Autohtoni si alogeni in secolele II - VI
Razboaiele de cucerire a Daciei (101-102, 105-106) au determinat mutatii profunde si in habitatul din zona Muresului inferior. Deja in campania din 102 intregul Banat pare sa fi intrat sub stapanire romana . Trupele romane au distrus fortificatiile dacice de pe Muresul inferior - Savarsin, Varadia de Mures, Soimos, Cladova - Dealul Cetatii, Pecica - Santul Mare - si alaturi de acestea asezarile dacice din preajma raului . Astfel se explica si incetarea locuirii din zona Micalaca - Butiu-Delut .
Cursul mijlociu si inferior al Muresului a reprezentat limita de nord a inaintarii romane in primul razboi[5]. Fara sa fi fost organizata efectiv ca si granita (limes), ea trebuie sa fi fost tinuta sub control de trupele romane. Unele descoperiri arheologice sustin aceasta ipoteza (vezi mai jos).
In perioada dintre cele doua razboaie teritoriile cucerite la nord de Dunare n-au fost organizate unitar: cele rasaritene (estul Olteniei, Muntenia si sudul Moldovei) au fost alipite Moesiei Inferior, iar cele apusene (vestul Olteniei, Banatul si Transilvania, pana la Mures) au constituit domeniul de competenta al comandantului trupelor de ocupatie, fara sa fi fost organizate efectiv ca provincie[6].
Decebal, obligat sa se retraga la nord de linia Muresului, si-a stabilit resedinta in cetatea de la Piatra Craivii (Apulon)[7]. In perioada dintre cele doua razboaie el a intreprins o incursiune militara fulger (re)cucerind un teritoriu de la iazigi . Sarmatii iazigi, neam de origine iraniana, se asezasera in nordul campiei tiso-dunarene in jurul anului 20 d. Hr . De aici s-au extins treptat spre sud ajungand in vremea lui Traian pana in zona varsarii Muresului in Tisa . Unele comunitati au trecut chiar in stanga Tisei . Cea mai timpurie prezenta iaziga in Campia Aradului este documentata arheologic la Varsand si dateaza din vremea lui Traian . Majoritatea istoricilor moderni au plasat teritoriul cucerit de Decebal in vestul Banatului . Aceasta localizare este improbabila. In Banat nu exista descoperiri iazige databile in epoca lui Traian iar pe de alta parte romanii detineau controlul asupra cursului Muresului si asupra Banatului astfel ca atat stapanirea iaziga cat si incursiunea dacica in zona sunt excluse . Pornind de la datele arheologice teritoriul in discutie poate fi localizat doar la nord de Mures, in Campia Aradului si Crisana .
Obiectivul principal urmarit de Traian in al doilea razboi a fost lichidarea definitiva a stapanirii lui Decebal care cuprindea teritoriile situate la nord de Mures (inclusiv Campia Aradului)[17]. Este de presupus ca un corp expeditionar din Pannonia a patruns pe valea Muresului contribuind decisiv la cucerirea acestor teritorii .
La sfarsitul razboiului Traian i-a maniat pe iazigi, care i-au fost aliati[19], pentru ca nu si-a tinut promisiunea de a le retroceda teritoriul smuls de regele dac . Informatia este pretioasa pentru ca ea poate sustine cucerirea Campiei Aradului si a Crisanei de catre Traian in cursul celui de-al doilea razboi dacic .
Aceasta ipoteza este sprijinita si de o serie de descoperiri arheologice. Este vorba in primul rand de caramida cu stampila legiunii IV Flavia Felix descoperita in Aradul Nou[22]. Ea atesta o prezenta militara romana in zona care poate data inca din perioada dintre cele doua razboaie. Poate fi vorba de o fortificatie care a adapostit o vexilatie a legiunii . Sondajele arheologice intreprinse in zona actualului cimitir catolic din Aradul Nou, unde fusese descoperita caramida, n-au fost in masura sa confirme existenta unui castru aici .
Intr-un recent studiu asupra monetelor de de aur romane, emise in secolul I d.Hr., descoperite pe terioriul provinciei Dacia, R. Ardevan a ajuns la concluzia ca acestea s-au raspandit in provincie in primii ani dupa cucerire fiind destinate mediului militar . Aurei emisi in secolul I d. Hr. au fost descoperiti si in zona aradeana, la Sepreus (emis de Augustus), Neudorf (emis de Augustus) si Varadia de Mures (emis de Nero) . La acestia putem adauga denarii de la Traian descoperiti pe raza orasului Arad si pe intregul curs inferior al Muresului .
Urmarind repartizarea geografica a fibulelor romane cu corpul puternic profilat si piciorul in forma trapezoidala, datate in a doua jumatate a secolului I si la inceputul celui urmator, C. Opreanu remarca prezenta acestora, in cantitate semnificativa, in zona dintre Tisa, Mures si Cris[29]. In restul Daciei aceste accesorii vestimentare au fost descoperite preponderent in mediul militar .
Pe baza acestor date putem presupune cu suficient temei ca Dacia lui Traian se intindea pana la Tisa cuprinzand si Campia Aradului[31]. Zona a fost ocupata de armata romana (vexilatii ale legiunilor IV Flavia Felix si XIII Gemina) fara a fi colonizata, ca si Muntenia de altfel . Chiar daca rezistenta centrelor de putere dacice din zona fusese lichidata, situatia ramanea instabila datorita amenintarii sarmatice dinspre vest. Deja prin 107 - 108 iazigii au atacat noua provincie , probabil pentru a relua stapanirea asupra teritoriului care le fusese smuls de Decebal si care acum devenise parte a provinciei Dacia. Pentru respingerea atacului au fost moblizate trupe din Pannonia Inferior si Dacia puse sub comanda lui P. Aelius Hadrianus viitorul imparat, pe atunci guvernator al Pannoniei Inferior .
Reorganizarea administrativa si militara realizata de Hadrian prin 118 - 119 a dus la abandonarea vestului Banatului si a Crisanei granita de apus a provinciei fiind asezata pe linia Porolissum - Bologa - Micia - Tibiscum - Berzovia - Lederata[37].
In jurul apartenentei Banatului la provincia Dacia Superior resp. Apulensis exista a lunga polemica in istoriografia din ultimul veac. Unii autori sustin ca pe parcursul intregii existente a provinciei tot Banatul a fost parte componenta a acesteia iar linia Muresului a cunoscut o organizare tipica de limes sprijinita pe castre, castella sau burgi localizate la Bulci, Aradul Nou si Szeged (Partiscum)[38]. Altii sunt de parere ca de-alungul Muresului a functionat doar un important drum militar si comercial care lega Dacia (Micia) de Pannonia (Lugio), trecand prin barbaricum . In fine, o alta parte a istoricilor pun sub semnul intrebarii chiar si existenta acestui drum .
Descoperirile recente de la Cladova-Dealul Carierei[41] care se adauga celor mai vechi de la Bulci , Bodrogu Nou , Sannicolau Mare , Cenad si Szeged ne permit sa presupunem ca a functionat o artera de comunicatie pe Muresul inferior, supravegheata de subunitati ale legiunii XIII Gemina de la Apulum si ale cohortei II Flavia Commagenorum stationata la Micia. Nu stim inca exact cum anume se exercita controlul asupra zonei, daca si unde erau asezate punctele fixe si cum aratau acestea . Deocamdata nu exista argumente care sa permita presupunerea ca in zona actualului oras s-ar fi aflat un punct fortificat roman in perioada posttraianee.
Din urmatoarele decenii ale secolul II provin doi denari de la Hadrian (117 - 138)[48] si altii de la Antoninus Pius (138 - 161) (1), Faustina Senior (1) si Faustina Iunior (2) descoperiti, in context arheologic neclar in zona Ceala II . Un denar de la Faustina Iunior a fost gasit la nord de oras, in zona Gadiste-Sere , altul, emis de Marcus Aurelius (161 - 180), provine de la Vladimirescu iar la Frumuseni a fost gasit un denar de la Commodus (180 - 192) . Aceste descoperiri ilustreaza semnificativ evolutia circulatiei monetare din zona Muresului inferior care atinge maxima intensitate din perioada secolelor II - IV (si din primul mileniu d. Hr. !) in intervalul Hadrian - Marcus Aurelius scazand apoi vertiginos spre sfarsitul secolului II . O situatie similara s-a putut constata atat in Crisana cat si in Campia dintre Tisa si Dunare (Alföld) pe cand in Banat apogeul se plaseaza in vremea lui Hadrian - Antoninus Pius . In provincia Dacia circulatia monetara inregistreaza un recul in vremea lui Marcus Aurelius .
In absenta unor observatii stratigrafice riguroase alte categorii de material arheologic nu pot fi atribuite cu certitudine locuirii din sec. II[60]. Astfel in zonele arheologice Gai I, Gradiste (str. Voievod Moga si Mierlei), Aradul Nou-Bufnit si Ceala I, III au fost culese fragmente de ceramica provinciala romana si de terra sigillata lise . Acestea sunt comune secolelor II - III. Ele apar intotdeauna in asociere cu ceramica gri-cenusie specifica secolelelor III - IV. Pe baza acestei situatii arheologice au fost emise doua ipoteze diferite. Prima sustine o continuitate de locuire, lipsita de nuantari, pe parcursul intregului interval al secolelor II - IV . Cea de-a doua sesizeaza o discontinuitate intre Latčnul dacic tarziu si a doua jumatate a secolului II, presupunand o repopulare a zonei dupa razboaiele marcomanice . In stadiul actual al cercetarii formularea unor judecati de nuanta este foarte dificila. Descoperirile monetare indica o continuitate de locuire, e drept de intensitate inegala, pe intreg parcursul secolelor II - IV. Cantitatea mare de emisii monetare din perioada Hadrian - Marcus Aurelius descoperite in zona aradeana infirma ipoteza hiatusului de locuire din prima jumatate a secolului II. Restrangerea drastica a circulatiei monetare incepand cu domnia lui Commodus este rezultatul unui soc economic (revenirea la economia naturala) si poate demografic suferit de comunitatile din zona. Materialul ceramic si fibulele (marea majoritate de tipul "cu piciorul intors pe dedesubt" ) indica dezvoltarea unei economii periferice relativ prospere in intervalul situat intre mijlocul secolului III si prima jumatate a secolului IV. Observatia este sustinuta si de evolutia circulatiei monetare.
Urme de habitat din aceasta perioada au fost depistate in mai multe puncte de pe teritoriul actualului oras. Este vorba de asezari rasfirate pe grinduri sau pe malurile bratelor Muresului in zonele Ceala, Gai, Bujac, Teba, Arad-Centru (Piata Liceului, str. Varful cu Dor, Podgoria), Gradiste, Complex Sere, Uzina electrica si Aradul Nou .
Resturile unor locuinte de tip semibordei au fost sesizate in Gai (I)[66], Bujac si Gradiste iar gropi de provizii la Teba si Ceala I . Morminte de incineratie au fost descoperite in Piata Liceului si in Gradiste , iar de inhumatie in zona Ceala II , Uzina electrica si Movila Putri (In vii) .
Cea mai cuprinzatoare categorie de material arheologic si in majoritatea cazurilor singura care permite definirea acestor situri, este ceramica. Caracteristica pentru secolele III - IV d. Hr. este cea gri-cenusie, fina, lucrata la roata. Alaturi de aceasta a mai aparut ceramica brun-caramizie, zgrunturoasa lucrata tot la roata la fel ca cea de culoare rosu-galbui, sau - caramiziu, de factura romana.
Din prima categorie se pot reconstitui adevarate "servicii de vesela" cuprinzand cani, strachini si vase de provizii de diferite dimensiuni. Din pasta zgrunturoasa au fost confectionate aproape exclusiv oale simple destinate uzului cotidian. Ceramica rosie, bine arsa, este un produs de lux, importat din lumea romana. Sunt vase de dimensiuni medii si mici cu destinatie speciala: urne, ulcioare pentru substante aromatice, castronase pentru libatii.
Ceramica gri este decorata cu linii valurite (adesea unghiularizat), lustruite sau incizate in registrul superior al vasului (gat sau umar).
In cantitate redusa a aparut si ceramica rudimentara, lucrata cu mana si decorata cu brau alveolar. Formele cunoscute sunt oala borcan si ceasca.
Exceptand cele cateva vase importate, covarsitoarea majoritate a ceramicii a fost produsa in atelierele locale cum sunt cele descoperite la Arad - Ceala I, Horia[76] si Vladimirescu - "Padurea Vrabiilor" . La Ceala I a fost cercetat arheologic un cuptor de olar cu plan circular (diametrul gratarului - 1,05 m) de tipul celor cu dublu focar resp. camera de foc, inalta de 0,40 m, este compartimentata de un perete median care in acelasi timp sustine placa de reverberatie (gratarul) . Cuptorul a suferit o ampla refacere, practic peste un focar mai vechi a fost construit un nou cuptor . Drept elemente de datare a asezarii de mesteri olari pot fi folosite cele doua monete descoperite in timpul sapaturilor - una de la Caracalla (211 - 217) si alta de la Valens (364 - 378) - precum si materialul ceramic caracteristic produs aici - preponderent cani cu o toarta, oale mijlocii si mari de culoare gri-cenusie, lucrate la roata, dintr-o pasta fina, uniform arsa si ornamentate cu linii valurite, incizate sau lustruite in registrul superior al vasului . In ce priveste ceramica se mai impun doua observatii: a) cantitatea mare de cani (de lapte ?) indica orientarea productiei mai ales inspre comunitati pastorale ; b) jumatatea superioara din vasul de provizii, descoperita intr-o groapa de provizii, impreuna cu alte fragmente ceramice acoperite cu un slip negricios, puternic lustruit reprezinta o insertie tarzie in asezarea de aici . In cele din urma asezarea poate fi datata in intervalul dintre jumatatea secolului III si inceputul secolului V .
Putem presupune ca odata cu agravarea crizei economice si politice din imperiu [87] si, implicit, din Dacia mai ales in doua parte a domniei lui Gallienus (260 - 268), mesteri olari (poate si altii) din provincie au plecat spre piete mai prospere din afara ei. Este vorba de export de tehnolgie din lumea romana in barbaricum . Vreme de peste un secol centrele de olarie de la Ceala, Horia si Vladimirescu - Padurea Vrabiilor au dominat piata din zona Muresului inferior .
Evolutia circulatiei monetare sustine aceste afirmatii. Histograma descoperirilor marcheaza o curba usor ascendenta sub Aurelian (270 - 275) iar apoi, dupa o scadere evidenta , o noua crestere in vremea lui Constantin cel Mare (306 - 337) nivel mentinut pana la jumatatea secolului IV dupa care descoperirile devin sporadice . Situatia este identica in Alföld . In intregul interval cantitatea de moneta se situeaza sub nivelul celei din sec. II si apare de-a dreptul minuscula fata de cea cunoscuta pentru Banat in sec. IV unde au fost descoperite cca 45.000 de piese in peste 70 de puncte . Semnificativ este in acelasi timp faptul ca in zona Muresului inferior a circulat moneta marunta de bronz folosita in tranzactiile comerciale curente. Nu sunt cunoscute tezaure iar nominalele mari sunt foarte rare.
Pentru a stabili etnia neamurilor care au locuit in zona noastra in perioada secolelor II - IV d. Hr. s-a apelat la diferite artefacte socotite a fi specifice dacilor sau sarmatilor. Ceramica lucrata cu mana si majoritatea formelor ceramice lucrate la roata au fost atribuite dacilor[99]. Vasele miniaturale de culoare gri-cenusie, lucrate la roata, margelele si unele tipuri de fibule sunt socotite specific sarmatice . Ritul funerar a fost folosit ca cel mai sigur criteriu de departajare etnica: mormintele de incineratie apartin populatiei dacice iar cele de inhumatie sarmatilor iazigi . Intr-o zona de contact intre cele doua neamuri, cum este cea a Aradului, nici unul dintre criterii nu poate fi socotit infailibil. Influentele reciproce, peste care se suprapune semnificativ cea romana, au determinat o uniformizare a culturii materiale. Totusi ritul funerar poate constitui un criteriu de departajare suficient de fiabil. El insa nu permite atribuirea sigura a asezarilor. In aceste conditii, in functie de directia de cercetare, asezarile au fost atribuite fie in intregime dacilor fie in buna parte sarmatilor . Astfel s-a ajuns in situatia paradoxala de a putea localiza doar morminte sau necropole sarmatice fara a le asocia si asezarile aferente. Ea a fost explicata fie prin aceea ca sarmatii au intreprins doar incursiuni razboinice in zona Muresului inferior, in vremea provinciei , fie ca felul de viata nu se defineste prin asezari stabile .
Mormintele de incineratie descoperite pe raza orasului confirma existenta unor comunitati dacice in secolele III - IV. Din aceeasi perioada dateaza si morminte de inhumatie. Este ca atare firesc sa vorbim de o convietuire daco-sarmata in zona Aradului [106]. Mormintele sarmatice au un inventar bogat cuprinzand vase de lut miniaturale, siraguri de margele, fibule, oglinzi si monete romane de argint. Cele de incineratie sunt sarace, in urna aflandu-se, alaturi de oasele calcinate ale defunctului, cate-o fibula sau un cutitas de fier. Cantitatea si calitatea ofrandelor reflecta obiceiuri funerare diferite dar in mod cert si o situatie economica diferita a celor doua neamuri .
Evolutia politica din zona, atat cat o cunoastem, ii indica pe sarmati drept element activ politic si militar in perioada secolelor II - IV d.Hr. Deja la inceputul domniei lui Hadrian ei ataca Dacia punand in cumpana insasi stapanirea romana in provincie . Pentru a pastra provincia Hadrian a recurs la un complex de masuri intre care si retragerea din vestul Banatului si Crisana, teritorii revendicate in repetate randuri de catre iazigi (102, 106, 107-108, 117-118) . Solutia s-a dovedit a fi una viabila - linistea la granita de vest a Daciei a fost asigurata pentru urmatoarea jumatate de secol. Iazigii au luat in stapanire teritoriul mult ravnit subordonand populatia dacica aflata sau revenita in Campia Aradului. Dominatia va fi fost una nominala. O patrundere semnificativa a unor grupuri de sarmati in zona s-a petrecut abea dupa mijlocul secolului II in contextul razboaielor marcomanice . Oricum cele mai estice descoperiri sarmatice nu depasesc linia Arad - Varsand. Fasia de campie situata intre aceasta linie imaginara si versantii vestici ai Muntilor Apuseni a fost ocupata in continuare exclusiv de daci .
Pe la mijlocul secolului II echilibrul stabilit la granita de vest si nord-vest a Daciei la inceputul domniei lui Hadrian a fost tulburat prin sosirea unor noi triburi barbare (germanice) in zona Dunarii mijlocii si a Tisei superioare[112], miscari de populatie care au accentuat progresiv presiunea asupra frontierelor Imperiului. In acest context se situeaza si deplasarea unor colectivitati iazige inspre Campia Aradului. Situatia a devenit exploziva in primii ani de domnie ai lui Marcus Aurelius ducand in cele din urma la izbucnirea razboaielor marcomanice (166/7 - 180) . Intre neamurile care au atacat frontiera de nord a Imperiului se numara si sarmatii iazigi . Incursiunile lor de jaf si distrugere au afectat orasele si castrele din Dacia Apulensis . Una din bazele de plecare ale acestor incursiuni s-a situat pe Muresul inferior . Marea cantitate de monete de la Antoninus Pius si Marcus Aurelius descoperita in morminte sarmatice si asezari dacice din zona aradeana trebuie pusa in legatura cu acestea.
In urma pacii incheiate cu barbarii, iazigii au primit permisiunea de a tranzita Daciei, cu acordul guvernatorului provinciei, pentru a face negot cu fratii lor roxolani asezati la nord de gurile Dunarii[117]. S-a presupus ca drumul folosit in acest scop a fost fie cel care intra in provincie pe la Porolissum si iesea pe la Angustia (Bretcu) fie cel care urma cursul Muresului si iesea tot prin pasul Oituz pentru a se indrepta mai apoi spre gurile Dunarii si ale Nistrului. Istoriografia maghiara sustine ca ar fi fost redeschisa "calea dunareana" . Nu exista argumente peremptorii pentru nici una din variantele propuse.
Caderea drastica a circulatiei monetare incepand cu domnia lui Commodus (180 - 193), urmata de usoara revenire abea pe la mijlocul secolului III sugereaza o slabire a prezentei sarmatice in zona noastra. Locuirea dacica pare sa fi continuat netulburat in canoanele traditionale .
Atacurile barbare de la mijlocul secolului III au vizat provinciile bogate din Asia Mica si din sudul Dunarii[122]. Nu sunt cunoscute incursiuni barbare care sa fi urmat linia Muresului. Grava criza care a afectat provincia Dacia in a doua parte a domniei lui Gallienus a dus la disolutia autoritatii imperiale in provincie si la o scurgere de populatie de care a beneficiat probabil si zona Muresului inferior. Abandonarea provinciei de catre Aurelian a lasat in urma un vid de putere in interiorul arcului carpatic. Autoritatea nominala asupra fostei provincii trebuie sa fi revenit "confederatiei gotice", cel mai important centru de putere barbar din zona . De facto nu a putut fi constatata ocuparea fostei provincii de catre o noua putere imediat dupa retragerea aureliana . Incursiuni de recunoastere si jaf desigur au avut loc.
Este improbabil ca desele expeditii impotriva iazigilor intreprinse de Galerius si Diocletian in intervalul 289 - 296[125] sa fi afectat direct zona Muresului inferior. Ele au determinat insa deplasarea unor noi comunitati sarmatice la est de Tisa in Banat si in Campia Aradului .
Constantin cel Mare (306 - 337) a reusit sa extinda dinnou dominatia romana in stanga Dunarii organizand aici o linie de aparare inaintata[127]. Sarmatii din Alföld au fost adusi la respect in 322 cand chiar regele lor a fost ucis de romani . Stabilitatea astfel instalata a fost tulburata de goti a caror amenintare i-a determinat pe sarmatii argaraganti sa apeleze la ajutorul roman nu inainte de a-si fi inarmat chiar si sclavii . Cezarul Constantin II, sprijinit de sarmati, a reusit sa-i infranga pe goti in Banat . La sfarsitul razboiului sclavii sarmatiilor si-au atacat proprii stapani care au fost nevoiti sa se refugieze la triburile germanice ale victoalilor si in imperiu . Relatiile dintre Imperiu si goti au fost reglementate prin incheierea unui nou foedus (tratat) . Acest conflict nu pare sa fi afectat direct zona aradeana. Dar dupa ce au fost infranti in Banat, gotii, folosind probabil tot drumurile romane, au coborat pe valea Muresului indreptandu-se impotriva vandalilor. La aceasta incursiune se refera si singura mentionare directa a zonei aradene in izvoarele antice. Informatiile ne sunt furnizate de Iordanes care in Getica (XXII, 113, 114) relateaza urmatoarele:
Dorind ca inceputurile domniei sale (Geberich -n.n.) sa le inaugureze prin supunerea vandalilor, el pornit impotriva lui Visimar, regele acestora, care era din tribul asdingilor, cel mai de seama dintre toate triburile si foarte razboinic. Dupa referintele istoricului Dexippos[134], ei au ajuns de la Ocean pana in regiunile noastre abea dupa un an, din pricina marimii teritoriilor pe care au trebuit sa le strabata. Ei ocupau atunci locurile unde astazi locuiesc gepizii, langa raurile Marisia, Miliare, Gilpil si Grisia, care intrece in marime toate celalalte mai sus amintite. Pe atunci la rasarit de ei se aflau gotii, la apus marcomanii, la miazanoapte hermundurii, la miazazi Istrul, care este numit si Dunare. Pe cand se aflau vandalii aici, li s-a declarat razboi de catre Geberich, regele gotilor, la tarmul susamintitului rau Marisia, unde nu s-a luptat mult timp pe picior de egalitate, ci imediat e culcat la pamant insusi Visimar, regele vandalilor, cu o mare parte din neamul sau .
Acest
pasaj confuz a fost invocat in studiile mai vechi doar ca argument
lingvistic al continuinatii dacice, daco-romane si
romanesti in zona[136].
Desigur, ascendenta traco-dacica a hidronimelor este reala
si importanta. Cele patru cusuri de apa au fost identificate cu
Revenind la pasajul din Iordanes trebuie sa subliniem ca restul informatiei istorice nu poate fi neglijat. Aflam astfel ca vandalii condusi de regele Visimar, originar din tribul asdingilor, locuiau in zona brazdata de Mures si Crisuri fiind vecini cu gotii in est, cu marcomanii in vest si cu hermundurii in nord. La inceputul domniei sale regele got Geberich a reusit sa-l infranga pe Visimar si tot neamul sau intr-o batalie pe malul Muresului .
Prima problema care o pune textul lui Iordanes este datarea evenimentelor. Geberich a fost predecesorul nemijlocit al lui Ermanarich[139]. Batalia din preajma Muresului, plasata la inceputul domniei lui Geberich, s-a consumat in anii 30 ai secolului IV (probabil in 335) .
Asupra prezentei vandalilor[141] in Campia Aradului si in Crisana textul antic nu lasa loc la dubii iar batalia citata nu poate sa fi avut loc decat in zona de campie din preajma Muresului inferior. K. Horedt sintetiza in 1982 dilema cu care se confrunta cercetarea arheologica si istorica cu privire la acest subiect: descoperirile arheologice din Transilvania care pot fi atribuite culturii Santana de Mures - Cerneahov pot fi datate tipologic doar incepand cu ultimul sfert al secolului IV in timp ce textul lui Iordanes vorbeste de o prezenta germanica atat in Transilvania inca din primul sfert al secolului IV. Solutiile posibile erau ori revizuirea datarilor pentru informatiile lui Iordanes ori a celor oferite de cercetarile arheologice . Intre timp cercetarea arheologica a facut progrese insemnate oferind argumente pentru datarea mai timpurie a culturii Santana de Mures - Cerneahov in Transilvania .
In zona aradeana descoperirile de factura germanica, databile in sec. IV sunt putine. La Gradiste-Sere cu ocazia unor lucrari edilitare (1963) au fost dezvelite 5 gropi de provizii (dintre care una in forma de clopot) in care au fost gasite oase de animal (cal si bovideu), fragmente ceramice gri-cenusii lucrate la roata si altele de culoare bruna, lucrate cu mana precum si un pieptene de os . Ceramica lucrata la roata are analogii clare la Arad - Ceala . Pieptenele, ornamentat cu siruri de puncte incizate, face parte din categoria celor cu un singur rand de dinti, tipul cu maner semicricular (prins cu nituri de fier). Piese de acest fel sunt caracteristice culturii Santana de Mures - Cernahov si se dateaza spre sfarsitul secolului IV . Ansamblul materialului arheologic de la Gradiste-Sere coroborat cu cel de la Ceala contureaza existenta unei componente germanice in amalgamul etnic care locuia in zona Aradului la sfirsitul secolului IV si inceputul celui urmator. Deocamdata nu exista argumente arheologice care sa ateste o locuire vandala in prima jumatate a secolului IV in zona noastra.
Sclavii sarmatilor, numiti acum limigantes, apar dinnou in izvoare in vremea lui Constantius II, in anul 358 cand s-au napustit asupra frontierei dunarene[148]. Constantius a intervenit prompt, i-a respins pe atacatori si le-a impus conditii de pace foarte de dure intre care si stramutarea intr-o regiune mai indepartata. Refuzul limigantilor de a da curs acestei cereri a condus la ample represalii in cadrul carora romanilor li s-au asociat si sarmatii cei liberi impreuna cu taifalii de neam germanic. In cele din urma rebelii au fost supusi . Un nou conflict intre romani si limiganti, in primavara lui 359, s-a soldat cu decimarea celor din urma care si dispar de pe scena istoriei .
Din perspectiva abordarii noastre in legatura cu episoadele relatate se ridica doua intrebari importante: unde trebuie ele localizate si cine sunt defapt acesti limigantes. Istoriografia moderna a localizat evenimentele, oarecum univoc, in Banat, identificandu-i pe argaraganti cu roxolanii iar pe limiganti cu iazigii[152]. Un nou model de interpretare a fost propus de D. Benea care presupune ca limigantii locuiau in preajma sistemului de valuri care traverseaza Banatul si Crisana de la sud la nord, oarecum paralel cu granita de vest a fostei provincii Dacia , si care ar fi fost construit in vremea lui Constantin cel Mare inchizand aria de locuire a sarmatilor . Din punct de vedere etnic limigantii sunt definiti de o componenta "in cea mai mare parte autohtona daco-romana la care se vor fi adaugat elemente migratoare alogene care s-au stabilit izolat in Dacia" .
Aceasta ipoteza ar permite includerea in discutie si a zonei noastre avand in vedere faptul ca la vest de Arad, pe directia Zabrani - Sambateni - Covasant - Sirira, trece sistemul de valuri mentionat[156]. Se poate observa ca intr-o fasie lata de cca 25 km la vest de aliniamentul de valuri descoperirile sarmatice lipsesc, in schimb cele dacice sunt relativ numeroase. Oare trebuie sa vedem in acestea urmele unor asezari de limigantes ? Abea cercetari viitoare vor putea da un raspuns. Se poate insa retine ca asezarile de pe teritoriul actualului oras faceau parte din Sarmatia fiind situate in "zona de frontiera" cu Gothia.
Intrarea in scena a hunilor, care in 375/376 trec Nistrul infrangand confederatia gotica, determina reactii in lant care afecteaza atat lumea barbara cat si Imperiul. Odata cu asezarea in Pannonia (cca. 420) ei constituie un centru de putere care isi face simtita prezenta si in zona Muresului inferior. Socul hunic pare sa puna punct nu doar pestritei civilizatii de tip Santana de Mures - Cerneahov dar si locuirii polietnice din partile aradene. De la inceputul sec. V urmele de locuire din zona aradeana devin sporadice ele putand fi atribuite neamurilor din "confederatia hunica".
In 1897 si 1903 L. Dömötor[157] a trimis Muzeului Etnografic din Budapesta doua resp. trei cranii descoperite accidental in groapa de pietris din Gai I . Craniile prezentau aceleasi particularitati - macrocefalia. Obiceiul alungirii artificiale a craniului prin aplicarea unor bandaje si atele s-a generalizat la neamurile sarmatice nord-pontice (roxolani, alani) in IV d.Hr., probabil sub influenta hunica . Obiceiul a fost deasemenea practicat de ostrogoti si gepizi in perioada cat s-au aflat in confederatia hunica si fost abandonat dupa destramarea acesteia . Macrocefalia poate fi socotita, pentru Europa centrala, o caracteristica a "Hunnenzeit" (420 - 454) .
Craniile gasite in Gai si necropola careia apartineau au fost atribuite etnic diferit. D. Csallány credea ca este vorba de o necropola gepida[162] fara s-o dateze mai exact . Ulterior M. Párducz o incadra in "Hunnenzeit" atribuind-o mediului hun - sarmatic tarziu (roxolan, alan) . In acest sens el invoca alte doua descoperiri achizitionate de la Dömötör, in 1897, impreuna cu cele doua cranii: o urna cu proeminete pe buza vasului, in dreptul celor doua manere, lucrata cu mana si un numar de 10 margele de granat (cuburi aplatizate cu colturile retezate) . Ciorna scrisorii lui Dömötör confirma faptul ca aceste piese provin din acelasi loc ca si craniile. Margelele sunt caracteristice pentru "Hunnenzeit". Urna reprezinta o curioasa imbinare intre traditia dacica si ceramica atribuita indeobste epocii hunice. In cele din urma trebuie acceptata datarea lui M. Párducz chiar daca atribuirea etnica nu e sigura. Oricum pare sa fie vorba de neamurile aflate in confederatia hunica. Urna poate fi interpretata drept cea mai tarzie manifestare cunoscuta a dacilor din zona noastra . Descoperiri databile in aceeasi perioada mai provin din zona Nadlac - Makó (ostrogote) si Periam (alane) .
Prin 448/449 Priscos din Panion se indrepta spre curtea lui Attila in calitate de ambasador al imparatului Teodosius II (408 - 450) . Traversand Banatul trimisul imperial a intalnit in cale asezari stabile ale unei populatii latinofone . Probabil ca asezari ale aceleiasi populatii romanice se aflau si in zona aradeana. Urmele arheologice sunt putine iar atribuirea lor etnica este dificila.
Dupa moartea lui Attlia (toamna lui 453) hunii au fost infranti de fostii lor aliati germanici (ostrogoti, gepizi, heruli etc) in batalia de la Nedao (545)[172]. Gepizii s-au instalat in Crisana si Transilvania . Se pare ca abea dupa 472 au reusit, cu complicitatea ostrogota, sa smulga zona dintre Mures, Tisa si Cris de sub stapanirea sarmata .
Pe teritoriul orasului cunoastem o singura descoperire care poate fi atribuita gepizilor. Cu ocazia construirii caii ferate prin cartierul Micalaca (1903) au fost descoperite doua morminte al caror inventar a ajuns la Muzeul National din Budapesta[175]. Este vorba de doua perechi de cercei din aur, un fragment de fibula din bronz, un fragment de oglinda din cositor cu motiv cruciform incizat, un fragment de centura din argint, fragmente ale unor bratari de bronz, patru margele de chihlimbar si altele zece de sticla precum si doua fragmente nedeterminabile din argint si bronz . Pe baza inventarului mormintele pot fi datate in intervalul 472 - 568 . Din zona Muresului inferior sunt cunoscute descoperiri gepide la Makó, Cenad (necropola), Pecica (probabil necropola) si Pecica-Forgaci (mormant) la care pot fi adaugate cele din Campia Aradului de la Ineu, Dorobanti si Socodor (necropola) . Acestea permit definirea unei prezente gepide semnificative in zona noastra pentru intervalul 472 - 568, dealtfel confirmata si de Iordanes .
Modul de viata al gepizilor, care au fost razboinici, crescatori de animale si mestesugari[182], presupune existenta unei categorii sociale aservite (documentata prin descoperiri arheologice din necropole) care sa se fi ocupat de cultivarea pamantului .
D. Benea, in AnB, 3, 1994, p. 312-319; N. Gudea, Limes, p. 6 fig. 2; C. Opreanu, in Acta MP, 21, 1997, p. 283; idem, Barbaricum, p. 48
A. Diaconescu, in Acta MN, 34/1 (publicatie separata), 1997, p. 14-15 presupune ca un corp de armata a urcat pe valea Muresului, venind dinspre Pannonia; C. Opreanu, Barbaricum, p. 48 este de parere ca armata romana a coborat pe Mures cucerind cetatile dacice.
A. Mócsy, in Acta ArchHung, 1956, p. 124 - 126; E. Istvánovits, V. Kulcsár, in Jazigok, p. 26 - 27; E. Istvánovits, in Jazigok, p. 35 sq
M. Párducz, Sarmatenzeit II, p. 84; idem, in Acta ArchHung, 1956, p.139 sqq; K. Strobel, in Studien zur alten Geschichte. Festschrift S. Lauffer, III, Rom, 1984-1985, p.963; M. Köhegy, in Debrecini Déri Múzeum Évkönyve, 1985, p. 267-355; A. Vaday, in Antaeus, 17-18, 1988-1989, p. 205 - 210; E. Istvánovits, in Jazigok, p. 37 fig. 1; cf. si E. Dörner, in Apulum, 9, 1971, p. 782-683; C. Opreanu, Barbaricum, p.48;
M. Párducz, Sarmatenzeit I, p. 68 sq; idem, Sarmatenzeit II, p. 64; A. Vaday, op. cit., p. 77-78 (morminte sarmatice din sec. I la est de Tisa)
M. Párducz, Sarmatenzeit I, p. 72; A. Mócsy, op. cit., p. 117; E.Dörner, op. cit., p. 687; S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 75, 110
C. Daicoviciu, in Apulum, 1, 1939 - 1940, p. 98 sq; H. Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Cluj, 1982, p. 308; idem, Portrete dacice, Buc., 1984, p. 166; Fl. Medelet, in Tibiscus, 1, 1971, p. 59 - 64; L. Marghitan, BanArh II, p. 7, 12; A. Diaconescu, in Acta MN, 34/1 (publicatie separata), 1997, p. 23 presupune ca ar fi vorba de un teritoriu situat la nord-vest de provincie; E. Istvánovits, in Jazigok, p.39 reia teoria mai veche a lui A. Alföldi (Budapest törtenéte, I/1, Budapest, 1942, p. 188), acceptata si de A. Mócsy (in Acta Antiqua Szeged, 25, 1977, p. 441) conform careia granita dintre roxolonai si iazigi era in aceasta vreme pe Olt (cf. Iordanes, Getica, XII, 72) iar Decebal a cucerit un teritoriu din sudul Olteniei pentru a taia legaturile iazigilor cu roxolanii si cu economia pontica. E greu de imaginat cum o asemenea actiune putea avea loc intr-un teritoriu ocupat de romani.
A. Mócsy, in Acta ArchHung, 1956, p. 117; M. Párducz, in Acta ArchHung, 1956, p.170 E. Dörner, op.cit., p. 689-690; Fl. Medelet, op. cit., p. 59-64; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 116
Ibidem, p. 48; A. Diaconescu, op.cit., p. 26-27 presupune ca au fost distruse doar fortificatiile dacice din zona, fara ca teritoriul sa fie anexat provinciei . S-a presupus ca scenele CLI - CLIII de pe Columna lui Traian ar reda aspecte din cucerirea Campiei Aradului (anul 106) - vezi I. H. Crisan, Ziridava, p. 168 - 169. In aceste scene apar razboinici sarmati luptand impotriva armatei romane, ori sarmatii iazigi au fost aliatii Romei in al doilea razboi dacic. Ca atare este posibil ca relieful sa faca referire la atacul iazig din 107 - 108 (vezi mai jos)
E. Dörner, op. cit., p. 682; A. Mócsy, Pannonia and Upper Moesia, London-Boston, 1974, p. 94; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 115 (iazigii ar fi fost aliatii lui Traian abea in al doilea razboi dacic, in primul pastrandu-si neutralitatea); E. Istvánovits, in Jazigok, p. 39
I. Glodariu, in Acta MN, 3, 1966, p. 461; idem, in Acta of the Fifth Epigraphic Congres, 1967, p. 326 - 336; D. Protase, in Acta MN, 4, 1967, p. 47; E. Dörner, Urme, p. 16; idem, in Materiale, 9, 1970, p. 447; D. Tudor, OTS, p. 58; TIR L 34, p. 30; L. Marghitan, Fortificatii dacice si romane, Buc. 1978, p. 102; IDR III/1, p. 242; D. Benea, Din istoria militara a Moesiei Superior si a Daciei. Legiunea a VII-a Claudia si legiunea IIII Flavia, Cluj-Napoca, p. 1983, p. 153 si pl. V/8; N. Gudea, Limes, p. 23 - 24.
Caramizile cu stampila legiunii a V-a Macedonica, fragmentele de terra sigillata si monetele de la Augustus, Vespasian si Domitian, citate in literatura mai veche ca fiind descoperite la Aradul Nou, provin defapt de la Carani - vezi la E. Dörner, in Acta MN, 8, 1971, p. 503 - 509 (cu intreaga bibliografie).
Sapaturi inedite E. Dörner (1976). N. Gudea, Limes, p. 23 fig. 2 amplaseaza castrul ipotetic in cartierul Subcetate. Caramizile cu stampilele legiunii a XIII-a Gemina - ibidem, fig. 2 Z 1 - 4, fig. 3 Z 1 - 2 - nu provin de la Aradul Nou ci au ajuns in muzeul aradean prin imprumut de la Muzeul Alba Iulia.
M. Barbu, P. Hügel, in Ziridava, 18, 1993, p. 63 (Sepreus), 69 nr. 21 (Neudorf), 71 nr. 37 (Varadia de Mures)
Un denar de la Traian a fost gasit, in secolul trecut, pe teritoriul orasului iar altul, in 1972, in gradina imobilului de pe str. Remus colt cu str. Barsei. Este posibil ca denarii de la Nero si Titus descoperiti la Ceala II precum si cei de la Otho, Vespasian si Nerva gasiti in secolul trecut pe teritoriul orasului, fara alte precizari - cf. M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 nr. 1 a, b, c, e - sa fie legati tot de prezenta romana din zona in epoca traianica.
Denari de la Traian provin din urmatoarele puncte: Cicir (1), Arad (2, citati mai sus), Sanpetru German (1), Pecica (3 !), Peregu Mic (1) si Nadlac. Mai amintim si piesa de la Gurahont, singurul denar traianic descoperit pe valea Crisului Alb - Ibidem, p. 67 - 71 sv. Denarii de la Traian cuprinsi in tezaurele monetare descoperite la Caporal Alexa (denari de la Nero la Marcus Aurelius, din care 13 de la Traian), Covasant ( de la Nero la Antoninus Pius din care 34 de la Traian), Neudorf (de la Traian la Aurelian) - Ibidem- nu sunt relevante pentru discutia de fata.
C. Opreanu, op. cit., p. 50, 197 fig. 2. Un atelier care producea asemenea fibule a fost descoperit la Napoca. El dateaza din nivelul de locuire premunicipal, traianic - cf. S. Cocis, in EphemNap, 5, 1995, p. 93-94; C. Opreanu, Barbaricum, p. 50
L. Balla, in Acta Debr, 5, 1969, p. 111 - 119; cf. si I. I. Russu, Dacia si Pannonia Inferior, Buc., 1973, p. 49 n. 45; E. Istvánovits, in Jazigok, p. 39 crede ca atacul s-a indreptat impotriva Pannoniei
C. Opreanu, Barbaricum, p. 55; M. Barbulescu, in Ist Rom 1998, p. 53 - 54; E. Nemeth, Aktuelle Fragen zur südwestlichen Grenze des römischen Dakiens, comunicare la Kolloquium Theiss-Marosch, Pecs, 1998 (Specimina Nova, 14, 1998 - sub tipar)
N. Gudea, I. Motu, in Banatica, 7, 1983, p. 151 - 202 (cu intreaga bibliografie a problemei); D. Benea, Dacia sud-vestica, passim; A. Diaconescu, in Acta MN, 34/1 (publicatie separata), 1997, p. 26-27, 43 fig. 10; N. Gudea, Limes, p. 5 - 9
D. Tudor, OTS, p. 57 - 59; St. Ferenczi, in Tibiscus, 3, 1974, p. 111 - 127; idem, in Ziridava, 11, 1979, p. 125 - 139
Th. Mommsen in CIL III, pl. II - viae publicae P.R. incertae prospectiuni aerofotografice recente nu au putut observa traseul presupusului drum dintre Partiscum si Lugio - O. Braasch, Flugprospektion in der ungarischen Tiefebene, comunicare la Kolloquium Theiss - Marosch, Pecs 1998; altfel la A. Mócsy, Pannonia and Upper Moesia, London-Boston, 1974, p. 110 si fig. 59; Z. Visy, Der pannonische Limes in Urgarn, Stuttgart, 1988, p. 124; A. Diaconescu, op.cit., p. 14
P. Hügel, in Ziridava, 18, 1996, p. 73 - 79 (caramizi cu stampilele legiunii a XIII-a Gemina resp. ale cohortei II Flavia Commagenorum)
IDR, III/1, p. 242; I. Ferenczi, M. Barbu, in Ziridava, 10, 1978, p. 67 - 79; cf. si P. Hügel, C. Pop, in Acta MN, 34/1, 1997, p. 581-583 (caramizi romane, ceramica romana provinciala si de import)
E. D. Padureanu, in Crisia, 18, 1988, p. 383 nr. 3; P. Hügel, M. Barbu, op.cit., p. 577 nr. 6 (caramizi romane, ceramica romana provinciala si de import)
IDR III/1, p. 243 - 246; D. Benea, A. Bejan, in Acta MN, 26 - 30, 1989 - 1993, p. 144 nr. 288; D. Benea, Dacia sud-vestica, p.288 nr. 61; N. Gudea, Limes, p. 24 nr. 3 (necropola romana; lespede funerara; caramizi cu stampila legiunii XIII Gemina)
IDR III/1, p. 246 - 249; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 239 - 240 nr. 31; N. Gudea, Limes, p. 24 nr. 4 (inscriptie votiva; material tegular cu stampila legiunii XIII Gemina)
TIR L 34, p. 87; IDR III/1, p. 255 - 259; L. Marghitan, Fortificatii dacice si romane, Buc. 1978, p. 107 - 113; N. Gudea, Limes, p. 25 nr. 5 (punct vamal ?, necropola romana; inscriptie onorifica; material tegular roman)
Amintim aici descoperirea in apropierea cantonului CFR Vladimirescu (situat la bariera de pe DN 7) a unei fortificatii patrulatere de pamant (cercetari inedite E. Dörner si colab, 1971) precum si a unor materiale de constructie romane (informatie M. Barbu). Tot de aici provine un perete de edicula, inedit, pe care defunctii (sot si sotie) sunt reprezentati in vesminte traditionale de origine celto-pannonica - cf. E. Padureanu, in Ziridava, 11, 1979, p. 151 nota 27 ("epopeea" descoperirii si salvarii monumentului)
M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 nr. 1 a, d - un denar descoperit accidental in secolul trecut si altul gasit in cartierul A. Vlaicu (1992), in pamantul adus pentru pentru nivelare din zona Ceala II.
E. Dörner, in Materiale, 9, 1970, p. 449; cf. M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 nr. 1 e; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 576 nr. 3 t
Extinderea zonei arheologice Ceala a fost definita in functie de terenurile apartinatoare fostei G.A.S. (apoi I.A.S.) Ceala. Acest criteriu nu mai este actual. Pentru o mai exacta localizare a descoperirilor am impartit zona in trei sectoare: Ceala I - intre dig si soseaua Arad - Nadlac; Ceala II - la nord de mentionata sosea, pana la drumul Variasului; Ceala III - la sud de dig (cf. P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 576 - 577)
D. Popescu, Studii, 2/1, 1949, p. 92; M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 69 nr. 15; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 581 nr. 24 b
Hadrian (117 - 138): Arad (2), Bruznic, Caporal Alexa (tezaurul citat; 1 Hadrian), Cenad (1), Covasant (tezaurul citat; 24 Hadrian), Felnac (1), Nadlac, Neudorf (tezaurul citat), Paulis (1), Santana, Siria (1-inedit), Vanatori (tezaur Domitian - Hadrian); Antoninus Pius (138 - 161): Ceala II (2), Cenad (1), Chisindia (2), Covasant (tezaurul citat), Firiteaz (1), Ineu (1), Lipova (1), Nadlac, Neudorf (tezaurul citat), Pecica (1), Sanpetru German (1), Seleus, Vladimirescu (1); Marcus Aurelius (161 - 180): Ceala II (1), Gradiste-Sere (1), Buhani (2 aurei), Caporal Alexa (tezaurul citat), Dezna, Firiteaz (1), Neudorf (tezaurul citat), Pecica (1), Sanpaul (1), Seitin (2), Varias (1), Zadareni (2) - cf. M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 - 71 sv
Monete emise de Commodus (180 - 193) au fost descoperite abea in trei puncte - Cenad (1), Frumuseni (1), Sannicolau Mare (1) - in timp ce de la Septimius Severus (193 - 211) cunoastem o singura descoperire (Bruznic) in zona Muresului inferior - cf. M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 - 71 (sv)
D. Benea, in Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg, 20, 1986, p. 455 - 457
Majoritatea absoluta a materialului arheologic provine din descoperiri accidentale si cercetari de suprafata. Putinele sapaturi arheologice (Ceala I, II; Bujac; Vladimirescu - Padurea vrabiilor) au fost mai degraba sondaje, rezultatele lor fiind publicate partial sau deloc.
I. H. Crisan, in Apulum, 7/1, 1968, p. 241 - 250; E. Dörner, Urme, p. 23 sqq; S. Dumitrascu, in Crisia, 7, 1977, p. 65 - 76; M. Barbu, E. Ivanof, in Aradul-permanenta, p. 67 sqq ; idem, Studii IstAr, p. 29-31, 61-63; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 530 - 596 (cu unele nuantari)
E. D. Padureanu, in Ziridava, 19-20, 1996, p. 80. Observatiile stratigrafice si definirea sitului din stanga soselei Arad - Nadlac drept Gai I apartin colectionarului Gh. Miloi (ibidem, p. 81 n. 1, 2). Gai II am numit zona arheologica situata la marginea de vest a cartierului, intre soseaua mentionata si drumul Variasului, iar Gai III cea situata la limita dintre cartierele Gai si A. Vlaicu (P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 574 - 575 nr. 3 b,c,d)
E. D. Padureanu, in Crisia, 15, 1985, p. 27 - 28 nr. 1 a - este vorba de descoperirile de pe strazile Voievod Moga si Mierlei
E. Döner, Urme, p. 26 - a fost descoperita o groapa menajera care continea numeroase fragmente ceramice precum si vase intregi, din care unele sunt rebuturi de ardere ceea ce indica imediata vecinatate a unui cuptor de olar.
I. H. Crisan, in Apulum, 7/1, 1968, p. 243; E. Dörner, Urme, p. 24; P. Hügel, in Abstracts of the XXIst RCRF Congres Ephesus 1998, p. 75
E. Dörner, Urme, p. 24 - 25; E.D. Padureanu, in Crisia, 18, 1988, p. 385 nr. 7 b; Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 140 nr. 3, 145 nr. F/3; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 225 nr. 3.1.2; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 581 nr. 26 a
Acest tip de cuptor a cunoscut o larga raspandire atat in interiorul provinciei cat si in afara ei. In Banat cuptoare similare au fost descoperite la Dragsina, Gradinari - "Saliste, Hodoni, Varset - vezi la D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 172 - 174, 249 nr. 58, 261 nr. 79, 262 nr. 83, 299 nr.187 (cu bibliografia aferenta); S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 161 - tipul de cuptor "grec" este intalnit incepand din sec. I i.d.Hr. intr-o zona geografica vasta, de la litoralul pontic si pana in Polonia, ca atare nu poate constitui o baza pentru atribuiri etnice; in zona noastra acest tip nu este intalnit inainte de constituirea provinciei fiind un import din lumea romana vecina unde era folosit pe scara larga; pentru analogii suplimentare vezi si Al. V. Matei, in Acta MP, 21, 1997, p. 369; aceluiasi tip pare sa-i apartina si cuptorul descoperit la Vladimirescu - Padurea Vrabiilor - informatie M. Barbu.
In cursul cercetarilor de suprafata efectuate in zona au putut fi recunoscute urmele mai multor cuptoare - E. Dörner, Urme, p. 24
I.H. Crisan, in Apulum, 7/1, 1968, p. 246; M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67, nr. 1. Aceasta este singura moneta din prima jumatate a secolului III descoperita perimetrul Aradului. De-alungul vaii inferioare a Muresului descoperiri monetare datand din aceasta perioada se cunosc la: Troas (Filip Arabul), Lipova (Filip Arabul), Pecica (Iulia Domna), Nadlac (Iulia Domna, Severus Alexander). La acestea se mai poate adauga cea de la Bruznic (Filip Arabul) iar pentru zona Crisului Alb cele de la Chisineu-Cris (Elagabal) si Chisindia (Filip Arabul) - pentru toate vezi M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 64 - 71; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 568-569, 577-588.
I.H. Crisan, op.cit., p. 246; E.Dörner, Urme, p. 24 aminteste in mod eronat o moneta de la Constantin II, eroare preluata de S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 124 si D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 224; cf. si P. Hügel, Abstracts ., p. 75. Nu este clar unde exact a fost descoperita moneta, pe gratarul cuptorului, cum afirma D. Benea (loc.cit) sau aievea in sapatura cum lasa sa se inteleaga autorii sapaturii.
P. Hügel, op. cit., p. 75 - vasele gri-cenusii, lucrate la roata reprezinta 95 % din intregul material ceramic descoperit la Ceala (vs I.H. Crisan, op.cit., p. 243 care diminueaza ponderea acestui tip de ceramica la 70 % in favoarea celei lucrate la mana).
Canile produse la Ceala desi sunt diferite de cele cernahoviene (cf. B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e.n. in Muntenia, Buc., 1966, p. 133 sqq; K. Horedt, Siebenbürgen, p. 118 pl. 47) dar se incadreaza in aceeasi moda.
Ceramica similara a aparut la Gradiste-Sere - E. Dörner, in Materiale, 9, 1970, p. 445 - si la Santana - M. Barbu, E. Dörner, in Ziridava, 12, 1980, p. 131 - 150
Monetele reprezinta termini post quem. Antoninianul de la Caracalla, de buna calitate, trimite mai degraba la ipoteza ca ar fi fost tezaurizat ceea ce ne-a indemnat sa fixam termenul post quem catre jumatatea secolului III; moneta de la Valens si tipologia ceramicii "imping" datarea pana la inceputul sec. V - cf. E. Istvanovits, in 20 lat archeologii w Maslomęczu, II, Lublin, 1998, p. 61 - 78, unde materialul ceramic identic cu cel de la Ceala este datat la sfarsitul sec. IV - inceputul sec. V si atribuit mediului sarmato-germanic.
A. Alföldi, Studien zur Geschichte der Weltkrise des 3. Jahrhunderts n. Chr., Darmstadt, 1967, p. 342 - 374
R. Ardevan, Viata municipala in Dacia romana, Timisoara, 1998, p. 348 sq; C. Opreanu, Barbaricum, p. 86 - 95
De aici provine si un poanson care indica existenta unui atelier de bijutier - periegheza (1980) si informatie amabila E. D. Padureanu (1998)
Denari emisi de Aurelian au fost descoperiti la: Ceala III (2), Pecica (1), Cenad (1), Neudorf (tezaur monetar Traian - Aurelian) Seleus (1), Pilu (1) - pentru toate vezi M. Barbu, P. Hügel, op. cit., p. 67 - 70 (sv)
Descoperiri monetare din intervalul 276 - 306: Probus (276 - 282) - Pecica (moneta de aur); Carus (282 - 283) - Santana; Constantius I (293 - 306) - Sanpetru German - pentru toate vezi P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 584 - 586 (sv)
Bronzuri constantiniene au fost descoperite la Arad-Gai I (1), Horia (1), Sanpetru German (1), Pecica (2), Satu Mare (2), Nadlac (2) si Misca (1) - pentru toate vezi P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 581 - 586 (sv)
Descoperiri monetare (bronzuri) din intervalul 337 - 361: Constantin II (337 - 340) - Arad (1); Constans (337 - 350) - Neudorf (1), Sanpetru German (3), Santana (1); Constantius II (337 - 361) - Horia (2), Sanpetru German (1), Santana (1) - pentru toate vezi P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 574 - 586 (sv)
Din perioada 364 - 395 se cunosc urmatoarele descoperiri monetare: Valentinian I (364-375) - Arad (1), Pecica (1); Valens (364 - 387) - Ceala I (1); Teodosius I (379 - 395) - Horia (1) - pentru toate vezi P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 574 - 584 (sv)
A. Bejan, Banatul in secolele IV - XII, Timisoara, 1995, p.54; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 301 sq
E. Dörner, in Apulum, 9, 1971, p. 684 - 686; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 172 - 178; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 567, 571
M. Párducz, Sarmatenzeit I - III, passim; E. Dörner, in Apulum, 9, 1971, p. 686 - 690 ; A.Vaday, in Antaeus, 17-18, 1988-1989, passim; Jazigok, Roxolánok, Alánok. Szarmaták az Alföldön, Gyula, 1998, passim
P. Hügel, Bestattungssitten in der Arader Ebene im II - IV. Jh. n.Chr., comunicare la Theiss-Marosch Kolloquium, Pecs, 1998
M.Macrea, in IstRom I, p. 448 - 452; Fl. Medelet, in Tibiscus, 1, 1970, p. 62 n. 19; E. Dörner, in Apulum, 9, 1971, p. 690 cu n. 66; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 116 - 118
D. Benea, op. cit., p. 117. Contrariul este sustinut in Jazigok, Roxolánok, Alánok. Szarmaták az Alföldön, Gyula, 1998, passim (cu bibliografia).
E. Dörner, in Apulum, 9, 1971, p. 690 - 691; D. Benea, op. cit., p. 119; P. Hügel, M. Barbu, op. cit., p. 571 - 572. Descoperirea intr-unele morminte de inhumatie de la Simand (N. Chidiosan, in RevMuz, 2, numar special, 1965, p. 443) si Zadareni (P. Hügel, comunicare la Theiss-Marosch Kolloquium, Pecs, 1998) a unor oale borcan miniaturale si cesti dacice (tot o forme de talie mica !) lucrate cu mana poate indica fie import de ceramica dacica in mediul sarmatic (E. Dörner, Urme, p. 20) fie practicarea inhumatiei de catre unii daci din mediul sarmatic (D. Protase, in Dacia, 6, 1962, p. 192-193). In ambele variante este vorba de argumente palpabile ale convietuirii daco-sarmate.
Hadrian a cochetat chiar cu ideea abandonarii Daciei (Eutropius, VIII, 6, 2); cf. I. I. Russu, Dacia si Pannonia Inferior, Buc., 1973, p. 41 - 47 si C. Opreanu, Barbaricum, p. 51 - 55
N.Gudea, in Acta MP, 18, 1994, p. 67 - 94 (cu bibliografia problemei); C. Opreanu, Barbaricum, p. 69 - 75
Historia Augusta, vita Marci, 22, 1 - enumera neamurile care au participat la razboaie: marcomani, quazi, naristi, hermunduri, suevi, sarmati, lacringi, buri, vandali, victoali, sosibi, sicobati, peucini, roxolani si costoboci.
M. Macrea, p. 70; H. Daicoviciu, I. Piso, in Acta MN, 13, 1975, p. 159 - 163; N. Gudea, in Acta MP, 18, 1994, p. 67 - 91; C. Opreanu, Barbaricum, p. 74
I. Ferenczi, in Tibiscus, 3, 1974, p. 115 - 116 (cu intreaga bibliografie); M. Barbulescu, in Ist Rom 1998, p. 57. Acest drum nu poate fi identificat cu itinerariul mentionat de Geograful din Ravenna, IV, 5, p. 47 - vezi P. Hügel, in Intermedia, 13, 1998, p. 15
Pornind de la A. Alföldi, in Budapest törtenéte, I/1, Budapest, 1942, p. 188 sq ipoteza este sustinuta pana in zilele noastre - cel mai recent vezi la E.Istvánovits, in Jazigok, p. 41
Nu exista argumente arheologice privind asezarea celor 12.000 de daci, adusi sub ascultare de guvernatorul provinciei - C. Vettius Sabinianus Iulius Hospes - in anul 180, (Cassius Dio, LXXII, 3, 3), in Crisana, precum presupune C. Opreanu, Barbaricum, p. 71
A. Alföldi, Studien zur Geschichte der Weltkrise des 3. Jahrhunderts n. Chr., Darmstadt, 1967, p. 342 - 360
E.Chrysos, in Bonner Jahrbücher, 192, 1992, p. 175 - 194 intrevede chiar posibilitatea ca fosta provincie Dacia sa fi fost cedata gotilor pe baza contractuala ceea ce teoretic este posibil dar arheologic nu poate fi demonstrat - pentru critica ipotezei vezi D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 19 sqq
K. Horedt, in Dacoromania, 1, 1973, p.135-148; M. Barbulescu, in Ist Rom 1998, Buc. 1998, p. 95 - 98, 108 sqq
A. Mócsy, Pannonia and Upper Moesia, London-Boston, 1974, p. 270 sqq; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 49 - 52, 119
I. Barnea, O. Iliescu, op. cit., p. 118; D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 59; E. Istvanovits, in Jazigok, p. 43
Eutropius, X, 7; E. Chrysos, in Dacoromania, 1, 1973, p.52-64 - pe baza monetelor cu legenda Gothia, emise de Constantin I dupa aceasta victorie precum si a izvoarelor narative, se poate conchide ca cel putin o parte a teritoriul fostei provincii Dacia era ocupata de goti. Ipoteza este respinsa de D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 60
Iordanes (mijl. sec. VI), un got romanizat, originar din zona Dunarii de Jos, a lucrat mai intai ca notarius al unui general got din armata romana, iar dupa ce s-a crestinat a ajuns episcop de Ravenna. A scris o istorie universala - Romana si o istorie a gotilor - Getica, in care pentru perioadele vechi prezinta istoria getilor. Confuzia goti / geti a fost destul de frecventa in epoca - vezi Th. Mommsen, in Iordanis Romana et Getica, Berlin, 1882 (reprint 1961), p. IX ( origine eius ex castris Danuvianis G.Popa-Lisseanu, Isvoarele istoriei romanilor, XIV. Iordanes, Buc. 1939, p. 3 - 7 - cu ipoteze privind locul si data redactarii operei; FHDR II, p. 406; Vl. Iliescu, in Studii Clasice, 16, 1972, p. 149 - 160; C.C. Petolescu, in Thraco-Dacica, 4, 1983, p. 147-149 (despre confuzia geti-goti)
P. Herennius Dexippos ( c. 210 - c. 275) a fost magistrat la Atena pe care a aparat-o in fruntea unui corp de 2000 de voluntari impotriva invaziei maritime a coalitiei nord-pontice condusa de goti (267).Opera sa cuprinde Istoria diadohilor, Cronici, o istorie universala pana la anul 270 si Scitica - descrierea invaziilor germanice din intervalul 238 - 270. Toate sunt astazi pierdute - cf. Dexippos in Fragmenta Historicorum Graecorum (ed. C. Müller), vol. III, 16 - 20; Fragm. der Griech. Hist. (ed. F. Jacoby),II A, Leiden, 1923, p.456
I.I.Russu, in Cercetari de lingvistica Cluj, 2, 1957, p. 259-262; idem, in DIVR, p. 383, 304, 195 (Grisia = Crisul Negru); FHDR II, p. 425 nota 38 (Vl. Iliescu)
Iordanes, Getica, XXIV, 139; K. Horedt, Siebenbürgen, p. 187. Ermanarich a trait intre 280 si 375 d. Hr.
L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stämme bis zum Ausgang der Völkerwanderungszeit, München, 1934, p. 106 (datare - 335); K. Horedt, Siebenbürgen p. 187(datare: 335); R. Harhoiu, in Enciclopedia Civilizatiei Romane, Buc., 1982, p. 803 dateaza lupta,eronat, in 355 (vezi argumentele la S. Dumitrascu, Acta MP, 21, 1997, p. 347); S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 99 crede ca textul antic reflecta "situatia demografica din nord-est, in a doua jumatate a sec. III e.n."
Vandalii asdingi si lacringi s-au asezat pe cursul inferior al Somesului (in nord-vestul Romaniei) in vremea razboaielor marcomanice. De aici s-au extins spre sud in urmatorii 150 de ani - vezi C. Daicoviciu, La Transylvanie dans l antiquité, Buc., 1945, p. 203;H. Mihaescu, Introducere la Procopius din Caesarea, Razboiul cu gotii, Buc. 1963, p. 15; H. Döbler, Die Germanen. Ein Lexikon der europäischen Frühgeschichte, München, 1975, p. 77, 294; K. Horedt, Siebenbürgen p. 186; N. Gudea, in Acta MP, 18, 1994, p. 68; alta parere la S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p. 99 care crede ca vandalii pot fi localizati doar in nord-vestul fostei provincii Dacia.
Cultura Santana de Mures-Cerneahov este caracteristica perioadei cuprinse intre sfarsitul sec. III si sec. IV cand ea se extinde de la Nipru si pana in Transilvania unde patrunde dupa anul 330 si se dezvolta mai ales in a doua jumatate a secolului IV. Ea este rezultanta unui conglomerat etnic care cuprinde predominant elemente germanice dar si unele nord-pontice, sarmatice, dacice si romanice. Cultura dispare la sf. sec. IV - incep. sec. V, in urma socului hunic - cf. I. Nestor, in IstRom I, p. 687 - 694; B. Mitrea, C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e.n. in Muntenia, Buc., 1966, p. 145 - 164; K. Horedt, Siebenbürgen, passim; M. Barbulescu, in Ist Rom 1998, p. 108 - 109
Vezi in acest sens si M. Barbulescu, in Ist Rom 1998, p. 109 care plaseaza patrunderea acestei culturi in Transilvania dupa 330
E. Dörner, op.cit., p. 446; S. Dumitrascu, op.cit., p. 143; o analogie buna se gaseste si in necropola de la Independenta- Calarasi - vezi B. Mitrea, C. Preda, op.cit., p. 288 fig. 122/4; dupa tipologia lui K. Horedt, Siebenbürgen, p. 137 - 143 piesa poate fi incadrata in tipul 5 care este cel mai tarziu din schema evolutiva propusa de autor.
Pentru intrega problematica, inclusiv bibliografia aferenta,vezi D. Benea, Dacia sud-vestica, p.61 - 68; mai nou vezi la E. Istvanovits, in Jazigok, p. 43 sq
Despre acest sistem de valuri asupra caruia exista o multitudine de pareri privind datarea, vezi K. Horedt, in SCIV, 16, 4, 1965, p. 725 - 731 (cu bibliografia mai veche);S. Soproni, in ArchErt, 96, 1, 1969, p. 43 - 53; E. Garam, P. Patay, S. Soproni, Das sarmatische Wallsystem im Karpathenbecken, Budapest, 1984, passim; S. Dumitrascu, Dacia apuseana, p.146-149 ;D. Benea, Dacia sud-vestica, p. 58 sqq; E. Istvánovits, in Jazigok, p. 43
Ibidem, p. 67. Identificarea limigantilor cu "daco-romanii" a mai fost propusa anterior si de E. Chirila, in SCIV, 2, 1951, p. 184 - 187
E. Dörner, V. Boroneant, in Ziridava, 2, 1968, p. 7 - 18. Valul de pamant semnalat de P. Polonic la vest de Arad nu mai poate fi sesizat astazi in teren - cf. RepArh Ar, sv Arad pct. 13. Acesta oricum nu poate fi pus in legatura cu sistemul mentionat.
László Dömötör (1850 - 1903) a fost profesor de desen la Liceul Real de Stat din Arad si un pasionat arheolog amator. El a pus bazele colectiei arheologice a muzeului aradean si a intreprins primele sapaturi la Pecica - "Santul Mare" (1898)- vezi P. Hügel, Cercetarea arheologica in zona aradeana (scurt istoric), in RepArhAr
L. Bartucz, A magyarság antropológiája.Magyar föld, magyar faj. A magyar ember (sic!), IV, Budapest, f.a., p. 452 sq; in Arhiva Sectiei de Istorie Veche a muzeului din Arad (ASIV I/13) se afla ciorna scrisorii lui Dömötör prin care acesta se interesa de soarta craniilor trimise si de cea a banilor care i se cuveneau pentru vanzarea acestora
J. Werner, Beiträge zur Archäologie des Attila - Reiches, in Abhandlungen der Bayerischen Akademie der Wissenschaften, Philosophisch-Historische Klasse, n.F., Heft 38 B, München, 1956, p. 5 - 18, 96 - 114
Gh. Diaconu, E. Dörner, in Dacia, 11, 1967, p. 354; F. Schlotte, Germanen zwischen Thorsberg und Ravenna, München, 1972, p. 102; H. Döbler, op.cit., p. 242
Vasul s-a pierdut. Exista doar descrierea sa in registrul Muzeului National din Budapesta nr. inv. 112/1897/19)
Revine problema formulata mai sus (vezi nota 209) privind preluarea de obiceiuri funerare straine de catre daci sau preluarea ceramicii dacice de catre alogeni
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
