Virusul piticiriii galbene a cartofului dulce

Virusul piticiriii galbene a cartofului dulce - Sweet potato yellow dwarf virus SPYDV, Ipomovirus, Potyviridae, sinonim Whitefly transmisible sweet potato virus, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 509). A fost raportat prima data la Ipomoea batatas, in Taiwan (Liao s.a., 1979, J. agric. Res. China 28, 127), pantele infectate natural raman pitice, foliajul este clorotic, continutul in clorofila fiind redus la jumatate, iar dezvoltarea radacinilor si a tuberculilor este puternic franata. La Ipomoea setosa virusul se gaseste adesea in combinatie cu SPFMV, manifestandu-se prin piticire, cloroza generala, pete clorotice mici distincte si cloroze nervuriene. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Cassia occidentalis, Datura stramonium, Gomphrena globosa, Sesamum indicum si S. Orientale, la Ipomoea batatas producand cloroze foliare severe si piticire. Virionii s-au gasit in citoplasma celulelor foliare infectate, unde virusul produce si incluziuni de tip "pinwheels". Experimental, virusul poate fi transmis prin inoculare de suc. În natura, este transmis, in mod persistent, prin insecta Bemisia tabaci (Aleyroidae si raspandit prin utilizarea de material saditor infectat. Inactivarea termica are loc la 85-90°C, longevitatea in vitro este de 7 zile, iar dilutia limita 10^-6-10^-7. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand o lungime modala clara de 750 nm. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, iar virionii contin o singura proteina capsidala. Producerea si plantarea materialului saditor liber de virus si prevenirea infectarii lui prin insecta vectoare sunt principalele masuri de prevenire.