Plastidele

PLASTIDELE

Ø sunt organite prezente in celulele algelor si plantelor superioare, ansamblul lor constituind plastidomul. La alge, exista un singur tip de plastide, cloroplaste, numite si cromatofori, de culoare diferita gratie pigmentilor care insotesc clorofila. (sunt verzi datorita clorofilelor).

Ø Plantele superioare prezinta plastide specializate structural si functional: cloroplaste, amiloplaste, cromoplaste, leucoplaste, proteoplaste, oleoplaste. Toate plastidele au originea intr-un organit initial nespecializat - proplastida. Proplastidele sunt caracteristice algelor evoluate si plantelor superioare. Se gasesc in celule nediferentiate precum: zigotul, celulele proembrionului si cele ale meristemelor primare si secundare. Originea proplastidelor se afla, conform teoriei endosimbiotice, intr-un procariot ancestral ( bacterie albastra-verde). La ele se manifesta fenomenul de continuitate plastidiala, deci apar prin diviziunea proplastidelor preexistente. Proplastidele se divid simultan cu diviziunea celulara. Evolutia ulterioara a proplastidelor, implicit diferentierea functionala a lor, este determinata de programul genetic al celulei unde proplastida este integrata cat si de conditiile ecofiziologice.

CLOROPLASTELE

Ø Dintre plastide, cloroplastele au rolul biologic primordial. Ele transforma energia luminoasa in energie chimica prin sinteza glucidelor din CO2 si H2O, in acest proces eliberandu-se oxigenul. Originalitatea Terrei este determinata de existenta cloroplastelor.

Ø cloroplastele sunt cele mai raspandite plastide. Dau culoarea verde plantelor, fiind specializate pentru desfasurarea procesului de fotosinteza. Prin ele plantele isi indeplinesc functia de producatori primari.

Ø la plantele superioare, originea cloroplastelor se afla in proplastidele celulelor meristematice sau a celor din zigot. Cloroplastele acestora au forme lenticulare si un volum aproximativ de 23 micrometri cubi. Numarul lor in celula este variabil (de ex. , la spanac intre 20-60), fiind dependent de specie, tesut, tipul de celula si caracterele ecologice ale habitatului.

Ø la microscopul electronic, cloroplastului i se disting urmatoarele elemente structurale: membrana dubla, stroma si sistemul tilacoidal.

Ø Membrana (anvelopa plastidiala) - este dubla, lipoproteica, fiecare submembrana, in grosime de 75-80A, separate de un spatiu intermembranar in care se afla apa si ioni. Membrana externa este prevazuta cu pori, fiind deosebit de permeabila. Membrana interna este mai putin permeabila si lipsita de pori. La nivelul ei, tranzitul intre hialoplasma si stroma cloroplastului se face prin difuziune: la CO2, H2O, O2 si prin intermediul unor transportori membranari sau pompelor cu consum energetic.

Ø Stroma - reprezinta substanta fundamentala care se afla in interiorul cloroplastului. Are o constitutie gelatinoasa si aspect granular, gratie numerosilor ribozomi. In ea se afla ribozomi, granule de amidon, plastoglobule (particule dense si sferice ce contin compusi lipidici, plastochinone si carotenoizi), proteine structurale si functionale (enzime), zaharuri, acizi organici, acizi aminici, globuli electrodensi ce contin fitoferitina (proteina cu fier), ioni de Mg, ADN, ARN. In stroma, se desfasoara faza de intuneric (enzimatica) a fotosintezei si anume biosinteza acizilor grasi, a fosfolipidelor, clorofilei, reducerea nitratilor, precum si biosinteza si biodegradarea amidonului.

Ø Genomul cloroplastic. Caracteristic cloroplastului, ca si mitocondriei, este prezenta in stroma a genomului propriu (ADN cl=cloroplastic). Acesta este de forma circulara bicatenara, ca si la bacterii. Genomul cloroplastic contine gene responsabile pentru sinteza ARNr, ARNt si gene care determina sinteza de proteine. Transcriptia si translatia in cloroplast este identica cu cea de la bacterii, ceea ce demonstreaza natura procariota a genomului cloroplastic.

Ø Sistemul tilacoidal. - in stroma,se afla numeroase structuri membranare specifice fotosintetizatoare, numite tilacoide. Sistemul tilacoidal este independent de alte membrane plastidiale. Unele tilacoide se prezinta sub forma unor lamele lungi paralele cu axa longitudinala a cloroplastului - se numesc tilacoide stromatice. Alte tilacoide se prezinta ca niste discuri (discoidale) si sunt dispuse in teancuri de 2-60, ca monedele, formand grana. Membranele tilacoidale sunt alcatuite dintr-un bistrat de galactolipide si fosfolipide.

Numarul granelor intr-un cloroplast este cuprins intre 30-80 si depinde de specie si mediul inconjurator; in plantele care se dezvolta in locuri luminoase numarul de grane este mare.

Granele sunt legate intre ele prin tilacoide stromatice. Atat granele, cat si tilacoidele stromatice prezinta cavitati.. Cavitatile celor 2 structuri formeaza un ansamblu tridimensional cu o cavitate unica, compartimentul intratilacoidal.

In tilacoizi se afla pigmentii clorofilieni (beta caroten, xantofile, proteine) care formeaza ansambluri complexe: enzime, metal-proteine transportoare de electroni, pompe de protoni, lipide, fosfolipide. In sistemul membranar tilacoidal se desfasoara faza de lumina a fotosintezei.

Cloroplastele la alge (cromatoforii) - sunt de o mare diversitate in ceea ce priveste forma, dimensiunile si culoarea comparativ cu cloroplastele de la plantele superioare.

Culoarea cromatoforilor variaza in functie de raportul cantitativ dintre pigmentii clorofilieni, carotenoizi si ficobiline. De exemplu:

Y la Chlorophyta pigmentii clorofilieni a si b sunt dominanti, cromatoforii fiind verzi

Y la Phaeophyta (alge brune) domina pigmentii carotenoizi bruni (fucoxantina); in acest caz cloroplastele se numesc feoplaste.

Y la Rhodophyta (alge rosii) domina ficobilinele, pigmentul rosu (ficoeritrina) si pigmentul albastru (ficocianina), cloroplastele numindu-se rodoplaste.

Planul de organizare este in general asemanator cloroplastelor de la plantele superioare cu unele trasaturi structurale specifice la cloroplastele algelor:

1. numarul tilacoidelor este mic; sunt asociate cate 2 sau 3.
2. prezinta pirenoizi in jurul carora se formeaza granule de amidon, rolul lor fiind transformarea produsilor primari ai fotosintezei in substante de rezerva.
3. stigma - structura fotosensibila pe cromatofori, dar si in citoplasma. Rol - in fototactismul celulei.

PIGMENTII CLOROPLASTELOR. Componentii principali ai tilacoidelor sunt pigmentii asimilatori (fotoreceptori), clorofilele, carotenoizii si ficobilinele.

Clorofilele - sunt pigmentii verzi ai plantelor. Au rol esential in reactiile fotochimice ale fotosintezei. Clorofilele a si b difera una de cealalta prin radicalul situat in pozitia 3 pe nucleul porfirinic; clorofila a contine un radical metilic (-CH3), iar clorofila b un radical formil (-CHO). Clorofilele a si b prezinta maxime ale absorbtiei radiatiilor luminoase in albastru, catre 450 nm si rosu, catre 650 nm; au o consistenta ceroasa, sunt insolubile in H2O, dar solubile in solventi organici. In solutie, sunt usor oxidabile in prezenta luminii. In mediul acid, clorofilele pierd atomul de Mg, rezultand feofitina de culoare bruna. Raportul dintre clorofila a si b ramane, in general, constant 3/1.

In alge au fost identificate clorofilele c,d,e. La bacteriile purpurii se intalneste bacterioclorofila, iar la bacteriile verzi bacterioviridina.

Procesul de biosinteza al clorofilei are loc in cloroplaste, fiind influentat de lumina.

Pigmentii carotenoizi - au culoare galbena sau portocalie. Sunt prezenti in toate celulele fotosintetizante , fiind vizibili numai toamna cand clorofila se dezintegreaza. Au structura tetraterpenica. Apartin la 2 grupe: caroteni si xantofile.

Carotenii - sunt derivati ai izoprenului, nu contin oxigen. Culoarea lor variaza de la portocaliu la rosu intens. Cele mai importante carotine sunt:

ü beta-carotina

ü alfa-carotina

ü licopina

ü gama-carotina

Xantofilele - sunt derivati oxigenati ai carotinelor; cele mai importante xantofile sunt:

ü luteina

ü violaxantina

ü neoxantina

ü zeaxantina

ü fucoxantina

Luteina - este cea mai raspandita xantofila; este un derivat al alfa-carotinei.

Zeaxantina - derivat al beta-carotinei, are o prezenta variabila atat la cormofite cat si la talofite.

Violaxantina - este un derivat al zeaxantinei; este prezenta in cloroplastele plantelor superioare in proportie de 15% si in cromatoforii unor alge.

Neoxantina - deriva din 5-carotina.

Fucoxantina - se afla in diatomee si in algele brune.

Ficobilinele - sunt pigmenti caracteristici algelor rosii (ficoeritrina) si algelor albastre (ficocianina). Acestea absorb energia solara si o transfera clorofilelor pentru fotosinteza. Plantele verzi care traiesc in medii bogate in radiatii rosii si-au dezvoltat mai mult sistemul clorofilelor, algele brune si bacteriile purpurii care traiesc in medii bogate in radiatii de la mijlocul spectrului vizibil, si-au dezvoltat mai ales sistemul carotenoizilor, iar algele rosii si albastre pe cel al ficobilinelor: in apa marilor si oceanelor.

CROMOPLASTELE - sunt plastide autonome care contin pigmenti carotenoizi ce determina culori galbene, portocalii, rosii la flori, fructe, frunze. Se intalnesc doar la cateva gimnosperme, dar predomina la angiosperme, avand o contributie esentiala la evolutia si exprimarea acestora.

AMILOPLASTELE - sunt plastide cu rol in depozitarea amidonului. Se gasesc in parenchimuri specializate din seminte, fructe, tulpini subterane, radacini tuberizate, rizomi.

OLEOPLASTELE - sunt plastide in care se acumuleaza lipide sub forma unor globule differentiate in interiorul protoplasmei. Oleoplastele se evidentiaza in endospermul semintelor oleaginoase cum sunt cele de la Curcubita pepo, Helianthus annuus (floarea soarelui), Linum usitatissimum (in), Juglans regia (nuc). La unele specii de plante, in oleoplaste se acumuleaza uleiuri volatile sub forma unor picaturi refringente. Asemenea oleoplaste se afla in petalele de la Rosa sp., Iris sp., Lavandula officinalis, in scoarta de la Cinnamomum zeylanicum (scortisoara), in frunzele de la Laurus nobilis, in semintele de la Piper nigrum si in pericarpul fructelor de la Citrus limon si Pimpinella anisum.

PROTEOPLASTELE - sunt plastide in care se acumuleaza substante de natura proteica sub forma cristaloida, aciculara.

LEUCOPLASTELE - sunt considerate proplastide incolore care se intalnesc in petalele florilor incolore si in organele subterane ale plantelor superioare.

INTERCONVERSIILE PLASTIDIALE. Originea plastidei specializate este proplastida, care evolueaza diferit in functie de organul sau celula in care se afla. Bunaoara, in radacina se transforma in amiloplasta, in primordiile foliare in cloroplasta, in petalele unor flori in cromoplasta.

FOTOSINTEZA

Conversia energiei radiante in energie chimica se realizeaza prin procesul numit fotosinteza, desfasurat in toate plantele verzi, in algele albastre-verzi (cianobacterii) si in unele bacterii fotosintetizante.

In procesul fotosintezei, plantele utilizeaza energia luminii solare spre a converti 2 molecule anorganice extrem de stabile si de joasa energie, bioxidul de carbon si apa, in substante organice instabile, dar bogate in energie, eliberandu-se totodata oxigen molecular. Acest sistem reprezinta combustibilul pentru aproape toate celelalte procese ale vietii.

Mecanismul fotosintezei. Fotosinteza este un proces complex in cadrul caruia se disting 2 tipuri de reactii:

Ø reactii de lumina - sunt direct dependente de lumina si asigura procesul fotochimic prin care energia luminoasa este convertita intr-un produs bogat in energie - ATP - si un reducator primar - NADPH + H.

Ø reactii de intuneric - corespund fazei biochimice (metabolice) in cadrul careia are loc reducerea CO2 pana la nivelul hidratilor de carbon.

Procesul fotochimic este imposibil fara interventia pigmentilor asimilatori. Deci, esenta fotosintezei consta in transformarea unei forme de energie (a luminii), particularitate improprie altor reprezentanti ai biosferei, intr-o alta forma de energie (chimica), forma ce poate fi utilizata deopotriva de catre organismele fotosintetizatoare, dar si de celelalte vietuitoare existente, fotosinteza reprezentand conditia indispensabila pentru desfasurarea tuturor proceselor metabolice din biosfera.

Plantele transforma prin fotosinteza in medie 1% din energia solara care cade la suprafata pamantului.

Faza de lumina. In faza de lumina se desfasoara procesul fotochimic prin care energia luminoasa este convertita in energie chimica care se depoziteaza intr-un compus macroergic (bogat in energie), acid adenozin trifosforic (ATP). Tot in aceasta faza se sintetizeaza o substanta primara reducatoare NADPH + H si se elibereaza O2. Se desfasoara la nivelul membranelor tilacoidale, stromatice si granale, dar participa si stroma.

Faza de intuneric (metabolica) enzimatica. In aceasta faza are loc incorporarea CO2 si formarea moleculelor organice reduse din care, ulterior, se vor sintetiza glucide, proteine si lipide. Reactiile fazei de intuneric se desfasoara in stroma si prima substanta care apare in procesul fotosintezei este un glucid cu 3 atomi de carbon: acidul fosfogliceric (APG), reactia de formare a acestuia nefiind dependenta de lumina.

Inhibitori ai sintezei proteice - Tetraciclina blocheaza cuplarea ARNt cu locusul A al ribozomilor. Streptomicina A blocheaza initierea sintezei proteice. Cloramfenicolul, eritromicina, rifamicina, puromicina, neomicina, kanamicina produc erori in citirea codului genetic.

NUCLEUL

Ø Nucleul, caracteristic eucariotelor, este cel mai important organit al celulei, fiind considerat centrul vital al acesteia.

Ø Majoritatea celulelor contin un singur nucleu. Exista si situatii de celule :

binucleate ( la miceliul secundar de la ciupercile din clasele Ascomycetes si Basidiomycetes)

polinucleate ( la algele din clasa Bryopsidophyceae - siphonale)

anucleate ( la celulele mature ale tuburilor ciuruite)

Ø Ultrastructural, nucleul interfazic este alcatuit din 4 componente: membrana nucleara, nucleoplasma, nucleolii si cromatina.

Ø Membrana nucleara (anvelopa nucleara) - la exterior, nucleul prezinta un invelis format din 2 membrane de 7,5-10 nm fiecare, intre ele aflandu-se un spatiu perinuclear larg de 25-100 nm. Acest complex membranar, in general, este structurat ca si plasmalema.

Pe fata dinspre hialoplasma a membranei externe se afla ribozomii, aceasta fiind o continuare a REG, iar spatial perinuclear este in legatura cu lumenul si cavitatile RE.

Sub membrana nucleara interna se afla o retea fibroasa, lamina nucleara, care formeaza suportul structural al nucleului.

Membranele invelisului nuclear fuzioneaza, in anumite puncte, formand porii. Acestia permit schimburile materiale, energetice si informationale dintre nucleu si citoplasma, in ambele sensuri, numarul lor fiind mult mai mare in celulele meristematice in care se desfasoara intens procese metabolice.

Ø Nucleoplasma - este substanta fundamentala omogena nucleara in care se afla cromatina si nucleolii. Este constituita dintr-un gel proteic in care se afla granule fine sau filamente. Contine ADN, ARN, ATP, baze azotate libere, ioni de Ca, Mg, Na, enzime printre care ADN si ARN-polimeraza.

Ø Nucleolul - este o structura foarte inalt specializata a nucleului. El are dimensiuni variabile (1-5 micrometri). In celulele in care se sintetizeaza mari cantitati de proteine, dimensiunea nucleolului poate atinge 25% din volumul total al nucleului. In cursul ciclului celular, nucleolul se modifica dramatic. Astfel, in timp ce celula se apropie de mitoza, nucleolul se reduce ca marime si apoi dispare complet in metafaza. La sfarsitul mitozei, in telofaza, nucleolii reapar, initial mici. In nucleu se afla 1-3 nucleoli, ca niste granule sferice sau ovale, cu diametrul de 1-5 micrometri. Rolul nucleolului este biogeneza ribozomilor. La nivelul ADN nucleolar se formeaza ARN-ii mesageri pentru sinteza ribozomilor.

Ø Cromatina - este componenta principala a nucleului. In ea se afla stocata, sub forma codificata, informatia genetica. Reprezinta forma de existenta materiala a cromozomilor in interfaza.

Eucromatina si heterocromatina - reprezinta 2 stari fizice ale cromatinei eucariote, specializate functional, categorisite inca din anul 1928 de E. Heitz. Principalele insusiri prin care se deosebesc cele 2 substante sunt:

capacitatea de colorare; eucromatina prezinta o capacitate de colorare normala, doar in timpul diviziunii celulei, in timp ce heterocromatina se coloreaza mai intens si este vizibila si in nuclei interfazici sub denumirea de cromocentri.

gradul de condensare - eucromatina nu este condensata in interfaza spre deosebire de heterocromatina care ramane condensata.

timpul de replicare - eucromatina se replica la inceputul perioadei de sinteza (S), iar heterocromatina are comportare alociclica, se replica mai tardiv.

componenta in secvente ADN; eucromatina contine secvente de ADN unice, iar heterocromatina este formata din ADN inalt repetitiv.

Tipuri de heterocromatina:

heterocromatina constitutiva - se intalneste la perechile de cromozomi omologi, cand acestia prezinta in timpul ontogenezei zone heterocromatice identice.

heterocromatina facultativa - se observa in dezvoltarea ontogenetica a femelelor la mamifere cand unul din cei 2 cromozomi de sex X se heterocromatinizeaza intamplator, celalalt cromozom ramanand eucromatic.

Structura cromatinei. Organizarea nucleosomala a fibrei de cromatina este universala la eucariote:

nucleosomul

segmente internucleosomale

Un nucleosom este format din 2 parti:

un miez histonic in componenta caruia intra 8 molecule histonice, cate 2 din fiecare tip: H2A, H2B, H3, H4

un segment de ADN alcatuit din 146 nucleotide ADN care inconjoara de 2 ori miezul proteic.

La randul sau segmentul internucleosomal este format din ADN dublu helicoidal (ADN-linker) care contine 60 nucleotide complexat cu histona H1.

Condensarea fibrei de cromatina

Cromozomul eucariot contine o mare cantitate de informatie genetica materializata in existenta a miliarde de nucleotide. Prin condensare firul de cromatina trece prin mai multe etape si rezulta cromozomul. Cromozomii umani au dimensiuni de ordinul micronilor, ceea ce inseamna ca fibra nucleosomala sufera un superb proces de impachetare, spiralizare si condensare, care culmineaza cu formarea cromozomului metafazic.

CROMOZOMII

Ø termenul de cromozom vine de la grec. croma=culoare; soma=corp

Ø numarul de cromozomi este variabil la eucariote, dar caracteristic pentru fiecare specie. In celulele somatice exista un numar dublu de cromozomi (2n) spre deosebire de celulele sexuale in care numarul de cromozomi este redus la jumatate (n).Fiecare specie se caracterizeaza printr-un numar diferit de cromozomi care prezinta o anumita dimensiune, forma si structura.

Ø dimensiunile cromozomilor variaza in limite foarte mari , intre 1-30 microni. La Zea mays (porumb) cromozomii au 8-10 microni in timp ce la speciile din genul Trillium au circa 30 microni.

Ø in functie de marimea lor, cromozomii se grupeaza in 2 categorii: macrocromozomi, cromozomii obisnuiti, care sunt prezenti la majoritatea eucariotelor si microcromozomii ce se intalnesc la unele grupe de vertebrate cum ar fi pasarile.

Ø la speciile care prezinta determinism cromozomial al sexelor, exista 2 tipuri de cromozomi: autozomii, pe care se afla genele majore ale organismului si heterozomii, cromozomi specializati in determinarea sexului (XX, XY)

Ø in timpul ciclului celular, cromozomii sufera modificari importante in dimensiunea si morfologia lor, datorita condensarii zonale diferite a cromatinei. Condensarea maxima este in metafaza, cand cromozomii apar formati din 2 unitati functionale - cromatidele.

Ø cromozomii eucariotici prezinta niste formatiuni structurale diferentiate in timpul evolutiei de la procariote la eucariote: centromerii, cinetocorii, constrictiile secundare, telomerele. Cand celula intra din interfaza in diviziune cromatina se dubleaza, se spiralizeaza si rezulta cromozomul.

Ø Centromerul - este un segment de ADN de la nivelul constrictiei primare a cromozomului. Rolul lui este acela de a atasa cromozomul de proteinele microtubulilor fusului de diviziune. Dupa pozitia centromerului, cromozomii se clasifica in urmatoarele tipuri: metacentrici(M), submetacentrici(SM), subtelocentrici(ST), acrocentrici(A) si telocentrici(T).

Ø Bandarea cromozomilor, una dintre achizitiile recente ale citogeneticii, evidentiaza faptul ca in cadrul cromozomului eucariot exista o desavarsita ordine structurala si functionala. Cu ajutorul metodelor de bandare se pot identifica cromozomii in stare normala sau patologica. De asemena, se pot obtine date certe despre evolutie.

Ø Replicarea cromozomului - se face ca si a ADN, dupa tipul semiconservativ.

Ø In afara de constrictia primara, pe unii cromozomi, se mai afla constrictiile secundare. Aceste constrictii se mai numesc regiuni organizator nucleolare (RON). Diferite cercetari demonstreaza ca RON sunt implicate in sinteza ARN ribozomal, in biosinteza ribozomilor si nucleolilor. La nivelul RON genele pot fi prezente in numeroase copii, fenomen numit amplificare genica, pentru a asigura in acest mod nevoile metabolice de moment sau de viitor ale celulelor.

Ø Variatia numerica a cromozomilor. La plante, acest fenomen este foarte frecvent. Variatia numarului de cromozomi incepe de la haploidie, trece prin diploidie, ajungand la grade diferite de ploidie. Poliploidia este fenomenul de multiplicare a numarului de cromozomi de baza (x) al unei specii (3x, 4x, 5x, 6x, 7x) . Reprezinta o serie de garnituri cromozomiale de baza care depasesc numarul 2x considerat a fi apartinut primului diploid aparut in urma fecundatiei.

Ø Compozitia chimica a cromozomilor la eucariote. In structura chimica a cromozomului eucariotic, respectiv a cromatinei, intra 4 tipuri principale de molecule :

ADN (13-16%)

ARN (12-13%)

proteine histonice si nonhistonice (68-72%)

Pe langa acestea, in structura cromozomilor mai intra mici cantitati de lipide, ioni de Ca si Mg.

ADN - reprezinta elementul structural esential al cromozomului eucariot. In el se afla stocata, sub forma de codoni, informatia genetica a speciei care va fi transmisa prin autoreplicare.

Pe baza analizei cineticii de renaturare, ADN de la eucariote s-a grupat in 4 clase de secvente:

Ø Secvente unice de ADN. Sunt secvente care se afla intr-o singura copie in genomul haploid.

Ø Secvente de ADN intermediar repetitiv. Repetitivitatea acestor substante variaza intre 100-100.000 de ori.

Ø Secvente de ADN inalt repetitiv. Sunt fractii de ADN care renatureaza rapid.

Ø Palindroamele - reprezinta secvente de nucleotide repetate invers cu un inalt grad de conservare.

Proteinele histonice - sunt complexate cu ADN si formeaza fibra nucleo-histonica, histonele fiind componente de baza structurale si functionaleale cromozomului de tip eucariot si procariot.

Histonele indeplinesc urmatoarele roluri:

Ø stabilizeaza structura ADN si induc structura tertiara a complexelor nucleohistonice.

Ø prin legarea lor, impiedica accesul enzimelor la ADN si implicit transcrierea genelor.

Ø au rol in reglajul activitatii genelor.

In acest mod, histonele au avut rol esential in evolutia lumii vii, deoarece au determinat diversitatea citirii secventelor de ADN si, implicit, diversitatea speciilor eucariote.

Proteinele nonhistonice - intra atat in alcatuirea cromatinei eucariote, cat si in cea a procariotelor. Sunt foarte variate structural si functional.

Proteinelor nonhistonice li se atribuie urmatoarele roluri: sunt reglatori pozitivi ai transcriptiei genice, sunt implicate in prelucrarea ARN nuclear si maturarea, dupa transcriptie, a ARNr. De asemenea li se atribuie un rol important in structura cromozomului eucariot.

ARN cromozomial (ARN c). Este asociat cu cromatina. Moleculele de ARNc sunt mici, alcatuite din 40-200 nucleotide. I se atribuie rolul de asociat al componentilor cromatinei si rol in reglajul genetic.