Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » geografie » geologie

Glacisurile si pedimentele


Glacisurile si pedimentele


Caracteristici. La baza versantilor, dar adesea si a unor pante accentuate (ex. frunti de terasa) prin retragerea acestora, rezulta o suprafata slab inclinata care se interpune intre doua forme de relief pe seama carora se va extinde. Ne este doar o suprafata de racord, ci ea are un rol functional - prin faptul ca exprima o forma de echilibru dinamic intre doua sisteme diferite si care se dezvolta in detrimentul acestora. in literatura este cunoscuta prin doi termeni - glacis provenit de la francezi si pediment din lucrarile anglofone. Uneori, intre acestia se accepta unele deosebiri in sensul ca, primul ar fi legat de roci cu rezistenta mai mica, climat temperat si de dimensiuni mai mici iar celalalt de roci dure (cristaline), climat semiarid si dezvoltare mai larga. Desfasurarea lor este variata, de la simple fasii la suprafete intinse a caror inclinare este conditionata de puterea de transport a suvoaielor de apa care se scurg de pe versanti la averse. Uneori, panta de eroziune rezultata din retragerea versantului si pe care se pastreaza un orizont subtire de materiale se continua printr-o campie de aluviuni. Alteori, ea este scurta si acoperita de materiale care formeaza poale intinse pe suprafata cvasiorizontala din fata (lunca, pod de terasa, ses depresionar, campie etc.).
Geneza si evolutia. Glacisurile si pedimentele sunt frecvente aproape in orice regiune morfoclimatica, dar cunosc amploare in cele aride si semiaride calde sau reci, iar diversitate ca marime si geneza in regiunile temperate.
in regiunile aride si semiaride, ele rezulta in principal prin actiunea de eroziune in suprafata realizata pe versanti de catre panzele de apa incarcate cu materiale (dezagregate anterior) in timpul averselor. Pe de alta parte, suvoaiele de apa care contin pietris si bolovanis exercita o puternica eroziune laterala indreptata asupra bazei versantilor vailor pe care ii erodeaza creand suprafetele de echilibru dinamic care cresc in largime in cursul inferior. Aceste pedimente au la exterior si in mai mica masura pe ele, materialele transportate de apa.
in regiunile temperate rezulta mai multe forme care pot fi grupate in glacisuri de acumulare si glacisuri de eroziune. Primele au o frecventa deosebita, se dezvolta la baza diverselor pante cu inclinare mare si rezulta prin procese diferite, de unde si separarea ca tip. intre acestea sunt glacisurile coluviale (rezulta la baza oricarui abrupt prin acumularea materialelor spalate de pe acesta), proluviale (ingemanarea conurilor de dejectie ale torentilor), coluvio-proluviale, deluviale (glacisuri in fruntea corpului alunecarilor cu dimensiuni mari). Glacisurile de eroziune sunt putin dezvoltate, intrucat versantii sunt bine acoperiti de vegetatie care exercita o actiune de protectie a lor fata de actiunea meteorizarii, siroirii sau proceselor gravitationale. Apar la baza unor abrupturi ca fasii acoperite partial de materiale.
Succesiunea pantelor abrupte si line pe versanti impune uneori si o etajare a fasiilor de glacis (ex. in lungul vailor mari la baza fruntilor de terasa apar glacisuri coluvio-proluviale ce au caracter etajat).




Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.