Principatele intre 1848 si 1859. Preliminariile Unirii. Razboiul din Crimeea (1854-1856).

Principatele intre 1848 si 1859. Preliminariile Unirii. Razboiul din Crimeea (1854-1856).

Sa ne intoarcem la Muntenia si Moldova dupa mo­mentul 1848. Iata amandoua tarile ocupate de rusi si de turci timp de cativa ani. Guvernul revolutionar n-a durat deci decat trei luni si s-a instalat un regim de genul celui din epoca Regulamentului Organic, insa diaspora romana de la 1848, atat la Constantinopol, cat si la Paris, a jucat un rol decisiv, iar cand, in 1854, izbucneste un nou razboi in Balcani (pe care l-a declansat Rusia, sub pretextul apararii unor drepturi ale crestinilor din Palestina), puterile occi­dentale, in special Anglia si Franta, nu mai accepta sa lase Rusia sa se extinda in Balcani si sa inchida eventual stramtorile de la Constantinopol.

Si iata ca izbucneste razboiul unei coalitii - Anglia (regina Victoria), Franta (Napoleon al III-lea) si Piemontul (nucleul viitorului regat al Italiei), in alianta cu Turcia - impotriva Rusiei. Rusii sunt obligati sa evacueze Principatele pe care le ocupasera; Principatele sunt ocupate in schimb de Austria, care se declara neutra, iar razboiul se poarta in Rusia, in peninsu­la Crimeea, unde flota franco-engleza debarca trupe. Luptele dureaza doi ani (1854-l856) si sunt foarte grele pentru aliati, dezavantajati de marea distanta fata de bazele lor - apoi, in afara turcilor, ostasii coalitiei nu prea stiau de ce se bat atat de departe de patrie. Apar si grave epidemii, iar sistemul sanitar e aproape inexistent. (Crucea Rosie se va naste cativa ani mai tarziu, din initia­tiva unui tanar elvetian, Henri Dunant, ingrozit de specta­colul vazut in cursul altui razboi dus de Napoleon al III-lea, in 1859, de data asta impotriva Austriei, pentru unificarea Italiei.)

Spre norocul aliatilor, intre timp moare tarul Nicolae I, iar succesorul lui, Alexandru al II-lea, este mai intelegator, isi da seama ca n-are interes sa continue razboiul foarte costisitor cu aceste doua mari puteri occidentale si incheie pace la Paris, in 1856, unde, pentru prima data, de vea­curi, Rusia cedeaza teritorii. Puterile occidentale ii silesc pe rusi sa restituie sudul Basarabiei principatului Mol­dovei. Iar aceasta nu pentru a face dreptate tarilor ro­mane, ci pentru a impiedica Rusia sa controleze gurile Dunarii. Paradoxul face ca noi sa fi capatat numai cele trei judete din sudul Basarabiei unde romanii erau minoritari, pentru ca timp de veacuri otomanii adusesera acolo turci si tatari. Partea cu populatie majoritar romaneasca a Basarabiei, adica centrul si nordul, ramanea Rusiei.

Unirea Principatelor (1859)

Este totusi un moment favorabil tarilor noastre, fiind­ca Rusia cedeaza, iar reprezentantii marilor puteri se intrunesc la Paris in 1858 si hotarasc sa permita Princi­patelor Romane sa se uneasca (propaganda tineretului nostru in Occident aducea acum roade), insa cu conditia sa aiba doi domnitori si numai cateva institutii comune la Focsani; era o combinatie federala destul de ciudata.

Dar noi am stiut sa profitam de aceasta ocazie. Tot prin hotararea occidentalilor se organizeaza in Muntenia si Moldova doua asa-numite adunari ad-hoc, pentru alegerea domnitorului. Din pacate, alegerile sunt trucate in Moldova de caimacam (caimacam insemna pe turceste loctiitor domnesc numit de sultan), Nicolae Vogoridi, un fanariot de origine bulgareasca. Romanii se plang lui Napoleon al III-lea al Frantei care, cu greu, o convinge pe regina Victoria a Angliei sa faca presiuni asupra sultanu­lui ca alegerile sa fie anulate. Sultanul accepta, sub pre­siunea militara a Frantei si Angliei, si alegerile reincep in Moldova, iar de data aceasta dau o majoritate covarsitoare unionistilor.

lata-ne in ianuarie 1859: alegeri mai intai la Iasi, apoi la Bucuresti. E aici un exemplu minunat de inteligenta a clasei noastre politice de-atunci. Cei de la Iasi, dupa multe tergiversari, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza. S-a scris in anumite carti ca a fost ales fiindca era si el mare mason. Am consultat per­soanele cele mai competente care au cautat prin docu­mentele masoneriei de la Paris, deschise recent (s-a cautat de pilda in loja care fabrica, asa-zicand, pe masonii romani). Cuza n-a fost gasit, asa incat imi cer si eu iertare pentru ca, intr-o carte frantuzeasca, am repetat acelasi lucru pe care l-am citit intr-o carte de istorie a masoneriei. Nu s-a dovedit pana acum ca ar fi fost mason Cuza. Dar un lucru este cert, tinerii unionisti care i-au propus can­didatura si care l-au votat erau, mai toti, masoni. El a fost creatia masonilor la inceput. Vom vedea mai tarziu ca tot masonii l-au rasturnat dupa sapte ani!

Iata-l pe Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859. Ce vor face bucurestenii? Aici, dupa cum am spus, inca de la 1848 exista si o miscare populara in mana revolutionarilor, ca de pilda fratii Bratianu, care vazusera cum se face o revolutie la Paris si stiau sa apeleze la mase. Poporul manifesta violent si sileste par­lamentul la 24 ianuarie/5 februarie 1859 sa-l aleaga tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei.

Am pus astfel Europa in fata unui fapt implinit: alegerea aceluiasi domn in cele doua principate. A fost nevoie de vreo trei ani de discutii diplomatice grele si de ajutorul lui Napoleon al III-lea, un fel de nas la faurirea Romaniei, pentru a se admite, in fine, ca avem un singur domnitor, cu conditia ca situatia sa dureze numai pe timpul domniei lui, de sapte ani. Dupa vreo trei ani ni s-a permis ca aceasta tara, care se numea la inceput "Principatele Unite ale Valahiei si Moldovei', sa se numeasca "Romania'. Numele tarii noastre este deci recent. De la numele de roman am fabricat in 1862 un nume: Romania. De aseme­nea in epoca aceea, deja din 1848, se alege steagul - de fapt un amestec al unor steaguri mai vechi ale voievozilor din Muntenia si Moldova. Albastru, galben, rosu a deve­nit steagul tarii noastre, sper, pentru totdeauna.