Scrisorile ca sursa documentara pentru istoria femeii

Scrisorile ca sursa documentara pentru istoria femeii

In categoria izvoarelor narative pot fi incadrate si documentele de factura epistolara. Valoarea acestora este cu atat mai mare cu cat ele redau un punct de vedere privat, negrevat de tarele inscrisurilor oficiale. Exceptie fac acele corespondente cu caracter oficial intre diversi reprezentanti ai autoritatilor. Corespondenta, fie ea diplomatica sau personala, surprinde o alta latura a societatii. In cuprinsul acestor izvoare epistolare se regasesc informatii dintre cele mai diverse legate de femei. Chiar daca unele mentiuni din aceste scrisori ofera informatii indirecte valoarea lor ramane de necontestat. Din analiza lor aflam informatii diverse de la politicile matrimoniale, la sentimentele dintre soti, si pana la soarta unor femei in contextul tulburarilor politice ale epocii. Nimic nu surprinde poate mai bine decat corespondenta dinamica sociala in care au fost angrenate femeile. Nimic nu releva poate mai bine interesele, sentimentele, dorintele femeilor - dar si ale barbatilor vizavi de femei - decat scrisorile. In analiza lor trebuie sa se aiba in vedere o serie de elemente definitorii. Astfel, trebuie tinut cont de expeditorul si destinatarul epistolei; trebuie de asemenea sa se identifice ratiunile principale care au determinat corespondenta, precum si caracterul acesteia, ce poate fi al unei scrisori oficiale sau personale. Tinandu-se cont de aceste criterii epistolele au putut fi structurate pe mai multe categorii: avem in primul rand scrisorile elaborate de catre femei si destinate altor femei, scrisori ale femeilor catre barbati, scrisori scrise de catre barbati adresate femeilor, scrisori scrise de barbati catre barbati, dar care fac referire si la femei.

1. Corespondenta intre femei. Scrisori ale femeilor destinate altor femei

In intervalul cronologic cuprins intre secolele al XIV-lea si al XVII-lea numarul schimburilor epistolare intre femei nu este deloc neglijabil. Intr-adevar, astfel cum ne-am obisnuit deja, numarul lor este inferior scrisorilor intre barbati. Dar nu abordarea cantitativa este determinanta in contextul de fata. Existenta si cuprinsul lor este elementul determinant. Analiza lor ne poate oferi o alta perspectiva asupra profilului feminin.

Importanta studierii acestor scrisori a fost subliniata de catre acelasi istoric, deschizator de drumuri, N. Iorga care a consacrat o intreaga lucrare acestei teme: Scrisori de femei, Ed. Datina Romaneasca, Valenii de Munte, 193 Lucrarea reprezinta in fapt o colectie de scrisori apartinand femeilor din Tara Romaneasca si Moldova. In marea lor majoritate sunt scrisori ale doamnelor si domnitelor, protagonistele fiind deci femeile apartinand claselor superioare ale societatii. Faptul este explicabil, deoarece in secolele XIV-XVII nu oricine avea acces la acest mijloc de comunicare interumana. Acest tip de corespondenta are in cea mai mare parte un caracter personal, fapt cu atat mai relevant, deoarece el reda tocmai sferele de interes, sentimentele femeilor din epoca studiata. Ele ne ofera sansa de a vedea cum si ce gandeau femeile din societatea romaneasca. Unul dintre cele mai relevante schimburi epistolare pentru cazul de fata il reprezinta corespondenta dintre doamna Ecaterina, sotia lui Alexandru voda Mircea si sora acesteia, Marioara. Tot despre sentimente este vorba si in scrisoarea cu valoare de testament intocmita de catre Teofana, mama lui Mihai Viteazul. Scrisoarea spune multe despre simtamintele unei mame care si-a pierdut copilul. Astfel, la aflarea vestii despre moartea lui Mihai Viteazul, dar si la aceea legata de soarta grea in care se gasea familia sa, Teofana scrie urmatoarele: "aciasi <la Cozia> ma ajunsese vestea de sfarsirea zilelor drag fiului mieu Mihail Voevod si de saracia Doamna sa si a coconilor Domniei lui prin tarile straine. Fuiu de plangere si de suspine ziua si noaptea" . Deznodamantul trist al fiului, precum si soarta grea in care se aflau membrii familiei sale ii provoaca mare amaraciune Teofanei. Scrisoarea este insa reprezentativa si pentru ca, indirect, aflam sentimentele doamnei Stanca, acum vaduva lui Mihai Viteazul. In momentul revederii cele doua femei - soacra si nora - isi povestesc tristetile si necazurile. Astfel, doamna Stanca, victima a vitregiilor vietii, marturiseste grelele incercari la care a fost supusa "cum am patit noi, maica, sa nu pata nime de ruda noastra". Iar intrebata fiind despre cum si-a petrecut zilele, Teofana raspunde: "cu mult foc, de moartea fiu-mieu si de jalea Domniilor Voastre" . Soarta cruda au avut de infruntat mostenitorii lui Mihai Viteazul. Ea apare redata in foarte multe scrisori si inscrisuri oficiale. Soarta cruda au avut de infruntat si alte femei, victime ale contextului politic, militar al epocii.

Corespondenta intre femei si barbati. Scrisori ale femeilor destinate barbatilor

Nu prea este loc de sentimente in acest tip de corespondenta. Exista insa si exceptii. O astfel de scrisoare, desi datata in 1703, este deosebit de relevanta. Importanta ei este cu atat mai mare cu cat expeditorul este o femeie apartinand taranimii. Astfel, o sateanca din Moldova, Marica Matiiasa ii scrie partenerului de viata aflat in Tara Ungureasca. Cu aceasta epistola sensibilitatea feminina trece din nou in prim-planul expunerii. Nemaiputandu-si indeplini menirea, aceea de sotie, ea il dezleaga pe barbatul sau de obligatiile familiale: "scriu la tine, barbate Matei, carele sezi in Tara Ungureasca, dau-ti stire cum eu-s beteaga si, de casa nu-s de a tine, iar tu, de-ti va trebui femeie, tu sa-ti iai alta femeie: de mine sa fii iertat in veci, si ma iarta si tu. Ca eu am bolnavit; deci de acum inainte mie barbat nu-mi mai trebuie pana la moartea mea. Iar tu, de nu te vei putea tine insusi, tu sa-ti iai un sot, si lacuieste sanatos in veci. Iar eu ma voiu tine aicea in Moldova, langa oamenii miei, pana cand voi custa; ce vad ca nu voiu custa mult"[3].

3. Corespondenta intre barbati si femei

3.1. Scrisori ale barbatilor destinate unor femei

Analiza izvoarelor epistolare nu poate fi completa fara a cerceta acest tip de scrisori. Tonul, continutul, formulele de adresare pot sa spuna multe despre modul in care barbatii au perceput femeile din jurul lor. Din nou avem poate una dintre modalitatile de a identifica sensibilitatile unei epoci, ale unei societati dominate de barbati. In acest stadiu al cercetarii suntem deocamdata tributari aceluiasi istoric N. Iorga care a adunat intr-un volum corespondenta elaborata de catre domnitorii si boierii romani. Din cuprinsul volumului "Scrisori de boieri. Scrisori de domni" pot fi selectate cateva epistole adresate catre sotii, fiice sau nepoate. Astfel, in 1482, in Moldova, Tricoliciu Vornicul scria familiei sale, adica "jupaneisei mele, Negritei si fetei mele Neagsei si nepoatei mele de fiica Mariei si nepotului mieu de fiica ." informandu-i ca a fost prins de catre Basarab cel Mic. Aflat intr-o situatie dificila si in imposibilitatea de a-si exercita atributiile de protector al familiei, vornicul moldovean transmite prin aceasta epistola instructiuni catre membrii familiei. Nu prea e loc pentru sentimente, sau cel putin nu pentru tipul de sentimente cu care suntem familiari in zilele noastre, expeditorul fiind mult mai interesat sa se asigure ca familia sa nu va avea de suferit si ca averea familiei este gestionata in mod rational. La prima vedere s-ar putea afirma ca sentimentele lipsesc din aceasta scrisoare si totusi preocuparea pentru protejarea posesiunilor familiei ne indica chiar contrariul. In perioada la care ne raportam sentimentele, dragostea fata de familie se manifesta in primul rand prin asigurarea bunastarii sale. Tricoliciu Vornicul nu face deci exceptie, el incearca sa se asigure ca familia sa isi va continua viata la acelasi nivel in perioada in care el se afla in prizonierat. Astfel pot fi interpretate instructiunile pe care le adreseaza membrilor familiei, sotiei si fiicei in primul rand: "va rog pe voi: nu ma uitati si nu lasati sa mi se risipeasca, ori marfa ce va fi ori scule. Si sa nu va certati pentru averea mea pana ce veti auzi ca sunt viu. Ci ingrijiti si sa cautati cu mila caii si iepele si oile si porcii si toata averea cata este" . Desi aceste preocupari ocupa locul central al expunerii, expeditorul cere familiei sa faca eforturi pentru a-l elibera din prizonierat.

Exista insa si epistole mult mai detaliate intre membrii familiei. Un astfel de exemplu este scrisoarea pe care Ioan Gyerofi o trimite din Sfantul Gheorghe sotiei sale, Anna Radvanczy, in octombrie 1595. Bolnav fiind, Ioan Gyerofi ii scrie sotiei, informand-o despre luarea cetatii Tirgoviste si fuga lui Sinan-pasa pana la Giurgiu. Scrisoarea nu este insa doar o marturie a luptelor de pe frontul antiotoman, ci si un bun exemplu pentru modul in care razboaiele afecteaza familiile. Bolnav, departe de casa, expeditorul nu poate decat sa informeze pe cei ramasi acasa despre situatia in care se afla. Totodata el trimite instructiuni sotiei, cerandu-i sa vina la dansul si sa-i trimita o serie de lucruri care sa ii usureze situatia: "daca iti ingaduie sanatatea, vino aici la mine . Sa aduci si vreo patru casuri, precum si cele patru piei de lup, ., ca sa-mi fac din ele un contas de iarna. Trimite si vreo doua piei de vulpe cu beregata lor, iar alte doua beregate de caciula"[5]. Exista si loc pentru sentimente, tonul scrisorii atesta acest fapt. Departe de casa, el simte lipsa sotiei si a familiei sale, altfel nu ar cere sotiei sa vina la el: "Iar de ai putea veni pana la Abus si eu m'as putea poate duce pan'acolo la voi, daca ma voiu simti mai usor, ca sa va vaz acasa insa nu pot merge caci trebue sa merg dupa oastea noastra" . Astfel de scrisori releva o data in plus vitregiile la care erau expuse familiile in conditiile in care barbatii, conducatori si protectori ai familiei trebuiau sa plece pentru a-si indeplini obligatiile militare. Ramase acasa, femeile preiau functiile sotilor lor, ele sunt cele care trebuie sa se ingrijeasca de bunastarea membrilor familiei. Printre instructiuni si informatii de pe front ramane prea putin loc pentru o exprimare directa a sentimentelor, dar aceasta nu este inexistenta, ci doar mascata de grijile cotidiene. Iar, dupa cum am afirmat deja, grija pentru familie reprezinta in fapt tot o materializare a sentimentelor existente intre membrii familiei. Acest fapt este certificat si in corespondenta intre barbati asupra careia vom insista in cele ce urmeaza.

Scrisori ale barbatilor catre barbati

Acest gen epistolar cunoaste numeroase exemplare. In cuprinsul relatarilor diverselor evenimente expeditorii - toti barbati - fac referiri si la femei. Multe dintre aceste epistole au un caracter oarecum oficial, fiind scrisori pe care le redacteaza in calitate de soli, dar sunt si epistole cu caracter privat. Analiza lor contureaza si mai bine universul feminin medieval, ele ne ofera foarte multe detalii despre destinul femeilor prinse uneori in vartejul evenimentelor si uneori victime ale acestora. De precizat este si faptul ca in aceasta categorie de scrisori femeile apar uneori ca "pioni", obiect al politicilor matrimoniale, precum sunt si scrisori care se constituie in marturii indirecte ale raporturilor dintre sot si sotie. In aceasta ultima categorie, aceea a epistolelor care redau raporturile sot-sotie, se numara si epistola pe care Sigismund M. de Merova o trimite ducelui de Mantova si Monferat. Expeditorul da detalii despre neintelegerile ivite intre principele transilvanean Sigismund Bathory si sotia acestuia, Maria Christierna[7].

Scrisori cu expeditori comuni

In aceasta categorie epistolara trebuie incadrate si scrisorile care ii au ca expeditori atat pe barbati cat si pe femei. O astfel de scrisoare este trimisa in 1595 de catre Gheorghe Camarasul si sotia acestuia catre Alexandra Camarasoaia si copiii acesteia. Aflati la Venetia cei doi trimit o scurta scisoare in care dau destinatarei informatii despre starea lor. E o epistola foarte scurta, avindu-i protagonisti pe membrii aceleiasi familii. Scrisoarea denota interesul expeditorilor, aflati departe de casa, pentru soarta membrilor familiei - copiii - ramasi in tara .