Lucrarea de fata, "Valea Oltetului in aval de Bals - studiu fizico-geografic" prezinta conditiile geologice, formele de relief, hidrografia, clima si vegetatia acestei regiuni, punand accent pe resursele de sol, utilizarea terenurilor si modificarile introduse in peisaj prin activitatile antropice.
Pentru realizarea acestui studiu s-au folosit hartile topografice la scarile 1:50000 si 1:100000, geologice, climatice, pedagogice etc. si informatii din bibliografie completate cu observatiile efectuate pe teren, iar pentru capitolele de clima si hidrografie s-au utilizat datele din anuare si cele primite de la institutele de specialitate: I.N.M.H. si Directia Apelor Jud. Olt - Valcea, carora le multumesc.
De asemenea, le multumesc tuturor domnilor profesori ai Facultatii de Geografie din Bucuresti pentru exemplul si sustinerea acordata in cei patru ani de studiu si, in special, domnilor conferentiar universitar doctor Gheorghe Visan si profesor doctor Mihai Geanana pentru coordonarea prezentei lucrari.
Valea Oltetului in aval de Bals strabate nord-estul Campiei Olteniei, subunitate a Campiei Romane, situata in sudul tarii.
Sectorul studiat include cursul inferior al Oltetului, cel mai important afluent de dreapta al Oltului, cu care conflueaza in Campia Romanati. (fig. 1)
Raul Oltet izvoraste din Muntii Capatanii (grupa Parang a Carpatilor Meridionali), traverseaza pe directie N->S Subcarpatii Olteniei si Podisul Oltetului (subunitate a Podisului Getic) pana la Bals, unde la intrarea in campie isi schimba directia, dinspre NV spre SE, facand un cot in forma de arc de cerc cu convexitatea spre vest.
Valea Oltetului formeaza, impreuna cu Valea Oltului, campia de terase a Caracalului, cu desfasurare N->S, in extremitatea estica a Campiei Romanati.
Din punct de vedere administrative, arealul studiat se situeaza in partea central-vestica a judetului Olt. Fata de resedinta judetului, municipiul Slatina, punctele extreme ale arealului sunt situate la distantele de 20Km spre vest, pentru orasul Bals, ti 23,5Km spre sud, pentru confluenta. (fig. 1)
Coordonatele matematice ale orasului Bals sunt 44s21' N si 24s06' E, iar cele ale punctului de confluenta sunt 44s13' N si 24s27' E. Asezarea matematica determina caracteristicile climei, care influenteaza desfasurarea celorlalte componente ale cadrului natural (procesele geomorfologice actuale, vegetatia, solurile).
Distanta, in linie dreapta, intre Bals si punctul de confluenta este de 32,8Km, iar lungimea raului este de 41Km.
Debitul mediu al Oltetului la intrarea in campie este de 12m3/s.
In aval de Bals, la intrarea in campie, Oltetul isi arcuieste cursul spre SE, iar valea devine asimetrica, cu versantul drept abrupt si o singura terasa, cea mai inalta, in timp ce pe partea stanga se dezvolta trei nivele de terase largi sapate in valea Oltului si racordate cu terasele acestuia.
Limita nordica a arealului studiat pleaca din Dealul Vartopului (190m), trece pe la sud de Bals - nord Teis - sud Leotesti si ajunge in Dealul Sarului (185m).
Aceasta linie desparte doua sectoare ale vaii Oltetului cu caracteristici diferite: sectorul nordic strabate sudul Podisului Oltetului pe directie N->S, avand latime redusa, 3-4Km, adancime mare, peste 80m si terase slab dezvoltate, iar sectorul sudic se dezvolta in campie, unde valea se largeste pana la 7Km in medie, adancimea scade sub 60m, iar terasele, in numar de patru, au podurile largi.
Datorita largimii vaii Oltetului, campia se prelungeste sub forma de golf in interiorul podisului, pana la nord de Bals, pe linia satelor Bobicesti-Corbeni-Vartina.
De asemenea, limita nordica se poate stabili si pe criterii litologice: la nord de Bals pietrisurile de Candesti apar la suprafata, datorita eroziunii puternice care a indepartat materialele de deasupra, in timp ce la sud de Bals acestea sunt acoperite cu pietrisurile de Fralesti si depozite loessoide.
Limita sudica incepe din Dealul Urieni (163m) spre est, pe la sud de valea Bobului si sudul satului Falcoiu pana la confluenta cu Oltul.
Limita strabate terasa Voineasa Mica, cea mai inalta a Oltetului, pana la sud de Osica de Jos, apoi patrunde in valea Oltului, traversand Caracal (25-35m altitudine relativa) si lunca.
Terasa Voineasa Mica (40-50m altitudine relativa), de varsta cuaternar mediu (Mindel), intens fragmentata de afluentii Oltetului, se prelungeste pana la Paraul Bobului, afluent al Oltetului, si Paraul Potopinului, afluent al Oltului.
Limita estica incepe din Dealul Sarului (175m) si trece la nord de localitatile Parscoveni, Soparlita si Osica de Sus, in aval de care patrunde in lunca de confluenta Olt-Oltet.
Pe aceasta linie, pana la Parscoveni, se face racordul intre terasele Branet, a Oltetului si Caracal, a Oltului.
Valea Oltului, prin vechimea mai mare si nivelul de baza mai coborat, a controlat formarea si evolutia vaii Oltetului.
Prezenta Campului Leu-Rotunda, mai greu de strabatut, a determinat arcuirea cursului Oltetului la intrarea in campie si devierea lui spre Olt.
Pe linia Dealul Sarului - Osica de Jos, valea Oltului patrunde catre Oltet, care s-a adancit in cadrul ei, deplasandu-se spre dreapta si lasand pe stanga un sistem de trei terase in evantai.
Pe partea dreapta, cu exceptia terasei superioare, Voineasa Mica, Oltetul nu si-a format terase in detrimentul vaii Oltului, delimitarea dintre cele doua fiind data de fruntea terasei Caracal a Oltului.(fig. 2 )
In aval de Vladuleni, Oltetul intra in lunca Oltului, alcatuind impreuna lunca de confluenta, cu microforme de relief specifice: ostroave, renii, grinduri, meandre, balti.
1.2 Istoricul cercetarilor
Valea Oltetului in aval de Bals nu a facut obiectul cercetarii multor geografi, insa zona a fost cuprinsa in studiile referitoare la Campia Romanati sau la Campia Olteniei.
Cele mai multe lucrari au adus contributii la cunoasterea geologiei si evolutiei paleogeografice a regiunii. Astfel, inca de la inceputul secolului al XX-lea, G. M. Murgoci (1908), L. Mrazec (1900), I. P. Argetoaia (1915) s.a. au analizat cuvertura sedimentara si depozitele de suprafata.
I. P. Argetoaia (1915) sublinia ca pietrisurile si conglomeratele cu elemente mari sunt vechi conuri de dejectie, iar regiunile joase ale Olteniei fac parte din unitatea structurala a Depresiunii Getice ale carei strate inclina catre linia axiala Craiova-Bals-Slatina-Pitesti. El arata ca "pe masura deplasarii spre sud, piertrisurile devin tot mai groase".
Depozitele cuaternare ale Olteniei au fost studiate de Protopopescu-Pache (1911-1913), Gh. Murgoci si I. Argetoaia (1923) si E. Liteanu si T. Brandrabur (1957).
Informatii detaliate asupra geologiei vaii Oltetului au fost aduse de catre P. Cotet (1957) si cuprinse in lucrarea "Campia Olteniei".
Miscarile tectonice si consecintele lor asupra reliefului au fost descrise in lucrarile autorilor A. C. Banu (1969) si D. Baluta (1996), iar o sinteza a geologiei Campiei Olteniei a fost realizata in "Geologia Romaniei" a lui V. Mutihac (1990).
Relieful vaii Oltetului in aval de Bals a fost studiat de catre P. Cotet (1957) in "Campia Olteniei", care a realizat harta geomorfologica si a descris si datat terasele pe baza metodei analizei orizonturilor de soluri fosile intercalate in cadrul depozitelor loessoide.
In domeniul climatic, informatii generale au fost cuprinse in lucrarile "Clima R.S.R." (1968) si "Atlasul climatologic", iar cateva interpretari ale valorilor parametrilor climatici au fost realizate de P. Cotet si Vaselina Urucu (1975) in monografia "Judetul Olt".
Hidrografia regiunii a fost studiata de L. Ujvari (1972) in "Geografia apelor Romaniei".
Vegetatia vaii Oltetului a fost descrisa in lucrarile cu caracter general de biogeografie a Romaniei a autorilor Raul Calinescu (1953), I. Pisata (1987), Maria Patroiescu (1957) si N. Costache (1996).
Invelisul de soluri a fost studiat de catre St. Carstea si S. Mateescu (1959) si Ana Conea si C. Oancea (1970) pentru intocmirea hartilor pedologice.
Alte informatii referitoare la valea Oltetului in aval de Bals sunt cuprinse in lucrarile cu caracter general: "Relieful Romaniei" (1976), "Geografia fizica a Romaniei" - Al. Rosu (1980), "Geomorfologia Romaniei" - G. Posea (2002), "Geografia Romaniei, vol. I" (1983) s.a. precum si in numeroase harti si atlase.
Formarea si evolutia vaii Oltetului sunt strans legate de cele ale Campiei Olteniei, suprapusa unei unitati de vorland, respectiv Platforma Moesica.
In evolutia sa de la stadiul de geosinclinal la cel de platforma rigida ce suporta o cuvertura sedimentara policiclica, Platforma Moesica a parcurs mai multe etape, strans legate de evolutia orogenului carpatic.
Corespunde stadiului de geosinclinal, cand a avut loc acumularea sedimentelor. Acestea au fost preluate in orogenezele kareliana si baikaliana, metamorfozate si strabatute concomitent de intruziuni magmatice, rezultand un fundament eterogen ca alcatuire petrografica si varsta a consolidarii. (Mutihac, 1990)
Rocile metamorfice din alcatuirea soclului sunt sisturile cristaline amfibolitice si cloritoase cuartitice, atinse in forajele de la Slatina si Optasi, la 3150m adancime.
Rocile magmatice, granitoide puse in lac in orogeneza baikaliana, formeaza corpul Bals-Optasi-Slatina, ce da la suprafata o anomalie magnetica si gravimetrica pozitiva (ridicarea Bals-Optasi), interceptata in foraje la cca. 1600m adancime .
Postorogenic, fundamentul a devenit rigid si a fost peneplenizat in etapele emerse, alcatuind reliefuri fosile.
Nord-vestul Platformei Moesice, respectiv Platforma Valaha, a fost intens faliat si fragmentat in horsturi si grabene care dau zone de ridicare si depresiuni, respectiv ridicarea Bals-Optasi, marginita de depresiunile Bailesti, in vest, si Alexandria, in est.
Aceasta structura, faliata, a fundamentului, a determinat grosimi diferite ale cuverturii sedimentare.
Instabilitatea Platformei Valahe s-a manifestat prin miscari de basculare ce au dus la transgresiuni si regresiuni marine succesive, materializate in etapele de sedimentare si cele de evolutie emersa.
Corespunde intervalului Ordovician-Carbonifer superior si se caracterizeaza printr-un regim instabil, intrerupt in Devonian superior de o faza de stabilitate tectonica.
Platforma Valaha a functionat ca un bazin de subsidenta, mai accentuata la inceputul Devonianului, in care s-au acumulat formatiuni detritice cu grosimi mari.
In Devonian superior a inceput orogeneza hercinica, in urma careia subsidenta a incetat si platforma a fost antrenata in miscarea de ridicare a orogenului. Astfel, regimul de sedimentare s-a schimbat, devenind lagunar, stabil, cu predominarea acumularilor de evaporite de tipul carbonatilor.
In Carbonifer se reia subsidenta si se acumuleaza o noua serie detritica, cu caracter regresiv in ultima parte a perioadei hercinice.
In Permian, datorita miscarilor tectonice hercinice, Platforma Valaha este exondata si supusa eroziunii subaeriene, timp in care se formeaza o suprafata de eroziune, fosilizata de cel de-al doilea ciclu de eroziune.
Etapa se caracterizeaza prin predominarea sedimentarii in regim continental.
In Permian superior s-a depus un complex psefito-psamitic alimentat din zona montana, acumulat intr-un climat cald si secetos, in prima parte, cand predomina depozitele grosiere, si cald si umed, in ultima parte, cu predominarea depozitelor argiloase.
Acestui complex i se asociaza intercalatii vulcanice (tufuri, brecii, diabaze, porfire cuartifere), pe aliniamentul Leu-Slatina-Corbu, venite pe un sistem de falii profunde, reactivate de miscarile hercinice, care au produs deranjamente in structura cuverturii sedimentare paleozoice.
Triasicul inferior s-a caracterizat prin aceleasi conditii ca si Permianul superior, peste care se dispune in continuitate de sedimentare. Depozitele triasice si peruviene formeaza un complex grezos-argilos numit "seria rosie inferioara".
In Triasicul mediu se revine la faciesul marin si se depune o serie carbonatica.
In Triasicul superior apele se retrag, iar sedimentarea redevine subcontinentala, cu predominarea faciesurilor grezoase-cuartoase; acum se depune seria rosie superioara, care incheie cea de-a doua etapa de sedimentare a Platformei Valahe.
Miscarile kimerice vechi din Jurasicul inferior produc o noua exondare a platformei. Post-triasic, platforma Valaha a inregistrat o tectonica mai linistita, cu miscari foarte lente.
Aceasta etapa se caracterizeaza prin calm tectonic si depozite carbonatice de facies pelagic sau recifal.
In Jurasic, datorita miscarilor foarte lente, se produce colmatarea denivelarilor de la suprafata platformei, cu depozite detritice, in baza, si carbonatice la partea superioara, aflate in continuitate de sedimentare.
In Cretacicul inferior se acumuleaza depozite pelagice (calcare, marno-calcare) foarte fosilifere, transgresive peste cele jurasice.
Cretacicului mediu (aptian-albian) ii corespunde o scurta perioada de exondare, determinata de miscarile austrice, timp in care s-au format depozite continentale.
In Cretacicul superior se produce o noua transgresiune, marea inaintand de la est spre vest. Depozitele au faciesuri marnoase si se afla in succesiune completa.
La sfarsitul Cretacicului, in urma miscarilor laramice, a avut loc ridicarea generala a platformei, care a intrat in regim subaerian si a functionat din Paleogen pana in Miocen inferior ca o arie de denudatie.
In urma miscarilor stirice din Badenian superior, a avut loc transgresiunea apelor din avanfosa carpatica spre nordul si vestul platformei Valahe.
In procesul de ridicare a orogenului carpatic, platforma Valaha a fost antrenata intr-o miscare generala de coborare, cu amplitudini ce cresc dinspre sud spre nord, pana la cateva mii de metri adancime la contactul cu orogenul, unde s-a format Depresiunea Getica.
Astfel, pe parcursul Neogenului, platforma a functionat ca arie de sedimentare in cadrul Bazinului Dacic, avand ca principala sursa de alimentare orogenul carpatic, in curs de ridicare. Au rezultat formatiuni de molasa cu grosimi mai mici decat cele de avanfosa, subsidenta fiind controlata de fundamentul consolidat al platformei.
In Sarmatia inferior marea a avut extensiunea maxima, iar Bazinul Dacic comunica cu Bazinul Ponto-Caspic.
Miscarile atice din zona de orogen au inaltat platforma si au determinat regresiunea accentuata a apelor marine, care a imprimat depozitelor sarmatian superioare un caracter regresiv.
In Pliocen, apele Bazinului Dacic au reacoperit platforma, mentinandu-se pana la inceputul cuaternarului.
Acum extensiunea marina si subsidenta au fost maxime, dar au fost compensate de cantitatile mari de materiale carate de reteaua hidrografica din zona montana, in curs de ridicare.
Sedimentarea a fost continua pe tot parcursul Pliocenului, cand s-au acumulat marne, argile, pietrisuri si nisipuri, intercalate cu faciesuri conglomeratice, ce atesta miscarile de ridicare. Aceste depozite au caracter transgresiv sau regresiv, determinat de oscilatiile bazinului marin.
Astfel, depozitele pontiene au caracter regresiv fata de cele meotine, acumularea lor facandu-se intr-o faza de retragere a apelor. Aceasta faza a fost urmata de o alta, de expansiune, demonstrata de caracterul transgresiv al formatiunilor daciene.
In Romanian, tendinta generala a fost de retragere treptata a apelor spre sud si sud-est, astfel ca, la inceputul Cuaternarului, teritoriul de la vest de Olt a fost exandat, platforma fiind supusa modelarii subaeriene, care a conturat relieful actual.
Etapa se desfasoara de la inceputul Cuaternarului pana in prezent, in cadrul ei definitivandu-se configuratia actuala a reliefului, respectiv valea Oltetului.
In urma retragerii apelor a ramas o campie lacustra, care a inceput sa fie modelata de catre reteaua hidrografica venita din regiunile mai inalte.
Actiunea agentilor modelatori a fost controlata de clima, in special de succesiunea fazelor glaciare si interglaciare.
In Cuaternar inferior incepe racirea climei si se formeaza in cadrul Campiei Olteniei, reteaua hidrografica majora, compusa din Dunare, Jiu si Olt.
In a doua parte a acestei perioade, in interglaciarul Günz-Mindel, se formeaza Oltetul, care depune acum panzele de pietrisuri si nisipuri in care se va taia, in Mindel, terasa cea mai inalta a raului, Voineasa Mica.
Tot in glaciarul Mindel, sub actiunea eoliana, fluviatila si deluviala, se formeaza primul orizont de loess al terasei Voineasa Mica, care sta direct pe depozitele aluviale.
Cuaternarul mediu incepe cu interglaciarul Mindel-Riss, cand se acumuleaza panze intinse de pietrisuri si nisipuri. In acestea, in Riss, Oltetul isi sapa urmatoarea terasa, Branet, care se racordeaza cu terasa Caracal a Oltetului, cu care formeaza o singura suprafata.
Tot in interglaciar, pe suprafata terasei superioare a Oltetului se formeaza primul orizont de sol.
In Riss, se depune al doilea orizont de loess pe terasa Voineasa Mica, si primul pe terasa Branet.
In Cuaternar superior, Oltetul a continuat sa se adanceasca si si-a definitivat sistemul de terase, deplasandu-se treptat spre dreapta si lasand pe stanga terase in evantai.
In interglaciarul Riss-Wurm I s-a format un nou orizont de sol, fosilizat de loessul depus ulterior.
In Wurm I, Oltetul si-a taiat urmatoarea terasa, Parscoveni, iar in Wurm II pe cea mai noua, Teis. In acelasi timp s-a format si reteaua afluenta: alohtona, mai veche, si autohtona, mai recenta.
Varsta teraselor Oltetului a fost stabilita de catre Petre Cotet (1957), prim metoda analizei solurilor fosile si a orizonturilor de loess in care sunt intercalate.
Acumularea loessului s-a facut in perioade reci, glaciare, iar solurile fosile s-au format in interglaciare sau interstadiale, cand clima se incalzea.
Varsta teraselor este data de numarul orizonturilor de loess si soluri fosile pe care le suporta. Astfel, terasa Voineasa Mica, cu 4 orizonturi de loess si 3 orizonturi de soluri fosile, s-a format in glaciarul Mindel, iar terasele mai noi, la care numarul orizonturilor scade cu unu, s-au format in Riss (terasa Branet), Wurm I (terasa Parscoveni) si Wurm II (terasa Teis).
Postglaciar, in Holocen, s-a format lunca, cu totalitatea microformelor de relief specifice, si s-a definitivat conturul actual al reliefului.
In Holocenul inferior au avut loc intense procese de acumulare in albie, in urma carora s-a format treapta superioara a luncii, de 3-5m.
In Holocenul superior s-au dezvoltat procesele minore de modelare a reliefului: eroziune si acumulare in albie, torentialitate, eroziune si acumulare eoliana, surpari, alunecari, inindatii, inmlastiniri, meandrari, divagari.
In acelasi timp, clima, vegetatia si solurile au capatat caracteristicile actuale.
2.1.2 Litologia
In analiza stratigrafiei depozitelor ce sprijina Valea Oltetului, s-au folosit forajele de la Bals si Barza si, prin comparatie, cele de la Slatina si Optasi.
Fundamentul praterozoic, alcatuit din sisturi cristaline, amfibolitici si claritoase, a fost interceptat in forajul de la Optasi la 3150m adancime.
Cuvertura sedimentara a fost acumulata in mai multe etape si in conditii diferite, care au dus la formarea unor depozite variate ca alcatuire mineralogica si facies. (Mutihac, 1990)
Sedimentarea incepe cu depozitele detritice apartinand Ordovicianului si Silurianului, formate din gresii silicioase si sisturi argiloase tari, cu grosime de 200m la Bals.
Deasupra acestora stau depozitele carbonatice devoniene si carbonifere, alcatuite din calcare negre si dolomite, cu conglomerate cuartitice in baza, cu grosime de 250m la Bals.
Urmeaza, in discontinuitate de sedimentare si cu caracter regresiv, o noua serie detritica, cu argile cenusii si gresii friabile, care incheie primul ciclu de sedimentare.
Dupa o scurta perioada de exondare reprezentata pe profil printr-o discordanta stratigrafica, urmeaza al doilea ciclu de sedimentare, Permian-Triasic.
In Permian superior s-a depus un complex psefito-psamitic cu conglomerate in baza si marno-argile si argile nisipoase cu anhidrite de culoare rosie, caruia i se asociaza intercalatii vulcanice (porfire cuartifere, diabaze, tufuri, brecii) venite pe un sistem de falii pe aliniamentul Leu-Slatina-Corbu. Grosimea acestora depateste 500m.
Depozitele triasice alcatuiesc doua complexe lito-faciale subcontinentale, separate de un complex cu caractere mixte, marine si continentale, dispuse in continuitate de sedimentare cu cele permiene.
Primul complex, grezos-argilos, depus in Triasic inferior, este numit "seria rosie inferioara", dupa culoarea materialelor din componenta ei: argile si marne rosii, gresii silicioase si nisipuri galbui sau roscate, gresii si conglomerate marunte feldspatice, interceptate in forajul de la Bals la mai mult de 500m adancime.
Triasicului mediu ii corespunde "seria carbonatica", alcatuita din dolomite si calcare dolomitice inchise, calcare si marno-calcare, cu grosimi de 200-800m.
In Triasicul superior s-a format "seria rosie superioara", ce cuprinde argile, argilite si marne rosii, cenusiu-verzui si violacee, gresii rosii si nisipuri, cu grosimi de 600m.
In succesiunea stratigrafica urmeaza o discordanta, corespunzatoare Jurasicului inferior si depozitele celui de-al treilea ciclu de sedimentare, Jurasic mediu - Cretacic superior. Depozitele jurasice, de facies detritic in baza, si carbonatic la partea superioara, sunt alcatuite din: gresii silicioase, nisipuri cenusii cu intercalatii de calcare feruginoase, cu grosimi de 300m, deasupra carora stau calcare rosii, roscate si cenusii, groase de 40-120m.
Depozitele cretacice, transgresive peste cele jurasice, cuprind: in baza formatiuni pelagice foarte fosilifere, calcare si marno-calcare, groase de 50m, apoi formatiuni continentale subtiri, depuse in regim subaerian in Cretacic mediu, iar la partea superioara faciesuri marnoase transgresive, alcatuite din marne compacte negricioase, albicioase sau rosietice, marne cenusii cretoase.
Paleogenului ii corespunde o noua discordanta stratigrafica, deasupra careia stau depozitele ultimului ciclu de sedimentare, Badenian superior - Cuaternar.
Badenianul superior este reprezentat de depozite marnoase cu argile si nisipuri, cu grasimi de cca. 50m. Peste acestea se dispun regresiv depozitele sarmatiene, alcatuite din gresii calcaroase cenusii, nisipuri fine, argile nisipoase, marne si argile compacte, descrise in forajele de la Bals si Barza.
Pliocenul incheie sedimentarea in regim de bazin, cu depozite de facies lacustru alcatuite din marne nisipoase sau bituminoase, gresii, nisipuri si argile.
Formatiunile romaniene au definitivat procesul de colmatare si cuprind doua orizonturi diferite: inferior, cu caracter regresiv, cu argile vinete si nisipuri, si superior, cu pietrisuri transgresive, cu grosimi de 100-150m.
Pietrisurile romaniene apar la zi pe valea Oltetului pe malul drept, de la Bals la Osica, si pe malul stang la Vladuleni, in fruntile de terasa, fiind descoperite datorita eroziunii laterale puternice exercitate de rau. Pe aceste formatiuni se desfasoara procese de siroire si prabusire in mal.
In restul arealului studiat, depozitele romaniene sunt acoperite de cele cuaternare.
Limita dintre pietrisurile romaniene si cele cuaternare a ridicat numeroase probleme geologilor, de studiul ei ocupandu-se T. Bandrabur, S. Stefanescu, I. P. Voitesti s.a..
Petre Cotet, in "Campia Olteniei", arata ca aceasta limita este data de o suprafata de eroziune si de diferentieri litologice intre nisipurile si pietrisurile cuaternare cu structura torentiala si pietrisurile romaniene, stratificate, cu dimensiuni mai mari si caracter fluvio-lacustru.
In mare, aceasta este alcatuirea stratigrafica a platformei Valahe, care constituie baza depozitelor cuaternare care apar la zi, si, in care agentii externi au sculptat relieful actual.
Acumularea depozitelor cuaternare a inceput dupa retragerea lacului pliocen, cand campia lacustra rezultata a inceput sa fie modelata de agentii externi.
Stratigrafia cuaternara debuteaza cu depozitele deluvio-proluviale alcatuite predominant din nisipuri si pietrisuri, cunoscute ca stratele de Candesti si de Fratesti.
In pleistocen mediu, cand incepe formarea vaii Oltetului in campie, se acumuleaza depozite fluviatile (de terasa) si depozite loessoide. Formarea acestor depozite se continua si pe parcursul pleistocenului superior.
In holocen se aluvioneaza lunca si, sub influenta proceselor geomorfologice actuale, se acumuleaza, la baza versantilor, depozite coluviale si gravitationale (fig. 3).
Stratele de Candesti sunt depozite deluvio-proluviale alcatuite din nisipuri si pietrisuri cu granulometrie diferite, depuse in villafranchian. Ele au fost aduse de catre raurile ce coborau din Carpati, au stratificatie incrucisata (torentiala) si sunt specifice Podisului Getic.
Pe valea Oltetului, acestea apar in baza depozitelor cuaternare si au grosimi mai reduse. (Dupa Relieful Romaniei, 1978, in podis grosimea acestora poate depasi 130m)
Stratele de Fratesti apartin, ca varsta, saint-prestianului, si sunt tot depozite proluviale, dar au provenienta dubla, carpatica si balcanica. Sunt formate tot din nisipuri si pietrisuri cu stratificatie incrucisata si stau deasupra stratelor de Candesti, avand grosimi de sub 20m.
La zi apar pe malul drept al Oltetului, intre Bals si Osica de Jos, favorizand siroirea si procesele gravitationale (prabusirile).
Depozitele aluviale au fost aduse de catre Oltet si se impart dupa pozitia in cadrul vaii, in depozite de terasa si de lunca.
Depozitele de terasa au fost acumulate de o parte si de alta a cursului Oltetului, pe parcursul pleistocenului mediu si superior si sunt alcatuite din nisipuri, pietrisuri marunte si maluri.
Formarea acestora a fost controlata de oscilatiile climatice, care au impus o activitate bogata retelei hidrografice. Depunerile aveau loc in lunca, in timpul perioadelor calde, iar in cele reci, caand se intensifica eroziunea in adancime, se taiau treptele de terasa.
Grosimea depozitelor de terasa de pe valea Oltetului este de cca. 2m. (P. Cotet, 1957)
Depozitele de lunca sunt holocene si sunt alcatuite din nisipuri, pietrisuri, maluri si argile a caror grosime creste spre zona confluentei cu Oltul, unde atinge 10m (datorita subsidentei locale).
Depozitele loessoide stau deasupra celor de terasa si apartin, ca varsta, pleistocenului mediu si superior.
Loessul si depozitele loessoide sunt formatiunile ce definesc cel mai bine perioada cuaternara, fiind studiate de numerosi geografi si geologi, ca de exemplu, I. Argetoaia si Gh. Murgoci, 1923, M. Popovat, 1953, Florina Grecu si T. Demeter 1999 s.a..
Din punct de vedere genetic, aceste doua formatiuni se deosebesc in sensul ca loessul reprezinta depunerile primare eoliene, ce se pastreaza azi pe campuri, iar depozitele loessoide sunt remaniate din loessul primar, avand geneza variata (fluviatila, lacustra, proluviala, eoliana sau mixta). (Relieful Romaniei, 1978)
Pe valea Oltetului in aval de Bals apar numai depozite loessoide, situate pe terase si avand grosimi ce scad de la 10m pentru terasa a patra pana la cca. 2m pentru prima. (P. Cotet, 1957)
Aceste depozite sunt alcatuite din maluri, prafuri, nisipuri si pietrisuri marunte, au culori galbui si au ca principale proprietati porozitatea si permeabilitatea datorita carora sunt un bun material parental in procesele de solificare.
Petre Cotet (1957) a studiat aceste depozite, impreuna cu orizonturile de soluri fosile intercalate si a ajuns la concluzia ca depozitele loessoide s-au acumulat in perioadele reci, glaciare, iar solurile s-au format in cele calde.
Orizonturile de depozite loessoide si de soluri fosile sunt in numar de 4, respectiv 3, pentru terasa a patra si numarul lor scade cu unu pentru celelalte.
Prezenta solurilor fosile ajuta la stabilirea varstei fiecarei terase, precum si aflarea conditiilor de mediu (in special clima si vegetatie) in care s-au format.
Datorita proprietatii lor - permeabilitate, porozitate si continut ridicat in carbonati- depozitele loessoide sunt foarte importante pentru procesele pedogenetice deoarece solurile formate preiau aceste caracteristici (afanare, capacitate buna de a inmagazina apa, volum edafic mare, capacitate mare de schimb cationic etc.), care le cresc fertilitatea.
Depozitele loessoide favorizeaza si aparitia proceselor actuale, respectiv prabusiri in mal, din cauza friabilitatii lor si a capacitatii de a se desprinde in pereti verticali.
Depozitele gravitationale se formeaza in urma proceselor de prabusire sau surpare care se manifesta pe intreg malul drept al Oltetului in aval de Bals.
Aceste procese sunt favorizate de friabilitatea depozitelor (loessoide, aluviale) si pot afecta chiar si pietrisurile din stratele de Fratesti.
Depozitele rezultate se acumuleaza la baza malului, in albia minora.
Formarea si evolutia vaii Oltetului sunt strans legate de cele ale campiei Olteniei, pe suprafata careia se grefeaza.
Campia a devenit uscata la sfarsitul Pliocenului, iar pe parcursul Cuaternarului a fost supusa actiunii agentilor externi, care au modelat relieful in forma actuala.
Cel mai important agent a fost reteaua hidrografica prin a carei actiune a rezultat tipul genetic de campie de terase, caracteristic pentru cea mai mare parte a campiei Olteniei.
Cauzele care au condus la formarea reliefului actual au fost: oscilatiile climatice, miscarile neotectonice si oscilatiile de nivel ale Marii Negre (Grigore Posea, 2002).
Oscilatiile climatice din timpul Cuaternarului au produs modificari periodice ale florei si faunei si ale dinamici fluviatiile (eroziunea si acumularea). Astfel, in perioadele calde predomina acumularea, iar in cele reci eroziunea in adancime.
Din punct de vedere climatic, Cuaternarul se imparte in:
Preglaciar, care, pentru tara noastra tine pana in Pleistocenul mediu, respectiv pana la prima glaciatiune carpatica, riss, si se caracterizeaza prin alternante rapide de faze calde (submediteraneene si temperate calde) si reci (temperate reci si periglaciare);
Glaciar, corespunzator fazelor glaciare riss si wurm, care au avut un impact puternic asupra reliefului (modelare preglaciara a campiei si actiune fluviala intensa) in interglaciarul riss - wurm si in interstadiale climatul era asemanator celui actual;
Postglaciar, respectiv holocen clima se incalzeste ajungand la situatia actuala. Pe parcursul acestui interval s-a trecut la climatul rece si umed corespunzator holocenului inferior, la optimul climatic (cald si umed sau uscat) din holocenul mediu, iar in actual se revine la climatul temperat cu un inceput de aridizare.
Miscarile neotectonice au fost determinate de ultimele faze de ridicare ale Carpatilor (valaha si pasadena) si au avut ca efect adancirea vailor.
In cadrul Campiei Olteniei s-au detasat zone de inaltare (campurile Salcutei si Leu - Rotunda) separate de zone de coborare (depresiunile Craiova - Dabuleni si Alexandria), care au controlat actiunea retelei hidrografice prin aparitia arealelor de divergenta hidrografica, pe campuri, si a convergentelor in depresiunile subsidente. (A. C. Banu, 1969).
Oscilatiile de nivel ale Marii Negre prezinta importanta deosebita deoarece bazinul marin reprezinta nivelul de baza in functie de care evalueaza intreaga retea hidrografica a tarii noastre.
Astfel, regresiunea marina determina adancirea vailor prin accelerarea eroziunii, iar transgresiunea favorizeaza aluvionarea si ridicarea paturilor albiilor.
Oscilatiile Marii Negre au fost cauzate de miscarile neotectonice, variatiile climatice si de legaturile periodice cu Marile Mediterana si Caspica, si s-au desfasurat dupa cum urmeaza (Gr. Posea. 2002):
la inceputul Cuaternarului in villafranchian, Marea Neagra era un lac al carui tarm se afla la 150 Km est de Dobrogea actuala;
in pleistocenul inferior predomina transgresiunile, tarmul atingand aproximativ linia actuala;
in pleistocen mediu, datorita legaturii cu Marea Mediterana, tarmul ajunge la vest de Galati (transgresiunea Uzunlar);
in timpul perioadelor glaciare are loc o regresiune puternica, iar nivelul marii scade cu cca 130m, ducand la prelungirea vailor pe platforma litorala;
in holocen inferior se produce o noua transgresiune, ce urca nivelul marii pana la 4m fata de cel actual;
in holocen superior (actual) au loc variatii reduse ale tarmurilor in jurul liniei actuale si se formeaza delta.
Toti acesti factori au conlucrat la realizarea reliefului Campiei Olteniei si, implicit a vai Oltetului.
In pleistocenul inferior s-a format reteaua majora a campiei reprezentata de Dunare, Jiu si Olt, iar in pleistocen mediu a aparut Oltetul.
Evolutia vaii Oltetului in campie a fost dirijata de geologie si relief, respectiv de Campul Leu-Rotunda, mai inalt si mai greu de traversat, si de subsidenta de pe valea Oltului, din zona actualei confluente cu Oltetul.
Din aceste cauze, desi in podis directia raului este N->S, la intrarea in campie, in aval de Bals directia se schimba devenind NV -> SE, iar Oltetul se indreapta spre Olt.
Astfel, in pleistocenul mediu s-a format terasa superioara a Oltetului (cea de a patra, de 40-50m altitudine relativa), taiata in stratele de Fratesti, dar si in propriile aluviuni si s-au depus formatiunile in care va fi taiata, la sfarsitul perioadei, terasa a treia. (P Cotet, 1957)
In pleistocenul superior s-au format si celelalte doua terase si s-au acumulat depozitele loessoide ce acopera podurile teraselor si au grosimi de 2-10 m, in functie de varsta.
Datorita directionarii spre Olt, Oltetul si-a sapat valea in detrimentul colectorului sau, formand pe partea stanga terase in evantai.
Formarea vaii Oltetului a fost conditionata, in primul rand, de oscilatiile climatice, care au impus ritmul proceselor de eroziune si acumulare: in perioadele reci predomina eroziunea, iar in cele calde acumularea.
Depozitele loessoide au origini diferite (fluviatile, eoliene, mixte), fiind remaniate din loessul primar, si au fost acumulate in perioadele reci, iar in cele calde erau transformate prin procese pedogenetice, in sol, in conditiile in care depunerile nu incetau, dar erau nesemnificative.
Din aceasta cauza, in cadrul depozitelor loessoide se intercaleaza orizonturi de soluri fosile, in numar de patru pe terasa superioara si scazand cu unu pentru celelalte, si care ajuta la determinarea conditiilor de mediu in care s-au format si la stabilirea varstei teraselor.
Tot in pleistocenul superior s-a format si cel mai important afluent al Oltetului din campia Barluiul, care taie in doua terasa a treia.
In holocen s-a aluvionat lunca, s-au dezvoltat afluentii autohtoni, cu caracter torential, ce fragmenteaza terasa superioara, iar in cadrul luncii au avut loc numeroase devieri ale cursului (fig. 8 ), despletiri, meandrari si migrarea confluentei, in urma carora a rezultat relieful minor: brate si maluri parasite, balti, ostroave, belciuge si popine, grinduri etc..
In prezent, relieful este modelat de procesele geomorfologice actuale (pluviodenudare, prabusiri, aluvionari etc.).
Relieful vaii Oltetului in aval de Bals se desfasoara intre altitudinile extreme de 188 m in Dealul Viilor, situat in SV orasului Bals si 85 m, cit se inregistreaza in zona confluentei, avand o amplitudine maxima de 103 m (fig. 4 ).
Treptele hipsometrice au o raspandire aproape egala in teritoriu, dupa cum urmeaza:
Altitudinile sub 100 m ocupa 18% si apar numai la nivelul luncii in aval de localitatea Soparlita;
Intre 100 si 120m se inregistreaza tot la nivelul luncii, intre Bals si Soparlita, precum si pe terasa a treia dezvoltata pe partea dreapta a vaii, si ocupa 25% din suprafata totala; aceasta este cea mai extinsa treapta;
Altitudinile cuprinse intre 120 si 140m detin o pondere de 20% si apar, pe partea stanga a vaii, pe aproape toata suprafata ocupata de podurile teraselor, iar pe partea dreapta se prezinta sub forma unei benzi desfasurate pe fruntea terasei superioare, ce patrunde si pe vaile torentiale si care se lateste spre aval si se extinde si pe podul terasei;
Treapta cuprinsa intre 140 si 160m ocupa 14% din suprafata si se desfasoara aproape in totalitate pe partea dreapta a vaii tot sub forma unei benzi ce se largeste in dreptul vailor ce fragmenteaza terasa si ocupa cea mai mare parte a podului terasei superioare, in timp ce pe partea stanga apare punctiform pe unii martori de eroziune ca Dealul Barza (152m) si Dealul Lacul Tarului (142m);
Altitudinile ce depasesc 160m apar exclusiv pe partea dreapta a vai, pe fragmentele mai inalte ale terasei superioare, ce poarta denumirea de dealuri: Dealul Viilor(188m), Dealul Sadina(181m), Dealul Racovitei(180m), Dealul Voineasa (170m), Dealul Draganestilor (168m) si Dealul Urieni(163 m); ponderea acestora este de 23 %.
A fost calculata pentru intreaga retea hidrografica, permanenta si temporara, pe hartile la scara 1:50000, prin metoda cartogramelor.
Valorile obtinute sunt cuprinse intre 0 si 3,1Km/Km2, cu diferentieri intre lunca si terase. Arealele fara scurgere de suprafata se suprapun peste cea mai mare parte a padurilor teraselor de pe partea stanga a vaii, la care se adauga fragmentele mai inalte ale terasei superioare si care detin impreuna 25% din suprafata totala a vaii(fig. 5).
Valorile sub 1Km/Km2 au o pondere de 30,5% si se inregistreaza pe cea mai mare parte din suprafata luncii, precum si pe podurile teraselor.
Intervalul cuprins intre 1 si 2Km/Km2 ocupa cea mai mare pondere, 38%, si se suprapune vailor torentiale ce fragmenteaza terasa superioara, iar in lunca aceste valori apar in apropierea cursului Oltetului, la confluente.
Densitatile cuprinse intre 2 si 3Km/Km2 ocupa doar 6% din suprafata si se inregistreaza in arealele cu cea mai mare fragmentare a terasei superioare, precum si la confluenta Barluiului cu Oltetul.
Valoarea maxima de 3,1Km/Km2 s-a realizat la confluenta paraurilor Gengea si Barlui. Aceasta repartitie a densitatii fragmentarii se datoreaza conformatiei reliefului, altitudinilor si regimului torential al precipitatilor.
Astfel cele mai mari valori apar pe terasa superioara, cea mai inalta a Oltetului (40-50m altitudine relativa), care este intens fragmentata de vai torentiale, in timp ce pe suprafetele celorlalte terase, mai joase si mai tinere nu s-a realizat o concentrare a scurgerii in suprafata, cu exceptia Paraului Barlui, ce traverseaza terasa a treia.
Reflecta gradul de adancire a vailor in functie de nivelul de baza local si este influentata de varsta reliefului si de predominarea suprafetelor orizontale sau slab inclinate. Si acest indicator a fost calculat prin metoda cartogramelor la scara 1:50000, rezultand valori cuprinse intre 1,5 si 50m.
Cele mai mari amplitudini ale adancimii fragmentarii, ce depasesc 40m, detin 14% din suprafata totala si apar pe terasa superioara a Oltetului, a carei frunte abrupta se termina direct in lunca si este afectata de eroziune torentiala.
In intervalul 30-40m intra 5% din suprafata totala, respectiv tot areale din terasa superioara, fragmentata torential de vai a caror adancime depaseste 30m.
Intre 20 si 30m este cuprinsa 15% din suprafata vaii adica fruntile teraselor, precum si areale din terasa superioara, la sud de localitatea Voineasa.
Valorile cuprinse intre 10 si 20m se inregistreaza pe fruntile primelor doua terase si pe cea mai mare parte din suprafata terasei superioare, la sud de Voineasa si detin impreuna 22%.
Amplitudinile cele mai mici, sub 10m detin aproape jumatate din suprafata vaii (44%) si ocupa lunca si padurile principalelor trei terase, in cadrul luncii scazand chiar sub 5m.
In aval de Bals, Oltetul paraseste Podisul Getic si intra in campie, unde isi formeaza o vale larga si asimetrica, cu versantul drept mai inalt, cu o singura terasa larg dezvoltata, si cel stang mai lin, cu terase in evantai a caror altitudine absoluta se incadreaza intre 120 si 135m.
Trecerea la o alta unitate de relief este evidentiata prin scaderea adancimii vaii la sub 60m, largirea ei la cca. 7Km si schimbarea directiei, dinspre NV spre SE.
Lunca (sau sesul aluvial) are o latime medie de 3-4Km si este asimetrica: in amonte de localitatea Blaj se desfasoara pe stanga, iar in aval pe dreapta Oltetului.
In profil longitudinal, lunca prezinta doua rupturi de panta si altitudini ce scad de la 120m la Bals la 85m la confluenta, iar in profil transversal se evidentiaza doua trepte, dintre care cea superioara, numita de P. Cotet (1957) terasa de lunca, apare la est de Bals si in perimetrul comunei Osica de Jos(fig. 7 ).
Datorita pantelor reduse sub 10, aluvionarea este intensa (maluri, nisipuri, si pietrisuri marunte), iar revarsarile sunt dese (anuale).
In timp, Oltetul a oscilat pe suprafata luncii, formand meandre active sau parasite, precum si brate moarte.
Pe partea dreapta, la baza terasei superioare, vaile torentiale au format pe suprafata luncii mici conuri de dejectie, ce acopera aluviunile.
Paraul Gengea, afluent de ordinul 2 al Oltetului, strabate lunca aproape paralel cu acesta, urmarind fruntea terasei intai dupa care se revarsa in Paraul Barlui. Acesta strabate si el o portiune din lunca pe la baza terasei a doua, unindu-se cu Oltetul la Parscoveni.
Deci, afluentii de pe partea stanga formeaza un curs paralel inainte de varsare (confluenta paralela), datorita aluviunilor groase depuse de Oltet in apropierea malului stang (P. Cotet. 1957)
In aval de localitatea Osica de Sus, lunca Oltetului se uneste cu cea a Oltului, in acest sector procesele fluviale fiind cele mai intense, cu formarea de: renii, ostroave, grinduri, balti, maluri parasite, mutari ale confluentei Oltet - Olt (fig. 8 ).
In prezent, cursul Oltetului in acest sector este canalizat si fixat, astfel ca migrarile pe suprafata luncii nu se mai produc.
Lunca Oltului are utilizare variata: treapta superioara, iesita de sub incidenta inundatilor este ocupata de terenuri arabile sau localitati si drumuri, iar cea inferioara cu zavoaie de plop si salcie, padure de stejar sau pajisti.
Terasele au fost descrise si denumite de P. Cotet (1957) si sunt in numar de 4, racordabile cu sistemele de terase ale Oltului si Dunarii ( fig. 9 ).
Terasa intai, numita Teis, dupa localitatea unde are cea mai larga dezvoltare, are altitudine medie de 7-10m, iar cea absoluta este de 120-130m si are forma unui triunghi cu baza lipita de terasa superioara, iar pe cele doua laturi, dinspre lunca, este limitata de paraul Gengea.
Este cea mai noua terasa, formata la sfarsitul pleistocenului superior si se racordeaza cu terasa intai a Oltului. Podul ei este ocupat cu terenuri arabile si localitati.
Terasa a doua (Parscoveni) are altitudinea relativa 17-20 m, iar cea absoluta de 130m si se desface din marginea nordica a satului Olari, continuandu-se ca o fasie ingusta deasupra luncii pana la sud de Soparlita, unde dispare, confundandu-se cu terasa a treia. S-a format in pleistocenul superior, fiind sincrona cu terasa a doua a Oltului.
Terasa a treia (Branet) este cea mai bine dezvoltata de pe partea stanga, avand o altitudine relativa de 25-35m si absoluta de 130-140m. Se desfasoara sub forma de evantai, fiind dominata cu 30-40m de ultimele dealuri ale Podisului Getic (Leotestilor, 169m si Sarului, 175m) si este traversata de la nord la sud de valea Barluiului.
Pe linia Dealul Sarului - Parscoveni, la intrarea in Valea Oltului, se racordeaza cu terasa a treia a acestuia, varsta acestuia este pleistocen mediu.
Terasa a treia apare si pe partea dreapta, la sud de localitatea Osica de jos, avand altitudini mai reduse (20m altitudine relativa) si fiind traversata de paraul Bobul.
Terasa a patra (Voineasa Mica) este cea mai inalta si cea mai bine dezvoltata, apartinand numai malului drept. Se desprinde, de la sud de Bals, tot in evantai, avand altitudinea absoluta de 140-160m, iar cea relativa de 40-50m, si pe toata lungimea se margineste direct cu lunca.
Podul acestei terase este intens fragmentat de vai adanci, unele avand si afluenti: Valea Balaura cu vaile Balaura Mare si Balaura Mica, Valea Voineasa Mare cu Valea Lunca Oamenilor, Valea Fagului cu Valea Mare, Valea Mica si Valea Rachiului si Paraul Bobul cu Valea Sarbului. Fragmentele acesteia poarta denumirea de dealuri: Dealul Viilor(188m), Dealul Racovitei(180m), Dealul Popanzalesti(175m), Dealul Voineasa(165 m) si Dealul Muierii(152m). Dupa cum se observa, altitudinea acestei terase scade de la nord la sud.
Terasa a patra s-a format la inceputul pleistocenului mediu, dovedind vechimea mare a vaii Oltetului in campie.
Varsta teraselor a fost stabilita de catre P. Cotet (1957) prin metoda orizonturilor de soluri fosile intercalate intre cele de depozite loessoide.
Asimetria vaii Oltetului in aval de Bals, precum si scaderea in altitudine dinspre Bals, spre confluenta cu Oltul este evidentiata in profilele geomorfologice din figura 7.
Interfluviul drept, ce constituie si cumpana de pe ape fata de valea Tesluiului este format dintr-o serie de dealuri, prelungire a podisului, a caror altitudine scade usor, de la 190m in nord (Dealul Ciupuria) la 163m in sud (Dealul Urieni).
Interfluviul stang este plat, specific zonelor de campie, trecerea spre valea Oltului fiind lina.
Intensitatea proceselor de modelare actuala a reliefului vaii Oltetului este determinata atat de cauze naturale (ce impun un regim sezonier si accidental) cat si de activitatile antropice, care accelereaza procesele si creeaza noi forme de relief.
Cauzele naturale ale proceselor actuale sunt: litologia, relieful si clima.
Depozitele loessoide ce predomina in cadrul vaii Oltetului favorizeaza, prin proprietatile lor (porozitate, friabilitate), prabusirile de mal si de versant (loessul se desprinde pe fete verticale, dand abrupturi) si tasarea si aparitia crovurilor pe suprafetele orizontale.
Relieful influenteaza procesele actuale prin altitudini si pante. Astfel, pantele mari, uneori peste 200, de pe versantul dreapta al vaii Oltetului au determinat manifestarea eroziunii in suprafata si fragmentarea reliefului. Aceste procese au fost si sunt favorizate de adancimea vaii (cca 40-60m) si sunt controlate de nivelul de baza local reprezentat de lunca Oltetului.
Pe fruntile abrupte de terasa se produce eroziunea prin siroire, dar pot aparea si prabusiri.
Clima este principalul factor favorizant al proceselor actuale prin regimul torential al precipitatilor.
Aparute in sezonul cald cand, datorita evaporatiei mari, pamantul este uscat, ploile torentiale determina spalarea versantilor prin ravenare si torentialitate.
Pe vaile torentiale, atunci cand au apa, se manifesta eroziunea in adancime si cea regresiva, prin care suprafata vaii se mareste iar materialele dislocate sunt transportate si depuse la baza versantului sub forma unor conuri de dejectie.
De asemenea, invaziile de aer cald produse frecvent iarna, determina topirea rapida a zapezii, iar apa rezultata poate eroda substratul deja supraumectat.
Actiunile antropice au un impact deosebit asupra reliefului accelerand procesele naturale si ducand la aparitia unor noi forme de relief. Cauzate de locuirea indelungata, dar mai ales de presiunea umana exercitata in ultimele secole si datorata cresterii numerice a populatiei, interventiile antropice in cadrul vaii Oltetului sunt numeroase.
Despaduririle efectuate pana in secolul al XIX - lea au afectat, in special, versantul drept al vaii, unde, datorita pantelor mari, neprotejate de vegetatie, s-a produs accelerarea eroziunii in adancime
Activitatile agricole necorespunzator aplicate (aratul in lungul pantei) au avut aceleasi efecte, datorita formarii de santuri pe care apa scursa pe versant se poate concentra. Asezarile si drumurile construite pot impiedica scurgerea normala a apelor si aparitia excesului de umiditate. De asemenea, prin greutatea lor produc tasare in loess.
Constructiile hidrotehnice realizate precum indiguirea cursului Oltetului in zona de confluenta, constructia barajului pe Barlui si a canalelor ce impanzesc lunca si terasele, au avut consecinte asupra vitezei de scurgere a apei si asupra regimului de acumulare a aluviunilor.
Astfel, prin indiguire s-a stopat divagarea raului si a crescut viteza apei, iar revarsarile in lunca sunt mai rare si in acelasi timp, s-a intensificat acumularea aluviunilor in sectorul din fata digului care este si mai des inundat.
Exploatarea aluviunilor din albia minora determina cresterea vitezei apei si accelerarea eroziunii in adancime, dar si modificarea sau disparitia unor microforme de relief.
Aceste procese sunt active si se desfasoara mai ales pe partea dreapta a vaii Oltetului, unde sunt favorizate de altitudinea mare a terasei superioare, care se termina deasupra luncii printr-un abrupt de cca. 40m.
Pluviodenudarea si eroziunea in suprafata ataca solurile si depozitele superficiale, iar intensitatea lor este determinata de panta si de gradul de acoperire cu vegetatie (fig. 9 ).
Aceste procese se manifesta in urma ploilor indelungate si a topirii bruste a zapezii, dislocand si transportand spre baza pantelor cantitati mari de materiale, in felul acesta ducand la aparitia erodisolurilor.
Scurgerea concentrata in suprafata este, de asemenea, intensa, si se manifesta prin ravenare si torentialitate.
Procesele sunt activate de ploile torentiale si se extind continuu in defavoarea versantilor, prin eroziune regresiva si in adancime. Materialele rezultate sunt transportate si acumulate sub forma de conuri de dejectie.
Aceste procese au fost favorizate de despaduriri si au dus la fragmentarea intensa a terasei superioare si la aparitia solurilor erodate.
Pe fruntea terasei superioare, din cauza pantelor foarte mari si a eroziunii exercitate de Oltet in baza, se produc prabusiri care afecteaza atat depozitele loessoide de la suprafata, cat si pe cele aluviale si proluviale (pietrisurile de Fratesti) de sub ele.
Pe fruntile celorlalte terase procesele actuale sunt slabe, respectiv pluviodenudare la ploile puternice.
In concluzie, procesele de versant de pe valea Oltetului sunt putin diversificate si nu au consecinte foarte grave in peisaj, fiind specifice zonelor de campie.
Agentul cauzator al acestora este apa curgatoare ce actioneaza prin eroziune, transport si acumulare ( fig. 9 ).
In functie de intensitatea si de amploarea acestor procese, se diferentiaza cele produse in albia Oltetului fata de procesele determinante de afluentii lui.
Principali factori ce favorizeaza procesele de albie sunt debitul, viteza apei si pantele reduse din lunca. Astfel, datorita scaderii pantei, la intrarea in campie, viteza apei se reduce, iar materialele transportate din cursul superior sunt acumulate in albia minora si lunca, sub forma reniilor, ostroavelor si a grindurilor.
De asemenea apar meandrarile si despletirile. Datorita indiguirii Oltetului in apropierea confluentei, raul nu-si mai schimba cursul, asa cum se intampla in trecut, marturie pentru aceste modificari stau vechile brate si maluri parasite.
Alaturi de procesul de acumulare si cel de eroziune produce schimbari importante in albie.
Eroziunea laterala ataca malurile, in special pe cele concave, producand surpari, iar eroziunea in adancime, provocata de cresterea vitezei apei, duce la adancirea raului. De asemenea, eroziunea laterala determina deplasarea cursului in cadrul albiei si aparitia meandrelor.
Pe raurile afluente Oltetului, procesele de albie sunt mai reduse, datorita dimensiunilor mici si regimului periodic de scurgere.
In perioadele cu debite mari, se produce eroziunea de mal si in adancime, iar pe afluentii torentiali si eroziunea regresiva. Din cauza debitelor mici, despletirile si meandrarile sunt rare.
Aluviunile transportate se depun sub forma de renii sau ostroave in zona de confluenta cu Oltetul.
Actiunile omului in cadrul reliefului au un rol dublu: de accelerare a proceselor naturale (prin despaduriri, desteleniri, aratul in lungul pantei etc.) si de a crea noi forme de relief. (Gr Posea, 2002)
Cea de a doua consecinta este determinata de terasarile de versant, amenajarile torentilor, crearea de drumuri si asezari, constructiile hidrotehnice si activitatile agricole.
Unele dintre acestea sunt realizate pentru reducerea proceselor de degradare, iar altele au scopuri economice si nu tin cont de relief, putand provoca unele procese.
Terasarile au fost facute pe fruntile teraselor, pentru cultivarea vitei de vie si a pomilor fructiferi si au un rol foarte important in reducerea eroziunii de versant. Se intalnesc la sud de Bals, pe partea dreapta a vaii, iar pe cea stanga la Olari si Soparlita.
Pentru oprirea eroziunii torentiale, cursurile superioare au fost impadurite, iar malurile fixate de vegetatie si pietre.
Cel mai mare impact asupra reliefului l-au avut constructiile hidrotehnice de tipul canalelor, digurilor, barajelor sau podurilor. Acestea opresc inundatiile, dar cresc viteza apei, determinand eroziunea in adancime sau ridicarea inundatiilor in spatele podurilor.
Activitatile agricole influenteaza mai ales suprafetele inclinate, desfasurarea proceselor de versant (pluviodenudare, siroire).
Canalele de desecare sau irigatii, precum si lacul de acumulare de pe Barlui, modifica in preajma lor, adancimea panzei freatice.
Procesele actuale au consecinte negative asupra vietii si activitatii umane, dupa cum urmeaza:
Limiteaza desfasurarea lucrarilor agricole din cauza fragmentarii terenului si pot produce pagube recoltelor prin inundatii sau aluvionari.
Erodand solurile de pe suprafetele inclinate, scad productivitatea agricola.
Modifica nivelul si calitatea apelor freatice.
Pot distruge, prin prabusire sau acoperire, drumuri si case.
Pentru combaterea acestor procese se impun masuri de stabilire a versantilor si de regularizare a scurgeri raurilor.
Situarea in sudul tarii, la contactul dintre campie si podis, impune vai Oltetului in aval de Bals o clima temperat-continentala, si cu nuanta putin mai umeda in nord, fata de sudul arealului, si influente vestice, sud-vestice si estice.
Pentru caracterizarea climatica a vaii Oltetului s-au folosit datele pentru statia Caracal, in intervalul 1971-1980, primite de la I.N.M.H., completate cu informatii din bibliografie.
Este componenta energetica de baza a bilantului radiativ si sursa principala de caldura pentru suprafata terestra.
Sumele medii anuale ale radiatiei solare directe sunt de 70-75 Kcal/cm2/an, cu valori vara, pe timp senin de 10-12 Kcal/cm2 si iarna in jur de 1Kcal/cm2. (Geografia Romaniei, vol. I)
In timpul zilei, intensitatea radiatiei creste treptat din momentul rasaritului soarelui, inregistreaza un maxim in jurul pranzului (orele 12-13) si scade apoi pana la apus.
Reprezinta acea parte din energia solara difuzata de nori si de particulele in suspensie din atmosfera.
In cursul anului, valorile radiatiei difuze cresc treptat spre lunile de vara, ajungand in timpul solstitiului, la amiaza, 0,70cal/cm2 .
Cea mai mica valoare se inregistreaza iarna (0,59cal/cm2), cand suprafata topografica este acoperita cu strat de zapada care reflecta radiatia solara directa, intensitatea radiatiei difuze creste apreciabil.
Reprezinta suma dintre radiatia solara directa si cea difuza si are o valoarea anuala de 125Kcal/cm2.
In timpul anului, sumele lunare cresc continuu pana in iunie, cand se inregistreaza maximum, la solstitiul de vara, si scad treptat pana in decembrie, la solstitiul de iarna, cand valorile sunt minime.
Regimul anual se caracterizeaza printr-un minim in ianuarie (4,1Kcal/cm2) si un maxim in iulie (18,5Kcal/cm2).
Pe anotimpuri, valorile sunt urmatoarele: 13,4Kcal/cm2 iarna, 38,4Kcal/cm2 primavara, 52,7Kcal/cm2 vara si 25,2 Kcal/cm2 toamna. Ziua radiatia totala este maxima la ora 12, atingand in luna iulie 1,66cal/cm2 .
Pe timp noros sau acoperit valorile radiatiei totale sunt minime, in lunile de vara, la orele 12 nedepasind 0,32cal/cm2 .
Durata intervalului din an in care minimele zilnice ale radiatiei totale depasesc 400 cal/cm2 este egala cu 167 zile.
Reprezinta o parte din radiatia solara incidenta, reflectata de suprafata activa (deviata).
Raportul dintre radiatia reflectata si cea totala se numeste albedou (masurat in procente). Diferitele tipuri de suprafete inregistreaza valori diferite ale albedoului (mai mari la cele de culoare deschisa).
Astfel nisipurile uscate stralucitoare au albedoul de 30-40%, argila umeda 14-18%, invelisul vegetal reflecta 15-20% din radiatie, suprafetele acvatice 6-15%, zapada nou-cazuta 80-95%, iar cea invechita 35-50%.
Reprezinta diferenta dintre radiatia emisa de suprafata terestra si cea emisa de atmosfera. Datorita predominantei timpului senin si umed, mai ales in sezonul cald, valorile anuale ale radiatiei efective ating 45-51Kcal/cm2.
Anual, cele mai mari valori se inregistreaza vara (15-16 Kcal/cm2/luna) iar cele mai mici iarna (2,1-2,8Kcal/cm2/luna).
Este diferenta dintre valorile radiatiei absorbite si cele ale radiatiei efective, egala cu 45-48Kcal/cm2/an. In timpul anului, bilantul radiativ are valori pozitive din februarie pana pana in noiembrie.
Iarna, bilantul radiativ scade la -1, -2Kcal/cm2/luna in ianuarie si decembrie, iar primavara valorile incep sa creasca de la o luna la alta cu cca 2Kcal/cm2, pana la 8Kcal/cm2 in mai, iar vara, in iunie si iulie inregistreaza 9,8Kcal/cm2 .
Circulatia maselor de aer are un rol genetic foarte important in stabilirea climei unei regiuni, fiind principala cauza a variatiilor neperiodice ale proceselor si fenomenelor atmosferice.
De aceea, pentru determinarea caracteristicilor dinamice ale vai Oltetului este necesar sa cunoastem desfasurarea principalelor sisteme barice si tipurile caracteristice de timp care se inregistreaza la nivelul intregii tari. (St. Ciulache, 1978)
Prezente la nivelul continentului, care influenteaza si tara noastra, sunt :
Anticiclonul Azorelor, format in nordul oceanului Atlantic, dinamic, actioneaza tot timpul anului;
Anticiclonul Siberian, de origine termica, in sezonul rece;
Depresiunea Islandeza, mai intensa iarna;
Depresiunea Mediteranei, ce actioneaza in sezonul rece, inducand un regim de mica presiune deasupra apelor marine mai calde.
Tipul baric I se caracterizeaza prin prezenta unui anticiclon in vestul Europei ce provoaca advectia aerului arctic spre sud, determinand vreme geroasa si ninsoare moderata iarna. Primavara si toamna genereaza ingheturi si ninsori tarzii, respectiv timpurii, iar vara aduce racirea timpului si ploi de scurta durata.
Acest tip are o frecventa anuala de 8%.
Tipul baric II este determinat de prezenta unui anticiclon in estul Europei, ce impune timpul cald si secetos vara, intervale de caldura primavara si toamna si moina iarna.
Frecventa anuala este de 6%, cu maxima in noiembrie si minima in iulie. Genereaza advectia aerului tropical cu umiditate redusa din Africa, si a celui continental din Asia de Sud-vest.
Tipul baric III se caracterizeaza prin prezenta dorsalei anticiclonului siberian, unita cu cea a anticiclonului azoric, care determina advectia aerului din est - nord - est.
Iarna genereaza timp rece, cu vant si ninsoare, primavara si toamna aduce ploi slabe, iar vara este calduroasa, secetoasa si cu vant tare. Frecventa anuala este de 11%, cu maximuri in octombrie si noiembrie si minimuri in aprilie-iulie.
Tipul baric IV este impus de prezenta unui brau de mare presiune in sudul Europei, ce determina advectia aerului din sud si sud-vest, generand un timp cald, uscat si frumos tot anul.
Frecventa anuala este de 16,1%, mai mare in octombrie si mai mica in iunie.
Tipul baric V este determinat de prezenta dorsalei anticiclonului azoric, care induce advectia aerului din nordul Europei si aduce vreme calda si umeda iarna si rece si umeda vara.
Frecventa medie anuala este de 28%, maxima in iulie si minima in octombrie.
Tipul baric VI se caracterizeaza prin prezenta unui camp depresionar in estul Europei ce determina advectia aerului din nord si nord-vest, polar si umed ce genereaza vreme rece, vant si precipitatii sub forma de ploaie sau ninsoare, iar primavara si toamna provoaca lapovita si ingheturi tarzii, respectiv timpurii.
Frecventa medie anuala este de 10%, mai mare in iulie si mai si mai mica in decembrie si februarie.
Tipul baric VII este impus de prezenta unui culoar depresionar in estul Europei ce provoaca advectia aerului din est si sud-est, determinand timp umed, cu precipitatii bogate insotite de vant puternic mai ales primavara si toamna.
Frecventa medie anuala este de 21%, maxima in aprilie si minima in august, octombrie.
Acestia influenteaza actiunea celorlalti factori genetici ai climei si provoaca modificari locale ale caracteristicilor parametrilor climatici.
Dintre factori fizico-geografici, un rol important au relieful, hidrografia, vegetatia si solurile.
Relieful vai Oltetului, prin predominanta suprafetei orizontale si slab inclinate (lunca si podurile teraselor) impune o relativa uniformitate a climei. Apropierea de podis precum si altitudinile ceva mai ridicate ale dealurilor ce formeaza versantul drept al vaii (40-60m amplitudine intre dealuri si lunca), determina cantitati mai mari de precipitatii in nord vestul vaii.
De asemenea, inclinarea si expozitia pantelor duce la o repartitie diferentiata a radiatiei solare, pantele sudice primind o cantitate mai mare de caldura fata de cele nordice, iar suprafetele orizontale, fata de cele inclinate.
Suprafata acvatica a Oltetului si afluentilor lui, precum si cea a Oltului in zona confluentei influenteaza caracteristicile climei prin proprietatea apei de a conduce caldura (conductibilitate termica), incalzindu-se si racindu-se mai greu decat solul.
Evaporarea continua a apei de deasupra suprafetelor acvatice duce la umezirea aerului si scaderea temperaturii prin consumarea caldurii, in stratul inferior de aer.
De aceea, vara, in timpul zilelor senine, deasupra apei se instaleaza inversiuni de temperatura, iar toamna si iarna au loc procese de condensare a vaporilor si de formare a cetii. Aceste influente se resimt in cadrul luncii, unde se inregistreaza valori ale parametrilor climatici mai moderate decat in restul vaii (temperaturi mai mici vara si mai mari iarna, umiditate mai mare).
Dintre formatiunile vegetale, padurea este cea care influenteaza caracteristicile climatice, prin procesul de evapotranspiratie, in cadrul careia se elimina in atmosfera apa sub forma de vapori crescand umiditatea aerului. Aceste modificari sunt conditionate de gradul de acoperire al terenului, speciile caracteristice si densitatea acestora, inaltimea coronamentului arborilor, forma si densitatea frunzelor, stadiul de vegetatie. La limita superioara a padurii se formeaza o a doua suprafata activa, la nivelul careia nu au loc procese diferentiate, de transformare a radiatiei solare in caldura iar aparatul foliar retine peste 80% din razele solare si 15-20% din precipitatii. (Geografia Romaniei vol. I, 1983)
De asemenea, padurea joaca rol de obstacol in calea curentilor atmosferici, modificand caracteristicile vantului.
Influenteaza clima prin proprietatea de a absorbi caldura si vapori de aer din atmosfera.
In cadrul vaii apar diferentieri intre solurile nisipoase din lunca, ce se incalzesc si pierd caldura foarte usor si sunt foarte permeabile, neavand capacitatea de a retine apa, si solurile predominant argiloase de pe terase (argiluvisoluri), care, datorita capacitatii lor mari de a retine apa se incalzesc si se racesc mai greu.
Prin activitatea sa omul influenteaza pozitiv sau negativ conditiile climatice, determinand astfel modificari ale regimului termic sub aspectul micsorarii amplitudinilor si a intarzierii fazelor de incalzire si racire a aerului, circulatiei locale atmosferice si frecventei mai mari a fenomenelor moteorologice.
Amenajarea terenurilor agricole (canale pentru irigatii) si a bazinelor acvatice artificiale pe Oltet si Olt si prezenta asezarilor au avut ca rezultat modificarea proprietatilor suprafetei active si a valorilor albedoului.
De asemenea, predominarea, in perimetrul asezarilor, a suprafetelor din beton, asfalt, caramida, tabla si tigla se rasfrange asupra proceselor calorice si a celor de primire si cedare a apei provenite din precipitatii.
Cantitatile suplimentare de caldura degajate in urma arderii combustibililor industriali si casnici contribuie si ele la cresterea temperaturii in spatiul asezarilor.
In cadrul vaii Oltetului in aval de Bals, factorii genetici ai climei, prezentati anterior, nu induc variatii importante elementelor climatice. Deoarece nu exista o statie meteorologica in teritoriu, pentru realizarea caracterizarii climatice a vaii Oltetului, s-au folosit datele de la statia Caracal, din intervalul 1971-1980, primite de la I.N.M.H., completate cu datele din bibliografie pentru statiile Caracal si Streharet-Slatina. (P. Cotet, Vaselina Urucu, 1975)
Pentru elementele climatice la care exista date, analiza se va face comparativ, intre statiile Caracal si Slatina.
Datorita relativei uniformitati a campiei, valorile parametrilor climatici pentru valea Oltetului sunt foarte apropiate de cele ale statiilor folosite.
Astfel, se realizeaza corelatii intre statia Slatina si jumatatea nordica a arealului studiat, si intre statia Caracal si jumatatea nordica a arealului studiat.
Temperatura aerului este unul dintre elementele de baza ce caracterizeaza, in mare masura, conditiile de clima ale unei regiunii, influentand procesele fizice si biologice, precum: evaporarea, inghetul apei, contractarea si dilatarea diferitelor materiale.
In intervalul 1896-1965 a fost de 10,6sC la ambele statii: Caracal si Slatina (fig. 10 ). Pentru intervalul 1971-1980, la statia Caracal media multianuala a crescut la 10,7sC, iar mediile anuale au oscilat intre 10,09sC in 1976 si 11,3sC in 1975 (tabel nr. 1 si 2).
Fata de media multianuala, temperaturile medii anuale au fost mai mari in anii 1971, 1972, 1974, 1975, 1977 si 1979 (ani caldurosi) si mai mica in 1973, 1976, 1978 si 1980 (ani racorosi, fig. 11 ).
In mersul acestora se constata diferentieri intre statiile Slatina si Caracal (tabel) datorate gradului mai ridicat de continentalism resimtit la cea din urma. ( P. Cotet, Vaselina Urucu, 1975)
Astfel, intervalul cu temperaturi medii lunare negative este decembrie-ianuarie la Caracal, iar la Slatina se decaleaza cu o luna, inregistrandu-se in ianuarie-februarie. Intervalul cu temperaturi medii lunare maxime coincide pentru cele doua statii datorita continentalismului, temperaturile sunt mai mari la Caracal (22,8sC in iulie fata de 22,1sC la Slatina) (fig. 12).
Pentru perioada 1971-1980, variatia temperaturilor medii maxime si minime lunare de la statia Slatina si Caracal este reprezentata in fig. 13
Acestea se incadreaza intre maximum 35,3sC inregistrate in iulie si minimum -14,7sC in ianuarie.
Prezinta valori minime in ianuarie, ce cresc succesiv pana in august, dupa care incep sa scada treptat. Temperaturile maxime zilnice sunt pozitive chiar si in sezonul rece si se incadreaza intre 15,3sC in ianuarie si 38,6sC in august.
Minimele zilnice sunt negative atat in lunile de iarna cat si in noiembrie si martie si accidental in octombrie, iar in intervalul 1971-1980 sau incadrat intre -26,9sC la 15 ianuarie 1980 si 12,7sC la 27 august 1971.
Temperaturile zilnice extreme inregistrate in perioada 1971-1980 au fost de -26,9sC la 15 ianuarie 1980 si 38,6sC la 22 august 1977.
Au fost la Slatina -31,0sC la 24 ianuarie 1942 si 40,8sC la 4 august 1952, la Caracal. Continentalismul climatic este exprimat si prin amplitudinile temperaturilor absolute, care sunt de 71,5sC la Slatina.
2.3.2.1.5.1 Zile cu Inghet
Se caracterizeaza prin valori negative ale temperaturii minime. Regimul inghetului poate influenta culturile agricole, constructiile si transporturile si de aceea trebuie cunoscut.
Data primei zile cu inghet intarzie de la nord la sud, de la 26 octombrie la Slatina la 28 octombrie la Caracal, iar ultimul inghet se produce mai devreme in sud, respectiv la 7 aprilie la Caracal fata de 9 aprilie la Slatina.
Durata intervalului anual fara inghet creste de la 199 zile la Slatina la 204 zile la Caracal, influentand durata perioadei de vegetatie si lucrarile agricole.
Pentru perioada 1971-1980, numarul anual al zilelor cu inghet a oscilat intre 69 de zile in 1972 si 104 zile in 1978 (tabel ), cu o medie de 84 de zile, iar mediile lunare s-au incadrat intre 0,4 zile in aprilie si 25,5 zile in ianuarie (tab ).
2.3.2.1.5.2 Zile de iarna
Sunt acelea in care temperaturile maxime sunt negative. Mediile lor multianuale sunt de 21 de zile cu maximum 31 de zile in 1980 si minimum 13 zile in 1975 (tabelul ), iar mediile lunare se incadreaza intre 0,4 zile in martie si 11,2 zile in ianuarie. Intervalul anual cu zile de iarna este noiembrie-martie.
2.3.2.1.5.3. Zile de vara
Cu temperatura maxima peste 25sC se inregistreaza in intervalul martie-octombrie.
Numarul anual al zilelor de vara este, in medie, de 102, iar in perioada 1971-1980 a oscilat intre 86 de zile in 1978 si 125 de zile in 1975 (tabel ).
Mediile lunare se incadreaza intre 0,3 zile in martie si 28,3 zile in iulie (tabel ).
2.3.2.1.5.4 Zilele Tropicale
Cu temperatura maxima peste 30sC sunt determinate de invaziile de aer tropical si se pot inregistra in intervalul mai-octombrie.
Media anuala oscileaza intre 16 zile in 1976 si 49 de zile in 1972 (tabel ), iar mediile lunare intre 0,2 zile in octombrie si 11,4 zile in iulie.
Solul, ca suprafata activa, reprezinta unul dintre factorii principali ai procesului de incalzire si racire a aerului, la nivelul lui fiind absorbita cca. 44% (Ciulache S., 1978) din energia solara incidenta si transformata in energie calorica.
Suprafata solului este sursa principala de incalzire a aerului ziua si de racire noaptea.
De asemenea, temperatura solului are influenta puternica asupra cresterii si dezvoltarii plantelor, aceste procese producandu-se intre anumite limite termice.
In cursul anului, temperatura la suprafata solului este apropiata de cea a stratului de aer invecinat si prezinta un maxim in iulie si un minim in ianuarie.
Temperatura medie anuala la suprafata solului este cu cca 1-2sC mai mare decat a aerului, iar mediile lunare se incadreaza intre 3-4sC in ianuarie (mai mici decat cele ale aerului) si 28sC in iulie (S. Ciulache, 1978), rezultand o amplitudine termica de 32sC.
Temperatura in adancime a solului este determinata de modul in care se realizeaza transportul calduri in sol, observandu-se o decalare a proceselor de incalzire-racire a solului in raport cu aerul, cauzata de proprietatile fizico-chimice, regimul aerohidric si alcatuirea granulometrica ale acestuia (T. Deneter, 1999).
Astfel, pentru orizontul superior, 0-30 cm, in care se concentreaza o mare parte din masa radacinilor plantelor, temperaturile medii lunare sunt negative in sezonul rece (minime in ianuarie) iar in sezonul cald sunt maxime in iulie.
In acest orizont atat temperaturile medii lunare cat si amplitudinile anuale au valori noi moderate in raport cu cele ale aerului.
In adancimi mai mari, temperaturile sunt pozitive tot timpul anului, iar oscilatiile sunt reduse.
Circulatia caldurii in sol se face, in general, din adancime spre suprafata iarna si in sens invers vara. Numarul zilelor cu inghet este de 90-100 anual, cu maximum 25 de zile in ianuarie. In adancime, inghetul se propaga cu intensitate redusa, la sub 10cm fiind doar 40-60 zile.
Umezeala relativa a aerului reprezinta raportul procentual dintre cantitatea de vapori de apa existenta in aer si cea maxima corespunzatoare temperaturi aerului, valoarea ei fiind influentata de particularitatile maselor de aer in miscare si cele ale suprafetei active. (M. Ielenicz si colab, 1999)
Media multianuala a umiditatii relative este de 77,5% (fig ), iar mediile anuale se incadreaza intre 73% in 1974 si 82% in 1979 (tab .
Valorile medii lunare oscileaza intre 3-67% in iulie si 89% in decembrie-ianuarie (tabel ), acest maxim datorandu-se advectiilor de aer cald si umed de origine mediteraneana.
Pe anotimpuri, cea mai mare umiditate a aerului se inregistreaza iarna (cca. 88%), iar cea mai mica vara (cca. 69%),situatie determinata de circulatia diferitelor mase de aer si de regimurile ciclonice si anticiclonice.
Nebulozitatea reprezinta gradul de acoperire cu nori a cerului si poate influenta si chiar modifica distributia radiatiei solare, anual valorile nebulozitatii se incadreaza intre 5,3-6,1 zecimi, fiind mai mari in nordul arealului studiat, datorita apropierii de podis si mai mici in sud (tabel )
Mediile lunare sunt de 4,1 zecimi in iulie si 7,2 zecimi in ianuarie (tabel ) cu amplitudine anuala de 3,1 zecimi iar pe anotimpuri, nebulozitatea maxima este iarna (7 zecimi media) si cea minima vara (4,5 zecimi media).
Regimul nebulozitatii este completat de frecventa zilelor cu cer senin si cer acoperit. Anual, numarul zilelor senine variaza intre 60 si 78, iar al celor noroase intre 91 si 132 zile (tabelele ) media lunara
a zilelor senine oscileaza intre 3 zile in ianuarie si 9 zile in august (tab ), iar media zilelor noroase se incadreaza intre 3 zile in iulie si 17,2 zile in ianuarie (tabel ).
Dupa cum se observa, numarul zilelor cu cer senin este invers proportional fata de cel al zilelor cu cer acoperit.
Variatia lunara si anuala a insolatiei este impusa de caracteristicile generale ale atmosferei, de regimul nebulozitatii, de conditiile de relief si mai ales, de inaltimea Soarelui deasupra orizontului.
Durata medie anuala de stralucire a Soarelui este cuprinsa intre 1660 si 2300 de ore (tabel ).
Valorile lunare prezinta un maxim in iulie (303,7 ore ) si un minim in ianuarie (57,2 ore), iar pe anotimpuri, sumele insolatiei depasesc 800 ore vara si scad la cca. 220 ore iarna (tabel ).
Valea Oltetului se incadreaza, din punct de vedere al presiunii atmosferice, in tipul de regim continental, caracterizat printr-un maxim in ianuarie (1050mb) si un minim in iulie (995mb), cu o amplitudine medie anuala de 6,8-7,2mb. (Ciulache, 1978)
Anual presiunea oscileaza in jurul valorii de 1000mb. In regiunea diurna au loc doua maxime si doua minime ale presiunii. Maximul principal se produce intre orele 8-11, iar cel secundar intre orele 20-24, in timp ce minimul principal se inregistreaza intre orele 14 si 18 iar cel secundar intre orele 4 si 6. ( Ciulache S, 1978)
Amplitudinea medie diurna este cea mai mica iarna.
Precipitatiile sufera aceeasi influenta continentala ca si temperatura aerului si cad sub forma de ploi.
Acestea cresc din sectorul de confluenta, unde cad anual cca. 486mm (statia Vladuleni), spre nord, pana la o medie de 515,7mm (statia Slatina). (P. Cotet, Vaselina Urucu, 1975) Pentru statia Caracal, in intervalul 1971-1980 media multianuala a fost de 605,6mm, iar mediile anuale au oscilat intre 445mm in 1974 si 739,5mm in 1989 (fig ).
Dupa cum se observa in tabelul , acest interval a fost, cu doua exceptii (1974 si 1977) foarte ploios, cu valori ce au depasit cu mult media obisnuita de cca. 520mm, variind in jurul a 600mm.
Pentru statia pluviometrica de la Vladuleni, singura din teritoriul analizat, mediile lunare oscileaza intre 27,5mm in februarie si 67mm in iunie (tabel ).
Celelalte doua statii, Slatina si Caracal inregistreaza valori apropiate intre ele, dar putin mai ridicate fata de statia precedenta (tabel si fig. ).
Regimul anual al precipitatilor prezinta un maxim in perioada mai-iulie si un minim in februarie-martie. Pe anotimpuri, precipitatiile maxime cad vara, cca. 150-160 mm, si minime iarna 100-110mm, iar toamna si primavara valorile se incadreaza intre cele doua extreme.
Precipitatiile sub 500mm din sectorul de confluenta se explica prin pozitia centrala a acestuia in cadrul campiei, departe de influenta dealurilor din nord. Perioadei de vegetatie (aprilie-septembrie) ii revin cca. 60-70% din sumele medii anuale, adica 250-300mm.
Acest indicator se foloseste in analiza regimului anual al precipitatiilor pentru a se inlatura inegalitatea lungimii lunilor. Prin metoda Angat, coeficientul pluviometric lunar se calculeaza ca raportul dintre cantitatea lunara de precipitatii si valoarea pe care ar fi avut-o daca totalul anual ar fi fost repartizat uniform.
Valoarea ideala a coeficientului pluviometric este 1, pentru lunile cu distributie uniforma, mai mare decat 1 pentru cele ploioase si mai mic decat 1 pentru lunile secetoase.
Din tabelul se constata ca , la statia Vladuleni, lunile ploioase sunt mai-iulie, iar pentru statiile Slatina si Caracal apar doua perioade ploioase: mai-iulie si octombrie. (fig. )
Acest coeficient este important pentru lunile suprapuse sezonului de vegetatie (aprilie-septembrie). Repartitia lunara a precipitatilor in valea Oltetului nu asigura necesarul de umiditate pentru tot anul, impunandu-se adausul de apa prin irigatii pentru culturile agricole.
Maximele absolute au ajuns la 871,1mm in 1929 la statia Slatina si 842,3mm in 1897 la statia Caracal, iar minimele absolute au fost de 303,2mm in 1907 la Slatina si 296mm, tot in 1907 la Caracal.
La statia Slatina, maximele in 24 de ore au fost de 102mm la 26 septembrie 1937, iar pentru statia Caracal aceste valori au oscilat intre 33,7mm in mai 1980 si 60,2mm in iunie 1978 (tab. ).
Aceste valori extreme sunt determinate de precipitatiile sub forma de ploi torentiale.
Element al precipitatiilor cu importanta pentru agricultura, stratul de zapada este discontinuu datorita actiunii de spulberare si troienire a zapezii de catre vant.
Asociat cu vantul, lucreaza ca un important agent extern nivo-eolian, de deflatie si eroziune la suprafata solului sau de acumulare.
Grosimea si durata stratului de zapada depind de conditiile climatice si de invaziile calde din timpul iernii.
Numarul total anual al zilelor cu strat de zapada variaza intre 19 in 1975 si 53 in 1980, iar numarul mediu lunar oscileaza intre 0,1 zile in octombrie si 13,1 zile in ianuarie.
Din apa rezultata din topirea zapezii se alimenteaza panza freatica si debitul raurilor, dar, in acelasi timp, contribuie la spalarea si acumularea pantelor prin pluvio-denudatie.
Zile cu precipitatii sub forma de ploaie numarul anual al zilelor cu ploaie variaza intre 51 zile in 1975 si 84 zile in 1979 ( tab. ), iar mediile lunare se incadreaza intre 1,9 zile in iulie si 8,4 zile in aprilie (tab ).
Pe anotimpuri, numarul minim de zile cu ploaie e vara, iar numarul maxim primavara.
Zilele cu precipitatii sub forma de zapada anual variaza intre 14 zile in 1977 si 29 zile in 1976, numarul lor fiind mult mai mic fata de zilele cu ploaie (tab. ). Mediile lunare se incadreaza intre 0,4 zile in octombrie si 7,3 zile in ianuarie (tab. ).
Intervalul din an cu precipitatii sub forma de ninsoare este octombrie-aprilie. In aceasta perioada, numarul zilelor cu ninsoare il depaseste pe cel al zilelor cu ploaie numai in lunile ianuarie si februarie.
Valea Oltetului este situata intr-o zona de interferenta intre partea estica si vestica a Campiei Romane.
Vanturile dominante sunt crivatul din est si austrul, din vest. Caracteristicile vantului au valori apropiate pentru statiile Slatina si Caracal (tab. ).
Oscileaza intre 1,9% pentru directia sudica, 24,6% pentru directia estica si 18,1% pentru directia vestica, iar calmul atmosferic este de 26,3% pentru statia Slatina, pentru statia Caracal predomina frecventa vanturilor cu directie estica 18,7%, vestica 18,8% iar calmul atmosferic este de 32,7%.
Pentru ambele statii vanturile dominante sunt pe directia estica si vestica (fig ).
Anual, viteza vantului variaza intre 2-5 m/s, valori mai mari inregistrandu-se pe directiile dominante.
Pe directii, viteza medie este minima pentru vanturile dinspre sud (1,2m/s la Slatina si 1,5m/s la Caracal) si maxima pentru vanturile dinspre est (4,3m/s la Slatina si 4,9m/s la Caracal) si vest (4,2m/s la Slatina si 4,9m/s la Caracal),(tab. )
Numarul zilelor cu viteze medii peste 11m/s este de 66 la ambele statii, iar cel al zilelor cu viteze peste 16m/s este de 13.
Este rezultatul condensarii si sublimarii vaporilor din vecinatatea suprafetei active. Numarul mediu anual variaza intre 54 zile in 1972 si 86 zile in 1980 (tab. ), iar mediile lunare se incadreaza intre 0,5 zile in iulie si 14 zile in decembrie (tab. )
Intervalul din an cu ceturi frecvente este octombrie-martie.
Acest fenomen apare in perioada rece a anului pe timp cetos, intervalul din an fiind noiembrie-martie.
Numarul mediu anual variaza intre 6 zile in 1973 si 17 zile in 1977, iar mediile lunare sunt cuprinse intre 0,2 zile in martie si 3,8 zile in ianuarie (tab. ). Depunerile de chiciura pot avea efecte daunatoare, producand avarii conductorilor electrici si transmisiunii, iar cand sunt insotite de vanturi puternice si asupra arborilor.
Reprezinta o depunere solida sub forma unui strat de gheata omogen si transparent, rezultat in urma inghetarii picaturilor supraracite de ploaie sau burnita. (Ielenicz si Colab 1999)
Mediile anuale sunt de 4-5 zile iar numarul maxim poate ajunge la 12-13 zile pe an. (S. Ciulache, 1978 ) Depunerile masive de polei pot provoca ruperea crengilor arborilor si a stalpilor de telegraf si intreruperea telecomunicatiilor.
Rezulta in urma sublimarii vaporilor de apa de pe suprafata terestra, in cursul noptilor senine, cand racirea radiativa duce la scaderea temperaturi solului sub 0sC. Intervalul de manifestare a acestui fenomen este octombrie-aprilie, iar datele de aparitie a primei si ultimei brume sunt 11 octombrie si respectiv, 11 aprilie. (S Ciulache 1978)
Durata perioadei din an fara bruma este de cca. 190 zile. Numarul mediu anual al zilelor cu bruma variaza intre 41 si 71 zile (tab. ), cu o medie multianuala de 55 de zile, iar mediile lunare oscileaza intre 0,3 zile in septembrie si 14,3 zile in decembrie.
Bruma este un fenomen frecvent in sezonul rece, dar reprezinta un factor de risc pentru culturile agricole primavara, cand se produc brume tarzii pana la luna aprilie.
Este un fenomen meteorelogic de iarna, caracterizat prin caderi abundente de zapada insotite de vant puternic. Frecventa viscolului in cadrul vaii Oltetului este redusa, cca. 2 zile pe an, produs in special in luna ianuarie, datorita pozitiei geografice, care scade influenta crivatului.
Sunt fenomene atmosferice complexe ce se manifesta prin descarcari electrice insotite de tunete si fulgere, intensificari ale vantului, vijelie, averse violente de ploaie si caderi de grindina.
Numarul mediu anual al zilelor cu oraje este de 25-30 zile, iar in cursul anului numarul minim se inregistreaza sezonul rece si cel maxim in cel cald, mai ales in iunie, iulie si mai.
Frecventa teritoriala a orajelor pentru lunile mai si iunie este de odata la doua zile, pentru iulie odata la trei zile si intervalul creste pentru celelalte trei luni pana la 10 zile in lunile septembrie si octombrie.
Durata medie a orajelor este de 50 de ore (Ciulache S 1978) iar durata diurna medie este de 24 de ore pe zi, pentru sezonul cald.
Din punct de vedere al riscurilor climatice, Valea Oltetului se incadreaza in domeniul cu predominare a aerului maritim si cu influente sub-mediteraneene (Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999) in care cele mai mari riscuri de a se produce le au: viscolele, ploile bogate in 24 de ore (peste 140 mm), excesul de umiditate in lunci, uscaciunea si seceta, inversiunile de temperatura.
Fata de viscole, Valea Oltetului prezinta vulnerabilitate redusa, una doua zile pe an, iar grosimea stratului de zapada este de 40-60cm, datorita adapostului oferit de curba Carpatilor (ce genereaza un con de umbra).
Ploile de vara, cu intensitate maxima de 0,2-0,3mm/min, prezinta un risc mediu, datorat ciclonilor mediteraneeni retrograzi
Tab. 1 Temperatura aerului: mediile lunare, anuale si amplitudinea 1896-1965
|
Nr. Crt. |
Denumirea statiei |
Lunile |
Anual |
Amplitudinea |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
||||
|
Streharet - Slatina |
|||||||||||||||
|
Caracal |
|||||||||||||||
Tab. 2 Temperaturile lunare: medii, maxime si minime (sC) (statia Caracal, 1971-1980 - INMH)
|
T(sC) |
Lunile |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Media |
||||||||||||
|
Maxima |
||||||||||||
|
Minima |
||||||||||||
Tab. 3 Temperatura medie anuala pe statia Caracal, perioada 1971-1980 (Sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Temp medie anuala |
Tab. 4 Frecventa anuala a zilelor cu temperaturi caracteristice (sursa INMH)
|
Zile |
An |
|||||||||
|
Iarna |
||||||||||
|
Inghet |
||||||||||
|
Vara |
||||||||||
|
Tropicale |
||||||||||
Tab. 5 Frecventa lunara a zilelor cu temperaturi caracteristice (sC) (Sursa INMH)
|
Zile |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Iarna |
||||||||||||
|
Inghet |
||||||||||||
|
Vara |
||||||||||||
|
Tropicale |
||||||||||||
Tab. 6 Umezeala relativa a aerului - valori medii anuale (%) (Sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Umezeala |
Tab. 7 Umezeala relativa a aerului - valori medii lunare (%) (Sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Umezeala |
Tab. 8 Nebulozitatea medie anuala (zecimi) (Sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Nebulozitate (zecimi) |
Tab. 9 Nebulozitatea medie lunara (zecimi) (Sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nebulozitatea (zecimi) |
Tab. 10 Variatia anuala a numarului zilelor cu cer senin (sursa INMH)
|
Anul |
||||||||||
|
Nr. Zile |
Tab. 11 Variatia lunara a numarului zilelor cu cer senin (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nr. Zile |
Tab. 12 Variatia anuala a numarului zilelor cu cer acoperit (sursa INMH)
|
Anul |
||||||||||
|
Nr. Zile |
Tab. 13 Variatia lunara a numarului zilelor cu cer acoperit (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nr. Zile |
Tab. 14 Valorile medii anuale de stralucire a Soarelui (ore) (sursa INMH)
|
Anul |
||||||||||
|
Ore |
Tab. 15 Valorile medii lunare de stralucire a Soarelui (ore) (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Tab. 16 Precipitatiile medii anuale (mm) (sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Precipitatii (mm) |
Tab. 17 Precipitatiile medii lunare (mm) (sursa INMH)
|
Statia |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Streharet - Slatina |
||||||||||||
|
Vladuleni |
||||||||||||
|
Caracal |
||||||||||||
Tab. 18 Variatia anuala a numarului zilelor cu strat de zapada (sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Nr. Zile |
Tab. 19 Variatia lunara a numarului zilelor cu strat de zapada (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nr. Zile |
Tab. 20 Variatia anuala a numarului zilelor cu ploaie (sursa INMH)
|
An |
|
|||||||||
|
Nr. Zile |
Tab. 21 Variatia lunara a numarului zilelor cu ploaie (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nr. Zile |
Tab. 22 Variatia anuala a numarului zilelor cu ninsoare (sursa INMH)
|
An |
||||||||||
|
Nr. Zile |
Tab. 23 Variatia lunara a numarului zilelor cu ninsoare (sursa INMH)
|
Luna |
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
Nr. Zile |
Tab. 24 Vantul - frecventa (%) si viteza medie pe directii (m/s) (sursa INMH)
|
Statia |
Frecventa medie |
Viteza medie |
Numarul zilelor cu viteza |
|||||||||||||||
|
N |
NE |
E |
SE |
S |
SV |
V |
NV |
N |
NE |
E |
SE |
S |
SV |
V |
NV |
≥11m/s |
≥16m/s |
|
|
Slatina |
||||||||||||||||||
|
Caracal |
||||||||||||||||||
Tab. 25 Variatia anuala a altor fenomene meteorologice (sursa INMH)
|
Fenomene |
Anul |
|||||||||
|
Ceata |
||||||||||
|
Chiciura |
||||||||||
|
Bruma |
||||||||||
Tab. 26 Variatia lunara a altor fenomene meteorologice (sursa INMH)
|
Fenomene |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Ceata |
||||||||||||
|
Chiciura |
||||||||||||
|
Bruma |
||||||||||||
Tab. 27 Variatia coeficientului pluviometric lunar
|
Statia |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Streharet - Slatina |
||||||||||||
|
Vladuleni |
||||||||||||
|
Caracal |
||||||||||||
Tab. 28 Temperatura apei anuala
|
Temperatura |
Anul |
||
|
Media |
|||
|
Maxima |
|||
|
Minima |
|||
Tab. 29 Debite lichide anuale (m3/s)
|
Debitul |
Anul |
|||||||||
|
Mediu |
||||||||||
|
Maxim |
||||||||||
|
Minim |
||||||||||
Tab. 30 Debite solide anuale (kg/m3)
|
Debitul |
Anul |
|||||||||
|
Mediu |
||||||||||
|
Maxim |
||||||||||
|
Minim |
||||||||||
Tab. 31 Debite solide lunare (media pe 10 ani - 1992-2001) (kg/m3)
|
Debitul |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Mediu |
||||||||||||
|
Maxim |
||||||||||||
|
Minim |
||||||||||||
Tab. 32 Debite lichide lunare (media pe 10 ani - 1992-2001) (m3/s)
|
Debitul |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Mediu |
||||||||||||
|
Maxim |
||||||||||||
|
Minim |
||||||||||||
Tab. 33 Temperatura apei lunara (media pe 10 ani - 1992-2001) (sC)
|
Temperatura |
Luna |
|||||||||||
|
I |
II |
III |
IV |
V |
VI |
VII |
VIII |
IX |
X |
XI |
XII |
|
|
Medie |
||||||||||||
|
Maxima |
||||||||||||
|
Minima |
||||||||||||
Artera hidrografica principala in arealul studiat e Oltetul, respectiv cursul inferior.
Raul Oltet izvoraste din muntii Capatanii (grupa Parang a Carpatilor Meridionali), traverseaza pe directie nord-sud Subcarpatii Getici si Podisul Oltetului pana la Bals, de unde patrunde in campia Caracalului (subunitate a campiei Olteniei).
In zona Bals, Oltetul realizeaza un arc de cerc cu convexitatea spre vest, schimbandu-si directia in cadrul campiei dinspre nord-vest spre sud-est.
Lungimea reala a cursului, intre Bals si varsare, este de 41Km, iar lungimea in linie dreapta de 32,8Km, de unde rezulta un coeficient de meadrare de 1,2 datorat pantelor mici din cadrul luncii si vitezei reduse a apei (0,5-0,7m/s).
In aval de Bals, Oltetul primeste mai multi afluenti, majoritatea autohtoni, scurti si cu scurgere periodica.
Cel mai important afluent din campie este Barluiul si Gengea, ce izvoraste din podis, apoi strabate valea Oltetului pe directia nord-vest sud-est si se varsa pe stanga.
Tot pe partea stanga, Oltetul mai primeste un afluent scurt, Balta Dascalului, din lunca de confluenta.
Afluentii de pe partea dreapta sunt scurti, cu apa doar o parte din an, iar majoritatea nu ajung sa conflueze cu Oltetul. Toti acesti afluenti sunt autohtoni si fragmenteaza terasa superioara a Oltetului pe directia, nord-vest - sud-est.
Dinspre amonte spre aval se succed: Valea Balaura, Valea Racovitei, Valea Voineasa, Valea Lunca Oamenilor, Valea Fagului cu Valea Mare si Paraul Bobul, cel mai important de pe partea dreapta .
Densitatea medie a retelei hidrografice variaza in limite largi.
Suprafetele orizontale ale padurilor teraselor nu au scurgere de suprafata, in schimb, densitatea creste mai ales pe versantul drept al vaii, unde oscileaza intre 0,2 si 2,6Km/Km2.
In cadrul luncii, densitati mai mari sunt: in zona confluentei Barluiului, unde se inregistreaza si valoarea maxima din arealul studiat, 3,1Km/Km2, si scad spre confluenta cu Oltul la sud 1Km/Km2.
Valea Oltetului se incadreaza in provincia de bilant hidric est-europeana si se caracterizeaza printr-un regim hidric de podis si campie, cu ape mari de primavara si viituri de vara.
Regimul scurgerii apelor este influentat de conditiile climatice si geologice. Precipitatiile medii anuale sunt moderate, in jur de 500-520 mm, repartizate diferit in timpul anului cu valori mari primavara si ploi torentiale vara.
Temperaturile negative din timpul iernii conduc la acumularea zapezii, stagnarea apei si reducerea debitelor, in general.
In schimb, advectia maselor de aer calde si umede mediteraneene din iarna aduc ploi bogate si topirea zapezilor, care cresc mult debitele raurilor. Geologia influenteaza gradul de mineralizare a apei si infiltrarea apelor raurilor sau a celor provenite din precipitatii.
Regimul de alimentare este pluvio-nival, la care se adauga aparatul apelor subterane (cca. 10-20%), in special in perioada secetoasa din an.
Scurgerea medie lichida pentru raul Oltet este de 1-2 l/s/Kmp intre Bals si Falcoiu si scade sub 1 l/s/Kmp intre Falcoiu si varsare, iar scurgerea medie de aluviuni in suspensie este cuprinsa intre 0,5 si 1 t/ha/an. (Atlasul R.P.R.)
Debitele lichide variaza in functie de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt precipitatiile atmosferice, aparatul de ape subterane si tipul si granulametria aluviunilor din patul albiei.
Precipitatiile constituie principala sursa de alimentare a raurilor, regimul lor anual imprimand acelasi sens debitelor lichide, cu un maxim principal de primavara-vara, sustinut de precipitatiile lichide, si un altul de iarna, determinat de ploile de la sfarsitul toamnei si ninsorile din iarna.
Apele subterane bogate aflate la mica adancime au o pondere redusa, in general, in alimentarea raurilor, care creste in perioadele secetoase.
Aluviunile din patul albiei, formate, in special, din nisipuri si pietrisuri cu granulametrie diferita, determina un proces intern de infiltrare a apei, in special la debite mari.
In aval de Bals datorita regimului de campie, cu precipitatii putine si evapotranspiratie ridicata debitele lichide sunt relativ reduse, fiind retinute de aparatul de apa din cursul superior si mijlociu.
Debitele lichide medii anuale pentru raul Oltet, masurate la Bals in perioada 1992-2001, au variat intre 2,2m3/s in 1993 si 12,2m3/s in 1997 (tab. ), iar media multianuala a fost de 5,7m3/s (fig. ).
Debitele maxime si minime anuale au avut o oscilatie foarte larga, incadrandu-se intre 0,89m3/s in 1993 si 99,3m3/s in 1998 (tab. ).
Debitele lichide medii lunare au fost, pentru aceeasi perioada cuprinse intre 2,8m3/s in septembrie si 31m3/s in ianuarie (tab. ). Pe parcursul anului s-au inregistrat: un maxim principal in lunile de iarna, sustinut de precipitatiile sub forma de ploaie si zapada atat din cursul inferior, cat si din cele superioare, un maxim secundar in aprilie-iunie, alimentat de topirea zapezii si din ploile de primavara, si doua minime, primul in martie si cel de al doilea, cel mai important in iulie-noiembrie.
Perioada indelungata din an cu debite minime este determinata de precipitatiile reduse si de evaporatia crescuta, care pot duce, pe timp scurt, la secarea raului.
Debitele lichide zilnice variaza in limite foarte largi. Valorile exceptionale din perioada 1992-2001 au fost determinate de ploile torentiale de vara sau de topirea brusca a zapezii si au dat viituri puternice care au afectat terenurile agricole si asezarile din lunca.
Dintre cele mai mari debite lichide zilnice enumeram: 392m3/s la 23 ianuarie 1998, 246m3/s la 21 mai 1997, 202m3/s la 29 decembrie 1999 si 268m3/s la 2 ianuarie 1996.
Debitele minime se inregistreaza, in special, vara si la inceputul toamnei, si nu depasesc 2m3/s. In aceasta perioada se poate ca si apele Oltetului sa sece, dupa cum s-a intamplat in 1993 intre 22 si 31 august si 1-14 septembrie si in 1994 intre 1 septembrie si 6 octombrie.
Pentru raurile afluente Oltetului nu exista date, insa acestea au debite reduse, sub 1-2m3/s, majoritatea avand apa numai o parte din an, iarna si primavara. Debite mai mari, ce pot depasi 5m3/s apar foarte rar, la viituri si au durata redusa, determinata de regimul ploilor torentiale.
Debitul solid este alcatuit, in general din aluviuni in suspensie si materiale tarate, cu granulametrie variabila, transportate de apa raurilor.
Cantitatea de aluviuni este influentata de conditiile climatice locale si de actiunea factorilor geomorfologici, litologici, edafici si antropici. Ploile torentiale au un impact deosebit asupra suprafetei topografice, antrenand si transportand spre baza pantei versantilor particule fine de materiale.
Intensitatea proceselor de eroziune este direct proportionala cu cantitatea de precipitatii, cu scurgerea apelor si cu caracteristicile celorlalte componente ale terenului.
Astfel, influenta reliefului se manifesta prin panta si expozitia versantilor. Versantul drept al vaii Oltetului, prin pantele mai mari, fragmentarea accentuata si expunerea predominant estica si sudica este mai intens afectat de eroziune decat versantul stang unde predomina suprafetele orizontale ale padurilor teraselor.
Litologia si invelisul de sol determina cresterea cantitatii de aluviunii datorita depozitelor friabile de suprafata (nisip, pietris, loess si depozite loessoide), usor de dislocat, precum si caracterului argilos al solurilor ce impiedica infiltrarea apei, favorizand scurgerea pe versant.
Omul influenteaza debitul de aluviuni prin suprapasunat, defrisarea masiva si utilizarea defectuoasa a tehnologiei agricole. Cunoasterea debitului solid este importanta pentru amenajarea si gospodarirea apelor, deoarece acesta poate determina modificari ale albiilor raurilor si colmatarea lacurilor de acumulare.
Debitul solid al Oltetului este format din materiale erodate de pe versanti si transportate de afluentii autohtoni, la care se adauga cantitati importante de aluviuni aduse de rau din podisul Oltetului, unde formarea lor este favorizata de relieful mai inalt, precipitatiile mai bogate si inlocuirea vegetatiei naturale cu terenurile agricole.
Valorile zilnice ale debitului solid s-au incadrat, in intervalul 1992-2001, intre 283Kg/m3 la 9 iunie 1997 si 0Kg/m3 intre 22-31 iulie si 1-14 septembrie 1993 si 1 septembrie-6 octombrie 1994.
Alte valori maxime externe, precum 283Kg/m3 la 24 mai 1995, 242Kg/m3 la 2 aprilie 1997 sau 268Kg/m3 la 9 iulie 1997 sunt datorate debitelor lichide foarte mari si precipitatiilor bogate, cu care se coreleaza.
Debitele solide lunare multianuale se caracterizeaza prin valori medii cuprinse intre 2,44Kg/m3 in aprilie si 1,3Kg/m3 in iulie si octombrie, cu cantitati crescute, in general, iarna si primavara si reduse la sfarsitul verii si toamna. Valoarea mai mare din august se datoreaza ploilor torentiale.
Maximele si minimele lunare multianuale prezinta aceeasi evolutie ca si mediile, cu debite mari iarna si primavara si mici la sfarsitul verii si toamna. Valorile lunare extreme se inregistreaza intre 52,8Kg/m3 in iunie si 0,13Kg/m3 in octombrie-noiembrie.
Debitele solide medii anuale au avut o evolutie crescatoare pana in 1999, cand s-a inregistrat valoarea maxima de 2,79Kg/m3, dupa care au inceput sa scada, pana la 0,119Kg/m3 in 2001. Debitele maxime si minime anuale au avut oscilatii mai mari, inregistrand 72,3Kg/m3 in 1997 si 0,07Kg/m3 in 2001 ( tab. si fig. ).
Pe ansamblu, prima si ultima parte a intervalului studiat prezinta valori mici ale debitului solid anual, iar partea centrala prezinta valori mari. Pentru paraurile afluente autohtone nu s-au efectuat masuratori, insa aparatul de materiale al acestora este redus, datorita faptului ca acestea deconteaza, de obicei la baza terasei, in lunca, formand conuri de dejectie.
Majoritatea sunt scurte si nu ajung sa conflueze cu Oltetul.
Acest parametru este important in alimentarea cu apa a localitatilor si in irigatii, si depinde de: variatia temperaturi aerului, adancimea apei, debitul lichid si suprafata de contact aer-apa
Fata de temperatura aerului, temperatura apei prezinta valori cu 2-3sC mai reduse in sezonul cald si cu 1-2sC mai ridicate in sezonul rece. Aceasta diferenta este cauzata de conductibilitatea termica mai scazuta a apei fata de cea a aerului.
Adancimea apei influenteaza distributia temperaturii in sensul ca apele putin adanci se incalzesc repede si uniform,iar in cele adanci caldura se transmite mai greu, formandu-se doua straturi de apa: superior, mai cald si inferior, mai rece. In cazul suprafetei de contact apa-aer, cu cat acesta este mai mare, temperatura apei este mai apropiata de cea a aerului.
Evolutia regimului termic al apei este determinata de urmatorii factori: relief, litologie, viteza apei, precipitatii si ape reziduale. Acestia se manifesta dupa cum urmeaza:
Relieful, prin expozitia predominant sudica si estica si prin suprafetele majoritar orizontale, influenteaza repartitia radiatiei solare;
Litologia, prin variatia albedou-lui determina incalzirea diferita a rocilor;
Viteza apei este in raport invers proportional cu temperatura, adica aceasta creste la viteze mici ale apei, in timp ce, la viteze mari, se consuma caldura;
Precipitatiile si apele reziduale influenteaza prin temperatura lor pe cea a apei raurilor.
Variatia diurna a temperaturii apei inregistreaza valori minime intre orele 5 si 6, chiar mai devreme vara, apoi creste continuu pana la orele 16, cand sunt maxime, dupa care scad. Datorita caldurii specifice mai reduse a apei, exista un decalaj in timp intre valorile extreme ale aerului si apei, zilnic, saptamanal, sezonier si anual.
Temperaturile lunare si anuale ale apei Oltetului au fost inregistrate pe un interval foarte scurt, 1999-2001, de aceea nu sunt foarte concludente.
Valorile zilnice extreme se incadreaza intre 36sC la 26 iulie 1999, 35sC la 13 iunie 2000 si minime de inghet pentru mai multe zile din ianuarie si februarie.
Temperaturile medii lunare inregistreaza valori maxime in lunile de vara, cu 19,5sC in august, si minime iarna, cu 0,83sC in ianuarie, deci sunt pozitive tot timpul anului.
Maximele lunare prezinta un decalaj fata de medii, cu 22,6sC in septembrie si 2,3sC in ianuarie, iar minimele lunare oscileaza intre valorile extreme de 17,3sC in iulie si 0sC in ianuarie ( tab. si fig. ).
Temperaturile medii anuale au oscilat intre 9,4sC in 1999, 9,6sC in 2000 si 9,8sC in 2001. Valorile maxime inregistrate au fost de 14,1sC in 1999, 15sC in 2001 si 16,6sC in 2000, iar minimele au fost de 5,7sC in 2001, 6,2sC in 2000 si 7,1sC in 1999. Se constata astfel, ca maximele si minimele anuale nu coincide ( tab. si fig. ).
Numarul de lacuri din cadrul vaii Oltetului in aval de Bals se reduce la doua: lacul natural Balta si lacul antropic Olari.
Lacul Balta, situat in sudul orasului Bals, reprezinta un fost meandru al Oltetului, detasat ca belciug dupa indreptarea cursului raului. Are o suprafata de 10ha si a fost amenajat, constituind una dintre cele mai importante zone de recreere pentru locuitori orasului Bals. (P. Cotet, Vaselina Urucu, 1975)
Datorita, in principal, oscilatiilor climatice, dar si actiunilor antropice, lacul sufera variatii periodice ale volumului si suprafetei locuite, tendinta, pe viitor fiind de reducere a acestor parametri.
Lacul Olari, baraj antropic, a fost construit pe raul Barlui, principalul afluent al Oltetului in campie, in perimetrul satului cu acelasi nume.
Acesta a fost construit din necesitatea compensarii regimului temporar de scurgere lichida a Barluiului, pentru alimentarea cu apa potabila a locuitorilor din satele vecine si pentru sustinerea programelor de irigare a culturilor agricole in perioada cu deficit de umiditate din cadrul sezonului de vegetatie.
Lucrarile la baraj s-au derulat in perioada 1953-1962 folosindu-se, pentru constructie, dale de beton. Suprafata lacului este de 2ha. (P. Cotet, Vaselina Urucu, 1975).
In prezent, lucrarile de intretinere a barajului nu se mai executa iar lacul este poluat cu reziduuri menajere si gunoi de grajd, aflandu-se in plin proces de colmatare. Apreciem ca in ultimii 15 ani suprafata lacului s-a redus cu cca. 20%, iar barajul este functional numai la debite exceptionale.
Alimentarea ambelor lacuri se face din precipitatii, (la lacul Olari se adauga aportul Barluiului), dar mai ales din panzele freatica, care, in lunca se afla la peste 5m iar uneori peste 2m adancime.
Apele subterane reprezinta apele cantonate in straturile superioare ale litosferei, la diferitele adancimi, si se impart in ape freatice si ape de adancime.
Apele freatice sunt cantonate in primul strat acvifer, numit si freatic, situat intre suprafata si primul strat impermeabil, sunt alimentate direct de precipitatii si sunt usor accesibile.
Apele de adancime, numite si captive, sunt acumulate la diferite adancimi, sub primul strat impermeabil, si sunt alimentate din apele superficiale printr-o suprafata redusa.
Regimul apelor subterane este influentat de cel al precipitatilor si de volumul de apa provenit prin descarcare din zonele piemontane nordice.
Sunt cantonate in formatiuni de varste diferite, accesibile, fiind cele din straturile pliocene, aflate la 80-250m adancime, cu debite de 1,6-20l/s, precum si cele din straturile cuaternare, acestea fiind cele mai importante.
Stratele de Candesti, localizate in nordul arealului studiat, stratele acvifere se afla la adancimi mai mari de 20m, cu debite de pana la 10 l/s, fiind ape potabile normale, cu mineralizare de 600mg/l si duritate scazuta 10s germane (I. Preda, P Morasi, 1971). Stratele inclina spre sud, conform retragerii lacului pliocen.
Stratele de Fratesti formeaza 1-2 strate acvifere de nisipuri fine, mijlocii si grosiere si pietrisuri, cu grosime de 5-10 m, aflate la adancimi de 15-40 m. Acestea au un debit de 1-5 l/s si inclina spre sud, asemenea stratelor-magazin.
Sunt localizate pe partea dreapta a vaii Oltetului si formeaza o linie importanta de izvoare la baza versantului.
Sunt cantonate in formatiuni friabile (nisipuri, pietrisuri) de tip magazin, intercalate cu strate subtiri de argila, de varsta pleistocen superior si holocen, corespunzator teraselor si luncii Oltetului.
Stratele acvifere sunt situate la 10-20m adancime pe terasele inalte (Voineasa si Branet), la 5-10m adancime pe terasele joase (Teis si Parscoveni) si la 2-5 m adancime in lunca.
Densitatea medie a apelor freatice este de 0,1-0,2Km/Km2, cu un debit de cca. 1,3-5 l/s si o coloana de apa de 41mm.
Intr-un studiu realizat de catre Directia Apelor Olt-Valcea asupra unui numar de 7 foraje din perimetrul localitatii Osica de Sus, situate in lunca si pe terasele inferioare ale Oltetului au rezultat urmatoarele:
In conditii de seceta prelungita si de coborare a nivelului apelor raurilor Olt si Oltet are loc scaderea nivelului hidrostatic in foraje, cuprinsa intre 1,5 si 1,5m;
In conditii de ploi abundente si de lunga durata, nivelul hidrostatic creste cu 0,5-1m fata de medie;
Debitele medii oscileaza intre 0,5 si 11 l/s.
Analizele fizico-chimice releva urmatoarele:
Ph intre 7,43 si 7,61;
Conductivitate de 961-1167Ms/cm;
Reziduu fix 712-810mg/l;
Duritate totala 22,66-23,38s germane;
Prezenta cationilor de amoniac, sodiu, magneziu, calciu si a anionilor de clor, acid carbonic, oxizi de sulf sau azot;
Pentru indicii hidrofizici (permeabilitate, porozitate) nu s-au efectuat analize.
Alimentarea apelor freatice se face din precipitatii si prin descarcare subterana din podis. Apele subterane se utilizeaza pentru consumul casnic al populatiei si in agricultura pentru irigatii.
Vegetatia naturala de pe valea Oltetului a suferit, in ultimele doua secole, intense transformari, ocupand, in prezent suprafete reduse.
Conform regionarii biogeografice, valea Oltetului apartine zonei padurilor nemorale, in cadrul acestora facand tranzitia intre subzona padurilor de stejar si mixte de tip central-european prezenta in Dealul Balsului, si subzona padurilor de stejar si mixte de tip sud-european (cereta-garnitele), caracteristica nordului campiei Olteniei.
Stratul arborescent este alcatuit din cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), stejar pufos (Querqus-pubescens), stejar pedunculat (Q pedunculiflora), carpen (Carpenus betulus), ulm (Ulmus foliaceea), tei (Tilia tomentosa), frasin (Frasinus excelsior).
In nord, in Dealurile Balsului, speciile termofile de stejar sunt inlocuite ce specii mezofile de stejar (Q robur), gorun (Q petraea).
Stratul arbustiv este bine dezvoltat si cuprinde: gherghinar (Crataegus monogyna), lemn cainesc (Zigustrun vulgare), maces (Rosa canina), porumbar (Prumus spinosa), spinul cerbului (Rhomnus catharica), lemn raios (Evonymus verrucasa), sanger (Carnus sanguinea), corn (Cornus mas), soc (Sombucus nigra).
Covorul erbaceu este foarte bine reprezentat in cerete, mai ales in cele poienite, si este format din specii xerofile ca: paiusuri (Festuca pseudovina, F Sulcata), firuta de livada (Poa pratensis), rutisorul (Thalictrum minus), cinci degete (Potentilla argentea), fraga de camp (Fragaria viridis), sovarful (Origanum vulgare), iarba fiarelor (Cynanchuru vincetoxianu), chiminul porcului (Prucedanum alsaticum).
Mai apar si plante indicatoare ale umiditatii si compactitatii solului, precum: dretele (Zysimachia nummularia), ipcarigea ( Gypsophila muralis), lipitoarea (Golium aparine).
Este una de lunca si acvatica, adaptata la inundatii si exces de umiditate, se intinde sub forma de fasii de-a lungul raului.
Vegetatia de lunca este alcatuita din zavoaie de plop, cu plop alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra), plop tremurator (Plopulus tremula), de salcie, cu Salix alba si Salix purpure, arin (Alnus incana) si stejerete.
Vegetatia acvatica cuprinde buruienuri de mlastini si balti, asociatii de plante plutitoare, stufisuri si rogozuri pitice.
Vegetatia plutitoare se dezvolta in ape stagnate, putin adanci, bogate in substanta organice pe cale de descompunere si cuprinde: lintita de balta (Zemna minor), otratelul de balta (Utricula vulgaris), pestisoara (Salinia natans), iarba broastei (Hidrocharis narsus ranae), buzduganul de balta (Sparaganum erectum).
Vegetatia inalta de balta este formata din: trestie (pharagmites communis), papura (Typha latifolia, T augustifolia), rasateaua (Butonius umbellatus), stanjenei de balta (Iris pseudocarus), buzduganul de apa (Spargamum erectunu), limba broastei (Alisma Plantago), rogoz (Carex riparia), firuta (Poa palustris), pipirig (Schoenoplecus tabernaenantani), mana apei (Catabrosa aquatica).
Pe aluviunile crude se instaleaza o asociatie pioniera de rogozuri pitice care fixeaza nisipurile provenite din aluviuni, pregatind terenul pentru asociatiile superioare.
Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, padurea ocupa suprafete extinse in cadrul Vaii Oltetului. Dupa Vaselina Urucu si Melinda Candea (1982), pe o harta austriaca de la 1970, limita sudica a padurii de stejar se afla la sud de Valea Tesluiului.
Pe parcursul secolului al XIX-lea s-a produs restrangerea padurilor in favoarea ogoarelor, suprafete mici pastrandu-se in apropierea satelor si in lunca.
Principalele cauze ale defrisarilor au fost cresterea numarului populatiei, extinderea suprafetelor locuite si necesitatea mariri productiei agricole prin extinderea terenurilor agricole cultivate.
La inceputul secolului XX, procesul de defrisare era incheiat, iar padurea ocupa suprafete mici pe interfluviul Oltet-Teslui si in lunca, in timp ce pe terasele de pe stanga vaii defrisarea era totala.
Pe harta austriaca de la 1916, pe interfluviul Oltet-Teslui existau palcuri de padure in apropierea satelor, precum: Padurea Calugareasca la sud de Osica de Jos, Padurea Blajului si Padurea Voineasa, apartinand de satele cu acelasi nume, Padurea Statului pe dealul Voineasa, Padurea Corbu pe valea Racovitei si Padurea Cezianu pe Dealul Cuipuria, la care se adauga suprafetele reduse de padure la obarsia vailor torentiale ce fragmenteaza terasa superioara .
Acestea sunt paduri de stejar, formate din cer, garnita stejar pedunculat, ulm, tei, carpen, si sunt folosite de populatie drept combustibil pentru incalzit. In lunca Oltetului existau suprafete reduse de zavoaie de plop si salcie in apropierea cursului apei, dar si paduri de stejar: Padurea Bercica, in lunca de confluenta Olt-Oltet, in nordul satului Cioroiu.
Pe parcursul secolului XX aceasta situatie a fost putin modificata prin taierea branistilor (paduri batrane) si crangurilor (paduri tinere), si reimpaduriri pe versantul drept al vaii si plantatii in lunca, astfel ca in prezent, suprafata ocupata de padure este putin mai mare fata de inceputul secolului trecut.
In urma impaduririlor nu au aparut paduri noi, ci s-a extins suprafata celor existente (fig. 30).
In cadrul luncii s-au efectuat plantatii de salcie si plop in apropierea cursului apei, pentru fixarea aluviunilor tinere, in timp ce lunca inalta, datorita solurilor fertile, este folosita agricol.
Invelisul vegetal cuprinde, alaturi de padure, pajisti secundare, puternic modificate, alcatuite din paiusuri, firusa, pir. Acestea sunt folosite ca pasuni pentru cresterea animalelor, fiind situate in apropierea satelor, de obicei in lunca.
Vegetatia cultivata este alcatuita, in principal din cereale (grau, orz, porumb), plante termofile ca floarea-soarelui, tutunul, legume in lunca. Suprafetele ocupate cu vita de vie si pomi fructiferi, extinse in trecut, au fost mult restranse in prezent, intalnindu-se doar in gospodariile individuale.
Sezonul de vegetatie reprezinta intervalul de timp din an in care plantele au aparat foliar si asimileaza, sub influenta caldurii, substanta nutritive.
Temperatura minima la care plantele isi incep activitatea este de 5sC (media zilnica), prag termic ce delimiteaza durata medie a sezonului de vegetatie, iar dupa pragul de 10sC, cand se intensifica procesele de dezvoltare a plantelor, incepe, efectiv acest sezon (fig. 31).
Pentru Valea Oltetului, durata medie a sezonului de vegetatie este de 245-250 zile, cuprinsa in intervalul 15 martie-16 noiembrie, iar durata efectiva, caracterizata de temperaturi zilnice mai mari de 10sC, este de cca. 190 zile, respectiv intre 10 aprilie si 25 octombrie.
Durata mare a sezonului de vegetatie, precum si numarul mare al zilelor tropicale (36 zile cu temperaturi peste 30sC), rezulta din caracterele reliefului si climei si determina o buna dezvoltare a plantelor si o mare diversitate floristica.
Cantitatea de precipitatii ce revine perioadei de vegetatie este de 250-300mm, respectiv 60-70% din mediile anuale.
Este specifica zonei padurilor nemorale, la care se adauga specii migrate din stepa - silvostepa sau din etajul padurilor montane.
2.5.2.1 Fauna specifica vegetatiei zonale
Mamiferele specifice padurilor de stejar sunt: caprioara (Caprealus caprealus), soarecele gulerat (Apodemus tauricus), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica salbatica. La acestea se adauga specii venite din munte (veverita) sau din silvostepa (iepure, soarece, sobolan, bursuc, dihor, harciog).
Pasarile, mult mai numeroase, sunt reprezentate prin specii de padure ca: ciocarlia de padure (Zullul arborea pallida), gaita (Garrullus glandarius), porumbelul de scorbura (bolumba aenas), cucul (Cuculus canarus), gaia rosie (Milvus nilvus), turturica (Strepopelia turtur), ciocanitoarea de stejar, mierla (Turdus merula), pupaza (Upupa epaps).
La acestea se adauga:
Pasari de tufisuri: privighetoarea (Zuscinia sp), silvia (Sylvia. Sp), pitulicea (Phyllascapus callybita), fasa (Anthus triviolis)
Pasari de stepa: graurul (Sturnus vulgaris), lastunul (Riparia riparia), barza (Cieania alba), heretele alb (Circus macrourus), soarecele (Butea sp).
Pasari insectivore: ticleanul (Gitta europoea caesia), cojoaca (Certhia familiaris), ciocanitoarea (Dendrocopos sp), pitigoiul (Parus majar), turturica (Streptopelia turtur), porumbelul de scorbura (Columma aenas.
Reptilele sunt reprezentate prin: sarpele alb (Anguis fragilis), soparla de camp (Zacerta agilis agilics), gusterul (Zacerta viridis viridis), broasca testoasa de uscat (Tesuda hermani), batracieni (Rana dalmatiana).
Dintre insecte se intalnesc: croitorul (Cerambyx cerdo), omida stejarului (Zymantria dispar), inelarul (Malacosama meustria), gandacelul de frasin (Ziltia vesicatoria), cucuruza, radasca, furnici, libelule, fluturi, paienjeni.
Este alcatuita din specii variate, care isi cauta hrana in apa, la marginea apei sau duc viata amfibie, cu adaptari specifice.
La marginea apei traiesc mamifere acvatice ca vidra (Zutra lutra), nurca (Zutreda lutrada), viezurele (Meles meles), iar in zavoaie se intalnesc: vulpea, lupul, mistretul, iepurele.
Pasarile de balta cele mai des intalnite sunt berzele (Ciconia ciconia), ticleti (Carduelis carduelis), rate salbatice (Anas sp), lastunul de mal (Riparia riparia), pescarusul albastru, codobaura, iar inzavoaie apar: mierla si privighetori, cucul si pasari rapitoare ca gaia neagra (Milves migrans), codalbul (Haliacetus albicilla).
Apartine zonei mrenei (Barbus barbus) si cuprinde specii ca babusca (Rutilus carpatharssicus), platica (Abramis Brama danubii), sabiuta (Pelecus cultratus), porcusorul de nisip (Gabia Kessleri), scobarul (Chondrostoma nasus), cleanul (Genciscus cephalus), crapul (Ceprinus caprio), carasul (Carassius auratus gibelio), caracuda (Carassius carassius), rosioara (Scandinius ceruna).
Ca origine, aceste specii apartin complexelor faunistice: european reofil, dunarean, eurosiberian termofil si ponto-caspic potamofil.
Fauna acvatica mai cuprinde numeroase nevertebrate, precum: efemeroptere, trichoptere, lamelibranhiale, gasteropode, coleoptere, mematode, oligochete.
Importanta pentru procesele pedogenetice, cuprinde: ciuperci aerabe (Trichoderma lignarum), rame, diplopode, acarieni, larve, gasteropode (Gracilaria philigrama), paienjeni (Clubiana sp, Caelates sp.), caleoptere, miriapode (Allapaurapus sp., Euryparopus sp.).
Intensele modificari suferite de invelisul vegetal au determinat schimbari in habitatul animalelor, migrari, restrangerea sau marirea arealelor, reducerea efectivelor unor specii sau chiar disparitia altora.
Restrangerea suprafetelor de padure si inlocuirea acestora cu terenurile agricole au dus la retragerea faunei de padure spre nord, in etajul forestier din podis si avansarea dinspre sud a speciilor din stepa si silvostepa.
Astfel, lupul a disparut, iar alte animale precum vulpea, caprioara, iepurele, porcul mistret sunt si ele periclitate, la cauzele sus-mentionate adaugandu-se valoarea cinegetica a acestora.
Mamiferele rozatoare specifice vegetatiei ierboase si-au extins arealul in zona de padure, pe terenurile cultivate, dar existenta acestora este pusa in pericol de masurile impotriva daunatorilor aplicate.
Pasarile au trecut si ele prin aceleasi transformari: migrari, restrangerea efectivelor, disparitia unor specii sau periclitarea altora, precum cucuveaua.
Deversarile de ape menajere si industriale in Oltet si afluentii lui au modificat calitatea apelor acestora influentand negativ fauna acvatica.
Totalitatea actiunilor antropice asupra mediului natural, ca de exemplu defrisarile, amenajarea luncilor, poluarea prin deseuri menajere si industriale, au condus la reducerea resurselor de hrana si la modificari, uneori ireversibile, ale habitatelor animalelor, acestea fiind principalele cauze ale schimbarilor suferite de fauna.
Reprezinta unul dintre cei mai importanti factori pedogenetici, influentand procesele de formare a solului prin caracteristicile principalilor parametri climatici: temperatura, precipitatii si vant.
Clima actioneaza direct asupra formarii scoartei de alterare prin impunerea ritmului proceselor de dezagregare si alterare, care este direct proportional cu valorile temperaturii si precipitatiilor.
Influenta indirecta a climei se manifesta asupra: intensitatii proceselor pedogenetice, regimului hidric al solurilor si grosimii profilului de sol.
Pentru Valea Oltetului, clima este temperat-continentala, cu influente vestice, sud-vestice si estice.
Temperatura medie anuala este de 10,5°C in iulie, iar temperaturile lunare sunt de -3°C in ianuarie si 22,5°C in iulie, cu o amplitudine de 25°C.
Continentalismul termic se reflecta in trecerea scurta intre iarna si vara si un interval posibil de 220 zile fara inghet care se incadreaza intre 1-11 aprilie si 1 decembrie.
Precipitatiile medii anuale depasesc 500mm la Bals, dar coboara pans la 480mm la Vladuleni, datorita extinderii mari a suprafetelor acvatice. In regimul anual al precipitatiilor se inregistreaza doua maxime pluviometrice, mai-iunie, respectiv octombrie-noiembrie si doua minime - august-septembrie si februarie-martie.
Vanturile dominante au directii VNV-ESE si NE-SV si un regim neregulat, cu viteze medii de 3m/s/an si cca. 66 zile cu vant tare.
Aceste caracteristici climatice imprima un ritm rapid de desfasurare proceselor pedogenetice, cu formare, in general, de soluri profunde.
Procesul de humificare este relativ activ, determinand formarea unui orizont A ocric slab acid, cu un continut moderat de humus.
Valorile precipitatiilor imprima solului un regim hidric periodic percalativ, iar carbonatii sunt spalati la adancimi mai mari de 150m.
De asemenea, procesele de argilizare sunt active, datorita debazificarii solului, iar argila se acumuleaza in orizontul Bt, specific argiluvisolurilor.
Datorita cantitatii mai mari de precipitatii, dar si evolutiei mai indelungata a solurilor de pe terasele superioare ale Oltetului, se creaza conditii pentru eluvierea argilei pe profil si diferentierea unui orizont El eluviat, deasupra orizontului Bt, imbogatit cu argila.
Formarea solului brun-roscat este pusa pe seama influentelor submediteraneene (G.Murgoci, 1924) din trecut, cand, prin oxidarea fierului, a rezultat culoarea rosie caracteristica.
Acestea au caracter de soluri mostenite.
Vegetatia si fauna au rol determinant in pedogeneza, deoarece o scoarta de alterare se transforma in sol numai dupa ce a acumulat substante organice (humus), sub actiunea organismelor.
Vegetatia influenteaza formarea solului prin calitatea si cantitatea resturilor vegetale, care sunt descompuse de catre microorganisme.
Invelisul de soluri al vaii Oltetului s-a format sub vegetatie de padure de foioase, alcatuita din cer, garnita, stejar pedunculat, carpen, artar, frasin, tei si etaj arbustiv bogat, cu porumbar, corn, gherghinar, maces.
Sub padure se acumuleaza resturi organice slabe calitativ (sarace in baze si proteine si bogate in lignine si substante tamarete), greu de descompus de catre microflora, in care predomina ciupercile. In aceste conditii humificarea este lenta, iar mineralizarea slaba, la partea superioara a profilului de sol formandu-se un orizont A ocric slab acid, in care predomina acizii fulvici.
Aciditatea humusului favorizeaza migrarea pe profil a argilei si a oxizilor de fier si mangan si cresterea indicelui de diferentiere texturala.
Vegetatia lemnoasa influenteaza si repartitia humusului pe profil: acumularea in orizontul A, subtire si scaderea brusca in celelalte orizonturi.
Defrisarile executate in ultimele doua secole au determinat extinderea suprafetelor ocupate de culturile agricole si de pajistile secundare.
Sub vegetatia culturala se schimba conditiile de pedogeneza prin cresterea calitatii resturilor, marirea evaporatiei la suprafata solului si ridicarea nivelului freatic, care readuce carbonatii pe profil. Astfel, se intensifica bioacumularea si se acumuleaza humus de tip mull, iar reactia solului devine din slab-acida neutra. In aceste conditii, "in arealele in care padurea a fost defrisata, solurile brun-roscate se inchid la culoare, evoluand, credem, cu timpul catre cernoziomurile argiloiluviale" (T. Demeter, 1999, p120).
Acest proces de transformare a solului de padure determinat de inlocuirea vegetatiei arborescente si de alti factori, precum schimbarea conditiilor climatice, ridicarea nivelului apei freatice, activitate biologica intensa, poarta numele de progradare (Ielecz M.,1999).
Fauna din sol este reprezentata de insecte, viermi(rame), rozatoare (soareci, popandai, harciogi), cartite, etc. Acesta actioneaza prin: ingerarea de substante minerale si organice, amestecarea si transformarea lor; depunerea dejectiilor si resturilor organice; formarea de cavitati si canale; transportarea de material dintr-un loc in altul (pe orizontala si verticala); formarea unor agregate specifice (zoostructurare).
Se considera, in general, ca relieful are rol secundar in procesul de pedogeneza, influentand, prin inclinarea pantei si expozitia versantilor, umezirea si incalzirea inegala a suprafetei topografice.
Acest lucru se traduce prin: temperaturi mai ridicate in solurile formate pe versantii insoriti, ce implica procese fizico-chimice si biologice mai intense, precum si evapotranspiratie ridicata, fata de versantii umbriti, pe care temperaturile scad cu 1-2°C si umiditatea este mai mare.
In consecinta, rezulta un decalaj in repartitia etajelor pedologice si vegetale pe cele doua tipuri de versanti.
Pentru Valea Oltetului, dispunerea teraselor de o parte si de alta a luncii a determinat aranjarea in fasii longitudinale a solurilor, dupa cum urmeaza: protosoluri aluviale si soluri aluviale in lunca, soluri brun-roscate pe terasele intai si a doua, soluri brun-roscate luvice pe cea de-a treia, si soluri brune luvice pe ultima terasa.
Predominarea suprafetelor orizontale a determinat dezvoltarea solurilor profunde, cu proprietati bune, ce favorizeaza luarea acestora in cultura.
In cadrul luncii, pe treapta superioara, iesita de sub incidenta inundatiilor, s-au format, datorita proceselor de solificare mai avansate, cernoziomuri argiloiluviale, care in viitor, vor tinde sa evolueze spre solurile specifice teraselor.
Pe versantul drept al Oltetului, pe vaile torentiale afluente, apar soluri bune-en-mezobazice erodate asociate cu erodisolurile, conditionate de procesul de reintinerire continua, datorat eroziunii naturale, combinata cu eroziunea accelerata.
Erodisolurile asociate cu soluri bru-roscate erodate apar si pe fruntile teraselor a doua si a treia, unde pantele mai mari favorizeaza procesele de eroziune.
Materialul parental, prin unele proprietati ca: stare de afanare sau compactizare, alcatuire granulametrica, mineralogica si chimica, influenteaza caracteristicile solului: textura, structura, regimul hidric si termic si impune ritmul de desfasurare al proceselor pedogenetice.
In cadrul vaii Oltetului, rocile de solificare sunt reprezentate de loess si depozite loessoide pe terase si de aluviuni (maluri,nisipuri si pietrisuri marunte) in lunca.
Sunt roci slab consolidate si mobile, pe care se formeaza soluri profunde.
Depozitele loessoide, prin macroporozitate, continutul ridicat de argila si nisipuri fine si prezenta carbonatilor si a diferitilor compusi chimici, determina formarea de soluri bine dezvoltate si bogate in nutrienti.
Pe aluviunile din lunca se formeaza, in functie de gradul de solificare, protosoluri aluviale sau soluri aluviale, afectate periodic de revarsari.
Prezenta, in alcatuirea materialului parental, a argilelor gonflante, tristratificate, de tipul montmarilanitului, a condus la dezvoltarea vertisolurilor, pe dealurile Chilii si Muierii.
In aceste soluri, in perioadele secetoase, argila se contracta si apar crapaturi, iar in perioadele umede argila isi mareste volumul, agregatele structurale se rasucesc si aluneca unele pe altele, iar la suprafata se produc ondulari.
Apa are un rol foarte important in sol, atat in derularea proceselor pedogenetice (eluviere-iluviere, gleizare-pseudogleizare, salinizare-alcalizare), cat si in stabilirea fertiliatii, deoarece dizolva elementele nutritive care sunt preluate de plante din solutia solului.
Apa freatica influenteaza profilul de sol numai daca se afla la adancimi mai mici de 5m. Sub acest nivel, solul este neafectat, precum se intampla pe terasele Oltetului, unde nivelul piezometric atinge 5m doar pe terasa inferioara.
Pe treapta superioara a luncii, unde apele freatice se afla la adancimi de 2-5m, se dezvolta soluri freatic-umede, afectate de gleizare. Acestea prezinta in adancime un orizont gleic, cu culori vinetii datorate proceselor de reducere, si pete roscate, produse prin oxidarea fierului, in regim aerob.
Pe treapta inferioara a luncii, unde nivelul freatic se afla mai sus de 2m adancime, apar soluri aluviale hidromorfe, in profilul carora, deasupra orizontului gleic, se dezvolta un orizont cu caractere de oxi-reducere (pete roscate si vinetii).
Datorita lucrarilor de drenare aplicate in lunca, dar si a texturii predominant nisipate a solurilor aluviale, procesele de gleizare au amploare redusa.
Apa stagnanta se acumuleaza, in general, pe suprafete orizontale, din precipitatii sau scurgeri de pe versanti, in conditiile prezentei unui orizont impermeabil, si determina manifestarea proceselor de pseudogleizare in partea superioara a profilului de sol.
Pentru valea Oltetului, aceste conditii se indeplinesc in special pe terase, in jumatatea nordica a arealului, unde precipitatiile sunt mai bogate, iar solurile prezinta orizont Bt impermeabil.
Procesele de pseudogleizare, manifestate in special primavara si la inceputul verii, asociaza orizonturilor superioare A, El si Bt pete de oxidare, roscate si vinetii.
Pentru invelisul de sol al vaii Oltetului, apa a influentat desfasurarea proceselor pedogenetice prin cantitatea mai mare a precipitatiilor care a determinat spalarea in adancime a carbonatilor si manifestarea proceselor de argilo-luviere. Intensitatea acestor procese depinde si de varsta solurilor, care este impusa de aceea a teraselor. Astfel, pe terasele inferioare, mai tinere, se dezvolta soluri brun-roscate, slab diferentiate textural, iar pe terasele superioare apar soluri brun-roscate luvice si brune-luvice, cu grad mai mare de diferentiere texturala, impus de desfasurarea intensa a proceselor de argilo-iluviere si aparitia orizontului eluvial El.
Timpul prezinta importanta in formarea solurilor, considerat ca durata de manifestare a actiunii factorilor pedogenetici in functie de care se stabileste varsta solurilor.
Varsta solurilor este conditionata de varsta reliefului, insa corelarea directa a acestora se poate realiza numai in aceleasi conditii climatice si fara aport de materiale.
Pentru solurile de pe valea Oltetului, pedogeneza a inceput dupa taierea teraselor si incetarea acumularilor depozitelor loessoide, respectiv din pleistocen mediu pentru terasa superioara si pana astazi, pentru lunca. Aceste procese nu au fost continue in timp, ci au fost intrerupte de sedimentari ulterioare.
Dupa varsta, se diferentiaza:
soluri actuale, dezvoltate in actualele conditii climatice, dupa ultima glaciatiune, cu ciclu scurt de evolutie, care apar in lunca Oltetului, iar pedogeneza lor este periodic intrerupta de revarsari, respectiv solurile aluviale si protosolurile aluviale;
soluri mostenite, formate in alte conditii decat cele actuale, utilizate, in prezent, de vegetatie. Este cazul solurilor brun-roscate, dezvoltate in climat mediteranean, care isi pastreaza caracterele sub vegetatia naturala, dar preluate in cultura terid sa se transforme in cernoziomuri argiloiluviale, si a vertisolurilor, care in actualele conditii vor evolua spre argiluvisoluri cu orizont B inchis;
solurile fosile, vechi, formate in alte conditii climatice, acoperite de alte materiale si neutilizate de vegetatie, care sunt intercalate intre orizonturile de depozite loessoide. Acestea s-au format in peroioadele interglaciare si au fost acoperite in cele glaciare (vezi capitolul de geologie).
De asemenea, aparitia solurilor brune-en-mezobazice este conditionata de reintinerirea continua datorita eroziunii naturale si de varsta relativ scurta.
Influenta antropica asupra invelisului de soluri al vaii Oltetului se manifesta prin urmatoarele actiuni:
inlocuirea vegetatiei naturale de padure cu pajisti secundare si culturi agricole, la care se adauga executarea lucrarilor agricole;
introducerea in sol a pesticidelor, ingrasamintelor si amendamentelor;
lucrari de desecare, drenaj si irigare.
Aceste interventii introduc modificari pozitive sau negative aupra proprietatilor solurilor, in special asupra fertilitatii.
Defrisarile masive efectuate pe valea Oltetului in ultimele doua secole si inlocuirea padurii cu pajisti secundare si terenuri agricole au avut urmatoarele consecinte: umezirea uniforma pe profil, cresterea ph-ului si a gradului de saturatie in baze, intensificaera bioacumularii si imbogatirea in humus a orizontului A, care devine mai afanat si mai bine structurat.
Aceste efecte sunt mai importante pentru soluri brun-roscate care, in timp, tind sa se transforme in cernoziomuri argiluviale (T. Demeter, 1999).
Lucrarile agricole efectuate necorespunzator pe terenuri inclinate (fruntile teraselor) au declansat eroziunea accelerata care a dus la indepartarea partiala sau totala a orizontului A, bioacumulativ si, deci, la aparitia erodisolurilor, asociate cu subtipuri erodate ale solurilor brun-roscate si brune en-mezobazice.
In cadrul luncii, lucrarile de drenaj efectuate au condus la adancimea nivelului apei freatice si la scaderea influentei acesteia pe profil, deci la reducerea intensitatii proceselor de gleizare.
De asemenea construirea lacului de acumulare Olari pe paraul Barlui, a determinat cresterea umiditatii aerului si solului din vecinatatea acestuia.
Pedogeografic, valea Oltetului in aval de Bals se incadreaza in arealul solului brun-roscat, dar conditiile de mediu au determinat aparitia si a altor tipuri de sol. (fig.32)
Conform sistemului roman de clasificare a solurilor, elaborat de ICPA (1980), invelisul de soluri al vaii Oltetului cuprinde:
Aceasta clasa cuprinde solurile al caror caracter de diagnostic este dat de orizontul Amolic (Am) de culori inchise, respectiv crome si valori mai mici decat 3,5 in stare umeda si mai mici decat 5,5 in stare uscata, cu un continut de humus cuprins intre 1 si 20%, cu structura glomerulara, grauntoasa sau poliedrica mica, grad de saturatie in baze mai mari de 5,5% si grosimi de cel putin 20cm.
De asemenea, orizontul subiacent (A/C sau B) trebuie sa aiba culori de orizont molic cel putin in partea superioara.
Clasa malisoluri include: solul balan, cernoziomul, cernoziomul cambic, cernoziomul argiloiluvial, solul cernoziomoid, solul cenusiu, rendzina si pseudorendzina.
Dintre acestea, in cadrul vaii Oltetului apare cernoziomul argiloiluvial.
Cernoziomurile argiloiluviale sunt soluri cu orizont A molic cu crome mai mici decat 2 si orizont B argiloiluvial (Bt) avand cel putin in partea superioara valori si crome mai mici decat 3,5 la materialul in stare umeda si mai mici decat 5,5 in stare uscata, atat pe fete cat si in interiorul agregatelor structurale (M. Geanana, T. Demeter, I.Ochiu, 2001, p. 120).
Acestea apar in lunca inalta a Oltetului, in doua areale, la est de Bals si la nord de Osica de Jos.
Conditiile de formare sunt urmatoarele:
temperaturi medii anuale peste 10°C, precipitatii de 500mm, iar evapotranspiratia depaseste putin cantitatea de precipitatii;
material parental alcatuit din nisipuri si pietrisuri aluviale;
microrelief reprezentat prin treapta superioara a luncii afectata doar accidental de inundatii si revarsari;
vegetatia naturala, formata din pajisti si in prezent a fost inlocuita de culturile agricole.
aparitia acestora este conditionata de varsta relativ recenta, iar pe viitor ele vor tinde sa evolueze spre solurile specifice teraselor, spre brun-roscate.
In aceste conditii, humificarea este activa si datorita cresterii ponderii acizilor fulvici, se formeaza un orizont A molic slab acid. De asemenea, se formeaza procesul de argilizare, iar argila disperseaza usor, migrand si acumulandu-se in orizontul Bt. In cazul acestuia, agregatele structurale sunt imbracate de pelicule de argila.
Carbonatii sunt levigati si acumulati in adancime, in orizontul C calcic (Cca), situat intre 120-150m.
Formula de profil a cernoziomurilor argiloiluviale este Am-Bt-Cca/C, in care:
Am are grosime de 30-40cm, culori brun-negricioase, este bogat in humus, bine structurat si permeabil;
Bt are grosimi de 80-120cm, culoare bruna inchisa, textura fina si structura prismatica slab exprimata;
Cca are culori galbui-albicioase si concretiuni de CaCO3;
C reprezinta roca mama, alcatuita din depozite aluviale: nisipuri, pietrisuri si maluri.
Proprietatile acestor soluri sunt: grosime morfologica mare, peste 150-200cm, slaba-moderata diferentiere texturala, aciditate slaba, continut ridicat in baze de schimb si grad mare de saturatie in baze.
Aceste caracteristici le asigura o buna fertilitate, ce poate fi sporita prin aplicare de ingrasaminte organice si minerale si irigatii.
In prezent, cernoziomurile argiloiluviale sunt utilizate in agricultura, fiind cultivate cu cereale, floarea-soarelui si chiar legume.
Datorita situarii nivelului freatic intre 2 si 5 m, poate aparea subtipul gleizat, caracterizat prin prezenta petelor de oxi-reducere, asociate orizonturilor Bt si Cca.
Criteriul de diagnostic al acestei clase este orizontul Bt imbogatit in argila migrata, care formeaza pelicule pe fetele verticale si orizontale ale agregatelor structurale.
Acest orizont poate aparea si la soluri apartinand altor clase, dar cu caractere mai slab dezvoltate.
Clasa argiluvisoluri cuprinde solurile: brun-roscat, brun-argiloiluvial, brun-roscat luvic, brun-luvic, luvisol albic si planosol. Dintre acestea, in arealul studiat, sunt prezente solurile brun-roscat, brun-roscat luvic si brun luvic.
Solurile brun-roscate se caracterizeaza prin prezenta orizontului Bt, cu nuante roscate (7,5 YR) in partea inferioara sau sub forma de pete pe cel putin 50% din volum, atat in interior cat si pe fetele agregatelor structurale. Acest sol a fost denumit si descris de Gh. Munteanu - Murgoci (1911-1924).
Pe valea Oltetului, solul brun-roscat apare pe partea stanga, pe podurile primelor doua terase, iar pe partea dreapta pe terasa a treia. Pe terenurile inclinate se asociaza cu eredisolurile.
Conditiile de formare sunt legate de relieful de terase, de formatiunile aluviale (nisipuri , pietrisuri) si de evolutia sub vegetatie de padure de foioase(stejar si amestec).
In prezent, vegetatia naturala a fost inlocuita cu terenuri agricole, iar existenta solului brun-roscat demonstreaza extinderea larga a padurilor in trecut.
In aceste conditii, bioacumularea este mai slaba decat la cernoziomuri, datorita mineralizarii accentuate a materiei organice. De asemenea, procesele de alterare si argilizare sunt intense si se formeaza minerale argiloase si hidroxizi ferici care precipita in loc sau migreaza spre baza profilului. Carbonatii sunt spalati la adancimi mai mari de 130cm.
In perioadele ploioase, excesul temporar de umiditate se instaleaza deasupra orizontului Bt, determina manifestarea proceselor pseudogleizare-reducere in perioadele umede si oxidante in cele uscate - si aparitia, pe profil, a petelor cenusii-vinetii si ruginii. Aceste procese au intensitate redusa. Culoarea roscata a solului este pusa pe seama influentelor submediteraneene (G. Murgoci, 1924, Chirita C., 1955) din trecut, cand in perioada uscata a anului, hidroxizii de fier se deshitrateaza partial.
Formula de profil a solului brun-roscat este Ao-Bt-Cca-C.
Orizontul A ocric este mai subtire, net sarac in humus si are culori mai deschise decat A molic.
Orizontul B argiloiluvial Bt are
nuante roscate, grosime foarte mare
(100-150cm) si structura prismatica, cu pelicule de argila pe
fetele agregatelor structurale.
Orizontul C carbonatoiluvial (Cca) are limita superioara la peste 150cm adancime si cuprinde pete si concretiuni de CaCo3.
Principalele proprietati ale acestor soluri sunt: textura luto-argiloasa, structura bine exprimata cu orizonturile superioare, permeabilitate moderata, continut destul de ridicat in humus si reactie slab acida.
Datorita indepartarii vegetatiei forestiere si inlocuirii ei cu cea ierboasa si cultivata, procesul de bioacumulare se intensifica si orizontul Ao devine A molic, ducand la aparitia subtipului molic.
Un alt subtip ce ocupa areale extinse este solul brun-roscat erodat, asociat cu erodisolurile, ce se datoreaza indepartarii partiale sau totale a orizontului superior, prin eroziunea pe terenurile in panta.
Solurile brun-roscate au fertilitate ridicata pentru padurile de stejar si amestec, iar pentru utilizarea in agricultura necesita masuri de ameliorare hidrofizica si aplicarea de ingrasaminte organice si minerale.
Solurile brun-roscate luvice au ca diagnostic orizonturile El si Bt, ultimul cu nuante roscate ruginii (7,5 Yr) iar partea inferioara sau cel putin in pete pe 50% din partea superioara a orizontului, atat pe fete cat si in interiorul agregatelor structurale.
Apar in arealul solului brun-roscat, numai pe partea stanga a vaii Oltetului, pe terasa a treia, conditiile de formare fiind asemanatoare. Diferentele sunt date de drenajul deficitar (pe suprafata terasei nu s-a dezvoltat o retea hidrografica), de evolutia indelungata sub padure si de varsta mai mare a terasei fata de cele inferioare pe care apare solul brun-roscat (fig.32 ).
In aceste conditii, umiditatea creste incetinindu-se dezvoltarea substantelor organice si accelerandu-se levigarea, ceea ce duce la cresterea aciditatii.
Procesele de argilizare si de iluviere a argilei sunt mai intense, ducand la o imbogatire a orizontului superior in silice reziduala si la separarea unui orizont eluvial luvic (El), saracit in argila.
Datorita aportului de argila din partea superioara a profilului de sol, orizontul Bt devine mai compact, iar indicele de diferentiere texturala creste pana la 1,5-1,7.
Carbonatii sunt spalati la adancimi mai mari de 150cm. Formula de profil este Ao-El-Bt-Cca sau C, iar grosimea morfologica este de 150-200cm.
Spre deosebire de solul brun-roscat orizontul A acric (Ao) este mai subtire (15-25cm), ponderat umifer, apare E luvic (10-20cm) imbogatit rezidual in silice, iar carbonatii sunt levigati la adancimi mai mari.
De asemenea, se accentueaza deformarea terenului pe profil, creste aciditatea, iar gradul de saturatie in baza scade pana la 50%.
Prezinta subtipul pseudogleizat, datorat manifestarii proceselor de oxi-reducere in conditiile cresterii umiditatii si stagnarii periodice a apei la suprafata profilului de sol.
Solurile brun-luvice reprezinta unele din cele mai avansate studii ale argiluvisolurilor, avand ca orizonturi diagnostice El si Bt si culori brune-galbui (10 Yr) in interiorul agregatelor structurale sau 50% din suprafata orizontului Bt.
In cadrul vaii Oltetului, ocupa podul terasei superioare de partea dreapta a vaii, arealul lor fiind intrerupt de vaile torentiale ce fragmenteaza terasa si pe care apar soluri brune cu mezobazice (fig 32 ).
Conditiile de formare sunt date de precipitatiile usor mai ridicate (peste 600mm ) de drenajul slab si evolutia indelungata sub vegetatie de padure (stejar si amestec). Materialul parental este constituit din depozite loessoide remaniate.
In aceste conditii unificarea este slab moderata acida, iar levigarea argilei este accentuata, diferentiindu-se un orizont eluvial, E luvic (El) si unul imbogatit in argila Bt.
Culoarea brun galbuie se datoreaza acumularii pe profil a oxizilor ferici de tipul limonitului si goetitului.
Datorita umiditatii mai mari si regimului percolativ, carbonatii de calciu sunt indepartati de pe profil.
Solul brun luvic are urmatoarea succesiune de orizonturi: Ao-El-Bt-C, in care orizontul Ao este slab moderat humic, culoarea brun cenusie si grosimi de 15-25cm este relativ bine structurat, El are grosime de 10-20cm, nuante galbui, este slab structurat si are textura mai grosiera decat orizontul subadiacent, Bt are grosime de 60-80cm, este compact, moderat sau greu permeabil, si are structura poliedrica sau prismatica bine exprimata.
Datorita regimului aerohidric nefavorabil se pot manifesta procese de pseudogleizare, in special in arealele ocupate cu vegetatie de padure, ducand la aparitia subtipului pseudogleizat.
De asemenea, in nordul arealului solului brun-luvic, apare sub tipul vertic, dezvoltat din vertisoluri si caracterizat prin procent ridicat de argila (peste 50%) in Bt, proprietati vertice, fete oblice de alunecare, crapaturi largi in perioada uscata si culori mai inchise.
Solurile brun luvice au productivitate buna pentru vegetatie forestiera, iar pentru culturile agricole necesita amendamente calcice si aplicarea de ingrasaminte.
Aceasta clasa cuprinde soluri care au ca diagnostic prezenta orizontului B cambic (Bv) cu grad de saturatie in baze mai mari de 55% iar culori cu valori si crome mai mari de 3,5 in stare umeda cel putin interiorul agregatelor structurale.
Aparitia cambisolurilor este conditionata de procesul de intinerire continua desfasurat pe suprafetele inclinate si datorat eroziunii, care impiedica evolutia solurilor.
In aceasta situatie, argila rezulta prin procese de alterare, se acumuleaza in locul formarii, in orizontul B cambic.
Solurile care apartin acestei clase sunt: soluri brun eu-mezobazic, solul rosu si solul brun-acid. Ele sunt delimitate prin gradul de saturatie in baze si culoare.
Solurile brune eu-mezobazice au grad de saturatie in baze de 55% si orizont B cambic cu nuante galbui (5 Yr) si mai galben cel putin in pete pe mai mult de 50% din volumul orizontului. Ele apar pe versantul drept al vaii Oltetului, pe vaile torentiale ce formeaza terasa superioara (fig 32 ).
Conditiile de formare sunt redate de materialul parental bogat in minerale, usor alterabil si elemente bazice, de drenaj bun si de vegetatie de padure.
Datorita predominarii elementelor bazice, procesul de argiloiluviere este incetinit iar mineralele argiloase rezultate din alterarea substratului se acumuleaza in sit, formand orizontul Bv.
In aceste conditii, indicele de diferentiere texturala are valori reduse (<=1,2).
Solurile brune eu-mezobazice sunt profunde, bine structurate si afanate, permeabile si cu aerisire normala.
2.6.2.2 Solurile nezonale
2.6.2.2.1 Clasa solurilor hidromorfe
Aceasta clasa cuprinde soluri intrazonale a caror evolutie este conditionata de excesul periodic sau permanent de apa provenita din panza freatica , precipitatii, scurgeri de pe versant sau izvoare de coasta.
In timpul perioadelor cu exces de umiditate , intr-un regim anaerob are loc reducerea si solubilizarea sarurilor de mangan si fier , iar solul capata nuante cenusii uniforme sau pete cenusiu vinetii.
In perioadele secetoase are loc reoxidarea fierului si manganului ce precipita pe profil si determina aparitia petelor ruginii si a concretiunilor ferimanganice.
In urma acestor procese se formeaza orizonturile gleice de reducere (Gr) si oxidoreducere (Go) si orizontul pseudogleic (W) , diagnostice pentru clasa solurilor hidromorfe.
Solurile ce apartin acestei clase sunt: lacovisti , solul gleic , solul negru clinohidromorf si solul pseudogleic.Acestea se deosebesc prin sursa diferita a umiditatii (apa fretica sau precipitatii ) si prin intensitatea cu care se manifesta procesele de hidromorfism .
Lacovistea este un sol hidromorf determinat de excesul de apa provenit din nivelul freatic situat la adancimi mai mici de 2 m ,ce are diagnostice orizonturile Gr , cu limita superioara situata intre 50 si 125 cm. Adancime ,Amolic cu crome egale cu 2 in stare umeda , si Ago, avand cel putin in partea superioara culori cu valori si crome mai mici de 3,5 in stare umeda.
Pe valea Oltetului lacovistea are extindere redusa, limitata la un areal situat in perimetrul satului Osica de Jos la contactul luncii cu terasa (fig. 32 ).
Procesele dominante sunt cele de gleizare cu formarea unui orizont Gr situat intre 50-125cm.si a unui orizont Go de oscilare a nivelului freatic in care alterneaza procesele de reducere si oxidare.Datorita vegetatiei hidrofile bogate humificarea este activa rezultand cantitati mari de humus de tip mull hidromorf.
In functie de alcatuirea mineralogica a materialului parental carbonatii pot aparea pe intreg profilul sau numai in baza. Formula de profil este de tipul Am-Ago-Gr.
2.6.2.2.2 Clasa vertisoluri
Cuprinde solurile ce au drept criteriu diagnostic prezenta orizontului vertic (y) caracterizat prin :continut de 30-50 % argile gonflabile (isi maresc volumul prin umezire ) , fete de alunecare oblice, agregate structurale mari cu colturi si muchii ascutite si crapaturi mai largi de 1 cm. Pe o distanta de cel putin 50 cm. De la suprafata sau la o adancime situata intre 25 - 100 cm.Orizontul vertic se poate asocia cu orizonturile A,B sau C (Ay,By sau Cy).
Vertisolul este singurul sol incadrat in aceasta clasa. El apare numai pe partea dreapta a vaii pe portiunile mai inalte ale terasei a -IV-a ce poarta denumirea de dealuri (Dl Chilii si Muierii , fig. 32 )
Dupa M. Parichi si I. Seceleanu (1989) vertisolurile au trecut printr-o faza inaintata de hidromorfism, realizandu-se ca lacovisti pe o campie submersa care s-a ridicat la inceputul cuaternarului , respectiv Campia Olteniei .Ulterior ridicarii a inceput formarea retelei hidrografice si drenarea teritoriului , iar clima si vegetatia au suferit modificari prin cresterea continentalismului si inlocuirea padurilor de sleau cu cele de cvercinee.In aceste conditii vertisolurile tind sa se transforme in argiluvisoluri cu orizont Bt inchis (bogat in humus ), directia de evolutie fiind : lacoviste-vertisol-sol brun argiloiluvial -luvisol albic.
Prezenta, in alcatuirea materialului parental , a unui procent de 30-50% de argila cu retea tristratificata , gonflanta a determinat manifestarea unor procese caracteristice.
Astfel in perioadele uscate argila se contracta , formand crapaturi largi , ce se pot umple cu material cazut din orizonturile superioare, imbogatind orizontul Bt in humus si uniformizand culoarea intregului profil.
In perioadele cu exces de umiditate argila isi mareste volumul creandu-se presiuni laterale ce provoaca alunecarea si rasturnarea agrgatelor sructurale si aparitia oglinzilor de alunecare , iar la suprafata terenul capata aspect ondulat.Procesele de humificare pot avea intensitati diferite .
Formula de profil este de tipul Ay-By-C.
Cantitatea mare de argila din sol determina un regim aerohidric nefavorabil si un grad slab de diferentiere texturala.
2.6.2.2.3 Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate
Aceasta clasa cuprinde mai multe tipuri de soluri :
Soluri aflate in stadiu incipient de evolutie, cu profil scurt alcatuit din orizonturi de bioacumulare, incomplet dezvoltat, urmat de roca parentala : litosol, regosol, psamosol , protosol aluvial si sol aluvial ;
Soluri cu orizontul superior indepartat prin eroziune sau decopertare : erodisoluri ;
Soluri a caror asezare naturala a fost deranjata prin lucrari mecanice : solurio desfundate ;
Depozite de diferite materiale (seril de mina , deseuri ceramice) transportate si depozitate de om : protosolurile antropice ;
Soluri formate pe materile coluviale acumulate pe versanti sau la baza lor : coluvisoluri.
Dintre acestea, pe valea Oltetului apar protosolurile aluviale si solurile aluviale.
Protosolurile aluviale sunt soluri neevoluate cu orizont A ocric slab exprimat , cu grosime sub 20 cm., urmat de materialul parental format din depozite aluviale recente cu grosimi de cel putin 50 cm.
Se intalneste pe toata lungimea cursului Oltetului in zonele joase din lunca expuse frecvent revarsarilor(fig. 32).Din aceasta cauza solificarea este intrerupta periodic prin depunerea unui nou strat de aluviuni , iar profilul solului capata stratificatie litogena , datorita suprapunerii aluviunilor cu texturi si culori diferite.
Humificarea este slaba, intre revarsari acumulandu-se cantitati variate de substante organice in diferite stadii de descompunere.La baza profilului se pot manifesta procese de gleizare.
Formula de profil este de tipul Ao-C.
Solurile aluviale se deosebesc de protosolurile aluviale prin grosimea mai mare de 20 cm. a orizontului A ocric si prin procesul mai inaintat de solificare.
Se formeaza tot in lunca, dar pe suprafetele mai inalte , supuse mai rar revarsarilor, extensiunea lor fiind maxima in zona confluentei cu Oltul (fig. 32 ).In consecinta humificarea este mai activa, incepe sa se formeze structura si apar chiar si manifestari slabe de gleizare.
Formula de profil este tot de tipul Ao-C.
Solurile aluviale pot avea texturi diferite, iar in functie de alcatuirea materialului parental pot prezenta carbonati de calciu de la suprafata profilului sau numai in baza.
Conceptul de pedodiversitate se refera atat la modul de formare a solurilor (diversitate genetica), cat si la modelele diferite de dispunere a lor in teritoriu (diversitate spatiala).
Valorile acestor indici se calculeaza pe baza hartii solurilor la scara 1:200000 (fig. 32 ). (T. Demeter, M. Geanana, 2001)
Analizeaza solurile din punct de vedere al genezei, iar valorile indicilor exprima gradul de evolutie al invelisului de sol.
Reprezinta numarul unitatilor de sol dintr-un teritoriu, iar pentru valea Oltului in aval de Bals este egal cu 9. (fig.32 )
Se constata, de asemenea, ca pe versantul drept al vaii variabilitatea este mai mare, aici aparand toate tipurile de sol specifice vaii Oltetului, in timp ce pe versantul stang variabilitatea este de 5, respectiv cermoziom argilailuvial, brun-roscat, brun-roscat luvic, protosol aluvial si aluvial.
Aceasta situatie se datoreaza varstei mai mari a reliefului versantului drept si fragmentarii mai accentuate a acestuia, care au impus o mai mare variabilitate invelisului de sol.
Exprima participarea
procentuala a unitatilor de sol si se calculeaza prin
raportarea suprafetei unui areal de sol la suprafata totala,
dupa formula Ps=
.100.
Pentru valea Oltetului, ponderea cea mai mare o detin protosolurile antropice si solurile aluviale, ce insumeaza 38,5% iar cea mai mica lacovistea, cu 0,1%. Pe clase de soluri, cel mai bine reprezentate sunt argiluvisolurile, cu 43,8% (tabel nr. 35 si fig. 34 ).
Tab. 34 Ponderea solurilor
|
Tip |
CI |
BR |
RP |
BP |
BM |
LC |
VR |
AA |
SA |
|
S (km2) | |||||||||
Reprezinta raportul dintre suprafata ocupata sau participarea procentuala a solurilor nezonale si zonale.
Itp=
In categoria solurilor nezonale intra cele a caror formare este determinata de conditiile locale (roca, exces de umiditate, panta varsta), precum vertisolurile, lacovistea, protosolurile si solurile aluviale, iar solurile zonale sunt determinate bioclimatic.
Valoarea de referinta a indicelui topopedogeografic este 1, sub care dominante sunt solurile zonale, iar peste cele nezonale.
Pentru invelisul de sol al vaii Oltetului, Itp=0,26, deci dominante sunt solurile zonale.
Exprima de distributie in spatiu a solurilor, prin analizarea marimii, formei, pozitiei si numarului arealelor lor. Aceasta distributie este influentata de factorii pedogenetici.
Se exprima prin suprafata, iar pentru valea
Oltetului cea mai mare marime o au solurile aluviale, cu 48km
, urmate de solurile brun-roscate, brune luvice si
protosolurile antropice cu peste 30km, in timp ce, la polul opus se situeaza
lacovistea, cu 0,4km (tabel nr. 35 ).
Se calculeaza prin raportarea sumei suprafetelor
fiecarui areal de sol la numarul lor, dupa formula Sn=
,
care, pentru valea Oltetului este egala cu 11,3km, ceea ce inseamna ca factorii pedogenetici nu au
variat foarte mult. In cadrul vaii deosebiri intre cei doi
versanti, pe cel drept fiind o mai mare varietate de soluri si o mai
mare fragmentare.
Si dupa acest indicator se diferentiaza cei doi versanti ai vaii Oltetului, in sensul ca pe cel stang arealele se dispun in benzi, preluand succesiunea treptelor de relief, in timp ce pe versantul drept arealele sunt dentritice, asemenea retelei hidrografice terentiale. (fig. 32 )
De asemenea, pe cea mai mare parte din suprafata luncii, precum si pe terasele de pe stanga raului arealele sunt compacte (monolite), iar pe partea dreapta a Oltetului acestea sunt ciuruite (perforate).
Se calculeaza prin raportarea
numarului de areale de sol la suprafata totala, dupa
formula Ic=
si exprima mozaicarea, varietatea
invelisului de sol.
Pentru valea Oltetului, valoarea indicelui de complexitate este egala cu 0,04, ceea ce indica o complexitate redusa .
Acest lucru se datoreaza uniformitatii pe suprafete mari a conditiilor de formare a solurilor.
"Notiunea de degradare a solurilor, in sensul de deteriorare, de pierdere a calitatilor, implica reducerea capacitatii de productie a acestora, deci a fertilitatii lor, prin schimbarea proprietatilor fizice, chimice si biologice". (T. Demeter, 1999, pag. 137).
Aceste procese sunt cauzate de activitatea umana si au ca efect perturbarea echilibrului ecologic al unui teritoriu.
Cunoasterea tipurilor si a intensitatii proceselor de degradare este necesara in vederea stabilirii masurilor de ameliorare a fertilitatii si de crestere a productivitatii vegetale.
Factorii cauzatori ai degradarii solurilor sunt: despadurirea, suprapasunatul, supraexploatarea covorului vegetal, activitatile agricole si activitatile bioindustriale.
Despaduririle pe valea Oltetului in secolele trecute au determinat reducerea efectiva a suprafetelor ocupate cu padure, cu efecte importante asupra stabilitatii versantilor. Intensificarea actiunii ploilor torentiale pe pantele despadurite a dus la pierderea unor cantitati importante de sol si la aparitia erodisolurilor, asociate solurilor brun-roscate si brune eu-mezobazice.
Activitatile agricole, prin tehnologiile necorespunzator aplicate, duc la distrugerea structurii solului, la intensificarea eroziunii si la compactarea si intarirea solului, iar prin aplicarea de ingrasaminte si pesticide in exces determina degradarea chimica a solului, prin acidifiere si poluare.
Despadurirea si activitatile agricole sunt cauzele cele mai importante ale degradarii solurilor in cadrul vaii Oltetului.
Ceilalti factori, prin extinderea lor limitata, au o pondere redusa.
Tipurile de degradare a solului sunt urmatoarele (T. Demeter, 1999):
degradare prin dislocare sau acoperire, cu subtipurile: eroziune prin apa, eroziune prin vant, deplasari de mase de teren, excavatii, acoperire cu sedimente, acoperire cu halde;
degradare fizica: compactare, crusta si intarirea masei solului; exces de umiditate, subsidenta;
degradarea chimica: acidifiere, salinizare/alcalizare, pierdere de nutrienti, poluare.
In continuare, se vor prezenta tipurile de degradare prezente pe valea Oltetului in aval de Bals (fig.35 ).
Este cauzata de apa din precipitatii si se manifesta prin picaturi si scurgere in suprafata, iar dupa impact, poate fi eroziune de suprafata si eroziune in adancime.
Principalii factori ce influenteaza eroziunea prin apa sunt caracteristicile suprafetei topografice (lungimea, forma, inclinarea si expozitia versantilor) si precipitatiile atmosferice (prin ploile torentiale si zapada in timpul topirii), la care se adauga proprietatile solului (textura, structura), litalogia (depozite loessaide friabile), vegetatia naturala si cultivata si activitatea antropica.
Picaturile de ploaie incarcate cu energie cinetica determina prin cadere, dislocarea partii superioare a solului, provocand eroziunea in suprafata. Efectele sunt conditionate de dimensiunile si viteza picaturilor si de durata si intensitatea ploii.
Topirea zapezii determina eroziunea daca solul este deja saturat cu apa sau este saturat in profunzime.
In cadrul vaii Oltetului, conditii pentru manifestarea eroziunii prin apa se indeplinesc mai ales pe versantul drept, unde altitudinile mai mari, pantele mai accentuate si despaduririle timpurii au determinat concentrarea scurgerii in suprafata si aparitia vailor torentiale.
Efectele eroziunii se resfrang asupra solurilor prin indepartarea totala sau partiala a orizontului humifer si aparitia subtipurilor erodate in diferite grade (brun-roscate slab erodate, brune eu-mezobazice moderat erodate), asociate cu erodisolurile.
Pe versantul stang, suprafetele afectate de eroziunea prin apa sunt reduse si sunt reprezentate de functiile teraselor, unele manifesta doar eroziune de suprafata dispersata.
Este mai putin intensa decat eroziunea prin apa, avand efecte reduse.
Factorii ce influenteaza acest tip de eroziune sunt vantul (prin intensitate, directie, viteza si durata ), relieful (prin expozitie, gradul de neuniformitate) si solul (textura, umiditatea).
Pe valea Oltetului vantul actioneaza mai ales in sezonul cald, iar directiile dominante sunt este si vest.
Eroziunea eoliana este mai intensa in perioadele secetoase si afecteaza solurile carora le-a fost distrusa structura prin lucrari agricole si care nu sunt protejate de vegetatie.
Datorita, in primul rand, texturii argiloase a solurilor dezvoltate de terase, pierderile de material suferite de acestea sunt foarte mici.
In lunca, in schimb, predominarea texturii usoare (nisipoase) a determinat intensificarea eroziunii.
Eroziunea prin apa si vant afecteaza principala proprietate a solurilor, fertilitatea prin indepartarea orizontului humifer, pe de o parte, si acoperirea altor soluri, si impiedica efectuarea lucrarilor agricole datorita deformarii suprafetei terenului.
Din gama acestora, in cadrul vaii Oltetului se creaza conditii pentru producerea prabusirilor, in sectoarele de mal inalt, abrupt si mai ales pe fruntea terasei superioare care prezinta denivelari de cca 40 m fata de nivelul luncii.
Din cauza faptului ca in sectoarele cu risc de prabusire nu se iau masuri pentru stabilizarea terenului, pierderile de sol sunt importante.
Aceste procese sunt favorizate de distrugerea structurii solului prin executarea necorespunzatoare a lucrarilor agricole (araturi efectuate la umiditate prea mare sau prea mica).
Prin executarea araturii pe soluri prea umede si la aceeasi adancime, sub orizontul arat se formeaza, prin compactare, un orizont tasat, gros de cativa cm, ce scade permeabilitatea solului si impiedica dezvoltarea in adancime a radacinilor.
Intarirea masei solurilor se produce in special primavara in solurile sarace in materie organica si care au si orizont eluviat (E luvic) si impiedica efectuarea lucrarilor agricole.
Crusta apare la suprafata solurilor carora le-a fost distrusa structura in urma ploilor abundente, cand particulele componente disperseaza in apa. Dupa incetarea ploii, sedimentarea se face in ordinea nisip-praf-argila, care se cimenteaza, formand crusta.
Pentru ca terenurile arabile ocupa cea mai mare parte a vaii Oltetului, acest tip de degradare este cel mai important afectand toate tipurile de sol.
Se manifesta prin cresterea aciditatii solutiei solului, cauzata de ploile acide si aplicarea in exces a ingrasamintelor si pesticidelor.
Afecteaza mai ales argiluvisolurile, prin mobilizarea aluminiului, care este toxic pentru plante.
Aciditatea creste deoarece pe majoritatea terenurilor cultivate aplicarea ingrasamintelor se face manual, fara a se respecta dozele indicate.
Se produce prin eroziune, levigare si recoltare si are ca efect scaderea rezervelor de substante nutritive din sol.
Pierderile prin eroziune sunt importante pe versantul drept al vaii Oltetului, iar cele prin levigare afecteaza intregul invelis de sol, prin spalarea elementelor usor solubile, in special a nitratilor.
Prin recoltare, cea mai mare parte a nutrientilor consumati de plante se pierd, fara a exista posibilitatea revenirii lor.
Introducerea in sol a unor elemente nocive are ca efect modificarea proprietatilor acestuia si scaderea fertilitatii.
Poluantii pot fi adusi in sol din aer (prin precipitatii si vant), din apele si reteaua hidrografica contaminate cu ape menajere si industriale sau pot fi introduse direct de om.
Principalele tipuri de poluare sunt: poluare radioactiva; cu metale grele, cu particule solide (pulberi), cu ape uzate si namoluri; cu ingrasaminte si pesticide; cu agenti patogeni.
Sursele de poluare sunt activitatile industrial, emisiile autovehiculelor, fermele zootehnice, activitatile menajere etc.
Majoritatea poluantilor pot fi usor raspanditi pe distante mari in aer, prin vant si adusi pe suprafata terestra prin precipitatii.
Prin proprietatile lui, solul este singurul component al mediului ce are capacitatea de a neutraliza orice poluant (cu exceptia materialelor plastice) cu conditia de a nu se depasi limitele maxime admisibile.
In cadrul vaii Oltetului, gradul de poluare a solului este scazut, in general, cu exceptia zonelor din apropierea Orasului Bals, unde, din cauza rezidurilor industriale si menajere nereciclate ajunse pe cale directa sau indirecta (prin intermediul apei sau aerului) in sol, gradul de poluare creste.
"Fertilitatea este insusirea de baza a solurilor si reprezinta capacitatea acestora de a asigura plantelor, concomitent si neintrerupt, substantele nutritive si apa necesara sub forma accesibila, in conditii de aerisire normala" (M. Geanana, T. Demeter, I. Ochiu, 2001, pag.229).
Factorii ce determina fertilitatea sunt regimul ecologic al substantelor nutritive, regimul ecologic al apei si regimul aerului din sol.
Regimul substantelor nutritive este conditionat de textura, capacitatea de absorbtie si de schimb cationic, de continutul in coloizi (fosfor, potasiu, azot asimilabili, carbonati de calciu, humus si microelemente) si de volumul edafic.
Capacitatea solului de a asigura substantele nutritive necesare plantelor se exprima prin troficitate minerala si cea azotata si volumul edafic.
Regimul apei din sol se exprima prin cantitatea de apa, accesibilitatea ei pentru plante, continuitatea aprovizionarii in timp si prin rezerva de apa accesibila inmagazinata in sol.
Regimul de aprovizionare cu apa al solului se stabileste prin raportarea umiditatii estivale la volumul edafic, in functie de care solurile pot fi eu-mezo-sau oligohidrice.
Regimul aerului din sol este influentat de proprietatile solului (textura, structura, porozitate, permeabilitate) si de nivelul freatic si, impreuna, cu cel al apei, joaca un rol important foarte important in stabilirea fertilitatii solurilor.
Fertilitatea poate fi naturala si culturala.
Fertilitatea naturala caracterizeaza solurile ocupate cu vegetatie naturala si care nu au suferit modificari antropice, si este dependenta de regimul factorilor naturali ai mediului (temperatura, precipitatii, litologie).
Fertilitatea culturala este specifica solurilor asupra carora s-a intervenit antropic si poate fi superioara celei naturale.
Numeroasele interventii antropice in cadrul vaii Oltetului au determinat modificari ale proprietatilor solurilor, in special ale fertilitatii.
Depozitele loessaide ce alcatuiesc materialul parental al teraselor Oltetului pot asigura necesarul de substante nutritive pentru vegetatia naturala si cultivata datorita diversitatii lor litologice si granolometrice.
Pe aceste depozite sau format soluri profunde, cu textura, in general, luto-argiloasa si capacitate mare de schimb cationic, deci, cu troficitate buna (eu-mezotrofe).
La solurile aluviale din lunga, fertilitatea variaza in functie de textura si continutul in humus si substante nutritive ale materialului aluvial, precum si de regimul inundatiilor.
Regimul aerohidric este deficitat la solurile argiloiluviale, datorita proprietatii argilei de a inmagazina usor apa si de a o ceda greu . astfel, mai ales primavara, aceste soluri sunt supraumezite, impiedicand efectuarea lucrarilor agricole si dezvoltarea normala a plantelor.
Celelate soluri, mai sarace in argila, au in regim aerohidric mai bun.
In functie de regimul precipitatiilor, in perioada august-septembrie, ce corespunde ultimei parti a sezonului de vegetatie, apare un deficit de umiditate in sol ce afecteaza productivitatea vegetala si care poate fi ameliorat prin irigatie.
Datorita proprietatilor lor, solurile dezvoltate in cadrul vaii Oltetului au fertilitate ridicata pentru vegetatia de padure si pentru culturile pomicole, pasuni si fanete, iar pentru culturile arabile necesita masuri ameliorative pentru a le spori fertilitatea.
Solurile aluviale ofera conditii bune de dezvoltare pentru zavoaiele de salcie si plop si pentru pajistile secundare, dar se preteaza si la culturile de camp si legumicole.
Datorita solurilor fertile si a reliefului putin fragmentat, terenurile agricole ocupa peste 75% din suprafata vaii Oltetului in aval de Bals, dupa cum se observa din harta utilizarii terenurilor din fig. 36.
Suprafetele ocupate cu padure s-au redus semnificativ in ultimile doua secole in defavoarea celor agricole, astfel ca in prezent se pastreaza cateva areale cu padure pe podul terasei a patra, in special in bazinul superior al vailor torentiale, la care se adauga zavoaiele de salcie si plop, precum si sleaurile de lunca.
Solurile argiloase dezvoltate pe terasa a patra asigura o fertilitate ridicata pentru padure si o buna productivitate vegetala.
In afara de aceste doua categorii de folosinta (terenuri agricole si padure) dependente de invelisul de sol, pe harta utilizarii terenurilor mai apar suprafetele ocupate cu asezari si cai de comunicatie (sosele, cai ferate) si suprafetele acvatice.
In cadrul terenurilor agricole, cea mai mare pondere o detin, in prezent, cele arabile.
La inceputul secolului XX situatia era alta, in sensul ca suprafetele ocupate cu vita de vie si pomi fructiferi erau mult mai mari si ocupau, mai ales, fruntile teraselor.
In urma desfintarii acestora, pe versantii care, in prealabil, fusesera terasati, s-au instalat pajisti secundare.
Alte terenuri ocupate cu pajisti apar in preajma satelor, mai ales in lunca si sunt folosite ca izlazuri pentru cresterea animalelor.
Terenurile arabile ocupa, in prezent, aproape integral podurile teraselor si treapta superioara a luncii, iar in cadrul acestora predomina cultura cerealelor (graul, dar in special porumbul gasesc conditii bune de dezvoltare), la care se adauga floarea-soarelui, tutunul si plantele furajere (lucerna, sfecla furajera). In lunca se practica legumicultura.
Pentru cresterea productivitatii agricole sunt necesare lucrarile agroameliorative ca aplicarea de ingrasaminte si pesticide, irigarea culturilor si afanarea solurilor.
Pentru cresterea productivitatii vegetale a solurilor naturale si a celor degradate este necesara aplicarea unor tehnologii de ameliorare a fertilitatii lor.
Lucrarile de ameliorare se stabilesc dupa caracteristicile invelisului de sol si constau in: lucrari de mobilizare, aplicarea de amendamente, ingrasaminte sau pesticide; tehnici de ameliorare a solurilor nisipoase, precum si a celor cu deficit sau exces de umiditate.
Pentru cresterea fertilitatii solurilor de pe valea Oltetului, sunt necesare urmatoarele lucrari. (fig. 37)
Inseamna prelucrarea masei solului prin diferite mijloace tehnice in scopul imbunatatirii proprietatilor fizice (regimului aerohidric si termic).
Aceste lucrari sunt: aratura, desfundarea, lucrarea cu freza si cultivatorul, dezmiristirea, grapatul, tavalugirea si nivelarea si, prin executarea lor se urmareste:
maruntirea partii superioare a solului;
imbunatatirea regimului aerohidric prin cresterea permeabilitatii si a capacitatii de retinere a apei;
cresterea activitatii microorganismelor;
distrugerea buruienilor;
incorporarea materiei organice in sol;
dezvoltarea mai buna a radacinilor.
Aceasta lucrare se realizeaza pentru corectarea reactiei acide a solurilor, ce are ca efecte destructurarea, pierderea bazelor si afectarea cresterii plantelor (valoarea de 5,8 a ph-ului este minima pentru plantele de cultura).
In functie de caracteristicile solurilor se pot utiliza:
carbonatii
de calciu (CaCO
) ce se preteaza pentru toate tipurile
de sol si neutralizeaza foarte lent;
oxizii de calciu (CaO) ce necesita umezirea solului si neutralizeaza foarte rapid: nu se aplica pe solurile nisipoase;
hidroxidul
de (Ca (OH)
) si dolomitul pe toate tipurile de
sol, mai ales pentru legume;
marna pentru solurile nisipoase;
spuma
de defecatie si rezidurile de CaCO din industrie.
Intervalul de amendare este de 6-8 ani pentru solurile argiloase si de 4-6 ani pentru cele nisipoase, iar amendamentele trebuie incorporate in sol prin aratura.
Aceste masuri sunt obligatorii pe terenurile arabile, pentru neutralizarea reactiei slab acide naturale a argiluvisolurilor, cat si celei provocate de aplicarea in exces a ingrasamintelor.
2.6.5.3.3 Aplicarea de ingrasaminte
Pentru a creste fertilitatea terenurilor agricole este necesara aplicarea de ingrasaminte ca aport extern de elemente nutritive.
Acestea se impart dupa natura lor in chimice (azotoase, fosfatice, potasice si complexe) si naturale (gunoi de grajd , turba si reziduri vegetale).
Pentru respectarea dozelor, aplicarea uniforma si impiedicarea acidifierii solului, trebuie ca fertilizarea sa fie mecanizata. Din pacate, pe o mare parte din terenurile agricole de pe valea Oltetului aceste lucrari se executa manual.
2.6.5.3.4 Aplicarea de pesticide
Aceasta lucrare se executa pentru inlaturarea tuturor categoriilor de daunatori ce pericliteaza culturile agricole.In categoria pesticidelor intra : erbicidele (actioneaza impotriva buruienilor) , insecticidele (impotriva daunatorilor animali) si fungicidele (impotriva bolilor).Acestea se pot aplica pe sol sau planta si nu ataca culturile.
Bibliografie
Argetoaia I, Murgoci Gh., (1923), Cuarternarul in Oltenia, D.d.S. ale I.S., vol. VI (1914 - 1915)
Aur N, (1972), Zona de contact dintre Campia Romana si Podisul Getic intre Jiu si Olt, A.U.C.-I.G.F I, p102-110, Craiova
Badea L, (1970), Terasele fluviatile din Oltenia, SC GGG-Geografie XVII, 1, p29-35, Bucuresti
Bandradur Tr, (1971), Geologia campiei dunarene dintre Jiu si Olt, STE, Seria J, Stratigrafie, 9, Bucuresti
Banu A.C., (1969), Rolul neotectonicii in organizarea actuala aretelei hidrografice in sectorul inferior al Dunarii, Hidrobiologia, 10, Bucuresti
Bazavan St, Savin C, (1971), Aspecte geografice privind inundatiile din primavara anului 1970 in Campia Olteniei, Simpozionul de geografia campiilor, Timisoara
Baluta D, (1996), Rolul miscarilor tectonice in geneza reliefului din Campia Romana si Piemontul Getic, Revista Geografica, t II - III, Bucuresti
Bogdan Octavia, Niculescu Elena, (1999), Riscurile climatice din Romania, Ed. Academiei, Bucuresti
Calinescu R, (1953), Biogeografia Romaniei, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Carstea S, Mateescu S, (1959), Cercetari pedologice intre Jiu si Olt, D.d.S.S.C.G.-Pedologie, Bucuresti
Ciulache S, (1978), Clima RSR, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Conea Ana, (1967), Problema solurilor ingropate, D.d.S.S.C.G., Bucuresti
Conea Ana, Oancea C, (1970), Harta solurilor Romaniei, Foaia Slatina, sc 1:200.000, Bucuresti
Costache N, (1996), Regionarea biogeografica a Romaniei, Ed. Universitatii, Bucuresti
Cotet P, (1950), Cateva aspecte asupra formarii lacurilor si retelei de vai secundare din Campia Romana, AUCIP-SN, X
Cotet P, (1957), Campia Olteniei. Studiu goemorfologic cu privire speciala asupra cuaternarului, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Cotet P, Urucu Vaselina, (1975), Judetul Olt, Ed. Academiei, Bucuresti
Demeter T, (1995), Tipuri de degradare antropica a solurilor si extinderea lor in Europa, AUB-Geografie, XLIV
Demeter T, (1998), Morfologia solurilor, Ed. Universitatii, Bucuresti
Demeter T, (1999), Valea Argesului - sectorul mijlociu si inferior - Studiu pedoclimatic, Ed. Universitatii, Bucuresti
Demeter T, Geanana M, (2001), Cartografie pedologica, Ed. Universitatii, Bucuresti
Dumitrescu Elena, Glaja Maria, (1972), Metodica prelucrarii datelor climatice, CNUB
Florea M si colaboratorii, (1968), Geografia solurilor Romaniei, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Geanana M, Demeter T, Ochiu I, (2001), Pedogeografie - Lucrari Practice, Ed. Universitatii, Bucuresti
Ghenea C, Ghenea Ana, (1965), Cercetari geologice in vederea intocmirii Foii Slatina, Bucuresti
Grecu Florina, Demeter T, (1997), Geografia formatiunilor superficiale, Ed. Universitatii, Bucuresti
Grigore M, (1979), Reprezentarea grafica si cartografica a formelor de relief, Ed. Academiei, Bucuresti
Ielenicz M, (1988), Metodica cercetarii teraselor, Terra I
Ielenicz M, (2000), Profilul geomorfologic si cel geografic, Terra I
Ielenicz M si colaboratorii, (1999), Dictionar de geografie fizica, Ed. Corint, Bucuresti
Liteanu E, Bandrabur T, (1957), Geologia Campiei Getice Meridionale dintre Jiu si Olt, ACG, vol XXX
Murgoci Gh, (1908), Tertiarul Olteniei, AIG, vol. I
Murgoci Gh. (1921), Cuaternarul din Oltenia, D.d.S.S.C.G.
Mihailescu V, (1966), Dealurile si campiile Romaniei, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Mutihac V, (1990), Geologia Romaniei, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Naum T, (1970), Intocmirea hartilog geomorfologice, Natura, Nr. 5
Patroescu Marian, (1987), Succesiunea zonelor si etajelor de vegetatie sin Romania, Sinteze geografiece, Bucuresti
Parichi M, Seceleanu I, (1989), Contributii la cunoasterea genezei si evolutiei unor soluri din Campia Roamana si Podisul Getic, S.C. GGG-Geografie
Pisota I, (1987), Biogeografie, Universitatea Bucuresti
Pisota I, (1995), Hidrologie, Ed. Universitatii, Bucuresti
Popescu N, Ielenicz M, Posea G, (1973), Terasele fluviatile din Romania, Ed Stiintifica, Bucuresti
Posea Gr, Grigore M, Popescu N, Ielenicz M, (1976), Geomorfologie, Ed Didactica si Pedagogica, bucuresti
Posea Gr, Popescu N, Ielenicz M, (1974), Relieful Romaniei, Ed Stiintifica, Bucuresti
Puiu St, (1980), Pedologie, Ed Ceres, Bucuresti
Rosu Al, (1980), Gografia fizica a Romaniei, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti
Ujvari I, (1972), Geografia apelor Romaniei, Ed. Stiintifica, Bucuresti
Urucu Vaselina, Candea Melinda, (1982), Modificari in organizarea spatiului rural din Campia Romanati, Terra II
Valsan G, (1915), Campia Romana, Socec, Bucuresti
Velcea Valeria, (1971), Evaluarea proceselor geomorfologice actuale din Campia Romana, SGC, Bucuresti
***, (1960), Monografia geografica a Romaniei, I, Geografie fizica, Ed. Academiei, Bucuresti
***, (1983), Geografia Romaniei I, Geografie fizica, Ed. Academiei, Bucuresti
***, (1960), Atlasul climatologic al Romaniei, IM, Bucuresti
***, (1972), Atlasul RSR, Ed Academiei, Bucuresti
***, Date meteorologice primite de le INMH
***, Date hidrologice primite de la Directia Apelor Olt-Valcea
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
