Virusul
mozaicului salatei - Lettuce mosaic virus LMV,
Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 1). Sinonime: Lactuca virus 1, Marmor lactucae, Lettuce mosaic virus. Se cunosc tulpinile: 1, 2,
3, 4, LMV-L , LMV-E, LMV-0, LMV-1, LMV-9. Mozaicul
salatei a fost descris prima data la Lactuca
sativa cultivata in camp in Florida (S.U.A.), iar la
cele din sere, in Anglia (Ainsworth,
1937, Rep. Exp. Res. Stn. Cheshunt for 1936, 60 pp), Newhall-1923- demonstrand ca
virusul este transmisibil prin samanta. Prin
samanta infectata, virusul s-a
raspandit la scara mondiala, fiind identificat in
majoritatea tarilor europene, nord-americane si din orientul
apropiat si avand o importanta economica
ridicata. Mai recent, un atac puternic a
aparut in Brazilia, fiind produs de patotipul IV, care a
invins toleranta soiurilor continand genele de
rezistenta m si g (Stangarlin
s.a., 2000, Plant Dis. 84, 490 (Abstr.). Ca si alte
potyvirusuri, LMV are un cerc mediu de plante gazda infectand plantele soiurilor
sensibile din toate tipurile de salata, cum sunt salata pentru foi (Lactuca sativa convar. secalina), marula (L. sativa convar. longiflora-syn.
L. romana) si slata
capatana (L.
sativa convar. capitata).
Mozaicul salatei este
o bola cu importanta economica deosebita pentru cultivatorii
de salata din toata lumea, fiind mult raspandita
cand nu se aplica masurile de prevenire si
compromitand, uneori total, productia plantelor infectate.
Manifestarea bolii depinde de soi, tulpina virusului, stadiul de dezvoltare
in momemntul infectiei si conditiile climatice, simptomele
manifestate de plantele infectate constand in clarifierea
nervurilor, mozaicarea, marmorarea, deformarea si, uneori, necrozarea
frunzelor, piticirea plantelor si dezvoltarea incompleta a
capatanilor care devin necomercializabile.
Alte plante cultivate infectate natural cu acest virus sunt andiva (Cicorium endivia), spanacul (Spinacia oleracea), mazarea (Pisum sativum), nautul (Cicer arietinum) si
sofranelul (Carthamum
tinctorius), iar dintre buruieni Stellaria
media, Chenopodium album, C. murale, Carduus broteroi, Helminthia echioides,
Lactuca serriola, L. viros, Senecio vulgaris, Sonchus asper, Uropermum
picroides, Zinnia elegans, Capsella bursa-pastoris, Erodium cicutarium, Lamium
amplexicaule, Lathyrus odoratus, Malva parviflora, Anagallis arvensis si Primula obconica. Prin inoculari artificiale, virusul a fost
transmis la Amaranthus caudatus, Beta
vulgaris (unele tulpini), Capsella
bursa-pastoris, Chenopodium album, C. amaranticolor, C. capitatum, C. murale,
C. quinoa, Chichorium endiva, Gomphrena globosa, Lactuca sativa, Lathyrus
odoratus, Nicotiana benthamiana, N. clevelandii, Senecio vulgaris, Spinacia
oleracea, Stellaria media, Tetragonia expansa si Zinnia elegans. Inoculat
artificial, virusul produce simptome variabile, constand in
clarifierea nervurilor si marmorare galbena, uneori cu necroze
nervuriene si bronzare, evidente la plantele cu tulpini florifere,
plantele neformand capatani, frunzele centrale fiind
mici si rozetate la Lactuca sativa,
leziuni verde pal sau clorotice frecvent cu marginile rosietice dupa
8-10 zile urmate de pete nervuriene galbene sistemice, mai ales iarna la Chenopodium amaranticolor, leziuni
locale clorotice numeroase fara margini rosietice pete
nervuriene galbene sistemice insotite de contorsionarea si
micsorarea suprafetei frunzelor apicale la Chenopodium quinoa si leziuni locale alburii dupa 4-7
zile evoluand in leziuni mai mari cu marginile rosii la Gomphrena globosa. Virionii
se gasesc in citoplasma celulelor infectate din toate
partile plantelor, unde apar si incluziuni caracteristice
potyvirusurilor. Experimental,
virusul este transmisibil prin inoculare de suc, iar
in natura, nepersistent, prin afidele Myzus persicae, Macrosiphum euphorbiae, Acyrthosiphon scariolae si
Aphis gossypii. Rhopalosiphum
pseudobrassicae transmite virusul la salata de tip asparagus in China,
iar Acyrthosiphon pisum eficient de
la mazare la mazare.
De la un an la altul, virusul se transmite
prin samanta de salata, rata transmiterii depinzand
de momentul infectiei, soi si conditiile externe, fiind de 1-12
% la germoplasmele susceptibile si 0 % sau un procent extrem de redus
in cazul soiurilor rezistente la tulpina comuna. La tulpinile care
inving gena de rezistenta g nu s-au gasit cazuri de
transmitere prin samanta. Transmiterea seminala are
loc prin polenul si ovulele plantelor infectate iar virusul se
gaseste in embrion si, la o concentratie foarte
scazuta, in tegumente, endosperm si pericarp. Transmiterea
prin samanta are loc si la Lactuca serriola, dar nu s-a confirmat la Senecio vulgaris si la Cicorium
endiva. Principalele surse de infectie in camp sunt
plantele de salata crescute din samanta
contaminata, care pot fi in proportie de 0-1 % sau mai mult, de
la care virusul se transmite la salatele si buruienile susceptibile din
jur prin afide. Tarile din Bazinul mediterranian
ofera conditii excelente dezvoltarii si
activitatii vectorilor, in tarile mai sudice
populatiile si mobilitatea acestora fiind mai reduse, din cauza uscaciunii
si temperaturilor ridicate. În unele tari, o alta sursa importanta pentru culturile din
camp este buruiana Helminthia
echioides. Sucul foliar contine putini virioni.
Temperatura de inactivare este 55-60°C, dilutia limita 10-2-10-3,
iar longevitatea in vitro la
20°C 1-2 zile. Virionii sunt in forma de
bastonase flexuoase avand o lungime modala clara
de 750 nm si 13 nm in diametru, canalul axial fiind evident, iar
structura helicoidala obscura. Preparatele purificate se
sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul consta din ARN
monocatenar, iar virionii au o singura proteina capsidala. Combaterea mozaicului salatei se realizeaza prin producerea
si utilizarea de samanta certificata libera
de virus, combaterea afidelor si a buruienilor gazda spontane,
intreruperea ciclurilor de cultivare a salatei in camp si
sere pentru o perioada de doua saptamani si
cultivarea soiurilor rezistente. Initial, in cateva
soiuri de salata, s-a identificat gena
dominanta Mo2, care asigura imunitate la LMV. Aceata este insa putin utilizata in
amelioare, fiind ineficace fata de majoritatea izolatelor virale.
Efectiv, in ameliorare se utilizeaza genele recesive mol1 si mol2 , mol1 , numita initial g, din soiul Galega
de Inverno fiind mult folosita de amelioratorii europeni si
introdusa in multe soiuri din toate tipurile de salata. Gena
mol2 , numita initial mo, identificata in linia de Lactuca sativa PI 251245 din Egipt, a
fost utilizata mai mult de amelioratorii nordamericani introducand-o
in tipurile de salata Crisphed si Cos. Considerate initial
identice, s-a dovedit ulterior ca cele doua gene sunt diferite dar
foarte apropiate, lincate sau alele. Pentru tulpinile virale LMV-1 si
LMV-9, care inving gena mol1, gena mol2 asigura rezistenta
totala, insa pentru cele mai multe tulpini, cum este LMV-O,
mol1 si mol 2 confera numai toleranta, permitand
acumularea virusului, aceste gene fiind de rezistenta sau de
toleranta in functie de izolatele virale, pentru
identificarea lor in plante utilizandu-se metode moleculare de testare.
.com
