Armand Calinescu

Fond Personal

"Se spune, si nu fara temei, ca fiecare om isi are destinul stabilit inca de la inceputuri. Armand Calinescu fusese destinat de soarta sa devina un om valoros, un roman de exceptie, un desavarsit conducator politic si de stat chemat, in vremuri grele, sa salveze tara de la dezastru"

La 22 mai 1893, se naste la Pitesti, Armand Calinescu, fiul lui Mihai Calinescu si al Ecaterinei Calinescu. Armand se pare ca a beneficiat de toate conditiile necesare pentru a primi o educatie ireprosabila, in conditiile in care tatal sau era colonel in armata, iar mama, facand parte dintr-o familie instarita, beneficia de o conditie materiala foarte buna. "De la parinti a mostenit iubirea de neam si de glia strabuna, spiritul de ordine si de disciplina, cinstea si corectitudinea, onestitatea si loialitatea, precizia si conciziunea"

Inca de la inceputul formarii sale educationale, Armand Calinescu s-a remarcat prin dorinta sa de cunoastere. La scoala primara ca si la liceul "Ion C. Bratianu", din orasul natal primind in fiecare an premiul I. "Cursul primar 1-a urmat la Scoala de baieti nr. l din Pitesti; in clasa a IV-a, a obtinut premiul I pentru silinta la studiu si buna purtare, pentru care i s-a eliberat medalia de aur" "Scoala primara a absolvit-o cu media 9,70, fiind primul din 68 de elevi. In clasele a V-a si a Vl-a de liceu, a primit diploma de camaraderie, colegii sai proclamandu-1 cel mai bun camarad al lor. La terminarea liceului, in urma examenului general trecut in sesiunea iunie 1912, a fost al doilea din clasa"

Tot liceul reprezinta perioada in care Armand Calinescu isi incepe educatia politica, "el a studiat toate discursurile parlamentare , incepand cu cele tinute in Adunarile Ad-Hoc, iar oratoria si-a perfectionat-o in timpul studentiei, mergand zilnic la Camera, urmarind cu nesat cuvantarile maestrilor cuvantului si invatamintele ce le culegea

In anul 1912, Armand Calinescu incepe studiile superioare la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, dar paralel a frecventat si cursurile Facultatii de Filozofie. "Asa a devenit posesorul unui extraordinar volum de informatii stiintifice din domenii multilaterale ale cunoasterii umane"

La sfarsitul facultatii a trecut peste examenul de licenta, atat la filozofie cat si la drept, cu note bune, dupa care reuseste sa obtina titlul de doctor in Drept al Universitatii din Bucuresti. "Prin Decretul regal nr. 2516 din 14 iulie 1916, Armand Calinescu a fost numit magistrat stagiar la Judecatoria Ocolului din Slatina; in anul 1918, devine magistrat al Tribunalului judetean Arges"

Anul 1912 reprezinta anul in care Armand Calinescu o cunoaste pe cea care avea sa-i fie alaturi pana la sfarsitul vietii sale, o cunoaste pe viitoarea sa sotie Adela Baranga, din Pitesti. In anul intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, 1916, cei doi tineri erau deja logoditi, urmand ca numai peste un an, in aprilie 1917 sa devina sot si sotie.

Dupa ce in anul 1916 familia Calinescu parasise Romania pentru a se refugia in Moldova, in vara anului 1918, Armand si Adela revin in Pitesti; iar prin interventia la guvern a lui Alexandru Baranga, tatal Adelei, cei doi soti capata autorizatia necesara deplasarii pe teritoriul ocupat de germani. "De aici, in iarna aceluiasi an, au plecat la Paris, unde Armand Calinescu si-a continuat studiile, specializandu-se in stiinte economice si politice. Dupa doi ani (la 13 iulie 1921) a sustinut teza de doctorat intitulata LE CHANGE ROUMAIN. SA DEPRECIATION DEPUIS LA GUERRE ET SON RETABLISSEMENT, care, in acelasi an, a fost tiparita la Paris" , lucrare realizata datorita cercetarii lui Armand in domeniul economiei nationale si internationale, urmarind sursele si suporturile schimburilor de marfuri intre tari si natiuni.

"Reintors in tara de la Paris, Armand Calinescu a intrat imediat in activitatea sociala si a realizat o cariera politica de exceptie, iar in anul 1922, Adela si Armand Calinescu au trait bucuria suprema a vietii: atunci a vazut lumina zilei unicul lor copil, Barbu"

"Traiasca flacaul, traiasca parintii, bunicii - Cocuta si Victor"[10], "Sa va traiasca feciorul - Horia Calinescu" , "Sa traiti si sa va traiasca noul nascut - Lucretia"[12], astfel sunau doar cateva dintre telegramele si scrisorile primite de familia Calinescu cu ocazia nasterii lui Barbu, un fiu care dupa cum spune chiar el, si-a pierdut tatal "tocmai atunci cind un tinar elev are nevoia cea mai mare de sfaturile si indrumarile parintilor lui" "Au venit anii de instructie scolara in tara, apoi Barbu Calinescu si-a continuat studiile in Anglia"

Anul 1922 reprezinta si anul in care Armand Calinescu isi face debutul pe scena politica a Romaniei. Acum incepe el lupta contra adversarilor sai politici dar si contra diferitelor organizatii care reprezinta o amenintare la adresa statului. Reuseste astfel sa isi faureasca o cariera politica care il va face unul dintre cei mai importanti oamenii ai vremii, reusind sa ocupe functii din ce in ce mai importante: deputat, subsecretar de stat, ministru interimar la Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale, vicepresedinte la Consiliului de Ministri, ministru de interne si cea mai importanta dintre functiile sale, prim-ministru al Romaniei.

"Armand Calinescu este personalitatea care domina politica celui de al patrulea deceniu al secolului nostru" , este omul care "a guvernat Romania intr-una din cele mai tulburi si primejdioase perioade ale istoriei noastre"

Lupta crancena pe care Armand Calinescu o duce cu Garda de Fier il va consta in final viata. Pentru Adela Calinescu, evenimentele petrecute in acei ani, in care isi pierde sotul, dar in acelasi timp si copilul, pe care nu il mai vede o perioada lunga de timp, datorita evenimentelor politice din tara, aveau sa-i marcheze intregul viitor. Chiar ea declara in octombrie 1981: "Dupa groaznica nenorocire (asasinarea lui Armand Calinescu - n.n.), de la Palat (prin Urdareanu) am fost sfatuita sa nu aduc baiatul in tara in vacanta de Craciun, caci mai bine mi se va inlesni mie o vizita la Paris. De ce? Fiindca regele Carol al II-lea schimba politica, incercand sa se apropie de legionari. Eu nu mi-am vazut copilul timp de 22 de ani. In 1959, am putut sa-1 vizitez. Din 1970, vine el o data de doua ori pe an. Dupa ani grei, de lipsuri, azi este arhitect si are doua fetite care au venit de multe ori sa ma vada. Fiul meu a ramas un bun patriot roman"

Armand Calinescu poate fi caracterizat in diferite feluri, cele mai multe opinii, insa, sunt unele laudative la adresa sa. Ceea ce iesea in evidenta la acest om, dupa unele declaratii, era ambitia si modestia de care dispunea. "Nu a locuit in vreun palat, ci intr-o casa obisnuita, situata in strada dr. Clunet, nr. 12, din Bucuresti, rugand sotia, distinsa doamna Adela Calinescu, sa o vanda dupa moartea sa ca sa-si achite datoriile, lasand prin testament unicului sau fiu, Barbu, o avere modesta, dar mai presus de toate i-a lasat un nume ilustru."

Barbu Calinescu a fost cel care, odata cu venirea sa in tara in anul 1991, s-a ocupat de asezarea unei placi comemorative, la 21 septembrie 1991, pe locul unde a fost asasinat Armand Calinescu, placa contine urmatoarele cuvinte : "Aici a cazut la datorie primul-ministru Armand Calinescu", "in marmura placii comemorative sunt gravate si cuvintele memorabile rostite de Nicolae lorga: Un om s-a jertfit pentru linistea tarii sale inauntru si pentru independenta ei politica in afara" El a cazut, cum se putea astepta, jertfa unor fanatici cari-l urmareau de mult, cu o vendetta de sange. [.] Acela care s-a dus era un om de o mare inteligenta, de o putere de lucru imensa si de un patriotism pe care numai un nebun l-ar putea pune la indoiala: ultima oara cand, acum o saptamana numai, l-am vazut, el se chinuia, noaptea, cu ministrul de Externe, sa chibzuiasca felul cum am putea iesi neatinsi din asa grele imprejurari ca acestea de astazi. Aceasta s-o stie oricine si oriunde"

Activitate Politica: 1922-1937

Viata politica din Romania, dupa primul Razboi Mondial, devine din ce in ce mai complexa, in sensul in care transformari majore au loc pe scena politica din tara, mai ales la nivelul partidelor politice: partidele conservatoare dispar treptat din lupta pentru putere a Romaniei, lasand astfel arena politica a tarii fara partide care au fost mereu o varianta pentru guvernare, o a doua optiune pentru Partidul National - Liberal, partid care la randul sau a intampinat diferite dificultati, in sensul in care nici el "nu a fost ocolit de convulsiuni, cu deosebire in etape ceva mai indepartate de incheierea primului razboi mondial, dar a gasit resursele necesare, s-a intarit si a reusit sa se mentina si sa domine"

Dupa procesul de unificare a provinciilor romanesti cu tara mama din anul 1918, are loc si o contopire a partidelor politice din Vechiul Regat cu partidele politice din teritoriile noi castigate de Romania, "acest proces s-a incheiat in octombrie 1926, cand Partidul National Roman din Transilvania a fuzionat cu Partidul Taranesc din Vechiul Regat, luand astfel fiinta Partidul National Taranesc, care va juca un rol important, alaturi de Partidul Liberal, pe scena vietii politice romanesti"

Aceasta era atmosfera in care isi incepe activitatea politica Armand Calinescu, "un domn sever si puternic, [.]care nu este controlat de nimeni in afara de regele Carol" , un om care nu lasa nimic la voia intamplarii, sau dupa cum declara N. Caradino, unul dintre liderii national-taranisti ai vremii, un om care nu avea nimic rigid, nimic sever in aceasta personalitate in care finetea estompa fermitatea contururilor" Armand Calinescu intruneste aceste calitati, este persoana care lupta cu toata forta de care dispune, o persoana care ajunge sa se sacrifice pentru tara pe care o conduce.

Datorita faptului ca familia Calinescu intretinea relatii de prietenie cu cercul liberalilor din judetul Arges, Armand, in prima faza, a fost tentat sa opteze pentru Partidul National - Liberal, insa in cele din urma acesta realizeaza ca orientarea sa politica este taranista. "Mihai Calinescu, tatal lui Armand, a fost ani de-a randul prieten intim cu Ionel Bratianu si de fiecare data, cand venea la Florica liderul liberalilor, trimitea dupa el, de aceea liberalii argeseni, [.] gandeau cu totii ca tanarul Armand va intra neaparat in organizatia lor" . Dupa mai multe amanari ale liberalilor pentru al primi in cercul lor pe Armand Calinescu, "in cele din urma, dupa ce acesta l-a vizitat pe padisahul liberalilor" , a fost refuzat definitiv.

Partidul a carui baza o pune Ion Mihalache, este astfel cel pe care Armand Calinescu il alege pentru inceputul activitatii sale politice. Eu m-am inscris in Partidul Taranesc in iunie 1921. Ma intorsesem de la Paris unde, timp de doi ani, imi facusem studiile de doctorat in stiintele economice si politice. Eram, fireste, impreuna cu tineretul roman care se afla acolo, influentat si eu de ecoul noii miscari politice din tara. Succesul rasunator al unui partid taranesc in alegerile din 1919 si 1920 ne releva reactiunea produsa de razboi in masele populare, a caror manifestare a fost posibila prin acordarea votului universal aceasta este declaratia lui Armand Calinescu cu privire la partidul care avea sa conduca tara odata ce incepe sa se manifeste un puternic curent pentru taranism.

Desi debutul carierei sale politice si-l face devreme, "in 1922 il gasim deja presedinte al Partidului National - Taranesc in districtul Arges din Valahia" , iar peste patru ani este ales in Parlament, acum fiind momentul cand Armand Calinescu incepe sa avanseze serios.

"Noul lider taranist a inceput imediat actiunea de introducere a conducerii stiintifice in activitatea de partid; apare un suflu innoitor in tot judetul Arges; se practica un stil ofensiv de conducere, metode avansate de investigare si cunoastere a realitatii"

Masuri importante sunt luate de noul lider national-taranist, unele care au vizat in special partidul ca organizatie: se strang randurile in partid, se incearca o coeziune a membrilor partidului, iar treptat se aduc in partid membrii noi care fac parte din randurile intelectualitatii, se pune in practica o reorganizare a Partidului National - Taranesc in sate si orase, in conditiile in care partidul dupa cum declara chiar Armand Calinescu, nu dispunea practic de aceste organizatii locale.

Aceasta noua configurare a partidului taranesc din judetul Arges, face ca la alegerile comunale din martie 1926, cand "Partidul National - Taranesc a mers pe liste comune cu Partidul National si cu Partidul Poporului (Averescu)" , sa fie castigate de aceasta Alianta. Aceiasi lucru s-a intamplat si la alegerile Parlamentare din acelasi an, cand "Armand Calinescu a fost ales pentru prima data deputat [.], la varsta de 33 de ani, sub guvernul condus de Alexandru Averescu, facandu-si debutul la tribuna Camerei printr-un stralucitor discurs La validari"

Armand Calinescu a fost 14 ani deputat in toate cele sase legislaturi: 1926, 1928, 1931, 1932, 1933 si in cea din 1937, fiind recunoscut de toata lumea ca reprezentantul cel mai valoros al national-taranistilor in lupta parlamentara"

"O etapa importanta din viata, activitatea si evolutia politica a lui Armand Calinescu este strans legata de relatiile acestuia cu regele Carol al II-lea" , dar si cu camarila pe care acesta incepe sa si-o formeze. "Amestecul camarilei in viata politica devine tot mai evidenta, unii ministrii devenind oameni de casa ai Elenei Lupescu" . Armand Calinescu este unul dintre oamenii care, datorita abilitatii sale politice, reuseste sa impace, pe cat posibil, interesele lui Carol si ale camarilei cu cele ale Partidului National - Taranist.

Calitatile de bun coordonator ale lui Armand Calinescu incep sa fie observate mai bine si de catre rege odata cu desemnarea acestuia ca subsecretar de stat la Ministerul de Interne. In acest sens, Carol al II-lea, "in august 1932, dupa depunerea juramantului de catre membrii noului guvern, i-a remis Coroana Romaniei in grad de mare ofiter, recomandandu-i totodata sa lucreze si in continuare, in acelasi mod, cu noii functionari" . Aceasta functie de subsecretar si-o pastreaza chiar si dupa demisia lui Iuliu Maniu din functia de presedinte al Consiliului de Ministri, din ianuarie 1933, si numirea lui Alexandru Vaida-Voevod ca noul sef al Guvernului.

"In noiembrie 1933, incepea din nou lungul drum al opozitiei pentru Partidul National - Taranist" , un partid care nu mai reuseste sa vina la putere decat peste decenii bune, adica dupa inlaturarea Comunismului din Romania si formarea unei Coalitii politice.

In perioada anilor '30, miscarea legionara incepe sa prinda contur in Romania, fapt ce il face pe Armand Calinescu sa "isi concentreze tot mai mult atentia spre organizatiile fasciste, vazand in acestea un adversar periculos al regimului parlamentar burghez" . Masuri importante trebuiau luate pentru a stopa aceasta intindere a curentului fascist: "Vorbesc cu Vaida despre propaganda Garzii de Fier si propun sa o inlaturam din lupta prin retragerea semnului, deoarece ca organizatie a fost legalmente dizolvata"

Perioada de dupa anul 1933 a fost una cu multe framantari pentru taranisti, in sensul in care in interiorul partidului au loc diferite conflicte. Astfel se formeaza in partid trei grupari: cea de centru, formata din Armand Calinescu, Grigore Gafencu, Mihai Ralea, Virgil Potarca, si altii, cea de-a doua aripa este cea national-taranista condusa de dr. Nicolae Lupu, in timp ce a treia aripa a partidului gravita in jurul lui Iuliu Maniu.

Dupa o dezbatere in interiorul partidului, Maniu realizeaza ca devine din ce in ce mai singur, ca urmare el se retrage din Delegatia Permanenta a Partidului. Un alt membru important este George G. Mironescu, acesta, care fusese presedinte al Consiliului de Ministrii de doua ori, demisioneaza "din cauza divergentelor privitoare la Programul partidului"

"Sfarsitul anului 1934 este dominat de repetate dezbateri in cadrul Delegatiei Permanente a P.N.T, cu privire la deteriorarea tot mai evidenta a relatiilor dintre conducatorii national-taranisti" . Duelul din interiorul partidului, dintre Iuliu Maniu si Al. Vaida-Voevod devine din ce in ce mai intens, iar acest lucru dauneaza foarte mult gruparii taraniste.

Definitivarea noului program politic al partidului, a oferit prilejul perfect pentru ca Al. Vaida-Voevod sa ceara ca in acest program politic al taranistilor "sa se introduca ideea de esenta nationalista numerus valahicus, conform careia toate intreprinderile si institutiile trebuiau sa stabileasca proportii intre valahi si celelalte nationalitati" Aceasta propunere a fost respinsa de catre Comitetul Executiv Central, insa Vaida isi continua demersurile, sustinandu-si ideea.

Cazul Vaida i-a sfarsit in cele din urma la 22 martie 1935, cand acesta este exclus din partid. In urma intrunirii Comitetului Executiv Central, o motiune este adoptata, prin care cei care sunt impotriva normelor statutare sunt exclusi din partid, acest caz identificandu-se cu cel al lui Vaida.

"Carol al II-lea era informat in permanenta cu stadiul confruntarilor si disensiunilor intre Maniu, Vaida si Mihalache, pe care le dirija in interesul sau si al camarilei"[42], insa erau si oameni din Partidul National - Taranesc pe care regele ii priveste cu incredere si pe care ii va lua sub aripa sa. Armand Calinescu era unul dintre remarcatii monarhului, "de altfel, catre jumatatea anului 1936, regele a inceput sa primeasca mai des in audiente pe Armand Calinescu, precum si pe alti tineri politicieni national-taranisti"[43].

"Incepand cu luna mai 1936, regele Carol al II-lea da semne ca perioada de studiu si cunoastere - prelungita de altfel - asupra lui Armand Calinescu se cam incheiase si initiaza unele actiuni pentru apropierea si mai evidenta a acestuia de el si de Coroana"[44]. In acest sens Calinescu este chemat in audienta in ziua de 26 mai 1936. Iata ce nota el: "Merg in audienta de o ora la rege. Imi propun sa sondez sentimentele suveranului discutand problema gospodariei administrative a guvernului si curentele extremiste de dreapta. [.]expun pericolul Garzii de Fier, care e formata din elemente nepregatite si care sunt instrumente de manevra al politicienilor. [.] Expun situatia partidului nostru, care se reazema pe o forta sociala istorica, schitez evolutia partidelor conservator, liberal, taranesc, in legatura cu schimbarea situatiei claselor boieresti, burgheze si taranesti, aratand ca astazi taranimea e o forta peste care nu se poate trece"[45], in mare parte acesta a fost planul de discutii dintre Armand Calinescu si rege, o discutie care dupa cum afirma chiar Calinescu, regele a ascultat-o cu interes crescand, spunandu-i apoi ca stie ca este un om cumpanit si ca actiunile lui sunt unele calculate..

Perioada care urmeaza il face pe Armand Calinescu unul dintre apropiatii regelui, aprecierile la adresa acestuia din partea lui Carol fiind din ce in ce mai multe. In acest sens un exemplu bun este receptia printului Paul si Benes, in sensul in care dintre fostii subsecretari de stat national-taranisti, Calinescu este singurul invitat: "regele m-a inscris personal pe lista invitatilor numai pe mine"[46].

In interiorul gruparii taraniste anul 1936 este unul in care in Partidul National - Taranesc au loc unele dintre cele mai mari divergente si contradictii din interiorul acestei grupari, fapt care slabea si mai tare coeziunea si forta partidului. De la aceste dispute nu s-a putut sustrage nici Armand Calinescu. Cel caruia ii oferea, de regula, sprijinul era Ion Mihalache, insa acesta incerca de cele mai multe ori sa isi pastreze o gandire libera, independenta, care ajunge sa se manifeste printr-o libertate de actiune tot mai mare, mai ales in momentul in care realizeaza ca Mihalache nu era tocmai omul potrivit pentru a domina imprejurarile.

In baza motiunii sedintei Comitetului Central Executiv din 18-29 martie 1936, "P.N.T. a reinceput campania pentru rasturnarea Guvernului liberal, organizand intruniri de mari dimensiuni la Constanta, Beiusi, Timisoara, etc"[47]. La 31 mai 1936, este randul Bucurestiului sa sustina o impunatoare manifestatie sau, dupa cum noteaza Armand Calinescu: "mari demonstratii national-taraniste; la Bucuresti defileaza 70 000 de oameni din Muntenia, apoi adunari in principalele orase din tara"[48].

Cu toate incercarile facute de Partidul National - Taranesc pentru inlaturarea de la guvernare a liberalilor astfel incat sa aiba cale libera ei spre conducerea tarii, acest lucru nu se realizeaza. Datorita rezultatelor alegerilor din 20 decembrie 1937, nici un partid politic nu a reusit sa obtina un scor care sa ii permita sa guverneze. S-a ajuns astfel, numai pentru nu a apela la Garda de Fier, ca regele sa cheme la conducerea tarii Partidul National - Crestin. Acest nou guvern, "nu era doar un guvern al Partidului National - Crestin, deoarece ministerele cheie - Internele, Justitia, Externele - au fost incredintate unor persoane care nu faceau parte din partid"[49]. O astfel de persoana era Armand Calinescu, caruia ii este incredintat Ministerul de Interne, insa odata cu intrarea lui in Guvernul de 44 de zile Goga-Cuza, acesta este nevoit sa se desparta de P.N.T. , "pe care l-a slujit cu devotament, credinta si daruire totala timp de aproape 17 ani!"[50].

Activitate Politica: 1938-1939

Daca pe linie de partid sau ca om politic, activitatea si calitatile lui Armand Calinescu erau de netagaduit, ierarhic insa, abia acum, ilustrul politician, incepe sa urce din ce in ce mai sus, cariera sa cunoscand coordonate cu totul noi. Astfel, intre 28 decembrie 1937 si 7 martie 1939, adica "intr-un interval de doar 15 luni, distinsul om politic a parcurs urmatoarele inalte functii: ministru de interne, ministru interimar la Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale, vicepresedinte la Consiliului de Ministri si prim-ministru al Romaniei."[51]

Calauzit de slujirea cu demnitate si devotament a intereselor nationale, Armand Calinescu accepta sa faca parte din Guvernul Goga-Cuza, mai ales ca Partidul National - Taranist, din ce in ce mai slabit, fusese exclus de la succesiunea la Guvern, iar Armand Calinescu dorea sa puna in practica masuri ce vizau imbunatatirea conditiilor taranimii romane. Acceptul sau de a fi ministru de interne se mai datora si faptului ca miscarea legionara capata din ce in ce mai multa forta, ceea ce era un pericol la adresa statului, iar Armand Calinescu "a fost chemat sa bareze ascensiunea spre putere"[52] a Garzii de Fier.

In ceea ce priveste instaurarea dictaturii regale, Calinescu a considerat ca singura solutie pentru salvarea Romaniei, avand in vedere situatia politica din tara, era o conducere autoritara sub regele Carol al II-lea.

"In noaptea de 7/8 februarie, la sugestia suveranului, Armand Calinescu si Ion Gigurtu si-au dat demisia din guvern, sub motiv ca nu mai puteau colabora cu gruparea cuzista. La 9 februarie, Carol al II-lea a perfectat cu Armand Calinescu, Gheorghe Tatarascu si Ernest Urdareanu ultimele masuri vizand destituirea Guvernului Goga si primele masuri ale noului regim" .

Ziua de 9 februarie este cea in care Goga isi da demisia, acum este momentul in care regele incepe consultarile politice cu unii sefi de partid si cativa fosti prim-ministri. "In seara aceleiasi zile, regele a semnat decretul de numire a unui nou guvern, prezidat de patriarhul Miron Cristea. Actul de la 10 februarie 1938 s-a produs intr-un anumit context istoric, dar in fapt a fost rezultatul unei evolutii desfasurate in timp"[54].

Armand Calinescu nota, la 10 februarie, cu privire la aceste evenimente: "Goga e chemat in audienta. Rex ii spune ca trebuie amanate alegerile. Goga isi da demisia. Sunt convocati fostii prim-ministri. Seara se constituie Guvernul nou, sub presedintia patriarhului. La 1 noaptea se tine la palat consiliul sub presedintia regelui. Proclamatie, ofiteri ca prefecti etc"[55].

"Fiind unul dintre cei mai temuti aparatori ai folosirii corecte a banului public si adversar inversunat al celor care atentau la acesta, Armand Calinescu, impreuna cu alti demnitari, a determinat Guvernul sa ia hotararea ca toti ministrii sa fie obligati a-si declara averile"[56], era o masura care incerca eliminarea coruptiei din randurile marilor demnitari ai tarii, ca si a oricaror suspiciuni la adresa lor.

O masura deosebit de importanta pentru noul regim era adoptarea unei noi Legi Fundamentale. In acest sens, regele, a numit, la 12 februarie 1938, o comisie compusa din Armand Calinescu, Istrate Micescu, Constantin Argetoianu, Gh. Tatarescu si Mircea Cancicov, care sa redacteze un nou proiect de Constitutie, proiect care a trecut si care a fost promulgat la 27 februarie 1938.

Noua Constitutie, fata de cea din anul 1923, concentra in mainile regelui principalele puteri ale statului, limitand unele prevederi ale Parlamentului.

O serie de evenimente important s-au petrecut in aceasta perioada, una dintre acestea a fost dizolvarea partidelor politice, la propunerea regelui si a lui Armand Calinescu. In acest fel, prin decret regal partidele politice sunt scoase in afara legii. Astfel sunau primele doua articole din respectivul decret:

"Art. 1. Toate asociatiunile, gruparile sau partidele actualmente in fiinta si care s-au constituit in vederea propagarii ideilor politice sau a realizarii lor sunt si raman dizolvate.

Art. 2. Nici o noua organizatie politica nu va putea lua fiinta in viitor si nu va putea activa decat in conditiunile si cu formele prevazute printr-o lege speciala, ce se va intocmi in acest scop"[57].

Noile masuri adoptate sunt salutate de Armand Calinescu, acesta declarand intr-un discurs din 29 iunie 1938: "In aceste imprejurari dificile pentru noi, Marele nostru Suveran caruia dupa traditia tarii si dupa Constitutia ei Ii revenea rolul de suprem arbitru, a intervenit cu intelepciune si a ostroiat o noua asezare fundamentala. [.] Cu acest prilej am asistat la un minunat fenomen. Tara, impartita pana in ajun in numeroase partide si factiuni, deodata, printr-o minunata redresare sufleteasca, si-a regasit unitatea ei intreaga sub directiva Suveranului sau[58].

Aceasta lege a fost adoptata datorita starii politice din tara, fiindca daca analizam cu atentie cele doua articole, textul lor lasa sa se inteleaga ca ele pot reincepe activitatea lor politica in viitor, dar numai cand conditiile vor permite asta, pe baza unei legi speciale, lucru care nu se intampla insa pana la sfarsitul guvernarii autoritare a lui Carol.

O alta masura care a fost luata la 30 martie 1938 a fost crearea Consiliului de Coroana. Acesta era un organism strict consultativ, hotararile care erau luate, de catre membrii, neavand un caracter de obligativitate pentru rege.

Ultimul eveniment care s-a petrecut la 30 martie, se refera la "demisia primului Guvern condus de patriarhul Miron Cristea, si constituirea unui nou Cabinet, de catre acelasi prim-ministru"[59]. Nu au avut loc transformari majore in ceea ce priveste componenta noului Guvern, au fost totusi inlocuiti batranii, majoritatea dintre ei fiind numiti in Consiliul de Coroana. In noua echipa au fost inclusi ministri mai tineri, precum: Victor Iamandi, Mihai Ghelmegeanu sau Mihai Ralca. "Armand Calinescu a ramas ministru de interne si ad-interim la Departamentul Muncii"[60].

Ca ministru la Interne, Calinescu i-a anumite masuri care sunt menite sa zguduie din temelii miscarea legionara. In acest sens, in mai 1938 Codreanu este condamnat la 10 ani munca silnica si sase ani degradare civica. Nu aceasta avea sa fie insa pedeapsa cea mai mare pe care Codreanu avea sa o primeasca, in sensul in care liderul Garzii de Fier alaturi de alti 13 legionari este executat, ca urmare a incercarii lor de evadare de sub escorta cand erau transportati la inchisoarea din Bucuresti. Aceasta era varianta oficiala, exista insa mai multe ipoteze in ceea ce priveste moartea celor 14. Una dintre acestea este cea conform careia, in urma intrevederii regelui Carol al II-lea cu Hitler, acesta i-ar fi cerut suveranului sa aduca la putere Garda de Fier, lucru care l-a ingrijorat foarte tare pe rege. Se spune ca "pentru a distruge aceasta organizatie fascista, inca in drum spre tara, din tren, regele a ordonat suprimarea capeteniilor legionare"[61].

A doua ipoteza este cea conform careia cel care a stat in spatele uciderii legionarilor a fost Armand Calinescu, care fara sa se consulte cu regele i-a aceasta decizie, satul de activitatea Garzii de Fier. Chiar el afirma dupa condamnarea lui Codreanu ca: "Problema nu e inchisa. Am obtinut succesul tactic, dar pentru a schimba atmosfera trebuie timp"[62]. In acest sens, se para ca ministrul i-a decizia de al lichida pe liderul legionar: "Convins ca prima tinta trebuie sa fie creierul miscarii si statul ei major, Calinescu n-a ezitat nici o clipa sa ordoneze, fara al informa insa pe suveran, asasinarea lui Codreanu si a treisprezece dintre camarazii lui - cei trei asasini ai lui Duca si cei zece ucigasi ai lui Stelescu"[63].

Se pare ca dupa lichidarea lui Codreanu, multi legionari nu au mai vazut alt sens pentru existenta lor, decat razbunarea, aceasta trebuia sa fie facuta prin echipe de sacrificiu, cei care erau vizati fiind Carol al II-lea si Armand Calinescu.

"Administratia de stat a cunoscut progrese notabile in perioada cand Armand Calinescu s-a aflat in fruntea Ministerului de Interne"[64]. Actiuni urgente de modernizare au fost initiate. Se pare ca aceste masuri au adus Romaniei o schimbare la nivelul societatii, dupa cum afirma chiar Armand Calinescu: "Este o luna numai de cand am promulgat o lege privitoare la organizarea intreprinderilor comunale. Iluminatul public, alimentarea cu apa, salubritatea si in genere toate serviciile edilitare ale municipalitatilor menite sa asigure o viata mai civilizata a locuitorilor din orase, iata probleme care au fost studiate si indrumate prin noua lege"[65].

Autoritatea cu care Armand Calinescu conducea Ministerul de Interne, dar si buna lui functionare, au facut ca acest organism sa devina unul dintre cele mai viabile ale administratiei de stat, acest organism ocupandu-se "cu profesionalism de indrumarea si controlul, conform legii, a administratiilor locale"[66]. Astfel, la 10 februarie 1938, Guvernul schimba administrarea in intreaga tara, fiind numiti in fruntea judetelor si oraselor ofiteri si magistrati. Prin aceasta masura se urmarea diminuarea coruptiei si inlaturarea abuzului public.

"Pentru a pune bazele unei administratii moderne, Armand Calinescu a initiat in august 1938, legea privind noua reforma administrativa"[67]. [.] Avand in vedere importanta sociala pe care legea administrativa din 1938 o avea, ea este considerata opera fundamentala a lui Armand Calinescu.

Reforma administrativa reprezenta pentru Calinescu o necesitate de mult timp. Documentul denumit Raport asupra reformei administrative, intocmit de el tocmai din timpul activitatii sale in P.N.T., demonstreaza acest lucru.

Primit in audienta, la 14 februarie 1938, de catre Carol al II-lea, Armand Calinescu ii expune acestuia principalele puncte ale noii legi. Dupa aceasta discutie, Calinescu scria ca singura "critica serioasa" a fost "asupra impartirii regiunilor"[68]. La 13 august 1939, actul normativ propus de Armand Calinescu este adoptat. "Tara are astazi o noua oranduire administrativa.Noua legiuire nu a impus sarcini suplimentare. In genere la noi toate operele legislative aduceau dupa sine crearea de institutii si de servicii noi, prin urmare ele se soldau cu cheltuieli mari. De data aceasta, organele Tinuturilor au intrat in functiune fara o singura numire noua, prin regruparea personalului existenta. Asadar, o reforma organica fundamentala se aplica fara a se recurge la mijloace financiare noi, ci numai in cadrul sarcinilor bugetare existente"[69].

Activitatea lui Armand Calinescu la Ministerul de Interne va cunoaste valente noi in anul 1939, indeosebi dupa ce a fost numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri si apoi prim-ministru al Romaniei, cand si-a pastrat si portofoliul Internelor"[70].

La inceputul anului 1939, patriarhul Miron Cristea moare, lasand Guvernul fara liderul sau. Cel care avea sa ii ia locul in aceasta functie este Armand Calinescu. "Noul prim-ministru era, inca de la 10 februarie 1938, principalul stalp al regimului"[71].

La data de 23 ianuarie 1939, dupa o audienta la rege, Armand Calinescu nota: "Regele imi spune ca are toata increderea in mine sa iau presedintia Consiliului, ca personal ar fi usurat de sarcina asumata"[72].

"Ziua de 7 martie 1939 are valoare de simbol pentru ascensiunea vertiginoasa a lui Armand Calinescu in ierarhia puterii politice si de stat, intrucat atunci a fost numit in cea mai inalta demnitate nationala - prim-ministru al Romaniei"[73].

Politica lui Carol al II-lea, pe plan international, a fost una echilibrata, deoarece la inceputul anului 1939 situatia mondiala incepea sa devina din ce in ce mai tensionata, iar puterile europene pe care tara noastra se baza, respectiv Franta si Anglia nu dadeau semne ca ar dori sa puna piedici serioase Germaniei in demersul ei de cucerire de noi teritorii. Astfel, Romania intreprinde o politica mai prudenta fata de cel de-al III-lea Reich, scopul urmarit fiind acela de imbunatatire a relatiilor cu aceasta tara, dar si schimburilor economice. Armand Calinescu nu impartasea ideea regelui, el considera ca alegerea Germaniei in detrimentul Frantei si Angliei ar putea duce la "slabirea prestigiului nationala si la prabusirea regimului creat de rege"[74]. Pe parcursul anului 1939, situatia internationala devine din ce in ce mai complicata pentru Romania, masuri importante trebuiau luate, in conditiile in care Ungaria, Bulgaria si Rusia incep sa faca presiuni pentru recapatarea teritoriilor detinute inainte de primul Razboi Mondial.

Politica interna se baza pe un program care consta in rezolvarea problemelor cerute de nevoile vietii. "Mare atentie se acorda finantelor publice, unde buna randuiala era o conditie esentiala pentru asigurarea linistei inauntru si a prestigiului tarii in afara"[75].

Mari lucrari de utilitate publica alaturi de dezvoltarea si modernizarea economiei nationale erau prevazute in programul faurit de Guvern.

"Aplicarea politicii economice stabilite de Guvern a dus la cresterea productiei industriale si agricole, dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor, inviorarea investitiilor etc[76]. Armand Calinescu spunea in acest sens ca realizarile respective "ar fi trebuit sa fie de mult. Si ma gandesc unde am fi fost noi astazi daca sistemul politic actual ar fi fost introdus in tara imediat dupa razboiul general. Ce progrese am fi realizat? Ce dezvoltare am fi dat muncii nationale si bogatiilor tarii? Prin urmare pacea interna este numai o baza, un mijloc de lucru"[77].

"In actiunea de consolidare a regimului carlist, primul-ministru Armand Calinescu s-a ocupat nemijlocit pentru asigurarea conditiilor necesare constituirii noului Parlament al tarii:elaborarea legii electorale, organizarea si desfasurarea alegerilor, convocarea Corpurilor legiuitoare etc"[78]. Alegerile au loc la 1 iunie 1939, pentru Adunarea Deputatilor si, la 2 iunie pentru Senat. Cum era si normal, cei care au castigat au fost candidatii propusi de F.S.N, singura organizatie politica din Romania. Armand Calinescu a fost ales deputat in tinutul Bucegi, ziarul Curentul facand precizarea ca era "cel mai mare numar de sufragii pe care a putut sa-l intruneasca vreodata un om politic"[79]

"Domnul A. Calinescu, presedintele consiliului de Ministri a fost asasinat miseleste astazi, 21 septembrie 1939, orele 14,00, in apropiere de locuinta sa. Asasinii, membrii ai fostei Garzi de Fier, au fost arestati. In intreaga tara domneste calmul cel mai desavarsit. Natiunea, pretutindeni, infiereaza crima odioasa. Moartea care ne indoliaza, a avut un profund rasunet in randurile poporului"[80]. Se pare ca acesta avea sa fie sfarsitul tragic al omului politic Armand Calinescu, lupta sa impotriva legionarilor i-a adus in cele din urma moartea, o moarte care survine chiar inainte cu cateva luni de indepartarea lui Carol al II-lea din tara si acapararea puterii de Generalul Ion Antonescu.

Concluzie

"Edictarea, la 20 februarie 1938, a Constitutiei carliste, a reprezentat, abolirea Constitutiei din 1923 si inlocuirea regimului parlamentar reprezentativ cu suprematia puterii regale, transformarea institutiei parlamentare intr-un organ auxiliar al regelui in activitatea legislativa"[81].

Trecerea la acest tip de sistem a fost facuta de catre regele Carol al II-lea in decursul a opt ani, planul sau fiind, inca din momentul in care intra in tara, acela de a conduce peste capul partidelor politice. Aceasta transformare a sistemului politic din Romania a fost posibila din mai multe motive, pe care le-am expus in lucrarea de fata.

Criza economica prin care tara trecea in anii in Carol al II-lea ajunge rege, face ca aproape orice partid politic care ajunge la guvernare, fie ca aici vorbim de Partidul National - Taranesc sau de Partidul National - Liberal, sa nu aiba o continuitate si sa nu poata sa-si puna in aplicare proiectele de reforma pe care le planuieste. Acest lucru ofera clasei politice o imagine negativa in ochii oamenilor de rand, dar si in ochii regelui. Pe langa instabilitatea guvernamentala, conflictele din interiorul partidelor politice creeaza si ele noi motive pentru Carol al II-lea de a decide sa scoata partidele in afara legii. Astfel, putem afirma ca esecul de a oferi un echilibru politic tarii, care ar fi trebuit sa vina din partea partidelor, a fost motivul pentru care Carol al II-lea a putut sa-si puna in practica planul sau de instaurare a statului autoritar monarhic.

Daca vorbim de perioada 1930-1940, trebuie sa precizam faptul ca un rol deosebit de important l-au avut legionarii, sau Garda de Fier. Gruparea lui Codreanu incepe sa adune din ce in ce mai multi simpatizanti, lucru care cu timpul devine o amenintare la adresa statului. Numeroase masuri au fost luate de catre diferiti oameni politici in incercarea lor de a opri ascensiunea Garzii spre putere, unul dintre acestia fiind Armand Calinescu, unul din cei mai vehementi dusmani ai Legiunii.

Presiunea pe care Garda de Fier reuseste sa o puna in anul 1937, atunci cand la alegerile din decembrie iese pe locul al treilea cu 478 378 de voturi, ceea ce insemna 15,58 %[82] din totalul celor care au votat, il determina pe rege sa faca anumite compromisuri politice. In momentul in care Goga isi da demisia regele realizeaza ca acum este timpul potrivit pentru instaurarea dictaturii regale.

Fenomenul dreptei radicale romanesti a fost unul controversat asociat direct decaderii pluripartidismului din Romania, mai ales ca influenta acesteia in cercurile politice devenea din ce in ce mai mare, simpatizanti ai ei regasindu-se in importante partide, un exemplu in acest sens fiind Alexandru Vaida-Voevod: "Ajunsesem cu capitanul intr-o relatie paterna, incat nu se sfia sa-mi faca marturisiri, nici sa primeasca o subventie pentru caminul lor din Iasi"[83].

De cealalta parte a baricadei se afla oameni precum Nicolae Iorga, Armand Calinescu sau Nicolae Titulescu, care lupta cu toate fortele pentru a scoate din viata politica Garda de Fier, care reprezenta o amenintare mult prea mare, ea era un "adversar periculos al regimului parlamentar burghez" , dat fiind faptul ca era sprijinita de Germania nazista.

Ne putem intreba daca sprijinul acordat de Armand Calinescu, regelui Carol al II-lea, pentru instaurare regimului autoritar monarhic s-a datorat faptului ca Armand stia ca numai asa legiunea poate fi oprita, sau pentru ca vedea in rege singurul in stare sa salveze tara. "In aceste imprejurari dificile pentru noi, Marele nostru Suveran caruia dupa traditia tarii si dupa Constitutia ei Ii revenea rolul de suprem arbitru, a intervenit cu intelepciune si a ostroiat o noua asezare fundamentala. [.] Cu acest prilej am asistat la un minunat fenomen. Tara, impartita pana in ajun in numeroase partide si factiuni, deodata, printr-o minunata redresare sufleteasca, si-a regasit unitatea ei intreaga sub directiva Suveranului sau"[85].

Armand Calinescu este un personaj care reuseste, in viata politica interbelica din Romania, sa se adapteze noilor realitati care survin in urma diferitelor transformari care au loc. Astfel, daca la inceputul carierei Partidul National - Liberal este alegerea sa, in cele din urma ideologia care il consacra este cea taranista. Este deputat timp de 14 ani, incepand cu anul 1926, dar in acelasi timp ocupa si alte functii importante in Guvern, indiferent daca vorbim de guvernarile taraniste, liberale sau de cea national-crestina. Este omul de incredere al lui Carol al II-lea, care in 1939 il numeste in functia de prim-ministru, desi in acelasi timp este si ministru de Interne.

Conflictul cu Garda de Fier avea sa-i aduca in anul 1939 moartea celui care "s-a jertfit pentru linistea tarii sale inauntru si pentru independenta ei politica in afara, acela care s-a dus era un om de o mare inteligenta, de o putere de lucru imensa si de un patriotism pe care numai un nebun l-ar putea pune la indoiala"