Batalia de la Odessa (1941)

Batalia de la Odessa (1941)

Orasul Odessa dispunea de o puternica garnizoana militara si de lucrari de fortificatii in arc de cerc impins mult spre nord-vest si cu flancurile sprijinite pe Marea Neagra. Lucrarile genistice erau bine camuflate si puternic aparate cu armament greu si automat. Informatiile comandamentului roman erau sumare. Sistemul parea dezarticulat si usor de strapuns. Acest lucru l-a facut   pe generalul Ion Antonescu sa respinga oferta germanilor de a sprijini atacul Odessei cu aviatie si trupe specializate. Primul atac asupra liniei de centura (18 august) aduce confirmarea ca este vorba de o pozitie bine organizata pentru cucerirea careia erau necesare multa artilerie, consum mare de munitie, aviatie de bombardament si care de lupta.

Rusii faceau apararea Odessei cu forte importante: Armata independenta de litoral, cu trei divizii, trupe de infanterie marina din compunerea Flotei Marii Negre, Regimentul 54 Infanterie, un regiment de graniceri, aviatie si navele de razboi ale portului Odessa. Atacurile succesive ale trupelor romane asupra Odessei nu au reutit decat sa faca mici patrunderi foarte greu platite. Desi s-au primit intariri, lipseau in continuare mijloacele de distrugere necesare. La 25 septembrie, comandantul Armatei a 4-a Romana, generalul Nicolae Ciuperca a fost inlocuit cu generalul Iosif Iacobici, fost ministru de razboi, avand ca sef de stat major pe generalul Tataranu, iar ca sef al artileriei armatei pe colonelul D. Petrescu.

O schimbare insuficienta desi noua echipa era formata din oameni de mare valoare. Fortele si mijloacele ramaneau insa, aceleasi. In consecinta generalul Ion Antonescu a cerut interventia aviatiei de bombardament si a trupelor speciale germane pentru ruperea frontului.

Noul comandant a organizat un puternic atac la aripa dreapta a armatei dar nu 1-a putut sprijini din plin cu artileria, datorita munitiei insuficiente. Astfel, trupele speciale germane, neavand sprijinul de foc necesar atacului, 'au renuntat sa mai colaboreze la pregatirea atacului si astfel ofensiva nu a mai avut loc'.

Lucrurile s-au schimbat dupa ocuparea Crimeii de catre trupele germane si incercuirea Sevastopolului. La 10 octombrie, trupele romane si-au reluat inaintarea, intrand in Odessa. Au facut putini prizonieri pentru ca din putinii ostasi rusi ramasi, multi, in haine civile, s-au ascuns in oras si au inceput lupta de partizani.

Intre 8 august si 16 octombrie 1941, Armata 4 Romana a inregistrat pierderi excesivi de mari: 17.729 morti, 63.345 raniti si 11.471 disparuti. Aceste mari pierderi s-au datorat dotarii insuficiente a trupelor romane, angajarii lor pe masura sosirii, in dauna unei actiuni concertate cu maximum de potential si desigur, inversunatei rezistente a trupelor sovietice[1].

Efortul disperat si marile pierderi in cucerirea Odessei au obligat comandamentul roman sa retraga in tara majoritatea fortelor Armatei 4 Romane. Au ramas doar diviziile 1 si 2 infanterie din Corpul 6 Armata comandat de generalul Dragalina, pentru paza si supravegherea teritoriului. Ulterior, aceste divizii au fost trimise in zona Harkov, unde au luat parte la operatiile de oprire a ofensivei ruse din februarie 1942 si de unde in iunie-august au participat la marea ofensiva germana dintre Don si Donet, spre Stalingrad si Caucaz. Odata cu caderea Odesei intreg teritoriul dintre Nistru si Bug a fost eliberat. Administrarea acestui teritoriu a fost preluata de catre Romania. Germania a incercat sa impuna Romaniei acceptarea schimbului Transilvaniei de Nord, pierduta prin Dictatul de la Viena, cu Transnistria, schimb considerat de Antonescu inacceptabil. Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul universitar Gheorghe Alexeianu.

In paralel cu actiunile de la Odesa, unitatile Armatei a 3-a Romane, dupa o oprire de circa zece zile au trecut raul Bug. Regiunea dintre Bug si Nistru, ca urmare a inaintarii trupelor germane la est de Kiev, fusese evacuata de trupele ruse. Armata 3 Romana a inaintat si a luat pozitie pe Nipru la nord-est de Berislav, pentru a asigura flancul si spatele Armatei 11 Germana, care trecea Niprul pe la Berislav. Timp de cinci zile, trupele romane au respins trei incercari ale rusilor de trecere peste Nipru.

Comandamentul german planuia ca Armata 1 I Germana, care trecuse Niprul inferior, sa se indrepte cu o parte din forte (C. 54 A) spre Crimeea, iar cu cealalta parte (C. 30 si 49 A) spre est, urmarind cucerirea Stepei Nogai ca si alungarea spre est a fortelor ruse.

Generalul von Mannstein, noul comandant al Armatei a 11-a, intelegand miza Crimeii in contextul politico-strategic dar si dificultatea mare a cuceririi ei, a decis ca si Corpul 49 Armata, plus o divizie din C. 30 A, sa fie indreptate spre Crimeea, solicitand generalului Petre Dumitrescu ca trupele romane din Armata 3, sa treaca pe la Berislav si sa ia in primire misiunea de urmarire a inamicului spre est, alaturi de C. 30 A.

In zilele de 19-21 septembrie 1941, trupele romane au trecut Nistrul si s-au indreptat spre est. Inamicul si-a oprit retragerea si s-a instalat pe o linie orientata nord-sud: Mihailov-Melitopol, sprijinita la nord de Nipru si la sud pe Marea de Azov, cu o lungime de circa 110 Km. Trupele romane trec de la urmarire in dispozitiv de lupta in fata inamicului, pentru a acoperi spatele Armatei 11 Germane, care opera, cu grosul, inspre Crimeea.

Dispozitivul cuprindea de la nord spre sud, Corpul de Munte, apoi Corpul de Cavalerie si in flancul drept Corpul 30 Armata Germana. Toate batalioanele au intrat discret in linia intai. Pozitia din Stepa Nogaica nu avea nici un punct de sprijin, nici un obstacol natural, nici o acoperire, in tot lungul ei.

In fata, inamicul avea armatele 9 si 11 ruse, cu 12 divizii proaspete sau reconstituite. In ziua de 25 septembrie, a inceput seria atacurilor sovietice, prin care au reusit sa realizeze unele brese in diverse sectoare ale dispozitivului romano-german. 'Infanteria rusa inainta in picioare la atac, soldatii unul langa altul si pe mai multe valuri. Regimente intregi au fost secerate de artileria si mitralierele romane. Mare parte din ei au fost gasiti cu sticle de votca in buzunar , aprecia un analist al operatiilor. Cu eforturi deosebite, cu readucerea pe acest front a fortei Corpului 49 Armata si a Diviziei Leibstandarte, orientate anterior spre Crimeea, trupele romano-germane restabilesc situatia si reusesc sa mentina linia frontului.

Rezolvarea definitiva a situatiei creata in Stepa Nogaica, pe acest front, s-a realizat prin ofensiva Grupului I Blindat, comandat de generalul von Kleist, aflat pe Nipru in zona Zaporojie-Dniepropetrovsk la nord de locul bataliei. Aceste forte au inaintat in directia sud-est si au reusit sa incercuiasca armatele 9 si 18 ruse. In zilele de 1-3 octombrie, fortele sovietice au fost obligate sa isi inceteze atacurile si sa se retraga. Sunt apoi atacate si din fata si din spate si distruse in zona Bol. Tomak-Mariopol-Berdiansk. S-au capturat 65.000  de prizonieri, 500 tunuri si 125 tancuri.

Dupa batalia din Stepa Nogaica, Armata 3 Romana a primit misiunea sa asigure protectia litoralului de nord al Marii Azov, cu brigazile 5 si 6 cavalerie, iar brigazile 8 cavalerie, 1 si 4 munte au fost puse la dispozitia Armatei 11 Germane, pentru paza coastei orientale a Crimeii si a opera in contra partizanilor din muntii Crimeii. Divizia 2 Munte, profund marcata de luptele din Stepa Nogaica, redusa la 54% din efectivul de razboi, a fost retrasa de pe front in tara pentru refacere.