Virusul mozaicului slab al stanjenelului

Virusul mozaicului slab al stanjenelului - Iris mild mosaic virus IMMV, Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 168). Boala a fost descrisa prima data la Iris spp., in Lisse (Olanda), de Van Slogteren (1958, Jversl. lab. Bloemboll. Lisse, 1957, p. 67), virusul fiind partial caracterizat de Brunt (1968, Ann. appl. Biol. 61, 187). În prezent, acesta este, probabil, raspandit peste tot in lume, cele mai multe soiuri cultivate pe scara larga fiind total infectate, producand pagube importante la majoritatea speciilor de Iris. Infectii naturale s-au gasit la numeroase specii si varietati de Iris, cum sunt: irisii cu bulbi, Iris xiphoides (englezesti), I. xiphium (spanioli), I. tingitana x I. xiphium (olandezi), I. reticulata si I. danfordiae, la care produce simptome de tip mozaical, ce variaza ciclic la intervale de cateva saptamani. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Iris spp., Belamcanda chinenesis, Chenopodium amaranticolor, C. quinoa, Nicotiana clevelandii, N. megalosiphon si Tetragonia expansa. Inoculat artificial, virusul produce pe frunze simptome de mozaic verde deschis, adesea neevident, putin mai intens pe fata inferioara a limbului la Iris spp., leziuni locale necrotice si, respectiv, clorotice fara infectie sistemica, la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa, leziuni locale clorotice dupa 10-15 zile urmate de cloroze internevuriene fine la Nicotiana clevelandii, cloroze internervuriene sistemice fine dupa 14-28 zile la N. megalosiphon si leziuni locale clorotice circulare, cu marginile de culoare verde inchis sau gri necrotice la Tetragonia expansa. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor infectate din toate partile plantelor, unde se gasesc si incluziuni de tipul "pinwheels", cu agregate laminate si lamele apropiate virionilor. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc, iar in natura este transmis, in mod nepersistent, prin Aphis gossipii, Macrosiphum euphorbiae si Myzus persicae, nevector fiind Macrosiphoniella sanbornii. Sucul foliar contine numerosi virioni. Inactivarea termica are loc, probabil, la 65-70ºC, longevitatea in vitro este de 3-4 zile la 20ºC, 16-32 zile la 2ºC si cel putin 2 ani in preparate liofilizate, iar dilutia limita este 10^-3-10^-4. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand o lungime modala clara de 750 nm, 12 nm in diametru si canalul central evident. Principalele masuri de prevenire constau in producerea si cultivarea materialului de inmultire cerctificat liber de virusuri, eliminarea plantelor bolnave din cultura, izolarea de sursele de ingfectie si combaterea afidelor vectoare.