Pedepsele pentru minori

Pedepsele pentru minori

Luandu-se in considerare starea de minoritate a autorului unei fapte
prevazute de legea penala ce prezuma un grad de pericol social al faptelor
mai redus, s-a impus reglementarea unui regim sanctionator diferit de cel al
majorilor. Prin art. 109 C. pen., legiuitorul a consacrat aceasta diferentiere
prevazand ca:

"Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt inchisoarea sau amenda prevazute de lege pentru infractiunea savarsita. Limitele pedepselor se reduc la jumatate. In urma reducerii, in nici un caz minimul pedepsei nu va depasi 5 ani.

Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata, se aplica minorului inchisoarea de la 5 la 20 de ani." (art. 109 alin. 1 si 2 C.pen.)

In cazul in care infractorul minor a savarsit o infractiune in conditiile provocarii, instanta va lua in considerare, la fixarea pedepsei legale prevazute pentru minori, si dispozitiile legale privitoare la circumstanta atenuanta a provocarii[1].

Inchisoarea

In ceea ce-i priveste pe minori, limitele acestei pedepse sunt determinate in functie de limitele speciale prevazute de lege pentru infractiunea savarsita de major, limitele, in cazul celor din urma, fiind reglementate in normele de incriminare.

Pentru minor limitele se reduc la jumatate, iar reducerea se face atat in raport cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea in sine, cat si cu pedeapsa prevazuta pentru formele agravante sau atenuante ale infractiunii comise. De asemenea, pentru minor, in cazul tentativei se vor stabili limitele in functie de limitele pedepsei reduse. Exista, insa, in practica si solutii contrare; astfel se considera ca au prioritate limitele legale prevazute de tentativa, urmand ca acestea sa fie reduse conform reglementarilor cu privire la minoritate[2].

In cazul pedepsei detentiunii pe viata, aceasta nu se aplica minorilor, pedeapsa va fi inchisoare de la 5 la 20 de ani. O data stabilita pedeapsa pentru minorul infractor, se va continua individualizarea ei in raport cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei, aceasta producandu-si efectele in raport cu limitele pedepsei determinate pentru savarsirea infractiunii de catre minor.

Condamnarea la pedeapsa inchisorii pentru o infractiune savarsita in timpul minoritatii nu poate constitui primul termen al recidivei, in cazul in care condamnatul ar savarsi din nou infractiunea (art. 38 lit. a C. pen.)[3]. Cu toate ca nu reprezinta un prim termen al recidivei, instanta va tine seama de acea infractiune in momentul individualizarii pedepsei.

Cu privire la infractiunile concurente, se vor aplica dispozitiile art. 34 C. pen. privind contopirea pedepselor pentru infractiunile in concurs, in situatia in care s-au stabilit numai pedepse. Daca s-au stabilit pentru unele pedepse, iar pentru altele masuri educative, acestea din urma vor fi revocate pentru ca nu se pot lua si masuri educative si pedepse in concurs de infractiuni, iar pedepsele se vor contopi, aplicandu-se astfel pedeapsa rezultata.

In practica, in numeroase cazuri instanta aplica pedepse mici pentru concurs de infractiuni, la care nu se adauga nici un spor, iar in final se dispune suspendarea executarii pedepsei, astfel incat functia de reeducare a minorului pe care aceasta ar trebuie sa o aiba, opereaza intr-o mica masura[4].

Spre deosebire de pedepsele complimetare, a caror neaplicare, in cazul minorilor, este prevazuta expres in lege, in art. 109 alin. 3 C. pen., pedepsele accesorii se aplica minorilor[5]. In conformitate cu art. 71 alin. 2 C. pen., pedeapsa accesorie presupune interzicerea drepturilor prevazute la art. 64 C. pen., din momentul ramanerii definitive a sentintei si pana la terminarea executarii pedepsei, eventual gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori implinirea termenului de prescriptie a executarii. Desi se sustine inutilitatea aplicarii pedepsei accesorii inculpatilor minori, trebuie avut in vedere faptul ca, in timpul executarii pedepsei inchisorii, acestia ar putea deveni majori si astfel se vor bucura de drepturile prevazute in art. 64 C. pen.

Condamnarile care s-au pronuntat in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi conform art. 109 alin. final C. pen. Ele nu decurg din aplicarea pedepselor accesorii, dar sunt constatate si aplicate de alte organe, insa dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Astfel, in conformitate cu art. 50 alin. 1 din 1. 92/1992 fostul condamnat minor va putea deveni judecator, avocat si nu va fi exclus de la tutela (art. 117 C. familiei).

Din durata inchisorii nu se poate scadea perioada in care minorul a fost internat intr-un centru de reeducare, datorita faptului ca masura internarii e o masura educativa si nu poate fi asimilata cu retinerea sau arestarea preventiva .

Cu privire la executarea pedepsei inchisorii, minorii condamnati vor fi separati de inculpatii majori; vor avea locuri speciale de detentie unde li se va asigura posibilitatea de a continua studiile si de a dobandi o pregatire profesionala corespunzatoare.

Amenda

Ca si pedeapsa cu inchisoarea si amenda se aplica, in cazul infractorilor minori in limite reduse la jumatate fata de limitele generale prevazute pentru infractiunea savarsita (art. 109 alin. 1 C. pen.).

In ceea ce priveste aplicarea pedepsei amenzii infractorilor minori exista numeroase discutii pro si contra. Astfel, unii penalisti sustin ca aplicarea amenzii infractorului minor nu e conditionata de realizarea unor venituri proprii de catre acesta, altii considera ca aceasta pedeapsa nu se aplica infractorilor minori decat atunci cand ea poate fi efectiv executata de acestia, adica au un venit personal, dobandit din munca proprie.

In primul caz, argumentatia consta in faptul ca aceasta pedeapsa este benefica pentru minorul care are mai putin de 1 an pana la varsta majoratului, astfel incat instanta nu poate lua o masura educativa pentru ca in timpul judecatii acesta devine major, iar pentru a aplica o pedeapsa cu inchisoarea, aceasta sanctiune ar fi prea severa.

Pentru a doua situatie se argumenteaza cu faptul ca raspunderea penala e personala, iar daca minorul nu dispune de venituri proprii, nu poate fi platita amenda de catre parinti sau cei insarcinati legal cu educarea lui, deoarece s-ar incalca acest principiu.

Trebuie avut in vedere faptul ca, cel putin in a doua situatie juridica expusa anterior, asa cum imposibilitatea de a plati amenda de catre infractorii adulti nu-i exclude pe acestia de la aplicarea amenzii, acelasi tratament, din motive de echitate, trebuie admis si pentru infractorii minori.

Se observa, totusi, ca legiuitorul a prevazut pedeapsa amenzii mare, deoarece limitele ei, chiar reduse la jumatate, apar ca fiind prea severe fata de un minor, mai ales daca se tine seama de veniturile pe care le pot avea si de conditiile social-economice.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei este reglementata de
art. 110 C. pen. care prevede ca termenul de incercare cuprinde durata
pedepsi inchisorii la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani,
fixat de instanta.

In cazul in care pedeapsa este amenda termenul este de 6 luni.

Institutiile reglementate in art. 81 - 82 C. pen. sunt, astfel, prezente si in art. 110 C. pen, iar aceasta presupune ca si in cazul inculpatilor minori trebuie indeplinite de conditiile din art. 81. Singura deosebire prevazuta in art. 110 C. pen. consta in intervalul de timp ce se adauga la cuantumul pedepsei aplicate, care nu este fix, respectiv pentru inchisoare intre 6 luni si 2 ani, iar pentru amenda de 6 luni.

Singura obligatie pe care o are cel condamnat, in conditiile art. 81 si 110 C. pen. este de a nu savarsi o noua infractiune in termenul de incercare, sub amenintarea revocarii suspendarii si executarii in intregime a pedepsei care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

Prevederile art. 83 - 86 C. pen., privind anularea si revocarea suspendarii si reabilitarea de drept, sunt aplicate in intregime pentru inculpatul minor condamnat la o pedeapsa (inchisoare sau amenda) cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Trebuie mentionat si faptul ca in cazul infractorilor minori, prin pedeapsa prevazuta de lege in sensul art. 81 alin. 3 din C. pen. se intelege pedeapsa rezultata din aplicarea dispozitiilor de reducere ale art. 109 alin. 1 din C. pen. la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. Ca urmare, minorului i se poate suspenda conditionat executarea pedepsei inchisorii de cel mult 3 ani si, respectiv, de cel mult 2 ani in caz de concurs de infractiuni, atunci cand limita de pana la 12 ani a pedepsei prevazute de lege este determinata de aplicarea dispozitiei de reducere inscrisa in art. 109 alin. 1 C. pen.

Cu privire la art. 81 alin. 3 din C. pen. exista numeroase discutii, astfel:

unele instante, care au considerat ca limitele pedepsei prevazute de lege
in cazul minorilor, sunt cele prevazute de textul de lege prin care se
incrimineaza infractiunea comisa, iar nu cele ce rezulta din dispozitiile art.
109 alin. 1 C. pen., s-au pronuntat in sensul ca minorii nu pot beneficia de
suspendarea conditionata a executarii pedepsei daca pedeapsa inchisorii
prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este mai mare de 12 ani;

alte instante au hotarat ca, in cazul minorilor infractori, prin pedeapsa
prevazuta de lege in sensul art. 81 alin. 3 C. pen. se intelege pedeapsa
rezultata din aplicarea dispozitiilor de reducere ale art. 109 alin. 1 din C. pen.
la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita.

Acest ultim caz e considerat corect[9], astfel prin art. 81 alin. 3 C. pen. se prevede ca "suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura." insa, in cazul infractiunilor savarsite de minori, limitele de pedeapsa sunt cele rezultate din reducerile determinate de starea de minoritate prevazuta in lege.

Daca in alin. 1 al art. 109 C. pen. se prevede ca pedepsele ce se aplica minorilor sunt reduse la jumatate insa minimul pedepsei nu va depasi 5 ani, tot astfel, prin alin. 2, 3 si 4 ale aceluiasi art. 109 se prevede ca daca pentru infractiunea savarsita pedeapsa este detentiunea pe viata se aplica minorului inchisoare de la 5 la 20 de ani, pedepsele complimentare nu se aplica minorilor si condamnarile pentru faptele savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi. Este evident, deci, ca limitele de pedeapsa in cadrul acestui sistem sanctionator cu caracter special sunt determinate prin derivatie.

Ca urmare, pentru infractiunile savarsite in stare de minoritate, conditia restrictiva prevazuta la art. 81 alin. 3 C. pen. nu poate fi luata in considerare decat prin coroborarea ei cu dispozitia obligatorie de reducere a limitelor pedepsei inchisorii, prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, in raport cu proportia fixata prin art. 109 alin. 1 C. pen. O astfel de interpretare se impune si in raport cu cerintele Conventiei pentru drepturile copilului, ratificata prin L. nr. 18 din 27 septembrie 1990, care prevede in art, 40 ca oricarui copil dovedit ca a incalcat legea penala i se recunoaste dreptul la un tratament care sa tina seama de varsta si de necesitatea de a facilita reintegrarea sa in societate, urmarindu-se, in principal, supravegherea si indrumarea lui, pe cat posibil, fara a se recurge la privarea sa de libertate[10].

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau sub control cuprinsa textul introdus prin Legea 140/1996. Astfel se prevede ca instanta poate dispune, pe durata termenului de incercare, dar pana la implinirea
majoratului de catre minor, respectarea de catre acesta a obligatiilor si
masurilor de supraveghere prevazute in art. 86³ C. pen. O alta distinctie intre

cele doua articole consta si in aceea ca in timp ce art. 110 C. pen prevede suspendarea executarii pedepsei avand in vedere atat pedeapsa inchisorii, cat si a amenzii, art. 110 C. pen. prevede suspendarea conditionata numai pentru pedeapsa inchisorii.

In acest din urma caz, pedeapsa poate fi dispusa numai in situatiile in care pedeapsa inchisorii nu depaseste 3 ani sau, in caz de concurs de infractiuni, 2 ani. Si aici, termenul de incercare este format din durata pedepsei inchisorii la care se adauga acelasi interval de timp, de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanta[11].

Legiuitorul a stabilit ca pana la expirarea termenului de incercare, daca minorul nu implineste varsta de 18 ani, instanta, odata cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie sa incredinteze supravegherea minorului unei persoane sau institutii din cele prevazute la art. 103 C. pen., precum si sa stabileasca una sau mai multe obligatii, pentru minor, din cele prevazute in art. 103 alin. 3 C. pen.

In cazul in care durata termenului de incercare continua si dupa implinirea varstei de 18 ani, instanta va putea impune - pe parcursul acestei perioade - respectarea masurilor de supraveghere ori a obligatiilor prevazute de art. 86³ C. pen.

Daca se constata ca minorul se sustrage de la indeplinirea obligatiilor prevazute la art. 103 alin. 3 C. pen. - conform art. 1 IO¹ alin. 3 teza 1 C. pen. - se poate dispune revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. De asemenea, neindeplinirea masurilor de supraveghere ori a obligatiilor stabilite de instanta in conformitate cu art. 86³ C. pen. poate atrage fie revocarea suspendarii, fie prelungirea termenului de incercare (se aplica art. 86⁴ alin. 2 C. pen.). De altfel, in art. 86⁴ alin. 2 C. pen. se prevede posibilitatea revocarii suspendarii executarii pedepsei sau prelungirea termenului de incercare cu cel mult 3 ani.

Insa, in cazul condamnatilor minori termenul de incercare nu poate fi de 3 ani, deoarece s-ar depasi termenul maxim prevazut de lege, mai precis durata pedepsei plus intervalul maxim de 2 ani, ceea ce nu este posibil. Astfel, termenul de incercare, in ceea ce-i priveste pe minori, nu poate depasi 2 ani la care se adauga durata pedepsei aplicate, conform art. 110 C. pen.

In art. 110¹ alin. 2 C. pen. se prevede ca: "Dispozitiile art. 81 alin. 3 si 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 si 86 se aplica in mod corespunzator." Pe larg, nu va putea fi dispusa suspendarea conditionata a pedepsei in cazul infractiunilor cuprinse in art. 81 alin. 3 nici daca paguba nu a fost reparata sau plata garantata; conform art. 82 alin. 3 C. pen. termenul de incercare se socoteste de la data ramanerii definitive a hotararii de suspendare conditionata a executarii pedepsei; art. 83 C. pen. - se revoca suspendarea conditionata in cazul savarsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare; art. 84 C. pen. - se poate revoca suspendarea si in cazul neexecutarii obligatiilor civile stabilite de hotararea de condamnare; art. 86 C. pen. - se dispune reabilitarea de drept pentru cel condamnat, daca nu a savarsit o noua infractiune in timpul termenului de incercare si nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in baza art. 83 si 84 C. pen.

Alin. final al articolului ca: "Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator si in caz de eliberare conditionata a minorului." Se intelege ca instanta dispune, pe durata eliberarii conditionate a minorului din executarea unei pedepse privative de libertate, dar pana la indeplinirea majoratului, incredintarea supravegherii minorului fie unei persoane, fie unei institutii din cele prevazute in art. 103 C. pen., precum si respectarea de catre acesta a obligatiilor prevazute de art. 86³ C. pen.

Daca minorul se sustrage de la indeplinirea obligatiilor dispuse prin art. 103 alin. 3 si 86³ C. pen. se poate dispune revocarea suspendarii conditionate sau se poate prelungi termenul de incercare.

Acceptand revocarea liberarii conditionate si in cazurile prevazute de art. HO¹ alin. 3 C. pen., s-ar crea o discriminare intre condamnatii majori si minori, cei din urma fiind dezavantajati de faptul ca, in ceea ce-i priveste, s-ar putea dispune revocarea liberarii conditionate[12].

Amnistierea si gratierea pedepselor aplicate infractorilor minori

Amnistia, ca act de clementa a puterii de stat care, din ratiuni de ordin social si politic, renunta la aplicarea sanctiunilor de drept penal, impiedica sau opreste urmarirea si judecata penala, precum si inlatura executarea pedepsei si efectele condamnarii, in conditiile prevazute de art. 119 alin. 1 C. pen_;

In principiu, amnistia se aplica infractiunilor si nu unor persoane determinate. Ea opereaza in rem si nu in personam. Totusi, legiuitorul a prevazut ca autorul infractiunii trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a i se aplica amnistia.

Referitor la infractorii minori, prin art. 1 din Decretul nr. 147/1 iunie 1977[13] au fost amnisitiate infractiunile prevazute de C. pen. si legi speciale, savarsite de minori si tineri intre 18-21 ani .

Pentru ca opereaza in rem, amnistia nu se aplica infractiunilor care au avut ca rezultat moartea unei persoane, conform art. 3 din D. 147/1977, infractiuni prevazute de art. 174 - 176, art. 183, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3 si art. 225 alin. 3 din Codul penal.

Amnistia s-a aplicat in functie de anumite conditii personale ale condamnatului minor (in personam) numai atunci cand legiuitorul a dorit acest lucru si a mentionat expres aceasta; in absenta acestei mentiuni se aplica regula generala a criteriului exclusiv obiectiv. Aceasta exceptie nu poate sta la baza crearii principiului conform caruia in ceea ce-i priveste pe minori se are in vedere regimul sanctionator diferentiat prevazut pentru acestia, chiar daca Decretul 147/1977 a prevazut-o in art. 3. Legiuitorul nu s-a indepartat si nu a ignorat caracterul obiectiv al institutiei prevazand exceptarea de la incidenta ei a unor anumite infractiuni savarsite chiar de catre persoanele din categoria celor vizate[15].

Gratierea este si ea o masura a puterii de stat, luata printr-o lege sau un decret prin care se dispune renuntarea la executarea - totala sau partiala - a pedepsei aplicate, sau se comuta o pedeapsa mai grea in alta mai usoara.

Spre deosebire de amnistie, gratierea opereaza numai in personam, de ea beneficiind numai cel caruia i-a fost acordata.

Atunci cand infractiunea face obiectul unui act de gratiere inainte ca sa fi inceput executarea pedepsei pronuntata printr-o hotarare de condamnare definitiva, daca aceasta nu depaseste un an, ar fi mai indicat ca prin actul respectiv sa se prevada inlocuirea acesteia cu masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare decat sa nu se execute pedeapsa gratiata. Altfel, minorul nu va fi supus nici unei influente educative, acesta considerand ca poate savarsi fapte prevazute de legea penala fara a executa o sanctiune. De asemenea, se poate dispune si gratierea partiala atunci cand pedeapsa este de cel putin un an si daca din purtarea lui reiese ca s-a indreptat[16].

In concluzie, atunci cand nu exista prevederi legale speciale derogatorii pentru minori, gratierea se aplica unanim fara a se tine seama de statutul personal al celor carora le-a fost acordata.

■ -*

Termenele de prescriptie pentru minori

In cazul minorilor, termenele de prescriptie a raspunderii penale se reduc la jumatate, conform, art. 129 C. pen. Astfel, in situatiile in care se constata indeplinita durata termenului de prescriptie a raspunderii penale determinata de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita sunt aplicabile dispozitiile art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g C. pr. pen. referitoare la incetarea procesului penal[17].

Astfel, in speta, inculpatul minor a fost condamnat la pedeapsa inchisorii pentru infractiunea de furt calificat prevazuta in art. 208 si raportat la art. 209 lit. e C. pen. cu aplicarea art. 109 C. pen. Datorita faptului ca la data cand s-a dat sentinta penala trecusera 5 ani de la comiterea faptei, impotriva hotararii ramasa definitiva prin neatacarea cu apel, s-a declarat recurs in anulare, fondat de altfel, datorita faptului ca inculpatul minor nu putea fi condamnat deoarece raspunderea sa penala era prescrisa.

Potrivit art. 121 C. pen. "prescriptia inlatura raspunderea penala" prin art. 122 lit. d C. pen. fiind stabilit termenul de prescriptie de 5 ani pentru cazul cand legea prevede, pentru infractiunea savarsita, pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depaseste 5 ani. Dar conform art. 129 C. pen. termenele de prescriptie ale raspunderii penale se reduc la jumatate pentru cei care la data savarsirii infractiunii erau minori. Cum, in speta, pedeapsa aplicata era inchisoarea pana la 5 ani, se impunea sa se constate ca termenul de prescriptie a raspunderii penale era de 2 ani si 6 luni. in aceste conditii inculpatul a fost condamnat cu incalcarea dispozitiilor legale mentionate anterior referitoare la inlaturarea raspunderii penale. Recursul in anulare a
fost admis si sentinta s-a casat, procesul penal a incetat in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g C. pr. pen.[18]