Economie rurala in regatul seleucid

ECONOMIE RURALA IN REGATUL SELEUCID 

De la bun inceput, trebuie sa subliniem, in contrast cu caracterul aproape uniform, compact chiar, al regimului solului in regatul egiptean, diversitatea modalitatilor de exercitare a autoritatii regale in statul intemeiat de Seleucos. Rezultat obiectiv al preluarii prin cucerire a unor zone mult mai eterogene si mai eterogen administrate decat cele de pe valea Nilului, acest caracter compozit al structurilor socio-economice ale regatului Seleucid este accentuat si de tendintele centrifuge ale zonelor de margine, in care autoritatea dinastilor din Antiochia nu se exercita decat superficial, cat si de o politica de incurajare a implantarii de poleis si cleruchii; in fine, de faptul ca Seleucizii au mostenit de la Imperiul Persan o administratie mai laxa si mai putin implicata in viata economica a regatului decat cea egipteana.

Intr-adevar, in virtutea dreptului de cucerire, si regii seleucizi mostenesc de la Alexandru stapanirea nominala asupra intregului pamant al regatului - ceea ce inseamna ca fiecare mare unitate este datoare sa plateasca un tribut, phoros; orase, cetati, sate, mari sanctuare. Administratia regala nu se amasteca insa in organizarea productiei din care isi atribuie doar, astfel, o parte, limitandu-se la a pretinde tribut si impozite directe. Pe plan administrativ, fiecare satrapie cuprinde enclave importante asupra carora regii seleucizi isi exercita mediat drepturile - poleis de tip grec, teritorii dinastice sau mari sanctuare; aceasta varietate de situatii traduce in ultima instanta diferitele regimuri ale solului de pe intinsul regatului intemeiat de Seleucos.

Functionarii regali din satrapii controleaza direct acea parte din teritoriul agrar care constituie pamantul regal, ge/chora basilike, subdivizat in komai, sate, grupand pamanturile si pe producatorii directi care le pun in valoare, basilikoi laoi ('tarani regali'). Acestia nu sunt legati de pamantul satului, ci de comunitatea teritorial-fiscala, idia, pe care o reprezinta satul, avand dreptul de a se stabili in alta parte, dar nu pe cel de a nu-si achita obligatiile. Din pacate, spre deosebire de Egiptul lagid, unde izvoarele papiriacee sunt nu numai detaliate, ci si esalonate in timp pe toata durata epocii elenistice, izvoarele epigrafice (inscriptia lui Mnesimachos, donatia pentru Laodice) sunt timpurii, iar cele literare (Economicul pseudo-aristotelic) si timpurii, si problematice. Este totusi probabil ca producatorii - laoi plateau o redeventa in natura fie administratiei regale, fie beneficiarului particular, pe care regele il dotase cu un domeniu. De obicei, asemenea donatii erau revocabile (Mnesimachos), dar puteau reprezenta si cesiuni integrale, cu drept deplin de vanzare, in care caz pamantul era insa inscris in teritoriul unei polis.

Chôra cetatilor - foarte numeroase - intemeiate de Seleucizi pe urmele lui Alexandru putea, intr-adevar, sa fie stapanita in deplinatatea drepturilor de catre colectivitatea de cetateni; in acest caz, cetatea nu platea impozit sau tribut, ci doar contributii, in aparenta macar ocazionale (contributii de razboi, darul de incununare, etc.). Pe masura diminuarii autoritatii regale, este probabil ca imunitatea cetatilor creste, cum creste si cea a templelor. Concedarea de ateleia (imunitate fiscala) este, macar in unele cazuri cunoscute de noi, completata pentru marile sanctuare de dreptul numit anepistathmos, adica administrare directa a tezaurului templului. Aceasta presupune, evident, imixtiunea uzuala a administratiei regale in afacerile sanctuarelor neexceptate.

Problema relatiilor agrare se pune insa diferit, macar intr-un sens, pentru teritoriul templelor fata de chôra cetateneasca. In primul caz, producatorii directi poarta, uneori, numele de 'scalvi ai zeului', ceea ce nu inseamna ca e vorba de un statut servil in sensul clasic al cuvantului; dimpotriva, am spune, statutul real al producatorilor de pe domeniile sacre pare a fi mai liber decat cel al laoi-ilor de pe pamanturile regale. In statutul acestora din urma persista, ca si in cazul 'taranilor regali' din Egipt, o dubla determinare - dependenta in chip traditional, quasi-contractuala in 'interpretarea greaca' a institutiei laoi-lor. Or, in conditiile inscrierii pamantului, cu sat si locuitori cu tot, in teritoriul unei cetati, aspectul grec al acestei relatii se accentueaza in chip firesc. Se ajunge astfel la constituirea unei categorii de producatori agricoli semi-dependenti, purtand, indeobste, numele de paroikoi, si al carei continut - la rascrucea intre forme de aservire traditionale si formele de exploatare non-servila, contractuala, grecesti si macedonene - se divide intre dependenta economica si productiva fata de proprietarul individual al pamantului al caror posesori de facto sunt si dependenta administrativ-fiscala fata de unitatea teritoriala - cetate, satrapie - din care face parte proprietarul pamantului. Astfel de forme, cu variatii locale adeseori obscure, sunt larg raspandite in lumea elenistica, fiind sesizate de studii recente si in interiorul cetatilor pontice.

Prezenta mainii de lucru servile in agricultura este atestata sau macar de presupus, si in regatul seleucid, ca si in Grecia metropolitana. Ea nu reprezinta insa nici in epoca elenistica - cum nu reprezentase nici in epocile anterioare - forma dominanta ori esentiala a raporturilor agrare. Spre deosebire de Africa de Nord ori, mai tarziu, de Italia de Sud si Sicilia, exploatarea sclavilor in munca campului este interstitiala si sporadica, reprezentand o conditie facultativa si conjuncturala a valorificarii pamantului.

Ramane de adaugat ca, pentru aspectele legate de regimul solului si de raporturile agrare in regatul attalid al Pergamului, stirile de care dispunem sunt minime; este de presupus - fara dovezi peremptorii - ca exista si acolo pamanturi 'regale' si forme de dependenta asemanatoare cu cele din regatul Seleucid (asa pare sa rezulte din stirile referitoare la rascoala lui Aristonikos). In restul lumii elenistice - in orasele grecesti si in Macedonia - formele de stapanire si exploatare a solului continua, in esenta lor macar, sa se dezvolte dupa modelele epocii clasice, ceea ce nu inseamna ca nu vom intalni fenomene particulare si o evolutie relativ autonoma, despre care va fi vorba in paginile de mai jos.