Situatii din dreptul comparat - Belgia

Situatii din dreptul comparat - Belgia.

1. Concepte și principii.

Problemele care suscita aplicarea principiilor generale ale dreptului mediului in materie de urbanism se prezinta in maniere diferite, dupa sursa și intensitatea forței juridice a dispozițiilor legale care consacra aceste principii: textele internaționale sau comunitare, Constituția și dispozițiile interne de natura legislativa.[1]

1.1. Consacrarea principiilor generale de dreptul mediului in textele internaționale sau comunitare și aplicarea lor in materia urbanismului.

Intre textele internaționale și comunitare, care consacra, mai mult sau mai puțin explicit obligația statelor de a respecta principiile generale de drept al mediului, rețin atenția in mod particular Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la procesul decizional și accesul la justiție in materie de mediu, precum și directivele comunitare cu privire la evaluarea incidențelor asupra mediului (Directiva 85/337/CEE din 27.06.1985 in ceea ce privește evaluarea incidenței proiectelor și Directiva 2001/42/CE pentru evaluarea incidențelor planurilor și programelor).

Astfel, Convenția de la Aarhus recunoaște, in mod expres, voința de a garanta dreptul oricui la o viața intr-un mediu propriu asigurarii sanatații și bunastarii, prin diverse drepturi procedurale, printre care dreptul de participare a publicului. In ce privește directivele comunitare privind evaluarea incidențelor asupra mediului, principiile integrarii prin luarea in considerare a mediului in deciziile administrative, precum și al dreptului publicului la procesul decizional, se pot deduce din insuși obiectul și sistemul care le consacra in domeniul lor de aplicare. Aceste texte au in mod notabil vocația de a fi aplicabile in materia urbanismului. Nimic nu se opune, in dreptul belgian, pentru ca judecatorul sa confrunte regulile interne in materie de urbanism cu cele ale textelor asemenea Convenției de la Aarhus și directivelor comunitare privind evaluarea incidențelor, pentru a interpreta regulile interne in discuție in lumina acestor texte, pentru integrarea acestora in operațiunea de creare a altor reguli sau principii de drept intern, de care trebuie ținute seama, sau chiar, in anumite cazuri, pentru a indeparta o anumita regula interna care ar fi contrara unei dispoziții a convenției sau a uneia dintre directivele invocate și care ar putea fi considerate ca avand efecte directe.

In ce privește principiille enunțate, consacrate prin Convenția de la Aarhus și directivele comunitare privind evaluarea incidențelor, menționam ca fiind prea nedeterminat conținutul lor, pentru ca o decizie judiciara sa le poata recunoaște un efect direct.

Din contra, sus amintitele principii pot furniza in mod util judecatorului ghiduri, in lumina carora sa interpreteze o regula interna sau care sa fie luate in considerare in aprecierile jurisprudențiale. Un exemplu este dat printr-o soluție a Curții de Arbitraj, unde se afla pe rol cauza unei dispoziții ce suprima regula care subordona punerea in opera a zonelor de amenajare diferite, cu caracter industrial, existenței unui plan comunal de amenajare. Reclamantul susținea ca aceasta dispoziție viola obligația de standstill, atașata recunoașterii dreptului la protecția unui mediu inconjurator sanatos prin art. 23 din Constituție, obligație din care rezulta ca legiuitorul nu poate reduce sensibil nivelul de protecție preexistent al mediului, fara ca pentru aceasta sa existe motive legate de un interes general. Curtea a urmat reclamantul, luand in considerare ca suprimarea exigenței unui plan comunal de amenajare ar implica dispariția garanțiilor, in special ale celor procedurale, consacrate prin Convenția de la Aarhus și prin Directiva 2001/42/CE. Conform Curții, riveranii zonelor implicate erau "confruntați cu o scadere sensibila a nivelului de protecție oferit de legislația anterioara care, in virtutea dispozițiilor de drept european și internațional precitate, nu s-ar putea justifica prin motivele de interes general, care stau la baza dispoziției atacate".[2]

1. Consacrarea principiilor generale de dreptul mediului in Constituție și aplicarea lor in materia urbanismului.

Dupa 31.01 1994, art. 23 al Constituției consacra dreptul fiecaruia de a duce o viața conforma cu demnitatea umana. In acest scop, el insarcineaza legiuitorul cu garantarea, ținand cont de obligațiile corespunzatoare, a drepturilor economice, sociale și culturale, precum și cu determinarea condițiilor exercitarii acestor drepturi. Intre aceste drepturi apare in mod explicit "dreptul la protecția unui mediu sanatos".[3]

In ciuda unei formulari care poate parea limitata, obiectul de drept astfel recunoscut este exprimat intr-un mod destul de larg. Este vorba de a asigura nu numai protecția sanatații umane impotriva poluarilor, ci de asemenea, și conservarea faunei și a florei precum și a patrimoniului arhitectural și peisagistic. Lucrarile pregatitoare ale art. 23 din Constituție, indica intr-o maniera expresa faptul ca aceasta dispoziție tinde considerabil sa "asigure o buna amenajare a teritoriului" și, intr-o maniera generala ca dreptul la protecția unui mediu sanatos trebuie luat in considerație in ansamblul de politici.[4] Astfel, intr-un anumit mod, art. 23 din Constituție poate fi considerat ca o consacrare a principiului integrarii problemelor de mediu, prin luarea in considerare a mediului in deciziile autoritaților publice. Se poate observa ca, in practica, aplicarea dreptului la protecția unui mediu sanatos in materia urbanismului nu este contestat, și ca aceasta materie reprezinta chiar domeniul de predilecție in aplicarea acestui drept, așa cum o atesta diferitele decizii jurisprudențiale, din care vom da cateva exemple.

Art. 23 din Constituție este astfel conceput incat legiuitorul sa fie obligat la determinarea consistenței și a implicațiilor concrete ale dreptului la protecția unui mediu sanatos.

Jurisprudența se straduiește totodata sa desprinda principii clare din conținutul art. 23 al Constituției. Aici putem reține doua:

Intr-o soluție, Consiliul de Stat a declarat ca respectul dreptului la protecția unui mediu sanatos "incepe prin dreptul de a participa la gestionarea mediului."[5] Suntem in mod natural tentați sa deducem ca art. 23 din Constituție consacra principiul participarii publicului la deciziile - specific urbanistice - care sunt susceptibile de a afecta mediul.

In alte soluții, se pare ca Consiliul de Stat plaseaza principiul precauției in siajul art. 23 din Constituție.[7] Aceasta poziție iși gasește poate un sprijin in voința expresa a autorilor ca legea fundamentala sa garanteze generațiilor viitoare posibilitatea ca și ele sa aiba la dispoziție un mediu in care sa se poata trai, ceea ce ar putea in mod special justifica existența unei intervenții asupra principiului precauției. Este interesant de constatat ca soluțiile in chestiune sunt cu privire la permise sau refuzuri de permise de urbanism, in mod special pentru antene GSM. Daca principiul precauției este in aceste situații invocat sau aplicat, acestea sunt cazuri particulare, pentru justificare și chiar pentru impunere, a faptului ca este luat in considerare riscul incert, rezultat din examinarea facuta de catre autoritați, al compatibilitații instalațiilor care fac obiectul deciziilor contestate cu destinația zonelor sau cu vecinatațile. Este necesar sa precizam ca, daca autoritatea trebuie sa dea socoteala in privința manierei in care iși exercita puterea de apreciere in aceste spețe, ea dispune, in fond, pentru determinarea riscului considerat acceptabil sau nu, de o importanta marja de apreciere, asupra careia Consiliul de Stat nu exercita decat un control limitat doar la eventualele erori vadite.

De altfel, daca intervenția legiuitorului este ceruta pentru a garanta in mod concret dreptul la mediu sanatos, art. 23 din Constituție nu produce mai puține efecte juridice. Astfel:

Norma din legea fundamentala se opune adoptarii de masuri care tind sa reduca sensibil nivelul protecției drepturilor pe care le recunoaște - aici dreptul la protecția unui mediu sanatos - in raport cu garanțiile anterior obținute prin ordonanțe juridice, cu excepția situațiilor in care o asemenea diminuare a nivelului existent de protecție este justificata concret și rezonabil prin motive imperioase de interes general. Secția legislativa a Consiliului de Stat face frecvent uz de aplicarea acestei obligații de standstill pentru a contesta, a nuanța sau a justifica mai bine proiectele de dispoziții cu caracter normativ care diminueaza nivelul de protecție al mediului pe care il ofera legislația din materia urbanismului.[9] Dupa cateva ezitari, Curtea de Arbitraj a consacrat, de asemenea, sus amintita obligație de standstill, in particular, in soluția anterior prezentata, anuland o dispoziție ce suprima regula care subordona punerea in opera a zonelor de amenajare diferite, cu caracter industrial, existenței unui plan comunal de amenajare.

Autoritatea este obligata sa dea seama de maniera in care ia in considerație, in acțiunile și deciziile sale, dreptul la protecția unui mediu sanatos. Am ilustrat anterior din jurisprudența referitoare la luarea in considerare a principiului precauțiunii in eliberarea anumitor permise de urbanism.

- Recunoașterea dreptului la un mediu sanatos joaca un rol important in aprecierea noțiunilor cu conținut variabil. Așa s-a intamplat, de exemplu cand, la sesizarea printr-o cerere de suspendare a validitații unui permis de urbanism, care invoca nelegalitatea, Consiliul de Stat a trebuit sa aprecieze daca punerea in aplicare a acestui permis este de natura sa cauzeze "riscul unui prejudiciu grav, dificil de reparat", incercand sa știe daca riscul incert cauzat in executarea unui permis de urbanism eliberat pentru o instalație cu linie de inalta tensiune sau o antena GSM poate constitui riscul unui prejudiciu grav, dificil de reparat, iar soluțiile insistau asupra faptului ca riscul in cauza amenința dreptul la protecția unui mediu sanatos și apreciau ca, avand acces la un drept fundamental, acest risc trebuia sa fie considerat grav.[10]

La data de 25.04.2007, in Constituție s-a inserat art. 7 bis, redactat astfel:

"In exercitarea competențelor lor, Statul federal, Comunele și Regiunile vor urmari obiectivele unei dezvoltari durabile, in dimensiunile sale sociala, economica și de mediu, ținand seama de solidaritatea intre generații."

Aceasta noua dispoziție constituționala are vocația de a se aplica iin orice materie, indeosebi in materia urbanismului. Subliniindu-se expres urmarirea obiectivelor de dezvoltare durabila, autoritațile competente in materia urbanismului se vad obligate sa dea seama de felul in care, in acțiunile și deciziile lor, contribue la realizarea acestui obiectiv. Fara indoiala, noul art. 7 bis va fi deasemenea invocat ca principiu in lumina caruia trebuie ințelese anumite reguli sau noțiuni, dar va trebui ca jurisprudența sa le precizeze limitele.

In conținutul noului art. 7 bis se poate observa un mod de recunoaștere a principiilor aflate in stransa legatura cu noțiunile de dezvoltare durabila, de integrare prin luarea in considerație a mediului in celelalte politici. Lucrarile pregatitoare ale art. 7 bis subliniaza deasemenea principiul precauțiunii și principiul participațiunii, care ocupa locuri centrale in aplicarea noțiunii de dezvoltare durabila.[11] Poate ca punerea in evidența a "solidaritații intre generații" va permite desprinderea principiului precauțiunii din art. 7 bis. Din contra, este mai dificil de dedus din textul insuși al dispoziției ca aceasta ar consacra principiul participarii. Oricum ar fi, trebuie constatat ca felul in care art. 7 bis consacra principiul dezvoltarii durabile este destul de timid din punct de vedere al protecției mediului, si ca el formuleaza doar o linie de conduita pentru autoritițile publice. Ținand cont de consacrarea preexistenta a dreptului la protecția unui mediu sanatos, din art. 23, plus-valoarea constituționala a art. 7 bis este limitata din punctul de vedere al protecției mediului.

1.3. Consacrarea principiilor generale ale dreptului mediului in dispozițiile interne de natura legislativa și aplicarea lor in materia urbanismului.

Legislațiile regionale privind urbanismul, determina in mod expres, prin dispozițiile pe care le conțin, obiectivele care trebuie urmarite de catre autoritațile competente in materia urbanismului, in acțiunile și deciziile lor.[12]

Astfel, legislația walona consacra principiul conform caruia teritoriul regional "este un patrimoniu comun al locuitorilor sai". Este exprimata astfel ideea ca conservarea bunurilor care compun teritoriul constituie un interes general și ca teritoriul trebuie sa poata fi transmis generațiilor viitoare cu toate calitațile sale. Legislația flamanda evoca expres obligația de a nu compromite necesitațile generațiilor viitoare. Principiul dezvoltarii durabile este deasemenea recunoscut ca atare, prin legislațiile regionale privind urbanismul. Astfel, conform legislației flamande, "amenajarea teritoriului este axata pe o dezvoltare durabila", ceea ce implica faptul de a se ține cont "de posibilitațile teritoriale, de efectele pe termen lung asupra mediul, cat și de consecințele culturale, economice, estetice și sociale". In partea lor, legislațiile walona și bruxelleza obliga autoritațile cu atribuții urbanistice la "imbinarea intr-o maniera durabila a cerințelor sociale, economice, patrimoniale și de mediu[13] ale colectivitații prin gestionarea calitativa a cadrului vieții, prin utilizarea dramuita a solului și a resurselor sale și prin conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural, natural și peisagistic". Aceste dispoziții subliniaza nevoia integrarii preocuparilor de mediu - printre altele - in deciziile admininstrative importante ale politicilor de urbanism. In ce privește efectele juridice ale dispozițiilor sus menționate, este permis a se considera, in particular, ca acestea obliga autoritațile administrative sa dea seama de felul in care, in acțiunile și deciziile lor, contribuie la realizarea principiilor consacrate și ca pot deveni un ghid util de interpretare pentru aplicarea noțiunilor cu conținut variabil. Dar, pana astazi, exista puțina jurisprudența cu adevarat semnificativa in acest domeniu.

Intre altele, legislațiile regionale walona și flamanda cu privire la mediul inconjurator, consacra in mod expres mai multe obiective și principii generale ale dreptului mediului.[14] Astfel, Regiunea walona afirma principiul conform caruia mediul inconjurator face parte din "patrimoniul comun" al celor care-l locuiesc, in timp ce Regiunea flamanda recunoaște expres "in beneficiul generațiilor actuale și viitoare" principiul "utilizarii durabile a materiilor prime și a naturii."

De altfel, in cele doua regiuni, principiul acțiunii preventive, al celui de corecție cu prioritate la sursa a atingerii adusa mediului inconjurator, principiul precauțiunii, principiul poluatorul platește, sunt deasemenea expres recunoscute.

Legislația flamanda precizeaza ca aceste diverse obiective și principii, nu numai ca se aplica politicii de mediu, dar trebuie sa "fie incorporate in elaborarea și punerea in opera a politicii Regiunii flamande din celelalte domenii", ceea ce acopera in mod evident și urbanismul.

In Flandra, autoritațile cu atribuții de urbanism sunt obligate prin obiectivele și principiile care consacrate de legislația de mediu.

Intr-o prima abordare, situația este diferita in Regiunea walona. Daca principiul conform caruia mediul inconjurator face parte din patrimoniul comun al locuitorilor regiunii, este formulat in termeni generali, și apriori aplicabil in toate materiile, celelalte principii sunt, din contra, prezentate ca fondand sau inspirand in mod unic politica de mediu, ceea ce, in contextul dat, nu pare sa vizeze urbanismul. Dar, cel putin parțial, el este compensat de faptul ca legiuitorul walon consacra expres, printre principiile dreptului mediului, pe cel al integrarii exigențelor protecției mediului inconjurator in definiția și punerea in opera a celorlalte politici regionale, inclusiv urbanismul. Și efectele juridice ale dispozițiilor sus evocate antreneaza raspunderea autoritaților administrative pentru acțiunile și deciziile lor.

Apare astfel ca, sub formulari diverse, atat in textele proprii urbanismului cat și in cele ce aparțin politicii de mediu - și cateodata in ambele - legiuitorii regionali instituie aplicarea de catre autoritațile de urbanism a mai multor principii generale ale dreptului mediului. Aceasta atesta ca politicile de mediu și cele de urbanism țintesc scopuri parțial comune și, oricum, dificil de separat.

Subliniem ca, principiile consacrate prin dispozițiile legislative aratate, recunosc deasemeni și art. 23 și art 7 bis din Constituție, rezultand ca sunt ori pot fi considerate ca provenind din aceste dispoziții constituționale. Acest fapt ridica problema de a ști daca este pertinenta instituirea unor astfel de principii in texte de natura simplu legislativa.[15]

Evaluarea de mediu.

1. Planurile și programele de urbanism și de amenajare a teritoriului, obiect al unor proceduri speciale de studiere a efectelor asupra mediului.

Amenajarea teritoriului in Regiunea walona se bazeaza pe doua tipuri de instrumente normative: schemele de amenajare și planurile de afectare a solului. Primele "concep" o anumita amenajare a teritoriului, pe care ultimele o pun in opera.

1.1. Schemele de amenajare. Acestea sunt documente de programare al caror scop este de a defini o politica de utilizare a solului, care va trebui respectata la momentul afectarii zonelor. Ele permit astfel autoritaților sa dispuna de o viziune prospectiva pentru dezvoltarea teritoriala.[18] Daca aceste documente de orientare au numai valoare indicativa, ele nu sunt totuși lipsite de forța. Intr-adevar, numai o motivație pertinenta va permite o abatere de la ele.

1. Planurile de amenajare. Acestea sunt planul de sector (PS) și planul comunal de amenajare (PCA), și au ca scop afectarea diferitelor zone pentru anumite activitați și de a fixa liniile principale. Aceste planuri au o valoare de reglementare, de la ele neputandu-se deroga decat prin intermediul respectarii condițiilor edictate prin Codul Walon de Amenajare a Teritoriului, Urbanism și Patrimoniu (CWATUP).[21]

Pe langa aceste planuri și programe de urbanism, in sens strict - ceea ce inseamna ca ele se bazeaza pe corpusurile legislative special dedicate materiei amenajarii teritoriului, CWATUP - mai notam și alte planuri care depind in aceeași masura de Directiva 2001/42 și care pot, in mod indirect, sa faca referire la amenajarea teritoriului. Astfel de exemple sunt planurile de expunere la zgomote, vizate de art. 1 bis din Legea privind lupta impotriva zgomotelor,[22] care instituie diferite zone in jurul aeroporturilor Liege - Bierset și Charleroi - Bruxelles sud, sau planurile centrelor de ingropare tehnica, inca in vigoare, vizate de art. 24 §2 al Decretului din 27.06.1996, care indica locurile ce pot fi utilizate pentru implementarea și exploatarea unor astfel de activitați.

1.3. Planurile și programele vizate de CWATUP.

In dreptul walon, schemele de amenajare sunt considerate de legiuitorul decretal ca fiind ele insele instrumente de evaluare și deci, nu sunt supuse nici unei proceduri de evaluare a incidențelor asupra mediului inconjurator. Totuși, modul lor de eleborare se aliniaza sub exigențele Directivei 2001/4 Intr-adevar, considerațiile de mediu sunt integrate in chiar conținutul schemei, faza consultativa raspunzand prescripției directivei organizata.

Remarcam aici ca un asemenea raționament nu este urmat in dreptul bruxellez, unde planurile de dezvoltare, corespunzatoare schemelor walone, fac obiectul unui raport privind incidențele asupra mediului[27] la fel ca și planurile de afectare a solurilor. Sediul evaluarii incidențelor asupra mediului se afla deci, intr-un document anexa, și chiar in conținutul planului.

In ceea ce privește planurile de amenajare walone, planurile de sector - sau mai exact viitoarea lor revizuire - sunt supuse studiului incidențelor, in timp ce planurile comunale de amenajare nu fac obiectul unui raport privind incidențele asupra mediului inconjurator. Totuși, sub aceste voci distincte, se regasește conținutul insuși, inspirat din Directiva nr. 2001/4[28]

Aici analizam mai riguros procedura aplicabila eleborarii și evaluarii incidențelor planurilor de sector al caror autor este chiar Guvernul.[29]

O prima etapa consta in determinarea conținutului studiului incidențelor asupra mediului inconjurator. Guvernul trebuie de la inceput sa fixeze amploarea și gradul de precizie ale informațiilor care vor fi incluse in studiu.[30] Pentru aceasta, el stabileste un proiect al conținutului studiului și un anteproiect al planului, pe care le transmite spre avizare la diverse instituții:

- Comisia Regionala de Amenajare a Teritoriului (CRAT)[31]

- Consiliul Walon al Mediului și pentru Dezvoltare Durabila (CWEDD);

- Alte persoane și/sau instituții a caror apreciere este necesara;

- Direcția Generala de Resurse Naturale și de Mediu (DGRNE), care va fi in egala masura consultata, in cazul in care anteproiectul de plan prevede zone unde pot fi implementate stabilimente ce prezinta un risc major pentru persoane, bunuri sau pentru mediul inconjurator, in sensul directivei SEVESO[32] sau atunci cand se prevad inscripționari de zone cu destinație de locuit, astfel incat zonele cu infrastructuri sa poata fi frecventate de public numai pana la o anumita limita, situata in apropierea acestora.

Instituțiile consultate beneficiaza de un termen de 30 zile pentru a transmite Guvernului avizul lor. Acest termen pare a fi foarte scurt pentru a permite instituțiilor sa-și dea seama de profunzimea proiectului. La inceputul avizarii, in termenul stabilit, este considerat ca putand fi favorabil. Aceste avize sunt caracterizate ca fiind avize simple care nu obliga deloc destinatarii. Dar daca autoritatea stabilește sa nu le urmeze, ea va trebui sa motiveze decizia sa.

Odata stabilit conținutul studiului, a doua etapa consta, pentru Guvern, in desemnarea unui autor agreat și insarcinarea acestuia cu realizarea studiului incidențelor asupra mediului inconjurator. In cursul elaborarii acestuia, Guvernul va informa regulat CRAT despre evoluția studiilor, in modul in care acest for sa-și poata formula observațiile sau sugestiile, pe care le considera utile. Proiectul de plan, insoțit de studiul incidențelor asupra mediului inconjurator este apoi adoptat provizoriu de catre Guvern.

Incepe apoi a treia etapa, esențialmente consultativa. Se organizeaza o ancheta publica. Este important sa fie acordata populației posibilitatea de a interveni in acest stadiu deoarece, odata planul adoptat, el va dobandi valoare de reglementare. La terminarea anchetei, rezultatele sale, precum și cate un aviz al Consiliului comunal al fiecarei comune la care se refera, sunt transmise Guvernului. CRAT, CWEDD și celelalte instituții, care au fost consultate pentru stabilirea conținutului studiului, emit un aviz péentru dosarul ce conține proiectul de plan insoțit de studiu, de reclamații, observații, procese verbale și de celelalte avize. Guvernul poate adopta atunci definitiv planul. El va trebui insa sa-și motiveze decizia, daca aceasta se indeparteaza de avizul CRAT. De asemenea, va trebui sa produca o declarație de mediu, in care sa rezume modul in care considerațiile de mediu au fost integrate in plan, precum și modul in care avizele, observațiile și reclamațiile au fost luate in considerație, apoi, planul va fi publicat. Codul permite derogari de la aceasta procedura pentru revizuirea planurilor de sector in condițiile in care nu sunt "susceptibile de a avea incidențe non neglijabile" asupra mediului inconjurator.[33]

Remarcam, in sfarșit, ca punerea iin opera a unei zone particulare a planului sectorial al zonei de amenajare comunala concertata (ZACC), este de cele mai multe ori subordonata redactarii unui document prealabil complementar - raportul urbanistic și de mediu (RUE) - care cuprinde o evaluare a efectelor acestei puneri in opera.[34] Nici o exigența de aprobare a autorului nu este impusa de Cod pentru redactarea acestui raport.

Regimul juridic de drept comun al evaluarilor incidențelor planurilor și programelor, este organizat prin Codul dreptului mediului (CDE). Sistemul prevazut de acest Cod se indeparteaza de cel elaborat prin CWATUP pentru planurile de sector. Intr-adevar, CDE nu cere intervenția unui autor agreat, el indicand faptul ca Guvernul determina in mod permanent conținutul studiului, ca și in cazul CWATUP. Este vorba despre autoritatea competenta in adoptarea planului sau schemei (autoritate care, de fapt, face parte din structura aceluiași Guvern), mai puțin in ceea ce privește SSC și PCA, care sunt elaborate de catre comune.[36]

1.4. Realizatorul evaluarii. Autoritatea competenta (Guvernul pentru planurile de sector și Consiliul comunal pentru planurile comunale de amenajare) piloteaza procedura de evaluare a incidențelor asupra mediului inconjurator (cererile de avize, alegerea auttorului agreat, etc). Studiul incidențelor asupra mediului, care precede adoptarea planului de sector, este redactat de un expert - fara legatura specifica, profesionala, cu autorul planului - dublu agreat de Guvern: o aprobare pentru elaborarea unui plan de amenajare[37] și o aprobare pentru redactarea studiilor de incidența asupra mediului inconjurator. In ceea ce privește raportul privind incidențele asupra mediului, cerute la eleborarea unui plan comunal de amenajare, el poate fi realizat in același timp și de același autor ca proiectul PCA .

1.5. Controlul extern privind respectarea obligațiilor in domeniu.

Mai multe dintre formalitațile sus menționate permit evitarea faptului ca, sub conceptul de studiu al incidențelor asupra mediului inconjurator, sa nu se ascunda decat o cochilie goala. Astfel, intervenția unui autor agreat, independent de admininstrație, garanteaza o certa obiectivitate. CWEDD joaca, in egala masura, un rol important in cadrul evaluarii de mediu. El intervine in diferite momente ale procedurii prin avize indirecte: aviz asupra conținutului studiului, aviz asupra dosarului complet inainte de adoptarea planului, aviz asupra cererilor de derogare de la procedura de evaluare pentru planurile și programele care nu sunt "susceptibile de a avea incidențe non neglijabile" asupra mediului inconjurator, sau inca aviz asupra cererilor de agrement in calitate de autor al studiului incidențelor. Aceste avize - data fiind specificitatea și expertiza CWEDD - capata o importanța particulara: o motivație explicita și fondata va fi necesara, daca autoritatea decide sa nu fie de acord.[40] CWEDD va putea, in egala masura, sa propuna ministrului mediului sa adreseze un avertisment autorului unui studiu, daca acest studiu este insuficient sau incomplet. Relevam aici rolul CRAT, consultat asupra proiectului de conținut al studiului și insarcinat sa raspunda reclamațiilor formulate in timpul anchetei publice - intr-un aviz de care Guvernul nu se va putea departa la luarea deciziei finale de adoptare a planului - mijlocind o motivație adecvata. In sfarșit, sa notam faptul ca Guvernul este obligat sa arate cum au fost integrate considerațiile de mediu in plan. Guvernul nu este deci prea liber sa acționeze așa cum ar intenționa.

1.6. Controlul judiciar privind respectarea obligațiilor in domeniu.

Nu exista nici o dispoziție specifica care sa prevada o sancțiune in cazul nerespectarii obligațiilor in materia studiilor de impact. Totuși, sistemul de evaluare a incidențelor asupra mediului inconjurator este o formalitate substanțiala, a carei violare antreneaza, in principiu, nelegalitatea planului sau a programului. Pe cale de consecința, un asemenea plan sau program poate fi suspendat sau anulat prin Consiliul de Stat, ori poate fi declarat ilegal și inaplicabil in virtutea art. 159 din Constituție.

Operațiunile și autorizațiile de urbanism, obiect al studiului de impact.

In termenii art. D. 62 al Carții I din Codul dreptului mediului (CDE), eliberarea tuturor permiselor este subordonata punerii in opera a sistemului de evaluare a incidențelor asupra mediului inconjurator. In consecința, acestui regim ii sunt supuse permisele de mediu, permisele de urbanism, permisele unice,[43] permisele de lotizare/parcelare, permisele de valorificare a haldelor, in egala masura ca toate celelalte acte administrative, stabilite de Guvern.

Sistemul de evaluare a incidențelor proiectelor asupra mediului, așa cum este el stabilit prin Cartea I a CDE,[45] a fost recent remodelat prin Decretul din 10.11.2006, in scopul de a restabili coerența sistemului, ulterior unei anulari parțiale a acestuia de catre Curtea de arbitraj.

Diverse formalitați jaloneaza parcursul unei solicitari de autorizație, pentru a permite luarea in considerare a impactului pe care proiectul in cauza l-ar putea avea asupra mediului inconjurator. Prima faza a sistemului de evaluare consta in redactarea, anterior depunerii solicitarii, a unei notițe de evaluare a incidențelor sau a unui studiu al incidențelor, al caror scop este de a identifica, descrie și evalua efectele directe și indirecte, pe termen scurt, mediu și lung de la punerea in opera a proiectului. Trebuie deci, sa se determine daca proiectul este supus unui studiu sau unei notițe. Se disting trei ipoteze:

unele proiecte sunt din oficiu supuse studiului incidențelor: este vorba de cele care au fost enumerate in lista stabilita de Guvern prin Hotararea sa din 04.07.200 Aceasta lista a fost stabilita pe baza de criteriilor din art. D. 66 §2 al CDE.[47]

alte proiecte sunt supuse studiului incidențelor prin decizia autoritații competente, atunci cand ea examineaza caracterul complet al dosarului. Autoritatea se poate sprijini pe notița și pe criteriile din art. D. 66 §2 pentru a verifica daca exista riscul unei incidențe notabile asupra mediului inconjurator și, daca este cazul, sa impuna un studiu.

autoritatea competenta poate decide ca proiectul nu este susceptibil de a avea incidențe notabile asupra mediului inconjurator și ca notița depusa in același timp cu dosarul este suficienta.

Codul prevede un conținut minim pentru studiu și notița, urmand prescripțiile Directivei 85/337. Petentul poate totuși sa ceara autoritații competente un aviz asupra informațiilor pe care studiul sau notița trebuie sa le aduca. In ipoteza in care se cere un studiu al incidențelor, o consultare obligatorie și prealabila a publicului asupra conținutului acestuia este deasemenea prevazuta. Cand conținutul studiului este stabilit, autorul agreat, ales de inițiatorul proiectului, iși poate incepe activitatea sa. CWEDD și CCAT (sau, in lipsa, CRAT) vor putea obține toate informațiile pe care le solicita asupra derularii studiului și sa formuleze observații sau sugestii.

Ulterior depunerii cererii, proiectele care au facut obiectul unui studiu al incidențelor asupra mediului trebuie la fel sa fie supuse unei anchete publice și avizului  CWEDD și CCAT(sau, in lipsa, CRAT). Aceste instituții sau Guvernul au posibilitatea de a solicita informații complementare inițiatorului proiectului sau autorului studiului, daca le estimeaza ca fiind necesare.

Pentru a termina, autoritatea competenta ia decizia de a acorda sau de a refuza permisul, motivand alegerea sa nu numai intr-o maniera generala (in virtutea legii din 29.07.1991 cu privire la motivarea formala a actelor administrative), ci deasemenea, mult mai specific, mai ales cu privire la incidențele asupra mediului inconjurator.[49]

1. Realizatorul studiului.

Cand evaluarea incidențelor ia forma unei notițe, aceasta este redactata personal de catre inițiatorul proiectului și anexata cererii sale. Dimpotriva, daca proiectul este susceptibil de a avea incidențe non neglijabile asupra mediului și este, inca de atunci, supus studiului, intervenția unui birou de studii independent și agreat devine obligatorie.[50]

Controlul extern privind respectarea obligațiilor in domeniu.

Autorul agreat, insarcinat cu redactarea studiului incidențelor asupra mediului este independent de solicitantul permisului, iar Codul reglementeaza intervenția sa. Ancheta publica, realizata inaintea studiului privind conținutul acestuia, are ca principal scop prezentarea alternativelor de care autorul agreeat va trebui sa țina cont. De asemenea, Codul prevede ca autorul studiului trebuie sa indice principalele masuri de inlocuire, pe care le-a examinat. Cat despre inițiatorul proiectului, acesta trebuie sa expuna motivele alegerii sale in ceea ce privește efectele asupra mediului[51] și trebuie sa explice rațiunile pentru care nu adopta sugestiile formulate de catre autorul agreat. Consultarea instituțiilor și a publicului asupra proiectului și a studiului constituie, in egala masura, un control al derularii procedurii de evaluare a incidențelor asupra mediului inconjurator. Intervenția CWEDD este interesanta in mod distinct. Acest organ consultativ este specializat in domeniul mediului inconjurator și al dezvoltarii durabile. Avizele lui in materie de aprobari, asupra conținutului studiului sau inca asupra calitații acestuia, cat și asupra oportunitații de mediu a proiectului, permit o reala luare in considerare a impactului asupra mediului inconjurator de catre autoritatea competenta, ca element de decizie.

3. Controlul judiciar privind respectarea obligațiilor in domeniu.

Dosarul unei cereri neinsoțita de documentele de evaluare a incidențelor asupra mediului va fi considerat de catre autoritațile competente ca fiind incomplet.[53] In lipsa acestora, autoritatea de recurs sau judecatorul administrativ - in cadrul controlului judiciar privind respectarea obligațiilor existente in domeniu - vor putea pronunța nulitatea permisului eliberat (art. D. 63 din CDE). In anumite ipoteze - ca de exemplu absența notiței sau a studiului incidențelor, absența consultarii publicului sau daca autorul studiului nu era agreat - nulitatea trebuie pronunțata. Atunci cand notița sau studiul sunt insuficiente sau inexacte in anumite puncte, Consiliul de Stat poate accepta remedierea lor prin alte piese adaugate cererii și dosarului sau printr-o motivație detaliata transmisa de catre autoritatea de risc de prejudiciu, care nu au fost incluse in notița sau studiu. Dimpotriva, prin alte soluții, Consiliul de Stat a considerat ca alte elemente ale dosarului nu pot compensa inexactitațile notiței sau studiului și deci, trebuia pronunțata nulitatea permisului.

4. Obligativitatea studiului de impact in cazul operațiunilor de urbanism ce necesita planificari prealabile.

Inainte era posibila o dispensa in ipoteza in care un studiu al incidențelor a fost deja efectuat in prealabil. Acum aceasta soluție nu mai este admisa. Legiuitorul a optat intr-adevar pentru un sistem de evaluari succesive. Totuși, acest sistem a fost construit intr-un astfel de mod incat sa existe posibilitatea de a se baza pe cunoștințele utile obținute in timpul evaluarilor de mediu efectuate anterior.[57] In acest mod, se evita acordarea unui cec in alb inițiatorului unui proiect, facand economie prin eliminarea repetarilor inutile.

3. Dreptul publicului la informare si participare.

3.1. Dreptul la informația de mediu, reglementat la nivel național.

3.1.1. Fundamentarea juridica.

Conform art. 32 din Constituția belgiana, "fiecare are dreptul de a consulta orice document administrativ și de a i se trimite copii, mai puțin in cazurile și condițiile stabilite prin lege, decret sau regula vizata de art. 134." Textul impune aceasta obligație tuturor legiuitorilor belgieni.[58]

In Belgia, materia mediului inconjurator intra, in principiu, in competența Regiunilor,[59] dar Statul federal le pastreaza, in ciuda tuturor competențelor stabilite. De aici, rezulta ca dreptul de acces la informația de mediu, așa cum decurge el din art. 32 din Constituție, este organizat, pentru fundamentare și schematizare, prin patru texte cu valoare legislativa: o lege federala, un decret flamand, un decret walon și o ordonanța bruxelleza. In dreptul walon decretul a fost integrat in Codul Mediului, prin art. D. 10 și urmatoarele din Cartea I. De asemenea, trebuie avute in vedere și art. R. 17 și urmatoarele din Cartea I a acestui Cod, care constituie dispoziții executorii, cu valoare de reglementare.

3.1. Modalitați și limite.

In mare parte conforme cu conținutul Directivei nr. 2003/4, art. D. 10 și urmatoarele din Cartea I a Codului walon organizeaza, pe de o parte, accesul la cererea de informații privind mediul și, pe de alta parte, difuzarea din oficiu a anumitor informații de mediu.

Regimul juridic al accesului la cerere, calificat ca "informare pasiva", implica urmatoarele elemente principale: absența condiției existenței unui interes al cererii, posibilitatea alegerii intre consultarea la fața locului și obținerea de copii, posibilitatea alegerii intre forma orala și cea scrisa a cererii, obligația stabilita autoritații de a raspunde "cat mai repede" la toate aspectele și fara excepții legate de volumul și complexitatea informațiilor in luna cererii, obligația fara excepție de a transmite informația sub forma ceruta, obligația de a ajuta petentul in cercetarea sa, obligația de a interpreta strict excepțiile dreptului la acces, obligația de a motiva o decizie de refuz de comunicare, precum și dreptul la recurs in fața unei comisii administrative.

Informația de mediu supusa acestui regim este larg definita. Exista autoritați care din proprie inițiativa sunt ținute sa o respecte și care cuprind in mod egal, intre altele, "organele consultative publice", chiar daca insași definiția conceptului se indeparteaza puțin de cea formulata in directiva comunitara. Solicitantul informației este tot pe atat de larg definit, prin aceea ca el inglobeaza toate asociațiile,organizațiile sau grupurile, chiar lipsite de personalitate juridica. Prețul a carui plata poate fi ceruta de catre autoritați, se limiteaza la comunicarea de copii, și nu poate depași costul suportului informației și al comunicarii ei.

Dreptul de acces la informație ramane totuși franat, pe de o parte prin lipsa claritații privind eficiența deciziilor luate in recurs, iar pe de alta parte și corelat, prin absența sancțiunilor efective impotriva autoritaților care resping nelegal o cerere, situații din care decurge o practica administrativa inca datoare in ceea ce privește transparența.

3.1.3. Reglementari regionale specifice.

In mod tradițional, conceptul de mediu inconjurator, așa cum apare el in legislația privind accesul la informația de mediu, inglobeaza urbanismul și amenajarea teritoriului. Chiar daca cele trei legislații regionale special consacrate acestei materii organizeaza, deși in mod diferit, proceduri specifice care permit particularilor accesul la anumite informații "urbanistice", ramane ca dreptul walon cel puțin, pentru cele mai multe texte avute in vedere, destul de vechi, sa ofere particularilor un drept de acces la informație care, actualmente, dincolo de meritul de a fi clar, nu depașește nivelul celui atins in legislația privind accesul la informația de mediu. Codul walon de amenajare a teritoriului, urbanism și patrimoniu (CWATUP)[64] comporta, in orice caz, doua proceduri particulare și interesante, ambele referindu-se la informația cu privire la statutul urbanistic al unui bun imobiliar: pe de o parte, solicitand un certificat de urbanism, orice particular poate, in orice moment, sa se informeze asupra acestui statut la autoritațile comunale și, pe de alta parte, o informație comparabila trebuie in mod obligatoriu sa fie furnizata candidatului cumparator, in orice contract translativ al dreptului de proprietate imobiliara, de catre vanzator sau de catre notarul sau.

3. Procedurile de participare a publicului la elaborarea planurilor și deciziilor in materia urbanismului.

In dreptul walon, majoritatea procedurilor decizionale care aparțin dreptulului urbanismului comporta o faza de informare prealabila a publicului, prin care acesta este invitat sa participe, precum și o faza de informare pregatitoare in timpul careia el poate aduna informații care sa-i permita participarea.

Global, se poate afirma ca informația prealabila este relativ slabuța: pentru esența, ea se exprima asupra principiului proiectului supus deciziei administrative și a modalitaților de participare. Devine insa solida atunci cand decizia este supusa studiului incidențelor asupra mediului. Modalitațile de informare prealabila pot cateodata parea invechite, dar nu este in mod necesar cazul, cu atat mai mult cu cit, in realitate, insumarea lor le face eficiente. Este totuși adevarat ca electronica este, la ora actuala, marele absent al acestor moduri de informare. Se constata de altfel ca, in termenii informarii prealabile, anumiți particulari sunt privilegiați, de exemplu, pentru ca ei primesc informația prealabila pe calea notificarii individuale: este vorba, in majoritatea cazurilor de cei care dispun de un drept real asupra bunurilor imobiliare aflate in cauza pentru care urmeaza sa fie luata decizia sau de cei care sunt rezidenți in vecinatatea imediata a proiectului.

In esența, informația incipienta are loc la cererea particularilor. Aceasta informare este compusa in principal din dosarul administrativ, dar diferitele avize și reclamații depuse in cursul procedurii de ancheta nu-i sunt anexate. In alți termeni, fara excepție,[67] informația inițiala nu este "evolutiva și dinamica". In anumite cazuri, particularii pot obține in plus explicații tehnice orale, furnizate de catre funcționari. Posibilitatea obținerii de copii ale documentelor nu este prevazuta. Aceste copii pot fi obținute pe baza dispozițiilor constituționale și ale decretelor aplicabile in materia publicitații in administrație, dar aceste dispoziții au puțina eficiența in cadrul procedurii de participare, ținand cont de termenul pe care autoritatea il are la dispoziție pentru a raspunde la cererea de copii: in acest stadiu nici o legatura nu este direct stabilita intre procedurile de participare și dreptul de acces la informație, mai sus descris.

3.3. Actele și procedurile implicate.

Campul de aplicare ratione materiae al participarii nu se bazeaza pe un principiu general de participare.[68] Legiuitorul este cel ce definește nomenclatura deciziilor supuse participarii. Pe de alta parte, el ințelege sa-și rezerve stapanirea asupra campului de aplicare, chiar daca se intampla sa confere unele abilitari Guvernului sau autoritații competente. Rezulta ca nu exista participare fara text de reglementare: participarea niciodata nu se organizeaza decat prin sau in virtutea "legii".

La vederea nomenclatorului deciziilor supuse participarii, acesta din urma pare in general rezervata deciziilor care, in mod eronat sau nu, sunt calificate ca fiind cele mai importante - sub aspectul dreptului de proprietate sau al "cadrului de viața" - cel mai adesea in funcție, fie de faptul unei legaturi geografice identificate sau al unui impact direct asupra drepturilor și intereselor particularilor, fie din contra, datorita largii lor intinderi.[69] Este vorba in general de decizii care intrețin o legatura mai mult sau mai puțin stransa cu utilizarea unor porțiuni de teritorii identificate sau care constituie intr-un oarecare fel o "charta" comuna a cadrului vieții. Punerea in opera a unui studiu al incidențelor asupra mediului are loc, cel mai adesea de altfel, in tandem cu o intarire a participarii.

Ca și autorizațiile, atat planurile și programele,[71] cat și exproprierile, sunt in principiu intotdeauna supuse unei forme sau alta de participare. Normele de conduita din art. 8 al Convenției de la Aarhus, prevad ca planurile de ocupare a solului sau autorizațiile de urbanism sunt, in mod egal, de foarte multe ori supuse formelor de participare, chiar daca exista excepții notorii. Dimpotriva, politicile art. 7 al Convenției, nu le supun aproape niciodata formelor de participare. In sfarșit, masurile de sancționare, deciziile de constituire sau cu privire la componența consiliilor consultative nu sunt niciodata supuse participarii.

3.4. Formele de participare a publicului.

Dreptul walon al urbanismului și al mediului cunoaște diverse forme instituționalizate de participare. Dintre acestea, cateva au rol principal: inițiativa, ancheta publica, ancheta ținta, consiliile consultative, concertarea și comitetele de insoțire.[74]

Reacția particularilor in cursul anchetei publice poate fi orala sau scrisa. Aceea a consiliilor consultative este in principiu scrisa, dar modul lor de lucru este, in cea mai mare parte a timpului, nedeterminat. Condițiile de primire sunt cateodata prevazute, dar aceasta nu este o regula. Reacțiile dau naștere uneori la acuzații de primire, dar numai in ancheta publica. Modalitațile de concertare nu sunt prevazute prin textele de reglementare și, in acest scop, s-a propus procedarea la un schimb, la un dialog și cautarea unui consens.[75]

Termenele de reacție oferite particularilor pentru a raspunde sunt extrem de variabile și cateodata nedeterminate. Adesea sunt scurte, dar sunt prelungite in cazul studiului incidențelor asupra mediului. Din ce in ce mai mult, textele de reglementare prevad suspendarea procedurilor de participare in timpul vacanțelor școlare, dar este departe de a fi o regula generala. Rezultatele participarii nu au efect decizional, cu o singura excepție, care este legata de ancheta ținta referitoare la cererea de modificare a permisului de lotizare/parcelare.[76]

Ramane totuși faptul ca rezultatele au un efect juridic cert, de altfel prin importanța. Din jurisprudența Consiliului de Stat decurge tradiția ca, fața de intervențiile tehnice, pertinente, exacte, clare și precise ale particularilor, autoritatea competenta are o "tripla obligație: de a lua cunoștința, de a aprecia și de a raspunde".[77] Aceasta tripla obligație, se traduce intr-un mare numar de cazuri, in care motivarea formala a deciziei impune un mare volum de munca autoritații și, dintr-un punct de vedere concret, restrange in mare parte amploarea puterii sale de apreciere.

3.5. Momentul luarii la cunoștința.

In general, informația prealabila este lansata atunci cand proiectul supus deciziei este deja finalizat, iar in special, in ce privește autorizarile, atunci cand și cererile sunt depuse. Inca o data, regimul studiului incidențelor asupra mediului face excepție, dar numai in cadrul cererilor pentru autorizații, caz in care, solicitantul permisului trebuie sa organizeze o consultare a populației chiar inainte de realizarea studiului și depunerea cererii de permis.

3.6. Condițiile aducerii deciziei la cunoștința publicului.

O informare ulterioara luarii deciziei este in general prevazuta dar, de cele mai multe ori nu privește deciziile de refuz sau pe cele de renunțare la proiect, și nu se impune, in mare masura, decat in cazul anchetelor publice. Aceasta informare este activa in privința principiului deciziei. Ea este pasiva in privința conținutului deciziei și eventual, al motivarii sale formale: in general particularii n-au acces decat la cerere. Cei care au participat la o ancheta publica privind anumite cereri de permise, beneficiaza totuși de o informație activa individuala care se bazeaza pe integralitatea deciziei finale dar, paradoxal, aceast nu constituie pentru ei un avantaj, din moment ce aceasta notificare declanșeaza termenul pe care il au la dispoziție pentru introducerea unui recurs in fața Consiliului de Stat. In orice caz informatizarea este o noutate absenta.

3.7. Rolul asociațiilor.

Chiar lipsite de personalitate juridica, asociațiile dispun de dreptul de acces la informația de mediu. Aceasta insa nu inseamna ca le este acordat un loc special in acest cadru, ci sunt puse pe picior de egalitate cu particularii. In termenii de participare nu se constata prea multe apeluri particulare care sa fi fost facute prin intermediul asociațiilor,[79] exceptand cadrul participarii reprezentative. De altfel, numai asociațiile cu personalitate juridica dispun de dreptul de participare.

3.8. Controlul judiciar privind asupra respectarii procedurilor.

Global, se poate afirma ca judecatorul, in special Consiliul de Stat, vegheaza de o maniera relativ scrupuloasa la respectarea procedurilor de participare. Violarea dispozitiilor care statueaza dreptul de participare antreneaza, in principiu, nelegalitatea deciziei administrative finale.

Se remarca totuși ca, in timp ce violarea campului de aplicare ratione materiae al participarii[82] este susceptibila de a fi contestata in mod general sau aproape general, pentru violarea campului de aplicare ratione personae al participarii, regulile de procedura și efectele participarii nu pot exista decat pentru cel care a fost personal lezat, atunci cand aceasta violare putea sa impiedice și alte persoane sa participe in mod adecvat.

Deoarece textele de reglementare nu organizeaza nici un recurs specific, care sa poata fi indreptat direct impotriva unor asemenea violari, jurisprudența admite totuși unul, atunci cand violarea se rasfrange asupra componenței unui organ care dispune de o oarecare stabilitate sau permanența.

3.8.1. Asociațiile abilitate sa sesizeze judecatorul.

Oricare ar fi judecatorul sesizat, numai asociațiile care dețin personalitate juridica dispun de dreptul la acțiunea in justiție.

In fața Consiliului de Stat, acțiunea lor este limitata printr-o jurisprudența strict cu privire la condițiile de interes al sesizarii.[84] Asociațiile prezinta un interes al sesizarii "atunci cand ele acționeaza in scopul pe care și l-au stabilit in statutele lor și ca acest scop nu coincide cu apararea interesului general și nici cu interesul personal al membrilor lor. Pentru aprecierea caracterului general al scopului statutar urmarit de o asociație, trebuie luate in considerare doua criterii: unul social si unul geografic. Pe plan social este de neadmis acțiunea in anulare, introdusa de o asociație al carei obiect de activitate este atat de intins incat interesul colectiv pe care il urmarește nu mai poate fi distins, iar pe plan geografic, atunci cand actul atacat are o dimensiune geografica bine delimitata el nu poate fi atacat de o asociație a carei acțiune nu este limitata teritorial sau care deschide o larga intindere teritoriala, cu excepția situației cand aceasta asociație are un obiect specializat. De altfel, unei asociații al carei obiectiv social acopera o vasta intindere teritoriala nu i se accepta posibilitatea atacarii unui act administrativ, decat daca acest act are incidența asupra intregului sau a unei mari parți din teritoriul vizat prin statutele acestei asociații". Aceasta jurisprudența a fost inca de atunci condamnata de Comitetul pentru examinarea respectarii dispozițiilor Convenției de la Aarhus.

In anumite condiții, asociațiile pentru protecția mediului inconjurator dispun, de altfel, de un drept la acțiune specific, care le permite obținerea, sub forma de referate judiciare, suspendarea unei violari manifeste sau a unei amenințari grave de violare a unei dispoziții referitoare la protecția mediului inconjurator.[87]

4. Articularea dreptului urbanismului cu dreptul mediului.

In Regiunea walona, incepand cu anul 1984, dreptul urbanismului și al amenajarii teritoriului fac obiectul unei codificari cvasi integrale. Codul este astazi intitulat Codul walon de amenajare a teritoriului, urbanism și patrimoniu (CWATUP).

Dreptul mediului nu face decat obiectul unei codificari parțiale recente. Un decret din 27.05 2004 poarta codificarea parții decretate a dispozițiilor carții I a codului de mediu, conținand dispozițiile generale și comune, iar o hotarare a Guvernului walon din 17.03.2005 poarta codificarea dispozițiilor de reglementare. Un al doilea decret din 27.05.2004 poarta codificarea partii decretate a dispozițiilor carții a-II-a a codului mediului, conținand codul apei, iar o alta hotarare a Guvernului walon din 03. 03.2005 poarta codificarea dispozițiilor de reglementare.

Restul dreptului mediului face obiectul unor texte razlețe, așa cum sunt cazurile cu totul particulare din materia deșeurilor sau din materia autorizațiilor de mediu.

Regulile urbanismului și amenajarii teritoriului constituie, in principiu deci, un corpus distinct de reguli de drept al mediului. Și autorizațiile de urbanism sau de mediu sunt eliberate conform prescripțiilor regulilor de politica administrativa de care aparțin. Principiul independenței politicilor administrative este decazut. Dar legaturile exista in mod evident. Distingem intre legaturile create la nivelul planificarii și cele create la nivelul autorizațiilor.

4.1. Planificarea.

Exista doua exemple ilustrative in privința dominației planificarii stabilita in cadrul politicii de amenajare a teritoriului:

Evaluarea incidențelor planurilor și schemelor de amenajare a teritoriului asupra mediului inconjurator.

Codul mediului conține dispoziții care transpun in dreptul walon Directiva 2001/42/CE privind evaluarea incidențelor planurilor și programelor asupra mediului.

Dar art. D. 53 § 5 al codului dispune ca "planurile și programele a caror evaluare a incidențelor asupra mediului este reglementata de CWATUP nu sunt vizate de acest articol". Planurile cu valoare de reglementare (planul de sector - PS și planul comunal de amenajare - PCA) și documentele de orientare (schema de dezvoltare a spațiului regional, schema structurii comunale și raportul urbanistic și de mediu), documente de amenajare a teritoriului deci, fac obiectul unei evaluari a incidențelor pe baza de reguli proprii consemnate chiar de CWATUP insuși.

Exista doua principale difererențe intre regimul de drept comun conținut in codul mediului și regimurile particulare instituite de CWATUP.

In cadrul regimului de drept comun, incepand cu conținutul minimal determinat de decret, conținutul evaluarii incidențelor este stabilit, de la caz la caz, de catre Guvernul walon, chiar daca nu el este autoritatea care adopta planul sau programul.[88] In cadrul CWATUP, autoritatea este cea care adopta planul, schema și raportul urbanistic si de mediu, și tot autoritatea este cea care determina limitele evaluarii, ținand seama de un conținut minimal stabilit prin decretul insuși.

In sfarșit, Codul mediului desemneaza intotdeauna autorul planului sau al programului ca fiind și autorul evaluarii de incidențe. Invers, CWATUP impune, pentru planurile cele mai importante, cum sunt planurile de sector, realizarea unui studiu de incidențe asupra mediului elaborat de un autor agreat, independent de autorul de plan.

4.1. Planificarea gestiunii deșeurilor.

Decretul din 27.06.1996 privind deșeurile, dispune ca centrele de ingropare tehnica (CET)[90] sa nu poata fi amplasate decat numai in locurile identificate pentru a fi localizate "in planul centrelor de ingropare tehnica" (gropi de gunoi). Acest plan este obligatoriu, dar nu are decat un singur efect, acela de indicare a locurilor posibile de amplasare a centrelor.

Astfel, art. 26 din decret prevede ca in paralel cu elaborarea unui plan de sector, planurile sectoarelor importante ale politicii de amenajare a teritoriului sa fie de asemenea modificate, pentru a scoate in evidența "amprentele CET" in zonele destinate amplasarii centrelor de ingropare tehnica.[92] Planurile CET nu pot fi adoptate, provizoriu sau definitiv, decat cu modificarile corespunzatoare ale planurilor de sector. Planul de sector are un efect mai general decat planurile CET: daca acesta face posibila amplasarea CET, atunci impiedica, printre altele, exercitarea altor activitați in zonele afectate CET.

In plus definirea zonelor planului de sector in CWATUP impune ca CET sa fie situate in zone cu echipamente comunitare și de servicii publice.[93] Zonarea planului de sector limiteaza deci libertatea autorului planului CET exclusiv la zonele cu echipamente comunitare și de servicii publice, unde planul CET poate sa localizeze centrele de ingropare tehnica, iar amprenta "CET" pe planul de sector poate fi aplicata. Astfel, planificarea de sector a gestionarii deșeurilor ramane larg tributara planificarii generale de amenajare a teritoriului.

4. Autorizațiile.

In ce privește autorizațiile, exista numeroase legaturi intre amenajarea teritoriului și legislațiile referitoare la politica de mediu, dintre care doua au o importanța specifica.

4.1. Conformitatea autorizațiilor relevante ale politicilor de mediu la planurile de amenajare a teritoriului.

Ține de jurisprudența constanta a Consiliului de Stat ca premisele relevante ale politicilor de mediu sa fie in conformitate cu prescripțiile planurilor de amenajare in vigoare.[94]

Independența politicilor administrative cedeaza in fața valorii de reglementare a planurilor de amenajare.

Exigența pentru conformitate a planurilor se impune deci, oricare ar fi natura autorizației (autorizație de mediu,[95] autorizație pentru gestionarea deșeurilor ), oricare ar fi autoritatea competenta pentru eliberarea autorizației și chiar oricare ar fi autoritatea competenta, pe plan instituțional, pentru a stapani politica administrativa in chestiune.

4. Interdicția autorizarii proiectelor ce pot afecta semnificativ un sit NATURA 2000.

Decretul din 06.12001 cu privire la conservarea siturilor Natura 2000 asigura, in dreptul walon transpunerea Directivei 92/43/CEE din 23.05.1992 privind conservarea habitatelor naturale precum și a faunei și florei salbatice.

Art. 28 din decret interzice deteriorarea habitatelor naturale și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate siturile, cu atat mai mult cu cat aceste perturbari sunt susceptibile de a avea un efect negativ semnificativ fața de obiectivele desemnarii.[98]

Facand legatura cu eliberarea permiselor, art. 29 § 2 din decret impune evaluarea incidențelor asupra obiectivelor conservarii siturilor, pentru proiectele, care nu sunt in mod direct necesare gestionarii siturilor și sunt susceptibile de a le afecta intr-o maniera semnificativa.[99] Aceasta afectare semnificativa poate fi cauzata numai de proiectul insuși sau in corelație cu alte proiecte, deja autorizate sau nu. Vazand prescripția art. 28, daca proiectul induce o deteriorare a habitatelor naturale sau o perturare semnificativa a speciilor pentru care a fost desemnat situl, proiectul va trebui refuzat.

Art. 29 permite totuși autorizarea proiectului daca exista rațiuni imperative de interes public major, inclusiv de natura sociala sau economica și pentru care nu exista soluții alternative. In aceste ipoteze, autoritatea care elibereaza autorizația este ținuta de obligația de a lua masurile compensatorii care se impun pentru asigurarea coerenței globale a rețelei Natura 2000. De asemenea, autoritatea emitenta trebuie sa informeze Comisia Europeana despre masurile compensatorii adoptate.

Urmare a Directivei 92/43/CEE obiectivul protejarii faunei și florei induce deci obligațiile procedurale de evaluare a incidențelor care preced eliberarea autorizațiilor, in special de urbanism și obligațiile de fond de a nu autoriza decat proiecte care nu deterioreaza habitatele naturale și nu perturba in nici un fel speciille pentru care aceste situri au fost desemnate.

Politica de mediu a protejarii naturii limiteaza in acest fel posibilitatea de a elibera, in special, autorizațiile de urbanism.

4.3. Articularea autorizațiilor.

Decretul din 11.03.1999 privind autorizațiile de mediu creaza un permis unic care constituie o decizie ce ține loc, in același timp, de autorizație de mediu și de autorizație de urbanism.

Depunerea unei cereri pentru obținerea unui permis unic este impusa atunci cand proiectul care urmeaza a fi realizat constituie un proiect mixt, respectiv unul caruia "ii apare in momentul introducerii cererii ca realizarea sa reclama o autorizație de mediu și o autorizație de urbanism".[100] Se apreciaza deci, in momentul introducerii cererii, caracterul mixt sau nu al proiectului. In acest fel, de exemplu, proiectul unui operator public de dezvoltare economica de construire a unei hale industriale fara instalație proprie, care apoi poate fi pusa in vanzare sau data in locație, nu este un proiect mixt in masura in care, la momentul cererii nu se cere o autorizație de mediu pentru realizarea sa. Daca ulterior exploatarea cladirii necesita o autorizație de exploatare, se va solicita și o autorizație de mediu.

Cand proiectul este mixt, depunerea unei cereri pentru obținerea unui permis unic este obligatorie. Sistemul permisului unic nu este deci facultativ.

Procedura de instrucție a permisului unic reprezinta copia fidela a celei pentru obținerea autorizației de mediu, organizata prin același decret.[102] Totuși, in mod logic, comisiile și serviciile care intervin in procedura de eliberare a autorizațiilor de urbanism sunt asociate eliberarii autorizației. Astfel, cererea de permis unic se adreseaza comunei pe teritoriul careia urmeaza a fi realizat proiectul. Cererea este imediat notificata, prin comuna, la funcționarul tehnic care aparține administrației de mediu și la funcționarul delegat care aparține administrației de urbanism. Aceștia sunt funcționarii care apreciaza caracterul complet și cel de primire a cererii. Odata ce cererea a fost considerata ca fiind completa și poate fi primita, comuna organizeaza o consultație publica. Astfel, serviciile și comisiile ale caror avize sunt utile sunt consultate.

Pe baza rezultatelor anchetei și ale avizelor, funcționarii intocmesc impreuna un raport de sinteza, care constituie o analiza a cererii și o propunere de decizie .Acest raport este adresat consiliului comunal, care decide acordarea sau refuzul autorizației.

Calea acțiunii impotriva deciziilor consiliului este deschisa petentului, oricarei persoane fizice sau juridice, care justifica un interes și oricarui funcționar. Aceasta acțiune se adreseaza Guvernului. Procedura de instrucție a acțiunii prevede intocmirea unui nou raport de sinteza al funcționarilor tehnic și delegat, prin aceste funcții ințelegandu-se ca este vorba despre directori generali sau cel puțin despre directori ai diviziilor descentralizate.