A DOUA EPOCA A FIERULUI (CIRCA 450 I. CHR. -100 D. CHR.)

A DOUA EPOCA A FIERULUI (CIRCA 450 I. CHR. -100 D. CHR.)

In aceasta epoca, denumita conventional si Latène si impartita in trei perioade (timpurie, mijlocie si tarzie), geto-dacii (urmasi directi ai celor atestati din prima epoca a fierului) au cunoscut realizari importante in aproape toate domeniile de activitate.

Asezarile deschise si fortificate s-au inmultit considerabil. Ampla­sate intotdeauna langa o sursa de apa, ele sunt prezente in toate formele de relief (din lunca pana in munte). Elementele de fortificatie artificiala constau din valuri de pamant sau de pamant si piatra (unele avand ca armatura un miez de pamant ars), santuri, palisade, ziduri din caramida si din piatra, turnuri si bastioane. Zidurile sunt realizate fie din piatra necioplita prinsa cu pamant (in tehnica opus incertum), fie din blocuri de piatra taiate si fasonate (opus quadratum). Multe din asezarile forti­ficate geto-dacice si in special davele din perioada clasica aveau, pe langa functia de aparare, rosturi economice (centre mestesugaresti sau comerciale), administrative si religioase. Mai multe dintre acestea sunt consemnate in unele texte antice: Argedava, Buridava, Carsidava, Dacidava, Marcodava, Patridava, Piroboridava, Petrodava, Ramidava, Tamasidava, Ziridava, Zargedava etc.

In viata economica, si nu numai, geto-dacii au avut preocupari si realizari deosebite. Acestea vizeaza, in primul rand, mestesugurile specia­lizate, apoi agricultura, cresterea vitelor si schimburile comerciale.

Dintre mestesugurile specializate, un rol deosebit l-a avut, prin implicatiile si consecintele sale in ansamblul vietii economice, meta­lurgia fierului. Dezvoltarea sa sub raport cantitativ si calitativ este relevata de cuptoarele de redus minereul de fier, de atelierele de prelucrare (cu instalatii si unelte de faurarie) si de produsele finite (unelte, arme si alte piese) descoperite izolat si in depozite.

Prelucrarea aurului si, mai intens, a argintului a atins nivelul unui mestesug artistic valoros. Acesta este ilustrat de descoperirea unor

ateliere de toreutica cu ustensile specifice mici nicovale, clesti, ciocane, dalti, poansoane, stante, ca si splendide artefacte. Astfel, intre secolele V - III i. Chr. s-au realizat, din aur si argint, splendide produse de arta si prestigiu, asa cum sunt coifurile si cnemidele ceremoniale, bratari, aplice,diferite vase etc. descoperite, in asezari sau morminte, la Agighiol, Baiceni, Craiova, Cotofenesti, Letnita, Rogozeni, Poroina, Stancesti,Peretu, Vrata s.a. Intre secolele II i. Chr. - I d. Chr. s-au modelat si folosit diferite tipuri de fibule, coliere, colane, bratari, inele, cercei, aplice si vase descoperite in peste 100 de tezaure, ca acelea de la Balanesti, Cehetel, Cerbal, Coada Malului, Cojocna, Gliganul, Heras-trau, Lupu, Oradea, Peteni, Remetea, Salistea, Sancraieni, Slimnic, Simleul Silvaniei etc.

In confectionarea ceramicii s-a folosit roata olarului. Iscusinta mesterilor olari specializati este relevata de calitatea superioara si ga­ma variata a produselor ceramice si de cuptoarele de ars ceramica. Astfel sunt diferite vase (fructiere, strachini, cani, cesti, cupe, chiupuri etc.) lucrate din pasta fina, cenusie sau rosie si decorate cu motive geometrice sau rar naturaliste, incizate, stantate sau pictate; alaturi de ceramica fina continuand sa fie lucrate vase cu mana.

Specializarea unor mestesugari in prelucrarea lemnului este ilustrata de o serie de unelte specifice: topoare, fierastraie, dalti, tesle, compase, cutitoaie etc., ca si de resturile multor constructii cu struc-tura din lemn.

Construirea locuintelor (cu plan patrulater si uneori poligonal) si mai cu seama ridicarea unor edificii cu caracter militar (ziduri, turnuri, bastioane, valuri, palisade) si religios (sanctuare) presupun existenta unor mesteri specializati in asemenea lucrari edilitare de anvergura.

Paralel cu mestesugurile (inclusiv casnice torsul, tesutul, prelu­crarea pieilor, modelarea ceramicii cu mana etc.), o dezvoltare fara precedent au avut-o agricultura si cresterea vitelor.

Din datele arheologice si din unele informatii scrise (Arrian, Ovidiu, Horatiu, Vergiliu, Criton, Papirusul Hunt, Dio Cassius s.a.) aflam ca, in cursul acestei epoci, geto-dacii au adoptat si aplicat o tehnica si un sistem agrar de tip superior celor practicate in epocile anterioare. In cadrul obstilor, predominant teritoriale, s-a trecut de la sistemul agrar "in telina" la cel "in asolament" sau "cu parloaga". Acesta presupunea extinderea suprafetelor arabile prin defrisari si desteleniri, alternarea sau rotarea culturilor cerealiere si refacerea fertilitatii solului prin lasarea lui periodica in parloaga sau prin

insamantarea unor plante furajere (azotante). Un astfel de sistem agrar este revelat in Dacia preromana de unelte agricole descoperite inclu­siv sub forma depozitara (brazdare si cutite de plug, sape, seceri, coase, cosoare, greble, rasnite rotative), seminte de cereale (grau, orz, secara, ovaz, mei), legume si plante furajere (mazare, linte, naut, spanac, dovleac, borceag, hrisca, lucerna), struguri si canepa (gasite carbonizate in gropi si vase de provizii si in hambare mai mari); ogoare sau holde intinse si turme sau cirezi de vite semnalate de catre autorii antici. Horatiu scrie semnificativ, in acest sens, despre "getii cei aspri carora nehotaruitele ogoare (immetata iugera) le da roade si cereale libere. Nu le place sa cultive acelasi ogor mai mult de un an (nec cultura placet longior annua), iar dupa ce au indeplinit toate muncile, altii care le urmeaza in aceleasi conditii le iau locul".

Dezvoltarea mestesugurilor si in special a celor extractive (exploatarea minereurilor feroase si neferoase, a sarii etc), sporirea cantitatii produselor agricole si animaliere locale (grane, miere, ceara, blanuri) si nevoia unor produse straine de lux (mai ales grecesti si romane) au determinat intensificarea schimburilor comerciale. Aces­tea sunt dovedite de numeroase si variate produse de import (vase, unelte, arme, podoabe etc. de factura scitica, celtica, greaca, macedo­neana, bastarna, sarmatica, romana ) si in special de numarul mare de monede din argint, aur, bronz (grecesti, macedonene si romane, ca si geto-dacice imitate dupa staterii lui Filip II si Alexandru cel Mare, apoi dupa denarii romani, republicani si imperiali) folosite drept eta­lon de schimb; comertul la geto-daci este mentionat si de unii autori antici ca: Polibiu, Diodor din Sicilia, Dion Chrysostomos.

Paralel cu dezvoltarea economica si organizarea politico-militara comunitatile geto-dacice au cunoscut si o stratificare sociala. Din informatiile unor autori antici (Herodot, Diodor din Sicilia, Strabon, Dion Chrysostomos, Dion Cassius, Petrus Patricius, Iordanes) si din unele date arheologice (morminte princiare, tezaure, diferite arme si podoabe de prestigiu, fortificatii si resedinte ale unor capetenii etc.) rezulta divizarea societatii geto-dacice in aristocratie civila, militara si sacerdotala (tarabostes sau pilleati) si oameni de rand, sateni nenobili (comati-kometai sau capillati), alaturi de acestia fiind semnalati si sclavi patriarhali proveniti din captivi de razboi.

In privinta organizarii politice si militare a geto-dacilor se disting trei etape. Prima este intinsa intre secolele V-II i. Chr. si se caracterizeaza prin existenta mai multor regate cu caracter prestatal. A

doua etapa este cuprinsa intre circa 80 si 44 i. Chr. si consta in formarea unui vast regat cu caracter statal incipient. In a treia peri-oada, incadrata intre 44 i. Chr.si 106 d. Chr., gasim mai multe regate cu caracter protostatal .

In prima jumatate a secolului V i. Chr., Sofocle semnaleaza prezenta unui regat getic condus de un legendar rege Charnabon, iar in a doua jumatate a acestui secol, Tucidide sugereaza o organizare militara la geti. Trogus Pompeius mentioneaza pentru anul 339 i. Chr. regatul getic condus de un anonim rex histrianorum, care s-a opus invaziei scitilor lui Atheas. La randul sau, Arian relateaza cu unele detalii interesante expeditia militara (demonstratia de forta) facuta de Alexandru cel Mare in vara anului 335 i.Chr. impotriva unui important regat getic care dispunea de o armata de circa 15000 de oameni (4000 de calareti si peste 10000 de pedestrasi) si isi avea resedinta intr-o asezare fortificata din apropierea Dunarii (presupusa a fi fost la Zimnicea). De la Trogus Pompeius si Curius Rufus rezulta ca in partea de sud a Moldovei se afla pe la 331 /326 i. Chr. o formatiune politica getica, care a zdrobit o armata macedoneana de aproximativ 30000 de ostasi, condusa de generalul Zopyrion (acesta cazand in lupta), pe cand se intorcea dintr-o expeditie impotriva Olbiei.

Diodor din Sicilia si Pausanias descriu, cu unele detalii refe­ritoare la caracterul regalitatii la geto-daci, razboaiele purtate intre 300-292 i. Chr. de regele Dromihete impotriva lui Lisimah, regele statului elenistic al Traciei. Din doua inscriptii descoperite la Histria aflam ca grecii de aici au solicitat si primit (in vitutea unor tratate) ajutor militar, mai intai prin secolul III i. Chr. de la un rege get cu numele Zalmodegikos, apoi prin secolul II i. Chr. de la alt rege get pe nume Rhemaxos. Tot in secolul II i. Chr. il plaseaza Trogus Pompeius pe regele dac Oroles (cu rezultate schimbatoare), care a dus lupte cu bastarnii germanici, razboinici infiltrati in jumatatea de nord a Moldovei dintre Carpati si Nistru (unde este atestat un aspect cultural daco-bastarn numit Poienesti-Lucasevca). Pentru sfarsitul secolului II sau inceputul secolului I i. Chr. apare consemnat, de acelasi Trogus Pompeius, regele dac Rubobostes/Burobostes in vremea caruia "a cres­cut puterea dacilor" (incremmenta dacorum per Rubobostem regem).

De la Strabon, Dion Chrisostomos-Iordanes, din cateva inscriptii (intre care decretul in cinstea lui Acorneon din Dionysopolis) si din unele date arheologice cunoastem ca regele geto-dac Burebista (82/79-44 i. Chr.), sustinut de marele preot Deceneu (care va capata si functia de vice-rege), a

unificat regatele geto-dacice (probabil 4 sau 5 la numar) sub sceptrul sau. Strabon precizeaza ca, prin "exercitii, sobrietate (abtinere de la vin ) si ascultare de legi", Burebista a reusit sa creeze un mare stat (megale arhé), acesta intinzandu-se din Carpatii Padurosi pana in Muntii Balcani si de la Nistru si Marea Neagra pana dincolo de Tisa.

Pentru infaptuirea acestei opere politice fara precedent in istoria politica a Daciei, regele Burebista i-a supus (pe la 60 i. Chr.) pe celtii boii, teurisci si scordisci din vest, pe bastarnii germanici din est si pe grecii din orasele Pontului Euxin incepand de la Olbia si pana la Apollonia pontica. Putand mobiliza o armata de pana la 200.000 de oameni si supunand cea mai mare parte dintre neamurilor vecine, cum noteaza Strabon, Burebista ajunge "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei, stapan peste intreg tinutul de dincoace si de dincolo de fluviu" (Dunarea), cum il caracterizeaza decretul dionysopolitan. Din aceasta precizare rezulta ca Burebista avea in subordinea sa alti regi , el fiind un primus inter pares Strabon adauga ca Burebista a facut si unele incursiuni de prada la sud de Dunare, pana in Tracia si Macedonia, devenind un rege "temut si de romani". Inaintea confruntarii militare de la Pharsalus (din anul 48 i. Chr.) dintre Iulius Caesar si Cneius Pom-peius, regele Burebista a reusit sa incheie cu acesta din urma, la Heracleia Lynkestis, prin trimisul sau Acorneon, un tratat de pace; in schimbul promisiunii acordarii unor ajutoare de razboi, regele dac obtinea din partea generalului roman un important castig politico-diplomatic: recunoasterea sa si a regatului sau ca o realitate politica si miltara in centrul si sud-estul Europei. Prin aceasta consacrare externa, Burebista si tanarul sau stat intrau definitiv in istoria lumii antice.

Moartea lui Burebista, prin anul 44 i. Chr., in urma unei lovituri de palat, a dus la dezmembrarea marii sale stapaniri (megale arhé) in patru si apoi in cinci regate mai mici, probabil tot cu caracter proto-statal (arhe). Numai unul dintre acestea a intrat in atentia istorigrafiei antice. Este vorba de cel care a avut resedinta la Sarmizegetusa si despre care aflam, de la Dion Chrysostomos-Iordanes si alti autori, ca a avut ca regi pe Deceneu, Comosicus, Coryllus/Scorilo, Duras, Durpaneus si Decebal. Regii Deceneu si Comosicus, daca nu si ceilalti, au cumulat si functia de mare preot si judecator suprem. Coryllus sau Scorilo "a domnit timp de 40 de ani peste neamurile lui din Dacia" si a incheiat un tratat de pace cu imparatul Nero sau Vespasian. Duras, Durpaneus si Decebal au purtat razboaie (in anii 85/86, 87,88) cu imparatul Domitian, ultimul rege incheind cu acesta pace (in 89). Decebal a purtat apoi doua

grele razboaie (in 101-102 si 105-106.) cu imparatul Traian. Luptand cu strasnicie unii pentru "avere si putere", altii pentru "neam si libertate"(cum asa de plastic se exprima Dion Chrysos-tomos), dacii au fost in cele din urma infranti, iar regele lor alungat "nu numai din domnie ci si din viata"(cum noteaza Plinius cel Tanar).

In celelalte regate geto-dacice a caror localizare nu o cunoastem precis sunt mentionati, de catre Plutarh si Suetonius, regii Dicomes (probabil in Moldova) si, respectiv, Cotiso (probabil la sud de Car-pati). Acestia, in preajma luptei de la Actium (31 i. Chr.), isi ofereau serviciile militare lui Antonius si, respectiv Octavianus. Cotiso a ajuns apoi in razboi si a cazut in lupta cu romanii in 29 i. Chr, cum consemneaza Horatiu intr-o oda a sa. Dion Cassius scrie despre regii geto-daci Rholes, Dapyx si Zyraxes, primul fiind aliat cu romanii, iar ceilalti opozanti ai acestora ; infrant de trupele romane (in 27 i. Chr.), regele Dapyx si-a pus capat zilelor. Tot ca urmasi ai lui Burebista mai sunt consemnati regii geto-daci Koson si Thiamarkos, primul inscrip-tionat pe o serie de monede din aur descoperite in Dacia, iar celalalt imortalizat pe un vas de provizii descoperit in dava de la Ocnita-Buri-dava, vasul purtand inscriptia Basileos Thiamarkos epoei.

Dintre toti regii geto-daci (in numar de peste 25), atestati nomi­nal sau cu titlul generic de basileos, rex sau dux numai Decebal a ramas eternizat printr-un portret de care doar mari personalitati ale Antichitatii au avut parte. Portretul sau fizic apare expresiv daltuit (de vreo 8-10 ori) in marmura de Carrara a Columnei Traiane, capodopera sculpturala despre care un exeget al ei nota atat de indreptatit : "cu exceptia dacilor nici unul din numeroasele popoare absorbite de impe­riu nu se poate lauda ca a vazut inaltandu-se un monument mai durabil inchinat dragostei sale pentru neatarnare". Concordant cu ceea ce sculptorii sugereaza, pe Columna apare portretul literar pe care-l schi-teaza Dio Cassius. "Dar cel mai mare razboi de atunci pentru romani scrie istoricul a fost impotriva dacilor, peste care atunci domnea Decebal. Duras, care avusese domnia mai inainte, o oferi de buna voie lui Decebal, regele dacilor, pentru ca era priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp, mester a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere ; lucruri pentru care el a fost mult timp un dusman de temut al romanilor". Aceste calitati de mare comandant de osti si abil diplomat, ca si de priceput organizator si conducator de stat se confirma prin tot ceea ce cunoastem ca a rea­lizat si a lasat in urma sa regele erou si martir al Daciei.

Dezvoltarea vietii economico-sociala si politico-militare a lumii geto-dacice din cursul celei de a doua epoci a fierului a fost insotita de o evolutie a vietii spirituale. Cunostinte si aptitudini remarcabile de ordin tehnic si artistic au etalat geto-dacii in domeniul mestesugurilor specia­lizate si cu deosebire in creatiile lor artizanale. Aici inregistram doua stiluri artistice: unul (in secolele IV-III i. Chr.) naturalist sau orientalizant in care predomina motivele zoomorfe (la care se adauga unele antropo­morfe, vegetale si geometrice), iar celalalt (din secolul II i.Chr. - I d.Chr.) geometric (pe fondul principal si director geometric grefandu-se cateva motive naturaliste stilizate). In ambele stiluri s-au lucrat splendide arte-facte din aur, argint si ceramica (in special, cea pictata). Alte manifestari artistice atestate in lumea geto-dacica se refera la arhitectura, sculptura, muzica si dans. In cadrul arhitecturii civile, militare si religioase desco­perite in Dacia preromana se disting prin amploare, monumentalitate si nota de originalitate cetatile cu ziduri de piatra si sanctuarele sau templele cu coloane de piatra si lemn datand din perioada clasica sau statala (secolul I i. Chr. - I d. Chr.)

Informatii literare (de la Platon, Strabon, Dion Chrysostomos, Dioscorides, Pseudo-Apuleius, Clemens din Alexandria etc.), unele descoperiri arheologice si date paleontologice atesta existenta la geto-daci a unor cunostinte teoretice sau aplicative din domeniile medicinei, fito-terapiei, botanicii, astronomiei etc.

Dar domeniul cel mai original al spiritualitatii geto-dacice l-au constituit credintele si practicile religioase la care se refera multi autori antici. Exemplificam in acest sens pe Strabon, care scrie ca la neamul getilor "ravna pentru cele divine a fost mereu o preocupare de capatenie". Izvoarele antice si datele arheologice atesta cu certitudine caracterul politeist al religiei geto-dacice. De la Herodot si alti autori aflam de zeii Zalmoxis si Gebeleizis, de un zeu al razboiului (cores-punzator lui Ares - Mars), o zeita a vetrei si focului, protectorea caminului (asemanatoare cu Hestia Vesta), o zeita a lunii, padurilor si farmecelor, care purta numele Bendis (analoaga cu Artemisa - Diana), un zeu numit Darzalas (inrudit cu Dionysos), un zeu cu atribute asemanatoare lui Hermes, altul cu rosturi apropiate zeului Hephaistos. Descoperirea mai multor sanctuare in davele de la Gradistea-Muncelului Sarmizegetusa (11), Costesti (4), Racos (4), Batca Doamnei (2), Brad (2) etc., ca si iconografia in care apar personaje masculine si feminine, pedestre si calarete, si cateva inaripate (pe unele piese descoperite la Balanesti, Coada Malului,

Herastrau, Iachimovo, Galice, Racatau, Surcea, etc) confirma exis-tenta marturisita in izvoarele scrise a mai multor divinitati proprii panteonului geto-dacic. Putine stiri literare fac referiri la organizarea cultului si sacerdotiului la geto-daci. Rezulta sigur ca exista un mare preot, ceea ce, firesc, presupune o importanta tagma preoteasca. Dion Chrysostomos aflase ca preotii si regii geto-daci erau alesi din randul aristocratiei, nominalizand ca mari preoti pe Deceneu si Comosicos. De asemenea, sunt mentionati, in Dacia, unii calugari celibatari, vege­tarieni si abstinenti, apartinand la secte religioase si fiind consemnati de Strabon sub numele de ktistai (abstinenti de la placerile lumesti) sau kapnobatai (calatori prin nori), iar de Ioseph Flavius, sub denu­mirea de polistai (intemeietor de orase) sau pleistoi (foarte multi).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Crisan, I.M., Civilizatia geto-dacica, Bucuresti, 1993.

Glodariu, I., Relatiile comerciale ale Daciei cu lumea

elenistica si romana, Cluj, 1974.

Parvan, V., Getica. O protoistorie a Daciei, Bucuresti, 1988.
4.Petrescu-Dambovita, M. si colaboratori, Istoria Romaniei de

la inceputuri pana in secolul VIII, Bucuresti, 1995. 5. Sanie, S., Din istoria culturii si religiei geto-dacilor, Iasi, 1995.

PREISTORIE GENERALA SI ARHEOLOGIE (I)