Drama Romaniei 1940

Drama Romaniei 1940

Faptul ca Uniunea Sovietica nu si-a valorificat drepturile asupra Basarabiei pe care le obtinuse prin protocolul secret din 23 august 1939 se datoreaza razboiului ruso- finlandez (nov. 1939 0 marite 1940) si rezistentei neasteptat de darze a finlandezilor in fata Armatei Rosii. Imediat dupa ce razboiul din nord a luat sfarsit la 12 martie, Molotov, mistrul de externe al U.R.S.S. intr-o cuvantare tinuta in fata sovietului suprem a declarat ca exista o problema nesolutionata in relatiile cu Romania: "problema Basarabiei, a carei cotropire de catre Romania, Uniunea sovietica nu a recunoscut-o, desi niciodata nu a pus problema inapoierii Basarabiei pe cale militara.[1]

Pentru Romania incepea calvarul. Prebusirea militara a Frantei in doar 40 de zile (10 mai-22 iunie 1940) a reprezentat prologul dictatului sovietic.Cu o Franta anihiliata, si o Anglie izolata, Rusia sigura de neutralitatea Germaniei putea lesne sa-si concretizeze obiectivele in ceea ce priveste Basarabia.

A doua zi dupa capitularea Frantei, Molotov intro- convorbire cu Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova i-a atras atentia ca guvernul sovietic doreste sa rezolve cat mai curand probleme nerezolvata a Basarabiei la care se mai adauga si Bucovina in care locuieste populatie ucrainiana. In acest context Molovto solicita sprijinul partii gemane pentru rezolvarea diferendului cu Romania. Hitler a fost iritat de pretentia U.R.S.S.-ului asupra Bucovinei pe care a interpretat-o ca pe o iesire din cadrul protocolului secret din 23 august 1939. Neavand inca posibilitatea sa actioneze militar impotriva lui Stalin deoarece abia terminase campania din Vest, a cedat solicitarilor sovietice reusind insa sa le limiteze doar la nordul Bucovinei.

In ce priveste Bucovina, fie chiar numai partea sa nordica, aceasta nu apartinuse niciodata Rusiei. Pretentiile sovietice se bazau de aceea pe motive strategice. Predarea Bucovinei de Nord facea posibil ca trecatorile din Carpati sa fie supuse controlului rusesc. Prin aceasta se deschidea si mai mult portita creata in urma ocuparii de catre sovietici a Ucrainei de Vest, pentru o inaintare sovietica in campia ungara.[2]

La 26 iunie 1940, orele 22, Viaceslav Molotiv l-a convocat pe ministrul Romaniei, G. Davidescu, caruia i-a remis o nota ultimativa prin care U.R.S.S. cerea Basarabia si Bucovina de Nord. La nota sovietica era anexata o harta la scara de 1:1800000 pe care Molotov, cu un creion gros, de culoare rosie, fixase traseul noi frontiere, grosimea varfului acoperind ea singura 10 kilometrii din traseul ce smulgea suplimentar Romaniei Herta si regiunea invecinata.[3]

Fata de aceasta situatie dramatica Romania s-a adresat Germaniei si Italiei pentru un sfat si aliatilor din Intelegerea Balcanica (Iugoslavia, Grecia si Turcia) pentru ajutor. Toate raspunsurile primite au fost dezamagitoare. Berlinul si Roma au indemnat Romania sa cedeze ultimatumului sovietic iar aliatii balcanici, intr-o forma mai mult sau mai putin voalata si-au manifestat neputinta in a ajuta tara noastra.

Pe 27 iunie la orele 12 a avut loc primul Consiliu de Coroana la care au participat membrii de drept ai Consiliului si cei ai guvernului. S-au conturat doua curente de opinie: unul al rezistentei cu orice pret condus de Nicolae Iorga care a strigat patetic: "Ne batem, blestem pe noi daca nu ne batem"[4], celalalt in frunte cu Constantin Argetoianu care opta pentru cedare.

Dupa ce ani de zile propaganda oficiala afirmase in toate imprejurarile ca Romania este aparata de un "brau de fier si foc" in cadrul Consiliului s-a relevat slaba noastra pregatire militara. Confruntati cu puterea coplesitoare a Armatei Rosii, cu izolarea diplomatica si militara a Romaniei si cu atitudinea tot mai agresiva a Bulgariei si Ungariei panticipantii la cel de-al doilea Consiliu de Coroana convocat tot pe 27 iunie s-au pronuntat in proportie de 19 la 6 si o abtinere pentru acceptarea ultimatumului sovietic. Numele celor care s-au opus, afirma Carol al II lea: "merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti: Iorga, Iamandi, Dragomir, Pop, Ciobanu, Urdareanu."[5]

Mai grav decat ultimatumul sovietic a fost insasi hotararea Consiliului de Coroana de a ceda fara rezistenta doua teritorii romanesti. Oricat de dureroasa era peirderea teritoriala, si mai dureroasa era pierderea teritoriala, si mai dureroasa era inca pierderea tinutei morale. O profunda amaraciune a pus stapanire pe toti romanii patrioti. Cum fusese posibila aceasta nenorocire nationala? Cine era vinovat nu numai de imbucatatirea tarii, ci si de decrepitudinea morala.[6]

Retragerea trupelor romane din Basarabia si nordul Bucovinei s-a facut in conditii deosebit de anevoioase. Devansati sau urmariti indeaproape de unitatile Armatei Rosii, militarii romani au fost adeseori insultati si chiar atacati de elemente comuniste, in randul carora se aflau numerosi evrei. Ulterior lucrul acesta a fost reprosat popultiei evreiesti desi evident cei care s-au dedat la acte ostile impotriva armatei romane au fcut-o in celaitate de sovietici si mai putin de evrei.

Prin ceea ce poate fi numit dictatul de la Moscova, Romania a pierdut un teritoriu de 50.762 kilometri patrati, cu o populatie de 3,9 milioane de locuitori. Ca si cum aceasta nu ar fi fost de ajuns actul de forta al U.R.S.S. a incurajat Ungaria si Bulgaria sa prezinte si ele revendicarile lor teritoriale.

Prabusirea Frantei, izolarea Angliei, pierderea Basarabiei si revendicarile teritoriale ale Ungariei si Bulgariei au convins oficialitatile de la Bucuresti ca numai o politica de totala apropiere fata de Germania ar mai putea salva statul roman. La 29 iunie 1940, intr-o convorbire cu Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti, Constantin Agretorianu, care cu o zi inainte fusese numit ministru de externe definea in felul urmator programul importantului departament pe care il conducea: "Colaborarea deschisa si fara echivoc. Romania declarandu-se fatis prietenia Germaniei."[7]

La 1 iulie Romania renunta la garantiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939, care oricum se dovedisera insuficiente si solicita lui Hitler trimiterea unei misiuni militare germane in Romania. Raspunsul Berlinului a fost total dezamagitor. Crol al II lea era sfatuit sa inceapa de indata negoriceri cu Ungaria si Bulgaria in problema revizuirilor teritoriale, ca o "conditie primordiala pentru pacificarea reala a Balcanilor.[8]

Pentru Romania incercarile nu aveau sa se opreasca aici. La 4 iulie 1940 regele constituie un nou guvern condus de catre Ion Gigurtu, om de afaceri cu simpatii filogermane si cu Mihail Manoilescu la Externe, o persoanlitate ale carui afinitati cu puterile fasciste dureau de multa vreme si erau notorii. Pentru prima data intrau in formula ministeriala si trei legionari : Horia Sima la Culte si Arte, Vasile Noveanu la Inventarul Avutiilor Publice si Augustin Bideanu ca subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale.

In realitate deciziile continuau sa fie luate de aceeasi nefasta triplata: Carol, Elena Lupescu si Ernesc Urdareanu.

Pe 7 iulie in cursul unei audiente la rege, Horia Sima ii cere acestuia formarea unui guvern legionar capabil sa se opuna la Berlin cererilor revizioniste ale Ungariei si Bulgariei. Carol nici macar nu il asculta pana la capat, reporsandu-i in schimb ca nu este imbracat in uniforma partidului, (Partidul Natiunii - unicul legal n.n.). In semn de protesc, in aceeasi zi, Sima demisioneaza.

Pe 26 iulie 1940, Hitler ii invita pe Ion Gigurtu si Mihail Manoilescu la Berchtesgaden pentru a discuta revendicarile marghiare si bulgare. Hitler i-a sfatuit pe delegatii romani sa ajunga la o intelegere amiabila cu reprezentantii Bulgariei si mai ales Ungariei. La Roma, Mussolini si ministrul sau de externe Ciano au recomandat si ei acelasi lucru.

Sub aceste presiuni au inceput la Turnu-Severin la 16 august tratativele cu Ungaria care insa din cauza conditiilor inacceptabile puse de martea maghiara care cerea 69.000 kilometri patrati din teritoriul Transilvaniei, au fost intrerupte la 23 august. La 26 august Hitler a decis sa intervina in disputa pentru Ardeal : Aceasta cotitura era determinata nu numai de incapaciatea tarilor participante de a-si rezolva singura diferendele, dar si de faptul ca Hitler se temea mai ales ca Uniunea Sovietica va interveni in cazul in care ar izbugni ostilitati intre Ungaria si Romania. Aceasta decizie a lui Hitler a dus la o evolutie politica cu totul noua in Romania.[9]

Pentru a evita escaladarea tensiunilor romano-maghiare Hitler a impus celor doua tari arbitrajul de la Viena, in fapt un dictat. Romaniei i se impunea cedarea unui teritoriu de 43.492 kilomteri patrati cu o populatie de 2.667.000 locuitori, majortiatea de 50,1 % fiind romani. Trebuie mentionat ca teritoriul anexat Ungariei se afla sub limita progamului minimal ungar de 50.000 kilometri patrati, ceea ce explica nemultumirea unora dintre membrii guvernului maghiar, printre care si primul ministru, Pal Teleki.[10]

Dupa ce primul Consiliu de Coroana desfasurat in seara zilei de 29 august a acceptat arbitrajul de la Viena, cel de-al doilea convocat a doua zii a luat decizia de a accepta conditiile arbitrajului, adica cedarea Transilvaniei de Nord. Nu inainte ca Iului Maniu sa faca un aspru rechizitoriu politicii regale, invinovatindu-l pe Carol de instaurarea dictaturii si de prabusirea Romaniei Mari. "Nu vad - a incheiat Maniu - cum Maiestatea Voastra isi va putea salva tronul si tara".[11]

Inca de la 19 august, in credinta ca o atitudine concesiva fata de Bulgaria va aduce Romaniei bunavointa Germaniei in problema Transilvaniei, au inceput la Craiova negocieri romano-bulgare, incheiate prin semnarea unui tratat la 7 septembrie la Craiova prin care se ceda Cadrilaterul (Judetele Durostor si Caliacra).

"Bietul Cadrilater - scrie Mihail Manoilescu- a fost o jertfa mai mult si inca o jertfa inutila - pe altarul Transilvaniei". La inceputul lunii septembrie 1940, Romania Mare incetase sa existe. Incompetenta clasei politice, situatia internationala si lipsa demnitatii nationale dusesera la acest rezultat. Ramane o intrebare fara raspuns ce s-ar fi intamplat totusi daca Romania ar fi hotarat sa reziste cu armele Uniunii Sovietice si ulterior Ungariei. Ar fi permis Hitler destabilizarea situatiei din Balcani si punerea sub semnul intrebarii a aprovizionarii Germaniei cu petrol? Abandonarea fara lupta a teritroiului national a putu fi o solutie pragmatica dar ea a ramas dezonoranta.[12]

Toamna anului 1940 gasea Romania in cel mai greu moment al existentei sale ca stat. Daca in 1917-1918, in anii grei ai refugiului de la Iasi, cu regele, guvernul si parlamentul stramutati in capitala Moldovei, cu doua treimi din tara, inclusiv capitala ocupate inca mai licarea o raza de speranta, acum la sfarsitul verii lui 1940 totul era pierdut. O treime din Romania fusese abandonata Rusiei, Ungariei si Bulgariei fara a se trage macar un foc de arma pentru a le apara. Tara noastra era izolata, parasita de aliatii ei traditionali, ei insisi in mare dificlutate.

Responsabili pentru aceasta situatie dramatica erau mai multi factori: lipsa unui ideal national, a unui proiect major care sa coaguleze in jurul lui toate energiile natiunii, demagogia, coruptia si politicianismul unei mari parti a clasei noastre politice, o politica externa ambigua in ultimi doi ani care ne instrainase prietnii si ne apropiase advresarii.

Dar daca pentru prabusirea morala si politica a tarii eram vinovati noi, pentru prabusirea granitlor in mod cert erau vinovati altii. Si in primul rand U.R.S.S. care nu renuntase niciodata la reanexarea Basarabiei si Germania lui Hitler care urmarea transformarea Romaniei intr-un vasal docil, gata oricand sa-i satisfaca necesitatile de petrol si materii prime. Se mai adaugau la cestea indiferenta si cinismul puterilor occidentale care cedasera in fata pretentiilor Reichului pana la punctul in care era mult prea tarziu ca aceasta sa fii oprit intentiile sale de agresiune fara riscul unui razboi.

Dar dincolo de toate aceste considerente pentru cetatenii Romaniei se profila un unici si mare responsabil pentru dezastrul tarii in persoana regelui Carol al II lea. El inlocuise sistemul parlamentar cu un regim autoritat, el interzisese activitatea partidelor politice substituind-o cu cea a unuia singur, Frontul Renasterii Nationale si transformat in 22 iunie 1940 in Partidul Natiunii, el numise guvernele si tot el dirijase politica externa a tarii. Acum era normal sa traga consecintele actiunilor sale.