APARATUL DIGESTIV

APARATUL DIGESTIV

Segmentele tubului digestiv sunt:

• cavitatea bucala;
• faringele;
• esofagul;
• stomacul;
• intestinul subtire;
• intestinul gros.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:

• glandele salivare;
• ficatul;
• pancreasul.

Cavitatea bucala

Limite:

Superior: fosele nazale.

Inferior: regiunea superioara a gatului.

Anterior: orificiul bucal.

Posterior: faringele.

Componente:

Vestibulul bucal. Are un perete antero-lateral format din buze si obraji si un perete postero-medial reprezentat de arcadele alveolo-dentare.

Cavitatea bucala propriu-zisa. Este delimitata astfel:

Superior: bolta palatina - este formata din palatul dur (alcatuit in principal din oasele maxilare situate anterior) si palatul moale sau valul palatin (formatiune musculo-membranoasa, care se prelungeste posterior cu lueta sau uvula). De la baza luetei pornesc arcurile palatine, anterior si posterior, intre care se gaseste amigdala sau tonsila palatina.

Inferior: planseul bucal, format in principal din muschi.

Antero-lateral: arcadele dentare.

Posterior: superior se gaseste valul palatin, iar inferior, istmul faringian, prin care cavitatea se continua cu faringele.

Limba

Rol: masticatie, deglutitie, supt, gustativ, in limbajul articulat.

Structura: Limba are doua portiuni: verticala (radacina limbii, fixata pe mandibula si osul hioid prin muschi) si orizontala (corpul limbii, care este mobil). Fata inferioara a corpului limbii se fixeaza pe planseul bucal printr-o plica mediana mucoasa = fraul limbii. Pe fata dorsala a limbii se gasesc papile gustative: pe varful limbii pentru gustul acid si dulce; pe marginile limbii pentru gustul acid, dulce si sarat; la baza limbii pentru gustul amar. Pe suprafata limbii, exista papile valate, foliate, fungiforme (care contin muguri gustativi) si papile filiforme (care nu contin muguri gustativi, ci au doar rol mecanic).

Vascularizatia limbii este data de artera linguala.

Inervatia senzitivo-senzoriala a limbii este asigurata de ramuri ale nervilor facial, glosofaringian, vag si de ramuri din trigemen (durere si presiune), iar cea motorie, de ramuri ale hipoglosului.

Dintii. Dintii sunt organe dure, de culoare alba, fixate in alveolele dentare. Intervin in sfaramarea si triturarea alimentelor. Au aspect si forme diferite in functie de rolul indeplinit in masticatie: incisivii (taie alimentele), caninii (sfasie alimentele), premolarii (strivesc alimentele), molarii (strivesc alimentele).

Omul are doua dentitii: temporara (apare dupa varsta de 6 luni) si definitiva (apare intre 6 si 13 ani, iar ultimul molar, cel de minte, apare intre 13 si 35 de ani).

Structura dintilor:

Coroana - de culoare alba-sidefie.

Radacina - exista in alveola si se termina cu apexul dintelui, care este prevazut cu un orificiu prin care patrund in dinte vase si nervi.

Colul - portiunea cuprinsa intre coroana si radacina.

Pe sectiune longitudinala, dintele este format din:

Cavitatea dintelui.

Cavitatea si canalul dentar contin pulpa dentara, formatiune conjunctiva, rosie, bogat vascularizata si inervata.

Dentina - substanta dura, galbuie, care inveleste cavitatea si canalul dentar.

Smaltul - acopera dentina la nivelul coroanei.

Cementul - inveleste dentina la nivelul radacinii dintelui si este format dintr-o substanta asemanatoare osului.

Dintii sunt vascularizati de ramuri ale arterei maxilare (ramura terminala a arterei carotide externe). Artera maxilara da ramuri alveolare superioare si inferioare.

Inervatia dintilor este data de nervii maxilari si mandibulari, ramuri ale nervului trigemen. Nervul maxilar da ramuri alveolare superioare (pentru dintii superiori), in timp ce nervul mandibular da ramuri mandibulare inferioare (pentru dintii inferiori).

Faringele. Faringele este abordat in cadrul capitolului "Anatomia si fiziologia aparatului respirator", intrucat acesta reprezinta o componenta anatomica comuna a celor doua aparate.

Esofagul

Limita superioara este reprezentata de planul care trece prin vertebra C₆.

Limita inferioara se gaseste la nivelul cardiei, orificiul prin care esofagul comunica cu stomacul.

Esofagul prezinta in structura sa patru tunici, care de la interior spre exterior sunt: mucoasa, submucoasa, musculara, adventicea.

Esofagului i se descriu trei regiuni:

Cervicala - pana la orificiul superior al toracelui (apertura toracica superioara).

Toracala - pana la diafragm.

Abdominala - pana la cardia.

Esofagul strabate diafragmul prin hiatusul esofagian.

Vascularizatia esofagului provine din artera tiroidiana inferioara, din arterele esofagiene, arterele bronsice, frenice si din artera gastrica stanga. Venele din partea inferioara a esofagului constituie o zona de anastomoze intre sistemul port si sistemul cav superior.

Inervatia este asigurata de ramuri simpatice si parasimpatice (nervul vag), provenite din plexul vegetativ esofagian.

Stomacul

Stomacul este un organ situat in loja gastrica, delimitata intre diafragm, ficat, colon transvers si peretele abdominal.

Stomacului i se descriu:

Doua fete - una anterioara si una posterioara.

Doua margini - dreapta sau mica curbura si stanga sau marea curbura.

Doua extremitati - superioara (reprezentata de orificiul cardia) si inferioara.

Din punct de vedere anatomo-functional, stomacului i se descriu urmatoarele portiuni:

Fundul sau fornixul stomacului (situat deasupra planului orizontal care trece prin cardia). Aceasta portiune reprezinta camera cu aer a stomacului.

Corpul stomacului - se intinde pana la incizura angulara.

Antrul piloric.

Canalul piloric.

In structura stomacului se intalnesc patru tunici:

Seroasa.

Musculara.

Submucoasa.

Mucoasa.

Glandele gastrice se clasifica in:

Glandele fundice, reprezentate de glandele principale (secreta pepsinogenul), glandele parietale (secreta acid clorhidric) si glandele accesorii (secreta factorul intrinsec Castle).

Glande cardiale - secreta mucus.

Glandele pilorice - secreta mucus

Glandele Brüner.

Peretii stomacului primesc sange prin ramuri plecate din doua arcade arteriale: o arcada situata pe mica curbura si o arcada aflata pe marea curbura. Fundul stomacului este irigat de arterele scurte (ramuri ale arterei splenice). Venele conduc sangele, in mod direct sau indirect, in vena porta.

Inervatia stomacului este constituita din fibre parasimpatice provenite din nervii vagi si fibre simpatice, provenite din plexul celiac. In peretele gastric exista doua plexuri vegetative.

Intestinul subtire

Se intinde de la sfincterul piloric la valvula ileocecala, unde se continua cu intestinul gros. Prezinta doua portiuni: duodenul (fixat la peretele posterior al abdomenului) si jejuno-ileonul (segment mobil).

Duodenul. Are forma unei potcoave, in care este cuprins capul pancreasului. Duodenului i se descriu 4 portiuni:

Bulbul duodenal (portiunea superioara).

Portiunea descendenta - prezinta in zona mijlocie ampula lui Vater, in care se deschid canalul coledoc si canalul Wirsung.

Portiunea orizontala.

Portiunea ascendenta.

Vascularizatia duodenului se realizeaza prin ramuri ale arterei pancreaticoduodenale superioare (ramura a arterei gastroduodenale) si pancreaticoduodenale inferioare (ramuri ale arterei mezenterice superioare). Venele sunt tributare venei porte.

Jejuno-ileonul. Are o lungime de 6-8m, motiv pentru care este cudat, formand ansele intestinale. Prezinta doua portiuni si anume jejunul (continua duodenul) si ileonul (se continua cu intestinul gros).

Prezinta, in structura, 4 tunici. Tunica mucoasa prezinta numeroase cute care proemina in lumenul intestinal, numite valvule conivente. Ele maresc de doua ori suprafata mucoasei intestinale. La nivelul mucoasei intestinale sunt prezente, de asemenea, si o serie de formatiuni limfoide, numite placile Peyer si o serie de proeminente, numite vilozitati intestinale. Intre vilozitati, la baza lor, se afla orificiile de deschidere ale glandelor intestinale Lieberkuhn (secreta enzime cu rol in digestia grasimilor si proteinelor) si ale glandelor Brünner (prezente numai in duoden).

Vascularizatia jejuno-ileonului provine din artera mezenterica superioara, care formeaza o serie de arcade arteriale. Venele sunt tributare venei mezenterice superioare, afluent al venei porte.

Inervatia intestinului subtire este asigurata prin ramuri simpatice si parasimpatice provenute din plexurile celiac si mezenteric superior si din cele doua plexuri intrinseci care asigura un auromatism intestinal.

Intestinul gros

Se intinde de la nivelul valvulei ileo-cecale pana la orificiul anal. I se descriu mai multe segmente:

Cecul, cu apendicele cecal. Apendicele este un diverticul rudimentar al cecului, al carui mucoasa contine numerosi foliculi limfatici, reprezentand o "amigdala abdominala".

Colonul ascendent. Merge aproape vertical pana sub fata inferioara a ficatului, unde se cudeaza, formand unghiul colic drept sau hepatic, pentru a se continua cu colonul transvers.

Colonul transvers. Este situat intre unghiul colic drept si unghiul colic stang sau splenic.

Colonul descendent.

Colonul sigmoid. Ocupa fosa iliaca stanga si o parte din bazin.

Rectul. Se termina la nivelul orificiului anal.

Configuratia externa a intestinului gros releva:

Teniile - sunt trei benzi musculare albicioase.

Plicile semilunare - sunt cute transversale.

Haustrele - sunt portiunile dintre doua plici care bombeaza in afara.

Ciucurii epiploici - sunt diverticuli plini cu grasime.

Intestinul gros prezinta aceleasi patru tunici in structura sa: seroasa peritoneala, tunica musculara, submucoasa si mucoasa.

Vascularizatia intestinului gros: cecul, colonul ascendent si jumatatea dreapta a colonului transvers primesc ramuri din artera mezenterica superioara, iar jumatatea stanga a colonului transvers, colonul descendent si sigmoid primesc ramuri din artera mezenterica inferioara. Rectul este vascularizat de trei artere rectale. Sangele venos al cecului si colonului ajunge in vena porta. Sangele venos din rect ajunge in vena iliaca interna (2/3 inferioare ale rectului) si in vena porta (1/3 superioara a rectului).

Inervatia intestinului gros provine din plexurile mezenterice (superior si inferior), iar sfincterul anal striat este inervat de ramuri din nervii rusinosi.

Glandele anexe ale tubului digestiv

Glandele salivare. Glandele salivare secreta saliva, care are actiune mecanica, de imbibare a bolului alimentar si actiune chimica prin enzima pe care o contine, ptialina sau amilaza salivara.

Se clasifica in doua categorii:

Glande salivare mici - raspandite in peretii cavitatii bucale, in mucoasa si limba.

Glande salivare mari:

Parotida - situata retro-mandibular, ocupand loja cu acelasi nume. Canalul excretor al acestei glande se deschide in vestibulul bucal, in dreptul celui de al doilea molar superior. Secretia glandei este de tip seros.

Glanda submandibulara - ocupa loja submandibulara, delimitata de muschi si fata inferioara a mandibulei. Canalul excretor se deschide la baza fraului limbii, in caruncula salivara. Are o secretie de tip sero-mucos.

Glanda sublinguala - se gaseste in planseul bucal, de o parte si de alta a fraului limbii. Secretia este de tip sero-mucos.

Vascularizatia glandelor salivare este data de ramuri ale arterei carotide externe.

Inervatia glandelor salivare provine din simpaticul cervical, iar cea parasimpatica din nervii faciali (pentru glandele submaxiale si sublinguale) si glosofaringieni (pentru parotide).

Pancreasul. Pancreasul este dispus anterior de coloana lombara, posterior de stomac, fiind cuprins intre duoden si splina. Morfologic, i se descriu urmatoarele portiuni:

Capul - cuprins in potcoava duodenala.

Gatul - face trecerea intre cap si corp.

Corpul - dispus transversal, inaintea coloanei lombare.

Coada - prelungeste corpul pancreasului pana la hilul splinei.

Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans, care produc insulina si glucagonul, cu rol in metabolismul glucidic.

Pancreasul exocrin - produce enzimele digestive pancreatice, care sunt deversate in:

Canalul pancreatic principal Wirsung, care se uneste cu canalul coledoc formand ampula Vater, care se deschide in duoden la nivelul papilei mari. Orificiul de deschidere este strajuit de sfincterul Oddi.

Canalul pancreatic accesor Santorini, care se deschide in duoden la nivelul papilei mici.

Vascularizatia pancreasului este asigurata de ramuri din arterele gastroduodenale, mezenterica superioara si splenica, iar sangele venos este drenat, in final, de vena porta.

Inervatia vegetativa provine din plexul celiac (simpatic) si pe cale vagala (parasimpatic).

Ficatu. Ficatul este situat in loja hepatica delimitata superior de diafragm, iar inferior de colonul drept si stomac.

Ficatul prezinta:

Doua fete - superioara (in raport cu diafragmul) si inferioara (viscerala).

Doua margini - anterioara (vine in raport cu rebordul costal) si posterioara (in raport cu peretele posterior al trunchiului).

Patru lobi - anterior, posterior, drept si stang.

Ficatul este alcatuit dintr-o stroma conjunctiva si celule hepatice. Stroma cuprinde membrana de invelis, capsula ficatului (Glisson), din care pleaca septuri conjunctive care impart parenchimul hepatic in lobuli hepatici, unitatea anatomica si functionala a ficatului.

In structura lobulului hepatic intra formatiuni vasculare, canaliculare si celule hepatice:

Celulele hepatice, care produc bila, prezinta un pol indreptat spre capilarul sanguin (polul sanguin) si celalalt spre canaliculul biliar (polul biliar).

Din canaliculele biliare intralobulare se formeaza canaliculele perilobulare, apoi cele interlobulare, care se deschid in canalele biliare colectoare. Acestea formeaza doua canale biliare hepatice (drept si stang), prin a caror unire se formeaza canalul hepatic comun.

Sistemul vascular intralobular - este format din capilarele sinusoidale (provin din ramificatiile arterei hepatice si venei porte) si vena centrolobulara. Aceasta formeaza, la iesirea din lobul, vena supralobulara, din care se formeaza venele hepatice, care conflueaza si se deschid in vena cava inferioara.

Ficatul prezinta o dubla vascularizatie: nutritiva (asigurata de artera hepatica) si functionala (asigurata de vena porta). Aceasta colecteaza sangele venos al tubului digestiv si se capilarizeaza de doua ori: prima data la nivelul mucoasei intestinale si a doua oara, la nivelul lobulului hepatic.

Inervatia ficatului este asigurata de plexul hepatic format din fibre simpatice si parasimpatice (provenite din plexul celiac).

Secretia biliara a ficatului este continua, dar evacuarea ei in intestin se realizeaza numai in perioadele digestive. In perioadele interdigestive, bila este depozitata in vezica biliara, unde se concentreaza de aproximativ 20 de ori prin absorbtia apei si a sarurilor anorganice.

Vezicii biliare i se descriu: un fund, un corp si un gat. Bila din vezica biliara este evacuata prin intermediul ductului cistic. Din unirea acestuia cu canalul hepatic comun, se formeaza canalul coledoc, care se alatura canalului Wirsung formand ampula lui Vater, care se deschide la nivelul portiunii descendente a duodenului.

Fiziologia aparatului digestiv

A. Digestia bucala

Digestia enzimatica. Dintre enzimele salivare, cea mai importanta este amilaza salivara sau ptialina, care degradeaza amidonul la dextrine, care au molecule mai mici.

Rolul salivei:

Degradeaza amidonul.

Faciliteaza masticatia si deglutitia.

Favorizeaza stimularea receptorilor gustativi, prin solubilizarea alimentelor.

Indeparteaza resturile alimentare care raman in spatiile interdentare.

Rol bactericid prin lizozim.

Intervine in excretia unor substante (uree, plumb, mercur, iod) si a unor virusuri (al rabiei si poliomielitei).

Favorizeaza vorbirea, mentinand mucoasa bucala elastica si umeda.

Secretia salivara este reglata prin reflexe neconditionate (stimulii sunt reprezentati de alimente) si prin reflexe conditionate (formate prin asocierea stimulilor alimentari cu stimuli olfactivi, vizuali si auditivi).

Masticatia. La procesul masticatiei participa:

Miscarile mandibulei, limbii, buzelor, obrajilor.

Dintii: incisivii au rol de taiere, caninii de sfasiere, premolarii si molarii de macinare.

Deglutitia. Consta in trecerea bolului alimentar din cavitatea bucala, prin faringe si esofag, in stomac.

Deglutitia cuprinde trei timpi: bucal, faringian, esofagian.

B. Digestia gastrica

Sucul gastric. Sucul gastric: este un lichid foarte acid (pH=1-1,5) datorita acidului clorhidric. In afara acidului clorhidric, sucul contine si enzime:

Pepsina-sintetizata sub forma inactiva de pepsinogen- este activata sub influenta acidului clorhidric. Ea transforma proteinele in polipeptide.

Labfermentul transforma cazeinogenului solubil din lapte in cazeina insolubila in prezenta calciului.

Lipaza gastrica - intalnita numai la copil, desface grasimile fin emulsionate din lapte si galbenusul de ou.

Lizozimul.

Factorul intrinsec Castle - favorizeaza absorbtia vitaminei B₁₂.

Secretia gastrica este controlata la trei nivel:

Faza cefalica. In cadrul acestei faze, stimulii olfactivi, vizuali, auditivi determina o crestere a secretiei gastrice.

Faza gastrica. Este declansata de patrunderea alimentelor in stomac.

Faza intestinala. Este determinata de prezenta chimului gastric in duoden.

Motricitatea gastrica. Umplerea stomacului cu alimente determina doua feluri de contractii:

Tonice, prin care alimentele se disperseaza si sunt amestecate cu sucul gastric.

Peristaltice, prin care continutul gastric inainteaza spre pilor. Undele sunt urmate de evacuarea unei cantitati mici de chim in duoden.

Motricitatea gastrica este influentata atat neuro-vegetativ (nervul vag stimuleza peristaltismul, fibrele simpatice inhiba peristaltismul), cat si umoral (enterogastronul inhiba peristaltismul gastric).

C. Digestia intestinala

Digestia intestinala este rezultatul actiunii sucului pancreatic, bilei, sucului intestinal propriu-zis si a motilitatii intestinului subtire.

Sucul pancreatic. Contine:

Tripsina - desface polipeptidele in bi, tri, tetrapeptide.

Lipaza pancreatica - descompune grasimile in glicerina si acizi grasi.

Amiliza - descompune amidonul pana la maltoza.

Nucleaza - descompune acizii nucleici.

Carboxipeptidaza - descompune peptidele in aminoacizi.

Secretia pancreatica este reglata atat prin mecanism neuro-vegetativ (vagul stimuleaza secretia pancreatica), cat si umoral (secretina, pacreozimina, colecistokinina stimuleaza secretia pancreatica).

Bila. Singura enzima pe care o contine este fosfataza alcalina. Pe langa aceasta, bila mai contine:

Saruri biliare: emulsioneaza grasimile, activeaza lipazele din intestin si favorizeaza absorbtia acizilor grasi.

Pigmenti biliari (biliverdina si bilirubina) - rezulta din descompunerea hemoglobinei la nivel hepatic. Acumularea pigmentilor biliari in tesuturi da culoarea galbena a tegumentelor si mucoaselor (icter).

Colesterolul - este mentinut in suspensie datorita sarurilor biliare. Cand concentratia sarurilor biliare scade, colesterolul precipita si formeaza calculi biliari. Colesterolul total plasmatic = 130-180mg/l.

Producerea bilei este stimulata de sarurile biliare si de produsii de digestie proteica si lipidica, atat prin mecanism umoral (secretina), cat si prin mecanism neurovegetativ (vagul). Evacuarea bilei este stimulata si de mecanisme nervoase (vagul are efect stimulant, iar simpaticul efect inhibant).

Functiile bilei

Absorbtia grasimilor

Absorbtia vitaminelor liposolubile (A, D, K)

Eliminarea unor substante (colesterolul)

Are efecte laxative prin stimularea motilitatii intestinale.

Sucul intestinal. Este secretat de celulele intestinale si contine mucus, electroliti, apa si

enzime, dupa cum urmeaza:

Aminopeptidaze - desfac di, tri si tetrapeptidele la aminoacizi, care sunt absorbiti de mucoasa intestinala.

Enzime amilolitice (maltaza, lactaza, zaharaza) scindeaza dizaharidele la monozaharide, care sunt absorbite ulterior.

Lipaza intestinala - descompune grasimile in glicerol si acizi grasi.

Secretia intestinala este reglata umoral (prin secretina) si nervos (vagul stimuleaza secretia, iar simpaticul o inhiba).

Motilitatea intestinului subtire. Intestinul subtire executa mai multe tipuri de miscari:

Segmentare.

Pendulare.

Miscari de tonus.

Peristaltice.

Miscarile vilozitatilor intestinale.

Motilitatea intestinala este influentata umoral (prin serotonina) si neurovegetativ (vagul stimuleaza motilitatea, in timp ce simpaticul, prin nervii splanhnici, o inhiba).

D. Absorbtia intestinala

Este procesul prin care produsii de degradare ai substantelor nutritive trec prin epiteliul intestinal in sange sau limfa.

Glucidele, ingerate sub forma de polizaharide sau dizaharide, sunt absorbite sub forma de monozaharide.

Proteinele se absorb in majoritate sub forma de aminoacizi, exceptie facand IgA din colostru.

Lipidele se absorb sub forma de glicerol si acizi grasi.

Electrolitii (Na, K, Ca, Mg, Fe, Cl) sunt absorbiti prin transport activ.

Apa se absoarbe pasiv prin difuzie. In 24 de ore, prin intestin se absorb 10 litri de apa (1,5 l provin din lichidele ingerate si 8,5 l reprezinta sucuri digestive). Materiile fecale contin 100 ml apa.

Substantele nutritive sunt transportate prin sange si limfa la ficat si la toate tesuturile si organele corpului.

Fiziologia intestinului gros

La nivelul intestinului gros, se absorb: apa, electroliti, vitamine si aminoacizi.

Intestinul gros contine flora bacteriana intestinala care transforma bilirubina in stercobilinogen si apoi in stercobilina; intervine in sinteza unor vitamine (K, B₁, acid folic, biotina); intervine in putrefactia si fermentatia unor alimente care este insotita de producerea unor gaze (CO₂, H₂S, metan). Un aspect imprtant, prezent la nivelul intestinului gros, il reprezinta defecatia. Stimulul fiziologic care declanseaza defecatia este reprezentat de trecerea materiilor fecale in rect, care determina relaxarea sfincterului anal intern si extern (controlat voluntar). Materiile fecale contin 75% apa si restul materie solida (bacterii moarte, materie anorganica, substante nedigerate, grasimi, proteine).

Functiile ficatului

• Functia de secretie a bilei.
• Functia metabolica. La nivelul ficatului au loc procese de glicogenogeneza (sinteza glicogenului din monozaharide), gliconeogeneza (sinteza glicogenului din proteine si lipide), glicogenoliza (scindarea moleculelor de glicogen in glucoza), oxidarea acizilor grasi, sinteza trigliceridelor din acizi grasi si glicerol, sinteza fosfolipidelor si a colesterolului, sinteza unor proteine importante atat pentru ficat, cat si pentru restul organismului (proteine sanguine).
• Functia in coagulare. O parte dintre factorii care intervin in coagulare sunt sintetizati in ficat.
• Functia de detoxifiere. O serie de substante toxice produse in organism (amoniac, fenol, indol, scatol) sau patrunse accidental in organism sunt metabolizate la nivelul ficatului si sunt transformate in produsi ce pot fi reutilizati de catre organism sau eliminati.
• Functia de depozit. La nivelul ficatului pot fi depozitate o serie de vitamine (A, K, B₂, B₆, B₁₂, acidul folic, acidul pantotenic) si de metale (Fe³ , Cu).
• Termoreglare. Sangele din venele hepatice are temperatura cea mai ridicata din organism.
• Rol hematopoietic in perioada embrionara.
• Rol de depozit sanguin si de transfer al sangelui din sistemul port in marea circulatie.