Sistemul digestiv la om

SISTEMUL DIGESTIV LA OM

Sistemul digestiv este format din totalitatea organelor care realizeaza digestia. Este format din tubul digestiv (cavitatea bucala, esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros) si glandele anexe (glandele salivare, ficatul si pancreasul) (fig.101).

cavitatea bucala faringe esofag ficat stomac duoden intestin gros intestin subtire orificiul anal

Fig.101 Sistemul digestiv, schema

Dezvoltarea embrionara. Tubul digestiv primitiv isi incepe diferentierea la om din saptamana a patra. Endodermul intestinului primitive diferentiaza cea mai mare parte a epiteliului si a glandelor tubului digestiv. Epiteliul din extremitatile cefalica si craniana are origine ectodermica. Musculatura, tesutul conjunctiv si alte structuri ale tubului digestiv deriva din mezenchimul splanhnic care inconjoara endodermul intestinului primitiv.

Peretele tubului digestiv este format din urmatoarele tunici (fig.102 ):

seroasa musculoasa submucoasa mucoasa

Fig. 102 Tubul digestiv, sectiune transversala, schema din Wheater P.R, 1991

1. mucoasa este tunica dinspre interior, numita astfel deoarece este acoperita cu o secretie mucoasa. Are la suprafata un epiteliu cu functii diferite in acelasi segment si de la un segment la altul, prins de un corion (lamina propria) bogat in elemente limfocitare. Mucoasa are bazal musculara mucoasei care asigura mobilitatea intregii structuri. Musculara mucoasei este formata din doua straturie de muschi: stratul muscular intern cu dispozitie circulara si stratul muscular extern cu dispozitie longitudinala ,

2. submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax, contine vase de sange, nervi care formeaza plexurile lui Meissner,

3. musculara este formata din doua straturi de muschi: muscular intern si longitudinal extern, intre care se gaseste plexul nervos Auerbach,

4. seroasa este formata din tesut conjunctiv lax, acoperita cu un epiteliu simplu pavimentos care formeaza mezoteliul.

Mucoasa variaza morfologic in lungul tractului digestiv prin aspectul cutelor (inaltime, numar, model) si structural prin tipul de epiteliu si functia sa: epiteliul stratificat pavimentos cu functie de protectie in canalul anal, epiteliul secretor in glandele din stomac si intestin, epiteliul prismatic cu platou striat cu functie de absorbtie in vilozitatile din intestinul subtire.

Cavitatea bucala

Cavitatea bucala (gura) de la os,oris= gura, este situata in regiunea inferioara a fetei si comunica cu exteriorul prin orificiul bucal si cu faringele prin orificiul buco-faringian (fig. 103).

cavitatea nazala cavitatea bucala limba

palat dur lueta faringe epiglota esofag trahee

Fig. 103 Cavitatile nazala si bucala, schema

Este marginita anterior de buze, peretele inferior (planseul cavitatii bucale) este format din muschii geniohioidieni, milohioidieni si regiunea anterioara a digastricului, peretele superior format din palatul dur (oase) si palatul moale (epiteliu si muschi) si peretii laterali reprezentati prin obraji.

Cavitatea este impartita prin arcadele dentare in vestibulul bucal si cavitatea bucala propriuzisa, care contine dintii si limba.

Vestibulul bucal este un spatiu redus, marginit de arcadele dentare si obraji. La locul de intalnire dintre cei doi pereti, mucoasa bucala se reflecta formand santul vestibular. Ambele santuri, drept si stang, au pe linia mediala cate o plica a mucoasei numita fraul buzei. In vestibulul bucal se deschide canalul Stenon al glandelor salivare parotide.

Buzele sunt doua formatiuni musculo membranoase, buza superioara si buza inferioara.

La fiecare buza se disting: fata anterioara (cutanata), posterioara (mucoasa), marginea aderenta, marginea libera si doua extremitati: dreapta si stanga.

Fata anterioara la buza superioara are un sant median (santul subnazal sau philtrum) care se termina jos cu tuberculul buzei superioare. De o parte si alta exista doua suprafete triunghiulare, cu varful inafara, acoperite la barbati de musteti.

Buza inferioara are o depresiune mediala de care la barbat se prinde un smoc de par, de fiecare partre exista cate o regiune plana.

Fata posterioara este rosiatica, umeda, cu numeroase denivelari date de glandele labiale.

Glandele labiale sunt glande acinoase (mucoase si seroase), al caror canal se deschide la suprafata libera a mucoasei.

Marginea aderenta la buza superioara se intinde pana la nari si santul nazolabial, de partea mucoasa pana la santul vestibular format prin reflexia mucoasei buzei superioare. In acest san, median se observa o plica a mucoasei numita fraul buzei superioare.

La buza inferioara de partea mucoasei exista un sant vestibular cu un frau mai putin dezvoltat.

Marginea libera este rosie si uscata. Rosul buzelor este datorat bogatei vascularizatii, necheratinizarii epiteliului si lipsei pigmentului.

Extremitatile se unesc de fiecare parte si formeaza comisurile labiale, fiecare comisura marginind unghiul labial.

Peretele superior are forma boltita si separa cavitatea bucala de fosele nazale. Palatul dur se continua cu palatul moale sau valul palatin. Are pe linia mediana un rafeu, care este proeminent anterior. De o parte si alta palatul are plicele palatine care sunt drepte sau curbe. Pe toata intinderea sa paltul dur are niste papile, cu depresiuni intre ele in care se deschid canalele excretorii ale glandelor.

Valul palatin formeaza peretele posterior al cavitatii bucale. In regiunea superioara, median are uvula (lueta sau omusorul). Valul palatin are rol in deglutitie.

Amigdala palatina (tonsila palatina) este situata in fosa tonsilara, limitata intre arcul palatogros si palatofaringian.

Dintii sunt organe puternic mineralizate fixate in alveolele dentare, dispuse pe partea inferioara a maxilei si regiunea superioara a corpului mandibulei, unul dupa altul in doua siruri, numite arcade dentare. Dintii nu sunt implantati vertical ci usor oblic. Spatiile dintre incisivii centrali se numesc diasteme, iar cele dintre ceilalti dinti, treme. Cauza acestor spatii este diferenta dintre marimea dintilor si a maxilarelor.

Omul are doua dentitii:

dentitia de lapte, care apare la sase luni si ramane pana la 12-13 ani. Este fromata din 20 dinti, 10 sus si 10 jos.

dentitia definitiva, de la 12-13 ani, formata din 32 dinti, 16 sus si 16 jos.

Un dinte este fromat din urmatoarele regiuni radacina, gatul si coroana (fig.104).

Coroana are dimensiunea maxima spre capatul liber, numit si suprafata ocluzala. In interiorul dintelui se gaseste cavitatea dintelui care se continua in radacini prin canalele radiculare. Aceste cavitati sunt pline cu pulpa dintelui formata din tesut conjunctiv, vase de sange si nervi.

smalt dentina pulpa dintelui cement

coroana colet radacini

Fig. 104 Dinte, morfologie si structura

Peretele cavitatii dintelui este format din dentina, acoperita la nivelul coroanei de smalt iar la nivelul radacinii de cement.

Exista mai multe tipuri de dinti: incisivi, canini, premolari si molari. Numarul si pozitia lor este indicata prin formula dentara. Pentru dentitia de lapte formula dentara este incisivi(I 2/2), canini (C1/1), molari (M2/2). Pentru dentitia definitiva: incisivi (I2/2), canini (C1/1), premolari (PM2/2) si molari (M3/3).

Incisivii au coroana in forma de dalta si servesc la taierea alimantelor, articularea cuvintelor, si sustin buzele.

Caninii servesc la taierea alimentelor, sustinerea buzelor si ocuzare (inchiderea cavitatii bucale).

Premolarii cunoscuti si sub denumirea de bicuspizi, au rol in masticatie si in sustinerea dimensiunilor verticale ale fetei. Premolarii si molarii au pe suprafata ocluzala proeminente numite cuspizi, despartite prin santuri.

Molarii au rol in sfaramarea si macinarea hranei.

Aparatul de fixare al dintelui (paradontiul) reprezinta un sistem de fibre conjunctive implantate de o parte in cement si de alta parte in peretele alveolei si in gingie. Intre peretele dintelui si al alveolei se realizeaza o articulatie care permite un oarecare grad de miscare (sindesmoza sau gomfoza).

Aparatul de fixare este format din cement, procesul alveolar, periodont si gingie.

Procesul alveolar este format din doua lame de tesut osos compact intre care exista tesut osos spongios. Aceasta regiune are o mare plasticitate determinat de procese in legatura cu dintii.

Periodontul sau ligamentele alveolare suspenda dintele in alveola. Fibrele sunt de natura colagena, inextensibile si au rol in absorbtia socurilor produse in timpul masticatiei. In acest mod fortele care ajung la dinte se pot descarca in peretele alveolei si rezistenta structurii dintelui se mareste. Dintii morti, pierd ligamenul, acesta este inlocuit cu tesut osos, dintesle este solidarizat cu alveola. Descarcarea de forte nu mai are loc si structura dintelui poate ceda la socuri mecanice.

Gingiile sunt regiuni modificate ale mucoasei bucale care acopera procesele alveolare si are structura asemenea cu mucoasa bucala. Are o culoare rosie intensa si la nivelul unei extractii sangereaza abundent deoarece este puternic vascularizata. La nivelul dintilor mucoasa gingivala formeaza inelul gingival care adera la colul dintelui, interdentar este mai groasa si formeaza papila interdentara.

Limba este un organ musculos, format din muschi striati de tip visceral, acoperita cu o zona a mucoasei bucale numita linguala. Se disting trei regiuni virf, corp si radacina. A fost descrisa la organele de simt.

Faringele

Faringele este un organ musculofibros, in forma de palnie, dispus anterior coloanei vertebrale cervicale, de la baza gatului pana la deschiderea esofagului.

Pentru organism are mai multe functii. Este locul de incrucisare pentru caile respiratorie si digestiva. Trecerea alimentelor si a aerului se face succesiv nu simultan.

Serveste la ventilarea urechii medii si la fonatie. Are rol in apararea organismului prin formatiunile limfoide pe care le are in structura sa.

Din punct de vedere anatomic are trei regiuni nazofaringele, bucofaringele si laringofaringele si comunica prin trei orificii mari cu cavitatile nazale, cavitatea bucala si laringele.

Structura peretelui faringelui este formata din trei tunici: fibroasa, musculara si mucoasa.

Tunica mucoasa are o structura asemanatoare cu a regiunii in care se afla, respectiv bucala, nazala sau laringiana. Ne intereseaza aspectul ei in regiunea boltii faringelui deoarece aici se gasesc tonsila, bursa si hipofiza faringiene.

Tonsila faringiana este un organ limfoid, dispus inapoia choanelor, intre orificiile tubale. Are culoare galbuie si numeroase santuri. Pe suprafata ei sunt depresiuni in care se deschid criptele tonsilare. Tonsila faringiana regreseaza dupa varsta de 14 ani.

Inelul limfatic al faringelui este format dintr-un lant de formatiuni limfoide, dispuse in jurul orificiilor de intrare in organism. Aceste formatiuni sunt voluminoase, bine conturate, se numesc amigdale (tonsile): faringiana, tubare (doua), palatine (doua) si linguala.

Hipofiza faringiana este o formatiune rudimentara asemanatoare ca structura cu hipofiza adevarata. In timpul deglutitiei comunicarea cu cavitatile nazale este inchisa prin ridicarea luetei, comunicarea cu cavitatea bucala de baza limbii si laringele de catre epiglota. La fiecare deglutitie se deschide tuba auditiva care in mod normal este inchisa.

Esofagul

Esofagul este un organ cu aspect tubular si structura musculo membranoasa, dispus intre faringe si stomac. Se deschide in stomac prin orificiul cardia (fig.105).

faringe esofag stomac

Fig.105 Esofagul, schema

In structura peretelui esofagian se observa trei tunici

musculara formata dintr-un strat circular intern si unul longitudinal extern. In treimea superioara este format din musculatura striata, in rest din musculatura neteda.

mucoasa formeaza cute longitudinale, are un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat si glande esofagiene de tip acinos, cu secretie mucoasa.

adventicea este formata din tesut conjunctiv lax, prin care esofagul se leaga de organele din jur. Seroasa se gaseste numai in abdomen.

Stomacul

Stomacul este situat in loja gastrica, in etajul supramezocolic al cavitatii peritoneale, se misca liber in loja sa datorita peritoneului care il inveleste (fig.106).

diafragm ficat stomac intestin gros intestin subtire

Fig. 106 Cavitatea abdominala

Comunica cu esofagul prin orificiul cardia si cu intestinul subtire prin pilor, care sunt prevazute cu sfinctere, regland fluxul alimentelor.

Stomacul este situat in etajul supramezocolic al cavitatii peritoneale, in loja gastrica. Datorita faptului ca este invelit in peritoneu se poate misca liber in aceasta loja. El este mentinut in loja prin legatura cu esofagul, peritoneu, vasele de sange si nervi, presiunea exercitata de contractia muschilor abdominali.

Stomacul este segmentul dilatat al tubului digestiv, in forma literei J cand este gol si de cimpoi cand este plin. Forma stomacului poate diferi dupa varsta, starea functionala, pozitia corpului, starea organelor vecine, etc.. (fig.107)

fud corp antru piloric

cardia mica curbura pilor

Fig. 107 Stomac, sectiune longitudinala, schema

Are o regiune verticala si una orizontala. Regiunea verticala este subdivizata in portiunea cardica, fund, si corp. Portiunea orizontala este subdivizata in antrul si canalul piloric. Pilorul este regiunea terminala a stomacului si contine sfincterul piloric care circumscrie orificiul piloric, cu o valvula.

Orificiul cardia nu are un sfincter anatomic sau valvula. La nivelul sau separatia dintre mucoasa esofagiana si gastrica este neta.

La exterior spre dreapta are mica curbura, spre stanga marea curbura.

In interior exista numeroase cute formate din mucoasa si submucoasa care formeaza marele si micul relief. In lungul micii curburi se observa un sant numit canalul gastric prin care sunt conduse lichidele spre duoden.

Relieful stomacal sunt mai accentuate pe stomacul gol, demonstand rolul lor in distensia organului.

In structura peretelui stomacal se descriu urmatoarele tunici Seroasa formata din peritoneu.

O musculara puternica formata din trei straturi de la interior spre exterior oblic, circular si longitudinal. Mucoasa care formeaza aproape jumatate din peretele stomacului. Este formata dintr-un epiteliu simplu cilindric si un corion.

In grosimea peretelui stomacal se gasesc numeroase glande, cu structura specifica regiunilor stomacale. Acestea se deschid in interiorul stomacului in criptele gastrice si produc sucul stomacal.

Glanda stomacala (fundica) este de tip simplu tubular ramificat (fig.108).

cripta glandei celule mucoase ale gatului celule parietale celule principale

Fig.108 Glanda stomacala fundica, schema adaptata dupa Wheater P.R. 1991

Este formata dintr-un duct (canal) al carui capat superior (gatul glandei) se deschide intr-o cripta glandulara (mica depresiune in mucoasa). Acest segment este format din celulele mucoase ale gatului glandei. Corpul glandei este ramificat, format in mijlocul glandei din celule parietale (oxintice) care secreta acidul clorhidric si celule principale care secreta pepsinogen, la baza glandei. Celulele apartinand sistemului APUD sunt dispuse dispers.

Celulele mucoase ale gatului glandei sunt cubice cu nucleul bazal si granule de mucus la polul apical.

Mucoasa gastrica are rol de secretie externa (sucul gastric), secretie interna (gastrina, serotonona, enteroglucagonul, factorul Castle), resorbtie (apa, alcool, cafeina), protectie si de aparare (impiedica autodigestia si bactericid).

Vascularizare si inervare. Arterele stomacului provin din ramificatiile trunchiului celiac prin artera hepatica, splenica si gastrica.Venele se formeaza din retele capilare din submucoasa strabat peretele gastic si se aduna in trunchiuri colectoare. Nervii stomacului sunt vegetativi, cea mai mare parte ramuri din nervii vagi.

Intestinul subtire

Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv, intinzandu-se de la pilor pana la orificiul ileo-cecal prin care comunica cu intestinul gros. Este situat in cavitatea abdominala, unde din cauza lungimii sale formeaza anse.

Intestinul subtire este un important segment functional al sistemului digestiv, aici se realizeaza digestia sub actiunea sucurilor pancreatic, intestinal, al bilei si absorbtia.

Are trei regiuni: duodenul, in forma de potcoava, cu concavitatea spre stanga, in care se deschid canalele pancreatice si hepatic. Este situat profund si este fixat de peretele posterior al cavitatii abdominale. In concavitatea potcoavei se gaseste capul pancreasului.

Jejunul si ileonul este regiunea cuprinsa intre flexura duodenojejunala si valvula ileocecala. Este legat de peretele posterior al abdomenului prin mezenter. Formeaza anse si este mobil.

Peretele intestinului subtire este format din: seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa.

Suprafata interna a intestinului subtire formeaza cute semicirculare (mucoasa si submucoasa), vilozitati (mucoasa) cu rol in marirea suprafetei de absorbtie si glande care produc enzime (glandele Lieberkuhne si Brunner).

Valvulele circulare sau valvulele conivente, sunt cute transversale permanente ale mucoasei. Sunt absente in regiunea superioara, apar in regiunea descendenta si sunt numeroase in jejun, numarul lor descreste in ileon.

Mucoasa este formata dintr-un epiteliu si un corion. Epitelul este de doua tipuri: de suprafata si cel care formeaza glande.

In corionul mucoase se gasesc numeroase limfocite care pot exista singure sau grupate in foliculi limfatici. Foliculii limfatici sunt situati dispers sau in agregate (placile Peyer).

O vilozitate intestinala este un pliu al mucoasei, digitiform cu structura proprie (fig.109).

vas limfatic central arteriola venula fibre musculare netede

celule epiteliale degradate enterocite celule mucoase caliciforme cripta Lieberkuhn celulele Paneth

Fig. 109 Vilozitate intestinala, schema adaptata dupa Wheater P.R., 1991

Vilozitatea este acoperita de un epiteliu prismatic format din enterocite, celule caliciforme mucoase si celule apartinand sistemului fagocitar mononuclear. Toate tipurile celulare ale epiteliului vilozitatii, se formeaza din celulele steam situate in criptele lui Lieberkuhne (glandele Lieberkuhne) si se diferentiaza in timpul deplasarii spre varful vilozitatii de unde se elimina in lumen, dupa ce au devenit apoptotice.

Enterocitele sunt celulele absorbante ale epiteliului mucoasei tubului digestiv. La polul apical au platou striat format din microvilozitati, prelungiri digitiforme cu un ax de actina, acoperite de un strat de glicocalix.

Celulele mucoase caliciforme au forma unui pahar cu picior. Celulele mucoase provin din celulele prismatice ale epiteliului mucoasei tubului digestiv.

Axul vilozitatii contine tesut conjunctiv lax in care se dispun vase de sange, capilare limfatice (chiliferul central) si fibre musculare netede.

Glandele Lieberkuhne sunt glande simple tubulare neramificate fara canal excretor dispuse la baza vilozitatilor. In structura lor se gasesc urmatoarele tipuri celulare: steam, caliciforme, Paneth, mucoase si APUD.

Tunica musculara reprezinta suportul miscarilor intestinului, prin care se asigura contactul intim si amestecarea continutului intestinului cu sucurile intestinale si inaintarea acestuia in lungul sau.

Tunica musculara este formata din doua straturi unul exterior subtire longitudinal si unul interior mai puternic circular.

Vascularizare si inervare pentru jejun/ileon. Arterele provin din artera mezenterica superioara. Venele plecate din mucoasa intestinala se aduna in reteaua submucoasa. Venele plecate din ea strabat tunica musculara formand reteaua subseroasa, a carei venule sunt colectate de venele jejunale si ileale tributare venei mezenterice superioara. Inervatia intestinului subtire este de natura vegetativa provenita din plexul celiac. Se formeaza intramural doua plexuri Auerbach (mienteric) si Meissner (submucos), din care se desprind fibre care asigura motilitatea intestinului si inervatia mucoasei

Intestinul gros

Intestinul gros (colon) este mai scurt, are un lumen mai larg si o asezare mai precisa. Caracteristicile morfologice ale intestinului gros sunt:

teniile musculare in numar de trei,

haustre portiuni bombate spre exterior (haustrum, lat.=galeata),

apendici epiploici ciucuri grasosi, galbeni, de forme diferite, la nivelul teniilor.

Peretele intestinului gros este mai subtire si format din urmatoarele tunici: seroasa (peritoneu si adventice), musculara (extern are fibre longitudinale grupate in trei tenii, intern continuu, uniform cu fibrele dispuse circular), submucoasa si mucoasa (nu are valvule sau vilozitati, numeroase glande Liebrkuhn).

Intestinul gros este dispus ca un cadru in jurul cavitatii abdominale, divizat in mai multe regiuni: cecum terminat in fund de sac si continuat cu apendicele ileo-cecal, colonul si rectul. Ultima regiune este canalul rectal deschis prin orificiul anal (fig. 110).

colon transvers colon descendent colon sigmoid ampula rectala anus

colon ascendent cecum apendice ileocecal

Fig.110 Intestinul gros, schema

Apendicele vermiform este un segment rudimentar al intestinului gros, situate in loja cecala impreuna cu cecumul, transformat in organ limfoid. Are forma cilindricoconica, ansiform, cu lungime variabila (6-12cm).

In structura sa mucoasa si submucoasa are numerosi foliculi limfatici, de unde si denumirea de amigdala abdominala.

Colonul este regiunea cuprinsa intre cec si rect. Colonel este segmental cel mai lung al intestinului gros si este subdivizat in colonul: ascendent, transvers, descendent si sigmoid. In mod normal diametrul colonului nu este uniform, are regiuni mai dilatate sau mai ingustate.

Rectul este ultima regiune a intestinului gros, care coboara prin pelvis si se deschide la exterior prin anus. Denumirea (rectus gr. drept) nu-i justifica, forma care este putin sinuoasa. Este format din doua regiuni: ampula (de origine endodermica) si canalul rectal (de origine ectodermica). Cand este gol are un aspect tubular si devine fusiform in stare de distensie.

Structura peretelui rectului este formata din tunica externa (peritoneu si adventice), musculara (fibre longitudinale si circulare), submucoasa si mucoasa (neteda, epiteliu columnar superior si pavimentos inferior, corionul cu infiltratii limfocitare).

Glandele anexe

Glandele salivare sunt situate in regiunea capului. Sunt glande mari, perechi (parotida, submaxilara si sublinguala) sau glande accesorii, mici si numeroase (fig.111).

gl. parotida

gl. submaxilara

gl. sublinguala

Fig. 111 Glandele salivare

Glandele salivare mari sunt de tip tubulo-acinos. La exterior sunt acoperite cu o capsula formata din tesut conjunctiv. Celulele secretoare sunt organizate in acinii secretori care se continua cu canalele excretoare.

Glandele parotide sunt glande salivare mari, perechi dispuse in zona preauriculara, in loja parotidiana (para gr. langa, othos gr. ureche). Are culoarea cenusie, dar devine rosie cand este activa si are aspect lobulat La adult sunt glande seroase pure, saliva este fluida, lipsita de mucina, cu structura tubulo acinoasa. Canalul lor provine din unirea canalelor lobulare, se numeste Stenon si se deschide in dreptul celui de al doi-lea molar superior, pe suprafata unei papile.

Glandele submandibulare sau submaxilare sunt situate intre sub muschii planseului cavitatii bucale, intr-o loja fibroasa. Canalul lor numit Warthon se deschid pe planseul cavitatii bucale langa fraul limbii. Cea mai mare regiune a glandei este seroasa, numai o mica parte este mucoasa.

Glandele sublinguale sunt situate deasupra diafragmei bucale. Sunt reprezentate prin doua glande mai mari care se deschid in canalele Wharton si altele mai mici care se deschid separat in lungul unui fald al mucoasei sublinguale numit plica sublinguala. Secretia glandei este predominant mucoasa.

Pancreasul este o glanda tubuloacinoasa de tip seros mixta endo-exocrina, de culoare roz cenusie, cu aspect lobat la suprafata (fig.112).

canal Santorini canal Wirsung

pancreas

Fig. 112 Pancreasul, schema

Prin produs si prin structura seamana cu glandele salivare, de aceea se numeste si "glanda salivara abdominala". Produsul exocrin este reprezentat de sucul pancreatic, iar cel endocrin de insulina si glucagon.

Glanda este formata din doua regiuni: cap (forma aproape circulara) si corp (triunghiular) care se termina prin coada. Intre ele se gaseste colul pancreatic.

Pancreasul ocupa o pozitie transversala, inapoia stomacului. Este invelit de o capsula formata din tesut conjunctiv dens semiordonat. Glanda este formata din lobi, in interiorul lobilor se gasesc acinii glandulari care formeaza partea exocrina si grupe de celule, insulele lui Langerhans, care formeaza partea endocrina.

Produsul secretiei externe se varsa in duoden prin canalele Wirsung (canalul principal) si Santorini (canalul accesor).

Arterele provin din hepatica comuna, lienala si mezenterica superioara. Venele au traiecte paralele cu arterele si converg in vena porta.

Nervii pancreasului provin din plexul celiac.

Ficatul cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv este situata in regiunea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragm (hipocondrul drept, epigastru si o parte a hipocondrului stang). Ficatul secreta bila care intervine in digestie prin emulsionarea grasimilor. El intervine in metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor si lipidelor. Detoxifica organismul transformand substantele toxice in compusi nocivi pe care ii elimina. Ficatul sintetizeaza si compusi plasmatici (unii factori ai coagularii).

Culoarea ficatului este brun rosiatica, cu aspect granular, fiecare granula este un lobul hepatic. Este putin elastic de aceea se poate rupe usor.

Ficatului i se descriu

fata inferioara (viscerala) plana, pe care se gaseste hilul ficatului (fig.113).

vena cava lobul caudat vena porta duct hepatic comun lobul stang lobul patrat

lobul drept vezica biliara

Fig.113 Ficat, fata inferioara

Pe aceasta fata se observa un desen in forma literei H, realizat de trei santuri, sagital stang, drept si hilul ficatului. Santul sagital drept este subampartit in fisura vezicii biliare in care se gaseste vezica biliara si santul venei cave care contine vena cu acelasi nume.

Prezenta celor trei straturi imparte fata ventrala in: zona marginala dreapta care corespunde lobului drept, zona marginala stanga care corespunde lobului stang si zona mijlocie care corespunde lobilor patrat si caudat.

fata diafragmatica este acoperita in cea mai mare parte de peritoneu, cu exceptia regiunii posterioare care adera de dfiafragm. Regiunea acoperita de peritoneu este impartita prin insertia ligamentului falciform in doi lobi, drept mai voluminos si stang (fig.114).