Virusul incretirii galbene a frunzelor tomatelor

Virusul incretirii galbene a frunzelor tomatelor - Tomato yellow leaf curl virus, TYLCV, Begomovirus, Geminiviridae, tulpini: Tomato yellow leaf curl virus-China, Tomato yellow leaf curl virus-Israel, Tomato yellow leaf curl virus-Nigeria, Tomato yellow leaf curl virus-Sardinia, Tomato yellow leaf curl virus-Southern Saudi Arabia, Tomato yellow leaf curl virus-Tanzania, Tomato yellow leaf curl virus-Thailand si Tomato yellow leaf curl virus-Yemen, in cadrul aceleasi tulpini observandu-se o pronuntata stabilitate genetica (Sanchez-Champos s.a., 2002, Plant Dis. 92. 842), (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 143). Virusul a fost descris  initial la tomate (Lycopersicon esculentum), in Israel, prima data in ebraica, sub denumirea actuala (Cohen si Harpaz, 1964, Ent. exp. appl. 7, 155 iar in Sudan (Yassin si Nour, 1965, Ann. appl. Biol. 56, 207). Ulterior, s-a raspandit in tari din vestul Bazinului Mediterranean, sudul Europei, incepand cu Turcia, Cipru, Sardinia, Sicilia si sudul Spaniei (Sanchez-Campos s.a., 1999, Phytopathology 89, 1038), extinzandu-se apoi in Porto Rico, Cuba si Mexic, Florida, Georgia, Louisiana si Carolina de Nord (Polston s.a., 2002, Plant Dis. 86, 73), din S.U.A. si de aici in Japonia, China si numeroase alte tari, fiind cel mai devastator virus al tomatelor din regiunile tropicale si subtropicale, cu tendinta de patrundere si in zona temperata, dintre tulpini mai raspandita fiind cea din Israel (TYLCV-Is), inclusiv in S.U.A. (Valverde s.a., 2001, Plant Dis. 85) si in alte parti ale lumii. Virusul infectaeaza tomatele (Lycopersicon esculentum), tutunul (Nicotiana tabacum) fasolea (Phaseolus vulgaris) si ardeiul (Capsicum annuum). Plantele de tomate (L. esculentum) infectate natural raman pitice, lastarii au cresteri erecte, iar frunzele sunt de dimensiuni reduse si deformate. Frunzele care se formeaza la scurt timp dupa infectie au forma de cupa, avand marginile curbate in sus sau in jos, iar cele ce apar mai tarziu dupa infectie sunt evident clorotice si cu marginile limbului curbate spre fata superioara. Plantele infectate in faza tanara isi pierd vigurozitatea si nu produc fructe comercializabile. Pagubele inregistrate pot fi deosebit de mari, in cazuri grave productia putand fi total compromisa, cum s-a intamplat in 1959 si 1960 pe intreaga vale a Iordanului din Israel. În Spania, la soiurile sensibile de Phaseolus vulgaris, virusul produce o boala foarte pagubitoare, manifestata prin piticire severa, curbarea in jos a marginilor limbului, clorozarea si reducerea dimensiunilor frunzelor, incretirea, ingrosarea si alungirea foliolelor si reducerea esentiala a productiei, boala fiind deosebit de severa la plantele infectate in faza tanara (Lapidot, 2002, Plant Dis. 86, 429). În Cuba, virusul a fost izolat de la plante de ardei (Capsicum annuum) din sera, manifestand ingalbeniri internervuriene slabe si incretirea frunzelor (Quinones s.a., 2002, Plant Dis. 86, 73), precum si de la plante de fasole in asociatie cu Bean golden yellow mosaic virus. La speciile Cynanchum acutum si Malva parviflora virusul produce infectii naturale sistemice care nu se manifesta prin simptome externe evidente. În Spania, pe langa tomate si fasole, infectii naturale cu acest virus s-au gasit la Conyza sumatrensis, Convolvulus spp., Cuscuta spp., Chenopodium murale, Datura stramonium, Dittrichia viscosa, Malva parviflora si Solanum nigrum (Jorda s.a., 2001, Plant Dis. 85, 445). Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Cynanchum acutum, Datura stramonium, Hyoscyamus desertorum, Lens esculentum, Lycopersicon esculentum, L. pimpinellifolium, Malva nicaensis, M. parviflora, Nicotiana glutinosa, N. tabacum, Phaseolus vulgaris si Sonchus oleraceus. În inoculari experimentale, virusul produce cloroze  foliare si malformatiuni severe la Lycopersicon esculentum, cloroze internervuriene la Datura stramonium, clarifierea nervurilor si curbarea in jos a frunzelor si a marginilor acestora la Nicotiana benthamiana si Nicotiana glutinosa si cloroze internervuriene si curbarea in jos a frunzelor la Phaseolus vulgaris. Virusul este usor de transmis cu ajutorul insectei vectoare la plantele de Datura stramonium, care reactioneaza prin cloroze internervuriene pronuntate, cresterea lor nefiind evident afectata.

Virionii se gasesc in nucleii celulelor infectate din tesuturile foliare si parenchimul floemic. Virusul formeaza incluziuni neobisnuie, constand din formatiuni sferice, de 400-3000 nm in diametru, in sectiuni aparand ca inele fibrilare cu o vacuola centrala mare si mai multe vacuole periferice. Alte modificari constau in reducerea cromatinei si, aparent, abesnta nucleolilor.

Experimental, virusul nu este sau este greu transmisibil prin inoculare de suc si foarte usor prin altoire. În natura este transmis, in mod persistent-circulativ, prin musculita tutunului, Bemisia tabaci, transmiterea fiind conditionata de interactiunea dintre o proteina a vectorului si proteina capsidala virala. Datorita relatiei specifice dintre virus si vector, dupa achizitionare, insectele isi micsoreaza treptat capacitatea de transmitere, o noua achizitionare a acestuia fiind posibila numai dupa ce ele devin treptat total nevirulifere, ceea ce are loc dupa 10-15 zile de la achizitionare. Virusul poate fi achizitionat si transmis de vector si din fructele de tomate infectate. Proportia insectelor virulifere variaza cu perioada de achizitionare, fiind de 15 % dupa o hranire de 30 minute si 100 % dupa 8 ore. De la un an la altul, virusul persista in plantele multianuale sau anuale de toamna, in restul anului, fiind vehiculat, de la un ciclu de cultura la altul, de insecta vectoare. În Valea Iordanului, sursa de infectie de la un an la altul este asigurata de buruiana perena Cynanchum acutum si anuala Malva parviflora.

Virionii sunt ingemanati, de 20/30 nm, cu profil unghiular si aranjamentul capsomerelor evident, iar genomul este ADN monocatenar, circular, monopartit, negativ. Replicarea virusului are loc in nucleii celulelor plantelor infectate, utilizand, ca in cazul altor geminivirusuri, ADN polimerazele gazdei (Gutierre, 1999, Cell. Mol. Life Sci., 56, 313).

Virusul avand importanta economica deosebita, pentru prevenirea infectiilor se recomanda un complex de masuri, aplicabile in functie de culturi si tehnologiile utilizate. Dintre acestea, combaterea chimica a vectorului a fost si este mult utilizata, mai recent, rezultate mai bune obtinandu-se cu preparate de baza de Imidacloprid, neajunsul acestei masuri constand, pe langa efectul poluant, in faptul ca, in populatiile vectorului apar rapid forme rezistente. Alte masuri constau in utilizarea coriandrului (Coriandrum sativum) ca planta repelenta, mulcirea solului sau acoperirea acestuia cu folii galbene in vederea atragerii vectorului, utilizarea diferitelor plase de 50 mesh pentru a bara patrunderea acestuia in sere si solarii si obtinerea si cultivarea soiurilor rezistente sau tolerante, utilizand genele de rezistenta existente in speciile spontane de Lycopersicon, sau prin diferite procedee de inginerie genetica. În Spania, 18 soiuri de fasole rezistente s-au identificat in cadrul sortimentelor existente.