Virusul tumorat

Virusul tumorat - Wound tumor virus, WTV, Phytoreovirus, Reoviridae.

Sinonime: Wound tumor phytoreovirus, Clover wound tumor virus, Clover big vein virus, Aureogenus magnivena virus, Trifoliumvirus nervicrassans.

Acronime: (Standard), VTTr (Ro).

Tulpini. Se cunosc tulpinile NY si WT.

Taxonomie, inrudiri. Este specia tipica a genului Istoric, distributie geografica. Virusul a fost identificat prima data in cicada Agallia constricta, colectata in apropriere de Washington D.C., S.U.A., de Black (1944), unde se considera ca este raspandit si in prezent (Black, 1970).

Plante gazda, simptome. Virusul nu s-a gasit asociat cu nici o boala a plantelor existente in camp, insa specii apartinand la cel putin 20 familii dicotiledonate, dintre care Capsella bursa-pastoris, Catharanthus roseus, Dianthus barbatus, Lycopersicon esculentum, Melilotus officinalis, M. alba, Nicotiana glutinosa, N. tabacum, Rumex acetosa, Tetragonia expansa, Torenia fournieri, Trifolium incarnatum si T. pratense s-au dovedit susceptibile la inocularile experimentale cu acest virus (Black, 1945), imune fiind plantele de lucerna (Medicago sativa), in special soiul Grimm (Black si Brakke, 1952). Simptomele caracteristice ale plantelor speciilor  sensibile constau in marirea (ingrosarea) nervurilor si aparitia de formatiuni tumorale pe radacini si, la putine specii, pe tulpini, variatiile genetice ereditare (Black, 1951), ranile (Black, 1965) si hormonii (Black si Lee, 1957) influentand initierea tumorilor pe plantele infectate.

Plante test. Inoculat experimental, virusul produce marirea (ingrosarea) neregulata a nervurilor pe fata inferioara a frunzelor si depresarea retelei nervuriene pe fata superioara la Trifolium incarnatum, tumori variabile la baza radacinilor laterale ale plantelor de Melilotus officinalis, M. alba si Rumex acetosa, numeroase tumori radicale la M. officinalis clona C10 (Black, 1951), unele plante de Melilotus spp. formeaza tumori caracteristice pe tulpini (Black, 1970), iar plantele de Catharanthus roseus sunt infectate fara a manifesta simptome externe (Hillman s.a., 1991).

Transmitere, raspandire. Virusul este transmis, in mod persistent, prin cicadelidele Agalliopsis novella, Agallia constricta si A. quadripunctata, netransmitandu-se prin Aceratagallia sanquinolenta, este retinut la naparlirea insectelor, se multilpica in vector si se transmite congenital la progenitura acestuia prin 2 % din oua.

Proprietatile virusului in suc. În extracte din vector, inactivarea termica are loc la 50-60°C, in extracte uscate infectivitatea se pastreaza timp 1 an la 0°C (Brakke, 1953), iar virusul este cel mai stabil la pH intre 6 si 6,69.

Purificare. Dupa Reddy si Black (1973).

Morfologia particulelor. Virionii sunt izometrici, de c. 70 nm in diametru, capsida dezgolita de stratul amorf extern formata din capsomere distincte are 59-63 nm in diametru, iar in interiorul acesteia se gaseste un miez, fara tepi, de cca.50 nm in diametru. Virionii au profil unghiular, iar arajamantul capsomerelor este neevident, exceptand cazul cand stratul extern este inlaturat.

Proprietati fizice. La ultracentrifugarea preparatelor purificate se obtine un singur component, avand coeficientul de sedimentare de 510 S (Kalmakoff s.a., 1969) si densitatea in CsCl de 1,39 g cm^-3.

Proprietati biochimice. Virionii contin 22 % acid nucleic si 78 % proteina. Genomul este format din 12 parti de ARN dublucatenar, avand 4,131; 3,532; 3,205; 2,565; 2,613; 1,726; 1,700; 1,472; 1,182; 1,192; 1,128 si 0,851 pkb. Bazele G+C sunt in proportie de 39 %. Infectivitatea descreste la deproteinizarea cu proteaze (dupa inlaturarea a doua proteine ale virionului cu tripsina sau chimotripsina si se pierde la deproteinizarea cu fenol sau detergent, iar virionii contin 7 proteine.

Replicare. În citoplasma este tradus numai ARNm al proteinei capsidale.

Combatere. Virusul neproducand boli importante la plantele de cultura, in practica nu se aplica masuri speciale de prevenire.

Literatura

Black, L.M. (1944). Proc. Am. phil. Soc. 88, 132. - Black, L. M. (1945). Am. J. Bot. 32, 408. - Black, L.M. (1951). Am. J. Bot. 38, 256. - Black, L.M. (1965). In: Eciyclop. Of Plant Physiology, Spring-Verlag, N.Y. pp. 236. - Black, L.M. (1970). CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 34, 4 pp. - Black, L.M. (1986). In: Viruses of Plants p. 418. Eds A.A. Brunt s.a., 1997, Univ. Press, Cambridge, U.K. - Black, L.M., Brakke, M.K. (1952). Phytopathology 42, 269. - Black, L.M., Lee, C.L. (1957). Virology 3, 146. - Brakke, M.K., Maramorosch, K., Black, L.M. (1953). Phytopathology 43, 387. - Hilman, B.L., Anzola, G.V., Halpern, B.T., Cavileer, T.D, Nuss, D.L. (1991). Virology 185, 896. - Kalmakoff, J., Lewandowski, L.J., Black, L.M. (1969). J. Virol. - Reddy, D.V.R Black, L.M. (1973). Virology 54, 150.