ROMANIA IN ERA STALINISTA

ROMANIA IN ERA STALINISTA

Dupa 1947, statutul Romaniei pe plan international s-a schimbat fundamental fata de perioada antebelica.

Acest statut s-a caracterizat prin docilitate accentuata fata de Moscova, Romania fiind o tara, practic, ocupata de sovietici, pe teritoriul sau stationand sau desfasurandu-si fara nici un obstacol activitatea Armata Rosie, consilierii sovietici, agentii KGB, sovromurile, in timp ce liderii politici romani nu intreprindeau nimic fara avizul prealabil al Kremlinului.

La 4 februarie 1948, s-a incheiat tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala intre Romania si URSS. Intre altele, acesta stipula: angajamentul partilor de a initia masurile necesare in vederea inlaturarii oricarei amenintari de repetare a agresiunii Germaniei sau a oricarui alt stat ce s-ar fi unit cu Germania; participarea celor doua parti semnatare la toate actiunile internationale vizand asigurarea pacii si securitatii; daca una din parti ar fi fost antrenata intr-un conflict armat cu Germania sau cu oricare alt stat care, direct/indirect s-ar fi unit cu aceasta, urma ca cealalta parte sa acorde ajutor armat sau de alta natura; partile se angajau, de asemenea, sa nu intre in nici o coalitie si nici in alte actiuni impotriva celeilalte parti si sa se consulte in toate chestiunile internationale importante, atingatoare ale intereselor lor; sa actioneze in spiritul prieteniei si pentru intarirea legaturilor economice si culturale dintre cele doua tari, pe baza principiilor respectului reciproc, al independentei si suveranitatii nationale, precum si al neamestecului in treburile interne ale celuilalt stat.

Tratatul a fost semnat de dr. Petru Groza si de Viaceslav Mihailovici Molotov.

A fost primul document de acest fel incheiat de Romania cu un stat inamic, motiv pentru care a fost prezentat de conducerea comunista de la Bucuresti ca un mare succes diplomatic.

In realitate, formulele diplomatice incercau sa ascunda o situatie trista, determinata de faptul ca Romania era o tara ocupata, pentru care respectul reciproc, al independentei si neamestecului in treburile interne nu erau altceva decat pure fictiuni.

In temeiul acordului din 4 februarie 1948, la 28 mai 1948 s-a consumat o noua etapa a umilirii Romaniei de catre "marele prieten" de la Rasarit, la aceasta din urma data incheindu-se acordul de predare a insulei Serpilor catre URSS. Din partea Romaniei acordul a fost semnat de Eduard Mezincescu, iar din parte sovietica de catre N. Sutov, primul secretar al ambasadei sovietice la Bucuresti. Astfel, dupa Basarabia, Bucovina, si tinutul Hertei, reconfirmate ca fiind ale Uniunii Sovietice prin Tratatul de pace, Romania pierdea o alta parte a teritoriului national in favoarea imperiului sovietic.  

Dupa incheierea tratatului romano-sovietic din 4 februarie 1948 si dupa modelul acestuia, Romania a incheia tratate similare si cu: Bulgaria (16 ianuarie 1948); Ungaria (24 ianuarie 1948) si Cehoslovaci (21 iulie 1948).

In perioada 30 iunie-18 august 1948, la Belgrad, s-a desfasurat Conferinta privind problemele navigatiei pe Dunare. Cu acest prilej, s-a creat o noua comisie a Dunarii, cu sediul la Budapesta, din care au fost inlaturate statele neriverane. Rolul hotarator in comisie a revenit URSS.

La 20-28 iunie 1948, au avut loc la Bucuresti lucrarile Biroului informativ al Partidelor comuniste si muncitoresti/Cominformul. In acest cadru a fost blamata conducerea Partidului Comunist din Iugoslavia, neinvitata la sedinta. Gh.Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Roman, a fost desemnat sa intocmeasca si sa prezinte raportul de condamnare, sarcina careia liderul roman i s-a conformat, desi, doar cu cateva luni inainte, in decembrie 1947, se intalnise la Bucuresti cu Iosip Broz Tito, conducatorul comunistilor iugoslavi.

Mai mult, in decembrie 1947, Romania si Iugoslavia semnasera un tratat de prietenie, dar dupa iunie 1948 relatiile bilaterale au intrat intro-o etapa de grava deteriorare, cu consecinte chiar in politica interna a Romaniei. Dovada, masura de stramutare in Baragan a tuturor persoanelor de origine germana - si nu numai - din zona limitrofa frontierei romano-iugoslave sau zvonurile despre iminenta reizbucnirii razboiului, de aceasta data intre URSS si Iugoslavia, care, inevitabil, ar fi inclus si Romania.

Modelul strain si influenta nefasta a acestuia asupra societatii romanesti, aroganta ocupantului, slugarnicia oficialitatilor, masurile de forta si altele asemenea au dus la o tensiune permanenta si in crestere in interiorul tarii, precum si nasterea unei certe miscare de rezistenta.

Aceasta tendinta s-a inregistrat pe un fond strict determinat de cursul inregistrat dupa 6 martie 1945, caracterizat de intarirea aparatului de represiune. Ca urmare a acestui curs, la 30 august 1948, in cadrul Ministerului de Interne, a fost creata Directia Generala a Securitatii Poporului in fruntea careia a fost pus Pantelie Bodnarenko, supranumit Pantiusa, ofiter NKVD, devenit general locotenent, care si-a romanizat numele in Gh. Pintilie. Adjunctul sau a fost numit Boris Grünberg alias Al. Nicolski, si el ofiter NKVD.

Aceste masuri au dus la inasprirea represiunii si pe acest fundal istoric si politic, in septembrie-noiembrie 1948, a avut loc arestarea membrilor grupului miscarii de rezistenta din Oltenia condusa de generalul Gh. Carlaont, iar in noiembrie 1948 a fost arestat grupul din conducerea Miscarii Nationale de Rezistenta: Horia Macelariu, Gh. Manu, Ion Bujoiu, Nestor Chioreanu, N. Patrascu.

In noiembrie 1948, principalii acuzati au fost acuzati la munca silnica pe viata.

Tot in 1948 au fost arestati o serie de lideri politici in frunte cu C. Titel-Petrescu, presedintele PSD Independent, care a fost intemnitat fara judecata.

Se aplica sloganul lui Stalin in conformitate cu care, cu cat se progresa in construirea socialismului, cu atat se inregistra o ascutire a luptei de clasa.

In opozitie cu acesta, lozinca cea mai populara a timpului a fost Vin americanii.

In opinia comunistilor, dusmanul era pretutindeni. Chiar si in cazul Patrascanu, vizat din inca 1945. In 1946, in plina campanie electorala, acesta a fost acuzat de pozitie national-sovina, ca urmare a unei cuvantari sustinute la Cluj, in care a condamnat sovinismul maghiar. Ca urmare, in raportul lui Gheorghiu-Dej de la Plenara CC al PCR, din iulie 1946, Patrascanu a fost criticat in numele conducerii partidului. La Congresul de unificare din februarie 1948, Patrascanu nu a mai fost ales in Biroul politic. Teohari Georgescu l-a criticat apoi pentru ca ar fi cazut sub influenta cercurilor burgheze si pentru ca era ajutat de fortele dusmane. La 24 februarie 1948, Patrascanu a fost destituit din functia de ministru al justitiei si arestat.

La Plenara CC al PMR din 10-11 iunie 1948, Patrascanu a fost calificat ca fiind un exemplu de renuntare la politica luptei de clasa impotriva exploatatorilor si de propovaduitor al colaborarii cu clasele exploatatoare. Partidul a respins cu hotarare - se spunea - teoriile contrarevolutionare ale lui Patrascanu, inspirate din ideologia si interesele dusmanului de clasa.

Pentru demascarea titoistilor, la 21 noiembrie 1948 a fost publicata Hotararea Biroului Politic al PMR, ceea ce a marcat inceperea actiunii de verificare a membrilor de partid. Foarte multi fosti social-democrati, dar si comunisti, au fost exclusi.

Revolutia isi devora eroii. La varful PMR se desfasura o acerba lupta pentru putere, dupa modelul luptei pentru putere ce se va declansa peste putin timp la Moscova, dupa moartea lui Stalin.

Pe plan international, Romania era mai izolata ca niciodata. Relatiile cu Occidentul erau, practic, nule, tara noastra fiind lasata in bratele URSS.

In 1949 a avut loc semnarea acordului pentru crearea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

De asemenea, in 1955 a avut loc crearea Tratatului de la Varsovia.

In anii '50, relatiile romano-sovietice au evoluat de la o stransa colaborare si cooperare la o relativa distantare pana la o anumita autonomie a PCR fata de PCUS.

Un rol important in aceasta directie au avut neincrederea si antipatia Dej-Hrusciov. Aceasta a fost inceputul caii nationale in politica PCR, initiate de Dej, pentru a da legitimitate regimului comunist din Romania, in contextul revolutiilor din 1956 din Polonia si Ungaria. Mai cu seama cu prilejul revolutiei din Ungaria, autoritatile de la Bucuresti s-au implicat in stavilirea acesteia, asigurand internarea lui Imre Nagy, seful guvernului maghiar revolutionar pe teritoriul romanesc, gest care afirma in chip semnificativ adeziunea regimului de la Bucuresti la neostalinismul de inspiratie moscovita.

Totusi, dupa moartea lui Stalin, la 5 martie 1953 si mai cu seama dupa Congresul al XX-lea al PCUS, unde Hrusciov a prezentat faimosul raport in care a dezvaluit si infierat cultul personalitatii lui Stalin, PCR si Romania au initiat o distantare de centrul moscovit.

In perioada 1954-1958 a avut loc desfiintarea sovromurilor.

In 1955, Romania a devenit membru al ONU

In 1958, s-a produs solicitarea guvernului roman catre cel sovietic de retragere a trupelor sovietice de pe teritoriul Romaniei, solicitare careia i s-a dat un raspuns pozitiv.

In aceeasi perioada, s-au manifestat neintelegerile romano-sovietice pe tema specializarii cerute de Hrusciov a tarilor din CAER, prin care Romaniei i se rezervase exclusiv rolul de hinterland agrar.

Dej se pronunta, dimpotriva, pentru industrializare, ca modalitate de inlaturare a dependentei economice a tarii.

In 1958, echipa de conducere de la Bucuresti a fost primenita si intinerita. A fost cooptat Ion Gh. Maurer, Gh. Gaston Marin si altii, ceea ce prefigura o posibila reorientare a politicii externe romanesti.

In 1958-1960, au fost incheiate acorduri economice cu state europene vestice, fapt care a sporit ponderea acestora in comertul extern romanesc.

In acelasi context, in 1961, legatiile Marii Britanii si Frantei de la Bucuresti au fost ridicate la rangul de ambasada, iar in 1965 Romania a votat pentru prima data la ONU altfel decat restul tarilor socialiste.

In anii 1960-1963, Romania a exploatat diferendele sovieto-chineze si sovieto-iugoslave pe problemele ideologice si de conducere ale miscarii muncitoresti si comuniste internationale.

A fost contextul in care s-au organizat vizite ale unor delegatii romane in China, pe probleme politice si economice, sau ale unor delegatii chineze in Romania.

In 1963, o delegatie romana a vizitat Iugoslavia, semnul unui dezghet in relatiile bilaterale, si s-au reluat relatiile cu Albania, rupte ca urmare a emanciparii acesteia de Moscova in 1961.

In 1964 a fost lansat planul Valev, privind integrarea economica a tarilor din CAER, o reluare a ideilor mai vechi ale lui Hrusciov, care tocmai va fi debarcat, in acelasi an, de la conducerea PCUS si a Uniunii Sovietice.

Si de aceasta data, propunerile venite de la Moscova au fost respinse, atitudinea Romaniei, de distantare de centrul de la Moscova, fiind incununata de declaratia din aprilie 1964 a CC al PMR pe problemele miscarii muncitoresti si comuniste internationale, moment considerat de unii istorici ca inceput de reconciliere a regimului comunist din Romania cu poporul roman, care va culmina cu atitudinea Romaniei, din august 1968, la atacarea Cehoslovaciei de catre armatele a patru state "comuniste fratesti", mai putin Romania.