in planul elaborarii legislative.

Definirea explicita sau implicita a principiilor fundamentale ale procesului penal a cunoscut abordari diferite, determinate de timpul cand acestea au fost enuntate de autori, precum si de politica penala dusa de autoritatile statului de unde provine autorul.

Astfel, reputatul penalist Ion Tanovicianu, cand vorbeste despre principii fundamentale, le prezinta ca fiind acele reguli care prezida elaborarea normelor pozitive de procedura penala ce sunt utilizate in interpretarea acestor norme, astfel ca de cunoasterea lor sunt interesati atat legiuitorul cat si interpretul[4].

Profesorul Traian Pop de la Facultatea de Drept din Cluj defineste principiile fundamentale ale dreptului procesual, sau ale procesului penal ca fiind acele principii pe care se intemeiaza sistemul dreptului procesual penal si organizarea procesului penal[5].

Profesorul Nicolae Volonciu arata ca notiunea de principiu al procesului penal poate fi definita intr-un sens larg ca fiind ansamblul regulilor generale care prezinta o mare importanta in procesul penal, iar in sens restrans acele idei diriguitoare care sunt proprii atat procesului penal, in integralitatea sa, cat si fiecarei faze procesuale in parte[6].

Prin principiile de baza ale procesului penal se inteleg regulile cu caracter general in temeiul carora este reglementata intreaga desfasurare a procesului penal[7].

Regulile de baza ale procesului penal sunt norme de procedura penala cu caracter de principii fundamentale[8].

Notiunea de principiu fundamental al procesului penal poate fi retinuta numai in sensul de regula care sta la baza intregii activitati procesuale, de aceea nu pot fi considerate ca principii fundamentale acele reguli care privesc numai una din fazele procesului penal[9].

Deci, principiile fundamentale ale procesului penal ar putea fi definite ca fiind regulile generale care guverneaza toate institutiile procesuale si fazele procesului penal[10].

Indiferent de definitia pe care au cunoscut-o, principiile fundamentale ale procesului penal constituie un temei neandoielnic si principal pentru orientarea in practica a organelor judiciare in numeroase situatii complexe si uneori deosebit de complicate, care nu sunt integral reglementate sau cu privire la care nu exista norme juridice de amanunt[11].

In aceste situatii, principiile fundamentale ale procesului penal pot ajuta si orienta organele judiciare, intrucat rezolvarea conform acestor principii se inscrie in tendinta generala de solutionare a cauzelor penale[12].

Sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal

Normele de procedura penala au un caracter eminamente de ordine publica. Din acest caracter se desprind principiile fundamentale si din interesul specific al normelor de procedura penala care stau la baza dreptului procesual penal[13].

Consideratii de oportunitate, de politica criminala si mai ales de organizare sociala si politica, au facut ca principiile fundamentale ale dreptului procesual penal sa prezinte variatiuni in stiinta si dreptul pozitiv al diferitelor state, chiar in aceeasi epoca, iar in epoci diferite, variatiunile principiilor au fost atat de mari, incat au determinat succesiunea in cursul istoriei dreptului procesual penal, a trei sisteme procedurale penale fundamentale: sistemul acuzatorial, sistemul inchizitorial si sistemul mixt[14].

Clasificarea principiilor fundamentale a cunoscut diverse forme dupa perioada istorica si autorii acestora.

In Tratatul de drept si procedura penala a lui Ion Tanoviceanu si Vintila Dongoroz sunt grupate in trei principii primare: principiul realitatii, principiul legalitatii si principiul obligativitatii, iar celelalte principii sunt derivate si consecinte ale celor dintai[15].

Profesorul Eugenio Florian[16] trateaza principiile fundamentale, legandu-le pe unele de obiectul procesului, pe altele de formele procedurale, iar pe altele de activitatatea procesuala .

Intr-o alta clasificare gasim principiul acuzatorial, principiul oficialitatii, principiul adevarului material, principiul garantiei drepturilor individuale si principiile procesuale generale .

In evolutia istorica a conceptiilor juridice din doctrina romaneasca referitor la sistemul principiilor procesului penal se diferentiaza doua etape, respectiv abordari pana la elaborarea Codului de procedura penala din 1936 si cele de dupa aceasta data.

De remarcat ca pana in 1936, codurile de procedura penala nu au cuprins in structura lor norme care sa faca referire directa la principii fundamentale, astfel ca autorii au relevat sistemul de principii, urmare a unor dispozitii prevazute in Constitutie sau alte norme ce reglementau activitatea organelar judecatoresti sau ale parchetului, ceea ce a si determinat multitudinea de opinii in materia identificarii si enuntarii acestor principii. In opinia unor autori[19] existenta reglementarilor din capitolul I referitoare la scopul si regulile de baza ale procesului penal nu si-ar gasi locul in cuprinsul codului de procedura penala, cu exemplificarea altor state europene si lasarea acestei chestiuni pe seama doctrinei.

Dupa decembrie 1989, in tara noastra s-a manifestat o tendinta de clarificare si perfectionare a sistemului principiilor fundamentale, prin modificarile succesive care le-a cunoscut Codul de procedura penala.

Sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal, inteles ca totalitate de reguli ce se interconditioneaza in mod dialectic va trebui sa capete o structura corespunzatoare noilor realitati sociale; in acest sens trebuie aratat ca, in desfasurarea procesului penal, vor fi calauzitoare principiile fundamentale noi, imbogatindu-se in acelasi timp, in continut si esenta actualele reguli de baza ale acestei activitati sociale[20].

Modificarile survenite in Codul de procedura penala dupa 1990, cat si noutatile in materie cuprinse in noua Constitutie a Romaniei au adus clarificari si redefiniri, respectiv imbunatatiri structurale la unele din principiile care existau, precum si unele noi. Prin art. 5 indice 1 a fost introdus principiul "Respectarea demnitatii umane" .

Imbunatatiri sub aspectul structurii si claritatii au cunoscut principiile garantarii libertatii persoanei si grantarii dreptului de aparare.

Totodata au fost inscrise intre principiile fundamentale si prezumtia de nevinovatie si egalitatea in procesul penal asa cum sunt stipulate in Constitutia Romaniei.

Ca o consecinta a prevederilor constitutionale , o importanta deosebita o au prevederile conventiilor internationale la care tara noastra este parte, si in special Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale . Importanta acestei conventii si a altora care reglementeaza apararea drepturilor omului si implicit dreptul la aparare in procesul penal va fi relevata si aprofundata in continutul altui capitol.

4. Imbinarea dialectica a principiilor fundamentale

Principiile fundamentale ale procesului penal nu actioneaza in mod izolat, ele se imbina in mod dialectic, fiind legate intre ele in toate fazele procesului penal, guvernand in substanta lor toate institutiile de drept penal care se manifesta in cadrul procesului penal.

Nu putem vorbi de o manifestare reala a principiului garantarii dreptului de aparare in procesul penal daca nu avem in vedere si celelalte principii.

De pilda, fara respectarea principiului legalitatii nu poate fi vorba de garantarea dreptului de aparare cum in aceeasi situatie ne aflam cand este vorba despre celealte principii cum sunt aflarea adevarului, prezumtia de nevinovatie, principiul oficialitatii, al rolului activ, egalitatea persoanelor in procesul penal si toate celelalte principii.

Oricare principiu are o anumita contingenta cu celelalte principii. Sunt principii care se leaga dialectic atat de strans de altele incat le determina continutul si intinderea. Mai mult, unele principii nu-si gasesc justificarea decat in masura aplicarii altora[24].

Principiul garantarii dreptului de aparare se interfereaza si cu principiile dreptului penal substantial cum ar fi principiul egalitatii in fata legii penale sau cel care statueaza ca infractiunea este unicul temei al raspunderii penale.

Principiul egalitatii in fata legii penale este principiul care exprima regula ca toti indivizii din societate sunt egali in fata legii.

Art. 17, al 2 cod penal consacra faptul ca infractiunea este unicul temei al raspunderii penale. Principiul functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei, intrucat fara savarsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala a persoanei ce a savarsit-o[25].