Crionivatia
si rezultatele manifestarii ei
Probleme:
- Crionivatia � sistem morfogenetic
specific regiunilor cu climat rece.
- Agenti, procese, structuri si forme de relief specific.
- Modul de actiune a cuplului inghet-dezghet si a zapezii in crearea unor forme
de relief, depozite si structuri specifice.
- Alti agenti a caror actiune se combina cu crionivatie.
- Diferentieri spatiale si evolutive reflectate in peisajele generate in
principal de
- crionivatie.
1. Conditiile de manifestare a crionivatiei
Crionivatia reprezinta un termen compus care defineste actiunea complementara a
doi agenti frigul si zapada. Primul se exprima prin succesiuni de faze de
inghet si dezghet iar cel de al doilea indeosebi prin tasari si eroziune � transport - acumulari
nivale.
Conditiile ce faciliteaza producerea proceselor sunt in principal de natura
climatica la care se adauga caracteristicile rocilor (indeosebi proprietatile
fizice si mecanice), gradul de acoperire a terenului cu vegetatie si alcatuirea
acesteia, gradul de umectare al rocii sau depozitului etc. ce au rol de
diversificare spatiala si evolutiva a proceselor.
Daca actiunea gerului se produce peste tot pe suprafata Pamantului unde
temperaturile oscileaza in jurul valorii de 00 cea a zapezii este concludenta
pe pantele ce permit acumularea in volum mare si deplasarea acesteia. Ca
urmare, ele vor fi specifice regiunilor polare, subpolare si in muntii inalti
indiferent de latitudinea unde se afla dar a caror creste sunt la altitudini la
care temperaturile multe luni sunt negative sau in vecinatatea lui 00.
Procesele sunt active pe pantele lipsite de vegetatie, pe rocile heterogene ca
alcatuire si cu multe diaclaze crapaturi in care exista o anumita cantitate de
apa, pe versantii subpolari si alpini expusi cetii sau ploilor reci etc. Astfel
de conditii sunt frecvent intalnite la latitudini de peste 600 (Siberia,
Arhipelagul nord canadian, Alaska,
nordul Peninsulei Scandinavia, Patagonia etc.) precum si pe crestele lanturilor
muntoase situate in zona temperata (la peste 2000 m) si zona calda (la peste
3500 m). La periferia acestora exista regiuni intinse in care producerea
proceselor crionivale se face sezonier sau pe intervale de timp mai scurte iar
rezultatele sunt forme de relief cu dimensiuni reduse care se asociaza altora
create de alti agenti.
2. Agenti, procese, structuri si forme de relief:
in regiunile cu temperaturi negative si zapada in cantitati moderate actioneaza
in crearea formelor de relief mai multi agenti si procese dar doua (frigul si
zapada) au rol esential prin durata, intensitate si rezultate.
2.1. Actiunile frigului sunt exprimate prin variatii termice in jurul valorii
de 00. El constituie agentul morfodinamic principal care da nastere la cele mai
multe forme de relief periglaciare si contribuie indirect la actiunea altor
factori genetici din regiunile reci.
- Gelivatia este o actiune complexa a frigului asupra atat a rocilor ce intra
in contact direct cu variatiile termice cat si a elementelor din depozitele
existente pe platouri sau versanti.
Mecanismul manifestarii gelivatiei se face prin doua procese de natura termica � cresteri si scaderi de
volum ale componentelor ce alcatuiesc masa rocilor. Ele sunt urmate pe de o
parte de sfaramarea acesteia (dezagregare) in elemente cu dimensiuni variabile
in functie de diferit e conditii locale. Actiunea frigului este deosebita in
raport cu prezenta sau absenta apei in fisurile sau crapaturile din roca. in
prima situatie prin inghetarea apei creste volumul ocupat de aceasta sub forma
solida situatie care genereaza presiuni asupra peretilor crapaturilor si
largirea dar si cresterea in lungime a lor. La temperaturi pozitive gheata se
topeste partial sau total la baza crapaturilor acumulandu-se materiale
desprinse de pe peretii ei. Prin repetarea procesului rezultatele se insumeaza
si conduc la desfacerea rocii in blocuri si bolovani colturosi (grohotisuri).
Procesul de dezagregare a rocilor prin acest mecanism este numit criofractie.
Procesul este deosebit de activ cand trecerea de la inghet la dezghet este
rapida iar amplitudinea dintre valorile termice extreme este mare (ex. minima � 150, maxima 100,
amplitudinea 250). in aceeasi masura stimulative sunt macrogelivitatea rocilor
facilitata de heterogenitatea ca alcatuire fizica si chimica, de un grad
ridicat de stratificare si mai ales de un volum insemnat de goluri umplute
partial sau total de apa.
Rezultatele producerii inghet-dezghetului reflectate in formele de relief si in
peisaje sunt conditionate de doi factori esentiali:
- adancimea pana la care se inregistreaza ciclicitatea inghet-dezghetului.
Aceasta este dependenta de climat. Se pot distinge cateva situatii. in
regiunile polare si pe crestele muntoase situate la altitudini ridicate in care
temperatura medie anuala este sub 20. Aici se separa la suprafata terenurilor
un orizont cu grosimi reduse care in timp de 2-3 luni (vara) se poate dezgheta
zilnic sau pe un interval de mai multe saptamani sub care pe grosimi diferite
rocile sunt inghetate permanent. Deci, efectele ciclului inghet-dezghet sunt
legate de orizontul de la suprafata dar nu trebuie omise nici influentele celui
de dedesubt care este puternic inghetat (o masa de roca si gheata). O alta
situatie este frecventa in regiunile subpolare si temperate si in etajul
subalpin montan unde inghetul este sezonier si pe adancimi mai mari si unde
sunt frecvente zilele de dezghet total. Se produc efecte importante cand
dezghetul sau inghetul sunt relativ bruste; sunt frecvente la trecerea sau la
iesirea din sezonul rece. Ultima situatie este intalnita in zonele temperate si
pretutindeni unde se produc in sezonul rece ingheturi diurne pe adancimi mici.
Rolul inghet-dezghetului este redus, el asociindu-se altor procese
morfogenetice:
- prezenta apei care prin inghet si cresterea volumului genereaza presiuni
urmate de deplasari de masa de roca. Pozitia ghetii in raport de roca sau in depozit
conduce la efecte mecanice diferite. Cand apa ingheata pe suprafata rocii
rezulta o pojghita de gheata (polei) pe care materialele cazute din partea
superioara a versantului aluneca. Apa care ingheata intre particulele aflate la
partea superioara a unui depozit determina ridicarea individuala a lor pe
inaltimi de la cativa milimetri la cativa centimetri. Se pot observa coloane
subtiri de gheata care sustin particule minerale sau pietricele. in timpul
zilei prin topirea ghetii pietricelele cad la distante diferite. Procesul este
frecvent in conditiile unui inghet brusc. Al treilea caz corespunde apei
prezente la adancimi variabile in golurile din depozitul de panta. Prin inghet
ea capata forme diferite (lentile, nuclee, pene, apofize etc.). Dar nasterea
lor conduce la tensiune cu marime diferita si care se exercita asupra
celorlalte materiale din depozit. Rezulta cutari, ondulari, crapaturi ale
orizonturilor de aici. La dezghet, abundenta apei in partea superioara a
depozitului poate duce la deplasarea unei parti din acesta pe un substrat inca
inghetat rezultand valuriri (alunecari de tip solifluxiuni). Procesul depinde
de cativa factori �
cantitatea de apa din orizontul dezghetat, grosimea acestuia, gradul de
acoperire cu vegetatie ierboasa, panta terenului, durata dezghetului.
Frecventa si intensitatea proceselor de inghet-dezghet in acest orizont
reprezinta conditii esentiale pentru crearea multor forme de relief specifice
indeosebi terenurilor cu pante de 0 � 200. Acestea constituie elementele principale ale
peisajului regiunilor periglaciare. Ultima situatie se refera la apa ce umple
orice gol din roci si care prin inghet creeaza corpuri cu volum in crestere,
accentuarea fisurilor si producerea desprinderii materialelor (la dezghet).
Deci o fragmentare a rocilor consolidate care poate fi mai rapida (apa multa in
roci macrogelive si frecvente cicluri de inghet-dezghet) sau mai redusa
(inghet-dezghet produs in intervale lungi de timp care asigura 'o
adaptare' a elementelor din roca la proces).
- Structuri gelivale. Sunt specifice regiunilor polare si subpolare unde frigul
este agent primordial (fig. 35). in functie de intensitatea si durata acestuia
se separa doua situatii:
- terenuri inghetate in sezonul rece si care se dezgheata in cel cald, actiunea
frigului manifestandu-se pana la adancimi de 0,5 � 1,5 m adancime;
- terenuri care se dezgheata partial in sezonul cald de unde diferentierea a
doua orizonturi distincte:
- pergelisolul (Perenen Tyale, permafrost, merzlota) ca orizont bazal,
permanent inghetat este alcatuit din sedimente, roci si gheata cu grosime de la
cativa metri la peste 150 m (se ajunge local la cca 300 m in nordul Canadei si
Siberiei); se desfasoara in peste 7,3 milioane km2 (Canada, Alaska, Groenlanda,
Spitzberg, nordul Asiei etc.) in general in regiuni cu o temperatura medie de �20 si cu zapada putina (cad
anual sub 300 mm). Genetic s-a format in doua moduri. Cel mai adesea prin
transmiterea treptata, de la partea superioara a terenurilor in adanc a undei
de frig situatie prin care a rezultat o retea de apofizie si 'radacini'
de gheata ce a cimentat elementele minerale (pergelisol epigenetic). in
regiunile cu delte sau de campii subsidente procesul implica inghetarea
depozitelor malo-argiloase umplute de apa apoi afundarea si acoperirea treptata
a lor cu noi materiale care se vor congela treptat. Este un pergelisol
singenetic care in structura are diverse materiale minerale si organice
cuprinse intre blocuri si vine de gheata.
- molisolul � orizontal superior supus
ciclului de inghet-dezghet sezonier si care are o grosime de la cativa
decimetri la cativa metri (6-8 in Siberia). in
cadrul sau functional se pot separa un suborizont de suprafata in care se
produc cicluri gelivale (inghet-dezghet) diurne, mai ales la trecerea de la
sezonul de iarna la cel de vara si invers. Numarul mare de cicluri determina o
mobilitate mare a elementelor din depozit in circuitul apei de unde generarea a
numeroase structuri cu dimensiuni mici. Restul molisolului constituie un
suborizont mai putin sensibil la oscilatiile termice diurne (se dezgheata doar vara)
dar care influenteaza procesele care se petrec in partea superioara. Contactul
dintre suborizonturi se face printr-o suprafata neregulata a carei pozitie este
influentata de neomogentitatea materialelor si a ghetii in molisol. Deci cele
doua orizonturi formeaza o structura majora in care prin circulatia apei si
inghet-dezghet se impun dezvoltarea de presiuni interne urmate de mobilitatea
materialelor si dezvoltarea de structuri cu dimensiuni mici. intre acestea
frecvente sunt:
- penele si vinele de gheata dezvoltate in lungul crapaturilor din roci si
depozite produse prin ingheturi puternice ale apei. Au forma conica lungimi de
0,5 � 2 m si diametre sub 0,5 m;
dupa topirea ghetii materialele din exterior (nisipuri, pietrisuri) le umplu
partial sau in totalitate. Sunt frecvent intalnite in molisolul din depozitele
din Alaska, Novaia Zemlia, Spitzbergen, Arhipelagul nord-canadian etc.
- involutiile sunt orizonturi de nisip sau pietris din molisol care au o
desfasurare ondulata. Se dezvolta in conditiile in care intr-un depozit
neomogen ca alcatuire si grad de imbibare cu apa rezulta prin inghet tensiuni
repartizate neuniform; acestea provoaca ridicari sau coborari cu amplitudini
deosebite ceea ce conduce in final la o configuratie ondulata. Procesul este accelerat
de faptul ca inghetarea diferita a suborizontului superior din molisol se face
de la exterior catre interior. Ea va fi insotita de crearea de apofize de
gheata si bombari (cu varful in jos) ale materialelor inghetate cu dimensiuni
variate orientate spre sectoarele labile din depozit.
Formele de relief impuse de gelivatie sunt numeroase, tipul si raspandirea
fiind influentate de trei factori � caracteristicile climatului (au o dezvoltare mare in
cele polare, subpolare si alpine), alcatuirea si proprietatile rocilor si
depozitelor (maximum pe cele neomogene si macrogelive) si panta (impune
deosebire genetica; de evolutie, fizionomie si grupare in forme individualizate
pe versanti si pe suprafete orizontale.
Forme de relief gelivale dezvoltate pe versanti. Sunt rezultatul proceselor de
dezagregare si de prabusire-acumulare pe acestia sau la baza lor. De aici si
separarea in doua grupe.
� Forme de relief rezidual.
Reprezinta formele individualizate pe versanti in urma manifestarii gelivatiei
si producerii dezagregarii in lungul tuturor fisurilor crapaturilor si altor
goluri prin care apa patrunde si circula in roci. Este o dezagregare in masa
rocilor diferentiata ca intensitate ca urmare a deosebirilor ce apar de la un
sector la altul in cadrul acesteia ca densitate de crapaturi, fisuri, diaclaze
etc., ca alcatuire mineralogica, ca inclinare a suprafetelor versantului si
grad de acoperire cu vegetatie etc. Dezagregarea se face lent prin dezvoltarea
de pene de gheata in crapaturile din roca. Treptat crapaturile cresc, se unesc
iar bucatile de roca ramanand fara sustinere se vor prabusi sub impulsul
gravitatiei. Caderea se realizeaza in sezonul cald pe masura topirii ghetii. in
timp, pe versanti, intre spatiile goale dezvoltate pe masura repetarii
dezagregarii si prabusirii de blocuri raman forme de relief cu profil abrupt,
cu muchii evidente. Ele alcatuiesc relieful rezidual. Cele mai frecvente dintre
acestea sunt:
- Crestele ascutite �
sunt la nivelul interfluviilor si rezulta prin intersectia versantilor ce au
suferit o puternica retragere indeosebi ca urmare a gelivatiei. Frecvent exista
in regiunile muntoase unde s-au format prin evolutia culmilor situate deasupra
ghetarilor sau a izotermei anuale de � 20 (ex. Piatra Craiului, Fagaras, Retezat etc.).
Desfasurarea lor, pe intinderi mari este conditionata de relativa omogenitate
petrografica. Se pot individualiza si creste pe lungimi reduse (cateva sute de
metri) frecvent in cateva situatii � prin fragmentarea crestelor ce-au avut o dezvoltare
mare, prin distrugerea in cea mai mare parte a unor aparate vulcanice (creasta
Cocosului din M.Gutai), in lungul culmilor cu structura geologica monoclinala
in care stratele sunt aproape verticale (Subcarpatii de Curbura) si in
conditiile existentei locale a unor formatiuni omogene si compacte in raport cu
altele limitrofe usor de indepartat prin gelifractie.
- Turnurile, coloanele, babele, sfinxii, blocurile oscilante etc. reprezinta
martori de eroziune la nivelul interfluviilor sau pe versanti. Au dimensiuni
variabile de la sub un metru la peste 50 m inaltime, diametre sub 10 m si pante
abrupte care frecvent se intersecteaza in varf. Pot fi grupate cand rezulta din
fragmentarea unor culmi sau unui varf de munte heterogen ca alcatuire si intens
brazdat de spatii prin care apa poate circula si ingheta (Tigaile Mari si Mici
din M.Ciucas, Apostolii, Mosul,
Pietrele Rosii din M.Calimani). Dar pot aparea si izolat in doua situatii. Mai
intai pe unii versanti sau culmi unde in masa de roci sunt strate sau blocuri
cu duritate mare. Aici inghet-dezghetul asociat cu alte procese si in primul
rand siroirea si spalarea in suprafata, in timp indelungat, pun in evidenta
turnuri, ziduri (cand stratele sunt verticale), blocuri rotunjite cu dimensiuni
de zeci de metri (M.Ignis pe valea Ampoiului etc.). A doua situatie este
intalnita pe versantii abrupti puternic diaclazati si fisurati. Gelivatia
creeaza 'ace' si turnuri ascutite care raman la diferite inaltimi in
fata versantului ce sufera un proces de retragere gelivala.
O situatie particulara o constituie turnurile care rezulta in roci neomogene ca
alcatuire petrografica si ca structura stratigrafica. Aici dezagregarea
diferentiata impreuna cu alte procese pun in evidenta capetele stratelor cu
rezistenta mai mare si inlatura bolovanii, pietrisul. Ca urmare, iau nastere
forme cu polite si surplombe care au infatisarea unor ciuperci sau figuri de
animale, oameni de unde si frecventa numelor ce le-au fost acordate (Baele din
M. Bucegi, Babele la sfat in M.Ciucas, Caciula Ciobanului din M.Ceahlau,
Sfincsii din Bucegi, Ciucas etc.). Pietrele oscilante corespund blocurilor
rotunjite aflate fie pe versantii cu panta mai mica unde au ajuns prin cadere
fie pe platouri aici fiind rezultatul dezagregarii complete a stanci, varf. Le
sunt specifice un contact limitat cu suprafata pe care se afla situatie care
face ca la un vant puternic sa sufere mici oscilatii.
- Varfurile reziduale au luat nastere printr-o intensa fragmentare a culmilor
muntoase insotita de retragerea versantilor dominant prin procese de gelivatie.
in regiunile alpine din zona temperata dar si in muntii din regiunile polare si
subpolare rezulta astfel de varfuri care sunt inconjurate de mase de bolovani
cu dimensiuni variabile si cu aspect colturos. Daca dezagregarile sunt intense
si pe durata mare atunci se dezvolta inselberguri si pedimente gelivale. Se
poate ajunge insa la dezagregarea completa a varfului care este tranformat intr-o
masa de blocuri si bolovani colturosi care pe ansamblu mai pastreaza forma
convexa anterioara.
- Forme de relief de acumulare. Se afla in mai mica masura pe versanti si
predominant la contactul acestora cu suprafete cvasiorizontale apartinand
luncilor si teraselor raurilor sau platourilor petrografice si structurale.
Orice forma indiferent de dimensiuni este alcatuita in totalitate sau partial
din blocuri si bolovanisuri provenite din rocile sparte de gelivatie;
elementele sunt denumite gelifracte sau grohotisuri. Marimea si forma lor
depind de tipul de roci (bazaltele, granitele, calcarele dau gelifracte cu
dimensiuni mari pe cand gresiile slab cimentate, morenele, sisturile cristaline
favorizeaza elementele mici), gradul de fisurare al rocilor, distanta parcursa
intre locul de provenienta si sectorul unde s-au acumulat. Principalele forme
rezultate in urma procesului de acumulare sunt:
- Blocurile cazute la baza versantilor sau oprite in diferite puncte pe
acestia;
- Conurile de grohotis dezvoltate la baza culoarelor de avalanse sau a raurilor
de pietre;
- Glacisurile si poalele de grohotis formate prin acumulari importante de
gelifracte la baza versantilor;
- Ghirlandele de pietre �
individualizate pe versantii supusi unei intense dezagregari dar care au un
profil neregulat pe portiuni abrupte si altele relativ netede;
- Potcoavele nivale �
mase de grohotis care inchid la exterior microdepresiunile nivale de la baza
unor versanti alpini. Au rezultat prin dezagregari intense la partea superioara
a versantului si glisarea pe un pat de zapada inghetata existent la baza lui.
Dupa topirea zapezii intre grohotisurile acumulate si versant ramane un spatiu
negativ (microdepresiunea). Se mai numesc morene nivale, sunt alcatuite din
gelifracte cu dimensiuni variabile (de la praf la blocuri de 0,3 � 0,5 m in diametru) si
prezinta un grad diferit de cimentare
- Ghetari de grohotis sunt mase de gheata, zapada amestecata cu grohotisuri; au
dimensiuni mari (pot ajunge la cateva sute de metri lungime si grosime de
cativa metri) si doua pozitii in functie de geneza. Unii se afla la baza
versantilor vailor din vecinatatea limitei zapezilor vesnice. Au rezultat prin
alternante de acumulari de zapada care se transforma in gheata (in sezonul
rece) cu mase de grohotis provenit de pe versanti (in sezonul cald). A doua
situatie apartine sectorului terminal al limbilor ghetarilor montani aflat in
stadiu de degradare. Fragmentele din masa de gheata sunt acoperite neuniform de
grohotisurile provenite de pe versanti. Si intr-un caz si in celalalt formele
rezultate au o configuratie haotica cu valuri de grohotisuri ce acopera blocuri
de gheata separate de microdepresiuni cu gelifracte mai mici si chiar cu petece
de zapada sau apa. Sunt frecventi in Alpi la 2500 � 3000 m, in Cordilieri la
3500 � 4000 m, in Anzi in jur de
3500 m etc.
- Solifluxurile si blocurile glisante sunt forme de relief specifice pantelor
mai reduse (baza versantilor, suprafete structurale slab inclinate etc.).
Primele reprezinta valuri si brazde de alunecare produse in depozitul de
versant ca urmare a glisarii lui sau a unei parti din el ce s-a dezghetat si
inmuiat peste un orizont ori pe roca din baza inghetata. Apare o rapa de
deprindere, materialul deplasat acoperit sau nu de vegetatie si uneori roca in
loc.
Blocurile glisante sunt grohotisuri desprinse din stanci, abrupturi care au
cazut pe suprafata cu panta mica de la baza lor. Ele se afunda in depozitul de
pe aceasta si in virtutea miscarii impusa de cadere dar si de panta pe care
ajunge isi continua deplasarea impingand materialele de la suprafata
depozitului in fata si lateral. Rezulta o microdepresiune pe portiunea
deplasarii incadrata de un val semicircular de materiale.
- Forme de relief dezvoltate pe suprafete plane. Se dezvolta indeosebi in
regiunile de campie sau podisuri din zonele polare si subpolare acolo unde
exista pergelisol si un molisol gros. Unele forme iau nastere si pe platourile
alpine. Geneza lor este conditionata de frecventa alternantelor ciclurilor
gelivale (inghet-dezghet); amplitudinea diurna de natura termica, alcatuirea
molisolului, volumul de apa si repartitia lui in acesta, gradul de acoperire cu
vegetatie si tipul ei etc. Gelivatia prin repartitia tensiunilor ce le da
nastere si circuitul apei in molisol constituie factorii care determina geneza
formelor de relief care in majoritatea situatiilor au un contur geometric de la
cercuri la poligoane mai mult sau mai putin regulate. Ele au dimensiuni,
alcatuire, evolutie si varsta diferite.
- Solurile poligonale sunt forme caracteristice regiunilor de tundra cu
pergelisol (Arhipelagul nord-canadian, Alaska,
Spitzbergen, Laponia, Siberia etc.). Rezulta retele de crapaturi provocate de
inghet-dezghet care delimiteaza poligoane cu configuratii deosebite
(patrulatere, pentagoane, hexagoane etc.). Se produc atat intr-un molisol neomogen
cu elemente grosiere si fine dar si in cele relativ omogene, dar pe suprafete
cu panta medie de cateva grade (2 � 50). Ele devin vizibile cand s-a individualizat
reteaua de crapaturi umplute cu materiale grosiere sau cu gheata. Aceasta este
dependenta de variatiile de natura termica indeosebi prin frecventa,
intensitatea si durata lor. Cu cat sunt mai accentuate cu atat sunt mai mari
posibilitatile de triere a materialelor, de circulatie a apei si de concentrare
a ei prin inghet in diferite sectoare. in general circulatia apei se produce
din adanc (vecinatatea pergelisolului asigura o densitate mai mare) spre
suprafata ceea ce conduce la usoare bombari. Acestea se accentueaza cand la
mica adancime (in molisol) rezulta lentile de gheata. La suprafata sunt impinse
elementele grosiere care pot aluneca lateral pe suprafata inghetata. Prin
migrarea apei spre anumite sectoare din molisol, lateral se produc crapaturi in
care de la suprafata se acumuleaza apa din topirea zapezii si elemente minerale
deplasate gravitational. Prin inghetarea apei in crapaturi se exercita presiuni
asupra laturilor acestora ceea ce conduce pe de-o parte la largirea si
adancirea lor iar pe de alta la bombari ale materialelor de la suprafata.
Toate aceste procese explica diferentele care se constata in dimensiunile si
infatisarea poligoanelor. Astfel se pot separa:
- Soluri poligonale concave pe centru si cu burleti de material grosier pe
margini. La acestea concavitatea centrala este legata de tasari in depozitul
alcatuit din elemente fine in timpul dezghetului iar bombarile laterale de
presiunile exercitate de penele de gheata care rezulta in crapaturi (fig. 36).
- Soluri poligonale bombate pe centru ce apar in depozite grosiere in care se
dezvolta lentile de gheata;
- Soluri poligonale mari �
macropoligoane (diametre de peste 100 m) dezvoltate in depozite fine, retriate
prin imbinarea retelei de crapaturi datorata gerului si inghetarii apei;
- Soluri poligonale mici cu diametre de la cativa decimetri la cativa metri
sunt specifice molisolului cu pietris, nisip, blocuri mici sau regiunilor cu
inghet-dezghet mai putin intens si unde crapaturile au adancimi reduse.
- Soluri poligonale alungite se dezvolta pe terenurile cu panta intre 5 si 100.
Deformarea este determinata de modificari in dinamica curentilor de convectie a
apei impuse de gravitatie (laturile poligoanelor conforme cu panta se alungesc
mult). La pante mai mari de 100 deformarea conduce la transformarea structurii
poligonale intr-o suita
de benzi paralele;
- Poligoane imbucate �
cand in interiorul unor macropoligoane se dezvolta o retea secundara.
- Cercurile de pietre sunt forme de relief cu diametre sub 5 m pe suprafete
orizontale; se disting � o
parte centrala formata din elemente minerale fine si inelul de pietre; diferentierea
este cauzata de inghet-dezghet care impinge elementele grosiere din adanc la
suprafata si apoi lateral.
- Cercurile de noroi sunt petece circulare cu dimensiuni metrice alcatuite din
elemente minerale fine; nu sunt acoperite de vegetatie.
- Cercurile de vegetatie sunt inele de ierburi, muschi pe marginile unor
microdepresiuni de tasare (proces determinat de topirea lentilei de gheata din
interiorul molisolului). Adesea se transforma in campuri de noroi (materialele
fine imbibate cu apa) si petece de vegetatie de unde aspectul pestrit al
tundrei.
- Solurile striate sunt reprezentate de alternante de benzi alcatuite de
elemente grosiere si fine desfasurate pe pante ce depasesc 50. Reteaua de
poligoane alungite dezvoltate initial sufera in timp transformari. Elementele
grosiere se concentreaza in crapaturile laterale iar materialul fin alunecat
din partea centrala umplu crapaturile perpendiculare pe panta.
- Campuri de pietre (mari de pietre) se intalnesc pe suprafete cvasiorizontale
stancoase cu molisol subtire sau fara acesta. Prin gelivatie rezulta gelifracte
cu dimensiuni variate in functie de proprietatile rocilor si de gradul de
fisurare a lor. Sunt ingramadiri de grohotisuri, care apar ca o manta ce
acopera roca din baza.
- Pavaj de pietre se realizeaza tot pe suprafetele orizontale dar cu un sol
subtire in care gelifractele se afunda pe una din fetele mai mari. Este
intalnit si pe platourile din regiunile montane.
- Movilele inierbate, marghile (thufuri) � sunt forme circulare cu diametre de la sub 1 m la
peste 1,5 m si inaltimi in jur de 0,5 m. Se intalnesc atat in regiunile foarte
reci polare dar si in cele de trecere la zona temperata. De aici diferentierea
mai multor subtipuri. Astfel in regiunile polare ele rezulta fie prin
dezvoltarea in molisolul argilo-nisipos a unui nucleu de gheata care ridica
(bombeaza) orizontul de sol cu vegetatia ierboasa (muschi, ericacee), fie prin
ascensiunea catre suprafata prin inghet-dezghet a unui bloc de roca care creeaza
aceeasi forma convexa. La latitudini temperate si in munti la altitudini mai
mici movilele au dimensiuni sub 1 m in diametru si rezulta prin procese de
inghet-dezghet si de natura biochimica; au nucleu mineral si un covor vegetal
dens. Movilele nu rezista decat cativa ani dupa care se degradeaza treptat.
- Hidrocolitii �
sunt movile cu dimensiuni variate (diametre de pana in 20 m si inaltimi ce
ajung la 10-15 m) care se dezvolta in regiunile cu pergelisol in faza de
degradare. Abundenta apei in anumite sectoare ale molisolului favorizeaza
dezvoltarea de nuclee de gheata care cresc in dimensiuni si mai ales in sus
unde produce bombarea si dezvoltarea movilei. Este posibil ca presiunea
exercitata de nucleul de gheata asupra stratului de apa si argila de deasupra
sa duca la craparea acoperisului movilei iar urmarea ar fi o eruptie de noroi.
De aceea se mai foloseste si termenul de hidrovulcani.
- Pingo � sunt movilele cu nucleu de
gheata cu dimensiunile cele mai mari (fig. 35). Se dezvolta in regiunile cu
pergelisol si molisol gros alcatuit din elemente minerale ce permit o
circulatie buna a apei. Aici temperaturile medii anuale sunt de -200, -220 .
Diametrele movilelor ajung la mai multe sute de metri, iar inaltimea de cateva
zeci de metri. Sunt legate de regiunile mlastinoase si deltaice (Lena, Mackenzie) cu ochiuri de apa frecvente. Apa din
depozitele de pe fundul acestora ingheata, se dezvolta mai intai un nucleu care
se ridica in centrul lacului impreuna cu formatiunile minerale ce-l acopera.
Lacul este transformat intr-un inel. Treptat apa din inel este absorbita in
intregime de nucleul de gheata din pingo proces care conduce atat la marirea
nucleului, dar si a movilei care progresiv este acoperita cu vegetatie. Cand
pingo atinge dimensiuni foarte mari la partea superioara a lui apar crapaturi
care favorizeaza in sezonul cald topirea lenta a ghetii din interior, situatie
care conduce la ruperea si prabusirea unei parti din acesta rezultand un
crater. Din acest moment incepe faza de degradare a pingoului intrucat prin
topirea ghetii din crater rezulta un nou lac care creste in dimensiuni pe
masura extinderii cavitatii.
- Palsele � sunt tot un gen de pingo
dar in regiunile cu pergelisol discontinuu; exista un nucleu de gheata si
strate de turba. Au dimensiuni de pana in 100 m in diametru si inaltimi de mai
multi metri. Prin degradare raman o masa de turba cu nuclee mici de gheata cu
dispozitie discontinua.
- Baidjarksuri �
este numele rusesc pentru movilele cu nuclee de gheata din nordul Siberiei.
Sunt inconjurate de sectoare joase mlastinoase unde pergelisolul s-a degradat.
- Allasurile � sunt depresiuni
mlastinoase in Siberia rezultate in sectoarele in care pergelisolul s-a
degradat.
.com
