EVOLUTII ALE RAPORTURILOR DE PUTERE LA INCEPUT DE MILENIU III

EVOLUTII ALE RAPORTURILOR DE PUTERE LA INCEPUT DE MILENIU III

Suntem martorii aparitiei unei noi lumi in care peisajul international este modelat neincetat de puternice interese economice si in care natiunile lumii se confrunta cu problema capitala a identitatii. Mondializarea este un sistem complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de catre cei ce si-au asumat acest risc sau aceasta raspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea ramane un fapt real, viu, cu care trebuie sa ne confruntam, independent de vointa sau optiunea noastra. Se considera ca cel mai mare pericol (semnalat si de catre unii teoreticieni ai globalizarii) pe care-l poate implica mondializarea este pierderea identitatii unora dintre cei pe care valul ii inghite pur si simplu.

Desi de-a lungul istoriei, intensitatea si substanta contactelor unui stat cu alte state au fost influentate determinant de factori de ordin geografic, etnic, religios, de interese de ordin material si strategic si, nu in ultimul rand, de ambitiile unor lideri politici si militari ai vremii, relatiile de putere dintre marii actori globali au cunoscut valente multiple marcate de evolutia istorica, regimul politic, limba, cultura, mentalitate.

Evenimentele din ultimul deceniu al secolului XX au dus la transformarea lumii bipolare (Vest - Est; Capitalism - Comunism; SUA si aliatii sai - Uniunea Sovietica si lagarul socialist) intr-o lume unipolara, cu o singura superputere, SUA, hegemon mondial, nu de putine ori numite "jandarmul mondial". Astazi, in mod evident, puterea nu mai este bazata in mod exclusiv pe potentialul militar si pe controlul unui anumit teritoriu, mai mult sau mai in timp (functie de "sfera de influenta" clasica), ci pe abilitatea si capacitatea de integrare in economia globala.

In perioada care a urmat razboiului rece, Statele Unite s-au confruntat cu provocarea si oportunitatea de a-si demonstra calitatea de lider mondial. Noua strategie de securitate acorda o importanta deosebita modelarii mediului international de securitate conform intereselor americane si executarii unor actiuni armate preventive.

Datorita resurselor din ce in ce mai limitate, SUA atrag la colaborare state loiale care au diferite interese geostrategice in zona. Una dintre prioritati o constituie Orientul Mijlociu, cu extensie catre Asia Centrala si zona caucaziano-caspica. Este de presupus ca in viitor, actiunile sale politico- militare se vor desfasura intr-o conceptie unica si in etape succesive, urmarindu-se rezolvarea problemelor din Irak, Afganistan, Siria, Pakistan, India, Arabia Saudita, Asia Centrala. Constiente de ostilitatea unei parti importante din lumea islamica, SUA vor cauta sa impiedice formarea unei coalitii regionale in Orientul Mijlociu.

Uniunea Europeana va continua sa se afirme din ce in ce mai clar ca o forta politica, economica, culturala si chiar militara ca factor de stabilitate capabil sa-si promoveze propriile interese. Largirea NATO si decizia de extindere a Uniunii reprezinta garantii substantiale pentru materializarea noii arhitecturi de securitate. Deschiderea catre est a UE care are loc aproape paralel cu largirea NATO creeaza premise clare pentru o Europa unita.

China este putere nucleara, terestra, maritima, aeriana si cosmica, membra permanenta a consiliului de securitate a ONU. Exista si elemente de reala apropiere intre SUA si China care rezida in special in interese economice reciproce. Pentru moment China nu poate concura SUA din punct de vedere economic si nici militar.

Federatia Rusa s-a angajat intr-o politica activa vizand limitarea consecintelor hiperputerii americane sau chiar contestarea acesteia fara a pierde din vedere insa ca dialogul cu Washingtonul ramane o preocupare majora. Rusia este constransa la acest fapt avand in vedere ca valoarea datoriei externe si platile dobanzilor fac sa apese asupra ei o presiune permanenta.

Rusia acorda o atentie deosebita colaborarii cu SUA deoarece, conform afirmatiilor fostului presedinte Putin, acestea reprezinta "cel mai important factor de stabilitate din lume". Viitorul Rusiei depinde foarte mult de asigurarea ritmurilor de crestere economica si de rezolvarea pe aceasta cale a problemelor sociale interne. Principala conditie a stabilitatii economice si politice a tarii o constituie increderea populatiei in conducerea economica si politica a tarii, presedintele rus, Dmitri Medvedev si echipa sa politica, care au ca tinta finala transformarea Rusiei intr-o mare putere economica.

Actuala criza financiara (si economica) internationala are cateva caracteristici importante pentru a fi relevate, deoarece de asta depinde atat intelegerea naturii cat si a cauzelor si, ca urmare, a posibilelor remedii de absorbtie a acesteia. Cresterea economica de acum incolo s-ar putea sa nu se mai bazeze pe dobanzi si inflatie scazute, respectiv pe bani ieftini ca reprezentare a unei munci mai putine, iar reducerile fara precedent ale dobanzilor de referinta ale principalelor banci centrale ar trebui privite mai mult in contextul conjunctural al masurilor de urgenta, fara sa stim inca ce va aduce viitoarea redresare economica, toate rapoartele si prognozele vorbind de neincredere, incertitudine si evolutii eterogene.

Expertii se pun de acord in a aprecia ca criza globala a economiei este rezolvabila si ca eradicarea ei se va pro­duce intr-un termen previ­zibil, care oricum nu depa­ses­te anul 2030 si se situea­za  in anii mai apropiati (2020 de pilda). Oricum criza va fi depasita in perioada vizata de scenariu. Se poate inregistra la ince­putul anului 2010 crearea unui climat propice conlu­crarii internationale, privit peste tot ca o conditie nece­sa­ra pentru stingerea crizei. Semnele inregistrate cu nu­an­te si retineri normale dau sperante ca acest climat se va consolida. El s-ar putea dovedi apt sa favorizeze si sa rezolve criza politica, ce acopera o pletora de disfunc­tio­nalitati ale sistemului international, inclusiv conflic­te­le in curs sau potentiale.

Cea mai importanta con­vertire a climatului de incre­dere sporita (sau risipire gradua­la a unor stari incordate) ar consta in urmarirea unui scop mai ambitios: conciliere la nivelul marilor puteri. Nu este pentru prima data cand pacea lumii depinde de relatiile intre ele. Cand relatiile erau bune,  s-a reusit prin cooperarea lor sa se inhibe apetenta hegemonica, imperialista sau impulsurile la cuceriri si anexari de teritorii si sa se rezolve unele interese economice.

Cand subliniem rolul marilor puteri in destinul omenirii, nu neglijam desigur aportul altor state mici sau mijlocii sau al gruparilor regionale la bunastarea sistemului in ansamblu. Faptul ca marile puteri, pastrandu-si pozitia lor de lideri, largesc cercul partenerilor, asa cum s-a intamplat la Conferinta celor 20 de tari de la Londra, din aprilie 2009, este un semnal ca schimbarea configuratiei puterii pe glob este un fenomen perceput, susceptibil de negocieri si discutii.

Candidata la pozitia intai in ordinea abordarii problemelor politice pare a fi dezarmarea. Am vazut de atatea ori ca un proiect integrativ incepe ca prim pas prin abordarea unei teme tehnice.

Dezarmarea exista pe ordinea de zi, dar a fost scoasa unilateral de Bush. Deci e o initiativa sim­pla de a o relua. Este susceptibila de a fi negociata, intr-un moment  in care armamentele au devenit o povara costisitoare pentru state, iar efica­c­itatea lor e pusa sub semnul indoielii. Discutarea dezarmarii conduce la deschi­derea dosarului securitatii globale si al celei mai grave amenintari pentru intreaga omenire: armele nucleare. Aceasta ultima tema, veche de peste o jumatate de veac, n-a avut niciodata solutii satisfacatoare si s-a agravat continuu. Ea se afla acum din nou pe agenda nescrisa a summit-urilor.

Toate statele au interesul de a nu avea dusmani la frontierele lor, iar remediul sigur consta in constituirea unor relatii reciproce de buna vecinatate. S-ar putea ca aceasta solutie sa aiba un ecou atat de consistent la toate statele mari si mici, incat proiectul sa fie botezat pentru istorie: Pacea vecinilor.

Acelasi fir pe care au fost insirate problemele pacii si securitatii mai face sa se mai iveasca una. Sa ne amintim ca dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, s-au facut incercari mari de a introna un regim stabil de pace.

Doua elemente esentiale au intrat in solutie: normele (obligatiile statelor, angajamentul de a nu recurge la forta si celelalte prevederi ale Cartei ONU) si institutia (ONU), prin care statele mem­bre erau obligate sa contribuie la represiunea agresorului prin sistemul securitatii colective. Este principiul care sta si la baza NATO: te atingi de unul, te atingi de toti. Sistemul nu a functionat din cauza disensiunii marilor puteri, normele nu au mai fost respectate, iar institutia a slabit continuu.

Climatul de pace constituit pe cai politice si diplomatice va da sanse noi culturilor si dreptului  lor   inalienabil la diversitate. Stiinta va avea rolul ei amplificat, dar si culturilor li se va deschide perspectiva etalarii si comunicarii specificitatii lor. Acest orizont larg va face sa slabeasca (si poate chiar sa dizolve) confiscarea culturilor si folosirea lor in jocurile de putere vicioase si criminale. Reinvierea traditiei unui Bagdad care timp de cinci secole a stat in centrul culturii lumii isi asteapta actorii alungati de clici si triburi.

Multe populatii ale lumii vor sa foloseasca prilejul de a aminti omenirii ca la formarea patrimoniului comun al umanitatii au contribuit si ele.