CONTROLUL INTEGRAT A POPULATIILOR DE INSECTE DAUNATOARE SI UTILE

Controlul integrat include o gama de metode de interventie, poluante si nepoluante, cu accentul pe cresterea eficientei factorilor naturali de control, iar dintre cei manevrati de om, pe cei care nu afecteaza deloc sau in masura redusa alte categorii de organisme decat cele impotriva carora sunt destinate metodele respective (Irina Teodorescu-"Insectele", Ed. Petrion, Bucuresti). El nu trebuie inteles ca o simpla juxtapunere a unor metode care trebuie aplicate concomitent, indiferent de conditiile concrete determinate de starea culturilor, de sensul dinamicii populatiilor de daunatori, de eficienta factorilor naturali de control si in special a celor biologici, ci include un complex de procedee care pot fi utilizate simultan sau succesiv, pe fondul si cu scopul maximalizarii eficientei actiunii limitative a parazitoizilor, pradatorilor, patogenilor, in vederea asigurarii unor productii mari si de calitate superioara, a protejarii padurilor de atacul unor daunatori, a diminuarii pierderilor inregistrate in depozite, a depresiei populatiilor unor artropode generatoare sau transmitatoare de boli, a unor animale gazde intermediare sau definitive, rezervor de infestare cu diferiti paraziti.

In conceptia actuala, controlul integrat cuprinde o serie de componente (tabel ), partial compatibile:

- metodele biologice - presupun atit utilizarea de catre om a unor organisme impotriva altora (utilizarea zoofagilor, indeosebi insecte, a patogenilor, a unor insecte fitofage, a metodelor autocida si hormonala, selectionarea unor soiuri de plante rezistente la atacul daunatorilor), cit si intreprinderea unor masuri care sa sporeasca eficienta actiunii limitative a factorilor biotici in natura;

- metodele agrofitotehnice - sunt folosite cu scopul principal de a asigura conditii optime de dezvoltare pentru plante, dar dirijate de asa maniera incit sa defavorizeze daunatorii;

- metodele mecanice - in general simple, aplicabile indeosebi pe suprafete mici, se refera la colectarea daunatorilor pe diferite cai (cu mana, cu aparate speciale), la taierea ramurilor sau razuirea scoartei pe care sunt depuse ouale unor dunatori, la ungerea trunchiurilor cu substante adezive, la saparea de santuri in calea unor daunatori care se deplaseaza pe sol, a unor gropi capcana etc.;

metodele fizice - presupun utilizarea unor factori fizici cu actiuni negative asupra

daunatorilor (temperaturi scazute sau ridicate, deshidratarea, radiatiile ionizante) sau

utilizarea acestora in vederea capturarii insectelor daunatoare (prin capcane lumi-noase, inregistrarea si difuzarea sunetelor emise de catre insecte);

- metodele chimice - reprezinta utilizarea unei game foarte largi de produse care omoara, indeparteaza sau atrag insectele (pentru a fi distruse). Sunt cele care pun serioase probleme de compatibilitate cu utilizarea zoofagilor, a unor fiofagi.

Controlul biologic

Conceptul de control biologic a fost introdus in 1919 de catre entomologul Harry Smith, referitor la utilizarea insectelor parazite si pradatoare introduse din alte zone sau autohtone, in lupta impotriva insectelor daunatoare.

In 1971, Organizatia Internationala de Lupta Biologica (OILB), a definit acest control biologic drept "utilizarea organismelor vii sau a produselor lor, pentru a preveni sau reduce pierderile sau daunele datorate organismelor daunatoare" .

Organismele "daunatoare" sunt acelea pe care omul le considera ca atare, deoarece aduc prejudicii pentru persoana sa, pentru bunurile sale, pentru mediul ambiant, deci organisme care ii afecteaza santatea sau se interpun pe traseul unor lanturi trofice care il intereseaza pe om, facand ca materia si energia din ecosisteme sa fie orientate pe alte canale decat cele pe care omul cauta sa le dirijeze catre sine.

Daca initial, controlul biologic presupunea indeosebi distrugerea unor daunatori introdusi din alte zone, prin importul dusmanilor lor naturali din zonele de origine, in conceptia actuala, el include utilizarea parazitoizilor, pradatorilor, patogenilor, a unor fitofagi, atat impotriva daunatorilor patrunsi din alte zone, cat mai ales impotriva celor autohtoni, precum si metodele autocida sau genetica, hormonala, utilizarea de soiuri de plante rezistente la atacul daunatorilor.

Utilizarea daunatorilor naturali presupune implicarea in control a parazitoizilor si pradatorilor (indeosebi insecte, dar si unele hidrozoare, planarii, nematode, moluste, acarieni, pesti, amfibieni, reptile, pasari, mamifere), a patogenilor (virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare) si a unor fitofagi (in cazul in care daunatorii sunt plante spontane).

Categoriile de organisme impotriva carora a fost utilizata metoda biologica de control:

daunatori animali ai plantelor cultivate, ai padurilor, ai produselor vegetale si animale depozitate, ai obiectelor din muzee, ai cartilor;

vectori mecanici sau biologici pentru agenti etiologici ai diferitelor boli parazitare, virale, bacteriene, fungice;

gazdele intermediare sau definitive ale unor agenti infectiosi sau parazitari;

plantele spontane care invadeaza terenurile sau concureaza cu plantele de cultura;

parazitii vegetali si animali.

Avantajele controlului biologic:

- nu are actiune negativa directa asupra omului;

- nu determina aparitia raselor rezistente;

- benefic din punct de vedere economic. Investitiile sunt necesare pentru protejarea speciilor din natura si cresterea actiunii lor limitative asupra daunatorilor, eventual pentru importul, cresterea in conditii dirijate si lansarea in natura a unor specii locale sau aduse din alte zone:

- benefic din punct de vedere al productiei realizate permitind obtinerea unor produse fara reziduuri toxice, cum se intimpla in cazul folosirii pesticidelor;

- preparatele microbiologice, fiind compatibile cu majoritatea pesticidelor, duc la reducerea dozelor acestora din urma, pot fi aplicate mecanizat, nu se acumuleaza in biocenoze si nu se transmit de la o generatie la alta; nu afecteaza insectele parazitoide si pradatoare;

- feromonii actioneaza de la distanta, chiar de sute sau mii de metri;

- hormonii si feromonii obtinuti de la insecte sau substantele analoage de sinteza, pot fi utilizati concomitent sau alternativ cu biopreparatele, cu zoofagii sau chiar cu pesticidele;

- substantele folosite in metoda hormonala sunt eficiente in doze foarte scazute, chiar infinitezimale;

- metoda autocida are specificitate maxima, actionand exclusiv asupra unei singure specii "tinta", eficienta sa foarte mare putind merge pina la eliminarea speciei daunatoare, ceea ce alte metode nu reusesc sa realizeze.

Dezavantaje:

- diminuarea efectivelor daunatorilor se instaleaza lent, in timp, densitatea populatiilor lor fiind dependenta de cea a populatiilor gazda sau prada;

- ca elemente componente ale biocenozalor, populatiile insectelor zoofage sunt supuse actiunii limitative de diferiti factori de mediu, la care se adauga efectele negative ale interventiei umane;

- preparatele microbiologice manifesta patogenitate asupra unor specii de nevertebrate utile omului (albine), au slaba persistenta in natura, induc selectarea de rase rezistente la daunatori, sunt ineficiente asupra daunatorilor cu viata endofita;

- plantele transgenice toxice pentru daunatori sunt dificil de obtinut, apare fenomenul de rezistenta a daunatorilor fata de capacitatea de aparare a plantelor respective;

- pentru metoda hormonala trebuie sintetizate substante specifice fiecarui daunator; specificitatea lor este mai scazuta decat cea a produselor naturale elaborate de insecte; produc perturbari in biocenoza, ducand la reducerea sau cresterea corelata a efectivelor populatiilor altor categorii de organisme.

Controlul chimic

Metoda chimica de control, de la care s-au asteptat cele mai mari avantaje, are mari dezavantaje, indeosebi in cazul cresterii cantitatilor si a frecventei dozelor de produse chimice aplicate la hectar.

Avantaje:

- este usor de aplicat, prin stropiri, prafuiri, gazari, efectuate mecanizat, cu ajutorul unor aparate purtate manual, hipotractate sau cu tractiune mecanica, pe suprafete mari, chiar din avion sau elicopter;

- pesticidele utilizate au actiune imediata, rapida, de soc, ducand pe moment la depresia populatiilor diferitelor organisme, considerate de om ca daunatoare si la inlaturarea pierderilor de recolta, deci la cresterea cantitativa a productiei;

- pesticidele sunt compatibile intre ele, sau cu unele preparate micro-biologice, hormonale, putand fi zutilizate simultan;

- eficienta pesticidelor nu este dependenta de densitatea organismelor tinta;

- folosirea produselor selective fata de mamifere restrange gama organismelor afectate de pesticide;

- orientarea recenta catre produse cu remanenta redusa duce la diminuarea toxicitatii cronice a pesticidelor.

Dezavantaje:

- actiunea toxica asupra tuturor categoriilor de organisme

- actiunea pesticidelor se exercita la toate nivelele de organizare a materiei vii: individual, populational, biocenotic si al biosferei.

- induc aparitia raselor rezistente de daunatori;

- sunt persistente;

- se acumuleaza in organisme si se concentreaza in lungul lanturilor trofice;

- din punct de vedere economic, controlul chimic este deficitar, dezechilibrele produse, aparitia de rase rezistente si sporirea efectivelor daunatorilor principali, interferarea intereselor omului cu alte specii ce devin daunatori secundari, impunand cresterea cantitatilor de pesticide folosite in controlul populatiilor acestora, a frecventei de aplicare, a suprafetelor culturilor sau padurilor tratate, ceea ce presupune cheltuieli energetice mari, legate de producerea, conditionarea, ambalarea, transportul si aplicarea substantelor respective.

Metoda mecanica

Dezavantaje:

- utilizarea braielor capcana poate defavoriza parazitoizii si pradatorii care le folosesc drept locuri de iernare

- taierea ramurilor, razuirea pontelor, poate avea acelasi efect asupra parazitoizilor oofagi, aflati ca larve in ouale gazdelor respective.

Metoda fizica

Dezavantaje:

- utilizarea temperaturilor ridicate sau scazute poate avea efect negativ asupra parazitoizilor;

- in capcanele luminoase se prind si unii paraziti sau pradatori atrasi de stimulul luminos.

Metodele agrofitotehnice

Dezavantaje:

- pot defavoriza dusmanii naturali ai daunatorilor, prin lucrarile solului, indepartarea resturilor vegetale, a buruienilor in care acestia gasesc loc de iernare sau surse de hrana.

Metoda integrata

Prin continutul sau metoda integrata prezinta toate avantajele diferitelor metode pe care le include, toate limitele componentelor controlului biologic, dar in acelasi timp si toate dezavantajele utilizarii pesticidelor, diminuate intr-o anumita masura de reducerea frecventei tratamentelor chimice si a suprafetelor de aplicare, precum si dezavantajele metodelor agrofitotehnice, mecanice, fizice.

Avantaje:

- pentru prima data, aceasta metoda cuprinde in obiectivul atentiei, toate cele trei categorii de organisme aflate in interactiune (planta, daunatorii si factorii biotici de control), cu o atitudine diferentiata, chiar opusa, de sprijinire, asigurare de conditii optime de dezvoltare, pentru planta si dusmanii naturali, de crearea de conditii defavorabile, limitarea inmultirii, depresia populatiilor, pentru daunatori;

- spre deosebire de controlul exclusiv chimic, in controlul integrat nu se mai intentioneaza distrugerea totala, eradicarea daunatorilor, ci se urmareste mentinerea lor la nivelul unor "efective prag", la care scurgerile de energie din cultura sa nu depaseasca 5% din densitatea fluxului total; acceptarea in culturi a unui efectiv redus de daunatori ("metoda campului murdar") este necesara pentru asigurarea gazdelor si prazilor parazitoizilor si pradatorilor;

- prin integrarea factorilor naturali de control, cu cei manevrati de om se realizeaza urmarirea dinamicii corelate a populatiilor din agrobiocenoze si reglarea raporturilor dintre daunatori si dusmanii lor naturali, in favoarea celor din urma;

- raspunde unor exigente de ordin ecologic, privind refacerea si mentinerea echilibrului ecologic si evitarea poluarii exagerate a mediului, prin punerea pe primul plan a cailor biologice de control al populatiilor de daunatori;

- este satisfacatoare si prin prisma exigentelor de ordin economic, comparativ cu controlul chimic, prin reducerea inputului de substante chimice si deci a costurilor generate de producerea, depozitarea, transportul si aplicarea lor;

- pe langa diminuarea riscurilor de intoxicatii directe la om si animale de interes economic, reducerea tratamentelor chimice permite obtinerea unor productii mari, de calitate superioara, fara sau cu cantitati reduse de reziduuri toxice;

- in cadrul schemelor de control integrat, se asigura reinstalarea mecanismelor eficiente de control al dinamicii agrosostemelor, prin cresterea ponderii metodelor nepoluante de control, refacerea efectivelor zoofagilor afectati de pesticide si, in consecinta, mentinerea daunatorilor sub un prag de densitate accptabil din punct de vedere economic;

- ofera posibilitatea maximizarii eficientei interventiei umane in controlul populatiilor.

Ceea ce lipseste in protectia plantelor, cel putin in unele cazuri, este asigurarea unei baze ecologice. Prin diferitele metode de control, dar indeosebi prin pesticide, omul isi exercita actiunea represiva asupra daunatorilor, ca organisme "tinta", cu afectarea simultana, directa sau indirecta, a tuturor categoriilor de organisme "non-tinta".

Interventia asupra daunatorilor, plantelor si dusmanilor naturali ai daunatorilor, fara a privi aceste organisme ca fiind integrate in biocenoze, aflate in conexiune cu diferite alte categorii de organisme, fara a cunoaste bine care sunt factorii care induc dinamica populatiilor lor, fara a privi daunatorii si dusmanii lor naturali ca pe niste subsisteme componente ale unui sistem integrator, in cadrul caruia exista mecanisme reciproce de reglare a efectivelor, constituie cauza dezechilibrelor inregistrate in ultimele decenii, in culturi agricole, livezi, paduri.

Incercarea de rezolvare separata a problemei daunatorilor, fara cunoasterea factorilor care influenteaza sau induc dinamica populatiilor lor, deci fara o abordare globala a efectelor interventiei umane asupra speciilor aflate in stransa interdependenta in cadrul biocenozelor, nu poate duce la elaborarea de solutii eficiente economic si neperturbatoare ecologic.

Se impune deasemenea luarea in considerare nu numai a importantei cantittii productiei agricole obtinute, ci si a calitatii produselor, preocuparea pentru eliminarea pericolului reziduurilor toxice din diferitele produse alimentare.

Pentru diminuarea impactului negativ al controlului chimic, mentinut ca o componenta a controlului integrat, se impune amplificarea cercetarilor de explorare a mecanismelor actiunii lor asupra componentelor mediului fizico-chimic si biologic:

- Investigarea circulatiei in natura a pesticidelor si cunoasterea timpului necesar pentru descompunerea lor in produsi netoxici; de o deosebita importanta sunt cerecetarile recente privind rolul unor bacterii din sol (Mycobacterium, Pseudomonas, Acinetobacter, Klebsiella etc.), ciuperci (Gliocladium virens), in biodegradarea pesticidelor (indeosebi organofosforice, carbamati si triazine) si a derivatilor acestora. Datorita randamentului scazut al acestor microorganisme s-a pus problema crearii unor suse de Escherichia coli, Pseudomonas, care sa aiba capacitati catabolice ridicate prin inglobarea de la mai multe specii, a unor enzime (de exemplu carbofuran hidrolaza) care sa catalizeze degradarea pesticidelor. Acestea pot fi crescute la scara industriala in fermentatoare speciale (E. coli, unele specii de Pseudomonas) sau pot fi introduse in sol, in rizosfera plantelor (Pseudomonas) ;

- determinarea reziduurilor toxice care se acumuleaza in produsele alimentare, in apa si sol;

- estimarea gradului de acumulare si concentrare a pesticidelor in lungul lanturilor trofice;

- cunoasterea fitotoxicitatii diferitelor produse utilizate, a masurii in care aceste substante afecteaza producerea de pigmenti clorofilieni, fotosinteza, deci in ultima instanta productivitatea primara;

- aprecierea efectului toxic asupra populatiilor zoofagilor, polenizatorilor, vertebratelor, microorganismelor descompunatoare, deci asupra biocenozelor in care sunt folosite;

- cerecetari pentru optimizarea dozei de substanta activa din produsele comerciale, a cantitatilor aplicate la hectar, pentru stabilirea momentului, modului, frecventei de aplicare, ce asigura concomitent eficienta asupra daunatorilor si o oarecare selectivitate fata de fauna utila;

- evitarea selectarii raselor rezistente de daunatori prin folosirea unor pesticide cu spectru larg de actiune, mentinerea unui efectiv redus de daunatori, reducerea dozelor si frecventei de aplicare, alternarea produselor utilizate, apelarea la metode alternative de control;

- obtinerea de noi produse cu toxicitate si persistenta scazute;

- punerea in balanta a avantajelor economice si a dezavantajelor ecologice, pentru a delibera intre necesitatea apelarii la pesticide sau cai nepoluante de control.

PERSPECTIVE IN CONTROLUL POPULATIILOR DE INSECTE

DAUNATOARE SI UTILE

Esentiala, in protectia plantelor, este o schimbare de conceptie: utilizarea diferitelor categorii de pesticide nu mai trebuie privita doar din punctul de vedere al avantejelor economice, de moment. O politica realista, stiintifica si anticipativa in acest domeniu, trebuind sa tina seama in aceeasi masura, de exigentele de ordin ecologic.

- schimbarea de conceptie terbuie abordata ca o strategie nationala corecta, integrata in strategia globala de fundamentare ecologica a interventiei umane in natura, pentru asigurarea mentinerii calitatii vieii;

- nu se pune problema acceptarii numai de catre factorii de decizie a necesitatii trecerii la un control integrat, al efectivelor populatiilor unor organisme considerate de om ca daunatoare, ci si cea a difuzarii informatiilor pentru a face cat mai larg cunoscute principiile, practicile si avantajele agriculturii durabile, a constienizarii ecologice;

- nu mai trebuie sa se puna cu orice pret accentul pe interese economice, de moment, fara a se estima consecintele viitoare ale actuinilor intreprinse, intr-o perspectiva mai apropiata sau mai indepartata, deoarece, in majoritatea cazurilor, evaluarea consecintelor viitoare poate cintari mai greu in balanta decat unele avantaje imediate;

- masurile preconizate nu trebuie sa-si orienteze actiunea asupra efectelor, asa cum s-a intamplat pana acum, ci sa duca la evitarea producerii lor, prin elucidarea si inlaturarea cauzelor generatoare;

- analizarea cauzelor reale a aparitiei, cresterii frecventei si duratei inmultirilor in masa ale daunatorilor (afectarea controlului populatiilor lor prin distrugerea dusmanilor naturali) si inlaturarea acesteia, sau cel putin diminuarea efectului dereglator al pesticidelor, reprezinta in prezent singura cale de rezolvare a problemei, compatibila cu pastrarea echilibrului ecologic;

- rolul controlului biologic in implementarea agriculturii durabile este deosebit, atat prin componenta sa din natura, a carei eficienta trebuie maximizata, cat si prin interventia omului de folosire a unor cai biologice de control;

- metodele incluse in controlul integrat, folosite separat sau in combinatie, in functie de conditiile concrete de loc, timp, cultura, raporturile dintre daunatori si dusmanii lor naturali, trebuie sa respecte in masura cat mai mare principiul compatibilitatii, pentru evitarea anihilarii de catre una dintre metode, a efectelor favorabile determinate de alte metode;

- controlul integrat, inteles ca o strategie de moment in protectia plantelor, ce favorizeaza dusmanii naturali ai daunatorilor si restabileste intr-o anumita masura echilibrul ecologic, va fi urmat de dirijarea corelata a populatiilor de daunatori si dusmani naturali, pe fondul cunoasterii interactiunilor existente intre toate elementele componente ale ecosistemului, pentru a dimuinua pe cat posibil, efectul perturbator al interventiei umane;

- asigurarea unei baze ecologice in agricultura durabila se realizeaza atit prin reducerea sau eliminarea input-ului de pesticide, nutrienti, refacerea, mentinerea sau imbunatatirea calitatii solului, cit si prin stimularea proceselor naturale ce asigura controlul populatiilor diferitelor organisme considerate daunatoare, suplimentarea acestui control prin folosirea de catre om a unor parazitoizi, pradatori, patogeni, a metodelor autocida si hormonala, selectarea si utilizarea unor soiuri de plante rezistente la atacul daunatorilor;

- turnura catre o agricultura durabila raspunde concomitent unor exigente sociale, privind asigurarea echitabila a necesitatilor, in primul rand materiale, ale tuturor oamenilor, exigente economice, prin asigurarea unui raport optim intre investitii si profit si exigente ecologice, prin respectarea capacitatii de suport a sistemelor ecologice;

- in esenta, rezolvarea corecta a dilemei aparent insurmontabile a controlului populatiilor de daunatori, impusa de necesitatea promovarii unei agriculturi durabile, cu obtinerea de productii sporite si de calitate superioara, se bazeaza pe intelegerea esentei relatiei dintre dezvoltarea sistemului socio - economic uman si conservarea capitalului natural, ca laturi inseparabile ale aceleiasi probleme. Acestea nu sunt incompatibile, ci se interconditioneaza: dezvoltarea viitoare este posibila numai in conditiile conservarii mediului, iar conservarea acestuia poate fi reala, eficienta, numai pe baza dezvoltarii societatii umane;

- satisfacerea tuturor necesitatilor materiale si nonmateriale ale generatiiloor prezente si viitoare, in ultima instanta asigurarea perenitatii societatii umane, sunt posibile numai in conditiile compatibilizarii si armonizarii dinamicii sistemelor ecologice naturale, seminaturale, pe de o parte si a celor transformate si creeate de populatiile umane, pe de alta parte.

PLANSA 

(dupa D. Dent, 1991)

Cele trei faze din dezvoltarea unui program IPM.

PLANSA