Furtul tezaurului Romaniei

Furtul tezaurului Romaniei

Ce minunatie aflau romanii de pe prima pagina a organului CC al PCR, atit de informatul si obiectivul ziar "Scnteia'. in dimineata zilei de 12 iunie 1956 ?

UN MARET GEST DE PRIETENIE AL U.R.S.S. FATA DE POPORUL ROMAN

Consiliul de Ministri al U.R.S.S. a hotarit sa transfere guvernului R.P.R- un bogat tezaur istoric si artistic.

Din continutul telegramei primite de la TASS rezulta ca guvernul sovietic va preda "valori istorice ale artei aplicate, decorative si plastice romanesti'. Erau mentionate apoi la modul general tablouri, gravuri si desene ale pictorilor romani, icoane vechi, tesaturi, vesminte si obiecte de cult, lucrari artistice laice, o colectie de monezi si medalii, in sfirsit pretiosul tezaur arheologic cunoscut sub numele "Closca cu pui'. Mai apareau, spre incheiere, cuvinte despre pastrarea cu grija de poporul sovietic a valoroaselor opere de arta, privite intotdeauna ca un bun inalienabil al poporului roman.

Au urmat in zilele urmatoare, si in special dupa sosirea transportului in tara, nesfirsite si ditirambice laude la adresa binefacatoarei tari de la Rasarit, care nu isi desmintea marinimia si restituia romanilor valori inestimabile ce fusesera incredintate cindva Rusiei tariste.

Dupa cum scria "cu adinca emotie' un personaj Ilustru al vremii, acesta nu era primul gest generos ai marelui stat socialist, care ne mai inapoiase, ca o expresie a unei deosebite bunavointe, prin 1937, arhiva noastra istorica, evacuata pe timpul primului razboi mondial la Moscova, si chiar osemintele marelui carturar si domn moldovean Dimitrie Cantemir.

Distinct de corul osanalelor slugarnice, bine regizat potrivit obiceiului, si-au aratat bucuria fireasca si personalitati autentice ale culturii romanesti, pentru ca redobindeam ceva ce nu se stia daca va mai reveni in tara. »Din delegatia care s-a dus sa primeasca in salile Kremlinului comori ale Romaniei au facut parte, de altfel, si adevarati reprezentanti ai spiritualitatii noastre, carturari stiuti ca au staruit indelung si curajos pentru, indreptatita restituire; in mod insistent s-a discutat despre rolul insemnat pe care 1-a jucat atunci Tudor Arghezi.

Dupa ajungerea la Bucuresti, o parte din valori au fost expuse la Muzeul de Arta si o multime imensa s-a perindat pentru a privi exponate nepretuite, despre care se stia numai din carti. Autorul acestor pagini marturiseste, la rindul sau, cit de rascolit s-a simtit atunci, tinar abia iesit din adolescenta, admirind stralucirea enigmatica a stravechilor lucraturi in aur dezgropate din pamintul romanesc.

Tocmai spre a fi manevrata puternica emotie ce o simtea tot romanul, mijloacele de propaganda nu conteneau cu amanunte despre pregatirea ele autoritatile sovietice a restituirii, inclusiv folosirea unor lazi lucrate dupa proiecte speciale, in care s-au pus neasemuitele valori, pentru a fi apoi incarcate si expediate de la Moscova spre Bucuresti in doua mari vagoane blindate, sub paza puternica. Niste amanunte graitoare, la care laudatorii profesionisti mai bine ar fi renuntat.

Trebuie amintit ca in perioada interbelica au aparut citeva lucrari care dadeau detalii despre avutiile confiscate dupa cucerirea puterii de bolsevici, remareindu-se

prin amploarea informatiei cartea "Tezaurul roman de la Moscova', publicata in 1934 de Mihail Gr. Romascanu. Asa incit multi stiau adevarul. Inevitabil s-au nascut intrebari: unde este restul ? de ce mi ne dau aurul Bancii Nationale? ce se intimpla cu atitea alte valori, apartinind statului sau particularilor, despre care rusii nu spun nimic? vor continua restituirile?

Campania sustinuta de propaganda pornita in 1956 isi avea, intr-adevar, ca punct extrem de sensibil diferenta flagranta intre ce plecase cindva la Moscova si se intorsese. La plecare au fost trenuri, dar la sosire doar doua vagoane, mai maricele este drept, dar, totusi, numai doua vagoane.

Din cauza vaditei vulnerabilitati la o analiza mai atenta subiectul a ramas "tabu" pina in decembrie 1989, guvernantii romani ingrijindu-se sa nu le fie deranjati pe aceasta tema protectorii de la Rasarit, cumva eu vreo aluzie necugetata din partea unora prea stiutori. Bunaoara, cartea lui Rotnaseanu de la Biblioteca Academiei Romane se infatiseaza lectorului cu o eticheta mare pe care este scris clar: INTERZIS. In ale biblioteci nici urma de astfel de carti subversive.

Cu intentia doar a unei puneri in tema, fata de cit de amplu si dureros este subiectul, in paginile ce urmeaza se va incerca sintetizarea acestui dosar istoric, tinut atita vreme sub valul tacerii. Spatiul in care se trateaza chestiunea ramine destul de limitat, asa ineit nu pot fi oferite cititorului multe detalii ale deciziilor, operatiunilor si demersurilor.

Este evident ca hotarirea de a se trimite un enorm volum de valori peste, granitele tarii trebuie privita si inteleasa numai rememorind imprejurarile tragice ale sfirsitului de an 1915. Atunci cini s-a facut stramutarea Parlamentului, a familiei regale, a guvernului si altor autoritati la Iasi, Banca Nationala a transportat in capitala provizorie documente esentiale si intregul stoc de mota) pretios ce reprezenta acoperirea emisiunilor banesti precum si titlurj si diverse valori, evitindu-se sa ajunga in miinile inamicului.

Perspectiva unei inaintari a trupelor invadatoare si a caderii Moldovei sub ocupatie a determinat Consiliul General, care conducea Banca Nationala, sa hotarasca mutarea din nou a sediului central si respectiv punerea la adapost a tezaurului tarii in strainatate, in modul in care se va conveni cu guvernul. O hotarire in acest sens a fost luata de organul decizional al bancii centrale la 2 decembrie 1916.

In acele momente grele pentru tara, guvernul si-a asumat pe deplin raspunderea pentru masurile de punere la adapost a tezaurului Bancii Nationale si a depozitelor Casei de Depuneri si Consemnatiuni, avutii care - asa cum se arata mai tirziu in Enciclopedia Romaniei - reprezentau toata economia mobiliara a straduintelor poporului roman de aproape 50 de ani.

Dupa razboi s-au facut auzite critici la adresa acestei decizii a guvernului, uitinduse ca practic nu exista alta alternativa decit acceptarea caderii tezaurului national in miinile vramasilor, daca, le reusea ofensiva ce o aveau indubitabil in vedere de indata ce dispuneau de fortele necesare.

Din guvernul ce a hotarit stramutarea tezaurului in strainatate faceau parte mari oameni politici, adevarati ctitori ai Romaniei Mari : Ion I. C. Bratianu, Vintila Bratianu, I. G. Duca, M. G. Cantacuzino, C. I. Istrate, H. Pherechide, E. Costinescu, D. Greceanu, Al. Constantinescu, Gh. Mirzescu. Decizia de atunci si-a avut deci deplina motivatie, fiind urmata de toate precautiile impuse de un act atit de important.

Intrucit dupa luarea hotaririlor privind stramutarea vatorilor mobiliare peste granita situatia pe front s-a agravat, guvernul a cerut, printr-o adresa trimisa la 8 decembrie 1916, de la ministerul finantelor la Banca Nationala, sa se procedeze in consecinta.

Dar, I. G. Bibicescu, guvernatorul Bancii Nationale, se adreseaza in scris ministrului de finante pentru a primi asigurarile necesare asupra incredintarii stocului metalic al institutiei noastre de emisiune. Iata un extras din scrisoarea respectiva:

"Stramutarea tezaurului in tara straina prezentind « gravitate exceptionala, avem onoarea a va aduce la cunostinta, D-]c Ministru, ca conform votului Consiliului general al Bancii nu vom putea proceda la incarcarea tezaurului, adica la predarea lui in mina unor functionari straini, decit daca ni se va comunica conventiunea cu Guvernul imperial rus, pentru garantarea acestui tezaur si autorizarea data unor asemenea functionari de a primi acele valori in numele si sub responsabilitatile Guvernului imperial rus'.

La 11 decembrie 1916, ministerul de finante al Romaniei a confirmat primirea autorizatiei din partea ministerului de finante al Rusiei ca generalul A. Hossoloff, ministrul plenipontentiar al imperiului rus in tara noastra sa semneze protocolul privind transportarea si pastrarea tezaurului romanesc in spatiul tezaurului imperial de la Kremlin.

Prin protocolul care s-a incheiat cu reprezentantii tarii noastre, ministrul rus avea sa confirme incarcarea unui numar de 17 vagoane, in eprioada 12-14 decembrie 1916, cu 1,738 casete continind monede si lingouri de aur. Valoarea stocului de metal pretios se ridica la 314 580 456 lei aur;

Distinct au fost incarcate doua casete cu splendidele bijuterii apartinind Reginei Maria, a caror valoare declarata era de 7 milioane lei aur.

Intregul transport se afla din momentul incredintarii sale delegatului rus sub garantia guvernului imperial.

Importantul document purta semnatura ministrului Mossoloff, a ministrului roman al finantelor, V. Antonescu, si a trei reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei. Acesti trei, T. Capitanovici, director, A. Saligny, cenzor si M- Z. Demetrescu, casier central, au si insotit transportul. Instalarea acestui prim lot de lazi incarcate cu imense avutii s-a incheiat in februarie 1917, obtinindu-se un spatiu distinct ale carui chei au fost primite de reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei.

Intervenind o noua intelegere cu guvernul provizoriu, instalat dupa Revolutia in februariei 1917 si abdicarea tarului Nicolae al II-lea, s-a procedat la inca un transport de valori spre Moscova. La 27 iulie 1917, asadar in zilele de cumpana ale marii ofensive germane, cind se va da batalia de la Marasesti, s-au expediat la Moscova cu un tren special un numar de 188 lazi cu 191 o valoare de 1 594 836 721.09 lei aur, reprezentind inca o parte din stocul constituit de Banca Nationala pentru acoperirea circulatiei monetare, din care aur efectiv 574 524 lei aur, iar restul titluri, efecte, depozite, alte valori. Distinct au fost incarcate depozite ale Casei de Depuneri si Consemnatiuni, ale ministerelor, bancilor. Si ale unor persoane fizice, in total 1621 lazi. In acestea se aflau actiuni, diverse acte de proprietate, bijuterii, tablouri de valoare, colectii, de arta, alte obiecte pretioase. in total avutii estimate la peste 7,5 miliarde lei aur. Fapt semnificativ, numai valorile ce reprezentau depozite constituite la Casa de Depuneri si Connevinatiuni au fost incarcate in 21 de vagoane.

Guvernul rus a semnat la 6 august 1917 un protocol prin care se constata constituirea noului depozit la Kremlin si se garanta conservarea si inapoierea intregului tezaur catre guvernul roman.

Asadar, in acel moment se afla depus in Kremlin un imens tezaur romanesc, format din 3549 casete continind aur, titluri si bunuri de pret in valoare totala, conform inventarelor, de 9 416 417 177,93 lei aur.

Dincolo de aceste cifre se ascund multe comori cu o valoare inestimabila, trecute in inventare dupa evaluari grabnice in toiul pregatirilor de evacuare. Mai cu seama odoarele minastiresti, toata auraria si argintaria ce s-a adunat in secole, ferecaturile batute in nestemate, inscrisuri din vechime, tesaturi cu fir si perle din care atitea nu s-au mai intors in tara. Cu ocazia restituirii nu au mai venit inapoi din ce avusesera manastilrie, asezaminte, particulari sau reprezentau gaiuri ale Muntelui de Pietate, dar chiar si colectiile publice returnate ostentativ s-au dovedit incomplete. Spre edificare, colectiile de monede vechi apartinind Muzeului National de Antichitati si Cabinetului ale numismatica al Academiei Romane au venit de-a valma, risipindu-se indelungata munca de investigare istorica a numismatilor nostri de faima mondiala, precum Dimitrie Sturdza si M. G. Sutzu, care au si donat statului sute de exemplare de inegalabila valoare. Cu toate stradaniile specialistilor, colectiile acestea renumite in toata lumea nu s-au putut reconstitui in forma initiala, lipsind in mod clar piese de prima insemnatate.

Se intelege de la sine ce lucruri de pret au incarcat in peste 20 de vagoane descendenti (si mostenitori) ai unor bogate familii ce au dat domnitori si mari sfetnici in statele romane in cursul veacurilor trecute. Dupa cum relata urmasul unei asemenea familii, numai colectia de vechi icoane bizantine, adusa de stramosi la Bucuresti, cuprindea zeci de exemplare fara egal prin muzeele strainatatii; din tot ce s-a dus la Moscova nu s-a mai aflat nici o urma din acestea in cele citeva coleta aparute in 1956. Tot astfel, nu au mai revenit bijuterii foarte vechi, aflate de veacuri in proprietatea unor familii ce isi aflau stramosii intre imparati ai Bizantului.

In mod justificat s-a spus de specialisti ca, avind in vedere continutul, tezaurul trimis la Moscova de Casa de Depuneri si Consemnatiuni era in realitate mult mai mare. Chiar si cu privire la evaluarea globala a tezaurului roman transportat la Moscova trebuie revenit, intrucit este necesar un calcul care sa ii ofere cititorului de astazi anumite criterii de evaluare si comparatie.

Mai intii se cere, insa, incheiata istorisirea celor intimplate dupa schimbarile politice intervenite in tara invecinata. Cit timp a existat asa-numitul guvern provizoriu, condus de Kerenski, tezaurul Romaniei a continuat sa fie in siguranta. Dar dupa instalarea Puterii Sovietice, in urma Revolutiei din Octombrie 1917, a devenit clara primejdia ce ameninta aceasta importanta parte din avutia noastra nationala.

Riposta ferma data de guvernul roman agitatorilor bolsevici din trupele rusesti aflate in Moldova, care urmareau sa provoace si aici revolutie, apoi restabilirea ordinii de armata romana in Basarabia, ce avea sa revina la Patria-mama, au reprezentat pretexte pentru ca Puterea Sovietica sa se declare in stare de razboi cu Romania. La 26 ianuarie 1918 o radiograma care era difuzata in numele lui Trotki anunta ruperea relatiilor diplomatice cu Romania si preciza ca tezaurul aflat la Moscova nu va fi restituit autoritatilor noastre, calificate ca reprezentind "oligarhia romana'. Consiliul Comisarilor Poporului si-a insusit astfel tezaurul, formulind promisiuni nebuloase de a-1 preda in miinile poporului roman, fara conditii clare si angajamente precise.

Fiindca Franta ne reprezenta interesele in relatiile cu noii guvernanti bolsevici, cheile incaperilor unde se aflau valorile au fost predate lui Labonne, consulul acestei tari acreditat la Petrograd. Dupa arestarea lui cheile ajung la consulul Danemarcei care preluase sarcina de a proteja interesele Romaniei, apoi si el a fost expulzat, pina la urma simbolicele dovezi ale controlului asupra locurilor de depozitare ajungind la Copenhaga.

De retinut ca, la insistentele guvernului roman, atit Franta cit si Anglia au facut inca din februarie 1918 demersuri pe linga Puterea Sovietica in vederea conservarii tezaurului, iar Comisariatul Poporului pentru afaceri externe a tinut sa sublinieze ca acesta era confiscat pe motivul starii de razboi cu Romania. Totusi, la interventiile facute pe linga ministrul de externe Cicerin, prin consulul norvegian, in septembrie 1918 a rezultat ca tezaurul mai era inca intact. Dupa aceea nu s-au mai putut obtine nici un' fel de relatii precise asupra soartei valorilor depuse la Kremlin.

Reprezentanti ai Romaniei au mai avut contacte in anii urmatori cu oficialitati sovietice in legatura cu alte probleme si de cite ori s-a reluat subiectul atitudinea Moscovei a ramas inflexibila, cerindu-se ca noi sa renuntam definitiv la restituire.

Este adevarat ca, dupa convorbirile Titulescu-Litvinov si restabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari, prin anul 1937 U.R.S.S. a inapoiat o parte din documentele depuse in casetele transportate la Kremlin. Intre aceste insrisuri revenite in tara erau in mare parte titluri -precum acte de proprietate funciara si actiuni - ce nu mai aveau practic nici o valoare, tinind seama ca totul fusese reconstituit pe baza Legii privitoare la emiterea duplicatelor titlurilor evacuate in timpul razboiului la Moscova. Restituirea se vadea deci pur simbolica, lasind deschisa problema bunurilor reale ramase in U.R.S.S.

Daca se iu in considerare transportul urmator ( si ultim ) din 1956, rezulta ca, in decurs de peste sapte decenii de la sosirea tezaurului roman la Moscova, cirmuitorii statului sovietic nu s-au indurat sa rezolve decit partial si demagogic un act abuziv de o deosebita gravitate. In fapt, nici dupa ce a incetat starea de razboi invocata la inceput ca motivatie a confiscarii valorilor nu s-a produs vreo modificare de atitudine. Iar zarva facuta in jurul actului de mare "generozitate' din 1956 nu a putut masca hotarirea neclintita de a nu mai restitui vreodata cea mai mare parte din avutia nationala a Romaniei jefuita fara scrupule.

Guvernantii bolsevici nu au instrainat, si asa se explica restituirea din 1956, piese de mare insemnatate arheologica precum "Closca cu pui' sau unele tablouri, icoane, carti vechi, tesaturi, obiecte de cult, deoarece erau prea bine cunoscute. Patrimoniu al muzeelor din Romania sau al bisericii ortodoxe, componente ale unor colectii notorii, achizitii sau donatii atestate cu documente, expuse deja si apreciate de experti straini, aceste nepretuite odoare ridicau probleme prea complicate in ipoteza unor incercari de valorificare prin licitatii in bogatele tari occidentale. De altminteri, erau si greu de gasit amatori sa cumpere opere artistice notorii detinute de U.R.S.S., in mod abuziv, asupra carora statul roman isi putea dovedi pe deplin proprietatea in fata justitiei.

In schimb, "tovarasii' instalati la Kremlin s-au folosit fara nici o retinere de aurul Bancii Nationale a Romaniei, ca si de depozitele Casei de Depuneri si Consemnatiuni, ale bancilor romanesti, ale societatilor si ale persoanelor fizice, refuzind apoi orice referire la ceea ca trebuie subliniat inca odata ca reprezenta o mare parta din avutia tarii noastre, strinsa de stat si particulari pina la primul razboi mondial.

A fost clar ca la inceputul anilor '20, cind in U.R.S.S. a bintuit o foamete ingrozitoare si economia era la pamint, aurul romanesc si obiecte de arta serveau pentru plata importurilor de marfuri necesare supravietuirii statului sovietic. Pe atunci nici o tara nu acorda Moscovei credite, exporturi nu se realizau pentru procurarea devizelor necesare, propriilor rezerve probabil se epuizasera. Tezaurul roman a constituit un adevarat balon de oxigen in anii cind regimul bolsevic se zbatea intre viata si moarte, risipind fara scrupule ce nu ii apartinea.

Specialistii nostri nu au avut in aceasta privinta nici o indoiala. in perioada 1922-1924, cind totalitarismul rosu se confrunta cu cele mai mari "greutati, in principalele centre financiare internationale s-au semnalat monede rare ce puteau fi identificate sigur ca provenind din tezaurul roman stramutat la Moscova. Cu atit mai mult au fost lichidate atunci cantitati importante de monede de aur obisnuite, inca in circulatie, si lingourile, incasindu-se sume considerabile din plasarea pe pietele specializate in tranzactii cu metal pretios.

Chestiunea atit de dureroasa a tezaurului nostru detinut samavolnic de statul sovietic a fost adusa in fata Conferintei Pacii de la Paris, inceputa la 13 ianuarie 1919. Demersurile facute de reprezentantii Romaniei, corespondenta purtata direct de primul-ministru Ion C. Bratianu, memoriile depuse nu au condus la un rezultat satisfacator. Desi Clenionceau, primul-ministru francez a garantat in numele aliatilor teazurul roman de la Moscova in ianuarie 1918, cind s-a cerut participarea tarii noastre la actiunile intreprinse impotrivii Puterii sovietice, fapt ce a dus la reactia aratata mai sus a guvernantilor bolsevici, dupa razboi aceste angajamente nu au mai fost recunoscute Cererea Romanie, de a fi facute raspunzatoare Germania si aliatele sale de pierderea tezaurului depus la Moscova de asemenea nu a fost satisfacuta. In Comisia Reparatiunilor, care a primit prin tratatul de pace semnat la Versailles atributia sa stabileasca pagubele provocate ca urmare a conflagratiei, s-a ajuns la o concluzie vadid in defavoarea Romaniei. Si a-nume, ca stramutarea tezaurului roman la Moscova nu a reprezentat o consecinta directa a razboiului ( ? ) si deci Romania nu poate avea pretentii si obtine despagubiri de la fostele tari vrajmase.

Romaniei i-au fost recunoscute drepturile certe asupra valorilor confiscate de guvernanti sovietici, dar a ramas sa se descurce singura cu amenintatorul imperiu de la Rasarit.

Cind s-a tinut Conferinta Economica Internationala de la Genova, din 1922, guvernul roman a expus din nou problema si cititorul gaseste in anexa cartii traducerea memoriului depus cu acel prilej, in care apar unele informatii ce nu au mai fost mentionate in cuprinsul capitolului pentru evitarea repetarilor. De subliniat ca la incheierea importantei reuniuni internationale postbelice, unde s-au luat hotariri de mare insemnatate privind relatiile monetare pe plan mondial, a fost consemnata temeinicia pretentiilor statului roman.

In clauza ce purta numarul 13 s-a stipulat astfel "Guvernul sovietic rus va restitui Guvernului roman valorile depozitate la Moscova de numitul Guvern roman'. Cit respect fata de normele elementare ale dreptului si de pozitia comunitatii internationale au avut de-a lungul timpului cirmuitorii statului sovietic se stie prea 'bine pentru a mai comenta ineficienta respectivei hotaririi. Ca si a repetatelor incercari facute pe toae caile in anii interbelici pentru recuperarea valorilor insusite fara scrupule, sub o motivatie rusinoasa.

Pentru a putea aprecia proportiile acestui furt din avutia nationala a Romaniei sint necesare unele precizari, asa ineit sa fie cunoscute bazele calculelor ce urmeaza.

Toate datele au fost prezentate mai sus in leui aur, instituit in 1867, cind Principatele Unite au stabilit pentru moneda nationala un continut de metal pretios indentic cu toate tarile membre ale Uniunii Monetare Latine. Ca atare, 1 leu aur continea 0 grame aur titlul 900/1000. Procedind la o transformare necesara, rezulta ca, la fel cu francul francez aur de exemplu, leul aur continea 0,29 grame aur fin, adica titlul 998/1000, ceea ce duce la raportul 1 gram aur fin = 3,45 lei aur. Se stie ca uncia Troy, unitatea de masura folosita la negocierea metalelor pretioase, reprezinta 31 grame. Iar pretul aurului pe piata de la Londra a oscilat din 1988 pina la finele anului 1990 in jurul nivelului de 400 demagogica, de o rara ipocrizie.

Deci daca o unitate de masura, respectiv uncia Troy, careia ii corespundeau pe atunci cam 107 lei aur valoreaza in jur de 400 dolari, se poate folosi in mod rezonabil un raport actualizat de 1 leu aur egal cu circa 4 dolari SUA, ce corespunde cu o relatie valorica intre francul aur (egal cu leul aur) si dolar, intilnita in publicatii de specialitate recente.

Valoarea globala a tezaurului nostru de 9,5 miliarde lei aur inmultita cu 4 da 38 miliarde dolari SUA, o suma aproape de nivelul produsului national brut realizat in 1989 de Portugalia sau de Noua Zeelanda. O paguba imensa, egala cu datoria externa ce apasa acum asupra Poloniei, creindu-i mari probleme. Folosind si alt termen de referinta, se poate arata ca suma depaseste valoarea globala a rezervelor monetare oficiale constituite in valute de care a dispus Anglia in 1990, respectiv in jur de 34 miliarde dolari.

Cineva ar putea obiecta ca in valoarea globala a tezaurului intrau si titluri, care mai apoi au fost reconstituite. Asa este, dar nu trebuie uitat ce reprezentau pe atunci titlurile in cauza - valori mobiliare si bunuri «nobile. Implicit se negociau, circulau, determinau miscari banesti, fiind instrumente vitale ale vietii economice in Romania. Absenta lor la reluarea activitati normale lupa razboi a creat imense greutati, pregatirea si apliarea legii din 1920 privind duplicatele s-a facut cu mari cheltuieli si oricum influentele negative s-au resimtit pe multiple planuri. Restituirea tardiva, fara obiect, din 1937 a valorilor respective, devenite inutilizabile, poate fi caracterizata in mod indreptatit ca fiind demagogica, da o rara ipocrisie.

Se cere dedusa, desigur, din totalul initial si valoarea partii din ttviuj ce a revenit in tara cu' mare intirziere, in 1956.

In sfirsit, se mai poate pune problema ca o mare parte din depozitele evacuate atunci apartineau particularilor si absenta valorilor nu ar fi influentat semnificativ evolutia Romaniei dupa primul razboi mondial. O asemenea opinie, strecurata perfid in anii comunismului, omite cu buna stiinta importanta activelor detinute de persoane juridice si fizice intr-o economie libera, unde, spre exemplu, pe baza gajului de bunuri, mai cu seama de mare pret, se obtin credite destinate activitatilor productive. Si oricui apartineau miloacele monetare si comorile artistice reprezentau tot o componenta a bogatiilor acestei tari. Macar sa fi avut mai multe valori cei jefuiti pe timpul regimului totalitar din tara noastra si astazi sa le stim nu la Moscova sau vindute spre cele patru zari, ci rinduite prin muzee sau in subsolurile Bancii Nationale a Romaniei, intregind avutia noastra nationala de atitea ori crunt pradata.

Spre a nu face speculatii pe tema valorii ce ar fi avut astazi obiecte de arta vechi, monede, covoare, tablouri, carti unice, bijuterii (mai ales ale Coroanei), care corespunzator cu ascensiunea preturilor pe plan international sporeau considerabil avutia nationala a Romaniei, indiferent in miinile cui se gaseau aici in tara, in continuare va fi examinata mai amanuntit problema fundamentala a stocului de metal pretios ce acoperea circulatia baneasca in tara noastra. Adica valorile ce aveau indubitabil importanta si utilitate pentru intreaga natiune, careia ii apartineau de drept.

In vederea cunoasterii componentelor acestei parti din tezaurul trimis la Moscova este utila reproducerea in parte a unui tablou sintetic din cartea mentionata mai sus, avind ca autor pe Mihai Gr. Romascanu.

De adaugat aici cantitatea de metal pretios din stocul Bancii Nationale in valoare de 574 523 lei aur, care a sosit cu cel de-al doilea transport.

Daca se transforma suma totala de peste 315 milioane 2 lei aur intr-o cantitate simbolica de aur fin, rezulta ca se depaseau 3 milioane de uncii Troy, aproape cit este intregul stoc actual de metal pretios de care dispune Turcia, care, pe baza acestuia si a unor rezerve in valute de 5 miliarde dolari, a trecut cu succes la convertibilitatea lirei.

La pretul de baza al aurului pe piata, cele peste 3 milioane uncii aur fin ar insemna acum o suma de 1 miliarde dolari. insa aceasta cifra nu reda nici pe aproape realitatea, deoarece aruncind o privire asupra tabloului se observa ca aurul in lingouri reprezenta un procent neinsemnat. Grosul rezervelor noastre il constituiau monedele in aur, care din totdeauna au o valoare sensibil mai ridicata decit cantitatea de metal ce o contin.

Luind cazul monedelor germane, ce insumau aproape jumatate din valoarea tezaurului, se constata ca piesa de 20 marci, cu un continut do 7,16 grame aur fin, se vindea la finele anului 1990 cu circa 115 dolari, ceea ce insemna o prima fata de pretul metalului pretios in lingouri de aproximativ 22%. Alte monede de aur prezinta o prima mai scazuta, dar anumite emisiuni din cadrul Uniunii Monetare Latine, in speta unele scrii vechi de franci elvetieni sporesc piua aproape de 400%. Mai mult decit atit, monede turcesti si rusesti vechi din care existau multe piese in tezaur sint cautate acum de colectionari si se pretuiesc si valorifica potrivit estimarilor facute de numismati.

O mentiune distincta se cere adaugata cu privire la cantitatea destul de mare existenta in tezaur, fata de volumul total al emisiunilor monedelor de aur romanesti. Emisiunea din 1868, de proba, lucrata in Germania, a constat numai in 100 de piese ce ating - prin raritate - cote foarte ridicate intre colectionari. De asemenea, prima emisiune de poli de aur, din 1870, a totalizat numai 5000 de piese si chiar urmatoarea, din 1883, continua sa fie cautata pe piata, asa in cit o buna parte din stoc ajungea avind o contravaloare ridicata.

In ipoteza ca revenea in tara si rezista intact in toata perioada spolierii comuniste, numai acest tezaur al Bancii Nationale ar reprezenta actualmente peste 2 miliarde dolari, putind servi nu pentru vinzare, cum a facut Ceausescu la plata datoriilor externe, ci, in mod intelept, ca garantie pentru imprumuturi menite sa redreseze tara.

Nu trebuie uitat ca impreuna eu stocul de acoperire a emisiunii monetare au plecat la Moscova si bijuteriile coroanei, trecute in evidente numai cu 7 milioane lei aur, dar care prin unicitatea pieselor componente constituiau o parte foarte valoroasa a tezaurului national. Acestea au constituit, de asemenea, o paguba pentru statul roman cu mult mai ridicata decit suma trecuta in inventar.

Concluziile nu sint greu de conturat. in mod evident, pierderile suferite de Romania ca urmare a confiscarii tezaurului nu se pot circumstanta la simpla absenta a unor valori concrete din patrimoniul ponorului roman.

Lipsa hrisoavelor, cartilor, obiectelor de arta, vestigiilor arheologice si altor lucruri de pret revenite partial abia in 1956 s-a resimtit inevitabil asupra cautarilor spirituale din perioada atit de fertila a a urmat constituirii Romaniei Mari. Dar foarte multe odoare cu semnificatie istorica, inscrisuri de o deosebita insemnatate, lucrari de

mare arta, colectii si piese unice adunate de cunoscatori rafinati, pentru ca au intrat in categoria bunurilor apartinind particularilor nici nu au mai fost amintite in cele trei decenii si jumatate de la gestul de "generozitate' facut de guvernul sovietic. Chiar, dupa venirea color doua vagoane de la Moscova, din cauza marasmului spiritual impus de comunisti, poporului roman i-a fost dat sa se bucure prea putin de segmentul din tezaur inapoiat in tara. Cu exceptia putinelor lucrari consacrate tezaurului de la Pietroasa, in ultimul timp expus la Muzeul de istorie a Romaniei, precum si a numarului limitat de tablouri si obiecte de arta ajunse in unele muzee, o mare parte din valoroasele creatii ale geniului uman au ramas departe de marele public, nu si-au exercitat binefacatoarea influenta asupra culturii noastre spirituale. O cercetare stiintifica marginalizata, o viata muzeistica limitata, modesta fata de aite tari, mijloace de comunicare deformate de propaganda si in general starea de spirit din tara nu au favorizat, cunoasterea unor extraordinare creatii, de prima importanta pentru propasirea noastra culturala

Renind pe planul concret al activitatii economice sint de subliniat consecintele grave ale raminerii in strainatate a valorilor ce reprezentau o mare parte din mijloacele de acoperire a circulatiei banesti in Romania. Realitatea este ca, din cauza razboiului, si in cele mai dezvoltate tari ca Anglia ,Franta, Germania, incetase convertibilitatea monedei. Atunci cind alte monede, ca lira sterlina, isi recapatau o pozitie ferma pe piata, se putea leul, pe deplin convertibil pina la razboi si foarte solid in tranzactiile de schimb, sa-si dobindeasea din puterea de altadata.

Dar cu toate eforturile de acumulare a unor cantita'.i de metal pretios, Banca Nationala a Romaniei nu mai avea in 1928, anul precedent stabilizarii leului, decit o acoperii e destul de fragila comparativ eu aceea existenta inainte de pierderea stocului de aur.

Institutia noastra de emisiune pivzenta la un deceniu de la incheierea razboiului urmatoarea situatie:

Asadar rezervele de aur efectiv aveau o pondere de circa 8%, dar si din cantitatea inregistrata in evidentele Bancii Nationale peste jumatate se afla in U.R.S.S. In fapt, institutia de emisiune apela la o fictiune, mentinind in activul bilantului sau aurul ce fara indoiala ii apartinea, dar faptic ramasese la Moscova. Dupa stabilizarea dm februarie 1929, cantitatea de aur confiscata abuziv de Kremlin nu a mai figurat ca acoperire pentru ecuatia monetara, fara ca Banca Nationala sa renunte la proprietatea asupra stocului respectiv.

S-a scris intemeiat stiintific ca existenta in tara a tezaurului de la Moscova ar fi permis pe parcurs evitarea unor emisiuni ce contraveneau regulilor sanatoase, proprii politicii bancii noastre centrale, si astfel se mai stavileau tendintele inflationiste din anii '20. De mare importanta ar fi fost existenta acelui stoc de aur in tara in momentul stabilizarii. Specialistii au precizat ca la cursul leului aur de 32,258 lei stabilizati rezulta o suma peste 10 miliarde lei, ceea ce facea posibila infaptuirea stabilizarii fara a se mai recurge la imprumuturi straine. Se stie bine cit a insistat istoriografia comunista din Romania asupra creditelor angajate atunci de "regimul burghezo-mosieresc', unele cu pretul anumitor concesionari catre societatile straine (cum a fost cu exploatarea telefoanelor si a monopolului chibriturilor).

Inainte de aruncarea acuzatiilor de provocare a subjugarii tarii de capitalul strain se cereau avute in vedere imprejurarile ce silisera guvernul Romaniei sa apeieze la imprumutul din afara pentru insanatosirea circulatiei monetare. O actiune care nu era necesara daca primeam aurul inapoi, asa cum impuneau elementare precepte ale relatiilor dintre state.

Insusirea si folosirea tezaurului roman de la Moscova catre statul sovietic reprezinta unul dintre cele mai flagrante acte de abuz lipsite de orice temei de drept. Faimoasa radiograma din ianuarie 1918 s-a afirmat ca aurul nu este inapoiat "oligarhiei romane'. Dar incepind de atunci si ajungind la momentul 1956, tot smpul s-au facut referiri la tezaurul nostru ca reprentind "un drept inalienabil al poporului roman'. Dat ca nu s-au contestat niciodata existenta tezaurului, dreptul de proprietate asupra lui, continutul facut public de autoritatile romane si documentele incheiate pentru predarea in depozit la Kremlin, guvernul sovietic detinut fara nici un motiv temeinic toate aceste valori tastimp de peste sapte decenii.

Daca s-a considerat ca "oligarhia romana' nu merita «a primeasca inapoi tezaurul, o logica elementara cerea ta restituirea sa se faca integral si nu partial atunci cind, prin venirea comunistilor la putere, s-a proclamat de Kremlin existenta unui regim democratic, reprezentind intregul popor, in Romania. Desi i-a fost «recunoscut dreptul sau inalienabil, poporul roman nu a intrat pina in 1990 in posesia intregului tezaur ce ii apartine, ramas ca o revoltatoare prada a Moscovei.

Cunoscind consecintele grave ale emisiunilor de pseudo-lei facute de puterile inamice pe teritoriul ocupat din Romania, la care s-au adaugat efectele retinerii abuzive de catre bolsevici, a stocului de metal pretios si totodata greaua povara a unificarii monetare dupa revenirea provinciilor la Patria-mama, se pot deslusi conditiile extrem de vitrege in care s-a infaptuit reconstructia Romaniei dupa primul razboi mondial.

Succinta istorisire a confiscarii tezaurului roman de la Moscova s-ar putea opri aici. Dar cititorul va gasi in documentul reprodus integral in anexa o referire la Insistenta autoritatilor sovietice de a ridica opt casete din depozitul depus la Kremlin, pe cind cheile se mai i aflau la constthil francez Labonne in text se precizeaza ca lazile care fusesera pretinse dropt proprietate a statului sovietic contineau in realitate bilete de banca romanesti, iar dupa ridicarea lor cheile nu fost restituite numitului diplomat.

Aici sint trebuitoare unele precizari. Pe timpul evacuarii la Iasi, Banca Nationala a Romaniei nu mai dispunea de instalatiile sale pentru tiparirea de bancnote si s-n ajuns la concluzia ca singura solutie o constituia imprimarea lor in Rusia. Dupa unele peripetii din cauza miscarilor revolutionare, trimisii Bancii Nationale a Romaniei au putut tipari o cantitate de bani la Petrograd, in martie 1917, iar apoi la Moscova, incepind din iulie acelasi an. O parte din bancnote s-a putut transporta la Iasi. Ultima transa plecind din Moscova in decembrie 1917.

Dar, o anumita cantitate de bancnote nu a putut lua drumul spre tara si reprezentantii Bancii Nationale trimisi la Moscova au dus-o in lazi pline in spatiul unde ori depus in trocul tezaur. Pe acestea le-a vizat guvernul sovietic si este de retinut ca in ele se aflau aproape 1 milion de bancnote. in cupiuri de doi lei. Constantin I. Baicoianu, autoritate recunoscuta in istoria noastra econimica considera ca liderii bolsevici contau pe un continut de cupiuri de 100 lei, ceea ce ar fi dat o suma co onsidurabila si merita complicatiile diplomatice.

Oricum, scopurile urmarite de Puterea Sovietica erau clare intrucit cele opt lazi incarcate cu lei au fost transportate la Odesa, apoi la Sebastopol, fiind gasite de trupele germane care inaintau, in iulie 1913. Detinatorii lor erau militanti socialisti cu spatiu de actiune Romania, intre care Rubinstein si faimosul activist Mihai Gheorghiu Bujor. Un episod mai de inceput, bine tinut sub tacere, al tenebroasei istorii a stipendierii miscarii comuniste din tara noastra de noul imperiu al stelei rosii.

Si inca o precizare. In cursul discutiilor purtate cu reprezentanti ai guvernului sovietic in anii '20, acestia au ridicat, problema pretentiilor fata de Romania preluate de la Rusia imperiala. Special pentru derutarea opiniei publice s-au facut atunci afirmatii, care erau cu grija strecurate ziaristilor occidentali, precum ca valorile abandonate de armata rusa in Moldova dupa izbucnirea revolutiei, impreuna cu alte creante niciodata precizate, ar fi depasit suma tezaurului roman de la Moscova.

Spre risipirea incorectelor asertiuni lansate pentru a stirni macar indoiala, Gheorghe Dobrovici, personalitate cu rol marcant in activitatea financiara din Romania, a infatisat intr-o lucrare aparuta in perioada interbelica situatia exacta a creantelor tarii noastre asupra Uniunii Sovietice ( a se vedea anexa). Urmarind cifrele cititorul se lamureste ca, intr-adevar, au ramas atunci in Romania cantitati de armament, alimente, diverse materiale, toate inventariate precis in vederea inchiderii corecte a socotelilor. Fata de totalul pretentiilor romanesti, de asemenea foarte bine inventariate, statul sovietic avea dreptul la o suma simtitor inferioara, astfel incit soldul in favoarea noastra se situa la enorma cifra de 15 miliarde franci francezi. Desi reprezenta o valoare considerabila, stocul de aur al Bancii Nationale a Romaniei asupra caruia s-a insistat in paginile precedente avea o pondere doar de circa 2% din suma globala a creantelor Romaniei. de circa 60 miliarde - dolari la valoarea actuala, ce ar fi trebuit onorate de U.R.S.S., daca exista intentia reala sa reglementeze problemele materiale dintre cele doua tari.

Text preluat din

RADU NEGREA - Spoliatorii

Editura Aureus, 1991, Bucuresti

P.S. Valoarea de 60 de miliarde de dolari este calculul datoriilor Rusiei fata de Romania ca urmare a diferitelor contacte istorice incepind cu Petru cel Mare.

haiducul