Operatiunile din Caucaz 1942

Operatiunile din Caucaz 1942

Un sector distinct al frontului de est unde au luptat si cateva mari unitati romane, simultan cu actiunile din Cotul Donului, a fost cel din Caucaz. Conform Directivei nr. 41 a lui Hitler pentru campania din vara anului 1942, planul german viza: lichidarea trupelor sovietice din Crimeea; ocuparea Voronejului, ceea ce ar fi expus atat partea centrala a Rusiei la sud-est de Moscova, cat si Stalingradul; incercuirea si lichidarea principalelor forte sovietice din Cotul Donului; ocuparea Stalingradului. Dupa aceea, fortele germane urmau sa fie orientate spre Caucaz, pentru a pune stapanire pe zona petroliera Maikop-Groznii-Baku si de a ajunge la granita Turciei pentru a o forta sa intre in razboi alaturi de puterile Axei.

Oprirea germanilor la Voronej de catre rusi, esecul preconizatei incercuiri a sovieticilor in Cotul Donului ca si succesul facil al nemtilor in ocuparea Rostovului, l-au determinat pe Hitler sa isi schimbe planul initial. In loc sa dezvolte succesiv operatiile, sa ocupe Stalingradul cu grosul fortelor si apoi sa trimita acele forte in Caucaz, Hitler s-a hotarat sa execute simultan doua operatii: ocuparea Stalingradului si ofensiva spre Caucaz. El spera ca astfel, prin taierea caii de aprovizionare a Rusiei pe Volga si ocuparea celor trei centre ale industriei petroliere, din Caucaz, in foarte scurt timp sa distruga complet economia sovietica. Ocuparea orasului Baku era prevazuta pentru sfarsitul lunii august 1942.

Daca intregul plan german pentru 1942 in sud-estul Rusiei era ambitios si hazardat, presupunand dispunerea fortelor pe doua directii diferite, aceleasi trasaturi le avea si planul de cucerire a Caucazului. El subaprecia capacitatea de rezistenta a rusilor si isi propunea sa realizeze in Caucaz prea multe directive deodata.

Constient de pericolul patrunderii germanilor spre Baku, comandamentul sovietic si-a pregatit defensiva: 90 mii civili, zi si noapte, in august si septembrie 1942, au construit fortificatii, amplasamente de artilerie, santuri antitanc.

In jurul orasului Baku au fost construite zece linii de aparare. Armata Rosie dispunea in Caucaz de suficiente rezerve, constituite in Frontul Transcaucazian, comandat de generalul Tiulenev. In plus, exista si posibilitatea aprovizionarilor pe Marea Caspica de la Krasnovodsk la Baku.

Dupa o retragere grabita din Kuban si Caucazul de nord, regiunea agricola cea mai bogata care mai ramasese Uniunii Sovietice in partea ei europeana, sovieticii au reusit sa opreasca ofensiva germana prin darzenia deosebita a trupelor, prin aliniamentele naturale de aparare si prin uriasa munca pregatitoare depusa de soldati si populatia civila la realizarea liniilor de fortificatii.

Au fost realizate 100 mii de amplasamente pentru tehnica de lupta, 800 km santuri antitanc, obstacole antiinfanterie pe o lungime de 300 km si 1600 km transee. Oprirea efectiva a inaintarii coloanelor de tancuri germane s-a produs la cativa kilometri vest de Vladicaucaz, printr-o lovitura nimicitoare data de trupele sovietice. Dupa aprecierile sovieticilor germani au pierdut in cinci zile de lupta 140 tancuri, 2.500 autovehicule, o mare cantitate de armament si 5.000 de oameni socotindu-i numai pe cei morti gasiti pe campul de lupta.

Din acest moment germanii nu au mai intreprins actiuni ofensive, sperand sa reia inaintarea in primavara urmatoare. Cum, insa, lucrurile evoluau pe dos la Stalingrad, sovieticii preiau initiativa si planuiesc inchiderea coridorului de retragere a germanilor spre Rostov si izolarea trupelor din Caucaz din peninsula Taman - drumul pe care trupele germane si romane se puteau retrage in Crimeea. Din mai multe motive sovieticii nu au putut realiza acest plan si inaintarea lor a fost incetinita de retragerea organizata a adversarului.

Situatia de la Stalingrad a impus ca Grupul de Armate 'A' (von Kleist), care ajunsese pe pantele de nord ale muntilor Caucaz pana in zona Groznai, sa se retraga cu Armata I Blindata pe la Rostov si ca Armata 17 Germana prin Kuban. In cadrul acestei din urma armate se aflau si diviziile 1, 2 si 3 munte romane, 10 si 17 infanterie si 6 si 9 cavalerie. La inceperea retragerii, Armata 17 se afla pe aliniamentul Novorosisk (pe coasta Marii Negre) pana la Nalcik unde se gasea Divizia 2 Munte. In fata acestei armate se afla Grupul de armate Ieremenko, compus din 5 armate cu un total de 36 divizii infanterie, 37 brigada de tragatori, mai multe brigazi blindate si doua flote aeriene. Conditiile retragerii au fost foarte grele din cauza drumurilor desfundate. Fortele romano-germane s-au retras spre aliniamente succesive, pivotand spre dreapta la Novorosisk, pana la linia aleasa pentru rezistenta in capul de pod Kuban. Inamicul, foarte activ si pe timp de iarna, incerca prin toate mijloacele sa impiedice trupele germane si romane sa se stabilizeze pe o pozitie si sa le impinga direct in Crimeea.

Superioritatea sa numerica ii permitea realizarea acestui lucru. Rusii s-au straduit prin atacuri masive repetate (sfarsitul lui aprilie 1943, 26 mai - 6 iunie 16-22 iulie, 7-12 august) sa isi realizeze planul.

Germanii rezistau, Hitler voind sa mentina capul de pod Kuban ca baza de plecare a ofensivei de vara. Rusii si-au dovedit superioritatea si nu mai putea fi vorba de reluarea ofensivei germane.

Retragerea nemtilor din zona de nord a Marii Azov, l-a obligat pe Hitler solicitat in acest sens si de Ion Antonescu, sa ordone la 4 septembrie 1943 retragerea din Kuban. Ariergarda a trecut la Kerci in noaptea de 9/10 octombrie 1943. S-a terminat, astfel, batalia defensiva din Kuban, care a durat sapte luni si jumatate si in care trupele romane au avut o comportare onorabila. Armata romana a luptat in Caucaz cu 64.606 militari, din care a pierdut 1598 morti, 7.264 raniti si 806 disparuti.