Marturii ale artistilor, elevi ai lui Brancusi: Milita Patrascu, O. Han, Irina Codreanu, I. Jalea, Romul Ladea, Mac Constantinescu; Opinia arhitectului Octav Doicescu

Acest capitol se va axa asupra marturiilor unor sculptori romani care au frecventat atelierul brancusian si a caror creatie si simtire le-a fost calauzita de marele maestru. Relatarile acestor artisti ce au luat contact cu Brancusi in deceniul al III-lea, isi dovedesc importanta si utilitatea prin conturarea unui portret moral al sculptorului, prin informatiile pe care le ofera asupra ambiantei atelierului sau parizian si a personalitatilor cultural-artistice in relatii cu Brancusi. Dintre numerosii artisti ce i-au frecventat atelierul am selectat pe cei ce au zabovit acolo o perioada mai lunga de timp si pentru care Brancusi nu le-a fost doar maestru ci un adevarat mentor spiritual. Este vorba in primul rand de Milita Patrascu pe care am evocat-o deja in cadrul acestei lucrari, in contextul avangardei romanesti, Irina Codreanu, Mac Constantinescu, Oscar Han, Romul Ladea, Ion Jalea si Octav Doicescu, marea majoritate sculptori cu exceptia ultimului.

Milita Patrascu avea sa participe la marea majoritate a expozitiilor organizate in tara, expozitii in care figurasera si opere ale lui Brancusi; atat T. Vianu in 1924 cat si Lucian Blaga in 1926 vor recepta creatia maestrului si pe cea a elevei sale intr-un tot unitar. Am notat deja participarea Militei la activitatile expozitionale ale grupului de la 'Contimporanul' si publicarea in cadrul aceleiasi reviste avangardiste a unor articole dedicate sculptorului. Intr-un interviu acordat lui P. Vintila in 1970, artista releateaza ca l-a cunoscut pe Brancusi in 1919 prin intermediul pictorului Survage la o expozitie unde Milita figura cu o lucrare. La indemnul pictorului, Brancusi ii viziteaza atelierul Militei socotind-o 'mai tare decat Rodin¹⁴¹'. De atunci si pana in 1923 M. Patrascu va ucenici in atelierul celui ce i-a pus pentru prima oara in mana dalta si ciocanul, initiind-o in mestesugul cioplitului in materiale dure si in respectul pentru materia in sine. Asupra acestei dimensiuni a creatiei brancusiene in nedespartita ei logodna cu materia, avea sa insiste M. Patrascu intr-o convorbire avuta cu V. Craciun in care, Brancusi este considerat 'ultimul dac ajuns pana la noi Brancusi statea de vorba cu piatra si lemnul pe care le socotea fiinte¹⁴²'. Insusi portretul fizic al sculptorului ii va aminti Militei de 'Zamolxis¹⁴³'. M. Patrascu realizase monumentul Ecaterinei Teodoroiu (Targu-Jiu) la indemnul Arethiei Tatarascu; in 1934 sculptorita avea sa-i ceara parerea lui Brancusi care i-a sugerat sa introduca motivul stalpului de cerdac ca fundament al mausoleului. Lucrarea avea sa fie bine primita si, ca urmare a acestei realizari, A. Tatarascu se adreseaza initial Militei pentru realizarea monumentului inchinat eroilor de la Targu-Jiu dar, la recomandarea artistei, lucrarea avea sa fie de Brancusi care in 1935 va accepta acest proiect. Pe langa fascinatia pe care a produs-o atmosfera atelierului brancusian asupra tuturor elevilor sai, Milita va considera acea ambianta specific romaneasca ca izvor al viziunii artistice unice a sculptorului. Ea avea sa remarce inspiratia lui Brancusi din arta noastra populara, in sppecial in forma coloanei infinitului ce perpetueaza stalpul sustinator al cerdacului casei oltenesti si, deopotriva, in forma ovoida caracteristica operei brancusiene in care sculptorita vede un simbol prin care 'geneza, intelepciunea si harnicia dacilor au coborat pana la noi¹⁴⁴'. Sesizand influenta covarsitoare pe care Brancusi a avut-o asupra unor artisti - cum ar fi de pilda H. Moore - Milita considera ca noutatea pe care sculptorul a adus-o este 'crearea volumului de emanatie spirituala¹⁴⁵'. In catalogul pe care-l realizeaza Militei cu prilejul expozitiei sale din 1978, V. Craciun avea sa semnaleze influenta stilistica a operei brancusiene asupra celei de-a doua etape din creatia artistei, fara insa a-i minimaliza aportul original ci, dimpotriva, o circumscrie ideii romanesti de esentializare a artei¹⁴⁶. Artista va realiza de altfel si un portret bust al lui Brancusi ce va figura in prima sa expozitie retrospectiva de la Sala Dalles (1958), peotret pentru care sculptorul ii pozase in 1937 cu ocazia venirii in tara pentru montarea Complexului de la Targu-Jiu¹⁴⁷. Dupa cum artista insasi mentioneaza de multe ori, Brancusi a fost cel ce i-a inspirat conceptia artistica ce avea sa o calauzeasca neincetat. Pentru ea, cel mai important era efortul: 'cred ca asta mi-a inspirat Brancusi. Brancusi spunea ca sculptura este un efort. Nu e efort de a lovi cu ciocanul esential este sa sti sa lovesti. Si atunci efortul devine spiritual¹⁴⁸'. Milita la randul ei, ca si Brancusi, va refuza includerea artei sale intr-un stil anume, considerand ca 'nu exista nici o eticheta in afara de cele care numesc lucrarea intr-un fel sau altul¹⁴⁹'. Fara indoiala, M. Patrascu a fost preferata de sculptor dintre toti elevii pe care i-a avut.

Alaturi de M. Patrascu, Irina Codreanu va fi frecventat atelierul lui Brancusi pe o perioada indelungata. Ea l-a cunoscut pentru prima oara pe sculptor in 1922, luand contact cu opera sa doar din fotografii, dupa cum artista marturiseste cu prilejul colocviului 'Brancusi' desfasurat la Bucuresti in 1967. Atelierul brancusian si implicit opera i-au produs o impresie profunda sculptoritei, pe atunci eleva lui Bourdelle. Artista marturiseste ca Brancusi a initiat-o in tehnica sculpturii directe in piatra si lemn dar si in slefuirea bronzului. Tot de la ea aflam ca, in conversatii, Brancusi isi impartasea ideile cu mare simplitate, sub forma de axiome iar uneori canta la vioara, acompaniat de Mihailovici, cantece populare romanesti. Irina Codreanu va recunoaste in Brancusi 'un mare novator' ca si ceilalti artisti, cu exceptia lui Oscar Han ce-l cunoscuse pe Brancusi in 1923 cu prilejul expozitiei Societatii <<Arta Romana>>. Oascar Han aprecia mai mult prima etapa din creatia brancusiana: 'Brancusi, in ciuda preocuparilor lui multiple si incarcate de tendintele mai multor stiluri arhaice, ramane tot realistul din prima faza de realizare¹⁵⁰'.

Ca si M. Patrascu, I. Jalea va semnala specificul romanesc din creatia brancusiana ce foloseste foarte mult lemnul atat de des intalnit in sculptura noastra populara. 'Miracolul brancusian' consta - in opinia lui Jalea - tocmai in capacitatea de a depasi limitele artei populare pentru a crea o expresie artistica ce tine de arta culta. Inraurirea artei populare o dovedesc 'Pasarea maiastra' si 'Masa tacerii' insa, folclorul este insuficient pentru a explica intelesul atat de mare pe care il au operele lui Brancusi, 'cel mai apropiat artist de sufletul romanesc dar si cel mai mare artist umanist din secolul nostru¹⁵¹'. I. Jalea avea sa sustina de nenumarate ori aceasta raportare a operei bra'ncusiene la specificul nostru national ce ar constitui baza gandirii sculptorului, recunascandu-i totodata caracterul de universalitate¹⁵².

Romul Ladea a fost deopotriva admis ca ucenic in atelierul lui Brancusi in 1924. Lucrari ca 'Portretul Mariei Kiss', prima sotie a sculptorului si 'Cap de copil' de la Muzeul Banatului din Timisoara ilustraza cu precadere influenta brancusiana. Romul Ladea il va introduce pe Mac Constantinescu in atelierul lui Brancusi.

Mac Constantinescu avea sa-l cunoasca pe Brancusi in preajma Expozitiei Internationale de Arte Decorative de la Paris (1925). Pe atunci lucra pentru Paul Poiret figuri din lemn supradimensionate pentru un carusel destinat Parcului Atractiunilor din expozitia pomenita. Amuzat de aceasta lucrare si la recomandare lui Ladea, Brancusi il va primi pe Mac Constantinescu ca ucenic in atleierul sau. In 1930, cand revine in Bucuresti, va scrie in 'Cuvantul' un articol omagial inchinat lui Brancusi, apreciind cele doua desene ce fusesera expuse cu un an inainte la Salonul Oficial de Desen si care, prin simplitatea lor, iscasera ilaritatea publicului. Caracterul atat de deosebit al lucrarilor lui Brancusi este pus de Mac Constantinescu pe seama traiului sau de toate zilele dominat de simplitate si sobrietate. Ulterior va fi invocata atmosfera cu totul speciala a atelierului brancusian cu vatra taraneasca, butuci ciopliti pe post de scaune, o masa din doua pietre de marmura suprapuse si o multime de bucati de lemn cioplite, blocuri de piatra, bronzuri. Dupa ce invoca ravna neostoita cu care artistul lucra aproape neincetat, avea sa-l compare pe sculptor unui 'duh ce-si are salajul in insasi maduva acestor materiale¹⁵³'. Pe langa sculptorii romani amintiti, se intalneau in atelierul parizian, compozitori ca Erik Satie, Stan Golescu, Mihail Mihailovici alaturi de artisti si scriitori ai avangardei romanesti. In special dupa consacrarea sa atat in Europa cat si in America, vizitele la atelierul brancusian luasera 'proportii de pelerinaj', Brancusi amuzandu-se cand 'studia pe fetele lor efectul produs in fata lucrarilor¹⁵⁴'. Mac Constantinescu si Brancusi se vor mai revedea o data in 1937 in tara, cu prilejul montarii ansamblului de la Targu-Jiu, si a doua oara, in 1939 la Muzeul de Arta Moderna din New York, recent inaugurat, unde figura 'Leda' fixata pe un mecanism cinetic.

Pe langa opiniile acestor sculptori ce recunosc aproape in unanimitate noutatea si influenta pe care a starnit-o creatia brancusiana asupra artei contemporane si asupra lor insilor in primul rand, merita mentionata opinia unui arhitect, Octav Doicescu, ce adanceste relatia cu spatiul pe care o dezvolta intreaga opera a sculptorului. Referindu-se cu precadere la ansamblul de la Targu-Jiu, O. Doicescu il numeste pe Brancusi 'cel mai mare arhitect al timpului nostru' care a reusit printr-o admirabila sinteza sa redefineasca in mod original 'toate arhitecturile urbanistice posibile din istoria civilizatiilor¹⁵⁵'. Ceea ce confera operei brancusiene statutl sau cu totul si cu totul special este, in opinia arhitectului, acea putere emotiva ce emana din geometriile sale si a carei influenta a fost remarcabila nu doar in evolutia sculpturii ci si in aceea a arhitecturii care a incetat a mai fi exclusiv functionala. Opinia lui Octav Doicescu este insa mult mai cuprinzatoare decat cele ale lui I. Jalea si M. Patrascu ce insistasera exclusiv aproape, asupra elementului folcloric aflat la baza operei lui Brancusi. Arhitectul avea sa considere ca 'radacinile artei lui Brancusi au trecut dincolo prin stratul bizantin, prin stratul greco-roman si se pierd in adancimea omenirei originare¹⁵⁶'.

Marturiile acestor artisti se configureaza ca o apreciere pozitiva a operei brancusiene ce s-a lovit de atatea ori de neintelegerea compatriotilor sai. Ei aveau sa recunoasca in Brancusi un neintrecut maestru, un deschizator de drumuri al artei contemporane si un explorator pentru regasierea eternei umanitati interioare dezvaluita ca simbol in simplele structuri formale brancusiene ce ating chintesenta creatoare a totalitatii.