Virusul mozaicului dungat fusiform al graului

Virusul mozaicului dungat fusiform al graului - Wheat spindle streak mosaic virus WSSMV, Bymovirus, Potyviridae, se cunosc tulpinile canadiana (WSSMV-C) si franceza (WSSMV-F), (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 6). A fost descris prima data la Triticum aestivum in Ontario, Canada (Slykhuis, 1960, Can. Pl. Dis. Survey 40, 43). În prezent, este mult raspandit in statul Ontario (Canada), centrul si estul S.U.A., Franta, Germania, India, Japonia si Zambia (Kapooria s.a., 2000, Plant Dis. 84, 921). Productia graului cultivat in soluri infestate poate fi redusa cu 25-50 %. Virusul infecteaza graul moale (Triticum vulgare si graul tare (T. durum). Infectiile naturale se produc toamna si primavara, in perioade scurte de timp, cand temperaturile din sol, la adancimea de 5 cm, sunt cuprinse intre 5 si 15°C, simptomele plantelor infectate toamna aparand primavara, la temperaturi optime din sol in jur de 10°C, plantele infectate primavara nemanifestand simptome foliare, din cauza temperaturilor prea ridicate, atacul ramanand limitat la nivelul sistemului radicular. Cele mai mari pierderi de productie se realizeaza cand vremea se mentine racoroasa in mai si iunie, simptomele devenind insa slabe cand temperatura depaseste 20°C, la sfarsitul infratirii. Privite de la oarecare distanta, la inceputul lunii mai, culturile de grau puternic atacate au o culoare galbuie-bruna, mai mult sau mai putin uniform raspandita sau aparand sub forma de vetre in depresiuni. Examinate atent, frunzele plantelor infectate prezinta un mozaic verde-deschis sau galben, incluzand linii sau dungi in forma de fus, de culoare  verde deschis sau galbena, paralele cu nervurile.

Frunzele plantelor bolnave sunt putin rasucite, mai inguste si mai erecte decat normal. Pe frunzele mai batrane, se pot observa linii sau pete necrotice de culoare alba-cenusie. În cursul lunii iunie, boala poate fi identificata, mai ales, prin prezenta unor dungi fusiforme scurte sau a unui mozaic verde-deschis pana la galben pe primele 2-3 frunze tinere, plantele infectate fiind ceva mai slab dezvoltate si avand un numar mai mic de frati decat cele sanatoase. La o planta de grau cu 6-7 frunze, boala se caracterizeaza prin faptul ca frunza cea mai tanara este fara simptome sau prezinta linii fusiforme verzi-deschis la varful limbului, frunza a doua manifesta linii si dungi fusiforme pe toata suprafata limbului, iar frunzele 3 si 4 prezinta mozaic galben-deschis sau ingalbenire generala. La plantele de Triticum aestivum si T. durum mentinute la 10°C, simptomele foliare apar la 4-6 saptamani de la inoculare, constand intr-o marmorare clorotica difuza si prezenta catorva dungi clorotice pe suprafata limbului, manifestarea bolii fiind mai putin caracteristica decat la plantele infectate natural in camp. În citoplasma celulelor infectate din toate tipurile celulare foliare se gasesc incluziuni cilindrice de tip "pinwheels", incluziuni membranoase dense si agregate de particule virale. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc si cresterea plantelor in sol contaminat. Înainte de inoculare, plantele de grau sunt crescute in sera la temperaturi in jur de 20°C, inoculul se prepara din frunzele plantelor bolnave crescute la 10°C, neexpuse la temperaturi mult peste 15°C, inocularea cu pistolul de vopsit fiind mai eficienta decat cea manuala, iar dupa inoculare plantele sunt crescute la temperaturi scazute si 10.000-15.000 luxi timp de 12 ore pe zi. În conditii controlate, infectiile au loc la 8-17,5°C (optimum 15°C) iar simptomele se dezvolta la 5-15°C, temperatura optima fiind de 10°C (Sylkhuis, 1975, Phytopathology 65, 1133). Temperaturile optime si maxime necesare producerii infectiei sunt de 15 si 20°C, iar pentru dezvoltarea simptomelor de 10 si 17°C la plantele infectate manual si 8 si 15°C la cele infectate prin cresterea lor in sol infestat, in unele experiente, toate plantele fiind infectate prin cultivarea lor in sol infestat timp de 4 saptamani la 15°C si 8-10 saptamani la 10°C, temperatura de 10°C incadrandu-se in limita inferioara a temperaturii necesare dezvoltarii ciupercii vectoare. Infectiile apar in decurs de 16 zile la temperaturi intre 7,5 si 17,5°C, la 15°C proportia plantelor infectate fiind de 50 %, iar la 5°C noaptea si 15°C ziua de 96 %. În natura, transmiterea are loc prin ciuperca Polymixa graminis.

În sporii de rezistenta (cytosori) ai ciupercii, formati in scoarta radacinilor de grau infectate, care raman viabili multi ani, virusul se pastreaza infectios cel putin 10 ani, sursa de infectie mentinandu-se in sol chiar in absenta plantei gazda (Adams, 1990, Epidemiology of fungallytransmitted viruses. Soil Use Manage, 6, 184), infectarea radacinilor de grau  si inocularea virusului realizandu-se de catre zoosporii formati prin germinarea cytosorilor. Mai recent, s-a constat ca, protozoarele flagelate Colpoda cucullus si C. steineii izolate din radacini uscate infectate cu WSSMV sunt purtatoare ale acestuia si ar juca un rol misterios in ciclul bolii (Cadle-Davidson s.a., 2003, ). Phytopathology 93 (Abstr.) S 13). Frunzele liofilizate sau conservate in azot lichid prezinta o infectiozitate redusa dupa un an. Sucul extras din frunze are particule virale putine si deosebit de labile. Astfel, la 10°C si extractia in apa longevitatea in vitro este de 8 ore si dilutia limita de 1:512. Inactivarea termica are loc in 10 minute la 50°C. Antigenul WSSMV se pastreaza bine in tesuturi uscate sau proaspete pastrate la 4°C si mai putin bine in cele inghetate la -20 pana la -80°C, fiind identificat de asemenea in tesuturi uscate, inghetate si dezghetate, recoltate din natura. Virionii se gasesc rar in preparatele efectuate prin metoda cufundarii cu frunze de grau recoltate vara din camp si mai frecvent in frunzele plantelor bolnave crescute in conditii artificiale. Acestia se prezinta sub forma de filamente flexuoase, avand 12-13 nm in diametru si lungimi diferite, variind de la 200 pana la peste 2000 nm (Slykhuis si Polak, 1969, Phytopathology 61, 569). În sectiuni ultrafine efectuate prin frunzele de grau, virionii au 18-20 nm in diametru si lungimi de peste 3000 nm. În cercetarile efectuate de Haufler si Fulbright (1983, Plant Dis. 70, 31), virionii WSSMV s-au prezentat sub forma de bastonase flexuoase, avand 16 nm in diametru in preparate nedecorate si lungimi de 600 pana la 3800 nm cu lungimea modala de 1775 nm in preparate decorate. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unei singure componente, genomul este format din doi ARN (ARN 1 si ARN 2) monocatenari, lineari, de sens pozitiv. Virusul codifica mai multe proteine structurale, proteina capsidala avand Mr 33 kD. Avand in vedere modul de transmitere si epidemiologia virusului, masurile agrofitotehnice de prevenire constau in necultivarea graului dupa grau timp indelungat, amplasarea culturilor de grau pe terenuri necontaminate si evitarea insamantarii prea de timpuriu a acestora, pentru a nu expune plantutele tinere la temperaturi ridicate in sol, in jur de 15 °C, favorabile producerii infectiilor. Masura sigura de prevenire consta insa in obtinerea si cultivarea soiurilor rezistente. Khan s.a. (2000, Genome 43, 477) arata ca rezistenta la WSSMV a soiului Geneva pare sa fie controlata de o gena majora situata pe bratul lung al cromozomului 2D, identificand, de asemenea, doi marcari lincati asociati cu rezistenta, care vor fi folositori in lucrarile de ameliorare privind obtinerea soiurilor rezistente la acest virus si, eventual, la Wheat yellow mosaic virus. Pana in prezent, au fost create si inregistrate, atat in America cat si in Europa, mai multe soiuri de grau rezistente la WSSMV (Cox s.a., 1994, Crop Science 34, 546; Haufler si Fulbright, 1986, l.c.).