TURNUL de POARTA (TURNUL CLOPOTNITA) DE LA SFANTA MANASTIRE BRANCOVENI - EPOCA Matei Basarab

TURNUL de POARTA (TURNUL CLOPOTNITA) DE LA SFANTA MANASTIRE BRANCOVENI - EPOCA Matei Basarab

Manastirea din satul Brancoveni, judetul Olt face parte din cadrul complexului arhitectural din partea de sud-est a satului nostru, in care se include si constructia Turnului de poarta sau Turnul Clopotnita, ctitorie a lui Aga Matei din Brancoveni, odata cu zidul de aparare, chiliile calugaresti (casele egumenilor), pivnitele domnesti si biserica paraclis din mijlocul incintei manastiresti, ridicate in anul 1632.

Turnul de poarta este construit pe un sol virgin, la o adancime de 2,35m in raport cu nivelul actual. In zidul fundatiei au fost inecati tiranti de lemn. Pe asemenea tiranti se sprijina si fundatiile cladirii egumenice alaturate, avand o adancime de numai 1m. Cu toata deosebirea de adancime, fundatiile clopotnitei si cele ale zidurilor adiacente sunt tesute. Cel mai curios zid si dupa toate aparentele - cel mai vechi e curtina¹³⁴ de pe latura de nord, din flancul de vest al clopotnitei.

Fundatia initial la aproximativ 0,75m, abia in care a fost asezat zidul urma inclinarea pantei, astfel ca resturile de caramizi nu zac orizontal, ci aproximativ paralel cu panta¹³⁵.

Inclinarea acestora a produs, fireste, perturbatii diferite in apareiaj, in care se observa si anumite puncte din care pornesc resturi de caramizi in forma de evantai. Curtina avusese o inaltime relativ constanta fata de panta si pare evident ca ea fusese planuita numai cu scop de aparare si nu in relatie cu constructia in dosul ei, inspre curte.

De aceea, cu toate ca ea e tesuta cu peretele adiacent al clopotnitei, socotim ca ea este mai veche si ca mesterul care a zidit ulterior si Turnul Clopotnita, punandu-l la o adancime mai mare. A tesut capul curtinei in peretele corespunzator pentru a asigura trainicia jonctiunii.

Datarea curtinei in forma ei de la inceput e mai intai in functie de datarea clopotnitei.

Dupa o opinie mai veche, sustinuta de Virgil Draghiceanu si N. Ghica-Budesti, Turnul de Poarta (Clopotnita), si anhandaricul, inclusiv curtina descrisa a carei fata mai veche nu a fost semnalata, ar data din vremea lui Matei Basarab, vechea manastire fiind distrusa in timpul evenimentelor din 1632. In 1640 cand manastirea se reconstruia de catre marele ctitor aga Matei din Brancoveni, a notat episcopul bulgar Backsic ca Matei Basarab: ".a pus sa rezideasca si sa o intareasca ca pe un castel, cu ziduri de jur imprejur, cu un turn mare deasupra portii de la intrarea in incinta manastirii"¹³⁶.

Dupa cate se poate judeca, azi clopotnita - a carei zidarie e in mare parte ascunsa sub tencuiala - pare a fi omogena si decor cu arcade oarbe (intretaiate), formate din toruri cilindrice de caramida anume profilata, e fara analogii intre monumentele lui Matei Basarab.

Totodata arcadele oarbe din vremea lui Matei Basarab prefera dublarea profilurilor, iar adeseori ciubucile cilindrice sunt inlocuite cu forme plate.

S-ar putea deci ca clopotnita actuala nu mai e cea veche, vazuta de episcopul Bogdan Backsic.

In aceasta ipostaza nu se presupun distrugeri mai insemnate in cursul rascoalei din 1660 si astfel, lui Brancoveanu, care a refacut integral biserica nu i se atribuie decat reparatii si amenajari cu privire la casele egumenesti. Profesorul I.D. Stefanescu e insa de alta parere ca clopotnita ar data de dupa 1660, iar arhitectul Grigore Ionescu o atribuie de-a dreptul perioadei lui Constantin Brancoveanu.

Turnul de Poarta (Turnul Clopotnitei) construit in 1632, de catre Matei Voda Basarab in primul an de domnie al sau, are trei nivele, la parter fiind gangul (poarta) de intrare in incinta manastirii.

Acesta a suferit nenumarate modificari, dar pastreaza si azi forma lui originala, scara in spirala de lemn de stejar, parterul si clopotnita.

Astazi este complet renovat in totalitatea sa si acoperit cu tabla de cupru. Pasajul de la parterul acestui turn de poarta de la intrare mai pastreaza inca (la muzeul manastirii), "partea ei originala din lemn de stejar masiv" cu inscriptii chirilice¹³⁷.

Turnul Clopotnita a fost distrus mult de cutremurele din 1802 si 1837, transformat apoi de restauratorii vremii pana in 1963, stand fara acoperis pana in anul 1972, cand Directia Monumentelor Istorice a ajuns sa domine in selectionarea obiectivelor, impunand restaurarea intregului complex arhitectural, a carui descriere descria pe deplin: ".roasa de ploui si mancata de igrasie", pe care o reda in 1930-1931 regretatul arhitect G.M. Cantacuzino¹³⁸.

Turnul de Poarta a fost construit de Matei Basarab sub forma de caturi superioare, de o geometrie octogonala, decorat in exterior cu arcaturi incrucisate.

La primul etaj al acestui turn s-a amenajat o frumoasa incapere boltita, comunicand direct cu staretia.

Ultimul nivel comunica direct cu camera clopotelor¹³⁹, accesibila printr-o scara in spirala, de lemn de stejar masiv ca si grinzile originale ce se pastreaza si azi. Restaurarea Turnului de Poarta si a caselor egumenilor nu au mai avut loc in intervalul 1957-1959, desi ele constituie - impreuna cu bolnita - elementele cele mai esentiale si de valoare arhitecturale ale ansamblului descris de noi si cuprins in proiectul de studiu pentru restaurare intocmit in anul 1957 de catre prof. univ. Virgil Vatasianu, Nicusor Constantinescu si Mircea Rusu, din cauza lipsei de fonduri.

Proiectul de restaurare intocmit de acesti distinsi domni a consemnat prin releveu stadiul din acel an al ruinelor, fata de care degradarile s-au accentuat intre timp, cea mai grava dintre ele fiind inlaturarea scheletului de lemn al clopotnitei urmarea expunerii directe a boltilor turnului la actiunea ploii si a zapezii.

In anul 1957 Turnul Portii mai pastra camera clopotelor, ramanand doar asteriala. Din aceasta cauza, scheletul care proteja partea superioara a zidariei pe plan octogonal, intre marginea exterioara si turnul de lemn, precum si copertinele suprafetelor triunghiulare rezultate din trecerea de la baza patrata la octogon, erau partial distruse, antrenand degradarea paramentului.

Tencuielile exterioare ale turnului erau in majoritate deteriorate, icoana de hram - Adormirea Maicii Domnului - pictata pe fata de nord, fiind abia vizibila.

Fisuri accentuate apareau la primul tronson al scarii, iar in spirala, a carui bolta a fost probabil inlaturata odata cu adaugarea, dupa 1911, a unui etaj, peste incaperile de pe latura de nord a incintei si la est de turn, in scopul degajarii volumului original al prismei octogonale; refacerea si consolidarea fragmentelor de tencuiala originala, restaurarea arcaturilor, a braielor si a ancandramentelor si construirea suprafetelor pe care tencuiala nu se mai pastra. Reconstruirea camerei clopotelor a fost discutata in numeroase variante, osciland intre extremele suprapunerii unei structuri moderne din beton armat si a refacerii turnului de lemn in forma din 1899. Dintre aceste doua variante, proiectul a finalizat solutia refacerii din zidaria aparenta in forme traditionale, prelucrandu-se prin analogie decorul ultimului nivel de la clopotnita, in perioada anilor 1985-1989.

Turnul Clopotnita, cu sectiunea orizontala a interiorului de forma octogonala, avand accesul legat direct nu de scara helicoidala incorporata, ci de nivelul corespunzator al caselor amplasate in coltul de nord-vest al incintei, prin intermediul a doua incaperi dispuse in fila catre vest, este boltit cu o calota sferica asezata pe opt mici trompe.

Bolta respectiva este asemanatoare acoperirii camerelor de plan patrat adaugate curtinei de vest, din care s-au pastrat urme de mici trompe de colt, care a fost si mai este considerata eronat ca apartinand arhitecturii brancovenesti, a aparut in peisajul constructiilor muntenesti de zid inca din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, la biserica din satul Runcu, comuna Gradinari, jud. Olt, situata la nord de Brancoveni, pe valea Oltului, si zidita de marele ban, Dobromir in anul 1577¹⁴⁰.

Un detaliu asupra caruia mi-am exprimat indoiala este legat de accesul la nivelul etajului caselor domnesti.

Desi cercetarea arheologica nu a depistat nici o urma de scara din piatra adaugata foisorului, prin proiectul de restaurare elaborat de arh. Eugenia Greceanu s-a propus un asemenea acces care, dupa parera gresita a restauratoarei, ar fi datat din faza initiala.

Dupa cum insa s-a constatat, o scara din lemn a fost amenajata tarziu, in anul 1847.

De fapt, o asemenea scara nici nu putea initial sa existe, deoarece legatura de la nivelul curtii la cel al primului etaj se realiza la aceasta casa domneasca prin intermediul unei scari interioare, ale carei urme identificate erau adaugate zidariei curtinei de nord.

Accesul la scara descrisa era asigurat atat prin gangul de intrare la beciuri aflat sub foisor, cat si prin cele doua incaperi dispuse in fila situate intre Turnul clopotnita si Casa egumeneasca.

Din motive de siguranta, accesul se facea initial, ocolitor dar sigur, prin intermediul scarii interioare amintite, aflata intre casa domneasca si zidul nordic al incintei, bine aparata si controlata de mai multe usi care se baricadau la interior.

Tot cercetarile arheologice au lamurit fazele de constructie ale terasei aflata pe latura de vest a incintei. Terasa respectiva facea legatura intre casele domnesti ale etapei Matei Basarab si sala spatioasa a staretiei din tronsonul vestic etajat al corpului de chilii aflat pe latura de sud, datand din aceeasi faza constructiva. Actuala terasa reprezinta o refacere de la mijlocul secolului al XIX-lea, de cand dateaza si curtina adiacenta cu contraforturi interioare, tipice acestei perioade, supusa la presiunile provocate de gravele alunecari de teren ale povarnisului care domina manastirea dinspre nord-vest. Incaperea principala a casei domnesti era o sala cu dimensiunile de 8X9,50m, compusa, se pare, din patru compartimente egale despartite prin arce dublouri, acoperite cu calote pe pandantivi care se descarcau pe un stalp central.

Daca cercetarile arheologice au descoperit fundatiile grupului sanitar corespunzator caselor domnesti amplasat in exteriorul curtinei de nord, dupa cum aratam, in urma dezafectarii sale in epoca brancoveneasca a fost ridicata in coltul de nord-vest al cladirii o noua latrina, demolata cu prilejul interventiilor de restaurare din 1971-1977, inlaturand astfel nechibzuit, o etapa istorica din evolutia monumentului. O parte importanta a caselor domnesti de la Manastirea Brancoveni este reprezentata de incaperea beciurilor spatioase, intinse pe toata suprafata construita si amenajata la nivelul curtii interioare. Accesul este asigurat printr-un gang boltit in leagan amplasat pe latura de est, aflat sub foisorul de la etaj.

De plan aproximativ dreptunghiular, ridicate in aceiasi etapa cu intreaga cladire, beciurile respective ocupa o suprafata de cca 225 m.p. (16,40X13,80m).

Ele sunt compuse din trei travei inegale acoperite cu bolti semicilindrice dispuse pe directia sud-nord si despartite prin arcade ce se descarca pe pile mediane cu sectiunea patrata in zona de est si de plan cruciform in partea de vest. In dreptul pilelor, boltile sunt intarite cu dubloauri longitudinale care corespund distributiei planimetrice a etajului. Ca elemente novatoare ce intervin in boltirea acestor beciuri, remarcam penetratiile de bolti al navei de vest, primele intalnite in arhitectura beciurilor de zid din Tara Romaneasca, utilizate apoi, in jurul anului 1645, la casa egumeneasca de la Manastirea Stelea si, catre 1660, si la beciurile casei Serban Cantacuzino de la Draganesti, judetul Prahova¹⁴¹. Azi in beciurile (pivnitele domnesti) este Muzeul Sf. Manastiri.