Politica guvernamentala; pozitia fata de problematica modernizarii in epoca domniei lui Carol I

Politica guvernamentala; pozitia fata de problematica modernizarii

l O problema de baza a societatii romanesti in epoca domniei lui Carol I o constituia necesitatea dezvoltarii sale economice, in primul rand pe calea afirmarii industriei nationale. Or, castigarea Independentei s-a reflectat cu toata evidenta in acest plan, dupa autoritatile romane putand adopta in mod nestingherit masuri de protejare si incurajare a industriei nationale.

Pe aceasta linie s-au inscris legile adoptate succesiv in anii pentru incurajarea unor ramuri ale industriei usoare, apoi, adoptarea in de catre guvernul liberal condus de I.C. Bratianu a unui nou tarif vamal avand la baza principiul protectionismului vamal, la aceasta data luand sfarsit valabilitatea conventiei comerciale incheiata cu Austro-Ungaria in in sfarsit, adoptarea in a cunoscutei legi de protejare si incurajare a industriei nationale in ansamblul ei ("Masuri generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale'

Politica guvernului liberal de incurajare a dezvoltarii industriei nationale dadea expresie conceptiei lui I.C. Bratianu sintetizata in deviza: "Prin noi insine' O asemenea politica avea sa fie continuata si de guvernele conservatoare: in in timpul guvernului condus de Lascar Catargiu, era adoptata importanta "lege a minelor' care deschidea calea edificarii unor importante ramuri ale industriei grele: miniera si petrolifera. Tot unui guvern conservator ii va reveni initiativa elaborarii unei alte legi de protejare si incurajare a industriei nationale, legea lui P.P. Carp din februarie care largeste cadrul legii din prin extinderea cercului beneficiarilor avantagiilor oferite de stat (scutiri de impozite, acordarea de terenuri pentru constructii s.a.).

in aceeasi directie a dezvoltarii economice s-au inscris si initiativele diferitelor guverne de infiintare a unor importante institutii bancar financiare, precum Banca Nationala a Romaniei, infiintata de liberali in Banca Agricola infiintata de conservatori s.a.

Partea cea mai importanta a investitiilor industriale din aceasta perioada apartine capitalului strain german, englez, francez etc -, dar tendinta este aceea de crestere a capitalului autohton pe masura dezvoltarii unei mari burghezii romanesti care se afirma tot mai mult dupa Razboiul de Independenta, castigand importante pozitii in viata de stat, diminuand mai intai si inlaturand apoi definitiv preponderenta mosierimii in viata politica.

in general, dezvoltarea economica a Romaniei, pe linia afirmarii industriei nationale si a constituirii unui sistem bancar autohton a avut importante repercusiuni in plan social; pe langa afirmarea burgheziei mari si mijlocii, spre sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, se afirma in Romania, intr-o prima etapa a evolutiei sale, o clasa muncitoare, deocamdata redusa numeric, cu tendinta de a se organiza si a se manifesta in viata politica alaturi de celelalte clase si categorii sociale.

O alta problema majora a epocii in planul politicii interne a guvernelor a fost problema agrara, ea aflandu-se in stransa legatura cu evolutia agriculturii ramura importanta a economiei nationale, de fapt, cea mai importanta sub raportul ponderii sale in cadrul acestei economii. Cu toate progresele realizate in planul afirmarii industriei nationale, agricultura ramane pana la primul razboi mondial si in anumite limite, si dupa acesta ramura de baza a economiei nationale, dand Romaniei caracteristica de tara cu caracter agrar. Evident, aceasta era o realitate decurgand dintr-o indelungata perioada anterioara si care dadea masura decalajelor importante in raport cu dezvoltarea economica a statelor occidentale. Eforturile elitei politice romanesti se vor inscrie in perioada urmatoare pe linia reducerii acestor decalaje.

in ceea ce priveste agricultura ca ramura a economiei nationale, aceasta, din pacate, nu s-a inscris in epoca pe linia modernizarii, asa cum ar fi fost de asteptat. Baza productiei agricole a continuat s-o aiba munca manuala, adica folosirea bratelor de munca ale taranilor, cu mijloacele lor rudimentare, iar nu folosirea masinilor agricole mecanizate, rentabilitatea acestui gen de productie fiind foarte scazuta (chiar daca, asa cum am subliniat, in ansamblul economiei nationale, agricultura furnizeaza cea mai mare parte a venitului national).

Evolutia agriculturii in aceasta perioada a avut importante implicatii in plan social; relatiile dintre cele doua importante categorii sociale, tarani si proprietari, de asemenea, nu au evoluat pe linia modernizarii, ci s-au mentinut in limitele unei evolutii traditionale, dand expresie unei probleme agrare cu importante implicatii in evolutia societatii romanesti.

in esenta ei, problema agrara trimite la situatia grea a marii majoritati a taranimii romane clasa majoritara a societatii romanesti, cu o pondere numerica, in ansamblul populatiei, pana la de o situatie decurgand din structura inechitabila a proprietatii rurale din Romania, precum si din caracterul relativ retrograd al raporturilor tarani-proprietari.

Este drept, aplicarea reformei agrare din infaptuita prin vointa Domnitorului Al.I. Cuza si a principalului sau colaborator, M. Kogalniceanu, adusese unele schimbari in structura proprietatii, o suprafata de cea. milioane ha. din ansamblul marii proprietati trecand in spatiul proprietatii taranesti, ceea ce produsese un timp o oarecare imbunatatire a situatiei taranimii, cel putin pe un anumit segment al acesteia. Dar, pe masura trecerii timpului, marea disproportie intre proprietatea mosiereasca si mica proprietate taraneasca s-a refacut. A contribuit la acest fenomen cresterea numerica a taranimii pe parcursul perioadei, in paralel mergand cu dispersarea sau pierderea proprietatilor taranesti sub presiunea abuzurilor de tot felul.

Aceasta inegala impartire a proprietatii rurale, decurgand din veacurile trecute, nu explica de la sine situatia grea a taranimii, caci ea a fost intotdeauna dublata de o politica ineficienta de protejare si ajutorare a acesteia. Asa cum am mai subliniat, masurile adoptate in aceasta privinta de elitele politice liberale sau conservatoare s-au dovedit ineficiente, abuzurile marilor proprietari si mai ales ale arendasilor, decurgand din sistemul invoielilor agricole, neputand fi

stopate. S-au adaugat la acestea atitudinea discriminatorie a autoritatilor administrative locale sau chiar propriile lor abuzuri.

Toate acestea au facut ca situatia taranimii in ciuda vorbariei politice sa se agraveze, ducand in cele din urma la marea rascoala a taranilor din primavara anului eveniment regretabil in istoria moderna a Romaniei, ale carei explicatii trebuie sa fie cautate nu numai in mentalitatile politice discutabile, edificate pe fondul unui egoism ancestral, care au dublat intotdeauna constiintele marilor proprietari si arendasi, ci si in lipsa de actiune si de curaj a elitelor politice, a guvernantilor, ale caror responsabilitati, in aceasta drama nu pot fi contestate.

Legislatia agrara elaborata de guvernul liberal in anii s-a inscris pe linia unei politici sociale mai responsabile; masurile adoptate revizuirea sistemului invoielilor agricole, infiintarea Casei Rurale, limitarea trusturilor arendasesti, arendarea mosiilor statului la tarani s.a. vor atenua situatia grea a taranimii, dar la o etapa decisiva pe aceasta linie se va ajunge abia in cand in programul Partidului Liberal, condus de U.C. Bratianu, a fost inscrisa necesitatea unei noi reforme agrare, odata cu aceea a unei noi reforme electorale reforme amanate odata cu declansarea primului razboi mondial, ele urmand a fi efectiv infaptuite dupa sfarsitul acestuia. Hotararea de efectuare a acestor reforme va fi adoptata, insa, cu consimtamantul Regelui Ferdinand I inca din iunie in cadrul parlamentului roman refugiat la Iasi intr-un moment in care se astepta confruntarea sangeroasa cu inamicul pe campul de lupta (deci, in ajunul marilor batalii de la Marasti, Marasesti, Oituz).

in sfera politicii externe, activitatea guvernelor Romaniei s-a conjugat cu o alta problema majora evident, o problema esentiala a societatii romanesti anume, necesitatea consolidarii statului roman independent, si, totodata, a desavarsirii unitatii nationale.

Cum am mai subliniat, in aceasta directie eforturile diferitelor guverne liberale sau conservatoare a elitelor politice, in general, s-au conjugat cu eforturile sefului statului, Carol I.

a. Dupa recunoasterea Independentei de catre marile puteri si proclamarea Regatului, a revenit aceluiasi important guvern liberal, avand in frunte pe I.C.Bratianu, misiunea inscrierii Romaniei pe linia unei politici externe, menita sa asigure securitatea si consolidarea ei ca stat independent. Momentul decisiv al acestei orientari 1-a constituit aderarea Romaniei la alianta cu Puterile Centrale (Tripla Alianta) prin incheierea unui tratat secret in anul

Cauzele aderarii Romaniei la o alianta politico-militara din care facea parte o mare putere, Austro-Ungaria, sub stapanirea careia se gaseau cateva provincii romanesti (Transilvania, Banat, Bucovina) isi are explicatia in situatia de izolare politica pe plan international in care ajunsese Romania in anii aceasta in ciuda statutului sau de stat independent si a actelor politice recente de consolidare a sa. Izolarea se datora conflictului cu Austro-Ungaria,

aceasta, cu concursul celorlalte mari puteri, arogandu-si rolul de control asupra navigatiei pe Dunare pe portiunea romaneasca, ceea ce afecta principiul suveranitatii Romanei ca stat riveran. Or, cum relatiile cu Rusia, dat fiind cunoscutul rapt teritorial si protestele romanesti legate de el, continuau sa fie in buna masura incordate, in acest context exista pericolul unei intelegeri intre cele doua mari puteri pe seama Romaniei; riscul parea evident cu atat mai mult cu cat la aceasta data relatiile intre aceste puteri erau dintre cele mai bune, avand, la baza intelegerea incheiata intre cei doi monarhi.

Deoarece guvernul roman, in deplin acord cu dorinta Regelui, pentru a iesi din aceasta stare de izolare si de pericol extern aspira la o alianta cu Germania, si sub o anumita presiune a acesteia se ajungea la o alianta cu Austro-Ungaria, la o data cand alianta dintre aceste doua mari puteri functiona (incheiata fiind din la ea aderand, din si Italia).

Tratatul de alianta cu Puterile Centrale se incheia in octombrie dupa vizitele succesive ale lui Carol I si I.C.Bratianu in capitalele celor doua imperii. El era un tratat secret si avea un caracter defensiv, subscriind principiul intr­ajutorarii reciproce in caz de atac al unei terte puteri. Era incheiat pe un termen de ani, el urmand sa fie reinnoit la sfarsitul fiecarui termen, ultima reinnoire avand sa fie cea din din ajunul denuntarii sale (in august in conditiile declansarii primului razboi mondial).

El va fi tinut in strict secret de factorii politici de raspundere si din ratiuni de ordine interna, intrucat pentru opinia publica, solidara cu cauza romanilor din Transilvania, el putea sa para monstruos, in realitate, in contextul dat, pentru o buna perioada de timp, el s-a constituit intr-un factor de stabilitate si consolidare a Romaniei, asigurand-o impotriva unor interventii nefaste din afara, insa, atunci cand situatia internationala va cunoaste alte evolutii, mai ales la inceputul secolului XX, pe de o parte, odata cu consolidarea unei a doua coalitii de forte pe plan international, avand la baza alianta franco-engleza, pe de alta parte, odata cu o sensibila diminuare a potentialului de pericol rusesc, intr-o asemenea noua situatie, aceasta orientare a Romaniei se va schimba. Ea isi va afla consacrarea in august cand liderii politici, in cadrul unui cunoscut Consiliu de Coroana, in ciuda optiunii Regelui, vor denunta tratatul, hotarand pozitia de neutralitate a Romaniei, in conditiile declansarii primului razboi mondial.

b. in ciuda aliantei cu Puterile Centrale care s-a aflat in centrul politicii externe a Romaniei pana la guvernele romanesti liberale sau conservatoare nu au pierdut din vedere dezideratul desavarsirii unitatii nationale: strangerea la un loc in aceleasi granite statale a tuturor romanilor, insa, deoarece acest obiectiv nu se putea realiza decat intr-o conjunctura exceptionala care avea sa se realizeze abia in contextul primului razboi mondial pana la o asemenea situatie favorabila, politica oficiala a guvernelor trebuia sa fie invaluita intr-o maxima prudenta; esentiala era deocamdata consolidarea statului roman ca factor de baza in lupta pentru desavarsirea

unitatii nationale, menit sa sustina sperantele romanilor din provinciile aflate sub stapaniri straine, in acest sens, Tache lonescu, in in Adunarea Deputatilor

la aceasta data ministru al Cultelor si Instructiunii Publice in numele guvernului conservator, tinea sa afirme: «Suntem datori sa sacrificam toata activitatea noastra pentru asigurarea si intarirea statului roman, daca vrem sa vedem pe ceilalti romani, din alte parti mandri de originea, de nationalitatea lor».Voia el sa spuna cu acest prilej ca daca statul roman ar fi disparut ar fi disparut si sperantele romanilor din afara granitelor sale si, dimpotriva, daca el se va intari, mai devreme sau mai tarziu, va prilejui realizarea dezideratului fundamental al tuturor romanilor, reunirea in aceleasi granite statale.

Oficial, in stransa legatura cu cerintele impuse de tratatul secret incheiat cu Puterile Centrale, politica autoritatilor romane va fi una de neamestec in treburile interne ale marelui stat vecin; insa, asa cum au aratat evenimentele din anii autoritatile romane nu vor impune si nici n-ar fi putut s-o faca

stoparea manifestarilor publice de solidaritate cu miscarea nationala din provinciile subjugate. Dimpotriva, cu aceeasi prudenta, in general, ele au incurajat aceste manifestari, in limita in care nu erau angajate in actiuni politice direct ostile statului vecin si compromitatoare la adresa politicii externe a guvernului roman

in contextul acestei orientari, uneori, pentru a evita inflamarea unor conflicte politico-diplomatice, aceste autoritati au fost obligate chiar sa adopte masuri politice intrigand opinia publica; asa a fost, de pilda, cazul din cand presedintele Consiliului de Ministrii, I.C. Bratianu, pentru a stopa conflictul politico-diplomatic cu Austro-Ungaria a dispus expulzarea tinerilor conducatori ai societatii "Carpati' care lansasera la aceasta data un manifest incendiar cerand romanilor din Transilvania declansarea luptei revolutionare impotriva autoritatilor de stat maghiare.

Deosebit de semnificativa pentru aceasta situatie complexa in care se desfasoara miscarea de solidaritate cu romanii din afara granitelor Regatului era atitudinea adoptata de aceeasi oameni politici atunci cand parasesc bancile ministeriale pentru a actiona in opozitie; ca simpli cetateni, neangajati in functii publice, ei se implica deschis in manifestari de solidaritate cu romanii din afara, stabilind legaturi personale cu fruntasii acestora, activand in diferite societati cultural-politice etc.

in afara diferitelor societati culturale si a institutiilor de invatamant care actioneaza in aceasta directie si ale caror activitati desfasurate in spiritul solidaritatii nationale nu pot fi stavilite de diferitele guverne un rol foarte important, cu consimtamantul tacit al factorilor de putere sau chiar cu incurajarea discreta a acestora, il au gazetarii si presa de diferite orientari politice. Libertatea presei, ca si drepturile cetatenesti inscrise in textul constitutional dreptul nestingherit de a scrie, de a vorbi, de asociere etc. - isi realizeaza pe deplin efectul in acest plan al manifestarilor de solidaritate cu miscarea nationala a romanilor din afara Regatului.

c. O directie importanta in sfera politicii externe a Romaniei a vizat stabilirea de relatii pasnice, de buna vecinatate, cu statele din Sud-Estul Europei. Stabilirea de bune legaturi cu Bulgaria, Serbia, Grecia, ca si cu Turcia fosta putere suzerana si inamica se inscria pe linia politicii de stabilitate si consolidare a Romaniei; ea viza totodata si asigurarea posibilitatilor de ajutorare a comunitatilor romanesti aflate in aceste state.

La baza acestei orientari, guvernantii romani au pus principiul respectarii consecvente a statu-quo-ului teritorial decurgand din tratatul de pace de la Berlin; atunci insa cand cercurile politice conducatoare, odata cu declansarea crizei balcanice in anii vor aprecia ca acest statut este incalcat, ele isi vor asuma responsabilitatea schimbarii acestei orientari, in acest sens, lucrurile devin mai concludente, mai ales odata cu desfasurarea celui de-al doilea razboi balcanic, in vara anului

Atentia guvernantilor romani s-a indreptat mai ales spre Bulgaria, tara vecina de la sud, consolidata dupa odata cu proclamarea independentei si incorporarea Rumeliei; mai mult, aceasta iesea intarita in urma primului razboi balcanic (oct. 1912-mai in rastimpul careia, alaturi de Serbia si Grecia, luptase impotriva Turciei, consolidandu-si starea de independenta. Or, in iunie intorcand armele impotriva fostilor aliati, declansand cel de-al doilea razboi balcanic, Bulgaria isi afirma cu toata evidenta tendinta transformarii intr-o apreciabila forta la sud de Dunare, menita sa zdruncine echilibrul de putere din aceasta zona. Faptul va fi considerat periculos pentru interesele Romaniei cu atat mai mult cu cat in spatele pozitiei Bulgariei, a veleitatilor ei, se aflau incurajarile Austro-Ungariei.

Guvernul roman de la aceasta data, condus de Titu Maiorescu si avand in componenta pe Tache lonescu, seful Partidului Conservator Democrat, inca din rastimpul primului razboi balcanic, in ideea stoparii acestui avant al Bulgariei, pusese problema retrocedarii de catre aceasta a partii de sud a Dobrogei Cadrilaterul. Guvernul a solicitat in aceasta chestiune medierea marilor puteri, dar Conferinta acestora tinuta la Petersburg (martie-aprilie in rastimpul fazei de intrerupere temporara a primului razboi balcanic), prin hotararea adoptata protocolul de la Petersburg - nu daduse deplina satisfactie acestei pretentii, in cele din urma, dupa declansarea celui de-al doilea razboi balcanic de catre Bulgaria, Romania intra in acest razboi, in iulie atacand Bulgaria.

Campania armatei romane la sud de Dunare s-a transformat mai degraba intr-o simpla demonstratie de forta, armata bulgara neopunand rezistenta si punand astfel capat razboiului. Odata cu sfarsitul acestuia, se incheie Tratatul de pace de la Bucuresti august cu participarea numai a statelor implicate in razboi, Bulgaria acceptand incorporarea in granitele statului roman a sudului Bulgariei, Cadrilaterul (cu cele doua judete, Durostor si Caliacra).

La decizia Romaniei de declansare a campaniei militare la sud de Dunare contribuise intr-un fel si Austro-Ungaria, care, anterior, in cadrul Conferintei de

la Petersburg se opusese cu hotarare satisfacerii solicitarii guvernului roman. O asemenea atitudine ostila a Austro-Ungariei manifestata in primavara anului va fi de natura sa grabeasca reorientarea politicii externe a Romaniei, in consens cu manifestarile opiniei publice romanesti, tot mai viguroase, de solidaritate cu romanii din Transilvania, Banat si Bucovina.