Virusul mozaicului castravetelui salbatec

Virusul mozaicului castravetelui salbatec - Wild cucumber mosaic virus, WCMV, Tymovirus,

Sinonim: Cucumber wild mosaic tymovirus.

Acronim: (Standard).

Taxonomie, inrudiri. Apartine genului fiind strans inrudit serologic cu tymovirusurile ononis yellow mosaic si turnip yellow mosaic, inrudit cu eggplant mosaic, andean potato latent, belladona mottle, dulcamara mottle, scrophmlaria mottle, okra mosaic, desmonium yellow mottle mosaic si neinrudit cu Kennedya yellow mosaic, clitoria yellow vein si Cacao yellow mosaic (Brunt si Gibbs, 1989).

Istoric, distributie geografica. Virusul este cunoscut la cucurbitacee spontane in S.U.A., fiind raportat prima data la Marah macrocarpus (castravete salbatec), in California (Freitag, 1952) si la Marah oreganus, in Oregon (Milne s.a., 1969).

Plante gazda, simptome. În conditii naturale infecteaza plantele de Marah macrocarpus (castravetele salbatec), M. oreganus si Echinocystris spp., la care produce simptome persistente de clorozare slaba a frunzelor.

Alte plante susceptibile sunt Catharanthus roseus, Citrullus lanatus, Cucumis melo, Cucumis sativus, Cucurbita maxima si Cucurbita pepo, iar nesusceptibile Brassica campestris ssp. pekinensis, Chenopodium amaranticolor, Datura stramoniu, Nicotiana glutinosa, N. tabacum si Vigna unguiculata (Lindberg s.a., 1956; Milne s.a., 1969).

Plante test. Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale clorotice si infectie sistemica la Cucumita pepo, C. maxima, Citrulus lanatus si Cucumis sativus si infectie latenta la Catharanthus roseus.

Citopatologie. Virusul se gaseste in citoplasma si cloroplastele celulelor infectate ale mezofilului din toate oganele plantelor, produce incluziuni cristaline continand virioni in citoplasma si formarea de vezici in cloroplaste.

Transmitere, raspandire. Experimental, virusul poate fi transmis prin altoire si inoculare de suc, iar in natura este raspandit prin specia de coleoptere Acalymma trivialis.

Proprietatile virusul in suc. Sucul foliar contine numerosi virioni, stabili in toate substantele de colorare. Temperatura de inactivare este 70°C, longevitatea in vitro la 20°C de peste 28 zile, dilutia limita 10^-4, iar infectivitatea nu este afectata de tratamentele cu eter etilic.

Purificare. Se utilizeaza clarifierea sucului cu cloroform sau n-butanol, concentrarea virusului prin precipitare cu PEG si purificarea in continuare prin centrifugare diferentiata.

Morfologia particulelor. Virionii sunt izometrici, de 28 nm in diametru, cu profil rotund, avand aranjamentul capsomerelor evident.

Proprietati fizice. La ultracentrifugare, preparatele purificate se separa in doua componente, avand coeficientul de sedimentare 119 S si 53 S, iar punctul izoelectric este pH 5,2.

Proprietati biochimice. Virionii din componenta B contin 35 % acid nucleic si 65 % proteina, genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit, format din 2 kb, proportia bazelor fiind 16,4 % G, 17 % A, 41 % C si 25,6 % U, infectivitatea nefiind afectata la deproteinizarea cu fenol sau detergenti. Virionii contin o singura proteina capsidala, cu Mr 22200.

Literatura

Brunt, A.A., Gibbs, A.J. In: Viruses of Plants p. 1401. Eds A.A. Brunt s.a., 1997. Univ. Press Cambridge, UK. - Freitag, J.H. (1952). Phytopathology 42, 8. - Lindberg, G.D., Hall., Walker, J.C. (1956). Phytopathology 46, 489. - Milne, K.S., Grogan, R.G., Krimble, K.A. (1969). Phytopathology 59, 819.