Familia LAMIACEAE - Scurt istoric al cercetarii floristice in Banat

Familia LAMIACEAE

Scurt istoric al cercetarii floristice in Banat.

Din timpuri stravechi, omul a acumulat numeroase cunostinte despre plante si a invatat sa le utilizeze pentru a videca unele boli. Primele documente scrise care atesta folosirea plantelor medicinale dateaza din epoca sclavagista. Hipocrate, parintele medicinei, arata ca

' nevoia l- a invatat pe om arta de a vindeca bolile '.

In tara noastra, plantele medicinale erau cunoscute triburilor traco-geto-dacice care traiau pe aceste pamanturi cu mii de ani in urma. Medicul grec Dioscoride semnaleaza folosirea plantelor medicinale pe teritoriul tarii noastre in lucrarea sa ' Materia medica ' in secolul I i.e.n. Numeroase alte documente atesta ulterior folosirea plantelor medicinale de catre stramosii nostrii, ca principal mijloc de lupta impotriva bolilor.Datorita conditiilor geografice si climatice favorabile instalarii unei vegetatii foarte bogate si variate, tara noastra dispune de o bogatie naturala imensa, aceasta fiind valorificata de taranii si pastorii romani, fiind impresionante varietatea si sugestivitatea denumirilor pe care acestia le dadeau plantelor, multiplele utilizari ale acestora in terapeutica.

In istoria cercetarii floristice din sud-vestul Romaniei, primele referiri scrise dateaza din anii 1693-1700 si sunt cuprinse in Dictionario Valachico-Latinum din manuscrisul redactat de Anonymus Caransebesiensis si constau in mentionarea unor denumiri romanesti de plante. Mai tarziu, in 1780, F. Graselini consemneaza unele specii de plante utilizate de populatia autohtona. Multe din lucrarile aparute ulterior apartin unor naturalisti cu formatie complexa, geologi si botanisti sau medici si botanisti in acelasi timp, mare parte dintre acestia fiind insarcinati de catre administratia habsburgica. In timp relativ scurt, numerosi botanisti au fost atrasi de bogatia si caracterul particular al multor specii, acestia prin cercetarile lor de teren punand bazele unei cunoasteri remarcabile a florei din aceste regiuni.

In 1802 in lucrarea 'Descriptio et icones plantarum rariorum Hungariae' a lui P. Kitaibel sunt citate numeroase specii din zonele Mehadia, Baile Herculane, Sasca, Moldova Noua. Autorul utilizeaza frecvent toponimii romanesti care fac posibila si astazi localizarea lor fara dificultate ( Montye le Mare pentru Muntii Tarcu si Montye le Mik pentru Muntele Mic ).

In lucrarea 'Plantae Banatus rariores iconibus et descriptionibus ilustratae' aparuta in 1828 A Rochel face o succinta descriere a etajelor de vegetatie din zona Banatului insotita de consideratii hidrografice si climatologice. El aduna elementele floristice cele mai reprezentative din regiune descriind ca noi pentru stiinta, printre altele, speciile Echinops banatica si Paeonia banatica.

F. Schuster in 1829 si R. Schwarzolt in 1831 fac cercetari floristice in Valea Cernei, P. Wierzbicki in anii 1840, 1842, 1845 consemneaza numeroase specii din regiunea Bazias, Moldova Noua, Oravita, Semenic iar Th. Zotsky in 1834 si 1850 intreprinde excursii botanice in Muntii Cernei si Muntii Tarcu.

Medicul si farmacistul J. Heuffel reprezinta figura cea mai proeminenta printre botanistii secolului trecut. Stabilit in Lugoj intre anii 1829-1867 el a explorat cu perseverenta flora Banatului , descriind numeroase specii printre care pot fi mentionate Anthemis macrantha, Asperula tenella, Campanula grosseckii, Euphorbia ligulata, Knautia drymeia, Thalapsi dacicum. In 1858 redacteaza 'Enumeratio plantarum in Banatu Temensiensi sponte crescentum et frecventis cultarem', o sinteza floristica ramasa pana astazi singura lucrare de acest gen referitoare la flora Banatului.

Dupa ce in a doua jumatate a secolului XIX cercetarile floristice au fost efectuate cu precadere asupra speciilor din sudul Banatului, spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX acestea sunt extinse treptat si asupra florei din zona de campie din vest si nord-vest astfel ca V. Borbas publica 'Flora Comitatus Temesiensis' in 1884 iar F. Pax in 1898 si 1916, A. Hayek in 1916, I. Fekete si O. Blatny in 1913 publica lucrari de sinteza in care datele referitoare la Banat sunt incluse intr-un context regional mai larg. F. Pax pune bazele abordarii din perspectiva fitogeografica mai larga si implicit din perpectiva evolutiei florei regiunii, atragand atentia asupra caracterului particular al acesteia, in acest context remarcandu-se lucrarea 'Grundzuge der Pflanzenverbreitung in den Karpathen'.

In perioada interbelica Al. Borza, P. Cretzoiu, K. Domin, C. G. Georgescu, si B. zolyomi publica studii asupra vegetatiei din Valea Cernei iar I. Safta intreprinde primele studii de tipologia pajistilor in judetul Timis. In anul 1931 Al. Borza organizeaza a VI-a Excursie Internationala de Fitosociologie care avea intre alte trasee din Romania si un traseu in sudul Banatului. La propunerea aceluiasi botanist sunt incluse printre primele rezervatii naturale decretate in Romania si rezervatiile Muntele Domogled ( 1932 ) si Cheile Nerei - Beusnita ( 1943 ). Cercetarile botanice in Banat au primit un nou impuls ca urmare a refugiului la Timisoara a Facultatii de Stiinte din Cluj in urma Diktatului de la Viena. Intre anii 1940-1945 sunt intreprinse numeroase expeditii botanice, cu care ocazie sunt culese plante pentru Flora Romaniae Exiccata, seminte pentru schimbul Gradinii Botanice si numeroase date floristice si de vegetatie.

In a doua jumatate a secolului nostru, cercetarile de botanica au fost continuate in cea mai mare parte de catre colectivul catedrei de botanica de la Facultatea de Agronomie nou infiintata la Timisoara si s-au axat pe studiul florei si vegetatiei de buruieni, studiul pajistilor, cercetari asupra raspandirii buruienilor in raport cu conditiile pedoclimatice. In aceeasi perioada au fost finalizate cercetari floristice si de vegetatie cu caracter monografic asupra unor zone din Banat, sustinute ca teze de doctorat la diferite universitati din tara. Pot fi mentionate in acest context cercetarile realizate de N. Boscaiu in Muntii Tarcu-Godeanu si Muntii Cernei, S. Grigore in zona de interfluviu Timis-Bega din Campia Banatului, L. Schrott in Cheile Nerei, I. Coste in Muntii Locvei, N. Arvat in zona de interfluviu Timis-Poganis-Barzava.

In anii ce au urmat revolutiei din 1989 cercetarile asupra florei Banatului au luat o amploare deosebita. Acestea s-au axat pentru prima data asupra plantelor medicinale din flora Banatului si au fost impulsionate de aparitia Facultatii de Farmacie in cadrul UMF Timisoara. In prezent se contureaza aparitia unor lucrari referitoare la abordarea sistematica a florei medicinale din Banat ( I. Coste ), cercetari asupra speciei Papaver somniferum ( D.Handrea ), prezentarea speciei de Capsicum annuum ( C. Ranja ) si cercetari privind posibilitatile de valorificare superioare a resurselor de lamiacee din flora spontana a Banatului ( I. Palici ).

2. Conspectul unor specii de lamiacee din Banat

Familia Lamiaceae cuprinde specii avand ca principale trasaturi de diferentiere tulpina triunghiulara, frunzele opuse, intregi, florile bilabiate si fructele nucule grupate cate 4 in caliciul persistent.

Importanta lor terapeutica se datoreaza in primul rand uleiurilor volatile secretate de perii glandulari, cu actiune antibiotica si odoranta, precum si substantelor amare indicate in afectiuni biliare.

In cele ce urmeaza vor fi prezentate genurile si speciile care prezinta un interes deosebit din punct de vedere farmaceutic.

Genul GLECOMA

Cuprinde plante ierboase, perene, cu tulpini taratoare, ramificate, inradacinate la noduri. Frunzele sunt cordat ovate sau reniforme, crenate sau crenat serate , petiolate.Florile sunt scurt pedicelate, in cime la baza frunzelor tulpinale mijlocii si superioare. Caliciul este tubulos, campanulat, drept cu 15 nervuri, 5-dintat, bilabiat; cei 3 dinti ai labiului superior sunt mai lungi decat cei 2 ai labiului inferior. corola este albastra liliachie, cu tubul largit la partea superioara; labiul superior este plan si bilobat, cel inferior trilobat, cu labiul mijlociu mare, crestat. Staminele au filamente paralele, dispuse sub labiul superior, cele posterioare mai scurte decat cele anterioare; tecile anterelor sunt asezate in unghi drept, cele ale perechilor de stamine alaturate formand o cruce. Stil la varf despicat in 2 lobi stigmatici egali. Fructele sunt nucule netede. Genul cuprinde cca 6 specii raspandite in Eurasia America de Nord, India.

Glecoma hederacea L. ( Rotungioara )

Specie ierboasa, perena, repenta, putin paroasa, pana la 20 cm inaltime, radacina slab dezvoltata, frunze opuse de 2-5 cm, petiolate,flori in cime la baza frunzelor, caliciul cu nervuri si 5 dinti triunghiulari, corola albastra-violacee de 1-2 cm lungime cu doua buze evidente, fructe nucule grupate cate 4, protejate de caliciul persistent.

Infloreste in aprilie-iunie. 

Glehomae herba sau Hederae terestris herba reprezinta partile aeriene ale plantei recoltate in timpul infloririi. Tulpini lungi de 50-60 cm cu numerosi lastari floriferi. Frunzele sunt cordiforme, flori albastre-liliachii. In stare uscata nu are miros caracteristic iar gustul este slab amarui.

Se intalneste in locuri umede, la marginea padurilor pe soluri cu multa substanta nutritiva.

Se recolteaza in perioada infloririi prin smulgere sau cosire. Uscarea se face la umbra in strat subtire. La uscarea artificiala temperatura nu trebuie sa depaseasca 50 °C. Randamentul la uscare este 5 - 7 / 1.

Contine ulei volatil, saponine, substante amare ( glecomina ), ceruri, rezine.

Actiunea este putin studiata. Se utilizeaza empiric si in medicina populara ca antidiareic, in afectiunile aparatelor urinar, respirator, digestiv, in afectiuni hepatice. Extern se utilizeaza ca cicatrizant.

Prezinta interes si specia inrudita, Glecoma hirsuta W. et K. , care, desi nu este mentionata ca fiind o planta medicinala, poate avea totusi un continut de principii activi valorificabili.

Genul MENTHA

Cuprinde plante odorante. Florile sunt in dihazii multiflore, asezate la baza frunzelor opuse, formand verticile care uneori prin scurtarea indernodurilor dau nastere unor inflorescente spiciforme. Flori ginodioice, dimorfe, cele hermafrodite cu corola mare si stamine exserte, cele femele cu corola mai mica si stamine incluse, sterile. Caliciul este campanulat sau tubulos, cu 5 dinti plani, cei inferiori mai lungi si ciliati Corola infundibuliforma cu tub aproape regulat 4-lobat cu lobul superior putin mai lat decat ceilalti.

Mentha pulegium L. ( Busuiocul cerbilor ) Specie raspandita pe malul apelor, locuri mlastinoase, terenuri inundabile, suportand insa si uscaciunea temporara. Este o planta mica (10 -30 cm) bogat ramificata, tulpini florifere terminate cu frunze. Florile sunt palid violacee, in cime contractate si distantate, caliciul bilobat, la interior cu un inel de peri. frunzele de 5-15 mm, ovate, scurt petiolate, dintate. Contine ulei volatil format in principal din timol, carvacrol si cantitati mici de mentona, piperitona, piperitenona. Mai contine taninuri, diosmina. Se citeaza utilizarea acestei specii in afectiuni ale cailor respiratorii, ca expectorant, stimuleaza secretia bronsica usurand expectoratia. Se foloseste si in parfumerie. Empiric se utilizeaza in guta sau ca stimulent al sistemului nervos. Uleiul volatil ar putea servi ca sursa de materie prima pentru semisinteza mentolului.

Mentha aquatica L. ( Izma broastei )

Abundenta in locuri umede; frunzele petiolate, ovate contin ulei volatil cu continut in mentofuran, mentona, fitosterine, florile sunt dispuse in inflorescente globuloase in partea superioara a tulpinii. Compozitia chimica a uleiului volatil este diferita in functie de chemotipurile existente in natura. Dupa unii autori ar exista 3 chemotipuri: tipul mentofuranic, tipul linalolic, tipul izopinocamfenic. Specia mai contine taninuri colina, acizi grasi zaharuri. In medicina populara se utilizeaza in colicile abdominale, ca aromatic si carminativ, si in tahicardie.

Mentha viridis L. var. crispata ( Izma buna )

Se deosebeste de Mentha piperita L. prin stoloni mai scurti; frunze lungi de cca 5 cm, oval rotunjite cu marginea incretita si lipsite de petiol; florile pe jumatate ca marime ( 3 - 3,5 mm ), in spic compact.. Se utilizeaza in industria extractiva de uleiuri volatile sub denumirea de Menthae crispae herba recens.

Mentha longifolia ( l. ) Nath. ( Izma proasta, Izma calului )

Specie foarte raspandita in flora tarii noastre de la ses pana in regiunea montana, cuprinzand peste 70 subspecii, varietati si forme greu de diferentiat, dar a caror compozitie chimica este foarte diferita in functie de acestea. Cercetarile preliminare efectuate la noi au identificat chemotipuri bogate in mentona. Mai contine piperitona, dihidrocarvona, acid ursolic si oleanolic.

Mentha arvensis L. ( Izma cerbului )

Raspandita in zavoaie. Planta inalta de 50-90 cm, pubescenta, cenusie cu frunze petiolate, dintate sau crenate, lanceolate de 4-8 cm lungime, flori violacee sau albicioase, dispuse in glomerule axilare cu corola pubescenta. Unele varietati sunt bogate in mentol.

Genul LAMIUM

Grupeaza plante ierboase, cu peri protectori amestecati uneori cu peri glandulosi. Florile sunt cate 3-12 in cime axilare scurt pedunculate. Caliciul este campanulat, cu 5 nervuri si 5 dinti subulati. Corola este bilabiata, mai lunga decat caliciul, cu tubul uneori prevazut cu un inel de peri scurti la interior; labiul superior este in forma de casc rar bifidat, cel inferior trilobat, cu lobul median obcordat si lobii laterali in general redusi la 1-2 dinti subulati. Ovarul prezinta la baza un disc nectarifer. Receptaculul este convex. Fructele sunt nucule ovoide, trimuchiate, prevazute cu o caruncula. Pericarpul este neted sau tuberculat. Semintele nu prezinta endosoperm.

Genul cuprinde cca 40 de specii raspandite in Europa, Asia temperata si cea subtropicala, Mai putin in Africa de Nord.

Lamium album L.(Urzica moarta alba )

Specie ierboasa, perena, cu tulpini aeriene ascendente, paroase, neramificate, goale la interior, rizomi alungiti din care pornesc stoloni subterani, frunze opuse cu limb triunghiular ovat, flori in cime la baza frunzelor, albe, mari, corola avand pana la 2 cm, fructe nucule trimuchiate brune dispuse cate 4 in caliciul persistent.

Infloreste din martie pana in septembrie.

Lamii albi flos reprezinta florile fara caliciu, de culoare alb-galbuie pana la bruna albicios deschis.

Lamii albi herba este planta intreaga fara radacina, recoltata de la primele frunze in sus, in timpul infloririi.

Atat florile cat si herba prezinta miros caracteristic si gust dulceag, mucilaginos.

Planta necesita locuri umede, umbrite si soluri bogate in saruri minerale. Se intalneste la marginea padurilor, la umbra gardurilor, mai rar la campie, mai frecvant in zona de deal pana la cea subalpina.

Recoltarea se face in perioada infloririi, pe timp uscat. Florile se culeg prin ciupire iar herba prin taiere sau cosire. Florile se usuca la soare, rapid, iar partea aeriana numai la umbra. Randamentul la uscare este 6 - 7 / 1 pentru flori si 4,5 - 5,5 / 1 pentru partea aeriana.

In ceea ce priveste compozitia chimica se remarca prezenta mucilagiilor, flavonoidelor, taninutilor catehica, saponinelor, a uleiului volatil si a sarurilor minerale precum si a unor glicozide cu structura incomplet elucidata.

Se foloseste datorita proprietatilor sale astringente, in unele afectiuni ale cailor respiratorii, in tratamentul tusei si al racelii, ca hemostatic, antimalaric, antireumatic si in tratamentul hipertrofiei de prostata.

Lamium purpureum L. ( Urzica moarta rosie )

Specie frecvent intalnita in zona Banatului, putin studiata, prezinta interes pentru continutul in fitosteroli.

Se utilizeaza partea aeriana ca hemostatic si emolient, in tratamentul abceselor. Empiric, in epilepsie.             

Lamium amplexicaule L. ( Sugel ) 

Specie anuala inalta de 13-30 cm, ramificata incepand de la baza, cu ramuri ascendente, in partea de jos glabra, in inflorescenta pubescenta, cu internodii inferioare lungi, terminata cu 2-3 verticile de flori. Frunzele sunt pubescente, cele bazala si tulpinale petiolate, cordat reniforme, pe margini crenate, la varf obtuze, cele superioare sesile, reniforme, crenat lobate, amplexicaule, lungi de 1-2 cm si late de 2,5-3 cm. Florile sunt cate 2-3 in cime comprimate, alcatuind verticile le baza bracteilor. Caliciul este tubulos, campanulat, lung de 5-7 mm, alipit paros, cu dintii lanceolati, subulati, mai lungi decat tubul. Corola este tubuloasa, rosie carmin, cu tb lung, fara inel paros la interior, de 3-4 ori mai mare dacat caliciul. Fructele sunt nucule obovoidale de cca 3 mm.

Infloreste in martie-aprilie. Este raspandita in intreaga tara alaturi de Lamium purpureum.

Lamium maculatum L. ( Urzica moarta )

Specie perena, fara miros, cu stoloni subterani si aerieni. Tulpina ascendenta, pubescenta, de la mijloc in jos glabra, inalta de 20-60 cm. Frunzele ovat cordate, petiolate, lungi de 3-5 cm late de 2-4 cm, pubescente, neregulat dintate. Flori lungi de 2-3 cm, scurt pedicelate, cate 3-5 in dichazii la baza frunzelor. Caliciul prezinta 5 dinti ingusti si subulati, la maturitate divergenti. Corola este purpurie deschis, pubescenta, rar roza sau alba. Anterele sunt brun roscate. Fructele sunt nucule trimuchiate, netede, de culoare verde maslinie.

Infloreste in aprilie-iunie.

Este raspandita in intreaga tara, fiind cunoscuta ca planta melifera.

Genul AJUGA

Acest gen cuprinde plante ierboase, bienale sau perene, rar subarbusti, cu tulpina  ascendenta. Frunzele sunt opuse, decusate, sesile, cele superioare mai mici si adesea colorate. Florile sunt bilateral simetrice, cate 2 -6 la baza frunzelor , in dihazii asezate in verticile. Caliciul este campanilat, profund 5 dintat. Corola persistenta, de obicei mai lunga decat caliciul, cu tub lung, prevazut la interior cu un inel paros si cu 2 labii foarte inegale; cel superior este scurt, drept emarginat sau bilobat, cel inferior cu mult mai lung , adanc trilobat, cu lobul mijlociu mai mare. Staminele sunt didiname, cu filamente paralele, mai lungi decat labiul superior; cele doua teci ale anterelor sunt divergente. Stilul este ginobazic, terminat in 2 lobi stigmatici. Fructele sunt nucule apocarpoide, grupate cate 4, reticulat rugoase, cu hil mare, lateral.

Cuprinde cca 45 specii raspandite pe tot globul.

Ajuga reptans L. ( Vinetica ) Specie ierboasa cu rizom scurt, radacini numeroase si ramificate, cu tulpini inalte de 10-40 cm si stoloni, frunze evident nervate, cele bazale formand adesesa o rozeta, eliptice, cu margini neregulat crenate, flori cu corola albastra avand labiul superior foarte scurt iar cel inferior trilobat, caliciul campanulat adesea slab colorat in albastru, acoperit cu peri lungi si glande punctiforme.

Infloreste din aprilie pana in iunie.

Creste in tufisuri, fanete, langa drumuri si paduri.

Este raspandita in intreaga tara. In Banat, zona Ortisoara este frecvent intalnita reptans f. alpestris. Se utilizeaza partea aeriana, care contine taninuri, heterozide de tip aucubina, delfinidina, glucide. Empiric se recomanda ca cicatrizant, si in gargara. Se studiaza posibilitatea utilizarii acestei specii in astm bronsic si pneumopatii.

Ajuga laxmanni ( L. ) Benth. ( Barba boierului )

Specie perena cu tulpini ascedente, inalte de 20-50 cm , simple sau putin ramificate, frunze pubescente, eliptice sau alungit eliptice, intregi sau uneori putin serate, sesile cu baza rotunjita. Florile sunt scurt pedicelate cate 2 la baza frunzelor, galbene cu vinisoare brune purpurii, cu tubul foarte scurt.

In floreste in mai-iunie.

Se intalneste in fanete uscate si tufarisuri la ses si in zonele deluroase.

Ajuga genevensis L. ( Suliman )

Specie perena cu rizom scurt, oblic cu numeroase radacini, tulpini simple, uneori putin ramificate, inalte de 10-40 cm, ascendente. Frunze ovate, putin paroase, cu margini dintate sau crenate, cele inferioare si mijlocii scurt petiolate, cele superioare aproape sesile. Flori sesile sau scurt pedicelate, grupate cate 6-8 . Caliciul este campanulat cu peri lungi articulati, peri scurti si glande punctiforme, cu 5 dinti ascutiti. Corola lunga de 14-18 mm, albastra, rar roza sau alba, paroasa cu tub drept. Infloreste din mai pana in iulie. Se intalneste in tufarisuri si fanete.

Genul THYMUS

Grupeaza specii ierboase perene sau semiarbusti. Tulpinile sunt rotunde sau muchiate, ascendente sau prostrate, terminate cu verticile de flori. Tulpina poate fi holotriha, goniotriha sau alelotriha. Frunzele sunt liniare, eliptice sau ovate pana la subrotunde, cu nervura principala bine dezvoltata, de obicei proeminenta. Caliciul este campanulat sau tubulos, cu 10-13 nervuri, bilabiat, cu gatul inchis cu un inel de peri; labiul superior ascendent cu 3 dinti, cel inferior cu 2 dinti ciliati. Corola bilabiata, labiul superior drept, cel inferior trilobat. Fructele sunt nucule netede, ovoidale, cu o areola bazilara.

Genul cuprinde cca 35 de specii raspandite in Eurasia si Africa de Nord.

Thymus marschallianus Willd. ( Cimbrisor )

Specie subarbustiva cu ramuri culcate care prind radacini, din care se ridica numeroase tulpini de 5-20 cm. Radacina verticala si multe radacini adventive; tulpini repente cu baza lignificata, frunze ovale, opuse, flori in pseudoverticile globuloase la baza frunzelor; au caliciul cu dinti ciliati, corola roz-violacee, bilabiata, lunga de 3-6 mm, labiul inferior mult mai lung, trilobat, fructe achene grupate cate 4 in caliciul persistent.

Infloreste incepand din luna mai pana in septembrie. Thymi herba apare sub forma de tulpini tetramuchiate cu lastari sterili si ramuri florifere. Frunzele sunt mici si rigide, florile roz-rosii grupate in glomerule. Mirosul este placut, caracteristic, gustul puternic aromat.

Specia nu ridica probleme deosebite privind pretentiile fata de umiditate si sol. Vegeteaza atat in zona de deal si munte cat si la campie.

Recoltarea se face in perioada infloririi spre ora pranzului. Se usuca la umbra, in strat subtire. Randamentul la uscare este de 3 - 4 / 1.

Se utilizeaza datorita continutului in ulei volatil cu borneol, cineol, timol, carvacrol, a-terpineol, mircen, b-cariofilen. Se intalneste si acid ursolic, acid cafeic, taninuri, o substanta amara - serpilina.

Actiunea este diaforetica, diuretica, coleretica, antihelmintica si antiseptica intestinala.

Se administreaza sub forma de infuzii in tusea spastica, convulsiva si astmatica. Datorita faptului ca inhiba activitatea enzimatica, nu se administreaza in dispepsii si hipopepsii.

Intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic, antidiareic si a ceaiului pentru gargara.

Genul ORIGANUM

Genul cuprinde cca 7 specii, aproape toate mediteraneene.

Origanum vulgare L. ( Sovarv )

Specie ierboasa, perena, ramificata in partea superioara, inalta de 30-60 cm. Prezinta rizom orizontal, brun cenusiu, din care pornesc stoloni subterani si radacini filiforme, tulpina aeriana verzui cu nuante rosietice, paroasa. Frunze ovate, opuse, lungi de 3-5 cm, scurt petiolate, flori roz-violacee cu caliciul redus ( 2 mm ) si corola pana la 6 mm in inflorescente corimbiforme. Fructele sunt nucule ovoidale grupate cate 4 in caliciul persistent. Infloreste in iulie - august.

Origani herba reprezinta tulpinile fara partea inferioara lignificata, de culoare rosietica, fin pubescente. Mirosul este aromat, caracteristic, gustul amar aromatic.

Specia se intalneste in taieturi si margini de paduri, la marginea drumurilor. Este frecvent intalnita in sudul Banatului, in zona Bailor Herculane, Resita.

Se recolteaza in perioada de inflorire. Produsul vegetal se usuca la umbra, fie in strat subtire pe rame sau hartii intinse, fie atarnate sub forma de buchet. Uscarea artificiala se face la temperaturi pana la 35 °C pentru a se evita pierderea uleiului volatil. Randamentul la uscare este 2 - 3 / 1.

Specia prezinta un deosebit interes, in primul rand datorita continutului de ulei volatil cu timol si carvacrol. In cantitati mai mici se intalnesc cimol, a-tuiona (origanen), dipenten, selinen, a-terpinen. Mai contine tanoizi, acid ursolic, substante amare, flavone ca apigenol, luteolol, kempferol, leptozidina si antociani - penidol si malvidol.

Datorita componentelor din uleiul volatil are actiune antispastica asupra musculaturii netede, sedativa asupra sistemului nervos central si in special asupra centrilor respiratiei.Tanoizii si substantele tonic amare ii confera o actiune tonic-amara, carminativa si usor astringenta.Are si actiune bronhodilatatoare

Se administreaza sub forma de infuzie in traheite si bronsite, in unele afectiuni stomacale cum ar fi gastritele anacide.

Intra in compozitia ceaiului antibronsitic nr.2 si a ceaiului sedativ.

Genul LEONURUS

Cuprinde plante anuale sau perene, cu frunze opuse, petiolate, palmat sectate. Tulpinile sunt 4-muchiate, florile bracteate, avand caliciul campanulat, cu 5-10 nervuri si 5 dinti teposi, egali. Co

rola este roz-palida, roz-violeta sau alba, cu tubul cel putin de dimensiunea caliciului, cu inel paros la interior; labiul superior este ovat, cel inferior trilobat si adesea maculat.Fructele sunt nucule ovoidale, samanta fara endosperm.

Genul cuprinde cca 15 specii, cele mai multe fiind raspandite in Asia.

Leonurus cardiaca L. ( Talpa gastii)

Specie perena, cu rizom lignificat scurt. Tulpini inalte de 50-60 cm, ramificate, rosietice sau brunii, la baza lignificate, 4-muchiate, cu peri scurti asezati pe muchii. Frunzele sunt petiolate, la baza subcordate, palmat partite. Flori roz, rar albe, lungi de 10-12 mm, dispuse in dihazii care formeaza verticile indepartate. Caliciul este campanulat, usor bilabiat, glabru, cu 5 dinti triunghiulari, cei 2 anteriori rasfranti. Corola lunga de 9 mm cu tubul umflat, usor curbat. Fructele nucule ovoidale, la varf pubescente, lungi de 2,5-4 mm. Infloreste in iunie-august.

Leonuri herba reprezinta partile aeriene inflorite ale acestei plante. Materia prima nu trebuie sa contina radacini si parti lignificate.

Specia se intalneste in locuri luminoase sau semiumbrite si este comuna in toata tara.Partea aeriana se recolteaza din iunie pana la inceputul lui august prin taiere cu foarfeca. Uscarea se face in poduri sau soproane bine aerate sau artificial la 35-40 °C. Randamentul la uscare este de 3,5 - 4 / 1. Drogul contine alcaloizi ca leunucardina si stachidrina, glicozide cardiotonice cu actiune asemanatoare strofantidinei, ulei volatil, rezine, minerale. Este utilizata sub forma de infuzii pentru actiunea sedativa, antihipertensiva. Prezinta si actiune cronotrop negativa, diuretica, inhibitoare a centrului respirator.

Intra in compozitia ceaiului antiastmatic, anticolitic, ceaiului calmant impotriva tulburarilor cardiace.

Leonurus quinquelobatus Gilib. ( Talpa gastii )

Specie asemanatoare morfologic cu Leonurus cardiaca, deosebirea esentiala fiind faptul ca L. quinquelobatus prezinta peri pe toata suprafata tulpinii, pe cand L. cardiaca numai pe muchii.Prefera locuri ingrasate, insorite. Este raspandita in intreaga tara alaturi de L. cardiaca, avand actiune si utilizari asemanatoare.

Conditiile climatice si de sol din regiunea Banatului au favorizat dezvoltarea unei flore impresionante prin bogatie si variabilitate. In ceea ce priveste numarul si importanta specilor de interes farmaceutic, familia Lamiaceae, cu numeroasele genuri foarte polimorfe si critice, cum ar fi cele de Thymus si Mentha, apare ca fiind una dintre cele mai insemnate, oferind un teren imens pentru studiu si cercetare

Bibliografie

Ciocirlan V., -- Flora Ilustrata a Romaniei Ed. Ceres Bucuresti 1988

Ciulei I., Grigorescu E., Stanescu U. -- Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie Ed. Medicala 1993 vol. II.

Craciun F., Bojor O., Alexan M. -- Farmacia naturii Ed. Ceres 1977 vol. II 8. Farmacopeea Romana editia a X-a Ed. Medicala Bucuresti 1993

Hodisan V. -- Botanica Farmaceutica ( Sistematica ) IMF Cluj-Napoca 1980

Laza A., Racz G., -- Plante medicinale si aromatice Ed. Ceres Bucuresti 1975

Popescu H., Grecu L., Cioaca C., Rosca M. -- Analiza chimica a produselor naturale medicinale -- IMF Cluh Napoca 1981.