Conventia de alianta romano - polona (3 martie 1921)

Conventia de alianta romano - polona (3 martie 1921)

Realizandu-si dezideratele de unitate si independenta national-statala la sfarsitul primului razboi mondial, Romania si Polonia erau interesate in edificarea unor relatii de prietenie si colaborare intre ele in vederea apararii suveranitatii lor nationale. Relatiile politice romano-poloneze au fost statuate, la 3 martie 1921, printr-un Tratat de prietenie si colaborare prin care cele doua doua tari se angajau "sa-si acorde ajutor reciproc in cazul cand una din ele

ar fi atacata, fara provocare din parte ei, pe frontierele lor comune de la rasarit". Conventia militara anexata la Tratatul politic prevedea la art.1 ca "Imediat ce unul dintre statele contractante va fi atacat, in conditiile constituind un casus foederis, in conformitate cu stipularile Conventiei politice stabilite intre cele doua state, statul neatacat va avea obligatia de a decreta imediat mobilizarea, in aceeasi masura ca statul atacat". La data de 16 septembrie 1922, intre Romania si Polonia s-a semnat, la Sinaia, un aranjament tehnic, redactat in aceiasi termeni neagresivi, precizandu-se ca alianta devenea operanta numai in ipoteza unei agresiuni neprovocate dinspre rasarit, impotriva unei parti contractante, caz in care, cealalta se angaja sa intre imediat in razboi. Se avea in vedere ca fiecare armata sa actioneze sub comandament propriu, fiind prevazuta crearea unor organisme care sa usureze contactul si luarea deciziilor in comun.

In privinta planurilor de campanie elaborate pentru apararea frontierei de est, Marele Stat Major roman a avut in vedere existenta si continutul conventiilor politice si militare cu Polonia, sub aspectul colaborarii nemijlocite intre cele doua armate, distingandu-se doua perioade.

Intre 1921 si 1931 au avut loc numeroase intalniri intre reprezentantii marilor state majore ale celor doua tari, prilej cu care, la Bucuresti sau Varsovia, au fost elaborate un numar de 7 studii referitoare la modalitatile concrete de actiune ale fortelor romano-polone pentru respingerea unui atac dinspre est, in diferite ipoteze, iar in cadrul acestora, in mai multe variante.

Incepand din deceniul al patrulea s-a constatat o evidenta racire a relatiilor romano- polone. Aceasta a fost rezultatul neconcordantei aparute in politica externa a celor doua tari - apropierea Poloniei de Germania si Ungaria pe de-o parte, negocierile dintre Nicolae Titulescu[1] si Maxim Litvinov in vederea semnarii unui tratat romano-sovietic de asistenta mutuala - de cealalta parte. In aceste conditii cooperarea militara cu Polonia a fost practic intrerupta timp de peste patru ani. Intre 1932 si 1936 nu s-a mai organizat nicio conferinta intre reprezentantii militari ai celor doua state majore. Abia la cumpana anilor 1936-1938, deci intr-o perioada cand se profilau pericole grave pentru independenta si integritatea teritoriala ale celor doua tari, factorii de decizie politica si militara de la Bucuresti si Varsovia au hotarat reluarea conferintelor anuale ale organelor militare competente in vederea activarii aliantei militare bilaterale.